Acasă Blog Pagina 3237

A fost finalizat Planul pentru prevenirea inundaţiilor pe Siret

Hidrobaraj la Saucesti, pentru prevenirea inindatiilor pe Siret / foto: ABA Siret Bacau

Administratia Nationala Apele Române a finalizat, prin Administratia Bazinala de Apa (ABA) Siret, aplicarea proiectului „Planul pentru Prevenirea, Protectia si Diminuarea Efectelor Inundatiilor în Bazinul Hidrografic Siret“ in perioada 2016 – 2020.

Valoarea totala a serviciilor prestate pentru intregul proiect este de aproape sapte milioane de lei, din care peste 4,5 milioane de lei prin Programul Operational Sectorial Mediu si aproape 2,5 milioane de lei de la bugetul de stat.

„S-a urmarit – ne-a informat managerul de proiect, Sorin Albescu – realizarea hartilor de hazard la inundatii pe Siret si pe tronsoane ale afluentilor sai principali (Suceava, Moldova, Bistrita, Trotus, Putna si Râmnicu Sarat), identificarea unor scenarii de amenajare în punctele critice din zonele acoperite de proiect, identificarea masurilor structurale si nestructurale pentru un management proactiv al riscului la inundatii, precum si efectuarea unei analize socio-economice a masurilor identificate, stabilirea criteriilor de prioritizare si ierarhizarea masurilor necesare”.

Harta de hazard la inundatii reprezinta un suport cartografic complex pe care sunt figurate curbele de inundabilitate corespunzatoare debitelor cu diverse probabilitati de depasire (10%, 5%, 1%, 0,1%) si care serveste ca suport pentru întreaga activitate de gestionare a riscului la inundatii. Masurile prevazute vizeaza lucrari de aparare a populatiei impotriva inundatiilor, a obiectivelor socio-economice, a infrastructurii, obiectivelor culturale si a terenurilor agricole din zonelor riverane cursurilor de apa (diguri de aparare, protectia malurilor prin consolidare, regularizarea albiilor minore, realizarea de acumulari capabile sa stocheze volume foarte mari de apa, pentru atenuarea undelor de viitura s.a).

De asemenea, se urmareste igienizarea cursurilor de apa, refacerea perdelelor de protectie forestiera, limitarea amplasarii de constructii in albiile majore si in zonele inundabile, prognozarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, imbunatatirea sistemelor de alarmare a populatiei in situatii de inundatii, campanii de informare despre riscul inundatiilor.

Volei/ Sperante: Incepe lupta pentru Final 8

De vineri si pâna duminica, Bacaul va gazdui unul din cele patru turnee semifinale ale Campionatului National

Primavara trecuta, echipa de minivolei a CSS Bacau se laurea campioana nationala a României dupa un turneu final câstigat pe teren propriu. La zece luni distanta, campioanele, trecute la categoria Sperante, se pregatesc sa-si ia din nou zborul catre turneul final. Pentru aceasta, formatia antrenata de prof. Dumitru Matanie va trebui sa termine pe unul din primele doua locuri turneul semifinal ce se va desfasura la finalul acestei saptamâni. De vineri dimineata, pâna duminica la prânz. Si nu oriunde, ci in sala de sport a Colegiului National „Vasile Alecsandri”.

„Faptul ca evoluam acasa este un avantaj important pe care trebuie sa-l fructificam”, a precizat antrenorul Matanie. Terenul propriu nu este unicul atu al bacauancelor. CSS Bacau a ajuns la turneul semifinal dupa un adevarat mars triumfal. Si nu e deloc o vorba goala! Cum altfel sa etichetezi un parcurs alcatuit din 12 meciuri, toate câstigate cu 3-0? „Faptul ca n-am pierdut niciun set ne bucura, dar, in mod clar, le pune in garda si pe viitoarele noastre adversare”, a declarat Dumitru Matanie, facând referire la celelalte cinci echipe care vor lua startul turneului semifinal de la Bacau: Dinamo Bucuresti, CSS Botosani, CSS Iasi, CSS Buzau si „Mircea Eliade” Bucuresti.

„Din cele patru turnee semifinale, cel de la Bacau este, fara doar si poate, cel mai puternic. Vor fi trei echipe care au terminat pe locul 1, Dinamo, CSS Botosani si noi, dar si doua outsidere cu mari pretentii: Buzaul si «Mircea Eliade»”, a spus antrenorul CSS Bacau, care vede in Dinamo, „Mircea Eliade” si CSS Buzau principalele contracandidate la calificare: „In mod cert, va fi o lupta in patru pentru primele doua locuri ce duc in Final 8. Asta nu inseamn ca neglijam celelalte adversare”.

Sedinta tehnica a turneului semifinal de Sperante de la Bacau va avea loc mâine, atunci când se va stabili si ordinea jocurilor. Vineri si sâmbata se vor disputa câte sase partide (trei dimineata, de la ora 9.00 si trei dupa-amiaza, cu incepere, cel târziu, de la 16.00), pentru ca duminica dimineata sa se desfasoare ultimele trei jocuri.

CSS Bacau va aborda turneul semifinal cu lotul care a obtinut 12 victorii consecutive fara set pierdut la faza zonala: Iulia Matanie, Nicola Juncu, Alexandra Adragai, Neidi Enache, Madalina Airoaie, Denisa Sava, Bianca Dodan, Ioana Bunea, Maria Bahrim, Bianca Popa, Carina Nastasa si Bianca Ailincai. De data aceasta, miza creste. In joc este un loc in Final 8. Pe care campioanele României nu au voie sa-l rateze.

Alerta la Bruxelles

    Un polițist belgian a fost rănit marți într-un schimb de focuri în cartierul Forest din sudul Bruxellesului în timpul unui raid antiterorism, potrivit unor surse din cadrul poliției citate de agenția Belga, preluată de DPA.

