In Bacaul de la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul din care acum poti intra in Parcul Cancicov, dinspre Policlinica Veche, exista fabrica de bere Grivel. O fotografie facuta la acea vreme, care ne arata o constructie noua, solida, si un grup de opt barbati la o masa in fata cladirii, intre care erau poate chiar proprietarii fabricii, i-a stârnit inginerului si maximafilistului Mihai Ceuca, cel care detine poza in colectia sa, curiozitatea de a afla povestea fabricii si, implicit, a inceputului industriei berii de Bacau. O cercetare amanuntita in arhive s-a materializat intr-o poveste captivanta, dar tragica (cu reflexii si in societatea de astazi), a unei familii naturalizata in Bacau si a unei industrii care a dainuit in urbea noastra timp de peste 150 de ani.
Destoinicul primar din perioadele 1889-1890 si 1894-1895 al Bacaului, Costache Radu, gazetar, avocat, om politic si dramaturg, consemna în cunoscuta sa carte monografica „Bacaul de la 1850-1900” ca „pe la 1850,…. era si o fabrica de bere a leahului (polonezului) Jejacic, dar care nu a tinut mult din cauza ca oamenii nu s-au putut deprinde cu bautul berei; se vede ca era proasta. Mai era o fabrica de rachiu lânga podul de la Letea, cu o singura caldare”. Continuând povestea berii la Bacau, autorul îsi amintea ca „la 1867 doi prusieni, Carol si Frant Aint (Frantz Haintz n.a.), înfiintara o fabrica de bere pe locul cumparat de la N. Dragoianu, unde a fost hanul cu cerdac la marginea târgului. Bere facea multa, dar nu era buna, n-o prea beau oamenii. În schimb însa facea bune drojdii pentru plamadit cozonacii.”
Ca orice noutate, si berea era greu acceptata în urbe si circulau snoave care relatau ca multi dintre clientii lui Haintz îi spuneau în soapta, dupa ce gustau noua bautura, sa încerce sa o vânda mai repede, deoarece berea a început „sa se amarasca”. Vinul avea câstig detasat în concurenta cu bautura nemteasca. Trebuia schimbata stategia de lupta pentru desfacere cu bauturile traditionale locale.
In Bacau se dezvolta brandul „Grivel”
Prin anii 1880 erau deja în Bacau si in împrejurimile sale câteva familii de cetateni occidentali, aflati sub protectia legii, care puneau bazele micii productii industrial-agrare. La Racaciuni traia familia de agricultori Grivel. Capul familiei era Felix Grivel, cetatean strain de origine geneveza si supus elvetian. Sotia sa, Tereza Grivel, era originara din partile Comanestiului. Primul copil al familiei, August Grivel, a fost nascut în comuna Tomesti-Putna la data de 6 noiembrie 1875. Familia nutrea dorinta de a se muta in Bacau si un prim pas a fost facut în anul 1877, atunci când mama, însarcinata fiind, s-a mutat cu chirie la familia Ion Grorod, din strada Bacau-Focsani nr. 27. La 31 august al acelui an, mama a nascut în acea casa fetita Maria-Tereza, înregistrarea nasterii fiind facuta la Primaria din Bacau.
Pasul hotarâtor a fost facut în anul 1884, an în care Felix Grivel cumpara, dupa aprobarea actului prin decret regal publicat în Monitorul Oficial nr. 132 din 1 octombrie, „locul viran din orasul Bacau, culoarea Rosie, mahalaua Precista, pendinte de Stat, în marime suprafata pâna la 9.613 metri patrati, asupra D-lui Felix Grivel, prin D. Herman Igner, cu lei 3.000.” Era un teren amplasat în zona actualei strazi Progresului, care se învecina cu strada Precista (actuala 9 Mai) la apus si cu tarina comunei Domnita Maria în cornisa de la rasarit. Aici si-a construit si casa în care urma sa se mute peste patru ani. Prinzând radacini în Bacau, Felix Grivel s-a hotarât sa devina industrias si, ca urmare, a investit în productia de bere. În anul 1890 a cumparat fabrica de bere a carui proprietar fusese N. Dragoianu, precum si un teren vecin, în total un lot de 68 m pe dreapta soselei Bacau-Focsani, la numarul 36, si de 120 m catre apus, pâna în tarina orasului. În zilele noastre, aceasta suprafata este ocupata de parcul Cancicov, de la intrarea principala pâna la restaurant si pâna la cladirea administrativa a spitalului judetean.
