Acasă Blog Pagina 3174

GALERIE FOTO: Pompierii sunt prezenti si in Brusturoasa

    – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau a inaugurat joi un nou punct de lucru in aceasta localitate – astfel timpul de raspuns in cazul unui incendiu va fi mai redus

    Pompierii militari bacauani sunt prezenti de acum si in comuna Brusturoasa. Aici a fost operationalizat, joi, un punct de lucru, la care vor activa 12 salvatori, ce vor lucra in trei schimburi, având la dispozitie o autospeciala de interventie la incendii. Vor fi la datorie 24 de ore din 24, iar acest lucru ii linisteste acum pe localnici.

    In vara anului trecut, flacarile au distrus mai multe gospodarii din satul Camenca, iar dupa acel eveniment autoritatile locale au inceput sa se intereseze ce posibilitati sunt sa aduca in comuna pompieri profesionisti, care in cazul unui incendiu sa poata interveni imediat si sa-l localizeze pâna la sosirea altor echipaje de la Garda din Comanesti. Astfel se câstiga timp pretios, iar pagubele nu vor mai fi asa de insemnate. Sediul a fost ales la baza sportiva, ridicata in spatele scolii, unde s-au creat toate conditiile pentru desfasurarea unui serviciu de permanenta.

    „Dupa operationalizarea acestui punct de lucru, o sa avem un timp de raspuns mai mic in aceasta parte a judetului. De multe ori, cetatenii acestei comune nu au fost ocoliti de greutatile provocate de hazarduri, iar cel mai recent eveniment major petrecut in aceasta comunitate este incendiul din iulie 2015, din satul Camenca, când, din cauza conditiilor nefavorabile, vânt puternic, au fost afectate de flacari trei gospodarii”, a declarat colonelul Ioan Mihalache, inspector sef la ISU Bacau.

    Noul sediu a fost sfintit, iar dupa ceremonialul militar religios a urmat momentul mult asteptat de zeci de sateni, dar in special de copii. Defilarea prin centrul localitatii a militarilor si a tehnicii de interventie din dotare.

    [wonderplugin_gallery id=”548″]

    „Este foarte bine ca aveam acum pompieri aici, ca se actioneaza mai repede. Toata lumea este multumita si ne-a placut si defilarea. N-am mai vazut noi asa ceva prin comuna noastra”, spunea Maria Liciu, localnica. Asadar, oamenii sunt multumiti, dar se roaga sa nu fie nevoiti sa apeleze la pompieri. Potrivit unei statistici, din anul 2005 si pâna in prezent, in aceasta zona a judetului, au avut loc 300 de incendii, dintre care 9 au fost in luna aceasta. Militarii de la punctul de lucru din Brusturoasa vor interveni la nevoie si in comunele Palanca si Ghimes-Faget.

    Moinestiul se bucura de a VI a editie a Festivalului “Vis de stea”

      Timp de doua zile Moinestiul gazduieste cea de –a VI a editie a Festivalului national de muzica usoara pentru tineret “Vis de stea”. Aceasta manifestare va avea loc la Sala de festivitati a Primariei Moinesti, fiind organizata de Asociatia Culturala “M Y Music Art alaturi de care s-au implicat autoritatile moinestene, compozitori, interpreti de muzica usoara si profesori ce au raspuns invitatiei de a fi in aceste zile alaturi de tinere talente artistice.

      Pe scena festivalului moinestean vor urca in jur de 125 de concurenti, iubitori si pasionati ai muzicii usoare, ce vor evolua la un numar de sase categorii de vârsta. Acestea sunt de la 5 – 7 ani si pâna la 17 – 20 ani. Demn de remarcat este faptul ca din juriul Festivalului national de muzica usoara pentru tineret “Vis de stea” fac parte compozitorii Mihai Alexandru, Viorel Gavrila, Bogdan Dragomir, Claudiu Bulete, Marcel Iorga si Dumitru Jijie iar atmosfera muzicala va fi una deosebita prin recitalurile pe care le vor sustine cunoscutii interpreti Mihai Traistariu si Nico.

      De asemenea, la Gala Laureatilor va evolua si formatia “Selfie”, ce este formata din soliste de muzica usoara ce s-au format in cadrul Scolii de muzica a Asociatiei Culturale “M Y Music Art”, condusa de profesoara moinesteanca Irina Pashalov. Aceasta asociatie desfasoara o activitate ce este foarte apreciata, sprijinind tinerele talente ale muzicii usoare, prin organizarea si participarea la festivalurile nationale ale acestui gen musical, “sa isi apropie visul” de a urca cu succes pe scenele de concert.

      Este de remarcat faptul ca festivalul organizat la Moinesti are loc la putine zile dupa ce s-a desfasurat la Baia Mare cel mai longeviv festival de muzica usoara pentru copii (“Ursuletul de Aur”, ajuns la editia a 33 a!), de unde un numar de sapte “tinere sperante” pregatite de asociatia mentionata s-au intors cu premii. Demn de evidentiat este faptul ca Festivalul “Vis de stea”, organizat de Asociatia Culturala “M Y Music Art” ( ce indruma “pe cararile muzicii” tineri talentati din Moinesti, Onesti si Comanesti), si-a cucerit un deosebit prestigiu, aici participând concurenti din toata tara.

      90 de persoane, in audienta la primar

        Familia Avram are nevoie de sprijin pentru a-si gasi o locuinta / foto: Liviu Maftei

        Joi a fost zi de audiente la Primaria Bacau. Aproape 90 de bacauani s-au inscris pe lista ca sa isi spuna pasurile in fata primarului Ilie Birzu si a viceprimarului Raluca Nastase.

        Ca de fiecare data, o mare parte dintre cei inscrisi solicitau locuinte sociale, dovada ca traim vremuri dificile, iar oamenii ajung adesea in situatii limita. Este si cazul familiei Avram. Ea, 31 de ani, casatorita si cu un copil, in scaun cu rotile de la vârsta de 12 ani. Statea impreuna cu mama, sotul si copilul de 4 anisori intr-o locuinta apartinând unei batrâne. Aceasta a decedat, iar acum copiii ei vor sa se mute in locuinta, motiv pentru care cei trei adulti si minorul nu mai au la acest moment unde sa locuiasca.

        „Am depus dosar din 2011 pentru o locuinta sociala. Pentru ca nu avem mutatie stabila, nu avem nici cum sa dam copilul la gradinita. Cum il pot inscrie undeva când eu nu stiu unde o sa dorm la noapte?”, i-a spus Alina, din scaunul cu rotile, primarului Birzu. „Din pacate, nu avem cum sa va ajutam pentru ca aveti doar 45 de puncte. Noi acum ii repartizam pe cei cu 67 de puncte. Trebuie sa respectam legea”, i-a explicat Cristina Bardasu, sefa Serviciului Fond Locativ. Primarul Birzu i-a promis insa ca va incerca sa gaseasca „o solutie conexa, ca sa va ajutam si sa ajutam copilul sa mearga la gradinita.” Cei care au poate o alternativa pentru acesti oameni ii pot contacta la numarul de telefon 0741/505274.