    Un suspect ar fi urmărit de poliție, potrivit Belga. Cotidianul La Derniere Heure, citat de AFP, a precizat în schimb că doi presupuși suspecți sunt urmăriți de poliție.

    Zona, localizată în apropierea unei uzine a producătorului auto german Audi, a fost securizată de poliție, a relatat postul de televiziune RTBF.

    Un purtător de cuvânt al parchetului, Eric Van der Sypt, a declarat pentru AFP că percheziția s-a desfășurat „în cadrul dosarului de la Paris” și că în timpul operațiunii s-a tras asupra polițiștilor.

    O bacauanca care locuieste in Bruxelles in apropiere de cartier a declarat ca Forest este blocat.

    „Nu se intra si nu se iese. Am auzit elicopetere survoland si s-au tras focuri de arma. Norocul meu este ca trebuie sa merg la serviciu in alta directie. E o situatie urmarita de multi ziaristi”, a declarat pentru Desteptarea Aura Ursu.

    Andreea Gavrila, redactor al cotidianului Desteptarea aflat la Bruxelles, spune ca, deoarece cartierul Forest este situat la 10 kilometri de centrul Bruxelles-ului, turistii nu au simtit interventia politiei, insa pe strazi patruleaza echipe de cate doi militari.

    Fotbal/ Liga a II-a: Cistigi in 30 de secunde!

    Farul Constanta- SC Bacau 1-2 (0-0)

    Blocata acasa, de CS Balotesti, Sport Club Bacau isi redeschide culoarul catre play-off-ul ligii secunde, cistigind marti seara, la Constanta. Pe fondul unui joc foarte bun, favorizat si de sistemul elastic impus de Cristi Popovici (3-4-2-1), bacauanii s-au impus cu 2-1 contra Farului, in meciul care a tras cortina peste etapa a 22-a.

    Dupa o prima repriza alba, in care ocaziile ex-bacauanului Neagu au fost puse in umbra de ratarile lui Vraciu (in trei rinduri) si Adascalitei, Farul a reusit sa deschida scorul la o faza care nu anunta nimic. In min.51, portarul SC-ului, Miron a apreciat gresit traiectoria balonului centrat de Tigoianu, oferindu-i un assist involuntar lui Patulea, care a inscris printre Burca si bara din stinga.

    Reactia Sport Clubului a fost una demna de o echipa care merita play-off-ul. In doar 30 de secunde, bacauanii au intors rezultatul. Astfel, in min.65, Corban i-a pasat inspirat lui Vraciu, care, profitind de plasamentul gresit al celor doi stoperi constanteni, l-a invins pe Negrila cu un sut plasat si a restabilit egalitatea.

    Dupa jumatate de minut, tabela stadionului de pe Litoral s-a modificat din nou: evierea subtila a lui Dumitriu i-a permis lui Corban (MVP-ul partidei) sa ramina singur cu Negrila si sa inscrie golul victoriei bacauane. Echipa lui Popovici obtine o victorie importanta, egaleaza Farul la puncte (32) si se pregateste de jocul de simbata, de pe Letea, contra ultimei clasate, Ceahlaul.

    Rotirea cadrelor

    Administratia bacauana se afunda tot mai mult in derizoriu. Extrem de putine sunt localitatile din tara care sa fi avut trei primari intr-un singur ciclu electoral, asa cum s-a intâmplat in Bacau intre 2012-2016.

    Asa ceva s-a intâmplat numai acolo unde primarul ales a incaput pe mâna procurorilor DNA. Macar daca ar fi fost totul luna prin oras, proiecte finalizate sau care sa mearga struna, mecanisme administrative bine unse.

    Poate doar asa, desele schimbari de primari si viceprimari le-am fi trecut la fapte diverse secundare, care eventual nu deranjeaza prea mult comunitatea. Chestiunea este ca de când primarul Stavarache s-a incurcat cu justitia, administratia s-a fragmentat, iar mecanismele Primariei s-au gripat.

    Boala s-a transmis inclusiv la proiectele atât de asteptate de simplii contribuabili bacauani, printre care Sala Polivalenta, Stadionul Municipal, Spitalul Municipal, Insula de Agrement, modernizarea strazilor sau ingroparea, o data pentru totdeauna, a tevariei de termoficare, o investitie vecina cu inutilitatea.

    Este pentru a doua oara când primarul ales Romeo Stavarache, aflat la al treilea mandat, este suspendat din functie pentru ca nu si-o poate exercita. Acum e arestat la domiciliu, procesele sale continua, iar el s-ar putea sa mai prinda inca doua luni din actualul mandat, daca judecatorul nu ii prelungeste mandatul. De ce nu a plecat mai demult din functie? De ce nu pleaca nici acum, in al 12-lea ceas? Sunt intrebari carora nu le-a raspuns nimeni. Fiindca are ambitia sa isi dovedeasca nevinovatia, de care doar el pare convins suta la suta. Asa se spune.

    In acest rastimp, la conducerea orasului se tot rotesc primari si viceprimari, Consiliul Local a devenit o afacere exclusiv liberala, opozitia a capitulat, proiectele stagneaza. In aceste conditii, alegerile locale din iunie par cheia pentru reglarea mecanismelor stricate.

    Indiferent de cine va câstiga, e clar ca este nevoie de un primar fara „codita”, de un executiv coerent, nefracturat de interese, de un legislativ care sa includa si opozitie eficienta. Asa ca, daca ne pasa de orasul asta, de care ne aratam nemultumiti, ne vedem la vot pe 5 iunie. Dupa aceea urmeaza patru ani de asteptare.

    Ce mesaj transmite retragerea fortelor ruse din Siria?

