Distrugere de munitie neexplodata

19 februarie 2016

Luni, 22 februarie 2016, la ora 11.30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) va efectua în poligonul „Lunca Siretului”, din satul Siretu, comuna Săuceşti, distrugerea muniţiilor rămase neexplodate rezultate în urma desfăşurării activităţii de asanare a teritoriului judeţului Bacău.

Muniţia care urmează să fie distrusă a fost asanată în perioada ianuarie – februarie a. c. Ultima operațiune efectuată de echipa pirotehnică din cadrul I.S.U.J. Bacău a avut loc în data de 17 februarie 2016.

Pentru distrugerea muniţiei, care constă în: 2 proiectile explozive calibru 100 mm; 2 proiectile perforante calibru 76 mm; 1 proiectil exploziv calibru 76 mm; 2 proiectile explozive calibru 25 mm; 2 lovituri cu proiectile explozive calibru 25 mm; 1 bombă de aruncător calibru 82 mm; 1 focos proiectil și 26 cartușe de infanterie calibru 7,92 mm, se vor utiliza 3 kg de trotil (trinitrotoluen), precum şi alte mijloace pirotehnice.

Misiunile de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflagraţiilor s-au desfăşurat în localitățile Bacău, Mănăstirea Cașin, Pâncești și Valea Seacă.

A murit preotul Constantin Leonte

Comunicat de presa

19 februarie 2016

In dimineata zilei de 19 februarie 2016, Parintele Constantin Leonte (n. 7 nov. 1959), fost profesor la Seminarul Teologic din Roman si slujitor la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacau, a murit in urma unui stop cardiac.

Părintele Constantin Leonte s-a născut la 7 noiembrie 1959, în satul Berești Tazlău. După ce a făcut școala în comuna natală, s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț, pe care le-a absolvit în anul 1979, apoi a urmat cursurile Institutului Teologic de rang universitar „Sf. Ecaterina” din București, pe care le-a absolvit în anul 1979, cu lucrarea de licență pe tema „Sfânta Euharistie și unitatea Bisericii”, pentru care a primit calificativul „excelent”.

Calitățile sale intelectuale, erudiția și pregătirea teologică l-au recomandat pentru a fi chemat să facă parte din colectivul de profesori ce au predat la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, din Roman, după ce a fost redeschis în anul 1990, predând elevilor disciplinele Catehism și Dogmatică.

Fiind înclinat spre studiu și cercetare, s-a înscris la doctorat, iar în anul 1999 a obținut titlul de Doctor în Teologie, cu lucrarea „Sfânta Euharistie în constituția teandrică a Bisericii și în viața și spiritualitatea credincioșilor”, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu, Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, București.

Implicarea în activitatea didactică și dedicarea în formarea spirituală a celor mai tineri dintre creștini au făcut ca în anul 2001 să devină Inspector școlar de specialitate pentru disciplina Religie, profesând în calitate de dascăl la Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu”, Bacău.

[wonderplugin_gallery id=”440″]

Premiera de duminica a fost amânata. Apoi a fost reconfirmata – UPDATE

Cultură

Gheorghe Bălțătescu

19 februarie 2016

In editia tiparita de azi a ziarului Desteptarea anuntam o noua premiera la Teatrul Municipal “Bacovia”. Era vorba de spectacolul cu piesa “Un barbat si…cam multe femei”, in regia lui Bogdan Ulmu.

Anuntata printr-un comunicat oficial inca de acum doua saptamâni, joi, 18 februarie, am solicitat o reconfirmare a evenimentului. Telefonic, Liviu Tiberiu Serban, director adjunct al teatrului, laconic afirma ca premiera va avea loc cum s-a anuntat, adica duminica, 21 februarie, ora 18.00.

Când ma pregateam sa predau stirea pentru editia de vineri a ziarului, mai fac o interventie, la ora 15.00, la Departamentul PR, de la care, prin vocea secretarului literar Doru Mares, mi se confirma, de data aceasta cu mai multa siguranta ca, intr-adevar, premiera va avea loc in ziua anuntata.

Stirea apare in ziar, insa, stupoare, vineri dimineata, la ora 11.00, vine bomba: premiera s-a amânat!

Revin pentru informatii la teatru.

“Premiera s-a amânat, motivele nu le stiu, lamuriri va poate oferi directorul teatrului, care nu este momentan in birou” (Liviu Tiberiu Serban).

Ceva nu este in regula: directorul adjunct nu stie ce se intâmpla in teatru. Mai concis si cu un pic de umor (!) a fost Doru Mares, secretar literar al teatrului: “Premiera s-a amânat din motive tehnice, care nu tin de vointa noastra. S-a intâmplat. Nu, din fericire nu a murit nimeni. Ne cerem scuze de la spectatori, ne cerem scuze ziarului pentru neplacerile cauzate. Premiera va avea loc, la o data pe care o vom preciza ulterior.”

Cum va place!?

Update ora 13.52. Primim pe adresa de email, un nou comunicat de la Teatrul Bacovia. Iata continutul: Buna ziua. Confirmam (reconfirmam – s.n.) faptul ca sâmbata 20.02.2016 si duminica 21.02.2016, orele 18,00 vor avea loc avanpremiera si premiera spectacolului cu piesa UN BARBAT SI …CAM MULTE FEMEI. Regia artistica – Bogdan Ulmu.

O masina a ars ca o torta la intrarea in Magura

Deșteptarea

19 februarie 2016

Vineri dimineata, in jurul orei 7.30, un autoturism care mergea dinspre Bacau spre Magura a luat foc.

Masina, apartinand unei firme, era alimentata cu GPL, si a ars foarte repede, pompierii nemaiavand ce sa faca.

Conform ISU, masina a ars in proportie de 90 la suta iar cauza incendiului ar putea fi scaparile de gaze.

A fost deschisa o ancheta.

Poduri: un sofer de 74 de ani a intrat cu masina intr-un parapet

Comunicat de presa

19 februarie 2016

Poliția Municipiului Moinești a fost sesizată prin SNUAU-112 la data de 17.02.2016, ora 19:45, de către un bărbat de 37 ani, din com. Poduri, jud. Bacău despre faptul că pe DJ-117 din satul Cernu, com. Poduri a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti şi lucrătorii Postului de Poliţie Poduri, care în urma cercetărilor efectuate, au constatat că un conducător auto de 74 ani, din municipul Moineşti, în timp ce conducea autoturismul proprietate, pe DJ-117 din satul Cernu, com. Poduri, pe direcţia de deplasare Cernu – Bucşeşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare intrând în coliziune cu un parapet aflat pe marginea părţii carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea unei pasagere de pe locul din dreapta spate din autoturism, în vârstă de 77 ani din com. Poduri, sat Bucşeşti, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei după ce anterior a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 din Codul Penal, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.

Dienet: Satul solariilor prinde viata

Reportaj

Geta Panaite

19 februarie 2016

De la intrarea in satul Dienet, comuna Pâncesti, si pâna la iesire abia daca am intâlnit trei – patru oameni pe strada. Localitatea este cunoscuta pentru zecile de solarii care se intind in spatele caselor impunatoare iar in aceasta perioada satenii n-au timp de umblat pe strazi. Vremea este buna iar cei mai multi au inceput pregatirile pentru anul agricol actual asa ca nu-si mai vad capul de treaba. Au invelit solariile cu folie, au arat, au maruntit pamântul si incep sa puna semintele. Sunt insa si câtiva dintre ei care au plecat deja la piata cu o parte din recolta. Fac rost de bani pentru a trece la etapa urmatoare.

Productia de rasaduri. Unul dintre acestia este Toader Motoc. La 75 de ani munceste la fel de mult ca in tinerete, dar recunoaste ca, si daca ar vrea, n-ar putea sa mai stea. Se trezeste in fiecare dimineata cu noaptea in cap si se duce direct in mini-gradinile acoperite unde ardeii capia sau iuti, salata ori rosiile au rasarit deja. Plantele au nevoie de caldura si pentru asta sobele merg câteva ore bune in fiecare dimineata si seara.

