joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3177

Suntem independenti, o natiune de sine statatoare?

Sa ne imaginam ca ambasadorul român la Washington ar sustine o conferinta de presa in care ar critica maniera in care politia americana trateaza populatia de culoare. Sa spunem ca ambasadorul nostru la Londra ar emite un comunicat de presa in care ar critica populismul UKIP. Ori ca, intr-un interviu, ambasadorul României la Paris ar da indicatii Executivului francez despre modul in care trebuie manageriat sectorul cultural.

Evident, in secunda a doua, presa si politicienii din aceste tari ar sari la beregata reprezentantilor nostri. Pentru ca nici americanii, nici englezii si nici francezii nu accepta sa li se sufle in ciorba si sa vina unii din afara sa le dea lor lectii.

La noi, insa, vorbele ambasadorilor devin litera de lege. Politicienii si presa nu doar ca nu reactioneaza contra acestor obiceiuri proaste, ci, dimpotriva, se adapa cu nesat de la zicerile trimisilor americani, englezi, francezi sau olandezi.

Ideile emise de un ambasador au nu doar sansa sa devina mai mediatizate decât oricare idee a premierului român, dar politicienii le transforma in standarde ce trebuie respectate, societatea civila le da putere de lege iar presa construieste grile de control pe care le aplica societatii.

O asemenea putere data ambasadorilor, care intre noi fie vorba, este inadmisibila si in contradictie cu statutul diplomatic asa cum este el definit de Conventia de la Geneva, a mai existat prin veacul al XIX-lea.

Atunci, consulii Austriei, Turciei sau Rusiei, ca reprezentanti ai Puterilor Garante, primisera dreptul de a se amesteca brutal in „trebile dinlauntru” a principatelor dunarene.

Dar atunci, in mod cât se poate de oficial, tarile române se aflau sub suzeranitatea altor state. Azi, insa, ne consideram a fi independenti.

Bănuit de 9 furturi din autoturisme, comise într-o săptămână, depistat și reținut

    Polițiștii au depistat și reținut un tânăr de 19 ani, bănuit că într-o săptămână ar fi sustras din 9 autoturisme bani și bunuri în valoare de peste 13 000 de lei. Poliţia vă recomandă să nu lăsaţi în interiorul maşinii, nici pentru câteva minute, bani, telefoane mobile, aparatură electronică, genţi sau alte bagaje ce pot ispiti infractorii.

    La data de 29 februarie a.c., ca urmare a investigații defășurate, polițiștii de investigații criminale moineșteni au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Măgirești bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

    Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că tânărul în cauză, în perioada 22-28 februarie a.c., profitând de neglijența proprietarilor de autoturisme care au lăsat la vedere bunuri de valoare, prin spargerea geamurilor de la 9 autovehicule parcate în municipiul Moinești, ar fi sustras din acestea bani și bunuri în valoare totală de 13 150 de lei.

    Cu ocazia cercetărilor au fost recuperate sume de bani și bunuri în valoare totală de 10 000 lei.

    Cercetările continua pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

    Faţă de tânărul în cauză s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propunere de arestare preventivă.

    Venim în spijinul tuturor deţinătorilor şi conducătorilor de autovehicule şi vă spunem că puteţi împiedica furturile de şi din autovehicule prin luarea unor măsuri de siguranţă elementare, dar vitale.

    În permanenţă trebuie să aveţi în vedere, în primul rând, cauzele care favorizează aceste evenimente neplăcute. Lipsa sistemelor de alarmare şi a dispozitivelor antifurt din dotarea autoturismelor sau folosirea improvizaţiilor, parcarea autoturismului în locuri improprii, dosnice, lăsarea la vedere a unor bunuri tentante, neîncuierea portierelor, toate acestea sunt circumstanţe care îi determină pe cei certaţi cu legea să îşi îndrepte atenţia către maşina dumneavoastră. Bunurile sustrase le oferă posibilitatea obţinerii de câştiguri facile şi imediate, aşa că vă sfătuim să acordaţi importanţa cuvenită prevenirii comiterii unor astfel de infracţiuni.

    Cum faceţi acest lucru? Nu lăsaţi în autoturism, la vedere, bunuri care ar putea atrage atenția infractorilor! Verificaţi dacă portierele sunt încuiate şi asigurate atunci când plecaţi din autoturism, parcaţi maşina, pe timpul nopţii, numai în locuri iluminate şi vizibile şi controlaţi dacă roata de rezervă şi sistemul de închidere a portbagajului sunt asigurate corespunzător.

    Dacă sunteţi deţinătorul sau conducătorul unui autovehicul pentru transportul de marfă, asiguraţi-vă că, în perioadele de repaus, maşina este oprită într-o parcare atent supravegheată, iar înainte de a vă repune în mişcare verificaţi încă o dată că încărcătura transportată este în regulă.

    Este foarte important să nu ţineţi în autoturism actele de identitate, permisul de conducere, actele de înmatriculare ale maşinii sau orice alte documente.

    Respectând aceste câteva reguli şi aplicând măsurile de siguranţă care se impun, noi, poliţiştii, suntem convinşi că nu veţi deveni victime, ci beneficiarii unei vieţi sigure, aşa cum îşi doreşte fiecare dintre dumneavostră!

    Politistii au oferit flori soferitelor

      A devenit deja o tradiţie ca poliţiştii din județul Bacău să marcheze Ziua Mărţişorului, prin oferirea unor simboluri ale primăverii, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic.

      Ca în fiecare an, de 1 Martie, polițiștii rutieri din județul Bacău, au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic.

      Astăzi, 1 martie, polițiștii rutieri, cu sprijinul Generali Asigurări, au oferit flori și felicitări doamnelor și domnișoarelor care s-au aflat în zona centrală a municipiului Bacău.
      Și polițiștii din Stațiunea Târgu Ocna au cules ghiocei pe care i-au oferit astăzi, legați cu snur de mărțisor, doamnelor și domnișoarelor, împreună cu recomandări preventive.

      POLIȚIȘTII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU VĂ UREZĂ O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ!

      Primarului Stavarache i s-a facut rau in sala de judecata. DNA urma sa ceara arestarea lui

        Primarului Bacaului i s-a facut rau, marti, in sala de judecata, in timpul procesului in care este judecat pentru mai multe infractiuni de luare de mita.

        Sedinta de judecata a fost suspendata pentru câteva minute, timp in care Romeo Stavarache a primit ingrijiri medicale din partea echipajului unei ambulante, chemate la Tribunal. In cele din urma, s-a decis ca edilul sa fie transportat la Spitalul Judetean de Urgenta, motivat de faptul ca tensiunea acestuia avea o valoare foarte mare.

        Marti, dupa audierea denuntatorilor, procurorii DNA ar fi urmat sa ceara arestarea preventiva a lui Stavarache, pe motiv ca acesta ar fi incalcat conditiile controlului judiciar.

        Mai precis, ca ar fi luat legatura cu martorii din dosar, angajati in primarie. La dosar a fost depus un referat al DNA in acest sens, insa propunerea nu s-a mai discutat.

        Dupa ce echipajul de pe ambulanta l-a preluat pe primar, instanta a dispus si sistarea audierilor, dar si amânarea discutiilor pe marginea inlocuirii controlului judiciar cu o alta masura.

        Si asta dupa ce avocatul primarului, Antoniu Obancia, a cerut un termen pentru ca Stavarache sa fie prezent in instanta si sa se poata apara. Instanta a decis ca propunerea de arestare preventiva sa fie analizata joi, 3 martie.

        In situatia in care Stavarache va ramâne internat, propunerea se va judeca in prezenta avocatului sau, asa cum prevede legea.