    Presedintele Putin a ordonat retragerea majoritatii fortelor militare rusesti care care au activat in ultimele luni in Siria, anuntul luând prin surprindere aproape toata lumea. Chiar daca primele avioane SU34 au aterizat deja la baza militara din Voronej, Rusia isi va pastra prezenta in Siria unde dispune de o baza navala sI de una aeriana. Totusi, de ce a luat Putin aceasta decizie?

    Unii analisti considera ca momentul retragerii a fost extrem de bine ales deoarece obiectivul primar al misiunii a fost atins: Daesh este invins, fortele siriene câstiga teren insa, o continuare a prezentei rusesti ar fi pus in pericol negocierile de pace deoarece ar fi oferit un argument in plus presedintelui Assad.

    In acelasi timp, Iranul primeste un avertisment referitor la limitele in care Rusia este dispusa sa joace pe frontul din Siria. Nu in ultimul rând, retragerea ruseasca detensioneaza relatiile cu Turcia, tara care este cuprinsa incetul cu incetul de violente.

    Care sunt consecintele pe teren? Cu Daesh invins sI cu rutele de aprovizionare intrerupte, fortele guvernamentale pro-Assad vor fi nevoite sa decida daca vor continua lupta sI cu opozitia finantata de tarile occidentale sau vor negocia. Fara sprijinul Rusiei, e dificil de spus daca Armata Siriana va putea invinge fortele opozitiei asa-zis “moderate”.

    Probabil vor urma negocieri. Mai este problema kurda, problema care a devenit extrem de dificil de gestionat. Turcia nici nu vrea sa auda de o autonomie kurda care ar pune presiune pe kurzii din Turcia. Deja zonele locuite de kurzi au fost atacate de Armata Turca iar raspunsul kurzilor s-a vazut in recentele atentate soldate cu sute de victime. Dar kurzii sunt sustinuti de americani si nu se stie cum va evolua situatia.

    Cert este, insa, ca pe lânga bazele de la Hmeymim si Tartus, rusii pastreaza in Siria si sistemul S 400, ceea ce inseamna ca, practic, au instaurat o zona de interdictie aeriana.

    Bacaul are un nou primar si un nou viceprimar

      * Consiliul Local l-a instalat ca primar interimar pe Ilie Birzu, iar viceprimar a fost ales consilierul Raluca Maria Nastase * legislativul local a consfintit si a doua suspendare din functie a primarului Stavarache

      Bacaul are, de marti, un nou primar, fie el si interimar, dar si un nou viceprimar. Toate acestea se intâmpla fiindca primarul Romeo Stavarache a fost pentru a doua oara suspendat din functie, dupa ce a fost plasat in arest la domiciliu. Instalarea noii conduceri a orasului a avut loc in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Local, for dominat de PNL, in care opozitia practic nu mai exista, in afara a trei consilieri UNPR si unul independent.

      Primul punct de pe ordinea de zi a fost luarea la cuostinta a ordinului de suspendare a primarului, o formalitate de recunoastere a ordinului emis de prefect in data de 7 martie. Si, in unanimitate, cu 19 voturi pro, suspendarea a fost acceptata si de Consiliul Local, la fel cum s-a intâmplat si la precedenta suspendare a primarului Stavarache.

      RZV_0057

      La al doilea punct a fost desemnat primarul interimar, pus in functie pe perioada suspendarii primarului ales. Propunerea venita din tabara liberala a fost viceprimarul Ilie Birzu, pe care palida opozitie nu a avut nici o sansa sa o conteste. Si se pare ca nici nu a dorit acest lucru, din moment ce votul, derulat in procedura secreta, a fost in majoritate acordat lui Birzu. Un singur consilier, independentul Corneliu Jitariu, a votat impotriva. „Nu este un vot impotriva persoanei, ci a stilului defectuos in care liberalii fac democratie”, si-a motivat votul Jitariu.

      „Este martea neagra a politicii liberale, dupa suspendarea pentru a doua oara a primarului Stavarache”, a mai spus Jitariu, care a incercat sa faca un bilant al nerealizarilor administratiei Stavarache, intre care Sala Polivalenta sau Spitalul Municipal. El a fost intrerupt de la prezidiu sedintei, fiindca obiectiile sale nu faceau referire la ordinea de zi. In plus, consilierul liberal Neculai Nechita i-a strigat lui Jitariu din celalalt capat de sala ca daca are ceva cu Stavarache, sa mearga la el acasa si sa ii spuna personal.

      A urmat si cel de-al treilea punct al ordinii de zi, desemnarea unui consilier local pentru a ocupa functia de viceprimar, in locul lui Ilie Birzu, pe timpul suspendarii lui Stavarache. Dupa cum era de asteptat, propunerea liberala a fost pentru Maria Raluca Nastase, care dintre cele 19 voturi secret exprimate a obtinut 16 voturi pro, o abtinere si doua voturi impotriva. Celalalt viceprimar ramâne Radu Ababei.

      Astfel s-a incheiat sedinta care consfinteste al treilea primar al Bacaului pe parcursul mandatului 2012-2016, adica Romeo Stavarache (ales si suspendat de doua ori), Vasile Tescaru si Ilie Birzu (desemnati de Consiliul Local), precum si o noua garnitura de viceprimari. Pâna la alegerile locale, care ar trebui sa aduca stabilizarea situatiei la conducerea orasului, au mai ramas 80 de zile.

      A furat un semafor din Gara Valea Uzului

        La data de 14 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din orașul Dărmănești au depistat, ca urmare a cercetărilor efectuate, un localnic de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

        Din investigațiile polițiștilor a rezultat că bărbatul în cauză ar fi sustras din zona Dărmănești semnalul prevestitor și pichetul de alimentare al instalației CED, care asigura comanda, controlul și condițiile de siguranță pentru activitatea de circulație și manevră în stația Valea Uzului, stație dezafectată în urma inchiderii unui operator economic.