Iarna calduroasa le-a fost de ajutor

Iarna blânda i-a ajutat sa faca economie la lemne dar s-au evitat si stricaciunile ce erau provocate de zapada, atunci când ningea mult. „Eu la ora 4.00 dimineata sunt aici permanent. Cum ma trezesc, vin si pun pe foc. Sunt intr-o zona unde este mai frig si daca nu tii temperatura din scurt, plantele mor imediat. Sunt firave, trebuie sa le ingrijesti cum trebuie. Avem sobe peste tot. A fost bine ca n-a fost o iarna asa de grea ca n-am mai ars asa de multe lemne. Daca mai si ningea, ne chinuiam si mai mult, ca trebuia sa dam zapada jos de pe fiecare solar, ca sa nu se rupa. Munceam câte o saptamâna. Trebuia sa cheltuim si alti bani ca sa reparam. A fost greu in anii trecuti, dar anul acesta am scapat”, spune Toader.

Chiar daca vremea a tinut cu ei, au fost nevoiti sa cheltuiasca mai mult pe seminte, tratamente, folie, pentru ca de la an la an toate acestea se scumpesc, dar nu renunta. Doar el si sotia lui tin in picioare aproape jumatate de hectar de solarii, iar când au nevoie de ajutor apeleaza la fiicele lor sau la alte rude. Totul se face in familie, muncesc mult dar se mândresc cu gospodaria frumoasa si copiii realizati. „Daca nu muncesti, nu ai. Eu nu pot sa stau. Cât e ziua de mare nu stau deloc, dar ne si place ce facem. Avem ceapa gata de dus la piata, pregatim rasadurile sa le dam si pe astea, apoi punem rasadurile de ardei, punem varza si tot asa”, a completat si tanti Maria.

La câteva case mai incolo l-am gasit pe Cornel Apostu. A intrat doar de vreo câtiva ani in familia legumicultorilor din Dienet, a investit destul, dar este convins ca a facut alegerea potrivita. Intr-unul din solariile sale, desi neincalzit, spanacul a rasarit de ceva timp si in scurt timp va ajunge pe tarabe. „Daca iarna n-ar fi fost atât de calduroasa, n-ar fi fost deloc spanac la vremea asta. L-am semanat din toamna, dupa ce am cules ardeii si am pregatit terenul, si deja a rasarit. Unde a batut soarele mai mult este mai mare, in partea cealalta mai mic, dar este bine”, o spune cu multumire localnicul. In curând, prima sa recolta de anul acesta va ajunge pe tarabe, insa munca la solar abia acum incepe.

Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa

Reportaj

Madalina Rotaru

19 februarie 2016

Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata,necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. O astfel de lumina – care te face sa-ti doresti apoi sa-l si cunosti pe cel care o poarta – a fost, pentru mine, cea intrezarita in persoana unui tânar bacauan, a carui menire e in plina implinire, iar o prima dovada a acestei meniri in implinire a fost hirotonirea lui, pe 24 iunie 2015, la Catedrala Romano-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Numele lui este Madalin Barbut (26 ani), s-a nascut la Nicolae Balcescu si este, in prezent, vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman.

L-am descoperit pe Madalin Barbut undeva prin 2011, pe reteaua de socializare Facebook. Nu mai stiu – si nici relevanta nu cred sa aiba – cine, cui a cerut „prietenia” virtuala. Ce stiu insa fara nici o indoiala este ca gândurile, cuvintele, fotografiile postate de Madalin imi apareau, in „news feed”, incarcate cu lumina, iar urmarea citirii acestor gânduri era – si a ramas – un zâmbet pe chipul meu. Si un profund sentiment de admiratie-respect.

Cautari pentru regasiri, in Africa: praf si duiosie

Pâna in vara lui 2015, când ne-am si intâlnit (dupa ce mi-am facut curaj sa-i marturisesc ca mi-ar placea mult sa scriu, asa cum pot eu, putin din povestea sa), am urmarit cu drag devenirea lui Madalin prin postarile sale in general si prin relatarile sale scurte despre experienta traita in Africa, in mod special. Pentru ca Madalin Barbut – pe atunci student la Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi (absolvent, anterior, al Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” din Bacau) – a avut o experienta de sase luni (2012 – 2013) in Africa – Coasta de Fildes, mai exact in localitatea Djebonova (sat de pe lânga orasul Boake).

„Dupa primii patru ani de studii la Institut – a povestit Madalin – se face un an de practica pastorala. Este vorba despre asa-numitul an Pastoral. Trebuia sa alegem daca ramânem in tara pentru a-l face sau daca alegem strainatatea. Eu am ales strainatatea pentru ca am simtit ca am nevoie sa intâlnesc noi mentalitati si modul in care este perceput Dumnezeu in alta parte decât in tara. Am ales, asadar, Coasta de Fildes…”.

Odata ajuns aici, Madalin a luat la „pas” experienta sa, in stradania de a descoperi o lume mai putin stiuta din care facem totusi, cu totii, parte, dar, se poate spune, si pentru a se descoperi pe sine. Despre aceasta lume, despre acest colt de Africa, Madalin ne spune: „Am calatorit intr-o epoca in care am fost si noi. O lume surprinzatoare, cu mult praf, la propriu, pe de o parte, dar cu o viata linistita, unde barbatii in general stau, iar femeile muncesc foarte, foarte mult. Legat de asta imi amintesc ca intr-o zi m-a surprins cum doi barbati s-au oprit pe drum sa puna pe capul unei femei un lighean mare si greu, cu fructe, legume si ignam – un fel de cartof mare cât o sfecla”…

Pâna la ajungerea „acasa” – „pentru ca acolo a fost «acasa» pentru sase luni” – calatorii au fost nevoiti sa treaca peste controale foarte serioase – „fusesera revolte!” -, au fost intâmpinati totodata de oamenii din sat intr-un mod cu totul induiosator.

„La vederea unui alb, de fiecare data, pe strada, toti copiii vin sa te inconjoare, sa te atinga – povesteste Madalin Barbut. Un copil mi-a cerut un fir de par de pe mâna. M-a induiosat. E induiosatoare toata aceasta intâmpinare a lor, curiozitatea amestecata cu usoara teama”…

Zi de zi, timp de sase luni, viata lui Madalin pe meleagurile africane a insemnat un intreg proces in parcurgerea constiintei/constientei de sine. Nu i-au lipsit suferintele, fricile, dar nici bucuriile si implinirile. „La o luna dupa ce am ajuns acolo, am fost nevoit sa ma operez de apendicita. Mi-a fost tare teama. Nu cunosteam spitalul – spitalele arata groaznic! -, nu cunosteam nimic despre actul medical de acolo. In plus, pentru ca a trebuit sa tin regim, cred ca din 100 de zile, 90 am fost nevoit sa manânc numai orez, pentru ca bucataria lor, desi foarte gustoasa si variata, este foarte picanta. Mi-a fost foarte greu in acele zile. Pe de alta parte – isi aminteste tânarul vicar – am intuit in acei oameni o liniste aparte, personala, a lor. La o zi dupa ce am fost operat, m-am trezit cu oameni de acolo la spital. Imi zâmbeau si atât. Nu spuneau nimic. Apoi am remarcat ca, de fapt, aceasta liniste este o caracteristica a lor: vezi oameni adunati in diferite locuri care stau impreuna un timp destul de lung fara sa-si spuna nimic”.

Aceasta liniste, precum si tot ce i-a fost dat sa vada si sa traiasca lui Madalin in prezenta comunitatii Djebonova, el le-a „tradus” ca fiind simplitatea prin care acesti oameni percep lumea: „Sunt niste simpatici. Daca vorbim despre ei – a zâmbit Madalin – cred ca sunt niste oameni foarte calzi, asta si pentru ca este foarte cald acolo unde locuiesc ei. Au o liniste a lor, iau viata ca atare”…

Divinitate, ritualuri si perceptii

Aceasta liniste a oamenilor din comunitatea in care Madalin s-a aflat – alaturi de inca un coleg de Institut – a regasit-o si in modul in care ei participa la slujbe. „In misiune – povesteste tânarul slujitor al lui Dumnezeu – am fost impreuna cu inca un coleg, de lânga Iasi. Exista un preot romano-catolic român care este misionar in acea comunitate, de circa noua ani. In fiecare zi mergeam si tineam Sfânta Liturghie sub un copac, in vreo casa sau in capelele lor”…

La Dumnezeu, ne explica Madalin, oamenii de acolo ajung prin dans, astfel ca pentru fiecare celebrare a lor, ei au un dans. „Au cumva dansul in sânge”. Fascinant (pentru noi) este si ritualul inmormântarii, asa cum misionarul bacauan l-a descoperit si ni l-a dezvaluit. „O inmormântare, la ei, dureaza trei zile, inmormântarea propriu-zis având loc doar sâmbata, iar momentul este unul cu muzica si bucurie. Murise cineva chiar lânga locul unde eram noi stabiliti. Imi amintesc ca muzica a rasunat la propriu de vineri pâna duminica, zi si noapte. Inmormântarile, la ei, sunt prilej ca rudele sa se intâlneasca, sa-si faca daruri si sa puna la cale viitoare casatorii”.