        Propunerea procurorilor vine ca urmare a unei sesizari facute de secretarul primariei, Ovidiu Popovici, privind incalcarea conditiilor controlului judiciar de catre Romeo Stavarache, in ceea ce priveste comunicarea cu martorii din dosar.

        ambulanta

        UPDATE

        Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost internat în secția de cardiologie a Spitalului Județean (SJU) Bacău.

        „Primește tratament adecvat după ce medicii au constatat că avea la internare o tensiune foarte mare, de 202 — 119 mm/Hg (na mm/coloană de mercur), urmând a fi monitorizat permanent cel puțin în următoarele două-trei zile”, a declarat, pentru AGERPRES, Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al SJU Bacău.

        „ LA MULŢI ANI ” doamnelor şi domnişoarelor din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău

          Astăzi, 01.03.2016, cu prilejul Zilei Mărţişorului, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a avut loc un moment festiv dedicat doamnelor şi domnişoarelor din cadrul unităţii.

          Alături de colegi, comandantul unităţii, domnul colonel Stan Ghiorghe şi adjunctul acestuia, domnul colonel Sandu Ion au prezentat mesaje de felicitare cu acest prilej, în semn de mulţumire şi apreciere şi au dăruit câte o floare şi un cadou simbolic doamnelor şi domnişoarelor din unitate:

          „ Suntem la începutul unui anotimp al renaşterii, un anotimp marcat de două momente aparte, pline de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească – Ziua Mărţişorului şi Ziua Femeii. Cu acest prilej vă transmit, în numele colectivului Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, sincere urări de sănătate, împlinirea dorinţelor, realizări în plan personal şi profesional. Fie ca acest Mărţişor să vă aducă linişte şi fericire – a transmis în mesajul său comandantul unităţii, domnul colonel Stan Ghiorghe.

          Portretul unui donator de organe

            – Ficatul si rinichii unui barbat, decedat in urma unui accident, au ajuns la trei bolnavi care au fost salvati astfel de la moarte – In urma decedatului au ramas trei copii – Ei si mama lor au nevoie de sprijinul nostru, pentru a supravietui

            Exista viata dupa moarte! Miracolul s-a infaptuit si in primele zile ale acestui an, prin gestul familiei lui Valerian Benchea, un barbat in vârsta de 45 de ani din comuna Gioseni, aflat in moarte cerebrala in urma unui accident de munca. Pentru ca nu mai exista nicio sansa de a fi readus la viata, la rugamintea medicilor care l-au operat, de la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, familia a acceptat sa se preleveze de la el ficatul si rinichii. Aceasta interventie chirurgicala a fost efectuata la spitalul bacauan in data de 5 ianuarie 2016, eveniment despre care s-a scris in editia de a doua zi a ziarului nostru. Ficatul si un rinichi au ajuns la Bucuresti, la doi bolnavi care au beneficiat astfel de transplant, iar celalalt rinichi l-a primit un pacient din Iasi. Povestea vietii celui care, din pacate, s-a stins prea devreme, salvând, insa, prin aceasta, de la un sfârsit iminent trei bolnavi, este foarte trista.

            Fara tata, de la o vârsta frageda

            Valerian Benchea s-a nascut in 12 aprilie 1970 intr-o familie saraca din comuna Gioseni. Era cel de-al treilea copil al sotilor Ioja si Regina Benchea. Acestia au adus pe lume si au crescut cu greu patru copii. Stâlpul familiei, Ioja Benchea, s-a prapadit si el prea de timpuriu, in anul 1979, astfel ca povara intretinerii in continuare a celor patru copii a cazut numai pe umerii mamei (decedata in 1999). „Aveam sapte ani când a murit tata, isi aminteste Francisc Benchea, unul dintre fratii lui Valerian.

            Pentru a o ajuta pe mama a trebuit sa muncim de mici. Nu am avut posibilitati sa mergem la cine stie ce scoli. Eu am reusit sa ma ridic pentru ca am plecat la munca in Italia, dar fratele meu a ramas in Gioseni si i-a fost foarte dificil sa se descurce.” Valerian a terminat numai 10 clase si a lucrat ca muncitor pe la diverse unitati. Ultima data a fost angajat la o firma de salubritate. Impreuna cu un alt coleg efectua colectarea si incarcarea in masina a gunoiului menajer de pe platformele din municipiul Bacau.

            In data de 30 decembrie 2015, dimineata, când s-a produs tragicul eveniment, se afla pe strada Mihai Viteazu. Statea pe platforma din spatele masinii de gunoi. In timp ce masina se deplasa, la o curba, barbatul s-a dezechilibrat si a cazut cu capul de asfalt. A fost dus imediat la spital unde a fost diagnosticat cu „hemoragie si contuzie cerebrala, traumatism cranio-cerebral cu fractura occipitala dreapta” prin cadere si s-a mai constatat ca este in coma profunda. „A fost operat, dar nu s-a mai putut face nimic, mai spune Francisc Benchea. A fost tot timpul in coma, pâna a murit. Inainte de a deceda am fost sunat si eu, eram in Italia, pentru a-mi da acceptul ca sa se recolteze de la el ficatul si rinichii. Am fost de acord toti, inclusiv sotia lui.”

            Familia se zbate in nevoi

            Cazul a fost preluat spre cercetare de catre Politie, Parchet si Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau. „Dosarul de cercetare a fost trimis de catre institutia noastra la Inspectia Muncii, ne-a spus Ioan Andrei, inspector sef adjunct cu probleme de sanatate si securitate in munca al ITM Bacau. Asteptam aprobarea de la Inspectie, dar este clar ca avem de-a face cu un accident mortal de munca, pentru ca s-a produs in timpul efectuarii serviciului.”

            Conform reglementarilor in vigoare (Legea 346/2002), in baza documentelor care sa ateste ca a fost vorba despre un accident de munca, familia defunctului are dreptul la despagubiri in cuantum de 4 salarii medii brute pe economie (10.724 lei). Banii se aloca din bugetul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale. Pâna atunci, insa, familia trebuie sa faca fata multor greutati materiale si financiare.

            „De la unitate a primit ajutorul de inmormântare prevazut de lege iar de la spital, pentru ca s-au donat organe, s-au asigurat sicriul, crucea si transportul la domiciliu, mai spune Francisc Benchea. Inmormântarea a costat, insa, mult mai mult.” Pentru ca sotia decedatului nu a avut niciun ban, la cheltuielile de inmormântare au contribuit fratii lui, in primul rând, Francisc. Dar perspectiva pentru familia celui mort este destul de sumbra.

            In urma victimei au ramas trei copii minori. Cel mic are doar un an si jumatate, mijlociul, 10 ani iar cel mare, 12 ani. Mama lor, Alina Benchea, in vârsta de 34 de ani, este casnica. Toti patru locuiesc intr-o camera si o bucatarie. Casa lor este in constructie si doar cele doua incaperi au fost terminate. Dincolo de acest aspect, cele patru suflete au nevoie, in primul rând, de cele necesare pentru traiul zilnic. Asadar, un ajutor oricât de mic, din partea oricui, ar fi mai mult decât binevenit pentru ele.

            Pagina 1

              pagina1

              Gările Bacăului

                Istoria este scrisă de oameni, mai mult sau mai puțin apăsăți de (vrem)i sau vremuri. Există „adevăruri” diferite și doar un singur subiect. Este acceptată de o majoritate, consemnată și preluată de bună, ca o trimitere spre adevăr. Nu că nu poate fi contestată. Dar sunt evenimente, fenomene, ce ramân induse în conștiința colectivă.

                Istoria scrisă adună informații preluate din surse diferite, percepute de mai multe entități în aceeași scară de timp relativ, care au avut capacitatea de a le transmite, nu numai oral ci și într-o formă grafică, bi sau tri-dimensionala: desenele rupestre, scrierea cuneiformă, piramidele, Biblia. Scara timpului nu este aceeași pentru toți. Și acum, în era milionimilor de secundă și a GPS-ului, fiecare națiune își măsoară timpul diferit. Anul chinezesc, paștele catolic, paștele ortodox, pe nou și pe vechi, Hanuka, Ramadamul.

                Da! Bacăul a avut mai multe gări. De ce fac trimiterea la istoria scrisă? Am găsit date statistice, concrete, seci, despre evoluția în cifre a vechiului târg bacauan și foarte puține despre transformarea locuitorilor din mahalale, a celor mutați la bloc după demolări, a navetiștilor care au primit locuințe în cămine de nefamiliști, construite în clasicul stil „hei – rup!”, sub deviza „Cincinalul în patru ani și jumătate!”.

                Toți deveniți peste noapte orășeni, majoritatea doar cu viza de flotant. Menționez la final sursele din care m-am documentat. Încerc să combin date certe, cu amintiri concrete ale unor băcăuani care locuiesc de ani buni în Cartierul CFR. Râd, glumesc, au o vârsta, cu toate că o duc mai prost că odinioară. Nu mai au cenzură carlistă, antonesciana, comunistă.

                Lozincile de gen „Ana Pauker și cu Dej au dat spaima în burghezi” nu mai au umorul subversiv de altădată. Încerc să combin istoria scrisă cu istoria încă vie a unor oameni, care își păstrează cu demnitate personalitatea. Pentru aducere aminte… s-o luăm cu începutul.

                De la poștalion la locomotiva cu aburi

                Ce aflu din scrieri? Poștalionul, sau mai bine zis cursele de diligență și de poștă care au funcționat după 20 martie 1869, când, după Mica Unire noul stat format și recunoscut de Marile puteri, nu a mai acordat licență altor investitori din afară… „Poștele” au trecut în administrația româneasca! Traseul: București – Ploiești – Adjud – Târgu-Frumos – Podu Ilioaiei – Iași, cu o distanță calculată la 420 km, trebuia străbătut în 58 de ore.

                Bacăul a sărit din schemă ca și loc de popas, devenind doar punct de tranzit. N-au pierdut numai samsarii și geambașii de cai, ci și hangii care ospatau și găzduiau călătorii. Pâna s-a construit calea ferată, datorită proastei administrații, citesc că, după zece ani, drumurile ajunseseră impracticabile pe vreme rea, o călătorie de la București la Iași durând și două saptamâni.

                A trecut un secol și jumătate. Drumurile de atunci sunt exact ca autostrăzile de pe hârtie de astăzi. Cum să nu faci o paralelă, tot istorică, la ce avânt începuse să ia urbea noastră, până prin 2000, și cum arată și unde suntem acum față de celelalte județe din Moldova, în doar cinsprezece ani.

                Iar ne-au părăsit investitorii. În septembrie 1868, Parlamentul României, vota legea pentru concesionarea construcției liniei ferate în lungime de 915 km, care urma să lege Bucureștiul de Român și Bârlad, societății prusace „Stroussberg”, pentru o perioada de 90 de ani, prețul pentru un km fiind de 270 000 franci aur. Calea ferată este inaugurată provizoriu pe 27 decembrie 1870. Mulți au recunoscut mai târziu că s-au făcut lucrări de mântuială.

                La nici câteva luni, ploile de primăvară distrug mari porțiuni din linie, intrerupând circulația. Politicienii de atunci au reușit să împingă statul român într-un imens scandal financiar, făcându-l bun de plată, după ce societatea respectivă a dat subit faliment. Nu vi se pare că istoria se repetă aproape identic în afacerea cu americanii de la Bechtel?

                Trece timpul, CFR- ul se modernizează și își extinde rețelele. Apar instalațiile de telecomanda centralizată a macazurilor și a semnalelor din stații. Dacă în 1869 erau 172 de km de cale ferată construiți, în 1914, înainte de Primul Război Mondial erau 3.550 km.

                Calea ferată a ajuns în Bacău în 1872, iar linia care duce spre Piatra Neamț a fost pusă în circulație, în 1885. Începerea lucrărilor la barajul de la Bicaz, în 1951, și calea ferată finalizată un an mai târziu, au desființat practic plutăritul pe Bistrița.

                Ora exactă

                „În anul 1900, toate stațiile de cale ferată au fost dotate cu ceasuri de perete de tip «Paul Garnier» (povestește Florin Filioreanu, impiegat de mișcare timp de treizeci de ani la Bacău). Gara era mică, cele două ceasuri cu pendulă fiind poziționate în așa fel incât să fie văzute și de călători când cumpărau biletele dar și de mecanicii de locomotivă.

                Șeful stației era o persoană de vaza, fiind singurul posesor al orei exacte. Pe atunci, un ceasornic era «bun» dacă mergea după cel al gării. A punctat bine I.L.Caragiale în «Schițe» cât de importantă era această funcție.

                Lucrările la prima gară au demarat în 1868, fiind modernizată între 1931- 1932. Când aceasta a fost demolată, în 1981, am reușit să mai recuperez doar unul dintre ceasuri. A ajuns la muzeu.”

                Își aduce aminte bine acel moment. „Gara veche s-a demolat în două zile. Ieșisem din tura de dimineață. Am fost anunțați cu două zile înainte să ne mutăm birourile, în spațiile din Complexul Comercial din spatele gării. Era în 8 noiembrie, 1981. O zi de joi. A venit primul secretar de atunci, Alexandrina Găinușe înconjurată de arhitecți, proiectanți, ingineri constructori. Pâna duminică, când am intrat iar în tură, n-am mai găsit nimic.

                Am rămas doar cu amintirea ei. Cum intrai spre peron, în holul mare, în stânga era biroul de comandă. Apoi, pe ambele părți, casele de bilete. După ce ieșeai pe peron, în stânga era salonul pentru «mama și copilul», sala de așteptare pentru clasa a două și altă mai mică pentru clasa intâia. Urmă apoi celebra ușa numărul 11, un fel de magazie cu bunătăți, și restaurantul gării. Unde e Poșta acum era Miliția.”

                Prima locomotivă electrică la Bacău

                Aflu tot din scrieri că aceasta a ajuns în gară, venind de la Adjud, înainte de a fi inaugurată oficial linia, pe dată de 26 iunie, 1980, la ora 14.28. Ajutorul de mecanic aflat atunci în locomotivă, locuitor în cartier, s-a pensionat și el.

                Eugen Ursu deapănă alte amintiri necenzurate. „Viața mea s-a derulat că pe o scenă, trecând prin toate rolurile. Am învățat meserie pe locomotivele cu aburi, am trecut la cele pe Diesel și apoi pe cele electrice. S-au schimbat doar titulaturile. Acum tot cârpaceala se face, pentru că achiziții noi și modernizări nu s-au mai făcut. Rapidul, Acceleratul, Personalul au devenit Inter Regio, Regio, Săgeata Albastră. Băiatul meu e și el mecanic, de 11 ani. La 34 cât are… e mai alb la păr că mine. De când s-au modernizat sistemele de siguranță și nu mai sunt doi mecanici pe locomotivă, vorbește cu pantofii când prinde un traseu lung.”