Hotarât sa faca o afacere de tip „ceas elvetian”, Felix Grivel a investit masiv, achizitionând utilaje si tehnologie de ultima ora. În Monitorul Oficial nr. 272/martie 1908, imaginea de ansamblu a fabricii este prezentata astfel: „…construita din zid, acoperita cu tabla, cuprinde 8 camere cu masinariile necesare pentru fabricarea berei si 8 beciuri de piatra, având urmatoarele atenanse: o magazie de scânduri acoperita cu tabla pentru tinut orzul, o sura lunga tot de scânduri, doua ghetarii, doua popicarii, doua saloane de vara, un bufet, bucatarie, doua camere pentru agentul de control, o camera cu masinariile pentru iluminat gradina, un chiosc de scânduri pentru muzica. In fata fabricei se afla o cladire mai mica, acoperita tot cu tabla cuprinzând cinci camere din care una pentru biuroul fabricei.
Gradina fabricei este plantata cu pomi neroditori”. Un inventar gasit în M.Of. nr. 171 din 13 noiembrie 1909 ofera urmatoarea imagine a dotarilor: „pe acest loc se afla cladita o fabrica pentru produs bere, continând masini, cazane, instalatii pentru facerea maltului, pentru racitul berei, pentru filtrarea berei, masina de aburi ce conduce fabrica, spalatorie pentru sticle, instalatie pentru curatit butoaie, aparat de taiat lemne, de macinat orz. În curte se afla o instalatie de acetilena pentru luminat fabrica si gradina, iar în magazie o masina de curatat orzul, 300 butoaie mici si 100 butoaie mai mari si înca urmatoarea avere: 23 vase de depozitat bere, 1.000 sticle pentru bere, 20 felinare pentru acetilena. Toata aceasta avere, locul si fabrica, precum si toate obiectele aratate, obiecte ce sunt imobile prin destinatie, sunt evaluate de expert la suma de 72.000 lei.”
Bacauanii au dat de gustul berii
În vara anului 1895, cetatenii urbei au fost invitati sa deguste berea „Grivel” marca noua, care a reusit sa devina în scurt timp bautura lor preferata. Desi avea o relatie comerciala privilegiata cu negustorii germani din Galati si Braila, Felix Grivel a facut adevarate demonstratii de „marketing” descoperind metode de atragere si de satisfacere a cererilor consumatorilor locali. Principala metoda utilizata a fost desfacerea la locul productiei si asa a aparut în peisajul urban „Gradina Grivel”.
În spatiul din preajma fabricii a fost amenajata o gradina care, conform aceluiasi inventar citat, era dotata cu: „70 mese de brad mici, 4 mese mari, 150 scaune de lemn cu fier la picioare, 120 scaune de lemn fara rezematoare, 12 banci de lemn cu fier la picioare, 20 scaune de paie, 11 mese rotunde de brad, 150 pahare diferite, 20 fete de masa uzate, 1 dulap, o masina pentru pus bere în pahare, 100 rulete pentru pahare”.
Chioscul pentru muzica gazduia seara de seara orchestra si interpretii cântecelor de pahar. Sa retraim atmosfera descrisa de reporterul ziarului „Bacaul” în editia din 25 martie 1925: „Acum treizeci si mai bine de ani, cînd vîrsta copilãriei colora în roz toate aspectele vietii, Bacãul, orasul nostru, avea una din cele mai frumoase grãdini de varã. Seara, singuratici, sau în grupuri, bãcãuanii de pe vremuri se îndreptau spre Grãdina Grivel si ascultînd orchestra aleasã sau distrîndu-se cu numere de varieteu, petreceau cîteva ceasuri plãcute, absolut nevinovate si netulburate de nebunia charlestonului de astãzi“.
Visul frumos al berarului se intuneca
Afacerea industriasului mult apreciat de concetatenii sai prospera si se profilau zile frumoase pentru proprietar si familia sa. Drumul prosperitatii s-a frânt însa brusc atunci când, în ziua de 23 decembrie 1902, Felix Grivel cade prada unei fatale bronho-pneumonii. Dupa numai 57 de ani, viata sa se stingea. Bacauanii îi adresau în zilele Craciunului un ultim omagiu înainte de a fi înmormântat în sectorul catolic al cimitirului din comuna Domnita Maria (azi cimitirul Central), rândul 24, locul 9. Felix Grivel îsi reîmbratisa acolo copila Maria-Tereza, trecuta printre sfinti cu 18 ani în urma, la vârsta de numai 6 ani.