        O cerere mai putin comuna a venit din partea lui Ionel Nedelcu. Tânarul, incadrat in grad de handicap, dar care este un consumator de cultura, sustine ca a avut dificultati in a intra la spectacole, desi Legea 448/2008 arata clar ca persoanele cu handicap au, in anumite conditii, acces gratuit la spectacole si este atributul autoritatii locale sa se asigure ca aceste persoane au parte de un tratament corect, in raport cu nevoile lor.

        „Am avut probleme la concerte la Teatrul de Vara si chiar si la Bacovia. Nu sunt singurul in aceasta situatie”, a transmis tânarul. Cei prezenti i-au explicat ca in cazul spectacolelor private este dificil ca primaria sa asigure acces gratuit. „Noi incercam sa transmitem o adresa catre institutiile indicate”, i-a promis Birzu. Potrivit Legii 448/2008, „adultul cu handicap grav sau accentuat beneficiaza de gratuitate (…) adultul cu handicap mediu si usor beneficiaza de bilete de intrare in aceleasi conditii ca pentru elevi si studenti”. Sumele sunt suportate, in aceste cazuri de bugetul de stat, cel local sau din bugetele agentilor privati.

        “Diversitatea culturală – simbol al gândirii libere”

          Joi, 19 mai 2016,ora 10.30, în cadrul Colegiului “Henri Coandă”, Bacău, elevii și profesorii au marcat “Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare”, printr-o activitate educativă, care a promovat nondiscriminarea și acceptarea valorilor celuilalt.

          Evenimentul, gândit ca un parteneriat între Colegiul “Henri Coandă”, Colegiul Național de Artă “George Apostu”, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” și Asociația Romano – Catolicilor “Dumitru Mărtinaș”, și-a propus, și a reușit, să demonstreze că diversitatea culturală este simbolul gândirii libere.

          Elevii celor două colegii, îndrumați de prof. Frâncu Simona Elena, prof. dr. Manolache Gheorghe, prof. Angela Budău, prof. Frâncu Daniel și prof. Mocanu Alis, au pregătit materiale interesante care au subliniat faptul că dialogul între culturi sau religii diferite poate duce la eradicarea conflictelor și la conviețuire armonioasă.

          Cu acest prilej Colegiul “Henri Coandă” și-a prezentat oferta educațională pentru anul școlar 2016–2017; la activitate au fost prezenți și elevi ai claselor a VIII-a de la școlile gimnaziale vecine, care au putut, astfel, să fie martorii unui demers reușit, realizat de colegii lor mai mari.

          „Voi curăța Bacăul de MAFIA Stavarache – Luchian – PNL”

          – spune Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de primar al Bacăului

          „Binging” pe patru ani

          Alegerile bat la usa, dar nu batalia politica ma preocupa acum, ci rezultatul acesteia, adica viitoarea garnitura care va controla si gira administratia locala. Mai exact, cum va functiona aceasta. Cea veche stim cum a lucrat.

          Am participat la multe dintre sedintele Consiliului Local Bacau si am fost surprinsa, apoi de-a dreptul dezamagita. Daca la inceput am crezut ca e o intâmplare, m-am lamurit apoi ca atmosfera de crâsma, bascalioasa, pe care o intâlnesti de obicei la periferia orasului, unde bancurile fara perdea si fara poanta provoaca buna dispozitie, este cea obisnuita. Fara suparare, mare diferenta intre acestea si sedintele CJ Bacau, unde dezbaterea era civilizata, declaratiile erau clare, nu se bârfea in soapta, nu se glumea peste umar, iar alesii nu gâlgâiau de râs.

          Vorbesc despre seriozitate. Atât. Nici in sedintele consiliilor locale rurale nu am vazut atâta veselie ca in CL Bacau. Acolo, problemele erau altele: alesii locali nu aveau in fata hotarârile trecute pe ordinea zi, multi nu stiau ce dezbat si ce voteaza (ori nu primisera proiectele, ori le primisera pe mail, dar nu le citisera), nu se intâlneau in comisii, abia in sedinta incercând sa se lamureasca cu privire la efectele hotarârilor, iar secretarii de comuna, cei care avizeaza legalitatea actelor, nu cunosteau legile si normele.

          In cunostinta de cauza erau cei care initiau hotarârile, având anumite interese, si, uneori, liderii partidelor adverse, care dictau cum sa se voteze. Cetatenii? De obicei, afla dupa! Intr-o campanie media am vazut un german afirmând: „Eu nu sunt rege, sunt primar”. Edilul explica (putin mirat ca e necesar sa explice) ca cetatenii sunt permanent consultati: „Oamenii trebuie implicati in tot ceea ce ii intereseaza.”

          Nu e cazul la noi, unde doar in campanie se fac vizite in cartiere, se culeg opinii, se intocmesc liste de probleme si se promit solutii. Dupa investire, la usa primarului bat „sponsorii” si sefii de partid care au, si ei, clienti, rude, prieteni… „Binging” de afaceri patru ani, poate chiar opt. Fara oprire, fara numar. Grija e una singura: pe cine sa multumeasca mai intâi? Si primarul neamt avea o dilema, insa legata de prosperitatea localitatii, nu de cea proprie. Se intreba daca e mai bine sa micsoreze impozitele pentru a-i stimula pe investitori sau sa le mareasca pentru a strânge mai multi bani la buget. Dupa cum arata zona, deja gasise solutia.

          N-au spus-o niciodata

          O seama de citate atribuite unor personalitati istorice, citate care s-au inscris in constiinta colectiva, nu apartin celor carora le sunt atribuite. O carte scrisa de doi autori britaici (Paul F. Boller si John George), numita „They Never Said it” (N-au spus-o niciodata), trece in revista o seama de astfel de atribuiri.

          Charles Darwin. Unul dintre argumentele folosite de creationisti este acela ca, pe patul de moarte, Charles Darwin ar fi regretat si negat Teoria evolutionista. “Cum mi-as fi dorit sa nu fi exprimat teoria asa cum am facut-o” – ar fi spus el. In octombrie 1985, tele-evanghelistul Jimmy Swaggart a anuntat ca Darwin si-ar fi repudiat munca de o viata pe patul de moarte si ar fi cerut, in ultimele momente, o Biblie pentru a-l primi pe Iisus. Swaggart nu a fost primul care a afirmat acest lucru. Mistificarea dateaza din 1882, când, la putin timp dupa moartea lui Darwin, vaduva amiralului britanic Sir James Hope a spus, in cadrul unei intâlniri cu studentii seminarului Northfield, ca l-ar vizitat pe naturalist in ultimele sale clipe de viata si l-ar fi gasit citind „Epistola catre evrei”. Ea a spus ca Darwin ar fi zis ca si-ar dori, in acele momente, sa nu fi exprimat teoria evolutionista asa cum a facut-o si i-ar fi cerut sa-i aduca pe cineva care sa-i vorbeasca de Iisus si de mântuire. Fiica lui Charles Darwin a negat, insa, ca Lady Hope l-ar fi vizitat pe naturalist in ultimele sale clipe. In plus, a spus ea, Darwin nu a negat niciodata, nici pe patul de moarte, nici inainte, convingerile sale stiintifice.