                Are ceva și cu hoția ridicată drept virtute pe plan național. „Cunosc bine depoul. Toate locomotivele cu aburi, intrate în conservare pe liniile de lânga podul de la Mărgineni, au dispărut că prin farmec după ’90. Le-au schimbat ăștia gen Mircea Mondial, în limuzine de zeci de mii de euro. Au apărut în schimb, tot atunci, în gara, bărulețe în rulote, care vindeau mitilic furat de pe platforma de la Borzești, de orbeau bețivii ca muștele. Pasajul subteran l-au dat spre închiriere tot unor buticari. Cine-i verifica? Măcar se mai putea circula. Acuma, din cauza mirosului, au blocat intrarea dinspre el spre sala mare din gara. S-a distrus și captarea care alimenta Castelul de apă și cele două cișmele de pe peron. Și apa trebuie să o cumperi.”

                Vreau să termin într-o notă optimistă privind viitorul transportului pe calea ferată. Telefonul sună la redacție. Un alt locuitor din cartierul CFR, Dan Măgirescu se recomandă, este supărat. S-au montat becuri noi, economice, care nu se aprind. Pasarela, pasajul subteran sunt în beznă. Câinii maidanezi, care și-au găsit adăpost în vechile sere de lânga Pasajul Gușe bagă în sperieți și puținii călători.

                Octavian Floareș împlinește pe 6 aprilie 91 de ani. Fiu de ceferist, s-a născut la Șerbești, prima haltă spre Roman. Veteran de război, a prins ambele fronturi, ușor zgâriat cum îi place să nu se laude. Are mintea brici și amintirile limpezi. A lucrat la CFR, cu toate sistemele de comunicații. De la plantat stâlpi de telegraf pâna la întreținerea centralelor telefonice. S-a pensionat în 1985. „Locul de casă l-a primit tata. A fost o lege dată, de care beneficiau doar angajații din sistem.” Aflu din altă „scriere” că, în 1922, un număr de peste 200 de funcționari ceferiști se constituie într-o „obștie”, și fac demersuri pe lânga primărie, de a cumpără terenuri în raza orașului, „lânga regimente și gară”, pentru construirea de case. Au adunat suma de 900 000 lei cu care au cumpărat 45 hectare de teren din moșia Isvoarele-Valea Seacă, pentru a-l da la schimb primăriei. Ministrul domeniilor de atunci, Al. Constantinescu, a admis schimbul doar a treizeci de hectare din cele 45. Terenul a fost divizat în 400 de parcele, a câte 500 m.p. fiecare. Așa a apărut cartierul CFR, cu 34 de străzi la vremea respectivă, școală, piață și biserică. „Gara avea doar 6 linii. Era câmp deschis. Unde s-a construit mausoleul și Cimitirul Eroilor, era poligon de tragere. Peste drum de casa noastră, dădeam în gardurile unității militare.” (râde) „Beciul domnesc, pușcăria, era în câmp. În spatele gării mergeam la cinematograful Patria, construit după război în locul unor barăci. Biserica din cartier s-a ridicat pe fostele terenuri de instrucție. Am fost trei copii care am crescut aici. Mama era casnică. Banul avea altă valoare. Tata, din salariu și alocația noastră, a reușit să ne țină pe toți la școală, ba a mai cumpărat și o bucată de pamânt.” N-a fost membru de partid. Se simte liber când spune ce gândeste. „Au construit ăștia, prin ’63-’64, blocurile turn din spatele gării, din prefabricate, într-o viteză de stăteai să te crucesti. Un etaj pe zi. Cum îl terminau, făceau câte un X cu var pe geamuri. În 11 zile era gata. După ce prelua apartamentul, fericitul chiriaș trebuia să schimbe tot. Instalații, clanțe, cercevele. Blocul se mai lasă și el în decurs de doi ani. Nu mai puteai închide ușile. Gara a demolat-o Găinușe în 2 zile, au construit-o in 11 luni și a inaugurat-o Băluță. După aia au mai reparat la ea încă 6 ani, pentru că ploua înăuntru! La asta din 2006 nici măcar nu s-a păstrat proiectul. Urcă scară interioară într-un perete!”

                Sursele din care m-am documentat: „Bacaul de la 1850- 1900” – Costache Radu; „Bacaul din trecut si de azi”, 1933, culegeri monografice – Grigore Grigorovici; „Sala de Asteptare” – Florin Filioreanu, 2005; „Bacau, istorie adevarata”- Dumitru Zaharia.

                Clubul Sportiv al Primariei, o gaura neagra

                CSSM Bacau a demarat mai multe procese aflate pe rol la Judecatoria Bacau. In toate il regasim ca pârât pe Gabriel Stanica Lupu, fostul director al gruparii infiintate sub denumirea de CSM 2010. Acelasi Lupu, in calitate de fost conducator al clubului, face si subiectul unei plângeri penale pentru fals si uz de fals inaintata de antrenoarea de handbal Gabriela Manea.

                „Pentru cetateni”

                La finalul lui 2010, primarul Romeo Stavarache isi freca mâinile. Avea si de ce: un nou mecanism prin care putea pune in miscare bani si voturi incepea sa functioneze. Pe data de 28 decembrie, prin Hotarârea nr. 441, Consiliul Local Bacau aprobase infiintarea Clubului Sportiv Municipal 2010.

                „Am pus bazele unui club public al cetatenilor municipiului Bacau”, anunta Stavarache. Cuvintele edilului stau si azi la loc de cinste pe site-ul clubului care, din ianuarie 2014, si-a schimbat denumirea in CS Stiinta Municipal. Introducerea particulei „Stiinta” a stârnit la vremea respectiva reactii dintre cele mai diverse.

                Unii au spus ca s-a urmarit cu multa…”stiinta” crearea unei confuzii cu CS Stiinta Bacau, grupare infiintata in mai 1966, sub tutela Universitatii. Altii sustin si acum ca s-a dorit „stergerea urmelor”, CSM 2010 devenind intre timp un club cu multe bube. Greu de spus care dintre variante este cea corecta. Cert este, insa, ca in toti acesti ani, „cetatenii municipiului Bacau” s-au regasit in „clubul public” trâmbitat de Stavarache doar in calitate de cotizanti. Iar banii alocati din bugetul public, fie in baza raportarilor, fie in Baza Legii 350/ 2005 de care au beneficiat asociatii ce au incheiat parteneriate de colaborare cu CSSM Bacau, n-au fost deloc putini. Si nici cheltuiti cu transparenta. O parte dintre ei fac obiectul unor nereguli descoperite de Curtea de Conturi. Iar altii au fost pierduti de CSSM (fostul CSM 2010) in instantele de judecata. Le vom lua pe rând, cu migala. Si pentru ca in multe puncte povestea se incurca, vom recurge la paranteze. Dar si la tablete de antinevralgic.

