Acasă Blog Pagina 3098

Lebada salvata de un pescar

    FOTO: CRE Bacau

    O lebada care nu putea sa zboare a fost salvata de un pescar si predata Centrului Regional de Ecologie.

    „O lebada de vara, subadult, a fost descoperita pe digul mal stang al lacului Galbeni” – anunta CRE Bacau pe pagina sa de facebook.

    „Descoperirea a fost facuta de un pescar, care a renuntat la primele ore de pescuit pentru a supraveghea lebada.

    Desi aparent sanatoasa si fara leziuni, pasarea era incapabila sa zboare, fiind in pericol sa fie prinsa de caini cu doua sau patru picioare.

    FOTO: CRE Bacau
    FOTO: CRE Bacau

    Lebada a fost predata centrului de reabilitare de la Focsani unde este hranita si vitaminizata, urmand ca dupa recuperare sa fie eliberata”.

    Pagina 1

      pagina1

      Analize, calcule, concluzii: Cât câstiga profesorii bacauani?

      Cei convinsi ca vor sa lucreze in sistem, sustin examenul de titularizare. Anul acesta au fost aproape 550 de candidati / foto: Ioan Bisca

      Luna august a venit cu o corectie bugetara a grilei de salarizare a profesorilor. O corectie care pleaca de la 5 %, ajunge pâna la 10 %, pentru o anumita categorie, si iar coboara cu pâna la 5 % pentru cadrele didactice care au o vechime mai mare in munca. Sunt corectii negociate de sindicalisti, in baza unei ordonante de urgenta (20/2016), dar care nu aduce insa mari schimbari in salarizarea dascalilor. Urmatoarea corectie, tot de 5 %, este prevazuta sa intre in vigoare tocmai in luna decembrie 2017. Cât câstiga de fapt un profesor bacauan?

      Salarizarea in sistemul de invatamânt preuniversitar se face in functie de transe de vechime. Câteva calcule facute impreuna cu Sindicatul Liber din Invatamânt (SLI) – filiala Bacau, dar si cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau au dus la o singura concluzie: remuneratia dascalilor este cuprinsa intre 1.200 si 4.200 lei. Ca salariu de incadrare. La acestea se mai pot adauga sporuri. Cât ramâne net? E destul de greu de precizat, pentru ca la fiecare salariu intervin schimbari legate de studiile absolvite, vechimea in munca, sporuri. Sa o luam pe rând. Exemplele sunt aleatorii. Si aproximative.

      Fond lunar de salarii: aproape 19 milioane lei, doar pentru dascali

      In total, in sistemul de educatie din judetul Bacau sunt 6.058 posturi (din care aproape 4.800 sunt ocupate de femei) pentru personalul didactic (educatori, invatatori, profesori, maistri instructori) – 531 debutanti, 1.141 cu definitivat, 165 fara studii corespunzatoare postului, 1.162 cu grad II si 3.059 cu grad I – si aproape 1.100 de posturi ocupate de personal nedidactic (laboranti, bibliotecari, secretari, informaticieni, asistenti sociali, administratori financiari, ingineri, pedagogi, portari, mediatori, tehnicieni etc). Alte 1.100 de posturi (762 femei) sunt prin plata cu ora (pensionarii). Fondul total de salarii pentru tot ce inseamna personal didactic (pentru ca doar la aceasta categorie o sa facem referire) in intreg judetul Bacau este de aproape 18,9 milioane de lei noi. Din aceasta suma, in jur de 1,7 milioane sunt pentru cei la plata cu ora.