        Bunul sustras, în valoare de 12.365 de lei, a fost identificat urmând a fi predat pe bază de dovadă C.N.C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti – Sucursala Regională – C.F. Galaţi .

        În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

        Depistat la volan, la prima ora a dimineții, cu o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat

          La data de 14 martie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din stațiunea Târgu Ocna au depistat un localnic de 42 de ani, care conducea un autoturism pe strada Costache Negri , în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

          Volei feminin/ Divizia A1: Penicilina- Stiinta si Dinamo- CSM Târgoviste, in paralel

          Monday Night. Sau chiar Monday Fight. Federatia Româna de Volei a facut pasul inapoi. Si a decis ca lupta pentru ocuparea locului 4 in campionatul Diviziei A1 la volei feminin, ultimul care duce in play-off, sa se desfasoare in conditii echitabile.

          Astfel, meciurile Dinamo- CSM Târgoviste, Penicilina Iasi- Stiinta Bacau si Unic Piatra Neamt- Medicina Târgu-Mures au fost programate concomitent, luni, 21martie, de la ora 18.00. Initial, FRV decisese ca doar Dinamo- CSM Târgoviste sa aiba loc luni, Penicilina- Stiinta si Unic- Medicina fiind programate sâmbata.

          „Nu e corect ca noi sa jucam sâmbata, iar Dinamo tocmai luni. Vom solicita Federatiei sa programeze meciurile in aceeasi zi si de la aceeasi ora”, a rabufnit antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Demersul tehnicianului bacauan a fost incununat de succes. FRV a reprogramat nu doar meciul de la Iasi, dintre Penicilina si Stiinta, ci si pe cel de la Piatra Neamt, dintre Unic si Medicina.

          Mutarea are logica. Daca Dinamo si Stiinta se bat pentru locul 4, Penicilina si Unic se dueleaza, la distanta, pentru ocuparea pozitiei a opta. Iar Medicina spera intr-un pas gresit al bacauancelor pentru a termina sezonul regulat pe 5. Aflata la trei puncte in spatele lui Dinamo, Stiinta trebuie sa se impuna la Iasi cu 3-0 sau 3-1 si sa spere intr-o infrângere cu acelasi scor al bucurestencelor in fata lui CSM Târgoviste.

          „Suntem ca si calificati in 1-4. Ne e de ajuns sa pierdem cu 3-2 cu Târgoviste. Va spun de pe acum ca asta va fi si rezultatul”, s-a impaunat la finalul saptamnii trecute managerul lui Dinamo, Marian Stefan zis „Piticul”. „Eu trag sperante ca echipa din Târgoviste isi va apara cu corectitudine sansele, iar noi ne vom impune la Iasi, intr-un meci care se anunta dificil contra Penicilinei”, a declarat Florin Grapa.

          Pagina 1

            pagina1

            Autoritatile nu pot mai mult in Parcul Cancicov

              Aceasta zona ar urma sa fie redata bacauanilor, dar oare cine va veni aici. Mirosul este oribil

              Lipsa angajatilor si prea multe probleme de gestionat. Acestea par a fi motivele pentru care nu se vad inca pasi concreti in modernizarea parcului mare. La taiat, autoritatile s-au grabit, la refacut e mai greu. Tot din ceea ce spun ele, lucrurile s-ar putea face in câteva zile. Asadar, de ce nu vedem pasi concreti?

              „Este un volum foarte mare de lucru, iar oamenii sunt foarte putini”, asa explica Gabriel Gritcu, directorul Directiei Servicii Publice, faptul ca abia se vad ceva schimbari in parc, desi primavara bate la usa. S-a incalzit, asa ca este de asteptat ca oamenii sa mai iasa din case, sa prinda soarele. „Unde?”, este intrebarea.

              Noi am luat la pas parcul Cancicov. Am incercat sa vedem ce s-a facut, unde se mai lucreaza, ce ar mai fi de facut si am vorbit si cu oamenii pe care i-am intâlnit.

              Din pacate, primii pe care i-am intâlnit in cale, la intrarea in parc, dinspre Teatrul de Vara, au fost câinii comunitari. Tolaniti la soare, printre picioarele trecatorilor, stateau si ei sa prinda soarele, desi n-ar avea ce cauta acolo, mai ales ca in ultimele luni s-au inregistrat numeroase incidente care s-au soldat cu bacauani ajunsi la Urgente cu muscaturi grave.

               

              Pamânt, pe post de alei

              Printre planurile facute in acest an, intr-un articol precedent, reprezentantii Primariei Bacau ne informau ca se vor reface aleile. Dar, unele dintre ele nici nu exista. Oamenii trec acum pe poteci de pamânt, in loc de alei moderne. Când si cum se vor amenaja acestea, nu stim.

              Oamenii trebuie sa fie atenti nu doar la picioare. Un pericol vine, mai nou, si de sus. Ciorile sunt din ce in ce mai vocale. „Incercam sa le darâmam cuiburile, dar le refac mereu. Nu pot cantona o echipa trei zile in parc la ciori, in timp ce se aduna cereri de toaletare de arbori sau curatenie din oras”, a explicat Gabriel Gritcu. Dar, trecatorii s-au plâns deja ca nu se pot aseza pe unele banci de murdare ce sunt. Nu mai spunem de miros sau zgomot.

              In partile de parc in care s-au scos gardul viu si cioatele, s-a insamântat deja iarba. Acum, aceasta ar trebui sa iasa si va trebui intretinuta. Cum se va face asta? „Pe mare parte din parc am reusit sa aducem reteaua de apa, ca sa nu mai udam manual. Acolo insa unde nu se uda, se vede clar ca nu mai iese nimic, chiar daca am insamântat”, a explicat seful de la spatii verzi. In continuare, pentru picnic, oamenii vor putea folosi spatiul gazonat din zona unde a fost odata terenul de mini-golf.