                 

                Tablouri cu domnitori

                Mai intâi, nitica istorie. Si câteva portrete de domnitori. Primul sef al CSM 2010 a fost Gabriel Stanica Lupu. Inutil de precizat ca vorbim despre un om aflat in relatii foarte bune cu primarul Romeo Stavarache. Lupu a condus destinele clubului pâna pe 19 februarie 2014, când si-a depus demisia din functia de director coordonator. Locul sau a fost luat de un alt apropiat al lui Stavarache, Vasile Jâmbu. Mandatul lui Jâmbu a fost mai scurt. S-a incheiat in vara lui 2015, atunci când conducerea clubului sportiv al Primariei a fost preluata de antrenorul de badminton, Bogdan Milon. Si acum, prima paranteza. Daca la CSM 2010 si-au predat stafeta, in schimb, la un alt club sportiv, unul privat- ACS Arena 2011- Lupu si Jâmbu si-au unit fortele ca membri fondatori. Alaturi de o alta persoana-cheie, Marioara Ramona Radu, contabila in acea vreme la CSM 2010 si presedinte, atunci ca si acum, la Arena 2011. Daca v-au apucat durerile de cap, luati un antinevralgic. Noi tocmai inchidem paranteza. O inchidem si continuam cu Bogdan Milon, cel care a fost investit in iunie 2015 ca director al CSSM si care acum este, la rândul sau, pe picior de plecare. „Milon a fost bagat la inaintare fara sa stie. I-au pasat un cartof fierbinte”, spunea, toamna trecuta, o persoana cu experienta din sportul bacauan. Sarada avea sa fie dezlegata curând. Mai intâi, cu ajutorul raportului incheiat de Curtea de Conturi Bacau in urma controlului efectuat intre 29 octombrie si 12 decembrie 2014 la Clubul Sportiv Stiinta Municipal si care a vizat perioada 2011-2014. Apoi, parcurgând cele sapte dosare aflate pe rol la Judecatoria Bacau si care vizeaza recuperarea, de catre CSSM, a prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi.

                ancheta csm 2010 poza mare

                „Cartoful” n-a picat bine

                Asadar, sunt sapte dosare, dar nu este exclus sa apara si altele. In toate cele sapte dosare, reclamant este CSSM. Si in toate cele sapte, pe lista pârâtilor figureaza, in mod invariabil, Gabriel Stanica Lupu, atât ca Persoana Fizica Autorizata, cât si ca persoana fizica. Alaturi de el, se regasesc: PFA Radu Ramona Costina, Cabinet avocatura Rosu Cecilia, PFA Sentaru Ionela Roxana, Radu Marioara Ramona, PFA Mihai Victor Eugen, PFA Vita Mariana, Arena 2011 si Provolei. Concret, CSSM isi reclama fostii angajati sau colaboratori. Si acum, o noua paranteza. Ca sa intelegem ce e cu „cartoful fierbinte” din mâna lui Milon. La inceputul acestui an, „Desteptarea” anunta, in exclusivitate, „divortul” dintre Bogdan Milon si clubul Primariei. „Decizia de a pleca de la conducerea CSSM a venit ca urmare a unei oferte de nerefuzat primite din mediul privat”, declara, in ianuarie, Milon, care a ales sa ramâna inca trei luni la CSSM sub forma unui concediu fara plata: „Pâna se pun la punct toate lucrurile”. Intrebat despre actiunile formulate in instanta de clubul pe care il conduce pentru recuperarea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, Milon a spus: „Toate dosarele au fost deschise in perioada in care la conducere se afla Vasile Jâmbu. In noiembrie 2015, am avut un nou control din partea Curtii de Conturi pentru a se vedea daca am pus in aplicare masurile impuse in urma controlului din 2014. Oricum, mie nu mi-a cazut bine ca am preluat o astfel de situatie. Eu am venit la club pentru a face performanta sportiva nu pentru a ma ocupa de dosare si de procese”.

                Procese de…pierdut?

                Numai ca, desi Bogdan Milon sustine ca sunt deschise pe vremea lui Jâmbu, toate cele sapte dosare ale Clubului Sportiv Stiinta Municipal au fost inregistrate la Judecatoria Bacau pe aceeasi data: 18.08. 2015. Adica in mandatul lui Milon! „Acest lucru ma surprinde, sincer, ma surprinde! Nu stiu cum sa-mi explic”, a fost comentariul lui Milon. Pâna a cauta o explicatie, sa notam un lucru: in toate aceste sapte dosare, clubul isi deleaga avocatul, fara sa existe o contra-semnatura a vreunui director de la CSSM. Nici a lui Jâmbu, nici a lui Milon. Iar daca referirea la „cartof fierbinte” isi gaseste, in sfârsit, acoperirea, sa luam atunci de bun si un alt pont „no name” oferit ziarului: „Aceste procese s-au deschis doar de ochii lumii si ai Curtii de Conturi. Exista tot interesul ca procesele sa fie pierdute. Pâna la urma, CS Stiinta Municipal inseamna Stavarache, inseamna Lupu, inseamna Radu Ramona, inseamna Vasilica Jâmbu. Aia cu clubul cetatenilor e pentru naivi. Pai ce interes are CSSM sa recupereze bani de la Lupu sau de la Radu Ramona? E praf in ochi. Daca va pierde procesele, CSSM va ridica din umeri in fata Curtii de Conturi: noi am vrut, dar…”. Pontul are logica. Inainte de toate, Curtea de Conturi a atentionat CSSM: „Nerecuperarea prejudiciilor ca urmare a nedispunerii si a neurmaririi de catre conducere a masurilor transmise de Curtea de Conturi constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la un an sau cu amenda”. Si acum, o alta chestie cu lipici: stiti cine reprezinta in instanta CSSM-ul in aceste dosare? Avocata lui Romeo Stavarache, Doinita Boana!

                Fata lu’ mama

                In aceste circumstante, ce credeti: are Gabriel Stanica Lupu vreo emotie ca ar putea pierde procesele intentate de CSSM? Si ca ar trebui sa returneze bani din propriul buzunar? Mai bine il intrebam direct pe pârât. „Nu am absolut nicio emotie. Respectivele fapte nu constituie infractiuni, ci doar nereguli”, a declarat Lupu pentru „Desteptarea”. „Neregulile” la care face referire fostul conducator al CSM 2010 au adus, insa, un prejudiciu financiar clubului public. Si, pe de alta parte, beneficii economice insemnate unor persoane. Persoane Fizice Autorizate precum Radu Ramona Costina, careia i s-a platit ilegal, conform raportului Curtii de Conturi, dar si a plângerii inaintate in instanta de CSSM, suma de 40.800 lei in 2011 si 2012, perioada in care a fost angajata de club pe postul de consilier sportiv tehnic. In intâmpinarea depusa in instanta, Radu Ramona Costina sustine ca CSSM a renuntat la ocuparea postului de consilier tehnic sportiv prin concurs, optându-se pentru o alta varianta: incheierea unui contract de prestari servicii cu o persoana fizica autorizata „care nu implica cheltuieli bugetate impuse de Codul Muncii”. Chestionat de ziar despre lipsa de experienta in domeniu a Ramonei Costinei Radu, dar si despre posibilitatea ca angajarea acesteia sa fi fost decisa de relatia de rudenie cu Marioara Radu, Gabriel Stanica Lupu s-a marginit sa spuna ca „noi am procedat legal, iar instanta va decide”. O alta Persoana Fizica Autorizata beneficiara a unui angajament financiar consistent a fost Victor Eugen Mihai. Desi avea stabilit in contractul de prestari servicii suma de 50.000 lei anual, VEM a incasat in 2013 un total de 60.362 lei. Conform Curtii de Conturi, depasirea de 10.362 lei s-a facut fara existenta unui act aditional care sa justifice majorarea valorii contractului. Ca sa ne facem o idee, mai nou, conform directorului Bogdan Milon, calitatile lui Victor Eugen Mihai sunt pretuite de CSSM la mai putin de jumatate fata de cota acestuia de piata din 2013. Deci, se poate si mai ieftin. Si fara sa se crape pamântul.