      Debutantii nu depasesc acum 2.000 de lei, brut

      Cei mai vitregiti din sistem sunt debutantii, adica acele cadre didactice care au pâna in doi ani vechime in munca (531 in total). In acest moment, sunt in sistem in jur de 380 de posturi (257 femei) ocupate de catre profesori debutanti cu studii superioare, alte 11 de catre profesori debutanti cu studii de scurta durata (de trei ani) si 6, cu studii medii. Alte 72 de posturi de debutant sunt in invatamântul prescolar (gradinite), ocupate de 34 de educatoare cu studii superioare si 38 cu studii medii. La invatamântul primar sunt 62 de posturi de invatatoare, din care 37 cu studii superioare, 3 cu studii de scurta durata si 22 cu studii medii. Un profesor, educator sau invatator debutant cu studii superioare are un salariu de incadrare de circa 1.900 lei (fara marirea de la 1 august). La acesta se pot adauga sporuri, dar se scad contributiile la stat (0,5% somaj, 5,5 % sanatatea, 10,5 % pensia si 16% impozit). Cât ii ramâne net? Depinde de la caz la caz. Daca lucreaza in mediul rural, daca preda in sistem simultan, daca face si ore suplimentare sau daca are si ore de dirigentie.

      Cam aceleasi salarii si cu definitivatul

      Daca ne uitam si pe categoria cadrelor didactice cu definitivat (1.141 in total), nici aici diferentele nu sunt majore. Vorbim doar de salariul de incadrare, fara alte sporuri. Si aici sunt 913 posturi (703 femei) pe studii superioare, 53 pe studii de scurta durata (33 femei) si 175 pe studii medii (143 femei). Cu definitivat, un profesor cu studii superioare si o vechime de 2-6 ani (222 de posturi) are un salariu de incadrare de 1.988 lei, ajunge la circa 2.900 lei la o vechime intre 35 si 40 de ani si in final, la peste 40 de ani vechime, poate avea 3.200 lei salariu de baza. Tot pe studii superioare, la invatatori, intre 2 si 6 ani, salariul de baza este de 2.069, iar intre 6 si 10 ani, de 2.129. Nici educatorii nu stau mai bine. Pe aceleasi transe de vechime, abia se incadreaza la 2.000 lei. Pe studii de scurta durata (mai putine ca numar, e drept), un invatator cu 6 ani vechime, de exemplu, are o baza de 2.071 lei, iar un profesor cu 25 de ani vechime, 2.613 lei, unul cu 35-40 de ani vechime 2.853 lei, iar cel cu peste 40 de ani vechime, 2.867 lei. Pe studii medii salariile de baza scad. Aici, posturile ocupate sunt in special de educator si invatator, ce au salarii intre 1.600 – 1.700 (la o vechime de pâna in 10 ani) si ajung la un maxim de 2.600 lei, la o vechime de peste 30 de ani.

      Dascali angajati fara pregatire conform postului

      Sunt si cazuri de cadre didactice care ocupa in invatamânt posturi fara a avea pregatirea corespunzatoare. De exemplu, este profesor de fizica, dar preda chimia, sau e profesor de limba româna si preda franceza. Aceste exemple sunt in general pe mediul rural, iar angajarea s-a facut urmare a lipsei de personal. La aceasta categorie, salariile de baza sunt pe studii medii. Un profesor debutant platit pe aceasta grila are incadrarea pe 1.310 lei, un invatator tot cam atât, iar un educator, 1.280 lei. La o vechime de 6-10 ani, salariile de baza sunt de 1.442 pentru profesor, 1.316 pentru invatator si 1.268 pentru educator. La plata cu ora, un profesor cu o vechime de peste 40 de ani, dar fara studii conform postului are un salariu de baza de 1.400 lei, iar un educator, 1.250 lei. Cazurile sunt insa rare (165 de posturi in total).