Fabrica de bere si afacerea au fost preluate de unul dintre cei doi fii mostenitori, August Grivel. Misiune dificila pentru un tânar de numai 27 de ani. Lucrase împreuna cu tatal sau si cunostea tehnologia fabricarii berii, dar nu beneficia înca de spiritul de lupta si de ajutorul partenerilor comercianti pe frontul dur al concurentei. Se apropiau ani grei pentru capitalul românesc si numai originea elvetiana a tânarului August nu era suficienta în conditiile în care fabricile mari si capitalul strain sufocau mica industrie româneasca.
Fenomenul era semnalat de economistii recunoscuti si renumiti ai vremii. N. Basilescu, profesor de Economie Nationala la Universitatea din Bucuresti si proprietar al fabricii de bere si malt din Bucurestii-Noi, consemna într-un memoriu transmis în anul 1908 ministrului de finante: „Lipsiti de orice scrupul, hotarâti a învinge prin orice mijloace, a cuceri cu orice pret piata de bere întreaga a României si ruina pe toti fabricantii români, acestia (fabrica Luther trecuta în posesiunea Fratilor Czell, supusi unguri din Brasov) vin în tara, cumpara pe 50% fabrica defunctei Sofia Luther si înarmati cu un capital imens ei încep o lupta crâncena împotriva noastra si mai ales în contra mea, care eram cel mai slab si cel mai putin apt pentru a duce lupta cu ei pe terenul concurentei neloiale, ce ei deschideau împotriva mea.
Ei începura mai întâi prin a-mi momi pe lucratorii mei: dogari, pivniceri, ferbatori, toti adusi de mine din strainatate cu mari cheltuieli, pâna si zidarii, dulgherii, lucratorii manuali dresati de mine, trecura rând pe rând la fratii Gzell. Astfel, am fost necontenit obligat sa-mi procur cu mari spese rânduri, rânduri de lucratori, dezorganizând serviciul meu, si scumpind productiunea mea. Aceea ce este, însa, si mai grav, este ca ei mi-au momit si luat si agentii achizitori. Prin intermediul lor mi-au cunoscut si mi-au luat toti clientii astfel ca, chiar în vara anului 1906, cu toata Expozitia, vânzarea berei mele scazu. Berea nevânduta începu sa se acreasca, si în decursul iernii 1907 am pierdut toti clientii. La 7 Iulie 1907 am fost silit sa arunc în canal 120.000 litri de bere acra”.
Si rechinilor le placea berea de Bacau
În ofensiva a capitalului strain, fabrica de bere Grivel era un biet soldat înarmat cu bâta. Fabrica avea în anul 1905 o productie de 546 de hectolitri de bere, în timp ce în Bucuresti fabrica „Bragadiru” producea 51.202 hl, fabrica „Luther” producea 36.537 hl, iar la Azuga se produceau 14.036 hl.
Cu norii negri la orizont, August Grivel a cazut însa victima unui pericol neprevazut: sarlatanismul local. Ziarul bacauan „Nordul” din 8 mai 1909 relateaza, în detaliu, sarlatania lui „Ozias Feldman, fost croitor, crâsmar, posesor de mosie, conducator si profesor de falimente, camatar si în cele din urma berar”, care a reusit sa faca asociatie cu neexperimentatul August Grivel. În asociatie, O. Feldman a intrat cu 20.000 de lei împrumutati de la prieteni, iar A. Grivel cu întregul patrimoniu mobil si imobil al fabricii de bere. Feldman a încercat sa falsifice datele contabile pentru a-si însusi întreaga fabrica, însa August Grivel a reusit sa descopere sarlatania, sa-si salveze averea, dar pagubele erau considerabile si au dezechilibrat activitatea fabricii.
În finalul amplei relatari, ziaristul consemna: „Iata înca o dovada de modul meschin cum a lucrat acest Feldman în dauna casei Grivel; asa ca daca aceasta fabrica a ramas înca proprietatea familiei Grivel, aceasta se datoreste numai marelui filantrop si marinimos domn A. Lucas, din Braila, care a intervenit de a scapat aceasta fabrica din ghiarele nesatioase ale lui Feldman”. În ajutorul proprietarului afectat a venit si redactia ziarului care, în acelasi numar, a publicat un amplu articol de prezentare favorabila.