                ancheta csm 2010 poza 2

                Mese indigeste. La ART Bacau

                Un alt proces impotriva lui Gabriel Stanica Lupu, Mariana Vita si a PFA-urilor acestora a fost deschis de CS Stiinta Municipal pentru recuperarea unui prejudiciu de 108.130 lei, reprezentând plata facturilor catre SC ART BACAU SRL aferente anului 2013. Din acelasi raport al Curtii de Conturi rezulta ca in 2013, CSSM a efectuat plati pentru decontarea meselor servite de catre sportivii clubului in valoare de 108.130 lei, fara ca documentele anexate facturilor sa fie corect intocmite, respectiv nominal si pe zile calendaristice. La acest capitol, cunoscatorii pot zâmbi: CSSM intra intr-o companie selecta a cluburilor sportive bacauane carora mesele servite la SC ART Bacau SRL nu le-au cazut bine. Nici la stomac, nici la buzunar. Buzunarul CSSM s-a crapat si in cazul achizitionarii de echipament sportiv in valoare de 49.980 lei, in septembrie 2012, de la SC Fratelli Sports, factura pentru care nu exista referat de necesitate, proiect de operatiune si nota de intrare-receptie. Ulterior s-a efectuat o refacturare catre ACS Arena 2011 si Pro Volei, dar clubul Primariei a ramas cu un minus de 15.211,93 lei. O noua paranteza. Si, daca e cazul- si e, veti vedea- un nou antinevralgic. In 2012, Pro Volei obtine de la municipalitate, pe Legea 350/ 2005, o finantare de 1.695.900 lei. Titlul proiectului? „Consolidarea pozitiei in campionatul intern de handbal masculin”. V-ati prins? Pro Volei se ocupa de…handbal. Mai exact, de echipa masculina de liga secunda a CSM 2010, desfiintata ulterior, asa cum a fost desfiintata si cea feminina de prima liga a clubului. Ei, uite la ce-s bune pastilele! Contra sumei de 22.500 lei, manager de proiect la Pro Volei era actualul viceprimar Radu Ababei. Chestionat pe marginea echipamentului virat de CSSM, Ababei a precizat ca „in septembrie 2012 eu nu mai eram manager la Pro Volei si nici nu mai tin minte cine a venit dupa mine”.

                Bacauanii, buni de plata

                Pentru suma de 18.000 lei, Radu Ababei a fost manager de proiect si in cazul echipei de handbal feminin a CSM 2010 antrenata de fosta legenda a Stiintei, Gabriela Manea. Infiintata in 2011 si inscrisa direct in prima liga (desi Manea propusese un start din esalonul secund), echipa a fost desfiintata de clubul Primariei anul urmator, ceea ce a dat nastere unui scandal de proportii. Dar si a unor procese. Cu atât mai mult cu cât, desi pentru echipa existase o finantare de la Consiliul Local Bacau si in valoare de 1.750.000 lei, prin intermediul Arenei 2011 conduse de Marioara Radu, handbalistele bacauane au ramas neplatite. Procesele au erodat atât credibilitatea (eufemism) „clubului public al cetatenilor municipiului Bacau”, cât, mai ales, conturile sale. Si, implicit, bugetul municipiului Bacau. Clubul Sportiv Stiinta Municipal Bacau a pierdut toate procesele intentate de handbaliste, de „secundul” Adi Brezan si de antrenoarea principala Gabriela Manea. Aceasta din urma, care incheiase un contract pe trei ani cu CSM 2010, a câstigat in instanta suma de 115.00 lei, contravaloarea indemnizatiilor neplatite, la care s-au adaugat alti 262.500 lei reprezentând daune interese. Apelul declarat de CSSM (fostul CSM 2010) a fost respins in aprilie 2014, astfel incât clubul sportiv al Primariei Bacau s-a vazut nevoit, incepând cu toamna lui 2014, sa achite, esalonat, suma câstigata in instanta de Manea.

                Semnaturi falsificate

                Sfârsitul povestii? Sa fim seriosi; doar vorbim de „baietii destepti” de la CS Stiinta Municipal! Cascati, asadar, gura, dar lasati la o parte analgezicele ca ajungem la glumeti si fara ele: CSSM Bacau formuleaza recurs, iar actiunea este admisa in parte de Curtea de Apel. Ce inseamna asta? Ca Manea Gabriela nu are dreptul la o parte din banii câstigati in doua instante. Mai mult, antrenoarea se vede obligata sa returneze anumite sume pe care le-a incasat, de-a lungul a patru rate, incepând cu toamna lui 2014. Asta, insa, nu-i tot: Curtea de Apel a declarat câstigator recursul formulat de CSSM in baza unor probe noi. Probe falsificate, dupa cum sustine Manea! „La dosar au aparut mai multe acte semnate, chipurile de mine. Sunt niste falsuri. Mi-a fost falsificata semnatura! Ca atare, nu am putut lasa lucrurile asa. Am formulat o plângere penala la adresa conducerii de atunci a CSM 2010”, a declarat, pentru “Desteptarea”, Gabriela Manea. In perioada incriminata, la conducerea CSM 2010 Bacau se aflau Gabriel Stanica Lupu in calitate de director si Marioara Ramona Radu, in calitate de contabila. “Da, Lupu era director si Marioara Radu contabila. Cine a falsificat semnaturile, nu stiu, dar se va afla. Oricum, conducerea de atunci trebuie sa-si asume responsabilitatile in privinta documentelor. Totodata, m-am adresat si Curtii Europene a Drepturilor Omului deoarece la dosar au aparut probe care nu fusesera prezentate anterior. Eu am incredere ca se va face dreptate”, a marturisit Gabi Manea.

                Oare cine-i in eroare?

                Povestea continua. Cu Gabriela Manea care spune ca „pentru zilele negre si noptile albe indurate in anii din urma, mi-am propus sa fac totul pentru ca adevarul sa iasa la iveala in acest caz. M-am simtit umilita la mine acasa”. Cu Gabriel Stanica Lupu care, din interlocutorul locvace si abil s-a transformat intr-un om grabit, daca nu cumva si speriat atunci când l-am intrebat despre procesul intentat de Gabi Manea pentru fals si uz de fals. „Sunteti intr-o mare eroare. Va multumesc, la revedere”, a pus capat Lupu discutiei telefonice. Convorbirea s-a incheiat, dar, asa cum spuneam, povestea continua. Cu paranteze rotunde si patrate. Si cu alte pastile de dureri de cap. Cu noi finantari, fireste. In numele sportului si spre binele cetateanului, cum altfel? Numai ca, odata si odata, tot se va rupe caruta. Anul acesta, pentru prima oara din 2013, municipalitatea a alocat un fond de premiere pentru Gala Sporturilor. Sa nu credeti ca performantele s-au inmultit fata de anii precedenti. Dimpotriva! Numai ca 2016 este an electoral. Iar primarul Romeo Stavarache isi freaca la greu mâinile. N-am putea spune daca de bucurie sau de ingrijorare.

                Catalina Chifu
                Dan Sion

                Linia 22 se prelungeste pâna la Selgros

                  Incepând de marti, 1 martie, traseul 22 al autobuzelor Transport Public din Bacau se prelungeste pâna in fata Hipermarketului Selgros.

                  In fiecare ora, la fix si la si jumatate, autobuzele vor ajunge si la Selgros, restul curselor având, ca de obicei, capatul de linie pe strada Aprodu Purice.

                  Sinaxa preoteasca, in Protopopiatul Bacau

                  In vechea catedrala inchinata Sfântului Ierarh Nicolae din orasul de pe malul Bistritei, preotii din Protopopiatul Bacau s-au adunat intru rugaciune in acest debut de saptamâna. Avându-l alaturi pe ierarhul locului, Inaltpreasfintitul arhiepiscop Ioachim, ei s-au reunit in sinaxa de inceput de an, participând la Sfânta Liturghie arhiereasca.

