Minunat titlu ofera Nicolae Mihai ultimului sau volum de poeme: ,,Insomnii scoase la licitatie” (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau, 2016). Bijuteria asta gravida de metafora imi aduce aminte de zisa lui Diogene, cel care, sclav fiind, scos la vânzare, a fost intrebat de negustorul care gestiona licitatia ce stie sa faca. Diogene a raspuns imperial: ,,Stiu sa poruncesc. Vezi daca e cineva care doreste sa-si cumpere un stapân!”
Nicolae Mihai, Poetul, scoate la licitatie insomnii. Va recomand sa le adjudecati. Nici cu Diogene stapân si nici cumparând insomnia de la Nicolae Mihai nu v-ar fi sufletul bântuit de restriste… De altfel, Nicolae Mihai este un maestru al titlurilor de carti. Ascultati ce frumos si-a botezat averea poematica: ,,Inserare in straie de calugarita’’, ,,Intâmplari de atins cu mâna”, ,,Pacatul ochiului deschis”, ,,Capcane pentru ploi”, ,,Inchisori fara raspuns”, ,,Piramida de aer”, ,,Clopote in exil”, ,,Fântânarul din stele”, ,,Epilog sau amenzile unui condamnat la viata”…
Gasim in ,,Insomnii scoase la licitatie” carnavalul unei lumi care si-a pierdut mastile si busola, o lume a soaptelor ghemuite sub privire, un univers in care nefirescul are ,,pozitii ciudate”, o mirare a mirarilor care tine cumpana fragila a unei bucurii traitoare sub asediul suferintei. Alienarea, Moartea, Supravietuirea, Dragostea, Angoasa, Strigatul, Speranta sunt teme care tulbura. In toate povestile lirice ale acestora, Poetul picura Inocenta. Sa-l ascultam…
Dragoste: ,,Vreau sa privesc/ in fata vesnicia unui strigat/ sihastrit in ochii tai,/ care te poate face/ mai frumoasa, daca punem/ cap la cap rasuflarile/ si aprindem, fara o vorba,/ dragostea in mahalaua inimilor noastre”. (,,Pe intuneric”).
Tragedia tragediei: ,,Atunci si numai atunci,/ sub greutatea unei lacrimi, undeva, / in gura lumii, se ofileste o floare”. (,,Din biografia unei tradari”)”.
Alienare: ,,Sa nu ramâna singur/cauta intre filele unei carti,/o imbratisare/ uitata, acolo, prafuita“. (,,Retrospectiva”).
Voroava metafizica: ,,Stau fata in fata sufletul, ca un hoit batatorit/de oboseala si privirile uitate in palme./Nu mai conteaza de unde rasare soarele”. (Ora 24”)
Timp si spatiu: ,,Atunci cu tine diminetile uitate afara,/ingropate pâna la gât in zapada legata / cu lanturi de gard, duhnind a stele proaspete/si a umbra de luna golita de somn”. (,,Insomnii scoase la licitatie”).
Strigatul:,,Lânga draperii, afli strigatul uitat acolo,/ asemenea unei fotografii incaruntite,/scoasa la licitatie, amintind de noi”.(,,Insomnii scoase la licitatie”).
Fiara din noi: ,,Intr-o zi,voi indupleca vantul, noaptea cu stelele,/noaptea cu stele, sa facem/impreuna, o ultima poza, iar tata,/vietas demult falimentar, va fi nevoit/ sa-mi apere inima de fiara/ starnita in mine”. (,,Ultima zi”).
Nicolae Mihai este un boem special care n-ar putea scrie un tratat despre boemie. Trece prin lume ca un lord care da cu tifla senzationalului bolnav de efemer, poarta la butoniera laurii unui spirit care pretuieste firescul. El traieste in preajma unei lacrimi pe care o povatuieste sa nu curga decât in poemele infratite cu Strigatul si ViataMoartea, pentru ca apoi, cucerit de o Speranta care are streangul la purtator, sa potoleasca elanul acestei lacrimi, s-o aseze in palma, ca pe un bob de roua fermecat, si sa-i sopteasca asa cum numai el stie: ,Hai sa nu mai plângem. Macar pentru o clipa”.
Ca dupa aceasta clipa de popas angoasa Universului incepe sa-si faca din nou mendrele estetico-metafizice, aceasta este o alta poveste: Seherezada lui Nicolae Mihai. Cronicar al unui cotidian buimac pe care-l estetizeaza cu o rindea lingvistica in care palpâie mereu Speranta, Nicolae Mihai face ce face si scoate, nu arareori, poeme de pus in rama chiar si din ,,darâmaturile unei idei”.