Surprinzatoare si frumoase sunt si alte obiceiuri, cum ar fi cel al atasamentului si recunostintei. „Ei iau viata ca atare, nu se plâng. Imi amintesc ca atunci când am ajuns acolo, toti ne intrebau ce le-am adus. Asta pentru ca acolo este o mentalitate ca daca cineva iti ofera un lucru, se creeaza automat o legatura intre tine si el. Iar daca eu, cel care am primit ceva, il respect pe cel ce mi-a dat, atunci acesta din urma va avea mereu grija de mine sa nu mor de foame”, a povestit Madalin Barbut.
Odata Anul Pastoral incheiat si cu acesta misiunea sa in Africa, Madalin s-a reintors la Institut pentru a-si finaliza anii cinci si sase de studii. Despre experienta de acolo, ne spune ca i-ar placea sa o repete, cumva. „M-as duce oricând in vizita. Sunt constient ca acolo este o parte din mine. De altfel, mi-am propus ca in viata sa trec macar inca o data pe unde am mai fost pentru a sta exact pe aceleasi «banci» si a ma privi”…

Menire in continua implinire

Madalin Barbut (26 de ani), vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, a absolvit in 2015 Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, iar intr-o zi de marti, 24 iunie, a fost hirotonit la Catedrala Româno-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Despre aceasta zi, Madalin mi-a spus: „A fost o asteptare de 11 ani. Cu o zi inainte (de hirotonire, n.r) iti spui: mâine voi fi preot. Te intâlnesti cu limitele tale pentru ca esti om si ai mare incredere in Dumnezeu”. Prima slujba, Madalin a tinut-o pe 28 iunie 2015 in satul natal: „A fost… A fost foarte multa lume, au fost educatori, profesori, colegi, prieteni. Am simtit recunostinta”.

La intrebarea – pe care am stiut ca risc ridicând-o, pentru ca eu, personal, nu mai aveam nevoie de vreun raspuns – de ce ai ales sa fii preot, Madalin a zis doar atât: „Stiinta (in sensul de ratiune, n.r.) nu poate raspunde la intrebarea «de ce?» am ales asta. Pentru ca nu e «de ce?», ci «CUM?». E un sentiment care-ti ofera liniste. Alegem ceea ce ne face bine. Pentru mine, preotul ramâne omul Sperantei. Si cu asta cred ca am spus tot”.

O marturisire

Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata, necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. Despre un astfel de om-lumina v-am spus.
Marturisesc ca am fost botezata si am ramas crestin-ortodox. E, poate, acest fapt un cu atât mai mare semn – pentru mine – ca, dincolo de religia pe care fiecare o poarta, dincolo de culoare si alte asemenea criterii, gândul bun, comunicarea, linistea interioara si respectul fata de seaman sunt temelii ale unei lumi bune, frumoase, cu iubire si pace…

[/lock_content]

Batrânul barcagiu din Furnicari

Reportaj

Silvia Patrascanu

19 februarie 2016

Statea in coliba, singur. Asculta fosnetele noptii si freamatul apei. Pazea bacul si isi astepta clientii. Câteodata, in locul pasagerilor, apareau hotii. Mos Beca nu se speria, striga la ei si ii punea pe fuga. Au trecut anii si cârmaciul s-a topit cum se topeste lemnul când sta prea mult pe apa. Acum, la 85 de ani, spune povesti despre vechiul bac si priveste cu jind spre bacul cel nou.

Vechiul bac din Furnicari era o platforma din scânduri sprijinita pe doua barci sau seici, cum li se mai spunea. Cel care avea grija de bac, il repara si il manevra de la un mal la celalalt al Siretului era Gheorghe Beca, ajuns acum la 85 de ani. „Nici nu stiu sa va spun câti ani am lucrat pe bac. Prima data a fost prin anii 70, cred ca intre 1970 si 1976. Din 1976 pâna in 1982, l-a avut in grija altcineva, iar intre 1982 si 1990 a fost abandonat.” In perioada aceea, mos Beca a fost casier la CAP.

„De ce v-au incredintat slujba asta, erati mai istet, mai priceput la socotit decât ceilalti?” il intreb. “Nu m-au angajat de istet, cred ca m-au angajat de cinstit”, marturiseste octogenarul, dând din umeri, ca si cum nu e mare lucru. Desele inundatii faceau stricaciuni si era destul de greu sa ai grija de bac. Lungi erau perioadele in care nu functiona. Inainte de Revolutie, prin 82-83, „a venit apa mare, a rupt seicile si a fost abandonat”, isi aminteste mos Gheorghe si cade pe gânduri.

„Da-i in cap, mai, da-i in cap!”

La 85 de ani, batrânul cârmaci e slabut, dar vioi si dornic sa povesteasca si sa schimbe impresii: „Dupa 1990, eu am scos barcile si le-am curatat de mâl. Autoritatile erau incarcate in gestiune cu bacul, dar nu-l foloseau. Am vorbit la Primarie si l-am cumparat eu. Nu mai tin minte cât am dat, ca banii s-au schimbat intre timp, dar stiu ca am vândut doi vitei ca sa-l pot cumpara.” A meritat, n-a meritat, e greu de spus acum. Era, asadar, proprietar de bac.

„Ei, acum, când povestim, pare usor, dar nu era. Eram acolo de dimineata pâna noaptea! Sa stai singur, de nebun, pe malul Siretului era primejdios uneori!” Adapost ii era un bordei de pamânt. Isi aminteste cum a fost atacat in urma cu doua decenii: „Prin 1993, au venit, unii, noaptea si au furat vitelul fetei mele, apoi au vrut sa-l treaca peste apa cu barca.” Era intuneric dar mos Beca a vazut miscare sau a auzit ceva, nu mai stie. „Am strigat la ei, apoi am auzit «Da-i in cap, mai, da-i in cap», dar nu m-am gândit ca e vorba despre mine. M-au lovit cu parul si au fugit.” Hotii nu au fost prinsi, dar Gheorghe Beca a fost multumit ca a scapat cu viata.

Se rupeau caprele, se spargeau barcile…

„Am patit multe! Si cu pietre am fost atacat. Unii credeau ca am banet asupra mea, dar in multe zile veneam acasa fara niciun ban”, isi aminteste octogenarul. Sotia sa, tusa Vergina, spune ca mereu era cu grija: „Ma gândeam ca se pot intâmpla multe pe balta. Ma duceam cu mâncare si când vedeam ca nu iese din bordei ma speriam.” Se intâmplau “diferite ghinioane”, recunoaste mosul, mai ales in anii ploiosi: „Venea apa mare, lasa mâl in urma si nu puteai ajunge la bac. Se rupeau caprele, se spargeau barcile, alti bani, alta distractie!”

Lemnul putrezeste repede, mai ales pe apa. Pasageri ai bacului erau oamenii, dar uneori si câte-un animal dus la târg. „Iarna nu mergea deloc, iar când ploua tare, iar nu mergea”, asadar era in vacanta. „Ei, de unde?”, vacanta e un fel de a spune, caci „la tara niciodata nu stai degeaba”. Poate de aceea a trecut de 85 de ani, lucid si sprinten. Si sotia sa, tusa Vergina, a implinit 83 de ani. Nu e vorba despre niciun mister, e o mostenire: bunicii lui au trait peste 90 de ani, iar mama sotiei, 88 de ani. Si mai e ceva: „Mâncarea sanatoasa si miscarea. Noi am facut sport pe dealuri toata viata, nu la sala, o ora.”

„Poate ma duc intr-o zi. La inaugurare.”

Multe a trait, multe a vazut pe bac: „Era un nebun din Letea care isi batea nevasta cu biciul de-o termina. Altii se bateau pe bac din cauza ca erau beti. Se certau si se luau la bataie. Cred ca au cazut in apa vreo 20, dar niciunul nu s-a inecat, slava Domnului.” S-au intâmplat si nenorociri, dar nu in prezenta lui: „Un barbat s-a urcat in barca noaptea, pe furtuna, de capul lui si s-a rasturnat. Nu stiu daca l-au mai gasit.”