                  Cu aceasta ocazie, a fost hirotonit in treapta de preot diaconul Petru Gheorghiu. Profitând de acest moment, IPS Ioachim a tinut sa sublinieze faptul ca „preotul este cel care se investeste si este trimis ca sa vesteasca Evanghelia si sa-i conduca pe credinciosi pe calea Luminii”.

                  In cadrul acestei sinaxe s-au rostit si rugaciuni de pomenire pentru preotii bacauani trecuti recent la Domnul.

                  Relu Auras- Mihai Nistor: e ruptura!

                  Bacaul ramâne fara singurul sau sportiv calificat la Olimpiada de la Rio 2016

                  Volei feminin/ Divizia A1: Florin Grapa: „Puncte, nu laude”

                  Cu o zi inainte de super-meciul cu Volei Alba Blaj (miercuri, ora 17.00, Sala Sporturilor), din etapa a a 19-a a Diviziei A1, antrenorul Stiintei, Florin Grapa e transant:

                  „Vreau sa luam puncte. Cel putin doua. Stiu ca vom avea parte de un meci greu: intâlnim campioana si lidera neinvinsa a campionatului, dar eu cred ca putem obtine un rezultat bun, mai ales ca venim si dupa victoria de la Târgoviste. Imi doresc puncte, nu laude. Nu ma incalzeste cu nimic un joc bun, dublat insa de o infrângere”.

                  Grapa a spus ca se teme in special de Adina Salaoru si de Jovana Vesovic: „Blajul are echipa foarte buna, dar cele doua ies in evidenta. Sper ca block-ul nostru sa functioneze la fel de bine ca la Târgoviste, unde am facut 20 de puncte la blocaj”. Cu patru etape inainte de finalul sezonului regulat, Stiinta se afla la sase puncte de locul 4 (ultimul de play-off), ocupat de Dinamo, care mâine va evolua pe terenul Medicinei.

                  Tir arcul/ CN Juniori: Teo e pe val

                  E junior 3, dar rupe tot la categoriile mai mari de vârsta. Dupa ce la mijlocul lunii februarie a cucerit titlul national la juniori 1, Teodor Vlad (CS Saga Bacau) s-a laureat la finalul saptamânii trecute campion al României la tir cu arcul indoor si la nivelul juniorilor 2.

                  Sportivul antrenat de Marius Vlad a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului de premiere la Nationalele de Juniori de la Iasi, devansându-i la Compound pe Dragos Olaru (CSU Iasi) si Armin Purple (Red Point Oradea). Teo Vlad nu a fost singurul reprezentant al CS Saga laureat la Iasi, Matei Vatafu cucerind aurul la Compound Juniori 3, iar Ana Traistaru Ivu obtinând bronzul la Recurve/ Olimpic Juniori 3.

                  O alta bacauanca medaliata la Nationalele de Juniori desfasurate in Copou a fost multipla campioana nationala Adina Mihalache (CSSM), care si-a trecut in palmares un nou titlu, la Recurve, Junioare 2.

                  Dr. Adrian Cotirlet, la Congresul american SAGES din Boston

                    Renumitul medic Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, va participa, luna aceasta, intre 16 si 19 martie, la Congresul Medical SAGES – Society of American Gastrointestinal and Endoscopic Surgeons, organizat tocmai in Boston, Massachusetts, SUA.

                    Doctorului Cotirlet i-a fost admisa in acest congres lucrarea „Colecistectomia laparoscopica la pacientul cirotic”, pe care o va prezenta intregii audiente, ce va fi formata din peste 20.000 de doctori din intreaga lume. „Numai faptul ca esti admis cu o lucrare la aceasta intâlnire anuala si deja, pentru orice chirurg, aceasta este o carte de vizita impresionanta. Sunt onorat ca voi participa la acest congres medical, care va fi si unul aniversar, fiind a X-a editie”, a spus dr. Adrian Cotirlet.

                    Acest congres este organizat de americani prin Education and Research Foundation Awards Luncheon, anual, in a treia saptamâna din luna martie. Tot in SUA, si tot anual, dar in a doua saptamâna din octombrie, se mai desfasoara si Congresul Societatii Americane de Chirurgie, unde, in 2012, acelasi medic bacauan, dr. Adrian Cotirlet a participat cu o lucrare de chirurgie laparoscopica, in Los Angeles.

                    „Deci este a doua mea participare la un congres peste Ocean. Acum, vin cu metoda colecistectomiei laparoscopice pe pacientul cu ciroza, o tehnica dificila, tinând cont si de starea precara a ficatului bolnavului”, a mai spus dr. Adrian Cotirlet. Prezentarea pe care o va face in Boston are la baza o analiza a unui studiu efectuat in spitalul din Moinesti, pe pacientii operati in decursul a cinci ani, analiza care a demonstrat ca aceasta interventie este eficienta si sigura pentru bolnavii cu ciroza hepatica si permite, in acelasi timp, sa fie aleasa ca prima varianta de interventie in astfel de diagnostice.

                    Constantin Calin: „M-am considerat mereu un cronicar al faptelor reale, nu al vanitatilor”

                    Dupa „Interviurile” (I) si „Pagini de critica literara” (II), la Editura BABEL a aparut volumul „Acorduri si conflicte locale”, al treilea volum din seria „Cartile din ziar”, semnat de scriitorul si criticul literar Constantin Calin, volume care s-au bucurat de atentia criticii si a cititorilor. De altfel, autorul isi anunta cititorii inca din Prefata la vol. II: „Cine nu se gaseste, nu se vede in acesta, va fi prezent in urmatorul volum «Acorduri si conflicte locale»”, iar dupa tonul afirmatiei prevedeam deja un „macel critico-literar”, si nu am fost departe de adevar, chiar daca autorul precizeaza in „Scurta explicatie” (pag. 9) ca predominanta este partea cu „acorduri”.

                    Ce sunt „acordurile” si „conflictele”? O spune insusi autorul: „A venit vremea – mi-am spus – sa-mi inchei (fie si numai in parte) socotelile cu locul in care am muncit: nu un an, nu cinci, ci peste 50 de ani. (…) Subtilul ales e – sper – elocvent in privinta intentiei care a stat la baza selectiei si sistematizarii materialului”. (pag. 9). Si, mai departe (pag. 12) „«Acorduri si conflicte locale» e, ca si cartile precedente, un miscelaneu si un dosar. Sunt in el texte documentare, texte critice si texte eseistice menite – impreuna – sa inspire intrebari si curiozitate.

                    De asemenea, comparatii si, poate, celor inteligenti, reflectii asupra ceea ceea ce a fost si ce este Bacaul, cu oameni si patrimoniu”. Cartea, care numara 574 de pagini, este structurata pe 10 capitole: Buletin de Bacau, Pozitii (1 si 2), Insemnari de pe strapontina, Prin galerii, Ad libram, Sarea si otetul, Crochiuri, Sertarul cu fise, Din “carnete” si “jurnale”, Respingeri, volumul incheidu-se cu un interviu, o adevarata profesiune de credinta, semnat de Mandica Mardare, publicat in Ziarul de Bacau, in 2003.

                    “Acorduri si conflicte literare” poate fi considerata, fara exagerare, o istorie culturala a Bacaului, incepând cu anii ’60 si pâna astazi, nu una periata, infrumusetata, ci una reala, parcursa pas cu pas, zi de zi, an de an, prin teatru, biblioteci, scoli, institutii de cultura, redactii ale ziarelor, din care nu lipsesc oamenii, „facatori” de evenimente, texte publicate in Revista Ateneu, ziarele Steagul Rosu, Desteptarea, Monitorul, Ziarul de Bacau etc.

                    „Ca ziarist cultural, plimbi (datoriile meseriei o cer) o oglinda prin fata lor. Toti se vor infatisati in imagini avantajoase, retusate, mai incoace si colorate. N-am putut sa le ofer aceasta satisfactie. Filtrele receptarii mele sint obisnuite in regim de alb-negru. (…) M-am considerat mereu un cronicar al faptelor reale, nu al vanitatilor”, scrie Constantin Calin. Fiecare pagina, fiecare capitol sunt, de la “Crochiuri” la “Insemnari de pe strapontina” (capitol de analiza si critica de teatru profunde, adevarate documente de epoca), de la “Sarea si otetul” (polemici si conflicte locale care au tinut primele pagini ale ziarelor), pâna la “Respingeri” (un rechizitoriu asupra imposturii) sau “Sertarul cu fise”, Constantin Calin “Merge(m) mai departe”, deschizând nu de putine ori “Cutia Pandorei”, specific unui gazetar de mare forta, care nu a ocolit niciodata adevarul, spus chiar cu pretul unor “Rupturi”. Nu au scapat de spiritul sau de observatie critic, transant, obiectiv, folosind verbul, mai mult decât adjectivul, mai marii vremii, obiceiurile de neamuri proaste, “dramele provinciei”, neocolind nici pamfletul, ironia, arme teribile in mâna unui profesionist.

                    “Fidel limbajului epocii, n-am cedat inca comoditatilor limbii de lemn si nici nu mi-am inmuiat condeiul in apa de trandafiri ai optimismului oficial. Dimpotriva, in majoritatea insemnarilor am pus doze de aqua forte si praf de zacherlina, produs dupa vechi retete literare”, precizeaza autorul celebrului “Dosar Bacovia”, in deja celebrele “Acorduri si conflicte locale”, volum distribuit prin Libraria Glisando.

                    „Ape tulburi” la Onesti in privinta apei potabile

                      -aceasta va curge la robinetele onestenilor, dar disputele continua

                      Militarii din Fortele pentru operatii speciale au motiv de sarbatoare

                        pe 1 martie, Armata României sarbatoreste Ziua Fortelor pentru operatii speciale

                        Liga Elevilor Social – Democrati

                          Pentru ca au un crez, pentru ca vor ca si vocea lor sa se faca auzita, mai multi tineri din toate liceele si colegiile din municipiul Bacau s-au organizat intr-o liga: Liga Elevilor Social – Democrati (LESD), ca parte a organizatiei municipale a PSD Bacau. In numai o luna, s-au inscris deja 40 de adolescenti, ca membri fondatori, iar la sfârsitul saptamânii trecute acestia si-au ales si reprezentantii in Biroul permanent municipal.

                          A fost un vot in bloc si in unanimitate. Astfel, presedinte al LESD Bacau este Bogdan Barcan (clasa a XII-a), de la Colegiul National „Vasile Alecsandri”, ajutat indeaproape de Andrei Ghelasa (clasa a X-a), de la aceeasi unitate de invatamânt, ales ca presedinte executiv. Board-ul este completat de elevii Ionut Rotaru – secretar general (CN „V.Alecsandri”), Lavinia Chirnog – secretar executiv (CN Arta „G.Apostu”), alaturi de vicepresedintii – Mara Sechelariu (CN „V.Alecsandri”) Alina Enache (CN „Gh.Vranceanu”), Andra Chirila (CN „Ferdinand I”), Diana Lazar (CN Pedagogic), Teodora Dragomirescu (CN Economic „I.Ghica”), Manole Vlad (Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”), Stefania Domocos (CN Arta „G.Apostu”), Anca Grigore (Liceul cu Program Sportiv), Bianca Lucan (Colegiul „M.Eminescu”) – fiecare si cu functii de presedinti in colegiile de care apartin, iar ca membri in Biroul permanent au mai fost alesi inca 6 elevi – Alice Mateiu (CN „V.Alecsandri”), Codrin Miftode (CTC „N.V.Karpen”), Daniel Andronic (CN „V.Alecsandri”), Adrian Duma (CN „V.Alecsandri”), Razvan Munteanu (CN Pedagogic) si Alexandru Tarcuta (CN Pedagogic).

                          George Halarescu

                          „Aceasta liga a fost conceputa ca loc de formare a deprinderilor moral-politice si civice necesare oricarui viitor lider politic, precum si ca mediu propice de convertire al potentialului creator al tinerilor in solutii politico-administrative – solutii imperative si vitale pentru progresul orasului si pentru exercitiul democratic. Prin acest demers, elevii social-democrati doresc sa reprezinte interesele si nevoile tuturor elevilor din Bacau pe lânga liderii locali si nationali. Totodata, vor sa fie in preajma seniorilor pentru a putea intelege realitatile politice si pentru a nu mai repeta greselile trecutului. Eu, personal, mi-as dori ca acest proiect sa continue, sa fie un proiect prin care tinerii sa socializeze, sa-si descopere problemele, sa gaseasca impreuna solutii, sa se asigure continuitate in timp. Le multumesc elevilor ca au investit incredere in mine, ca tutore al acestui concept. Aici, in partid, este un loc de formare pentru ei, este ucenicie politica. Aici vor invata sa fie curajosi si camarazi in lupta comuna, in care principalele valori ramân omenia, libertatea, solidaritatea, dreptatea sociala.”
                          prof. de filosofie George Halarescu, tutorele acestui proiect

                          Inca de la infiintare, elevii social-democrati au fost implicati in numeroase actiuni culturale, sportive si social-filantropice. De asemenea, au reprezentat cu succes interesele tinerilor din Bacau in structurile politice nationale ale partidului si au stabilit legaturi strânse cu elevii social-democrati din alte judete ale tarii. Totodata, au ca obiectiv politic obtinerea unei reprezentari vizibile prin câstigarea unui post de vicepresedinte in Consiliul National al Elevilor Social – Democrati. Liga si-a propus deja obiective indraznete: modernizarea infrastructurii scolare la nivelul municipiului cu smart board (table inteligente, interactive), implementarea unui program de sanatate dentara, prin care elevii sa fie finantati sa-si trateze cariile dentare, oferirea de burse universitare pentru absolventii liceelor care au o situatie financiara precara, dar au rezultate deosebite la invatatura, stabilirea unui sistem de burse sociale substantiale pentru elevii nevoiasi si finantarea unor cantine sociale pe lânga licee, pentru acordarea gratuita a unei mese calde elevilor cu situatii sociale precare.

                          aaa„Suntem aici tocmai pentru ca putem face diferenta. Asta ne si dorim. Sunt onorata si de increderea pe care mi-au acordat-o colegii mei, in alegerea ca vicepresedinte al Biroului municipal al Ligii. Este o functie care ma obliga, care ma determina sa ma implic, sa ne facem cunoscuti, sa ne promovam proiectele, sa activam. Politica este o adevarata arta, pe care nu ti-o insusesti numai prin teorie, ci, mai ales, prin practica. Credem in valorile promovate de partid, in omenie, libertate, solidaritate, dar si în posibilitatea noastra de a schimba lucrurile, de a schimba mentalitati. Iar când vom ajunge la vârsta asumarii raspunderii personale vom intelege cu adevarat ceea ce invatam acum.”
                          Mara Sechelariu, vicepresedinte al Ligii Elevilor Social – Democrati Bacau

                          „Bacauanii sa aiba incredere in ei. Asta e cel mai important.”

                          – interviu cu Irina Stanciuc, district manager la compania Selgros

                          ULTIMELE ȘTIRI