      Gradul II, un pic mai mult la salariul de baza

      Usoare cresteri se observa la cadrele didactice ce ocupa in sistem posturi cu gradul didactic II. In judetul Bacau sunt la aceasta categorie 995 de posturi (831 femei) pe studii superioare, 26 (17 femei) pe studii de scurta durata si 141 (126 femei) pe studii medii. Salariul de incadrare aici este de circa 4.000 lei, dar pentru un profesor cu studii superioare si vechime de peste 40 de ani. Intre 35 si 40 de ani, acelasi profesor are insa putin peste 3.000 lei. Invatatorii cu studii superioare si grad II au intre 3.200 si 3.500 lei, la vechime de peste 30 de ani, iar educatorii, cam tot atât. Tot pe studii superioare cu grad II, profesorul are o baza de aproape 2.200 lei la maximum 14 ani vechime si in jur de 2.500 lei, la 22 de ani vechime. Pe studii de scurta durata (cazuri foarte rare), salariul de baza este de circa 3.500 lei la vechimea maxima, iar la studii medii 1.762 lei (un educator cu o vechime de 2-6 ani), 1.828 lei (invatator cu o vechime de 6-10 ani). Tot pe studii medii, la vechimea maxima (peste 40 de ani), invatatorul are o baza de 2.200 lei (1.000 la plata cu ora), iar educatorul, de circa 1.850 lei, la plata cu ora.

      Gradul I, maximum

      Maximum ce poate fi obtinut in invatamânt la incadrarea de baza este gradul didactic I. In sistemul de invatamânt bacauan sunt la aceasta categorie 2.433 (1.891 femei) de posturi pe studii superioare, 23 (11 femei) pe studii de scurta durata si 603 (506 femei) pe studii medii. Un profesor cu studii superioare, grad I, vechime de 2-6 ani, are o baza de 2.600 lei, la o vechime de pâna in 10 ani, 2.800 lei, la vechimea de 25 – 30 de ani, 3.800 lei, iar la peste 40 de ani (doar 75 de posturi in total ocupate in prezent, la aceasta vechime), 4.200 lei. Un invatator cu studii superioare si grad maxim cu vechime intre 25 si 30 de ani are o incadrare de 3.800 lei, iar un educator, 3.770 lei. Pe studii de scurta durata, profesorul nu are mai mult de 3.300 lei, la peste 40 de ani vechime, iar pe studii medii (doar posturi de invatatori si educatori in prezent, cazuri rare), salariul de baza este de circa 2.500 lei, la vechimea de peste 20 de ani.

      Calcul final

      Una peste alta, dupa calcule si calcule, salariile profesorilor nu depasesc 4.200 de lei. Iar in final, pensia este in medie de 1.400 – 1.500 lei (cu toate gradele si gradatia de merit). Mai mult poate avea doar un profesor care toata viata lui didactica a avut numai functii de conducere si sporuri. Caz concret (recent): o pensie de 1.700 lei. Maximum posibil.

      Un invatator in prag de pensionare, 2.200 de lei

      Exemplu concret (fluturas de salariu): un invatator cu circa 40 de ani vechime, grad I, cu un salariu de baza de 1.650 de lei, studii medii, cu un spor de rural de 3 % (spor care poate sa ajunga si la 15%, in functie de distanta fata de domiciliu), un spor de vechime de 25 %, spor de predare simultana 10 % si spor de dirigentie 10 % are un venit net de 2.200 de lei. Si e in prag de pensionare!
      Alte sporuri care se mai pot adauga (nu in cazul prezentat) sunt: 25 % spor de scoala speciala si sporul de 25%, gradatia de merit (care se acorda o singura data, pe cinci ani, in procent de 16% din numarul de posturi alocate, pe fiecare disciplina, per total judet). Directorii au si ei un plus de inca 10 – 15 %, daca sunt adjuncti, sau 25 – 30%, daca sunt generali, ca indemnizatie de conducere.

      Cresterea (corectia) salariului personalului didactic cu 5% de la 1 august (care se va vedea pe fluturas abia luna viitoare; exemplele prezentate nu includ acest procent) este doar o picatura intr-un ocean. La o baza de 2.100 lei, cresterea ar fi de numai… 16 lei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, tot de la inceputul acestei luni, pe noua grila de salarizare, sporul de vechime va fi inclus in salariul de baza!

      „Sunt corectii, dar in continuare nedreptati. S-a umblat un pic mai mult la vechimea de 10-14 ani, adica la un 10%, pentru ca se ajunsese ca cei dinainte sa aiba salarii mai mari, dar apoi iar se coboara la 5%, inclusiv la cei cu peste 35 de ani vechime. Nemultumiri sunt in continuare. Luna viitoare, vor fi din nou discutii. Aceste corectii nu sunt urmare a protestelor noastre din luna iunie, ci sunt in baza unei ordonante de urgenta. Ramânem in continuare Cenusareasa sistemului bugetar, ceea ce ne nemultumeste. Nu putem sta si astepta o noua corectie de 5%, in decembrie 2017, si gata, cum prevede aceeasi ordonanta. Daca nu vom gasi dialog si nu vom vedea pasi concreti in promisiunea de a se intocmi o Lege a salarizarii bugetare clara si cu proiectul pe masa, noi suntem hotarâti sa continuam miscarile sindicale. Si, da, se poate ajunge la greva generala in sistem.”
      prof. George Adrian Purcaru, liderul SLI Bacau

      S-a incheiat cea mai frumoasa sarbatoare a comanestenilor: „Zilele orasului 2016”

        – principalul partener al primariei in acest eveniment a fost compania Holzindustrie Schweighofer

        Editia din acest an a manifestarii „Zilele orasului Comanesti” s-a incheiat duminica seara in perimetrul Galion, special amenajat pentru serbari populare si câmpenesti, cu un impresionant foc de tabara si cu un foc de artificii care putea rivaliza cu cele vazute in marile metropole.

        Zona Galion este un colt de natura binecuvântat, dar si tot mai bine amenajat de Primarie pentru astfel de evenimente. In general, toata editia din acest an a Zilelor orasului (5 – 7 august) a fost o reusita, prin toate manifestarile programate si prin sprijinul acordat de parteneri organizatorilor.

        Programul evenimentelor a inceput vineri dimineata cu impresionantul ceremonial militar-religios anual al depunerii de coroane la Cimitirul international al ostasilor cazuti în Primul Razboi Mondial. Acolo este locul în care sunt înmormântati 3.007 fosti combatanti români, rusi, maghiari, austrieci si germani.

        Primaria orasului a invitat la acest eveniment reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale, ai autoritatilor judetene, cât si atasatii militari ai ambasadelor Austriei, Germaniei, Rusiei si Ungariei la Bucuresti. Zeci de coroane de flori au fost depuse, astfel, la mormintele eroilor, multe si din partea unor societati comerciale, organizatii si institutii din Comanesti si din judetul Bacau.

        Un regal de actiuni dedicate tuturor categoriilor sociale

        Suita de evenimente „Zilele orasului Comanesti” a cuprins insa, între altele, si lucrarile Simpozionul stiintific International ,,Dimitrie Ghika – In memoriam”, la care au fost invitati membri ai Academiei Române si Academiei de Stiinte a Moldovei. Tot in prima zi, primarul Viorel Miron s-a intâlnit, ca in fiecare an, cu familiile de oraseni care au implinit 50 de ani de când au fost formate prin casatorie, carora le-au fost acordate titluri „Model de Viata”.

        Nu au lipsit nici actiunile dedicate copiilor si elevilor, un concurs de alergare si de biciclete si Trofeul Comanesti la sah (editia a X-a), dar si Turneul de tenis 10 FRT categoriile rosu, portocaliu si verde pentru copii intre cinci si zece ani.

        Sfarsitul saptamânii a fost dedicat concertelor. Sâmbata seara, insa, localnicii si oaspetii lor au urmarit meciul de retragere din activitatea sportiva a luptatorului de K1 Ionut Iftimoaie, în Gala Superkombat cu 12 meciuri, în care acesta l-a întâlnit pe campionul mondial, spaniolul Jorge Loren, de la care a preluat centura de campion mondial.