In 2006, s-a umflat Siretul si i-a luat barcile. „Pe una am gasit-o, pe cealalta, nu. Eram batrân, ma lasasera puterile si am renuntat. Am carat lemnul acasa, l-am uscat si l-am pus pe foc.” Asa a disparut bacul cel vechi. Iesim in curte si, putin tristi, ne luam ramas bun de la gazda noastra. Apare Petrica, fiul batrânului barcagiu: „Beca, ce faci? il intreaba. Povestesti? Uite, colo, bacul cel nou te asteapta!”. „Ehei, nu-i pentru mine, alta generatie va avea grija de el”, spune mos Gheorghe râzând, apoi, redevenind sobru, adauga: „Pentru oameni, e un lucru bun bacul cel nou. Sunt curios sa-l vad, dar nu am apucat. Poate ma duc intr-o zi. La inaugurare.”

[/lock_content]

Fotbal/ Liga a II-a: Consultant tehnic: Romica Jurca

Sport

Dan Sion

18 februarie 2016

Sâmbata, Sport Club va sustine ultimul amical dinaintea reluarii campionatului. Adversarul se cunoaste: Petrotub Roman. Nu si locatia, care va fi impusa de starea vremii: „Letea” sau Piatra Neamt

Cu o saptamâna inainte de reluarea campionatului, principala preocupare a divizionarei B Sport Club este starea vremii. Fara vrajeala! Conditiile meteo vor stabili locatia ce va gazdui ultimul amical al bacauanilor, programat sâmbata, in compania Petrotubului Roman. Daca nu ploua, meciul se va juca de la ora 11.00, pe „Letea”.

In caz de vreme nefavorabila, amicalul se muta cu o ora si 60 de kilometri, urmând sa se desfasoare de la ora prânzului, pe sinteticul de la Piatra Neamt. „Vineri seara vom lua decizia finala. Fiind ultimul amical, ne-am dori sa jucam pe «Letea», mai ales ca nu am reusit sa disputam niciun meci aici in aceasta iarna. Suntem la mâna vremii, in conditiile in care terenul este destul de moale”, a explicat antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici.

Tehnicianul bacauan stie, in schimb, cu exactitate ce asteapta de la echipa sa in acest ultim test dinaintea reluarii campionatului: „Vreau sa vad ceea ce am vazut si in precedentele jocuri de verificare: o echipa in priza, care sta bine fizic si care isi creaza multe situatii de gol. Unul din minusuri este legat de faptul ca ratam destul de mult, insa ma multumeste faptul ca adversarii ajung din ce in ce mai rar la poarta noastra”. Pâna acum, Sport Club a sustinut trei jocuri de pregatire, toate in deplasare si toate câstigate fara gol primit: 2-0 cu Ceahlaul Piatra Neamt, 2-0 cu Petrotub Roman si 1-0 cu Rapid CFR Suceava.

La meciul de sâmbata, cu Petrotub, care va precede jocul de pe „Letea”, cu Otelul Galati, de pe 27 februarie, din startul minireturului, Popovici va rula intreg lotul de jucatori: „Toata lumea va primi minute; minimum 15. Ma bucur ca nu am avut parte de accidentari in aceasta iarna si sper sa nu ne confruntam cu probleme medicale nici la acest ultim joc”.
Inainte de reluarea campionatului, SC Bacau se afla pe locul 6 in Seria I, ultimul care duce in play-off.

Handbal masculin/ Divizia A: La câte goluri?

Sport

Dan Sion

18 februarie 2016

CSSM Bacau- GSIP Moreni (sâmbata, ora 11.00, Sala Sporturilor)

Meciul cu ultima clasata, GSIP Moreni, ridica o singura intrebare: la câte goluri va câstiga sâmbata, CSSM Bacau? Partida cu „lanterna” ar trebui sa…lumineze drumul bacauanilor spre derby-ul Moldovei de runda viitoare, de la Suceava. Tot sâmbata, si tot de la ora 11.00, la Constanta e programat clou-ul etapei a 16-a: HC Dobrogea Sud- CSU Suceava.
Programul complet al etapei a 16-a: CSU Târgoviste- HC Buzau 2012, Atletico Alexandria- CSM II Bucuresti, Cimentul Bicaz- Farul Constanta, CSSM Bacau- GSIP Moreni, HC Dobrogea Sud- CSU Suceava, Vicov Bucovina- LPS Piatra Neamt
Clasamentul Seriei A
1 Dobrogea Sud 14 14 0 0 567-306 42p.
2 CSU Suceava 14 12 1 1 502-276 37p.
3 CSSM Bacau 13 11 1 1 414-255 34p.
4 HC Buzau 2012 14 10 0 4 422-353 30p.
5 Poli Unistil Iasi 14 9 0 5 408-310 27p.
6 Farul Constanta 14 8 0 6 413-384 24p.
7 Atl. Alexandria 12 5 0 7 340-367 15p.
8 LPS Piatra Neamt 14 4 0 10 288-421 12p.
9 Vicov Bucovina 14 5 0 9 292-432 12p.*
10 CSM II Bucuresti 14 4 1 9 290-324 8p.*
11 CSU Târgoviste 10 2 0 8 249-401 6p.
12 Cimentul Bicaz 13 1 1 11 219-344 -3p.*
13 GSIP Moreni 14 0 0 14 314-545 -3p.*
* Echipe penalizate pentru nerespectarea cerintelor de vârsta, neprezentare, nerespectarea cerintelor in privinta numarului de jucatori proprii sau cu dubla legitimare.
D.S.

Volei feminin/ Divizia A1: Greu de crezut ca…

Sport

Dan Sion

18 februarie 2016

U Cluj- Stiinta Bacau (sâmbata, ora 13.00)

Stiinta Bacau e in picaj. Pierde puncte, meciuri, oportunitati. Cât priveste identitatea, si-a pierdut-o mai demult; inca din toamna, adica din vremurile in care devenise clar ca Stiinta nu (mai) e Stiinta. Aflata la -8 de locul 4, echipa bacauana are nevoie de un miracol sa mai prinda play-off-ul. Si de un altul pentru a accede in Final Four-ul Cupei României, dupa ce miercuri seara, in prima mansa a „sferturilor”, a fost invinsa acasa cu 3-0 de Medicina Târgu-Mures. „Atât cât mai exista sperante, ne agatam de ele. Dar adevarul este ca nu jucam cum ar trebui sa o facem, iar asta ma necajeste mai mult decât lipsa rezultatelor”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa inaintea jocului de sâmbata, din etapa a 17-a, de pe terenul Universitatii Cluj. Indiferent câte probleme are Stiinta, e greu de crezut ca va intâmpina probleme la Cluj. Sau mai stii?
Programul complet al etapei a 17-a: U Cluj- Stiinta, CSM Bucuresti- CSM Târgoviste, Medicina- Alba Blaj, SCM U Craiova- Rapid, Unic- Dinamo, CSM Lugoj- Penicilina.
Clasament
1 Volei Alba Blaj 16 15 1 0 0 48-5 47p.
2 CSM Bucuresti 16 12 2 2 0 46-11 42p.
3 CSM Târgoviste 16 13 1 1 1 45-11 42p.
4 Dinamo Bucuresti 16 11 1 1 3 39-20 36p.
5 Stiinta Bacau 16 8 1 2 5 35-24 28p.
6 Medicina Tg. Ms. 16 7 3 0 6 31-24 27p.
7 CSM Lugoj 16 5 0 2 9 22-34 17p.
8 Unic P. Neamt 16 5 0 2 9 20-34 17p.
9 Penicilina Iasi 16 4 1 0 11 18-36 14p.
10 U Cluj 16 3 0 0 13 12-41 9p.
11 SCM U Craiova 16 3 0 0 13 10-40 9p.
12 Rapid Bucuresti 16 0 0 0 16 2-48 0p.
Dan S.

Tiganii, in vremea Regulamentului Organic

Memoria

Deșteptarea

18 februarie 2016

Regulamentul Organic a fost un fel de Constitutie a Moldovei si Tarii Românesti promulgat de autoritatile rusesti pe la 1831-1832 si care a fost in vigoare pâna la Unirea Principatelor. Radu Rosetti povesteste, in memoriile sale, cum erau tratati robii tigani de catre stapâni.

