19 aprilie 2024
ActualitateCinste istoriei patriei, la Scoala Gimnaziala Traian

Cinste istoriei patriei, la Scoala Gimnaziala Traian

În data de 23 mai 2016, la Şcoala Gimnazială Traian se va încheia cea de-a IV-a ediţie a concursului naţional „Să cinstim istoria patriei!”, concurs inclus în calendarul activităţilor educative aprobat de MENCŞ pe anul 2016 şi realizat în parteneriat cu I.S.J. Bacău şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. La ediţia din acest an au participat 33 de unităţi şcolare din 24 de judeţe, cărora li s-a alăturat Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” din Orhei, Republica Moldova.

Elevii au avut de ales, în funcţie de nivelul de vârstă, una din cele trei mari secţiuni la care au dorit să participe: Istoria, prin ochi de copil” (concurs de creaţii artistice şi plastice – eseuri, compuneri, poezii, pictură), „Locuri prin care am fost, faţă în faţă cu istoria” (concurs de fotografii) şi „Crâmpeie din istoria patriei” (prezentări electronice). Pe parcursul întregului an şcolar, la nivelul fiecărei şcoli participante, elevii au adunat toate lucrările cu tematică istorică, trimiţând mai apoi şcolii organizatoare cele mai reuşite realizări.

Patriotismul lor s-a concretizat în final în peste 200 de lucrări, urmând a fi recompensaţi în egală măsură cu numeroase premii şi diplome. Tematica abordată a fost diversă – portrete ale unor personalităţi istorice, Ziua Naţională, 24 Ianuarie, Ziua Eroilor, patria şi patriotismul, evenimente istorice importante, pe care elevii le-au transfigurat în creaţiile lor. Lucrările realizate au fost incluse într-o revistă electronică ce poate fi descărcată gratuit de pe site-ul şcolii organizatoare, ele făcând totodată şi obiectul unei expoziţii ce poate fi vizitată până la sfârşitul acestui an şcolar.



Toate acestea au fost posibile prin sârguinţa şi dedicarea oamenilor inimoşi, pasionaţi de istorie, pentru care dragostea de ţară este sinonimă cu lumina din sufletele copiilor; au sădit-o directorul şcolii Traian, prof. Costel Cutur, consilierul educativ al şcolii, prof. Ioana Suciu şi doamna profesoară Elena Istrate, alături de zecile de dascăli de pe întreg cuprinsul ţării care au coordonat acest proiect în şcolile partenere. Nu în ultimul rând, colaborarea între instituţii şi sprijinul de care s-au bucurat din partea Inspectoratului Şcolar, prin domnul inspector, prof. Radu Mihăilă şi al conducerii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, în persoana doamnei Mariana Popa, au asigurat reuşita deplină a acestei activităţi prin care se aduce un omagiu trecutului şi care face cinste tuturor celor implicaţi.

Iată deci că patriotismul continuă să înflorească în inimile copiilor, căpătând forma gândurilor aşternute pe hârtie, vorbindu-ne prin picturi sau prin fotografiile realizate de elevi cu prilejul excursiilor şi vizitelor prin ţară despre trecutul cu care ne mândrim.

Consilier educativ, prof. Suciu Ioana

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri