Acasă Blog Pagina 3158

Lupte greco- romane / Semne bune pentru Europene

Luptatorii bacauani privesc cu incredere catre Campionatul European rezervat cadetilor ce va avea loc in aceasta vara, in Suedia.

Astfel, la ultima verificare de top, Internationalele Turciei la lupte greco-romane, Lorenzo Botez si Benone Lupu, ambii componenti ai lotului national de cadeti coordonat de Catalin Matache (SCM Bacau) au obtinut câte o medalie de argint.

„Aceste rezultate, venite pe fondul unor evolutii foarte bune, ne dau sperante pentru Europenele din Suedia. Asta cu atât mai mult cu cât competitia din Turcia a fost una de un bun nivel”, a declarat antrenorul Catalin Matache, care este increzator si in perspectiva Europenelor de juniori ce se vor derula la sfârsitul lui iunie, la Bucuresti.

“In urma selectiei desfasurate la Câmpulung, doi luptatori de la SCM Bacau vor reprezenta România la competitia continentala de juniori. Este vorba de Alexandru Solomon, la 60 kg si de Claudiu Pal, la 66 kg. Acest lucru demonstreaza ca Bacaul continua sa fie cel mai productiv centru de juniori al tarii”, a precizat Matache.

Fieful P.S.D. a rezistat

    Traditia a fost respectata: PSD a câstigat alegerile la Buhusi, cu 39,9%. Ing. Vasile Zaharia (foto) este noul primar. Respectul fata de traditie nu a fost insa…zdrobitor, ca in ultimii 16 ani, când P.S.D. a dominat autoritar Consiliul Local.

    Cu 8 consilieri, PSD va trebui sa gaseasca aliante in P.N.L. (6 consilieri), A.L.D.E. (3) sau M10 (2). Ieri la prânz, exista înca incertitudinea unui loc de consilier, care era disputat de P.S.D. si A.L.D.E.

    Va fi interesant jocul aliantelor, intrucât, cel putin teoretic, P.N.L. si M10 sunt, de dreapta, ALDE de centru-dreapta. Cine va fi viceprimar? Cine va fi administrator public, daca postul va fi pastrat in organigrama? Probabil ca dezlegarea acestor enigme va clarifica aliantele, daca PSD va acorda aceste fotolii altor partide.

    Alegerile au consemnat si alte accente interesante. A intrat un nou partid in Consiliul Local: M10, gratie discursului liderului, ing. dr. Daniel Rezmires.

    Cele mai agresive discursuri electorale, ale PNTCD si PMP, au primit un categoric vot de blam.

    La primari, liderul PNTCD, Sandu Pobereznic, a fost ultimul in preferintele buhusenilor, cu 3, 824 la suta, urmat de Vasile Acatrinei (PMP), care a obtinut 4,05 la suta. PNTCD si PMP s-au aflat la subsolul preferintelor si in disputa pentru fotoliile de consilieri, obtinând doar 4,23% din voturi, respectiv 4,65%. Nici macar pomana redistribuirii voturilor nu le-a oferit nimic.

    Mizerii, tutun, victorie zdrobitoare

    La Blagesti, Laurentiu Munteanu (PSD) si-a spulberat din nou adversarii, obtinând al patrulea mandat, cu un procent de 72 %. PSD a obtinut 11 locuri din 15, in Consiliul Local.

    ,,A fost o campanie electorala grea, cu multe mizerii pe care unii le-au aruncat in spatiul public. Dupa o pauza de trei ani am inceput sa fumez. Dar acum sunt linistit. Am lasat iar tigara”, ne-a spus primarul Laurentiu Munteanu.

    VIDEO: Crima inregistrata de camera de supraveghere la Darmanesti

      Un barbat de 42 de ani, din orasul Darmanesti, a fost omorât, intr-una din serile trecute, intr-un bar din localitate, de catre un individ de 31 de ani.

      Cei doi se cunosteau si s-au intâlnit in cârciuma, unde au inceput sa se ia la cearta de la bautura. Unul ar fi vrut alcool, celalalt nu si de aici au inceput sa se ameninte.

      Camerele de supraveghere din bar l-au surprins pe agresor cum isi loveste victima fara mila, cu un scaun din fier, chiar si dupa ce aceasta este cazuta pe jos.

      „Am vazut când i-a dat un pumn, a inceput sa-l loveasca si cu picioarele dupa care l-a lovit cu un scaun din fier forjat pâna a venit Politia Locala. Chiar si dupa ce au venit politistii, tot mai dadea in el”, povestea un martor.

      Pe imagini se vede cum la un moment dat un alt client din bar incearca sa intervina intre ei, dar a fost rapid pus la punct de agresor, asa ca toti dispar din incapere.

      Individul pune mâna pe scaun si loveste victima de 23 de ori. La fata locului a ajuns un echipaj de ambulanta care l-a resuscitat pe barbatul de 42 de ani aproape o ora, insa fara rezultat.

      Avea capul zdrobit si zacea intr-o balta de sânge. Omul avea acasa doi copii minori, de 8 si 13 ani, care vor creste acum fara tata. Cel care i-a luat viata a fost imediat incatusat.

      „Autorul faptei a fost retinut si prezentat Tribunalului Bacau care a emis mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile, pentru infractiunea de omor”, a declarat procuror Cristinel Ciocânta, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.

      Pentru fapta sa, acesta risca sa petreaca pâna la 20 de ani in spatele gratiilor.

      Inca o amânare! Sedinta extraordinara de CL privind fondurile nerambursabile nu s-a tinut

        Nicio surpriza la Extraordinara de luni a Consiliului Local Bacau care avea ca unic punct pe ordinea de zi alocarea de fonduri nerambursabile in baza Legii 350/ 2005: sedinta nu s-a tinut.

        Programata initial vinerea trecuta si reportata pentru ieri din cauza faptului ca proiectului de hotarâre ii lipseau doua avize de legalitate, Extraordinara a cunoscut o noua amânare.

        „Propun ca sedinta sa fie amânata pentru vineri, 10 iunie”, a spus primarul Ilie Bârzu, imediat dupa ce secretarul municipiului Bacau, Ovidiu Popovici a anuntat ca proiectul de hotarâre continua sa nu aiba avizul Comisiei Economice.

        Prin urmare, „distractia” continua! Si e greu, foarte greu de crezut ca sedinta din 10 iunie ii va pune capat.

        „Nimeni nu-si mai asuma nimic pe final de mandat. Le e frica. Mai ales in cazul finantarilor nerambursabile, care vor fi pasate viitorului Consiliu Local, constituit in baza alegerilor din 5 iunie”, a dezvaluit, inca de la mijlocul saptamânii trecute, una din sursele ziarului.

        Rezultate finale la alegerile locale 2016

          Rezultate finale la alegerile locale:
          la functia de primar al municipiului Bacau:

          Cosmin Necula (PSD): 35,38%
          Cristinel Manolache (PSRO): 16,44%
          Dragos Luchian (PNL): 16,16%
          Romeo Stavarache (independent): 10,51%
          Cristian Ghinghes (independent): 7,31%
          Constantin Scripat (MP): 5,25%
          Dragos Stefan (ALDE): 4,07%
          Emil Melinte (independent): 2,82%
          Claudiu Dorneanu (M10): 2,06%

          Mandate in Consilul Local:
          PSD: 9 consilieri
          PNL: 5 consilieri
          PSRO: 4 consilieri
          ALDE: 2 consilieri
          PMP: 2 consilieri
          Cristian Ghinghes, independent

          Rezultate finale la Consiliul Judetean Bacau
          PSD: 17 consilieri
          PNL: 11 consilieri
          ALDE: 5 consilieri
          PSRO: 3 consilieri
          Sorin Sova – independent

          PMP, UNPR, M10 nu au trecut pragul electoral.
          Presedintele Consiliului Judetean va fi ales indirect, prin votul consilierilor.

          Alegatorul stie ce nu vrea

          Aproape a devenit o axioma afirmatia ca la alegerile locale, cele pentru functia de primar, conteaza omul, nu partidul. Victoria fara echivoc la nivel national a PSD arata ca nu e chiar asa. Au existat mai multi factori care au dus la aceasta rezultanta.

          In Bacau, promisiunea de schimbare a unui candidat si dorinta de schimbare a electoratului s-au intâlnit in urna. Cei care au avut legaturi (vinovate sau nu) cu fosta, deja, administratie au primit o bila neagra. Alegatorii au vrut oameni tineri, proaspeti, care nu i-au dezamagit. Alaturi de dorinta de a face a contat si capacitatea de a face.

          Asta inseamna ca cetatenii sunt mai atenti, mai informati in privinta modului in care se iau deciziile intr-o primarie, mai pragmatici. Ei au inteles ca un independent, oricât de bine intentionat ar fi, s-ar lupta mereu in Consiliul Local (CL) cu grupurile politice.

          Fara sprijinul unui partid sau al unei aliante, proiectele nu devin hotarâri. Si pentru ca vorbeam despre partide, ce a vazut electoratul in campanie? PSD: un partid organizat, matur, cu un program clar, cu oameni hotarâti, fara crize de personalitate si declaratii derutante.

          PNL: o alianta lipsita de coeziune, cu lideri in deruta, care au excelat in bâlbâieli. «Marele PNL» a lasat impresia unei casnicii esuate, care scârtâie, a unei mezaliante fara un tel comun si un contract ferm. «Marele PNL» nu exista. Exista doua partide care au fuzionat doar juridic. Rezultatele acestor alegeri arata clar: dezbinarea nu e buna. De fapt duce direct in prapastie.

          Nici nehotarârea nu e buna. Iar nehotarârea a fost atributul politicienilor acestei Drepte farâmitate, slabita de resentimente, nu al cetatenilor. In afara de membrii de partid, duminica au iesit la vot cei care, fara sa fie activisti, stiu ce vor, dar si multi dintre cei care poate nu stiu ce vor din punct de vedere politic, dar stiu ce nu vor.

          Nu mai vor sa auda ca (iarasi) nu sunt bani pentru educatie, sport, pentru salarii si indemnizatia mamelor, dar sunt bani pentru avioane, ca pierdem finantarile pentru drumuri, ca nu sunt medicamente, vaccinuri, ca trebuie rationalizata sanatatea si viata lor.

          “Târgul vintage” a avut succes

          Lei de plus, papusi in rochii de printese, masinute argintii, jocuri, DVD-uri si carti cu povesti au fost scoase de prin dulapuri si aduse la Târgul vintage “Copiii si noi”, organizat de voluntarii Asociatiei pentru Promvarea Dezvoltarii Personale (APDP). Standurile cu marfuri au fost asezate in parcarea Selgros.

          Cei mai numerosi au fost elevii Colegiului de Arta “G. Apostu”. Unii au adus blugi, tenisi, coliere, altii colectii de roboti si minioni. Pustii de la Palatul Copiilor, Cercul de arta textila, au prezentat produse realizate de mâinile lor: gentute, rochii din deseuri, fustite din materiale reciclabile etc. Standul celor de la Colegiile “V. Alecsandri” si “Gh. Vranceanu” era populat cu animale de plus, o intreaga gradina zoologica, nou-noute.

          Alaturi erau expuse coliere din lemn la fel de frumoase ca cele realizate de artistii consacrati. Le faceau concurenta cerceii din chihlimbar sintetic ale Elenei Cristofon, de la Scoala “Alecu Russo”. Dar copiii si-au imbiat clientii si cu bunataturi la târg: chec, briose, socata.

          “Noi am facut briosele aseara, ca sa fie proaspete, au spus in cor Carina si Ana-Maria, de la Scoala “Miron Costin”. “Ne-a asistat si mama!”

          Fetitele din Margineni si-au laudat gemurile de capsune si trandafiri, iar cele de la Scoala “G. Bacovia” promiteau recompense: “Cine cumpara o bratara primeste si un cornet cu cirese!” Banii obtinuti din vânzari, dar si multe jucarii au fost donate APDP, pentru copiii necajiti. Târgul s-a incheiat cu premierea celor mai buni: titlul “Negustorul Târgului” a revenit Georgianei Rosu – Scoala “G. Bacovia”, clasata pe locul I. Pe locul II s-a situat Carina Padurariu – Scoala “M. Costin”, iar pe III, echipa “Limonada” de la Colegiul “G. Apostu”. Echipa “Limonada” a obtinut, in schimb, titlul de “Prim Donator”, suma donata de copii fiind de 1.460 lei.

          Electoratul antisistem

          Trebuie spus, inca de la inceput, ca nu PSD a câstigat aceste alegeri, ci competitorii sai au pierdut. PSD a capitalizat, fara sa vina cu cine stie ce idei novatoare, câteva elemente sesizate de catre electorat.

          Proasta gestionare a treburilor tarii de catre guvernul de tehnocrati, perceputi ca fiind „guvernul meu”, al lui Iohannis, a contat destul de mult. S-a adaugat maniera in care Justitia a intervenit in disputa electorala, celebrul „Binom” fiind perceput de un electorat tot mai satul de anticoruptie cu directie ca un competitor imoral.

          S-a mai adaugat amestecul brutal al ambasadelor, culminând cu acel comunicat al Ambasadei SUA care indica românilor cu cine sa voteze. Nu in ultimul rând, asa-zisa „societate civila” atent directionata a bulversat electoratul cu ideea de a nu mai fi votati politicienii.

          Alegatorii nu sunt prosti, oricât ar incerca unii sa sustina ca au pierdut alegerile pentru ca electoratul „celorlalti” a fost format din idioti care nu au stiut cu ce voteaza. Din contra, cred ca electoratul – cel care s-a prezentat la urne – a stiut ce voteaza.

          Si a votat impotriva amestecului in politica nationala a unor forte care ar trebui sa se ocupe cu alte probleme. Pentru ca nu doar partidele au fost infrânte la aceste alegeri, au primit vot de blam si conducatorii institutiilor de forta care au arestat politicieni pe sprânceana, pentru a face pârtie unora, si au primit un vot in plex si ambasadele, care se obisnuisera sa dicteze in politica româneasca.

          Un intreg sistem a primit cartonasul rosu din partea unui electorat care a inceput sa fie imun la discursul politic de tip bruxellez, in care se vorbeste mult fara a se spune nimic. Desigur, faptul ca Sistemul a luat-o in freza nu inseamna ca a si fost invins.

          Se va replia, se va metamorfoza si vom vedea in perioada urmatoare cum vor fi activate minipartidele locale, create pe baza noii legi, cu minim trei membri.

          Pirjol: Pompierii le-au dus apa potabila satenilor din Barnesti

            Situatia de la Barnesti, din comuna Pirjol, prezentata pe o retea de socializare ca fiind una disperata si ca oamenii sunt izolati si uitati de autoritati de mai multe zile, s-a lamurit luni. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau au mers la fata locului, dupa ce au aflat din aceeasi sursa si din presa cele relatate, pentru ca institutia nu a fost informata ca in acea localitate ar fi probleme, nici prin 112 si nici direct.

            Zilele trecute, ei au fost prezenti in alte sate din Pirjol, unde au salvat oameni si au ajutat la evacuarea apei din gospodariile inundate si puteau fi informati.

            Revenind la situatia de ieri, salvatorii au dus in Barnesti doua tone de apa potabila. Accesul in sat se face pe un drum pietruit, insa practicabil. La un moment dat, acesta dispare, pentru ca pârâul si-a schimbat cursul si si-a facut albia pe drum, dar autovehiculele pot merge pe lânga apa, pe un drum improvizat dupa inundatii, pâna aproape de scoala. Pe oameni i-am gasit curatând casele si anexele de mâl. Gradinile le-au fost distruse in totalitate si toate gardurile au fost puse la pamânt, dar au recunoscut ca n-au cerut ajutor numanui.

            „N-am cerut la nimeni ajutor, ca a fost cu votarea. Ei au fost ocupati cu treburile lor. Ne-am descurcat si noi cum am putut. Am fost la Moinesti de ne-am luat apa, mai este o fântâna aici, cam are mâl, dar asa am luat”, spunea Tinca Pruteanu, localnica. Desi le-au fost aduse patru rezervoare mari cu apa de baut, localnicii nu s-au inghesuit cu galetile. „Eu nici nu pot sa ies din ograda. Apa ne-a mai adus un vecin si au vrut sa ne aduca de la primarie, dar fiind cu votarea au fost trimisi inapoi ca n-au voie. Nu pot sa car apa de aici, ca stau departe”, spunea si Elena Condret, o alta localnica. Pompierii au ramas insa in zona cu camioanele cu apa.

            Autoritatile locale din comuna recunosc ca stiau de situatia din Barnesti si se felicita in schimb ca au reusit sa amenajeze la timp sectia de votare, in scoala inundata. „Am avut afectate Pirjol si Bahnaseni, dar la Barnesti nu se mai putea ca nu avea nici semnal la telefon. Sâmbata, când m-am dus acolo, dezastru. Cea mai afectata era localitatea Barnesti. Abia am reusit sa scoatem mâlul din sectia de votare, cu cei de la ajutorul social si s-a votat. Votanti au fost peste 100”, spunea Ion Alexandrescu, primarul interimar al comunei Pârjol. Prezenta la vot a fost una buna, daca tinem cont de faptul ca in localitate sunt in jur de 170 de persoane.

            Intrebati de ce au refuzat instalatia de potabilizare a apei, cei din administratia locala au motivat ca nu ar fi avut unde sa o monteze si ar fi durat prea mult testele pentru a fi siguri ca este buna de consum, concluzionând ca oricum era apa potabila in Pirjol, iar oamenii se puteau alimenta de acolo. Ghinionul satenilor din Barnesti a fost ca inundatiile s-au suprapus cu alegerile, iar victime ale sicanelor politice nu au fost doar ei.

            Desi nu sunt tot timpul apreciati pentru munca lor, pompierii bacauani au fost si luni prezenti in localitatile afectate de inundatii si vor fi alaturi de sinistrati pâna ce isi vor curata toate gospodariile.

            [wonderplugin_gallery id=”586″]

            „Noi nu am primit pâna la aceasta ora niciun raport operativ, asa cum ar fi trebuit de la Comitetul pentru Situatii de Urgenta Pirjol. Astazi am venit in sprijinul populatiei cu apa potabila, intrucât ni s-a comunicat ca populatia duce lipsa de apa, dar dupa cum vedeti nu este nicio persoana care sa doreasca apa”.
            colonel Gabi Ciubotaru, imputernicit adjunct al inspectorului sef (ISU Bacau).

            Romeo Stavarache isi anunta retragerea din administratie

              Romeo Stavarache, primar al Bacaului timp de trei mandate, si-a anuntat, astazi, retragerea din administratie, dupa infrangerea suferita la alegerile de ieri, cand a iesit abia pe locul patru.

              Intr-o postare publicata pe pagina sa de Facebook, Romeo Stavarache spune ca astazi s-a incheiat o etapa din viata sa:

              „S-a finalizat o etapă importantă din viața mea. Astăzi, mi-am încheiat activitatea administrativă la Primăria Bacău, după o perioadă de 12 ani. Au fost ani în care am încercat să-mi fac datoria la locul de muncă, așa cum am făcut mereu, în orice domeniu în care am fost implicat, în mediul privat, administrație sau politică.

              Ceea ce am reușit să fac și ceea ce a rămas în urma mea, atât timp cât am condus administrația băcăuană, fiecare cetățean poate vedea. Cred că a sosit momentul să spun că toată lupta mea în acest domeniu a fost dusă doar pentru a încerca să dau o altă față Bacăului.

              Cât am realizat din ceea ce mi-am propus să fac sau câte nu am reușit să fac, dacă am fost sau nu un bun Primar, nu pot eu să spun ci doar dumneavoastră, cetățenii acestui oraș.

              Acum, la final de mandat, vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor care m-au votat în decursul acestor ani, precum și celor care nu m-au votat. Vreau să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în administrație și să le transmit că, dacă am mai și greșit față de ei, am făcut-o fără intenție și că, întotdeauna, gândul meu a fost să fac bine celor care aveau nevoie de mine, ca om și ca Primar.

              Le spun tuturor că voi rămâne același om în continuare, că echilibrul, demnitatea și, mai ales, credința îmi vor călăuzi pașii, la fel cum a fost dintotdeauna.

              Urez noii administrații mult succes, iar tuturor băcăuanilor le urez sănătate, împliniri și numai bucurii!”

              Un scuterist beat s-a rasturnat si a ajuns la spital

                La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victime, în localitatea Mănăstirea Caşin.

                Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un localnic de 43 de ani, care conducea un motoscuter pe direcţia de mers Mănăstirea Caşin către Oneşti, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe carosabil, împreună cu pasagerul de pe motoscuter, un bărbat de 54 de ani.

                Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și a rămas internat.
                Pasagerul a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea.

                Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul de 43 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

                Beat si fara permis, a furat masina unui prieten si a facut accident

                  La data de 05 iunie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din comuna Sarata au identificat pe raza comunei un autoturism care a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.

                  Polițiștii au stabilit că vehiculul în cauză a fost condus pe drumul public de un localnic de 36 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și care emana halenă alcoolică.

                  Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău, care au stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost sustras. Din investigații a rezultat că bărbatul de 36 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu proprietarul vehiculului, un localnic de 29 de ani, a luat cheile autoturismului acestuia din urmă și l-a condus pe raza comunei fără acordul proprietarului.

                  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  Față de bărbatul de 36 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

                  Alegeri fara evenimente majore

                    Pentru siguranţa cetăţenilor, în ziua alegerilor locale, peste 230 de poliţişti au acţionat în județul Bacău, atât în preajma secţiilor de votare, cât și în zonele cu aflux mare de populație, pentru menținerea ordinii publice și pentru cercetarea cu celeritate a sesizărilor cu caracter electoral.

                    Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca, în ziua alegerilor, să nu fie înregistrate situații grave, care să afecteze procesul electoral.

                    Desfășurarea în siguranţă a procesului electoral s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

                    În acest context, peste 500 de polițiști au asigurat măsuri de pază şi protecţie la secțiile de votare, la circumscripții și pe timpul transportului materialelor electorale, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

                    Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această zi, numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.

                    Poliţiştii din întreaga ţară desfășoară activități de cercetare cu privire la 245 de semnalări privind posibil vot multiplu, transmise prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot.

                    Totodată, în județul Bacău este în curs de cercetare o infracțiune privind “coruperea alegătorului”.

                    De asemenea, polițiștii băcăuani au constatat 10 fapte de natură contravențională, dintre care cele mai multe semnalau, comercializarea, distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice ori fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinelor de vot.

                    Precizăm că, în perioada următoare, polițiștii vor desfășura activități sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet competente pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate, precum și stabilirea împrejurărilor în care acestea s-au produs.

                    Reamintim că, pe toată perioada electorală, însemnând campania electorală, ziua și pre-ziua votului, față de situația înregistrată la precedentele alegeri locale din 2012, numărul de sesizări a scăzut cu 43%, infracțiunile sesizate au fost cu 51% mai puține, iar al contravențiilor cu 53%.

                    Dragos Luchian demisioneaza din functia de presedinte al municipalei PNL Bacau

                      Senatorul Dragos Luchian a decis sa demisioneze de la conducerea organizatiei municipale Bacau a PNL, din cauza rezultatelor slabe obtinute in alegerile locale.

                      „În urma rezultatelor obținute la alegerile locale, mi-am depus astăzi mandatul de Președinte al organizației municipale PNL. Este un gest de onoare, pe care îl fac cu speranța că astfel vom deveni mai responsabili și mai puternici.

                      Le mulțumesc membrilor de partid și sutelor de voluntari care au muncit din greu în această campanie, cu promisiunea că mă voi lupta în continuare pentru principiile în jurul cărora am construit campania electorală” – se arata intr-un comunicat primit la redactie.

                      REZULTATE ALEGERI: Primarii din judetul Bacau

                        Cititi rezultatele partiale ale alegerilor pentru functia de primar in localitatile din judetul Bacau.

                        Campionatul de tir al MAI, desfasurat in Bacau

                          În perioada 07- 10 iunie a.c., în municipiul Bacău se va desfășura etapa finală a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne.

                          Competiția este organizată de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău.

                          Festivitatea de deschidere a întrecerii va avea loc miercuri 8 iunie, la ora 9.00, în Poligonul Gherăiești.

                          Campionatul de Tir reunește aproximativ 180 de competitori, bărbați și femei, din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

                          Concursul se va desfășura în două manșe, iar tragerile se vor executa cu pistolul cal. 7,65mm și pistolul cal. 9 mm.

                          Joi, 9 iunie, la ora 12.30, după omologarea rezultatelor, va avea loc festivitatea de premiere și închiderea competiției.

                          BACAU – REZULTATE ALEGERI 2016: Cosmin Necula este noul primar al Bacaului

                          Candidatul PSD Cosmin Necula este creditat cu circa 31% din sufragii, in vreme ce candidatul de pe locul doi, Cristinel Manolache, are circa 14% din voturi, aproape la egalitate cu Dragos Luchian, care s-a clasat pe locul trei, inaintea lui Romeo Stavarache

                          Berea de Bacau – poveste tragica fara sfârsit

                          Fabrica de bere Grivel in fotografia de epoca din colectia inginerului Mihai Ceuca

                          In Bacaul de la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul din care acum poti intra in Parcul Cancicov, dinspre Policlinica Veche, exista fabrica de bere Grivel. O fotografie facuta la acea vreme, care ne arata o constructie noua, solida, si un grup de opt barbati la o masa in fata cladirii, intre care erau poate chiar proprietarii fabricii, i-a stârnit inginerului si maximafilistului Mihai Ceuca, cel care detine poza in colectia sa, curiozitatea de a afla povestea fabricii si, implicit, a inceputului industriei berii de Bacau. O cercetare amanuntita in arhive s-a materializat intr-o poveste captivanta, dar tragica (cu reflexii si in societatea de astazi), a unei familii naturalizata in Bacau si a unei industrii care a dainuit in urbea noastra timp de peste 150 de ani.

                          Destoinicul primar din perioadele 1889-1890 si 1894-1895 al Bacaului, Costache Radu, gazetar, avocat, om politic si dramaturg, consemna în cunoscuta sa carte monografica „Bacaul de la 1850-1900” ca „pe la 1850,…. era si o fabrica de bere a leahului (polonezului) Jejacic, dar care nu a tinut mult din cauza ca oamenii nu s-au putut deprinde cu bautul berei; se vede ca era proasta. Mai era o fabrica de rachiu lânga podul de la Letea, cu o singura caldare”. Continuând povestea berii la Bacau, autorul îsi amintea ca „la 1867 doi prusieni, Carol si Frant Aint (Frantz Haintz n.a.), înfiintara o fabrica de bere pe locul cumparat de la N. Dragoianu, unde a fost hanul cu cerdac la marginea târgului. Bere facea multa, dar nu era buna, n-o prea beau oamenii. În schimb însa facea bune drojdii pentru plamadit cozonacii.”

                          Ca orice noutate, si berea era greu acceptata în urbe si circulau snoave care relatau ca multi dintre clientii lui Haintz îi spuneau în soapta, dupa ce gustau noua bautura, sa încerce sa o vânda mai repede, deoarece berea a început „sa se amarasca”. Vinul avea câstig detasat în concurenta cu bautura nemteasca. Trebuia schimbata stategia de lupta pentru desfacere cu bauturile traditionale locale.

                          In Bacau se dezvolta brandul „Grivel”

                          Prin anii 1880 erau deja în Bacau si in împrejurimile sale câteva familii de cetateni occidentali, aflati sub protectia legii, care puneau bazele micii productii industrial-agrare. La Racaciuni traia familia de agricultori Grivel. Capul familiei era Felix Grivel, cetatean strain de origine geneveza si supus elvetian. Sotia sa, Tereza Grivel, era originara din partile Comanestiului. Primul copil al familiei, August Grivel, a fost nascut în comuna Tomesti-Putna la data de 6 noiembrie 1875. Familia nutrea dorinta de a se muta in Bacau si un prim pas a fost facut în anul 1877, atunci când mama, însarcinata fiind, s-a mutat cu chirie la familia Ion Grorod, din strada Bacau-Focsani nr. 27. La 31 august al acelui an, mama a nascut în acea casa fetita Maria-Tereza, înregistrarea nasterii fiind facuta la Primaria din Bacau.

                          Pasul hotarâtor a fost facut în anul 1884, an în care Felix Grivel cumpara, dupa aprobarea actului prin decret regal publicat în Monitorul Oficial nr. 132 din 1 octombrie, „locul viran din orasul Bacau, culoarea Rosie, mahalaua Precista, pendinte de Stat, în marime suprafata pâna la 9.613 metri patrati, asupra D-lui Felix Grivel, prin D. Herman Igner, cu lei 3.000.” Era un teren amplasat în zona actualei strazi Progresului, care se învecina cu strada Precista (actuala 9 Mai) la apus si cu tarina comunei Domnita Maria în cornisa de la rasarit. Aici si-a construit si casa în care urma sa se mute peste patru ani. Prinzând radacini în Bacau, Felix Grivel s-a hotarât sa devina industrias si, ca urmare, a investit în productia de bere. În anul 1890 a cumparat fabrica de bere a carui proprietar fusese N. Dragoianu, precum si un teren vecin, în total un lot de 68 m pe dreapta soselei Bacau-Focsani, la numarul 36, si de 120 m catre apus, pâna în tarina orasului. În zilele noastre, aceasta suprafata este ocupata de parcul Cancicov, de la intrarea principala pâna la restaurant si pâna la cladirea administrativa a spitalului judetean.

                          Hotarât sa faca o afacere de tip „ceas elvetian”, Felix Grivel a investit masiv, achizitionând utilaje si tehnologie de ultima ora. În Monitorul Oficial nr. 272/martie 1908, imaginea de ansamblu a fabricii este prezentata astfel: „…construita din zid, acoperita cu tabla, cuprinde 8 camere cu masinariile necesare pentru fabricarea berei si 8 beciuri de piatra, având urmatoarele atenanse: o magazie de scânduri acoperita cu tabla pentru tinut orzul, o sura lunga tot de scânduri, doua ghetarii, doua popicarii, doua saloane de vara, un bufet, bucatarie, doua camere pentru agentul de control, o camera cu masinariile pentru iluminat gradina, un chiosc de scânduri pentru muzica. In fata fabricei se afla o cladire mai mica, acoperita tot cu tabla cuprinzând cinci camere din care una pentru biuroul fabricei.

                          Gradina fabricei este plantata cu pomi neroditori”. Un inventar gasit în M.Of. nr. 171 din 13 noiembrie 1909 ofera urmatoarea imagine a dotarilor: „pe acest loc se afla cladita o fabrica pentru produs bere, continând masini, cazane, instalatii pentru facerea maltului, pentru racitul berei, pentru filtrarea berei, masina de aburi ce conduce fabrica, spalatorie pentru sticle, instalatie pentru curatit butoaie, aparat de taiat lemne, de macinat orz. În curte se afla o instalatie de acetilena pentru luminat fabrica si gradina, iar în magazie o masina de curatat orzul, 300 butoaie mici si 100 butoaie mai mari si înca urmatoarea avere: 23 vase de depozitat bere, 1.000 sticle pentru bere, 20 felinare pentru acetilena. Toata aceasta avere, locul si fabrica, precum si toate obiectele aratate, obiecte ce sunt imobile prin destinatie, sunt evaluate de expert la suma de 72.000 lei.”

                          grivel2

                          Bacauanii au dat de gustul berii

                          În vara anului 1895, cetatenii urbei au fost invitati sa deguste berea „Grivel” marca noua, care a reusit sa devina în scurt timp bautura lor preferata. Desi avea o relatie comerciala privilegiata cu negustorii germani din Galati si Braila, Felix Grivel a facut adevarate demonstratii de „marketing” descoperind metode de atragere si de satisfacere a cererilor consumatorilor locali. Principala metoda utilizata a fost desfacerea la locul productiei si asa a aparut în peisajul urban „Gradina Grivel”.

                          În spatiul din preajma fabricii a fost amenajata o gradina care, conform aceluiasi inventar citat, era dotata cu: „70 mese de brad mici, 4 mese mari, 150 scaune de lemn cu fier la picioare, 120 scaune de lemn fara rezematoare, 12 banci de lemn cu fier la picioare, 20 scaune de paie, 11 mese rotunde de brad, 150 pahare diferite, 20 fete de masa uzate, 1 dulap, o masina pentru pus bere în pahare, 100 rulete pentru pahare”.

                          Chioscul pentru muzica gazduia seara de seara orchestra si interpretii cântecelor de pahar. Sa retraim atmosfera descrisa de reporterul ziarului „Bacaul” în editia din 25 martie 1925: „Acum treizeci si mai bine de ani, cînd vîrsta copilãriei colora în roz toate aspectele vietii, Bacãul, orasul nostru, avea una din cele mai frumoase grãdini de varã. Seara, singuratici, sau în grupuri, bãcãuanii de pe vremuri se îndreptau spre Grãdina Grivel si ascultînd orchestra aleasã sau distrîndu-se cu numere de varieteu, petreceau cîteva ceasuri plãcute, absolut nevinovate si netulburate de nebunia charlestonului de astãzi“.

                          Visul frumos al berarului se intuneca

                          Afacerea industriasului mult apreciat de concetatenii sai prospera si se profilau zile frumoase pentru proprietar si familia sa. Drumul prosperitatii s-a frânt însa brusc atunci când, în ziua de 23 decembrie 1902, Felix Grivel cade prada unei fatale bronho-pneumonii. Dupa numai 57 de ani, viata sa se stingea. Bacauanii îi adresau în zilele Craciunului un ultim omagiu înainte de a fi înmormântat în sectorul catolic al cimitirului din comuna Domnita Maria (azi cimitirul Central), rândul 24, locul 9. Felix Grivel îsi reîmbratisa acolo copila Maria-Tereza, trecuta printre sfinti cu 18 ani în urma, la vârsta de numai 6 ani.

                          Fabrica de bere si afacerea au fost preluate de unul dintre cei doi fii mostenitori, August Grivel. Misiune dificila pentru un tânar de numai 27 de ani. Lucrase împreuna cu tatal sau si cunostea tehnologia fabricarii berii, dar nu beneficia înca de spiritul de lupta si de ajutorul partenerilor comercianti pe frontul dur al concurentei. Se apropiau ani grei pentru capitalul românesc si numai originea elvetiana a tânarului August nu era suficienta în conditiile în care fabricile mari si capitalul strain sufocau mica industrie româneasca.

                          Fenomenul era semnalat de economistii recunoscuti si renumiti ai vremii. N. Basilescu, profesor de Economie Nationala la Universitatea din Bucuresti si proprietar al fabricii de bere si malt din Bucurestii-Noi, consemna într-un memoriu transmis în anul 1908 ministrului de finante: „Lipsiti de orice scrupul, hotarâti a învinge prin orice mijloace, a cuceri cu orice pret piata de bere întreaga a României si ruina pe toti fabricantii români, acestia (fabrica Luther trecuta în posesiunea Fratilor Czell, supusi unguri din Brasov) vin în tara, cumpara pe 50% fabrica defunctei Sofia Luther si înarmati cu un capital imens ei încep o lupta crâncena împotriva noastra si mai ales în contra mea, care eram cel mai slab si cel mai putin apt pen­tru a duce lupta cu ei pe terenul concurentei neloiale, ce ei deschideau împotriva mea.

                          Ei începura mai întâi prin a-mi momi pe lucratorii mei: dogari, pivniceri, ferbatori, toti adusi de mine din strainatate cu mari cheltuieli, pâna si zidarii, dulgherii, lucratorii manuali dresati de mine, trecura rând pe rând la fratii Gzell. Astfel, am fost necontenit obligat sa-mi procur cu mari spese rânduri, rânduri de lucratori, dezorganizând ser­viciul meu, si scumpind productiunea mea. Aceea ce este, însa, si mai grav, este ca ei mi-au mo­mit si luat si agentii achizitori. Prin intermediul lor mi-au cunoscut si mi-au luat toti clientii astfel ca, chiar în vara anului 1906, cu toata Expozitia, vânzarea berei mele scazu. Berea nevânduta începu sa se acreasca, si în decursul iernii 1907 am pierdut toti clientii. La 7 Iulie 1907 am fost silit sa arunc în canal 120.000 litri de bere acra”.

                          Si rechinilor le placea berea de Bacau

                          În ofensiva a capitalului strain, fabrica de bere Grivel era un biet soldat înarmat cu bâta. Fabrica avea în anul 1905 o productie de 546 de hectolitri de bere, în timp ce în Bucuresti fabrica „Bragadiru” producea 51.202 hl, fabrica „Luther” producea 36.537 hl, iar la Azuga se produceau 14.036 hl.

                          Cu norii negri la orizont, August Grivel a cazut însa victima unui pericol neprevazut: sarlatanismul local. Ziarul bacauan „Nordul” din 8 mai 1909 relateaza, în detaliu, sarlatania lui „Ozias Feldman, fost croitor, crâsmar, posesor de mosie, conducator si profesor de falimente, camatar si în cele din urma berar”, care a reusit sa faca asociatie cu neexperimentatul August Grivel. În asociatie, O. Feldman a intrat cu 20.000 de lei împrumutati de la prieteni, iar A. Grivel cu întregul patrimoniu mobil si imobil al fabricii de bere. Feldman a încercat sa falsifice datele contabile pentru a-si însusi întreaga fabrica, însa August Grivel a reusit sa descopere sarlatania, sa-si salveze averea, dar pagubele erau considerabile si au dezechilibrat activitatea fabricii.

                          În finalul amplei relatari, ziaristul consemna: „Iata înca o dovada de modul meschin cum a lucrat acest Feldman în dauna casei Grivel; asa ca daca aceasta fabrica a ramas înca proprietatea familiei Grivel, aceasta se datoreste numai marelui filantrop si marinimos domn A. Lucas, din Braila, care a intervenit de a scapat aceasta fabrica din ghiarele nesatioase ale lui Feldman”. În ajutorul proprietarului afectat a venit si redactia ziarului care, în acelasi numar, a publicat un amplu articol de prezentare favorabila.

                          Remarcabila concluzia redactiei: „Domnul August Grivel si-a dat silinta si au triumfat cu berea d-sale sa concureze pâna la întrecere cu berea fabricilor principale din tara. D-sa a contribuit astfel la succesul acestei industrii în tara românesca si este natural ca fabrica d-sale sa fie încurajata de publicul consumator. Noi uram fabricei d. Grivel un succes desavârsit”.

                          Ipocrita urare, deoarece înca din martie 1908 M.Of. nr. 272 publica petitia adresata de creditori Tribunalului Bacau, prin care cereau „punerea în vânzare cu licitatie publica a partii indivize din imobilele situate în Bacau, proprietate a d-lui August Grivel”. Erau scoase la licitatie terenurile cu case din strada Precista nr. 30 si din str. Bacau-Focsani nr. 47, precum si terenul cu fabrica de bere si atenansele sale.

                          Domeniul Grivel, care intrase în uzul popular drept „dealul Grivel”, cunoscut sub acest nume si astazi, începea sa se surpe. Tentativele de vânzare au esuat rând pe rând si abia în anul 1916 fabrica, doar ea, a fost vînduta lui Theodor Radulescu, din Bucuresti. Firma „Grivel” a cazut de pe cladire, iar brandul a iesit din constiinta bacauanilor.

                          Decaderea unei industrii

                          Perioada Primului Razboi Mondial a fost una nefavorabila mentinerii unei afaceri în provincie si, ca urmare, proprietarul bucurestean a vândut fabrica unui bacauan. Noul proprietar a devenit în anul 1919, comerciantul Osias Herscovici. Pe cladirea fabricii a fost montata o noua firma, pe care se putea citi, mai ales seara, „Wally”. Mobilierul din magazia fabricii nu a mai fost scos niciodata în gradina-berarie. Lampile cu acetilena fusesera înlocuite de ceva vreme cu cele electrice, dar atmosfera romantica a gradinii nu mai putea fi reînviata.

                          Ziarul „Bacaul” încerca sa reînsufleteasca speranta, publicând frecvent o reclama desfasutata pe doua coloane: „Fabrica de bere si maltz „WALLY”, proprietar Osias Herscovici din Bacau, aduce la cunostinta debitantilor de bauturi ca are un însemnat lagar de BERE de calitate buna si poate sa serveasca prompt la cerere ori ce cantitati la preturi convenabile”. În acelasi timp, acelasi ziar publica pe trei coloane o reclama concurenta care anunta ca „Restaurantul I. Dragan, din str. Bacau-Piatra nr. 14, si Gradina Publica, cel mai frecventat local din Bacau, ofera mâncaruri excelente, vinuri superioare si BERE LUTHER. Totul în acordurile unei orchestre clasice”.

                          Presat de concurenta, patronul Herscovici anunta, în luna octombrie 1925, prin intermediul aceluiasi ziar local ca: „marind fabrica, dispunem permanent de un mare stock de BERE de calitate buna si satisfacem cerintele prompt si constiincios pentru deplina multumire a clientilor”. Pentru a-si asigura victoria în lupta cu concurentii mai face un efort, schimba strategia si lanseaza, în luna mai 1926, noua sa reclama: „Cereti pretutindeni Berea Speciala «München» din fabrica «WALLY» – Bacau, cea mai gustoasa si aromata, care înfrânge ori-ce concurenta. 11 Lei litrul”.

                          Vânzare mergea, probabil, greu si la sfârsitul lunii august reclama suferea o modificare, anuntând pretul de 12 lei litrul. Sezonul favorabil consumului de bere fiind încheiat, directiunea anunta în noiembrie 1926 ca „fabrica de Bere WALLY este aprovizionata pentru toata iarna cu o Bere speciala si serveste în sticle la cerere de la 10 litri în sus la domiciliul clientilor. Comenzile se primesc telefonice sau prin scris”.

                          Bacauanii se pregateau, în primavara anului 1927, sa iasa la o bere speciala la gradina publica, dar au fost luati prin surprindere de o veste publicata în „Aurora Bacaului”, organul Partidului Taranesc din judet: „La 27 martie 1927 fabrica de bere Wally a fost cumparata de catre d-nii Mihail Fodor, Martin Fodor si Matei Netto. Din sorginte sigura, aflam ca s-a platit întreaga suma, ceia-ce ne îndritueste sa speram ca berea se va ieftini, fabrica neavând greutatile unor obligatiuni financiare. Berea se va desface sub numele de BRIGADIRU. Uram proprietarilor reusita deplina în noua întreprindere, fiind convinsi de aceasta, pretuind calitatile si cunostintele comerciale ale d-lui Mihail M. Fodor”.

                          Pe toata perioada verii o reclama scrisa pe trei coloane, din acelasi ziar, îndemna bacauanii: „Cereti berea BRIGADIRU! Recolta noua, superioara si proaspata, facuta din materiale de prima calitate cu drojdie din Germania. Se serveste la domiciliu si se gaseste pretutindeni”. Chiar daca bacauanii, confundând berea „Brigadiru” cu originala „Bragadiru” au marit vânzarile fabricii din anul 1928, valul crizei economice se apropia si de fabrica lui M. M. Fodor.

                          Anul de foc 1929

                          Anul de criza economica 1929 a fost unul foarte greu pentru micii industriasi bacauani, dar si pentru pompierii companiei din oras. Atmosfera deja încarcata cu deruta industriasilor si negustorilor se suprasatura cu fumul incendiilor tot mai frecvente si cu nesiguranta cetatenilor. Tribunalul trebuia sa faca fata solicitarilor tot mai numeroase de declarare a falimentelor, compania de pompieri era solicitata tot mai frecvent pe frontul luptei cu flacarile, iar societatile de asigurari îsi consumau fondurile pentru despagubiri.

                          Prin cafenele sau berarii, bacauanii deschideau cu prudenta ziarele pentru ca stirile rele sa nu le strice pofta de baut. Din gazete sareau în ochii cititorilor anunturi apocaliptice: „Incendiul din Bulevardul Carol”, „Fabrica de Pielarie Triumf din Letea-V. mistuita de flacari”, „Incendiul dela Hotel „Europa”, „Incendiul din str. Bacau-Piatra”, „F-ca de paste fîinoase din Margineni distrusa de un incendiu”, „Saptamâna rosie! F-ca Zimbru, propr. Lazar Iticsohn, Fabricile de piele si vata Eisenstein-Bucuresteanu & Fink, casele, hambarul si lucrurile de pe proprietatea L. Davidovici, precum si ale multor vecini, mistuite de groaznice incendii”.

                          Si pentru ca anul sa se încheie în aceeasi nota de groaza, ziarul „Bacaul” din 9 decembrie 1929 titra cu caractere foarte mari: „Marele incendiu dela fabrica de bere M. Fodor”. Un focar de incendiu localizat „într-o magazie din fundul fabricei s-a extins cu repeziciune uimitoare datorita vântului foarte puternic.” Autoritatile locale sosite la fata locului au constatat cu surprindere ce a ars: „… a fost distrusa întreaga cladire a fabricii, cu toate instalatiunile respective: sala de fermentatie, sala cazilor, sala masinelor, sala de aprovizionare si umplere precum si marea magazie, în care se gasea o cantitate enorma de orz si meiu. Magaziile de sticle si butoaie au fost complet distruse. Au scapat neatinse doar biurourile fabricei, în care se gaseau registrele. Pagubele se cifreaza la 8 milioane de lei. Fabrica era asigurata pentru suma de 32 milioane de lei la Soc. Guardian.” Gazetarul nu a remarcat daca proprietarul, cu dosarele în brate, era trist sau bucuros.

                          Sfârsitul „anului de foc” 1929 a marcat transformarea în cenusa a singurei fabrici de bere din Bacau, dart si ca se alesese scrumul si din mica industrie bacauana a berii, bazata pe capitalul românesc.

                          Pentru a confirma previziunile sumbre ale profesorului N. Basilescu, dupa numai un an, la 26 martie 1931, Consiliul de administratie al Fabricii de bere BRAGADIRU, din Bucuresti, a hotarât sa potoleasca pofta de bere a publicului consumator din Bacau. În Monitorul Oficial nr. 77 din 1931 societatea anonima publica extrasul din procesul verbal care hotara: „… se înfiinteaza ca sucursale ale fabricii (Bragadiru) depozite pentru vânzarea de bere si vinuri la Râmnicu-Sarat si Bacau. Exploatarea acestor depozite se va face conform atributiunilor stabilite în anexe si pe baza brevetelor obtinute dela Ministerul de Finante, prin prepusii fabricii, domnii: Gh. Mogas la R.-Sarat si AUGUST GRIVEL la Bacau.”

                          Serile imobiliare Apollon se extind in toata tara

                          Compania imobiliara Apollon a organizat, in Bacau, cea de a XI-a editie a work-shop – ului gratuit „Serile imobiliare Apollon”, eveniment dedicat educatiei imobiliare sub egida „Education & You”, la care au participat aproape 30 de agenti imobiliari si administratori de firme imobiliare din tot judetul.

                          Tema acestei editii, care este dezbatuta in toate cele sase orase in care compania are parteneri, Bacau, Ploiesti, Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Brasov, este „Marketingul imobiliar in RETEA. Un nou model de afaceri” si este prezentata de fondatorul Apollon Group, Florin Popovici.
                          La evenimentul din Bacau au fost analizate, intre altele, drumul pe care il poate parcurge un angajat interesat de a-si construi propria afacere, franciza ca varianta de afacere, colaborarea cu agentii imobiliari de la alte companii din domeniu si rolul parteneriatelor flexibile si s-au oferit amanunte despre Franciza personala si Franciza imobiliara Apollon.

                          Apollon este una dintre cele mai bine cotate companii in piata imobiliarelor de la noi. Ea detine si Academia Apollon, care a fost premiata recent pentru „Investitia continua in profesionalism” la Clubul Profesionistilor in Imobiliare – CPI Editia Nationala, eveniment organizat de portalul Imobiliare.ro. Academia Apolon a organizat, din 2007, cinci serii de cursuri de calificare profesionala in domeniul imobiliar, absolvite pâna acum de aproape 250 de agenti imobiliari, cu diplome de absovire recunoscute si in strainatate.

                          „Schimbul de idei, de informatii in domeniul nostru este foarte necesar. Daca toti agentii imobiliari ar proceda la fel, daca toti am avea cam aceleasi coduri de practica, chiar un cod etic, am ridica standardul de practica imobiliara. Astfel, ar ajunge si breasla noastra sa fie respectata, pentru ca in prezent nu este respectata deloc. Clientii nostri trebuie sa afle si sa inteleaga ce inseamna munca unui agent imobiliar, cât se cheltuie pentru calificarea unui agent care trebuie sa le prezinte, in timp util, cele mai potrivite oferte. Astfel, clientii vor beneficia de ceea ce isi doresc si vor fi feriti de pericolele ascunse ale unor astfel de tranzactii. Un agent calificat poate furniza siguranta tranzactiei pe care si-o doreste si clientul si noi.”
                          Florin Popovici, fondatorul Apollon Group

                          Pagina 1

                            pagina1

                            ULTIMELE ȘTIRI