              Dar, ultima portiune care a ramas o veche amintire a infatisarii parcului este situata in imediata apropiere a Muzeului de Stiinte ale Naturii. Este vorba de o bucata de teren mare, pe care a mai ramas gard viu si nici nu s-a facut o curatenie minimala. Ce este interesant insa e o alee pavata care duce spre nicaieri. Daca ar fi fost facuta pâna la capat, ar iesi pe strada Constantin Ene, dar nu e gata. A ramas asa, in asteptare… de ce? De oameni, carora sa le pese si sa duca la bun sfârsit ceea ce au inceput, din respect pentru functia pe care o au, daca nu fata de bacauani.

              Zona de la Pedagogic, din nou functionala. Când?

              Tot ei, responsabilii din primarie, au promis ca in acest an vor reda in folosinta portiunea destul de mare de lânga Colegiul Pedagogic. Folosit pe post de depozit de diverse, de la cabluri, lemne, garduri de fier pâna la fostele cosuri de gunoi, dar si cu acces pentru lucratorii de la Servicii Publice, acum, pe acest loc, ar urma sa apara un loc de joaca pentru cei mici, mese si foisor pentru pensionari, banci, un loc de joaca pentru câini. Deocamdata, nu s-a miscat nimic.

              „Am facut noi o data curatenie. Acum, acele fiare trebuie date la casat, cu referat, trebuie mutate lucrurile care se pot muta, apoi ne vom retrage la limita portii. Dar, atelierul va mai ramâne acolo o perioada, la fel si sera. Incercam sa ne restrângem si daca intram, cred ca in doua saptamâni putem face curat. Dar, nu am personal acum. Am o echipa la toaletare copaci, doua fac curatenie intre blocuri, una este la pepiniera, unde pregatim plantele pe care le vom pune curând si o echipa pregateste terenul, prin oras”, spune Gritcu, care arata ca desi munca nu este de lunga durata, e nevoie de oameni.

              Chiar si daca s-ar face curatenie, ne intrebam cine se va duce acolo sa petreaca timpul, pentru ca miroase ingrozitor, iar spatiul trebuie igienizat temeinic, de vreme ce e plin de gainat.

              Plante perene, sensuri giratorii si investitii mici

              In acest an, este de asteptat ca in oras sa iasa lalelele. Acolo unde acest lucru nu se va intâmpla, se vor pune panselute sau alte flori de primavara. Vor fi colorate si sensurile giratorii. Dupa ce trec florile, vor fi puse plantele perene din sera primariei. Din bugetul propriu al directiei se va lua un camion nou, care va fi multifunctional. Acesta va costa 670 mii lei. Se vor mai achizitiona o masina de curatat – 22 mii lei, o arma de tranchilizare – 15 mii lei, cinci toalete ecologice – 18 mii lei, o pompa la o fântâna arteziana – 7 mii lei si 150 mii lei sunt prevazuti pentru investitii la adapostul de câini. Desi s-au prevazut sume pentru achizitionarea unor noi toalete ecologice, cele care mai erau pe spatiul public au mai fost ridicate, intrucât erau vandalizate. Daca tot nu sunt intretinute, de ce se mai cumpara? In plus, in curtea directiei zac câteva care pot fi reparate si refolosite. Cu un telefon la firma care apare ca a livrat toaletele pâna acum am aflat ca una singura ar costa 2034 lei fara TVA, deci costul a cinci astfel de toalete ar fi, la un calcul simplu, 10 mii lei fara TVA, 12.610 lei cu TVA. Pentru ce e prevazuta suma in plus? Autoritatile nu au un raspuns.

              32 de posturi scoase la concurs

              Pentru ca tot s-a invocat ca nu este personal suficient, in aceasta perioada, se vor organiza concursuri pentru angajarea la salubrizare a unui referent, doi controlori prestari servicii si a 15 muncitori necalificati, la spatii verzi: un sef sectie, un inspector de specialitate, un peisagist, doi floricultori, un pomicultor, 5 muncitori necalificati, iar la sectia utilaje – un sef sectie si un adjunct. Chiar si daca s-ar ocupa, tot mai ramân zece posturi vacante care trebuie reorganizate. Ar mai fi nevoie de doi soferi si doi muncitori la serviciul de gestionare a câinilor comunitari.

              Aproape 20 de persoane, dintre cele intoxicate la praznic, inca mai sunt internate

                Medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau au inceput inca de la sfârsitul saptamânii trecute sa externeze pacienti din rândul celor care s-au ales cu toxiinfectie alimentara, dupa praznicul organizat, duminica trecuta, in comuna Traian.

                Luni dimineata, mai erau internate 18 persoane, din cele 60 câte au fost in total spitalizate. „La momentul de fata, mai sunt internati 14 adulti si 4 copii, care inca mai au nevoie de tratament sub supraveghere”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la SJU Bacau.

                Reamintim ca in urma praznicului de la Traian, la care au participat 280 de oameni, 130 dintre ei au ajuns la spital acuzând simptome ale toxiinfectiei alimentare, respectiv greata, varsaturi, dureri de stomac, diaree.

                Primii pacientii s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgente la o zi dupa ce au mâncat ciorba de perisoare, sarmale, orez cu pulpe de pui si prajituri.

                Directia de Sanatate Publica Bacau a demarat imediat o ancheta de amploare la firma care a furnizat mâncarea, s-au dat deja amenzi si s-a suspendat activitatea, insa verificarile nu s-au incheiat.