„O pata foarte urâta a starii sociale din vremea regulamentara o mai alcatuia starea de robie a tiganilor si chipul în care erau tratati. Ei erau priviti ca lucru al stapânului respectiv, care avea asupra robului toate drepturile afara de acel de a-l ucide. Si înca, daca tiganul murea în urma ralelor tratamente suferite de la stapân, nimene nu cerceta pricinile mortii, tot asa daca îl ucidea între patru ochi într-un moment de mânie. Stapânul ar fi putut sa aiba neplaceri numai în cazul când ar fi pus pe tigan la moarte în public si chiar în acest caz este probabil ca faptuitorul, daca era om de sama, scapa. Noroc numai ca asemene cazuri erau foarte rare, boierimea, ca întreg neamul nostru, având oroare de sânge.

Dar, în multe curti bataile erau pentru tigani lucru zilnic si bateau nu numai boierii aspri si violenti, dar si boierii buni si blânzi. În aceeasi zi în care boieriul facuse vro danie „Sfîntului Spiridon” sau alta pomana, el punea „sa se traga” o suta de nuiele sau de bice lui Simion bucatariul, fiindca gresise vrun fel de bucate, sau lui Grigore surugiul, fiindca postalionii nu erau bine sacelati ori hamurile rau unse. Si nu lipseau nici cuconitele bune, blânde, miloase, cinstite, care supuneau la acelas tratament pe cutare tiganca fiindca nu potrivise bine apa feredeului sau crohmalise (scrobise) prea tare sau prea putin cutare albitura. Nu mai vorbesc de pedepsele date pentru pacate mai mari.

Si fiindca sunt pe acest capitol, voi povesti o istorioara auzita în copilaria mea de la profesorul francez Bury. El se afla la începutul regimului regulamentar, în calitate de profesor, în casa marelui logofat Neculai. Într-o dupa-amiaza, trecând pe dinaintea ferestilor deschise ale sufrageriei, a zarit pe sufragiul tigan facând salata. Chiar atunci ispravise s-o amestece si, depunând lingura si furculita pe o farfurie, si-a suflat delicat nasul cu degetele, apoi, cu aceleasi degete, a netezit în saladier salata de curechi rosu. Bury, foarte indignat si dezgustat, n-a spus nimica, caci stia ca, daca vorbea, sufragiul ar fi fost întins la scara si ar fi mâncat o groaznica bataie, procedeu pe care, în calitatea lui de francez, fiu al Revolutiei, îl reproba cu desavârsire; s-a multamit sa nu manânce din salata lui.

Au trecut zece ani si Bury tot în casa logofatului Neculai ramasese, logofatul fiind înzestrat cu copii numerosi. Se vorbea odata, la masa, pe când servea acelasi sofragiu, de tigani, de lenea, de betia, de cumplita lor lipsa de curatenie. Deoarece trecuse zece ani de când se petrecuse faptul aratat mai sus, Bury a crezut ca, chiar pentru un rob tigan, pedeapsa cuvenita trebuia sa fie prescrisa si a povestit istoria cu netezirea salatei de curechi ros. Dar se însala amar! Rezultatul povestirii a fost ca, îndata dupa masa, logofatul a chemat pe vataful de ograda si, istorisindu-i faptul, i-a poroncit sa întinda pe sofragiu la scara si sa-i traga un numar de nuiele care numai mic nu era”.

Radu Rosetti

Bricolaje / Un domn feminist

Cultură

Carmen Mihalache

18 februarie 2016

Cei care l-au cunoscut pe scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt, spun ca acesta nu are nimic din morga pe care o afiseaza, de obicei, celebritatile. Dimpotriva, el se arata deosebit de afabil, de binevoitor si deschis. Asa s-a întâmplat si la recenta sa vizita în România, când si-a lansat romanul „Femeia în fata oglinzii”, oferind cu generozitate autografe unui numeros public, si când s-a întretinut cu jurnalistii, raspunzând întrebărilor acestora. Desigur, discutiile s-au învârtit în jurul temei romanului, al carui titlu e foarte explicit. Așadar, scriitorul s-a transpus în pielea unei femei, încercând să privească lumea din perspectiva feminității. Și ce a observat? În primul rând, a văzut o societate „care stă mai degrabă pe umerii femeilor decât a bărbaților, care decide încă dinainte de nașterea unei femei, care va fi destinul acesteia”. Nu e prea plăcut, nu-i așa? Și nici nu este drept. Pentru că, așa după cum afirmă Eric-Emmanuel Schmitt (și după cum noi o știm foarte bine), bărbaților le este mult mai ușor în viață, asupra femeilor fiind pusă o mare presiune din partea societății. O presiune complexă, care se referă atât la psihicul acesteia, cât și la corpul ei. Scriitorul insistă asupra faptului că unei femei i se cere să corespundă unui tipar de frumusețe al timpului (acum e moda silicoanelor, de pildă), să întruchipeze un ideal erotic pentru bărbați. Corpul femeii este mai împovărat decât cel al bărbatului, fiindcă el are și menirea reproducerii. „Bărbații trăiesc într-un corp silențios”, spune, foarte expresiv, scriitorul. Pe când femeile trăiesc într-o strânsă legătură cu trupul lor, lunar, simțind durere, apoi în perioada gravidității, a maternității, ca să nu mai amintim de ravagiile pe care le provoacă trecerea timpului frumuseții, grației lor. Așadar, „corpul femeii este mult mai prezent, are o interacțiune cu viața”, recunoaște domnul Schmitt, care spune, frumos și senin (trebuie să recunosc, e un gentleman). „Pe scurt, când devin femeie pentru a scrie o carte, mă îmbogățesc”. Sigur, îi dă mâna, pentru că, după ce termină cartea de scris, redevine bărbat, chestiunea (cu transpunerea în pielea unei femei) nu e ireversibilă, și privilegiile rămân. Avantajele unui individ uman cu „un corp silențios”, binefaceri care vin la pachet cu falocrația. Interesant este că, în ciuda acestora, scriitorul încearcă să fie un om obiectiv, un umanist, precizând că nu trebuie să fii femeie pentru a fi feminist, „pentru că feminismul își dorește egalitate în drepturi pentru bărbați și femei”. Deși, o spune ferm, trăim într-o lume cu multe accente de misoginism, pentru că „și în țările europene, responsabilitățile revin mai degrabă femeilor. Nu vorbim despre alte părți ale lumii, unde femeile trăiesc ascunse sub văluri”. A fi „feminist” este o opțiune filosofică pentru Eric-Emmanuel Schmitt. Mi-este foarte simpatic, recunosc, fiindcă o zice pe șleau: „Cred că am învățat de la femei calea libertății, forța de a mă elibera din anumite situații”, subliniind că, „bărbatul este mai puțin lucid, mai puțin curajos”. Aferim! Dar, ca romancier, sigur că este tentant să exploreze diferențele, să caute „singularitatea, experiența feminină”. Și aici este frumusețea, faptul că el încearcă să reducă distanțele, să înțeleagă pe cineva diferit de el, să empatizeze cu acesta (aceasta). Și cred că, într-o lume tot mai conflictuală, acesta este un mesaj de toleranță. Așa după cum sunt întru totul de acord cu scriitorul francez în opinia că „literatura are o vocație umanistă, în sensul în care explorează toate dimensiunile ființei umane”.