          Galileo Galilei. Nu exista nici o proba cum ca Galilei ar fi soptit in 1633, dupa ce a fost fortat de Inchizitie sa renege faptul ca Pamântul se roteste in jurul Soarelui, expresia „Eppur si muove”. Ea i-a fost atribuita 100 de ani mai tarziu de catre un scriitor francez.

          Hermann Goering. Remarca „Când aud cuvântul cultura, imi caut pistolul” ii este atribuita maresalului Goering, important lider nazist. Cu toate acestea, el nu a spus niciodata aceste cuvinte iar citatul face parte din piesa de teatru „Schlageter” scrisa de Hanns Johst si jucata la Teatrul de Stat din Berlin in 1933, anul venirii lui Hitler la Putere. Citatul original era “Wenn ich Kultur höre … entsichere ich meinen Browning,” – “Când aud de cultura… trag siguranta de la Browning!”.

          Thomas Jefferson. Al treilea presedinte al SUA este creditat a fi autorul expresiei „Pretul libertatii este vigilenta vesnica”. Desi vorbele ii sunt atribuite lui Jefferson, acest citat nu apare nicaieri in operele sale. Vorbele atribuite lui Jefferson sunt folosite, insa, pentru a justifica suspendarea drepturilor civile.

          Ludovic al XIV-lea. Se spune ca regele ar fi intrat in Parlamentul francez intrerupând dezbaterile si afirmând “Statul sunt eu”. Nu exista nici o dovada ca ar fi spus aceste cuvinte.

          Maria Antoaneta. Se spune ca regina Maria Antoaneta ar fi spus taranilor care se plângeau ca nu au ce mânca: „Daca nu aveti pâine, atunci mâncati cozonac!”. Insa, remarca unii istorici, o astfel de expresie era deja cunoscuta inainte de nasterea reginei. In Confesiunile sale din 1778, Jean-Jacques Rousseau scria:”Am amintit despre vorbele nechibzuite spuse de o mare printesa, care, fiind informata ca poporul nu are pâine, a replicat”. Atunci sa manânce cozonac”. Maria Antoaneta ar fi spus vorbele respective abia la 1789.

          Dosarul de mita al primarului ramâne in Bacau. Curtea de Apel a respins cererea de stramutare

            Curtea de Apel a judecat cererea primarului suspendat Romeo Stavarache privind stramutarea dosarului de luare de mita, aflat acum pe rolul Tribunalului. In motivarea cererii, avocatul primarului a adus articole de presa, dar si materiale electorale raspândite in oras de diversi candidati in care se face referire la dosarul penal al edilului.

            Toate acestea pentru a demonstra la ce presiune este supus magistratul care judeca dosarul. La baza cererii de stramutare ar sta si „incalcarile grave de procedura din partea judecatorului in cauza – manifestari percepute de inculpat ca manifestari de partinire”, cererile de recuzare respinse si anumite aprecieri ale magistratului care ar arata o antepronuntare.

            Per ansamblu, a reclamat avocatul primarului, felul in care se judeca dosarul, mai ales acum, in campanie electorala, ar lasa impresia ca „justitia este participanta la acest proces electoral”. De asemenea, s-a facut referire la dosarul „Apartamentul”, stramutat de Inalta Curte de Casatie si Justitie la Curtea de Apel Alba Iulia, dupa condamnarea de la prima instanta.

            „La o alta instanta, nu va mai fi judecat primarul Stavarache, ci inculpatul Stavarache”, a explicat avocatul. „Interesul presei, având in vedere calitatea de primar a inculpatului, nu poate fi o dovada ca impartialitatea ar fi afectata. Articolele de presa nu pot sta la baza actului de justitie”, a spus, in replica, procurorul de sedinta. Si Stavarache a luat cuvântul si a pus accent pe starea de nesiguranta in care se afla.

            „Exista o presiune mediatica foarte mare. Articole care pun o presiune foarte mare asupra judecatorilor de la Tribunal. Eu nu stiu cât pot sa rezist… Nu stiu… O sa ma imbolnavesc. Este o presiune foarte mare”, s-a plâns Stavarache.

            Curtea de Apel a respins, insa, cererea de stramutare, iar decizia este definitiva.

            VIDEO: Presedintii Dragnea si Benea, pe santierul viitorului Compartiment de Radioterapie

              Liviu Dragnea, presedintele PSD, si Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau, au efectuat o vizita de lucru, joi, la santierul de la Compartimentul de Radioterapie al Spitalului Judetean Bacau. La vizita a participat si deputatul Gabriel Vlase. Pe locul fostei cladiri inchise de sase ani, s-au ridicat pâna la acest moment parterul si un etaj al viitorului compartiment in care se vor trata de afectiuni oncologice mii de bacauani.

              Pe santier, la momentul vizitei, erau zeci de muncitori. Se auzeau masinarii si era plin de materiale. Managerul unitatii spitalicesti, Adrian Popa, a indicat spatiul unde va fi montat acceleratorul de particule, la a carui constructie se lucreaza deja si care va sustine 15.000 de sedinte de tratament anual. In unitate vor fi 24 de paturi. „Este cea mai importanta investitie din ultimul mandat. Este un contract pe care l-am semnat in august 2015 si care are ca termen de finalizare, in cel mai pesimist scenariu, data de 15 august. Mai dureaza o luna, o luna si jumatate sa se calibreze aparatele care vor fi date in folosinta.

              Din toamna, bacauanii se vor trata de afectiunile oncologice acasa, nu la Iasi sau Cluj. Este o investitie care are o semnificatie aparte pentru mine, ca presedinte de Consiliu Judetean, pentru ca va alina multe suferinte. E inca o dovada a faptului ca ne tinem de cuvânt, când ne apucam de un obiectiv il mai si terminam, spre deosebire de alte obiective din municipiu sau judet, care sunt abandonate pentru ca atunci când au fost initiate nu s-a avut in vedere si asigurarea finantarii”, a declarat presedintele Dragos Benea. Acesta a explicat importanta prezentei lui Liviu Dragnea pe santier, prin faptul ca aceasta investitie a fost aprobata in perioada in care acesta era ministru al Dezvoltarii.

              „Din pacate, in Bacau, ca si in alte parti din tara sunt români care sufera si care au nevoie de acest tip de tratament. Aici, faptul ca presedintele CJ a fost aplecat sa realizeze o strategie integrata, cu o componenta cum este Sanatatea, face ca dupa trei mandate sa lase obiective importante care vor face viata mai buna pentru bacauani. Sper ca cine va veni in locul lui macar sa continue acest program de dezvoltare, pentru ca mai sunt lucruri de facut”, a declarat Liviu Dragnea.

              Au fost demarate si procedurile pentru a gasi specialistii care sa manevreze aparatura, pe lânga personalul medical.

              Proiectantul general este SC SB Concept SRL, din Sibiu, iar constructorii, prin asociere, SC Varinak Europe Bucuresti si SC Terra Gaz Construct SRL Bucuresti. Valoarea investitiei este de 6 milioane de euro si se deruleaza prin Compania Nationala de Investitii. 6.000 de bacauani sunt inregistrati cu afectiuni oncologice, in prezent.

              Dupa vizita la santierul din Bacau, Liviu Dragnea a plecat spre Onesti, unde a participat la lansarea candidaturii lui Nicolae Gnatiuc la Primaria Onesti.

              GALERIE FOTO: Defilarea artistilor

                Momente coplesitoare de bucurie in rândul absolventilor de la Colegiul National de Arta „George Apostu”, joi, 19 mai, când, de la ora 12.00, au marsaluit in traditionala defilare de sfârsit de an. Tinerii, insotiti de profesori, s-au deplasat pe traseul Ateneu – str. Razboieni – Statuia lui Stefan cel Mare – Centru – Primarie – Ateneu.

                De la ora 13.30, in sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” a avut loc cursul festiv. Promotia 2016 de la Colegiul National de Arta Bacau are 76 de absolventi, dintre care 26 la sectia Muzica, 31 la Arte Plastice si 19 la Arhitectura. Seful de promotie urmeaza sa fie desemnat dupa data de 3 iunie, dupa incheierea mediilor.

                „Pot sa spun ca cei patru ani in care am invatat aici, la Liceul de Arta, au fost minunati, si desi regret ca trebuie sa plec, viata merge inainte. Incheiem aceasta etapa, de liceu, cu gânduri frumoase, cu amintiri, cu prietenii care speram sa tina toata viata. Voi incerca sa merg mai departe la Conservator, la Bucuresti.”
                Raluca Dumitru, clasa a XII-a A, sectia muzica

                [wonderplugin_gallery id=”547″]

                „Sigur imi va fi dor de anii de liceu. A fost si bine, a fost si rau, asa cum se intâmpla in viata. Mai departe cred ca voi merge la «Pictura» in Iasi… dar daca n-o sa-mi placa ceva, n-o sa insist pe ceva care nu-mi place. In momentul de fata, desenul, pictura… sunt pasiunile mele.”
                Stefania Grigore, clasa a XII-a B, sectia arte plastice

                A XI-a ediţie a campaniei Donează sânge! Salvează o viaţă!

                  În perioada 23-27 mai 2016, Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină – Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti organizează un amplu program național de donare de sânge.

                  Această acţiune face parte din campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă!, iniţiată de Patriarhia Română în anul 2013 şi ajunsă acum la a XI-a ediție.

                  Şi la nivelul judeţului Bacău, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău vor dona sânge pe bază de voluntariat în Centrele de Transfuzie Sanguină din Bacău şi Oneşti.

                  afis donare

                  Campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă! a Patriarhiei Române are ca scop informarea și conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România și îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale. Până în prezent, această acțiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste 8 mii de litri de sânge, jandarmii băcăuani participând constant la acţiunile de donare de sânge desfăşurate în fiecare an.

                  Atenție la SMS-urile către numere scurte cu suprataxă!

                    Prin transmiterea unor mesaje SMS/MMS către numere scurte de 3-5 cifre, utilizatorii de telefonie mobilă solicită sau se abonează la servicii de conținut cu valoare adăugată (premium), precum concursuri, jocuri, horoscop sau anumite aplicații pentru care sunt, de regulă, taxați suplimentar. Pentru a evita taxarea nedorită, abuzul sau fraudele asociate accesării acestor servicii, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a impus o serie de obligații de informare a utilizatorilor, a căror nerespectare atrage aplicarea unor sancțiuni. Acest avertisment vine după ce, la începutul acestei luni, ANCOM a sancționat o astfel de practică a unui operator de telefonie mobilă.

                    Obligațiile de informare impuse de ANCOM

                    Utilizatorii trebuie să primească informații clare despre tariful aplicabil și modalitatea de tarifare a mesajelor SMS/MMS către numere scurte de fiecare dată când le este comunicat numărul național scurt intern ori codul scurt aferent serviciului cu valoare adăugată (înainte de furnizarea serviciului), precum și la momentul inițierii serviciului și pe parcursul utilizării acestuia, prin intermediul unor mesaje care să includă informații despre:

                    tariful aplicat – precizarea dacă tariful este mai mare decât cel practicat în rețea și dacă SMS/MMS-urile sunt incluse în abonamente/extraopțiuni;

                    serviciul oferit – confirmarea serviciului, perioada de furnizare, modalitatea de accesare a serviciului, codul de acces la conținut;

                    eventuala existență a unui tarif pentru mesajele de informare transmise utilizatorilor – ale căror costuri nu vor depăși însă tarifele pentru SMS-urile/MMS-urile naționale asociate planului tarifar aplicat fiecărui utilizator.

                    De asemenea, detaliile privind consumul de servicii cu valoare adăugată (premium) oferite prin intermediul numerelor naționale scurte interne ori al codurilor scurte, inclusiv tariful aplicat pentru acestea, dacă este cazul, trebuie să se regăsească în factura detaliată emisă de furnizor la cererea abonatului.

                    SMS-uri/MMS-uri recurente

                    În situațiile în care trimiterea de SMS-uri/MMS-uri către un număr scurt reprezintă abonarea la un serviciu cu valoare adăugată pentru care utilizatorii urmează să primească SMS-uri/MMS-uri recurente, operatorii trebuie să informeze utilizatorii asupra faptului că taxarea ulterioară se va realiza fără a mai fi necesare alte acțiuni din partea utilizatorilor, dar și asupra frecvenței primirii mesajelor și asupra mecanismului de dezabonare. În acest caz, utilizatorii vor primi mesaje de informare atât înainte de accesarea serviciului și în procesul de comandă, cât și pe întregul interval de timp în care serviciul cu valoare adăugată este activat. Pentru serviciile de tip abonament se va comunica perioada și valoarea abonamentului pentru perioada respectivă. Din aceste informații ar trebui să rezulte valoarea abonamentului pe timp de o lună.

                    Sancțiuni aplicate de ANCOM pentru neinformarea utilizatorilor

                    În luna mai a anului 2016, Autoritatea a sancționat RCS & RDS cu amendă contravențională în cuantum total de 10.000 lei pentru că nu și-a informat corect și complet abonații despre tarifele aplicabile pentru transmiterea de SMS-uri către numărul scurt intern 1872 în cadrul concursului “Câștigă premii cu viteza 4G de la Digi Mobil și Pro FM!”, precum și pentru că a aplicat un tarif mai mare decât cel maxim reglementat pentru această categorie de numere. Operatorul a fost, de asemenea, obligat să restituie integral abonaților participanți la concurs diferența dintre costul suplimentar tarifat pentru transmiterea de SMS-uri către numărul scurt intern 1872 și tariful pe care ar fi trebuit să îl încaseze pentru prestarea acestor servicii conform reglementărilor ANCOM.

                    Ce, cum şi unde reclami

                    Dacă în procesul de utilizare a serviciilor cu valoare adăugată nu primesc informațiile reglementate de ANCOM prin Decizia nr. 1131/2014 privind adoptarea Codului de conduită pentru utilizarea numerelor naționale scurte interne și a codurilor scurte SMS/MMS sau dacă operatorii de telefonie mobilă nu publică pe pagina de internet proprie aceste informații, conform Deciziei nr. 158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali, utilizatorii pot face o sesizare către ANCOM, urmând pașii descriși aici.

                    Fotbal/ Liga a II-a: Sport Club, de senzatie!

                    Academica Clinceni- SC Bacau 1-5 (1-1)

                    Cei din urma au fost cei dintâi! Asa s-ar putea sintetiza deplasarea bacauanilor de la Sport Club pentru meciul de miercuri, de la Clinceni, cu Academica, din etapa a opta a play-off-ului ligii secunde. Plecati in ziua jocului, oamenii lui Cristi Popovici au ramas in drum, la Adjud, din cauza defectarii autocarului.

                    Ajunsi la Clinceni in „buza” partidei (de altfel, jocul a inceput cu o mica intârziere din aceasta cauza), Adascalitei si colegii sai au dat recital, invingând formatia gazda cu 5-1 si devansând-o in clasament.

                    Si asta in ciuda oboselii, dar si a faptului ca antrenorul bacauan a decis sa inceapa intâlnirea cu o garnitura compusa mai mult din rezerve precum Masella, Belecciu sau Grumezescu. Academica a deschis scorul contrar cursului jocului, in min. 16, prin Pham, insa rezultatul pauzei a fost egal, Grumezescu invingându-l un minut mai târziu pe portarul gazdelor, Iancu, printr-un sut lobat. la reluare, oaspetii s-au dezlantuit, pun ctând in alte patru rânduri prin Dumitriu (’52), Nemteanu (’54) Adascalitei (’78) si Gheorghiu (’90).

                    In urma acestei victorii clare, SC Bacau urca pe locul 4 in Seria I, la doua puncte de podium si se pregateste de ultimele doua jocuri din sezon: sâmbata, la Braila si weekendul viitor, acasa, cu Rapid. Ce va fi dupa, vom vedea! E clar insa ca aceasta echipa merita mult mai multa consideratie din partea autoritatilor locale. Sau nu?

                    La multi ani, domnule Grigore Horoi!

                      Foto: «agricola» - Grigore Horoi anunta un target de 1.000 de tone de salamuri crud-uscate Agricola in 2018

                      Povestea de viată a domnului Grigore Horoi, presedintele Grupului AGRICOLA, este lungă si are o particularitate aparte. S-a ridicat din satul Hertioana Mare, comuna Traian, unde si-a trait copilaria asemenea tuturor copiilor de tărani, cu multe lipsuri si greutati specifice acelor ani. Un eveniment important care i-a influentat viata este că nu a promovat examenul de admitere la Liceul Militar, lucru care l-ar fi condus spre o altă carieră.

                      În 1985 a absolvit Facultatea de Stiinte Economice din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. A devenit astfel economist, un economist plin de încredere în fortele proprii, insuflată în special de profesorii si colaboratorii foarte buni pe care i-a avut, cum îi place să spună. După terminarea facultăţii, si-a început activitatea la renumita Uzină de Reparat Avioane din Bacău, după care, în urma unui interviu cu domnul Petru Plăcintă, a primit un post de economist la o fermă din Racova, unde a lucrat şase ani şi jumătate. În 1991 a fost numit economist şef la o fermă de găini ouătoare, în 1992, când s-a constituit Agricola International, a fost numit director economic al departamentului Avicola, iar din 1996 a ocupat functia de director economic al societatii Agricola Internaţional.

                      În anul 1997 s-a schimbat echipa de conducere a companiei: domnul Gheorghe Antochi a fost numit preşedinte, iar domnul Grigore Horoi vicepreşedinte. În acei ani lucrurile în economia românească se schimbau foarte repede, dificultatile erau enorme. În acest context, amândoi au devenit responsabili directi ai unei afaceri complexe, cu o mare traditie, de al cărei parcurs depindea soarta a 4000 de oameni. Cu sigurantă responsabilitatea a fost si cea care i-a întărit si mai mult în determinarea de a conduce acest business într-o perioadă marcată de multe si profunde crize.

                      Grigore Horoi mărturiseste cu simplitate: „Am învatat de la oricine. În general, am pretuit ce au făcut bine predecesorii si am încercat să asigurăm continuitate în proiecte si să îmbunătatim continuu lucrurile. Cred că cele mai bune sfaturi le-am «primit» de la managerii de mare succes ai lumii, care si-au împărtasit experientele în scris. Sunt pasionat de povestile oamenilor de succes. Dacă mă întrebaţi ce înseamnă management performant, eu cred că asta se traduce în primul rând prin faptul că oamenilor care au avut responsabilitatea de a manageria AGRICOLA le-a păsat. Chiar am vrut să facem treabă aici şi de aceea am căutat toate soluţiile care se aplică oriunde în lume. Le spun colegilor atunci când avem o problemă: este cineva pe planetă care poate să rezolve această problemă? Dacă da, atunci puteţi şi voi. Cam asta este filozofia”.

                      La sfârsitul anului 2008, Grigore Horoi a fost ales presedintele AGRICOLA. Începea o altă perioadă grea în care, „stiam că este nevoie de schimbare, că viitorul va fi al celor care pun accent pe inovare, al celor care nu vor să rămână în pluton. Mi-am dat curând seama că mintea omului este inepuizabilă când e vorba de inovaţie. Noi am inventat «puiul cu patru picioare» – o dovadă de curaj şi inspiraţie, de asemenea şi Puiul Fericit, comparabil cu puiul crescut la curte. Prin lansarea unor produse diferenţiatoare am ocupat diverse nişe, am demonstrat că suntem o companie dinamică. Ne-am angajat acum câtiva ani la un program de crestere si diferentiere si vom continua în această directie. Am dublat, în ultimii cinci ani, volumele vândute la carnea de pasăre, de asemenea şi pe cele de salamuri crude uscate. Salamul de Sibiu AGRICOLA este lider în segmentul său şi deţine o cotă de piaţă medie de 50%. Întreg business-ul AGRICOLA este unul important în piata specifică din România si am încredere că va fi si mai important peste cinci ani”, spune Grigore Horoi.