                Perioadele aglomerate de la Buletine au devenit istorie

                  * odata cu infiintarea noilor sedii de Evidenta Persoanei in judet, Directia Publica de Evidenta a Persoanelor a municipiului Bacau a scapat de cozile interminabile de la ghisee * SPCLEP Secuieni si Racaciuni deservesc 18 comune din imprejurimi, iar Serviciul Buletine din Bacau raspunde solicitarilor din alte 18 localitati

                  Angajatii Directiei Publice de Evidenta a Persoanelor a municipiului Bacau au eliberat, numai anul trecut, 33.781 de carti de identitate, cu 8.393 mai putine decât in 2014, când au existat solicitari pentru 42.174 de buletine. Cms.sef Ioan Prisecaru, seful Serviciului Buletine, spune ca era de asteptat ca numarul cererilor sa scada in oras, atât timp cât aceste servicii au fost duse mai aproape de bacauani, scutind pentru multi bacauani drumul pâna in oras.

                  Buletinul expira la data nasterii

                  Actul de identitate este documentul care se elibereaza cetateanului român si care face dovada identitatii, a adresei de domiciliu si, dupa caz, a adresei de resedinta a titularului acestuia. Acest document se elibereaza incepând cu vârsta de 14 ani. Prin act de identitate se intelege cartea de identitate, precum si cartea de identitate provizorie si buletinul de identitate, aflat in termen de valabilitate. Buletinele de identitate, eliberate in conditiile legii, ramân valabile pâna la preschimbarea lor in totalitate. Termenul de valabilitate al cartii de identitate este de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsa intre 14-18 ani; 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsa intre 18-25 ani; 10 ani dupa implinirea vârstei de 25 ani; permanent dupa implinirea vârstei de 55 ani.

                  “Bacauanii trebuie sa retina faptul ca actul de identitate le va expira la data nasterii, nu la 10 ani, cât stiu ca este valabil buletinul. Tocmai din acest motiv, le recomand bacauanilor sa verifice valabilitatea cartilor de identitate si sa se prezinte la serviciile noastre, in termen. In caz contrar, ei risca amenzi cuprinse intre 40 si 80 de lei”
                  – cms.sef Ioan Prisecaru, seful Serviciului Buletine Bacau

                  Acte necesare la eliberarea unui nou buletin

                  Pentru eliberarea unei noi cartI de identitate, solicitantul trebuie sa depuna cererea pentru eliberarea actului de identitate(de la ghiseul SPCLEP);   actul de identitate sau un document emis de institutii sau autoritati publice (pasaport, permis de conducere, legitimatie de serviciu, livret militar ori diploma de absolvire a unei institutii de invatamânt, cu fotografie de data recenta) in cazul pierderii, furtului sau distrugerii vechiului act de identitate, original si copie; certificatul de nastere, original si copie; certificatul de casatorie, in cazul persoanelor casatorite sau al sotului supravietuitor, original si copie; hotarârea de divort definitiva si irevocabila, dupa caz, original si copie; certificatul de deces al sotului/sotiei decedat/decedate, in cazul sotului supravietuitor, original si copie; certificatele de nastere ale copiilor cu vârsta mai mica de 14 ani, dupa caz, original si copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum si, dupa caz, cel cu care se face dovada adresei de resedinta, original si copie; –      chitanta reprezentâd contravaloarea cartii de identitate(7 lei) si dovada achitarii taxei extrajudiciare de timbru (5 lei).

                  Buletin provizoriu

                  Cartea de identitate provizorie se elibereaza atunci când persoana fizica nu are toate documentele necesare eliberarii cartii de identitate si in cazul cetatenilor români cu domiciliul in strainatate, care locuiesc temporar in România. Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileste de serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, dar nu poate fi mai mic de 30 de zile sau mai mare de un an. La eliberarea unei carti de identitate provizorie este necesar ca solicitantul sa prezinte cererea tip care se obtine de la ghiseul SPCLEP si documentele pe care le poate prezenta pentru a face dovada numelui, starii civile, cetateniei române, a adresei de domiciliu, trei fotografii 3/4 cm având la baza o banda alba de 7 mm, documentul care face dovada achitarii taxei extrajudiciare de timbru si chitanta reprezentând contravaloarea cartii de identitate provizorii.

                  SPCLEP Secuieni deserveste comunele: Secuieni, Colonesti, Damienesti, Filipeni, Izvorul Berheciului, Lipova, Negri, Odobesti, Oncesti, Plopana, Prajesti, Rosiori si Traian.

                  SPCLEP Racaciuni are arondate comunele: Racaciuni, Cleja, Orbeni, Parava, Pincesti

                  SPCLEP Bacau primeste cereri din urmatoarele localitati: Beresti-Bistrita, Buhoci, Faraoani, Filipesti, Gioseni, Hemeius, Horgesti, Itesti, Letea Veche, Luizi Calugara, Magura, Margineni, Nicolae Balcescu, Parincea, Sarata, Saucesti, Tamasi, Ungureni.

                  Fotbal/ Liga a II-a: Care pe care

                  Farul Constanta- SC Bacau (marti, ora 19.00, Digisport 1)

                  Farul- Sport Club, din epilogul etapei a 22-a a ligii secunde, e un meci de care pe care. Miza este un loc de play-off, la care mai sunt abonate doua echipe de sub locul 6: ACS Berceni si Gloria Buzau. Sâmbata, Berceniul si Buzaul au remizat, 1-1 in disputa directa. Un rezultat care a facut cu ochiul Sport Clubul.

                  „Corect, remiza de la Berceni ne favorizeaza. Dar daca marti, la Constanta, nu reusim un rezultat pozitiv, sansele la licul 6 se diminueaza. E clar ca vizam toate cele trei puncte”, a declarat antrenorul bacauanilor, Cristi Popovici. Bacauanii au plecat spre Litoral luni dimineata, in jurul orei 7.30. In autocar nu a urcat si Adi Gheorghiu, care a suferit o intindere la inghinali in cadrul antrenamentului de duminica.