Ion Rotaru si George Calinescu

Cultură

Ion Fercu

18 februarie 2016

Se vor implini anul aceasta, in decembrie, 10 ani de când Ion Rotaru, critic si istoric literar, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, a fost condus, in cimitirul din Târdeni-Valea lui Ion, pe ultimul sau drum terestru. Zilele trecute am rasfoit un fel de jurnal in care am notat câteva impresii din cele câteva fascinante discutii pe care le-am avut amândoi. Vorbeam mai ales despre minunatul univers al satului in care ne nascusem amândoi. Avea un cult pentru radacini…
Intr-una dintre intâlniri, in primavara lui 2002, mi-a vorbit despre George Calinescu. S-a aflat George Calinescu in tabara compromisilor care au cochetat cu regimul communist? A fost deputat M.A.N., decorat cu Ordinul Muncii, avea o masina la scara, ca academician, a scris cronici care cântau in struna regimului…Nimic din toate astea nu nega Ion Rotaru. Asta nu-l impiedica sa spuna despre Calinescu faptul ca a fost, pentru noi, spiritul cel mai profund din prima jumatate a secolului al XX-lea. Am recitit recent capitolul pe care i l-a dedicat lui Calinescu in a sa „O istorie a literaturii române de la origini pâna in prezent” (S.C. TEMPUS DACOROMANIA COMTERA SRL, Bucuresti, 2006, pag. 672-686), unde am gasit sintetizate, mai ales in Addenda, multe dintre gândurile sale de atunci. Pentru el, Calinescu purta, in raport cu regimul comunist, „un soi de masca histrionica”, avea „o atitudine in doi peri, jucând tot timpul un fel de comedie grava, cu subintelesuri pentru cei care au urechi de auzit” (Op. cit., pag. 685). Au fost insa si momente când Calinescu a renuntat la aceasta masca. Mi-a povestit regretatul Ion Rotaru despre „sarbatorirea lui A.Toma, <>, la implinirea vârstei de 75 de ani”, in 1950, când a fost martorul manifestarii de la care n-au lipsit Sadoveanu, Zaharia Stancu, Tudor Vianu – din ce mi-a marturisit atunci – dar din „O istorie a literaturii…” observ ca au fost prezenti si Petru Groza, Sorin Toma, fiul sarbatoritului etc. Cei care au „cuvântat” l-au considerat pe A.Toma, la unison, „mostenitorul lui Eminescu”. Interventia lui Calinescu a fost devastatoare. „Un pârjol, domnule, un pârjol! A amutit sala. A fost devastator!”, imi spunea Ion Rotaru. Regasim si-n Addenda acest „pârjol”: „Sala simtea mizeria si vorbitorul cu atât mai mult simtea pulsul auditorului. Dintr-odata, lasând la o parte microfonul (…) se indrepta cu pasi repezi spre sarbatorit, care se afla in dreapta prezidiului, pe un fotoliu razleţ, si cu glas ascutit incepu aproape sa strige: „Nu-i adevarat ca dumneata esti continuatorul lui Eminescu! (…) Vor afla cei care vor veni dupa noi si se vor mira foarte vazând ca ne-am adunat astazi aici si am spus niste prostii! Posteritatea este cel mai exact critic si va da asupra operei d-tale o sentinta fara apel (…) Dumneata nu poti fi nicidecum continuatorul lui Eminescu. Te rog sa ma ierti, scumpe maestre, ti-am citit opera, dar in Istoria mea nu te-am trecut decât la bibliografie, aveam o sita (…) prea rara si…ai trecut prin ea. Din hlamida de purpura a poeziei eminesciene (gest de foarfeca cu degetele de la mâna dreapta spre nasul lui A. Toma) dumneata ti-ai taiat o redingota pe masura posibilitatilor d-tale”. (Op.cit., pag. 684).
Toate acestea, dar si multe altele, mi-au fost depanate, cu un farmec irezistibil, de Profesorul Ion Rotaru. Am regretat mereu ca nu am inregistrat marturisirile sale. Am ramas insa cu amintirea unui povestitor fascinant, onest, natural, care avea o memorie de-a dreptul impresionanta si o mare iscusinta de a-i valoriza pe oameni, de a judeca istoria nuantând in registrul unei tolerante care era doldora de uman, dar care nu uita niciodata ca este purtatoare si de bobârnac.

Cât sunt de bio… produsele bio

18 februarie 2016

„Ce tot vorbesc astia de mâncare bio?” ma interpeleaza Nea’ Tuti (prof.dr. Petre Rang n.r.) revoltat. „Daca-i crescuta cu furaje cumparate la sac, gaina crescuta la tara inseamna ca e hranita ecologic? Sau merele din gradina, stropite cu chimicale, sunt bio? Produsele biologice se certifica. Sunt criterii de certificare internationale. Hai sa-ti fac cunostinta cu un specialist. E doctor in stiinte agricole. Un profesionist de exceptie.

Si-a dedicat toata tineretea profesiei. Sa-ti explice dumneaiei cât la suta, din ce gasesti pe tarabe, sunt produse cu adevarat cultivate sau crescute fara chimicale.” Aranjeaza intâlnirea prin telefon, asa ca vineri dimineata suntem asteptati la Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultura Bacau, situata pe Calea Bârladului. Statiunea a fost infiintata la inceputul lui septembrie, saptezeci si patru. A devenit cunoscuta inainte de optzeci si noua, pentru productia serelor si cercetarilor privind ameliorarea soiurilor de legume si fructe. Din nouazeci si unu, aici a luat fiinta unul din primele poligoane din România, pentru o agricultura pur biologica.

Bifurcatia destinului

Cladirea e veche si frigul isi face simtita prezenta pe holuri si in laboratoare. Cioc-cioc la prima usa. Intram intr-un birou auster. Calculatoare si dosare. Jos, lânga calorifer, toarce usor o aeroterma. De statura miniona, infasurata intr-o haina calduroasa, specialistul in horticultura (hortis in greceste a gradina), se recomanda simplu: Maria Calin. Ne imbie cu fructe si alune, cerându-ne sa ne facem comozi. Doi ochi caprui patrunzatori ne studiaza calm. Din reflex, mi-aduc aminte de scoala. Trag picioarele sub scaun.

Nu mi-am facut pantofii dimineata. Arunc furisat o privire. Nea’ Tuti e-n adidasi. Nu-i pasa. Inginerul Maria Calin intelege rolul presei si faptul ca ziaristii cauta in orice senzationalul. Mi se adreseaza cu o voce calda, ca la o prelegere, rostind cuvintele cu intonatie. Pentru a nu exista greseli, imi ofera o carte, „Ghidul cultivarii legumelor in agricultura biologica”, al carei autor este. „Aveti acolo majoritatea informatiilor. Acuma purtam asa… o discutie cordiala, despre agricultura pe care o facem aici in statiune.” De loc e de pe lânga Bucuresti. A venit in Bacau, „printr-o bifurcatie a destinului”, in optzeci si cinci, dupa ce a absolvit studiile la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti. Si aici a ramas. Nu a preluat insa accentele moldovenesti, vorbind literar.

Scoala dupa scoala

„Agricultura ecologica nu se face la intâmplare. Este rezultatul a trei scoli, care au luat fiinta in secolul douazeci, in Europa, America si Asia. Se face in baza unor reglementari si norme europene, cu care nu te joci. Sunt si o serie de norme românesti, care au incercat sa transpuna si la noi legislatia deja existenta. Aceste scoli au aparut tocmai pentru ca incepuse era chimizarii in agricultura, si au inceput sa se vada efectele negative ale acesteia. Obtinerea prin selectie a unor soiuri care sa valorifice superior utilizarea ingrasamintelor chimice a deschis era «Revolutiei verzi». Era principiul «da-i ca-si ia planta cât ii trebuie».

DTT-ul folosit la inceputul anilor saizeci il descoperi si astazi in blana ursilor polari si in coaja oualor de pinguini. Daca stam sa ne gândim, cele mai mari civilizatii si-au transformat teritoriile in deserturi. Egiptul, Grecia, Mesopotamia. Dupa chimizarile excesive, humusul din preeriile americane a fost spalat de ploi si a ajuns in Pacific, afectând si fauna acvatica.” Observa ca nu-mi mai notez si ascult cuminte. „China, in schimb, a reusit sa-si pastreze verzi pamânturile, din Antichitate si pâna acum. Gasesti un chinez la sase locuitori de pe planeta. Si nu numai ca isi asigura hrana pentru ei, dar mai si exporta.”

Mai pe scurt, am inteles ca, in zone diferite ale globului, independent, câtiva oameni destepti au realizat ca solul, daca are tot ce-i trebuie, poate da destula hrana sanatoasa omenirii. Si au facut experimente. „Baza o constituie humusul, compostul. Ce-i compostarea? Un proces pe care il intâlnim in natura! O face si omul! Descompunerea resturilor vegetale in anumite conditii. Aceasta materie organica descompusa reintra in circuit in anumite cicluri. Acestea nu trebuiesc intrerupte. Conform scolii de agricultura organica a lui Hovard, care a facut experimente in India, un humus de calitate se obtine din resturi vegetale maruntite (maxim 30%), amestecate cu dejectii si alte resturi de la animale, cochilii de melci, scoici, cenusa de lemne, sol.” Mai aflu de scoala de agricultura organico – biologica a lui Muller – Rusch, experimentata de tarile vorbitoare de limba germana si de scoala de agricultura bio-dinamica, unde solul, plantele, animalele, oamenii si cosmosul, sunt intr-o permanenta relatie. Aceasta promoveaza organizarea exploatatiilor agricole in sistem inchis, cum sunt chibuturile din Israel.