                      AGRICOLA şi produsele sale au primit, în ultimii 8 ani numeroase premii. Însă distincţia cea mai apropiată de sufletul lui Grigore Horoi este cea primită de AGRICOLA în urmă cu trei ani, Cel mai bun angajator român, la categoria societăţi comerciale cu peste 1000 de angajaţi, ca urmare a studiului realizat deAon Hewitt, lider mondial in servicii de consultanta. „Este premiul care m-a bucurat cel mai mult în ultimii ani (pentru ca au fost numeroase: pentru inovatii de produse, promotii, campanii de relatii publice) pentru că toate reusitele AGRICOLA, în special în această perioadă grea, de criză, se datorează echipei, angajatilor companiei, care au strâns rândurile, au învatat, au inovat, au aplicat, au depus eforturi zi de zi. Acest premiu îi reprezintă pe toti angajatii Grupului, deoarece oamenii, care sunt cea mai importantă resursă a companiei, au format renumita familie AGRICOLA.”

                      Desi cea mai mare parte a timpului său este dedicată rezolvării tuturor problemelor specifice care apar în acest angrenaj complex al agribusiness-ului, Grigore Horoi este si un familist desăvârsit: împreună cu sotia sa a dedicat timp si suflet educatiei si formării profesionale a celor doi copii.
                      Astăzi, domnul Grigore Horoi împlineste 60 de ani, pe care îi sărbătoreşte cu simplitatea şi generozitatea ce îl caracterizează, în mijlocul celor multi care îi sunt dragi, de la care s-a inspirat si pe care îi inspiră în fiecare zi.

                      La multi ani, domnule Grigore Horoi!

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Pustii de pe Valea Zeletinului au uimit Parisul! Cu „Hategana” intr-un conservator din Franta

                        Patruzeci de copii din Stanisesti, Motoseni, Colonesti si Rachitoasa au calatorit pâna in inima Frantei si au vazut aievea Turnul Eiffel si Arcul de Triumf, pe care le stiau din manuale. Minunea s-a intâmplat saptamâna trecuta, cu prilejul unui schimb de experienta intre elevii români si cei ai Colegiilor “Rosaire” si „Wanda Landovska” din Saint-Leu-la-Forêt.

                        Calatoria pustilor de pe Valea Zeletinului este parte a unui proiect de promovare a invatarii si consolidarii limbii franceze in vederea dezvoltarii comunitare, derulat de Consiliul Judetean (CJ) Bacau si cele patru primarii. Copiii au participat la orele de limba franceza si au vorbit despre ei si despre zona din care vin. „Informatiile privind istoria, cultura, viata sociala a comunitatilor satesti din zona Zeletinului a judetului Bacau au fost intregite de succinte prezentari realizate de fiecare echipa din cele patru comune cu sprijinul profesorilor lor”, arata Luciana Pascu Cârlan, consilier superior la CJ Bacau.

                        In Conservator au rasunat horele…

                        Copiii au vizitat Domul Invalizilor, mormântul lui Napoleon, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf din Place de l’Etoile, Parcul Asterix, dar si castelul din Chantilly, situat la 40 km de capitala Frantei, care detine o impresionanta galerie de arta. Toate acestea s-au datorat Asociatiei Amitié Roumaine Saint-Leu, partener in proiect. Primarul din St. Leu si-a exprimat dorinta de a vizita cele patru comune, iar Luca Niculescu, Ambasadorul României, le-a spus istoricul Palatului Béhague (sediul Ambasadei).

                        Pustii din Motoseni, Colonesti, Stanisesti si Rachitoasa au fost invitati, apoi, la seara româneasca organizata de Conservatorul din Argenteuil, unde au dansat hore moldovenesti si au cântat in româna, impreuna cu elevii francezi. La fel de minunata a fost si seara Amitié Roumaine, in care copiii si-au prezentat comuna si au oferit un spectacol cultural. „Prestatia lor, care a reprezentat dovada invatarii limbii franceze prin cântec, dans, teatru i-a impresionat pe participanti”, arata Luciana Pascu Cârlan.

                        Marturisirea unei doamne din Lucacesti-Bacau, stabilita in Franta, e doar una dintre dovezi: “Tin sa va spun ca mi-a mers la inima seara petrecuta la St. Leu in compania copiilor de pe Valea Zeletinului si a dascalilor lor. Ati produs o impresie puternica asupra noastra, a românilor de aici, dar si asupra francezilor caci am auzit numai elogii la adresa grupului bacauan. Eu, una, nu voi uita seara româneasca de la St. Leu cât voi trai! Am fost mândra de neamul meu cel românesc.” 

                        “Sunt multumit sufleteste pentru faptul ca am reusit in mandatul meu sa initiez si sa ma implic intr-un proiect care a motivat elevii din zona cea mai saraca a judetului nostru pentru invatarea limbii franceze, a incântat si bucurat inimile acestor minunati copii, talentati, frumosi, dornici de a-si depasi conditia si care au lasat o impresie pozitiva puternica francezilor, mai ales ca urmare a sustinerii unui program artistic traditional de cântec si dans românesc si de prezentare a comunei lor in limba franceza.”
                        Ionel Floroiu, vicepresedinte CJ Bacau, manager de proiect

                        Dragoș Luchian: „Întreaga echipă de consilieri municipali a PNL pentru Bacău, din orice parte o citești, este la fel de valoroasă.”

                          Medic – doctor în științe medicale, profesor, arhitect, avocat, economist, inginer, student, manager de top, profesor doctor universitar – așa scrie pe cărțile de vizită ale viitorilor consilieri municipali din partea PNL.

                          „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”, zice un vechi proverb. Lista de candidați ai Partidului Național Liberal la Consiliul Local Bacău este una pe cât de eterogenă și spectaculoasă, pe atât de valoroasă și bine așezată. Dragoș Luchian nu este deloc străin de întocmirea ei, din dubla postură de președinte al organizației municipale a PNL Bacău și de candidat la Primărie.

                          „Am considerat că valoarea unui candidat la primărie se vede și după lista de consilieri pe care o promovează. Trebuie să ai curaj, discernământ, intuiție și bună credință, când întocmești o asemenea listă. Bacăul merită consilieri de valoare, iar un președinte de organizație responsabil trebuie să-i dea, altfel se descalifică, în primul rând ca politician.
                          Fără nicio falsă modestie am cea mai bună echipă. Sunt profesioniști în domeniile lor de activitate. M-a interesat mult mai mult experiența lor administrativă decât cea politică. De cele mai multe ori entuziasmul și buna credință fac lucrurile să se miște mai bine și mai repede. Pe lista PNL se află și politicieni cu experiență. Nu cred că-i contestă nimeni statutul de cel mai longeviv consilier local lui Ilie Bîrzu. Nici Radu Ababei sau Raluca Năstase nu sunt tocmai începători. Mircea Fechet sau doamna Rosenschein sunt exemple de liberali, membri de partid, cu atitudine de tehnocrați. Arhitectul Cătălin Crețu, doamna doctor Doina Lazăr sau avocatul Daniel Miclăuș pot fi trecuți drept începători. Însă tare aș dori să văd cine le va putea contesta pozițiile publice atunci când vor avea de susținut proiecte de hotărâri de consiliu sau amendamente. Și n-aș vrea să fiu înțeles greșit, ei sunt doar câteva exemple. Întreaga listă a PNL, din orice parte o citești este la fel de valoroasă”, susține Dragoș Luchian.

                          Doina Emanuela Lazăr, medic primar neurolog, doctor în științe medicale

                          4 lazar doina

                          A absolvit UMF București – Facultatea de Medicină Generală. Este medic primar neurolog din 1999, doctor în științe medicale din 2003 și medic șef al Secției de Neurologie din Spitalul Județean de Urgență Bacău din 2012.

                          „Candidez la funcția de consilier local pentru că vreau să mă implic în transformarea orașului în care m-am născut, educat și format, într-unul modern, european. Printre proiectele mele se regăsesc multe ce provin strict din domeniul meu de activitate. De exemplu, voi susține includerea clădirii Spitalului Municipal într-un “holding” spitalicesc; mutarea secţiilor chirurgicale în clădirea Spitalului Municipal, evitându-se astfel problema infecţiilor intraspitaliceşti; creşterea calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor municipiului Bacău prin valorificarea echipamentului medical achiziţionat de Spitalul Municipal; asigurarea de locuințe de serviciu tinerilor medici care se angajează în Spitalul Județean de Urgenţă Bacău”.

                          Mariana-Costeluţa-Coca Rosenschein, profesor

                          8 ROSENSCHEIN

                          Este profesor de chimie de peste 40 de ani. A fost dirigintă la 39 de generații de elevi, inspector de specialitate chimie, inspector teritorial, primul inspector pe programe de Cooperare europeană, membră a Comisiei de Etică și apoi președintele acesteia în cadrul Inspectoratului Şcolar Județean. Din 1980 predă la Colegiul Naţional „Gh. Vrănceanu”.

                          „În calitate de locuitor al municipiului Bacău și de profesor, vin cu propuneri izvorâte din activitatea mea. Voi susține realizarea pentru elevii băcăuani a unui miniparc industrial, în care anual să își expună proiectele realizate la cerința locuitorilor din Bacău și nu numai, pe diferite domenii. Şi elevii băcăuani pot face proiecte care să fie premiate de NASA.
                          O altă prioritate este realizarea unei foarte bune colaborări între învățământul preuniversitar și cel academic, pentru că putem fi cei mai buni pe ţară, lucru confirmat de recenta Olimpiadă Naţională de Chimie desfăşurată la Bacău.
                          Înființarea la Bacău a unei secţii de Medicină, alături de cea de Asistenţă Medicală, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, este un alt proiect pe care-l voi promova, deoarece cei mai valoroşi absolvenţi de liceu aleg acest domeniu din alte centre universitare, iar revenirea în oraşul natal după terminarea cursurilor este de sub 1%.
                          Pentru toţi pensionarii din municipiul Bacău voi propune să realizăm o reducere a cheltuielilor pe transportul public. Să urmărim modul în care sunt ajutate și protejate persoanele de vârsta a treia și să realizăm programe în acest sens.”

                          Cătălin Bogdan Creţu, arhitect

                          3 cretu catalin

                          A absolvit Colegiul “Gheorghe Vrănceanu” și Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București. Este implicat în procesul de proiectare din 2004 și a participat, în cadrul mai multor firme de arhitectură, la proiecte de diferite anverguri: International School of Bucharest, Trident Plaza – Constanţa, Stejarii – București, două magazine Kaufland în Cluj, clădiri de birouri și servicii, imobile de locuințe colective și individuale.

                          „În baza experienței acumulate, pot să afirm că ne confruntăm cu o arhitectură de manea și un urbanism deșănțat, care au produs maladii urbane care ne afectează zilnic pe toţi. Dar am avut și privilegiul să descopăr că și în România se poate construi frumos, de calitate, cu bun gust si sustenabil.
                          Arhitectura și urbanismul unui oraș sunt oglinda civilizației lui. Consider că arhitecții au un rol important în reabilitarea și dezvoltarea unei așezări urbane.
                          Sunt multe decizii de luat, proiecte de propus și de implementat, probleme de rezolvat la care vreau să particip și să îmi asum responsabilitatea de a le susține și promova pentru urbea în care îmi cresc copiii”.

                          Daniel Miclăuș, avocat

                          5 miclaus daniel

                          Licențiat în Ştiințe juridice al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Drept, diplomă de master în domeniul Științelor penale și Criminalistică, este avocat în Baroul Bacău din anul 2002.

                          „În 14 ani de profesie, am acumulat o experiență bogată în domeniul juridic la nivelul diferitelor ramuri de drept și am acordat consultanță, asistență și reprezentare juridică în fața tuturor organelor judiciare în domeniul dreptului penal și civil. Prin experiența juridică acumulată în calitate de avocat, voi contribui la buna desfășurare a activității Consiliului Local, în concordanță cu legislația în vigoare. Ca locuitor al Bacăului și tată a doi copii, îmi doresc transformarea acestuia într-un oraș prosper și curat, atractiv atât pentru propriii cetățeni, cât și pentru posibili investitori”.

                          Lector universitar dr. ing. ec. Cătălina Puiu

                          12 PUIU

                          „Am absolvit Facultatea de Inginerie (Universitatea Bacău) și Facultatea de Ştiinte Economice (Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău), am un Master MBA – Management și Administrarea Afacerilor (Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi) și doctoratul la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi. Sunt cadru didactic în învățământul superior. În Consiliul Local îmi voi folosi abilitățile de relaționare organizațională, mobilizare de grup comunicare, capacitatea de înţelegere, capacitatea de a inspira încredere, adaptabilitatea, flexibilitatea și echilibrul”.

                          Cristian Ciocoiu, fost fotbalist de performanţă, manager:

                          11 ciocoiu cristian

                          „Am activat ca fotbalist profesionist la două cluburi importante din țară, trecându-mi în palmares multiple selectii la loturile nationale, precum si participarea cu succes la competitii interne si internationale. In prezent sunt implicat in activitatea a 3 asociatii sportive, din care 2 in domeniul fotbalului la nivel de juniori si seniori si una in motociclism. Am absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport, am participat la numeroase cursuri si specializari in domeniul managementului sportiv si sunt implicat direct in activitatea economica. Consider ca in cadrul Consiliului Local ar trebui sa se regaseasca specialisti din diferite domenii de activitate, care in mod responsabil si profesionist sa-si foloseasca experiența la identificarea si implementarea celor mai bune solutii pentru a contribui la cresterea nivelului de trai din municipiul Bacau”.

                          Eusebiu-Daniel Cucu, licenţiat în Economie și Drept, master în Managementul Instituţiilor din Administraţia Publică:

                          13 CUCU EUSEBIU-DANIEL

                          „Am condus numeroase colective din postura de director economic și administrator de firmă, cu rezultate deosebite. De ce candidez pentru un loc în Consiliul Local? Nu mă consider un politician, ci un cetăţean angrenat într-o formă de implicare civică, care are cel mai mare potenţial de a schimba lucrurile in bine. Acesta este demersul meu împreună cu colegii de la Partidul Naţional Liberal. Cu siguranţă, este doar piatra de temelie a unui demers mai amplu, care este nu numai realizabil, ci și potrivit în raport cu nevoile si cerinţele cetăţenilor municipiului Bacău”.