Remarcabila concluzia redactiei: „Domnul August Grivel si-a dat silinta si au triumfat cu berea d-sale sa concureze pâna la întrecere cu berea fabricilor principale din tara. D-sa a contribuit astfel la succesul acestei industrii în tara românesca si este natural ca fabrica d-sale sa fie încurajata de publicul consumator. Noi uram fabricei d. Grivel un succes desavârsit”.
Ipocrita urare, deoarece înca din martie 1908 M.Of. nr. 272 publica petitia adresata de creditori Tribunalului Bacau, prin care cereau „punerea în vânzare cu licitatie publica a partii indivize din imobilele situate în Bacau, proprietate a d-lui August Grivel”. Erau scoase la licitatie terenurile cu case din strada Precista nr. 30 si din str. Bacau-Focsani nr. 47, precum si terenul cu fabrica de bere si atenansele sale.
Domeniul Grivel, care intrase în uzul popular drept „dealul Grivel”, cunoscut sub acest nume si astazi, începea sa se surpe. Tentativele de vânzare au esuat rând pe rând si abia în anul 1916 fabrica, doar ea, a fost vînduta lui Theodor Radulescu, din Bucuresti. Firma „Grivel” a cazut de pe cladire, iar brandul a iesit din constiinta bacauanilor.
Decaderea unei industrii
Perioada Primului Razboi Mondial a fost una nefavorabila mentinerii unei afaceri în provincie si, ca urmare, proprietarul bucurestean a vândut fabrica unui bacauan. Noul proprietar a devenit în anul 1919, comerciantul Osias Herscovici. Pe cladirea fabricii a fost montata o noua firma, pe care se putea citi, mai ales seara, „Wally”. Mobilierul din magazia fabricii nu a mai fost scos niciodata în gradina-berarie. Lampile cu acetilena fusesera înlocuite de ceva vreme cu cele electrice, dar atmosfera romantica a gradinii nu mai putea fi reînviata.
Ziarul „Bacaul” încerca sa reînsufleteasca speranta, publicând frecvent o reclama desfasutata pe doua coloane: „Fabrica de bere si maltz „WALLY”, proprietar Osias Herscovici din Bacau, aduce la cunostinta debitantilor de bauturi ca are un însemnat lagar de BERE de calitate buna si poate sa serveasca prompt la cerere ori ce cantitati la preturi convenabile”. În acelasi timp, acelasi ziar publica pe trei coloane o reclama concurenta care anunta ca „Restaurantul I. Dragan, din str. Bacau-Piatra nr. 14, si Gradina Publica, cel mai frecventat local din Bacau, ofera mâncaruri excelente, vinuri superioare si BERE LUTHER. Totul în acordurile unei orchestre clasice”.
Presat de concurenta, patronul Herscovici anunta, în luna octombrie 1925, prin intermediul aceluiasi ziar local ca: „marind fabrica, dispunem permanent de un mare stock de BERE de calitate buna si satisfacem cerintele prompt si constiincios pentru deplina multumire a clientilor”. Pentru a-si asigura victoria în lupta cu concurentii mai face un efort, schimba strategia si lanseaza, în luna mai 1926, noua sa reclama: „Cereti pretutindeni Berea Speciala «München» din fabrica «WALLY» – Bacau, cea mai gustoasa si aromata, care înfrânge ori-ce concurenta. 11 Lei litrul”.
Vânzare mergea, probabil, greu si la sfârsitul lunii august reclama suferea o modificare, anuntând pretul de 12 lei litrul. Sezonul favorabil consumului de bere fiind încheiat, directiunea anunta în noiembrie 1926 ca „fabrica de Bere WALLY este aprovizionata pentru toata iarna cu o Bere speciala si serveste în sticle la cerere de la 10 litri în sus la domiciliul clientilor. Comenzile se primesc telefonice sau prin scris”.
Bacauanii se pregateau, în primavara anului 1927, sa iasa la o bere speciala la gradina publica, dar au fost luati prin surprindere de o veste publicata în „Aurora Bacaului”, organul Partidului Taranesc din judet: „La 27 martie 1927 fabrica de bere Wally a fost cumparata de catre d-nii Mihail Fodor, Martin Fodor si Matei Netto. Din sorginte sigura, aflam ca s-a platit întreaga suma, ceia-ce ne îndritueste sa speram ca berea se va ieftini, fabrica neavând greutatile unor obligatiuni financiare. Berea se va desface sub numele de BRIGADIRU. Uram proprietarilor reusita deplina în noua întreprindere, fiind convinsi de aceasta, pretuind calitatile si cunostintele comerciale ale d-lui Mihail M. Fodor”.
Pe toata perioada verii o reclama scrisa pe trei coloane, din acelasi ziar, îndemna bacauanii: „Cereti berea BRIGADIRU! Recolta noua, superioara si proaspata, facuta din materiale de prima calitate cu drojdie din Germania. Se serveste la domiciliu si se gaseste pretutindeni”. Chiar daca bacauanii, confundând berea „Brigadiru” cu originala „Bragadiru” au marit vânzarile fabricii din anul 1928, valul crizei economice se apropia si de fabrica lui M. M. Fodor.
Anul de foc 1929
Anul de criza economica 1929 a fost unul foarte greu pentru micii industriasi bacauani, dar si pentru pompierii companiei din oras. Atmosfera deja încarcata cu deruta industriasilor si negustorilor se suprasatura cu fumul incendiilor tot mai frecvente si cu nesiguranta cetatenilor. Tribunalul trebuia sa faca fata solicitarilor tot mai numeroase de declarare a falimentelor, compania de pompieri era solicitata tot mai frecvent pe frontul luptei cu flacarile, iar societatile de asigurari îsi consumau fondurile pentru despagubiri.
Prin cafenele sau berarii, bacauanii deschideau cu prudenta ziarele pentru ca stirile rele sa nu le strice pofta de baut. Din gazete sareau în ochii cititorilor anunturi apocaliptice: „Incendiul din Bulevardul Carol”, „Fabrica de Pielarie Triumf din Letea-V. mistuita de flacari”, „Incendiul dela Hotel „Europa”, „Incendiul din str. Bacau-Piatra”, „F-ca de paste fîinoase din Margineni distrusa de un incendiu”, „Saptamâna rosie! F-ca Zimbru, propr. Lazar Iticsohn, Fabricile de piele si vata Eisenstein-Bucuresteanu & Fink, casele, hambarul si lucrurile de pe proprietatea L. Davidovici, precum si ale multor vecini, mistuite de groaznice incendii”.
Si pentru ca anul sa se încheie în aceeasi nota de groaza, ziarul „Bacaul” din 9 decembrie 1929 titra cu caractere foarte mari: „Marele incendiu dela fabrica de bere M. Fodor”. Un focar de incendiu localizat „într-o magazie din fundul fabricei s-a extins cu repeziciune uimitoare datorita vântului foarte puternic.” Autoritatile locale sosite la fata locului au constatat cu surprindere ce a ars: „… a fost distrusa întreaga cladire a fabricii, cu toate instalatiunile respective: sala de fermentatie, sala cazilor, sala masinelor, sala de aprovizionare si umplere precum si marea magazie, în care se gasea o cantitate enorma de orz si meiu. Magaziile de sticle si butoaie au fost complet distruse. Au scapat neatinse doar biurourile fabricei, în care se gaseau registrele. Pagubele se cifreaza la 8 milioane de lei. Fabrica era asigurata pentru suma de 32 milioane de lei la Soc. Guardian.” Gazetarul nu a remarcat daca proprietarul, cu dosarele în brate, era trist sau bucuros.
Sfârsitul „anului de foc” 1929 a marcat transformarea în cenusa a singurei fabrici de bere din Bacau, dart si ca se alesese scrumul si din mica industrie bacauana a berii, bazata pe capitalul românesc.
Pentru a confirma previziunile sumbre ale profesorului N. Basilescu, dupa numai un an, la 26 martie 1931, Consiliul de administratie al Fabricii de bere BRAGADIRU, din Bucuresti, a hotarât sa potoleasca pofta de bere a publicului consumator din Bacau. În Monitorul Oficial nr. 77 din 1931 societatea anonima publica extrasul din procesul verbal care hotara: „… se înfiinteaza ca sucursale ale fabricii (Bragadiru) depozite pentru vânzarea de bere si vinuri la Râmnicu-Sarat si Bacau. Exploatarea acestor depozite se va face conform atributiunilor stabilite în anexe si pe baza brevetelor obtinute dela Ministerul de Finante, prin prepusii fabricii, domnii: Gh. Mogas la R.-Sarat si AUGUST GRIVEL la Bacau.”