Nu m-as mai duce niciodata

Inginera Maria Calin a beneficiat de mai multe burse pentru cercetare oferite de universitati de prestigiu. In urma cu câtiva ani a fost in India. „In India compostarea se face si ca vrei si ca nu vrei. Ei nu au canalizare, toalete. Noi am plecat in noiembrie. Am avut o colaborare cu Universitatea din Pantnagar. Ne-am adunat specialisti din toata lumea. Când am ajuns la New Delhi nu puteai vedea soarele. Era asa… un cer gri si un miros de biogaz, de-abia puteai respira. Guvernul de acolo pune foarte mare accent pe agricultura si au oameni foarte bine pregatiti. O parte din populatia de un miliard este subnutrita, dar au o agricultura de top.

Am vizitat niste ferme exceptionale. Eram cazati intr-un campus universitar, de marimea unui orasel cu patruzeci de mii de locuitori. Jungla era la doi pasi. In fiecare noapte veneau elefantii la culturile cu trestie de zahar. Tigrul ne vizita cel putin odata pe saptamâna. Ne-am dus pe niste parcele cultivate cu plante medicinale. Aleile cu iarba tunsa. Era foarte frumos. Erau in jur de treizeci de grade. Cald pentru noiembrie. Eu, neavând ce face, ma descalt de pantofi. La care profesorul, când ma vede, striga: «Vai de mine! Va rog incaltati-va repede. Pot fi vipere in iarba!».”

Doar zece la suta din agricultura mondiala este bio

Iesim din birou si mergem in câmp. E frig. Nu au inceput inca lucrarile. „Noi facem in Bacau agricultura ecologica pe câteva sole, cu o suprafata de patru hectare si cinzeci si trei de ari. Avem in urma douazeci si cinci de ani de activitate in domeniu. Nu trebuie confundata agricultura ecologica/ biologica/organica cu agricultura traditionala, care este cu totul altceva. Pregatirea terenului incepe de toamna. Aratura se face fara rasturnarea brazdei, cu plugul fara cormana, sau cu rotosapa. Datorita inghetului si dezghetului, pamântul se marunteste si se aseaza uniform. In primavara urmeaza lucrarile de pregatire a patului germinativ, pentru infiintarea culturilor prin semanat direct (ceapa, marar, patrujel, morcov, castraveti)” Nu vreau sa deveniti dintr-odata specialisti, asa ca doar am sa enumar principalele conditii care trebuiesc respectate.

Fertilizarea cu compost; rotatia si asolamentul culturilor; folosirea perdelelor (lizierelor) de protectie fata de celelalte culturi. Un minim de opt sute de metri distanta intre solele cu plante din acelasi soi, gen ardei iute, ardei gras, gogosar. De aceea gogosarii de la Dienet sunt iuti. Prevenirea si combaterea daunatorilor se face cu solutii obtinute din infuzii, decoct sau macerat de plante, gen musetel, urzica, papadie, pelin, coada calului, tataneasa, cât si prin favorizarea inmultirii zoofagilor: paianjeni, buburuze, carabusi, viespi. Si gainile si ratele introduse in culturi, inaintea rasaririi lor sau dupa recoltare, au un rol important in diminuarea daunatorilor. Ar mai fi multe de spus. Trebuie retinut ca legumele si fructele bio, pe care le gasim in marile magazine, mai scumpe cu douazeci si cinci – cinci zeci de procente, nu au in general o prezentare estetica atragatoare. Poate ca unele nici nu au gust asa de bun. Sunt insa asimilate foarte bine de organismul uman si nu lasa reziduuri toxice.

„Culturile din acest an vor fi in functie de contractele pe care le putem incheia. Noi punem la dispozitie seminte bio pentru cei interesati de o astfel de activitate. Accesati www.legumebac.ro si va oferim consultanta gratuita.”

Dupa ce multumim de primire si „lectiile” primite, Nea’ Tuti fatalistul trage o concluzie: „Bravo lor pentru ce fac. Dar am o obiectie la ei. Faci productie bio? Bine! Dar câta mâncare dati omenirii? Trebuie sa facem ca lumea sa supravietuiasca. Si productii mari nu poti obtine decât folosind ingrasaminte chimice. E un circuit vicios.” Pentru o tona de ingrasamânt sunt necesare cinci tone de carbune.

[/lock_content]

Verticalitatea poeziei

Cultură

Ioan Dănilă

18 februarie 2016

Dacă veţi deschide cărţile regretatului Cristian Popescu – o uriaşă speranţă a liricii româneşti din anii’ 90 , veţi trăi deruta contactului cu poemul în proză, a cărui cadenţă interioară, perfect strunită, îngemănează două maniere. Alteori, o scrisoare comună poate cunoaşte arhitectura unui poem: literaţii au aşezat epistola lui Ion Creangă către Eminescu, datată „Ieşi 1877, decembre”, în versuri care spun mai mult decât o simplă epistolă: „Bădie Mihai, Ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală /…/ Cu toată dragostea, Ionică”. Avangardiştii făceau poezie din orice banalitate: „Abcdef/Ghijkl/Mnopqr/Stuvw/Xyz” („Suicide”, de Louis Aragon, în „Canibale”, 2, 25 apr. 1920).
În zilele noastre, un cunoscut istoric al culturii şi publicist, Ion N. Oprea, a „hotărât:/gata cu hârtiile,/azi-ncep cu versurile”. După numeroase volume, articole, studii, recenzii etc., a decis să pună pe/în picioare gânduri, însemnări, poveţe, în vers liber. Este aşa-zisa „poezie neprozodică”, care anulează canoanele privind rima, ritmul şi măsura. Aşa a ieşit volumul experimental „Fragilitate: cuvinte pe verticală” (Iaşi, PIM, 2016), care aduce în faţa cititorului un posibil manual de filozofie a vieţii şi nu neapărat un ciclu de poezii. Cele mai multe dintre fostele prozopoeme, cu încărcătură lirică ştiută doar de autor, alcătuiesc un cod moral de care Ion N. Oprea (n. 1932) ne sugerează să ţinem seama. „Dintre toate fiinţele lumii,/omul se crede cel mai puternic:/cucereşte cosmosul,/dar nu se ştie pe sine”, „fragilitatea şi efemeritatea/fiind dovadă micimii noastre”. Salvarea ar veni din neizgonirea vârstnicilor din cetate: „A fost o perioadă când/pe aceste meleaguri,/în România străbună,/bătrânii erau din toate/cei mai buni şi întrebaţi/sfătuitori,/ /…/ un fel de adjuncţi ai primarului,/sprijinitori ai învăţătorului,/ /…/ până dincolo de zare”. Tradiţia e vizibilă peste tot: „Noi,/românii,/ţinem la faima familiei,/ne cinstim cu respect neamul”. Fără de moarte este graiul: „Dispărea-va/România?/Niciodată limba!”, în „scris sau virtual,/prin calculator/sau cu <>:/gesturi,/ridicări din umeri,/clătinări din cap,/clipit din ochi” (Vorbim).
Dar înainte de a enunţa adevărurile de până aici, autorul ne reaminteşte definiţiile cuvintelor-cheie: „Timpul e mare învăţător”, iar „ arta de a trăi/devine arta de a uita”. „Fericirea adevărată/nu poate fi deplină/decât în mijlocul oamenilor”, chiar dacă „Moartea,/o altă certitudine,/e doliul de ieri, de azi şi de mâine”. A dispărut folclorul? „Unde-s cele zicători/Care ne dădeau fiori/Şi un sfat adevărat/Pentru neuitat?” Şi ne reaminteşte o strigătură uitată azi: „Fata mamei jucăuşă,/Cu gunoiul după uşă! /Pune boii la tânjală,/Să-i scoatem gunoiu-afară!” (Obiceiuri).
Ne permitem şi câteva sugestii: de renunţat la didacticism şi la subiectele politice; de redus la minimum discursul; de înmulţit virtuozităţile lingvistice („Vie fie li-i memoria!”, p. 110) şi accentele lirice (ca în „Vântule”, minus finalul), de aliniat la stânga versurile (deci nu centrate) şi de scos corectura: litere lipsă (p. 17, 41, 104, 126, 131, 160 etc.), litere în plus (p. 17, 113 etc.), virgule lipsă ori nemotivate (p. 163, 190), cratimă nelalocul ei (p. 148), blanc lipsă (p. 203) etc.
Cavaler al cuvântului scris, posesor al unei experienţe de viaţă extrem de utile celor de azi, Ion N. Oprea propune o cronică vie a contemporaneităţii, într-o manieră care combină fericit fondul cu forma.