                          PUBLICAT LA COMANDA PNL, CUI 21160042

                          Volei/ S-a stabilit programul Diviziei A1: Fetele la Iasi, baietii la Zalau

                          Programul competitional al editiei 2016-2017 a Diviziei A1 la volei feminin si masculin, care va gasi Bacaul cu doua reprezentante (fetele si baietii de la Stiinta) a fost batut in cuie. Se incepe pe data de 8 octombrie, iar sistemul desfasurare al campionatului a fost modificat. Astfel, s-a renuntat la play-off si play-out, urmând ca dupa sezonul regulat sa se dispute doua mini-campioanate, tur-retur: unul intre ocupantele locurilor 1-6, care va decide campioana si participantele in cupele europene si unul intre echipele clasate pe locurile 7-12, in urma caruia se vor cunoaste cele doua formatii retrogradate.

                          In felul acesta, fiecare echipa, atât din campionatul feminin, cât si din cel masculin, va sustine in editia 2016-2017 câte 32 de partide: 16 acasa si 16 in deplasare. Schimbarea de sistem nu constituie singura noutate. In sedinta de marti a Federatiei Române de Volei s-a stabilit, de asemenea, ca numarul de stranieri/ straniere sa fie nelimitat. Debutul campionatului Diviziei A1 le va gasi pe fetele de la Stiinta legând doua deplasari (la Iasi, contra Penicilinei si Bucuresti, pentru jocul cu Dinamo), in timp ce studentii bacauani vor incepe sezonul pe terenul vice-campioanei ACSVM Zalau si il vor continua acasa, cu un meci contra celeilalte nou promovate, Steaua. Cele doua formatii bacauane isi cunosc, deci adversarele, dar nu si…viitorul.

                          „Deocamdata, nu stiu cu ce lot vom aborda sezonul urmator. Totul depinde de banii pe care ii vom primi pe Legea 350. Singurul lucru cert este ca nu vom mai conta pe Zarkova. In rest, insa, totul se afla sub semnul intrebarii. Si jucatoarele care vor veni, si cele care vor pleca. E adevarat, am demarat o serie de discutii cu unele voleibaliste, inclusiv straniere, dar pâna nu stiu pe ce bani voi conta, nu ma pot angaja in nicio promisiune”, a declarat antrenorul echipei feminine a Stiintei, Florin Grapa. Intr-o situatie similara se afla si formatia masculina a Stiintei, nou promovata in Divizia A1.

                          „Speram sa beneficiem de sprijinul autoritatilor, astfel incât sa putem alcatui o echipa competitiva, care sa ne permita mentinerea in primul esalon. Ar fi pacat ca efortul pe care l-am facut pentru a promova sa se dovedeasca zadarnic”, a subliniat antrenorul baietilor de la Stiinta, Cornel Paduraru.

                          Programul fetelor de la Stiinta in campionat

                          Etapa 1: Penicilina Iasi- Stiinta. Etapa 2: Dinamo- Stiinta. Etapa 3: Stiinta- Medicina Târgu-Mures. Etapa 4: CSU Galati- Stiinta. Etapa 5: Stiinta- CSM Târgoviste. Etapa 6: CSM Bucuresti- Stiinta. Etapa 7: Stiinta- Unic Piatra Neamt. Etapa 8: Alba Blaj- Stiinta. Etapa 9: Stiinta- CSM Lugoj. Etapa 10: SCM U Craiova- Stiinta. Etapa 11: Stiinta- CSM Pitesti.

                          Programul baietilor de la Stiinta in campionat

                          Etapa 1: CSVM Zalau- Stiinta. Etapa 2: Stiinta- Steaua. Etapa 3: Tricolorul Ploiesti- Stiinta. Etapa 4: Stiinta-Arcada Galati. Etapa 5: Unirea Dej- Stiinta. Etapa 6: Stiinta- U Cluj. Etapa 7: CSM Bucuresti- Stiinta. Etapa 8: Stiinta- ASVC Caransebes. Etapa 9: VCM LPS PIatra Neamt- Stiinta. Etapa 10: SCM U Craiova- Stiinta. Etapa 11: Stiinta- Stiinta Explorari Baia Mare.

                          Gimnastica / Sperante pentru viitor

                          Se scrie participare, se citeste progres. La cel de-al doilea an de participari competitionale, gimnastele SCM Bacau antrenate de Mihaela Bucur si Alexandra Tala au demonstrat ca se afla in grafic din punct de vedere al evolutiilor.

                          Astfel, la Cupa „Primaverii” de la Sibiu, echipa de junioare 3, nivel 2, alcatuita din Ioana Nastase, Anne-Marie Mocanu si Elif Bucur s-a clasat pe locul secund in intrecerea echipelor, in timp ce Elif Bucur a ocupat cea de-a treia treapta a podiumului la bârna.

                          La Cupa „Nadia Comaneci” de la Onesti, Ioana Nastase a luat locul 5 la individual, pentru ca la Campionatul National desfasurat weekendul trecut, la Buzau, aceeasi sportiva sa obtina locul 6 in finala, la trei zecimi de campioana. Tot la Nationale, Elif Bucur a avut a saptea nota la bârna, insa criteriile de departajare nu au avantajat-o, ea fiind rezerva. De asemenea, Elif a obtinut a saptea nota din concurs si la sol.

                          „Noi suntem multumite de progresul inregistrat de sportivele noastre. La Buzau am pornit cu un dezavantaj deoarece, in absenta Sarei Avirvarii, accidentata la cot, am alcatuit o echipa formata din numai trei gimnaste. Chiar si in aceste conditii, consider ca am facut o figura frumoasa, lucru care ne da sperante pentru viitor”, a declarat antrenoarea SCM Bacau, Mihaela Bucur.

                          Inot/ CE Seniori: Record dupa record

                          Inotatorii români prezenti la Campionatul European de Inot de la Londra stabilesc un record national dupa altul.

                          In debutul competitiei, stafeta de 4×100 metri liber, formata din bacauanii Marius Radu si Norbert Trandafir (ambii CSSM), Robert Glinta si Alin Coste a realizat un nou record national in semifinale, cu 3:16:54, ocupând ulterior locul 6 in finala, iar Robert Glinta s-a calificat in finala de 100 metri spate pe care a terminat-o pe pozitia a sasea, dupa ce in serii doborâse recordul national al probei, cu un timp de 53:43.

                          In ziua a doua a Europenelor a venit rândul unui alt bacauan, Daniel Martin (SCM Bacau, foto) sa iasa la rampa si sa se lupte cu timpii. Astfel, bacauanul, care este unul dintre mezinii competitiei de la Londra a fixat un nou record national pentru juniorii de 16 ani, incheiind proba de 200 metri liber cu timpul de 1:53:26.

                          ULTIMELE ȘTIRI