                  „Este o pierdere pentru noi. Speram, insa, sa compensam prin determinare si printr-un plus de concentrare”, a spus Popovici. Cele doua adversare de azi vin dupa o intermediara in care au scapat victoria printre degete. Bacauanii s-au vazut egalati acasa de Balotesti, in timp ce Farul a remizat la Suceava, 2-2, unde a condus cu 2-0 si a ratat un penalty.

                  Clasamentul Seriei I

                  1 Rapid Bucuresti 20 14 4 2 34-8 46p.
                  2 Dunarea Calarasi 20 12 6 2 41-11 42p.
                  3 Dacia Braila 20 11 5 4 27-17 38p.
                  4 Acad. Clinceni 20 11 3 6 35-20 36p.
                  5 Farul Constanta 19 9 5 5 32-24 32p.
                  6 Sport Club Bacau 20 9 2 9 22-22 29p.
                  7 ACS Berceni 20 8 5 7 26-28 29p.
                  8 Gloria Buzau 20 8 3 9 21-32 27p.
                  9 Rapid Suceava 21 6 6 9 20-28 24p.
                  10 CS Balotesti 20 5 6 9 18-25 21p.
                  11 Bucov. Pojorâta 21 3 7 11 26-42 16p.
                  12 Otelul Galati 21 3 3 15 10-32 12p.
                  13 Ceahlaul 20 2 5 13 11-34 11p.

                  Grapa: „Vom solicita FRV sa jucam luni”

                  Etapa a 22-a, ultima din sezonul regulat al Diviziei A1 la volei feminin incepe azi, cu duelul coada-cap dintre Rapid si Alba Blaj. Incepe azi si se termina luni, 21 martie. Adica atunci când e programat meciul Dinamo- CSM Târgoviste. Si când, speram, ar putea fi reprogramat si jocul Penicilina Iasi -Stiinta Bacau.

                  Desi Dinamo si Stiinta se afla in lupta directa pentru locul 4, ultimul care duce in play-off, Federatia a avut neinspiratia (eufemism) de a programa in zile diferite meciurile celor doua rivale. Concret, Stiinta joaca sâmbata, la Iasi, unde are nevoie de o victorie de trei puncte. Dinamo, in schimb, va juca luni seara, de la ora 18.00, in direct pe Digisport. Stiind deja rezultatul Stiintei, Dinamo isi poate potivi pasii in liniste. Iar o infrângere cu 2-3 ii ofera punctul necesar calificarii in play-off.

                  De altfel, dupa derby-ul pierdut sâmbata, cu 1-3, la Bacau, managerul dinamovist Stefan Marian zis „Piticul” a dat din…casa: „Oricum, tot noi mergem in 1-4. Va zic de pe acum ca vom pierde cu 2-3 cu Târgoviste, rezultat care ne asigura prezenta in play-off”. Antrenorul Stiintei, Florin Grapa si-a exprimat temerile privind corectitudinea finalului de sezon: „Nu e corect ca noi sa jucam sâmbata, iar Dinamo luni. Aici, Federatia are o problema”. Si pentru ca problema sa fie rezolvata, clubul Stiinta va solicita saptamâna aceasta Federatiei Române de Volei ca meciul Penicilin-a Stiinta sa se joace in aceeasi zi si de la aceeasi ora cu partida Dinamo- CSM Târgoviste. „Vom trimite o adresa catre FRV prin care vom solicita sa jucam si noi luni, odata cu Dinamo. Daca Federatia ne va cere, vom face o adresa si catre clubul Penicilina”, a precizat Grapa.

                  Rezultatele etapei a 21-a: U Cluj- Volei Alba Blaj 0-3, CSM Târgoviste- Rapid Bucuresti 3-0, Stiinta Bacau- Dinamo 3-1, Medicina Târgu-Mures- CSM Lugoj 3-0, SCM U Craiova- Unic Piatra Neamt 3-1. Partida CSM Bucuresti- Penicilina va avea loc azi, echipa din Capitala sustinând duminica meciul cu Bursaspor care i-a permis calificarea in finala Cupei Challenge.

                  Clasament

                  1 VoleiAlba Blaj 21 20 1 0 0 63-7 62p.
                  2 CSM Târgoviste 21 15 2 2 2 57-19 51p.
                  3 CSM Bucuresti 20 13 2 3 2 52-20 46p.
                  4 Dinamo Bucuresti 21 13 1 1 6 47-31 42p.
                  5 Stiinta Bacau 21 11 2 2 6 47-30 39p.
                  6 Medicina Tg. Ms. 21 10 4 0 7 44-29 38p.
                  7 CSM Lugoj 21 7 2 2 10 34-42 27p.
                  8 Penicilina Iasi 20 5 1 3 11 27-45 20p.
                  9 Unic P. Neamt 21 6 0 2 13 25-47 20p.
                  10 SCM U Craiova 21 5 1 0 15 21-49 17p.
                  11 U Cluj 21 4 0 1 16 17-54 13p.
                  12 Rapid Bucuresti 21 0 0 0 21 2-63 0p.

                  Programul etapei viitoare, ultima a sezonului regulat (19 martie): U Cluj- SCM U Craiova (se joaca in data de 18), Unic – Medicina, CSM Lugoj- CSM Bucuresti, Penicilina- Stiinta, Dinamo- CSM Târgoviste (se joaca pe 21 martie), Rapid Bucuresti- Alba Blaj (se joaca azi, 16 martie).