Profit in crestere la Aerostar, dar dividendul scade

Economie

Petru Done

18 februarie 2016

Compania Aerostar Bacau a încheiat anul 2015 cu un profit net de 52,268 de milioane de lei, de 2,6 ori mai mare decât rezultatul net din anul precedent si cu peste 19 milioane de lei mai mare fata de rezultatul de la mijlocul anului trecut, dar valoarea dividendului brut este in scadere. Astfel, dividendul brut va fi de 0,084 de lei pe actiune, fata de 0,089 de lei pentru anul 2014 sau 2013 si fata de 0,09 lei fata de 2012.

Conform rezultatelor economico-financiare preliminare pe 2015 publicate de companie, din profitul net vor fi repartizate pentru dividende aproape 12,8 milioane de lei (24% din profit), fata de peste 21,5 milioane de lei care vor fi investite si fata de aproape 18 milioane de lei care vor ajunge in capitalul de lucru.

Cresterea profitului a fost sustinuta de majorarea cu 26% a veniturilor din vânzari pâna la aproape 330 de milioane de lei în 2015, fata de cheltuielile din exploatare care au avansat cu numai 15%.
La ultima cotatie a actiunilor Aerostar pe piata de capital, dividendul aduce un randament de 3,16%. Cea mai mare parte a dividendelor vor ajunge la compania IAROM Bucuresti, firma controlata de directorii si boardul Aerostar (71% din capital) si la SIF Moldova, care are o detinere de circa 15% din capital.

Gospodarie din Darmanesti, cuprinsa de flacari

Geta Panaite

18 februarie 2016

incendiu darmanesti - — sursa foto- Facebook ISU Bacau

Pompierii de la Garda de Interventie Comanesti au fost solicitati sa intervina in orasul Darmanesti pentru a lichida un incendiu izbucnit in gospodaria unui barbat de 43 de ani.

Initial flacarile au cuprins adapostul de animale, dar de aici s-au extins si la o magazie dar si la mansarda locuintei.

Trei autospeciale de stins incendii si 15 pompieri militari au ajuns la fata locului si ajutati de pompierii voluntari ai orasului au reusit sa stinga incendiul care se pare s-a declansat de la un scurtcircuit electric.

Din pacate, focul a distrus anexele din gopodarie dar si bunuri din interiorul casei.

Horgesti: Cei sapte indivizi, acuzati ca au batut cu biciul un localnic, au fost arestati

Geta Panaite

18 februarie 2016

Magistratii de la Judecatoria Bacau au dispus arestarea preventiva a celor sapte suspecti, cu vârste cuprinse intre 16 si 49 de ani, care au fost retinuti pentru ca ar fi batut cu bestialitate un barbat de 42 de ani, din comuna Horgesti.

Judecatorii au considerat ca acestia nu trebuie sa mai ramâna in libertate si i-au trimis in spatele gratiilor pentru 30 de zile, sub acuzatiile de lipsire de libertate si loviri sau alte violente. Reamintim ca fapta de o cruzime rara s-a petrecut intr-una din serile trecute.

Suspectii petreceau intr-o curte din Horgesti si l-au luat cu forta pe localnicul care trecea pe strada. L-au legat cu un lant de gât, l-au dezbracat de haine si l-au batut cu biciul pâna la lesin. Tortura a durat o ora si jumatate, dupa care l-au aruncat in sant.

Totul pentru ca unul dintre ei il banuia ca ar fi furat un ham. Victima a ajuns la spital cu trupul plin de vânatai si mai multe coaste rupte iar modul in care arata i-a ingrozit pâna si pe anchetatori.

Dragoş Luchian şi PNL şi-au asumat „Proiect pentru Bacău”

Deșteptarea

18 februarie 2016

Campania „Proiect pentru Bacău” a fost asumată public de către Dragoș Luchian, candidatul PNL la Primăria municipiului Bacău. Cu sprijinul unui ONG, Luchian a amplasat mai multe panouri, în diferite cartiere ale orașului, pe care oamenii să semnaleze lucrurile pe care le vor rezolvate în Bacău. În doar câteva zile, pe cele opt panouri au fost scrise peste 2.000 de mesaje, iar majoritatea oamenilor au reclamat lipsa locurilor de muncă, câinii fără stăpân și nivelul scăzut de trai. Candidatul PNL a anunţat asumarea proiectului la sediul de campanie electorală, într-o sală ai cărei pereţi erau plini cu hârtiile pe care băcăuanii şi-au scris cerinţele şi nemulţumirile.

„Când am decis să candidez la Primăria Bacău, mi-am făcut o agendă cu lucrurile de care consider eu că Bacăul are nevoie. Prin acest demers, pe care l-am pornit împreună cu societatea civilă, am vrut să mă conving că agenda mea coincide cu agenda oamenilor, că strategia pe care am gândit-o pentru dezvoltarea oraşului răspunde nevoilor locuitorilor săi. După ce am citit toate mesajele scrise până aseară, am constatat că există teme generale, dar sunt şi situaţii specifice, probleme punctuale reclamate în fiecare cartier, de oameni de diferite vârste”, a declarat Dragoş Luchian. La problemele ridicate de băcăuani, Luchian a anunţat şi soluţiile concrete.

„Cred că, de la construirea bugetului până la stabilirea unor priorități în cheltuirea banilor publici, oamenii trebuie consultați. Toate marile proiecte de investiții le voi supune consultării publice. Dacă vor fi subiecte sensibile pentru comunitate, voi apela la un instrument despre care niciun primar al Bacăului până acum nu a vorbit sau, dacă a vorbit, a rămas totul la stadiul de intenție: referendumul! Aceasta este o cale de consultare unde toți cetățenii orașului pot să își exprime un punct de vedere”, a declarat candidatul PNL.

Dragoş Luchian e de părere că, în problema câinilor fără stăpân, pe lângă campaniile de prindere și sterilizare, de extinderea și modernizarea padocurilor existente, este nevoie și de o implicare a comunității. „Vom lansa o campanie, . Îi invităm pe iubitorii de animale să adopte un câine din adăposturi. Cei care nu îşi pot permite să îi ţină acasă pot să îi viziteze în adăposturi, să le aducă mâncare, să îi scoată la plimbare şi să îi readucă la adăpost. Primăria le oferă un adăpost sigur, dar „casa” lor va fi sufletul oamenilor”, a spus Dragoş Luchian.

Cu privire la salubritate, candidatul PNL va consulta asociaţiile de proprietari. „Mă voi întâlni cu asociațiile de proprietari și, în funcție de nevoile acestora, voi regândi graficul de colectare a deșeurilor și, totodată, voi încuraja colectarea selectivă a deșeurilor. Mă gândesc inclusiv la o campanie prin care să oferim fiecărei familii pungi de culori diferite pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere”, a precizat Dragoş Luchian.

Conform declarațiilor lui Luchian, calendarul perioadei următoare va cuprinde întâlniri cu asociațiile profesionale – arhitecți, medici, profesori, farmaciști etc. – dar și cu oamenii din cartiere. Luchian a mai afirmat că forma finală a „Proiectului pentru Bacău” va conține toate ideile pragmatice venite din partea specialiștilor, dar și din partea oamenilor obișnuiți. „Eu nu vin în fața oamenilor cu un program utopic, ceva ce am gândit doar eu. Vreau ca acest proiect să fie conceput împreună cu băcăuanii, să fie axat pe nevoile lor, pe termen scurt, mediu și lung.

Vreau să vorbim cu oamenii, să-i întrebăm ce nevoi au, vreau să deschid ușa Primăriei pentru un dialog permanent cu băcăuanii”, a mai spus Dragoș Luchian. În ceea ce privește panourile, Luchian a spus că acestea vor rămâne în stradă cel puțin până la sfârșitul lunii februarie.

„Am constatat o receptivitate foarte mare a oamenilor cu privire la acest demers civic, ceea ce înseamnă că oamenii au nevoie de o platformă de exprimare, au nevoie să-și spună doleanțele, să facă propuneri, sugestii, recomandări cu privire la problemele orașului și nu numai ale orașului, ci și ale lor. Tocmai pentru că vorbim de receptivitate, vom continua această consultare publică, sub această formă, cel puțin până la sfârșitul lunii februarie”, a precizat candidatul PNL. Liberalul a mai declarat că una dintre prioritățile sale este o colaborare mai strânsă cu societatea civilă și a dat asigurări că în bugetul viitor se vor regăsi sume mult mai mari pentru finanțarea, prin Legea 350, a ONG-urilor.

1...3.1743.1753.176...5.784 Pagina 3.175 din 5.784