                  Handbal masculin/ Divizia A: In asteptarea liderei

                  Duminica, in etapa a 19-a a Diviziei A la handbal masculin, CSSM Bacau s-a impus clar, cu 52-22 (24-10) pe terenul Vicovului Bucovina.

                  Bacauanii au evoluat in formula: Bobeica, Freiwald- Cotinghiu (10 goluri), Popia (10), Buinenko (8), Câmpan (8), Lita (5), Moisa (4), Dumitriu (4), Rata (2), Gal (1).

                  In urma acestei victorii, CSSM a urcat pe locul doi, cu 44 de puncte, trei in plus fata de CSU Suceava, care va juca, in schimb, azi, cu Atletico Alexandria. sefia Seriei A este detinuta, in continuare, de HC Dobrogea Sud Constanta, cu 54 de puncte.

                  Sâmbata, lidera va sosi in Bacau, pentru meciul cu CSSM programat de la ora 17.00, in Sala Sporturilor.

                  Se sisteaza apa in asociatiile de proprietari cu datorii vechi

                    Mai multe asociatii de locatari din municipiul Bacau vor ramâne fara apa potabila incepând de astazi, 15 martie, ca urmare a neachitarii unor facturi mai vechi de 30 de zile.

                    Masura va fi aplicata de Compania Regionala de Apa dupa repetate somatii de plata emise catre datornici, la care acestia nu au raspuns.

                    Sunt vizate urmatoarele asociatii: Asociatia de proprietari 1, cu sediul in strada Marasesti 10/E, Asociatia de proprietari 66, cu sediul in strada Orizontului 4/A/4, Asociatia de proprietari 76 Mircea Eliade, cu sediul in strada Lalelelor 6/C, Asociatia de proprietari 9 Mai 82 B, cu sediul in strada 9 Mai 82/B, Asociatia de proprietari Ghioceilor 29, cu sediul in strada Lalelelor 6/C, Asociatia de proprietari Milcov 8, cu sediul in strada Milcov 8/40.

                    Primaria Letea Veche, calcata de executorul judecatoresc

                      Lucian Domnica, pus la zid in sedinta CL Veche din 2013

                      Luni dimineata, la ora 8, Lucian Domnica s-a prezentat la Primaria Letea Veche pentru a-si prelua atributiile de secretar al comunei. El a câstigat procesul pe care l-a deschis impotriva Unitatii Administrativ Teritoriale Letea Veche in 2013, dupa ce a fost demis din functie in mod abuziv. Ultima sentinta, definitiva si irevocabila, a fost emisa de Curtea de Apel Iasi, care a dispus reintergrarea petentului si a obligat Primaria Letea Veche sa-i plateasca despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, precum si daune morale.

                      “Primarul a afirmat ca pâna la finalul mandatului sau nu-mi va permite sa revin in functie, cel putin asa mi-au spus oamenii”, declara Lucian Domnica. Secretarul s-a prezentat la primarie luni, dar usa biroului era incuiata si nimeni nu i-a putut spune unde e cheia.

                      “Nu am fost lasat sa intru si sa-mi reiau atributiile, asa cum a decis instanta, prin urmare ma voi adresa unui executor judecatoresc. Voi respecta procedurile, cu toate etapele legale, dar mai mult de 5 zile nu cred ca va dura”, a declarat Lucian Domnica.

                      La Manastirea Casin a avut loc slujba de hirotesie a preotului  Ioan Bârgaoanu in functia de protopop

                      La Parohia “Buna Vestire” din comuna Manastirea Casin a avut loc hirotesia noului protopop al Protoieriei Onesti, a parintelui Ioan Bârgaoanu. Acest eveniment s-a inscris in siragul altor manifestari religioase deosebite care au avut loc aici, intre care la loc de cinste a fost sfintirea noii biserici, ce a fost savârsita in luna mai a anului trecut in prezenta unui sobor de aproape 100 de preoti.

                      Hirotesia parintelui Ioan Bârgaoanu a avut loc odata cu celebrarea Sfintei Liturghii a hramului Bisericii “Sfântul Simeon, Noul Teolog”, ce este singura din România inchinata acestui sfânt. In prezenta IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului si Bacaului parintele consilier Alexandru Zamfir a dat citire deciziei de investire a parintelui protopop Ioan Bârgaoanu, paroh la Parohia Manastirea Casin II, ce incepând cu data de 1 martie 2016  are aceasta mare responsabilitate in Protoieria Onesti.

                      “Sunt doua mii de ani de când  biserica merge pe oceanul drag al credintei si se indreapta spre limanul mântuirii. Uneori  biserica este atinsa de valuri, la orizont se arata aisberguri  dar daca nu era iscusit cel ce conduce aceasta corabie, biserica nu rezista! Prin aceste cuvinte  intelegem si evenimentul de azi; biserica  are acelasi scop de a aduna  credinciosii in aceasta corabie plina de har si de dragoste  si daruieste fiecaruia sa faca  mereu ceva. Pe parintele Ioan Bârgaoanu l-am gasit cel mai vrednic preot ca sa continuie activitatea in Protopopiatul Onesti, el dovedind ca este un om dinamic, ce a inteles  sa faci misiune intr-o lume in permanenta schimbare”, a declarat IPS Ioachim Bacauanul   la ceremonia de investire  a noului protopop Ioan Bârgaoanu. Acesta a mentionat:”Este  o taina pentru a conduce  aceasta protoierie, pentru ca trebuie sa fii ajutat  de cei indrituitI sa faca acest lucru”.

                       Este de remarcat faptul ca la acest eveniment religios care a avut loc la Manastirea Casin au fost prezenti pe lânga preotii din parohiile protopopiatului si numerosi politicieni, primari ai  oraselor si comunelor de pe Valea Trotusului. 

                      ULTIMELE ȘTIRI