        Cea mai importanta firma din Comanesti, printre partenerii organizatorilor

        O parte din materialele folosite la amenajarea zonei de spectacole unde au avut loc concertele si meciurile din Gala Superkombat au fost oferite de Holzindustrie Schweighofer Baco – materiale produse în Comanesti, la Holzindustrie Schweighofer Baco, cea mai mare fabrica de panel din lume care activeaza intr-o singura locatie.

        „Din 2010 – spunea directorul general al Holzindustrie Schweighofer, Dan Banacu – ne mândrim ca suntem parte a comunitatii. Oamenii de aici ne-au primit cu bratele deschise si noi încercam sa le rasplatim generozitatea sprijinind dezvoltarea orasului, prin investitiile în sanatate, educatie si viata sociala. Suntem alaturi de ei si în momentele de sarbatoare. Holzindustrie Schweighofer este deja un partener traditional al Primariei în organizarea Zilelor Orasului. Anul acesta ne-am bucurat în mod deosebit ca am facut parte din Team Iftimoaie. Am contribuit la organizarea acestei serii de evenimente care au marcat atât de frumos retragerea din activitate a marelui sportiv Ionut Iftimoaie, fiu al Comanestiului. Evident, am fost cu totii pe Galion pentru a-l sustine!”

        [wonderplugin_gallery id=”645″]

        Semnele lasate de companie prin oras se vad, insa, peste tot: la parcurile de distractie pentru copii, pâna la spitalul orasenesc redeschis nu de mult tocmai cu sprijinul financiar al celor de la Holzindustrie. „Când am avut inchis spitalul orasenesc, Holzindustrie a finantat reabilitarea lui – ne-a declarat primarul Viorel Miron. Fara acest ajutor era posibil sa nu mai putem redeschide unitatea spitaliceasca. Ajutor am primit si la reabilitarea a doua scoli, a unor crese si a doua gradinite. La Zilelor orasului Comanesti cel mai mult ne-au ajutat sa facem un podium pentru a amplasa ringul luptatorilor Superkombat pe Dealul Galion, pentru ca cei peste 35.000 de spectatori sa urmareasca in conditii foarte bune aceasta gala.”

        Zilele orasului Comanesti

        Posted by Desteptarea de Bacau on Sunday, August 7, 2016

        „Compania Holzindustrie Schweighofer – inseamna foarte mult pentru oras. In primul rând pentru ca este cel mai mare producator de la noi, dar si cel mai mare angajator, cu 750 de angajati. Ne-a sprijint in actiunile sociale, culturale sau de orice natura. Si, cred ca mai trebuie subliniat un amanunt: aceasta companie ne-a fost alaturi si când am organizat campanii de reimpadurire a versantilor din zona, chiar daca nu a taiat niciodata macar un copac pe Valea Trotusului, nu doar in zona Comanesti.”
        Viorel Miron, primarul orasului Comanesti

        Weekend cu filme românesti in aer liber la Onesti

          In plina vara, Caravana Filmului Românesc, ce a poposit pentru o saptamâna in municipiul Onesti, a aprins sufletul iubitorilor cinematografului in aer liber.

          Seara de seara sute de onesteni s-au putut bucura de vizionarea unor productii cinematografice ce au facut istorie (cum au fost filmele „Noi, cei din linia intâi” – ce a avut ca regizor pe Sergiu Nicolaescu , „Secretul lui Bachus”, pelicula in care rolurile sunt interpretate de peste 10 titani ai cinematografiei românesti – Dem Radulescu, Octavian Cotescu, Gheorghe Dinica, Jean Constantin, Stefan Mihailescu Braila, Emil Hossu si altii), dar si a unor filme mai noi.

          Intre acestea amintim filmele „Concertul”, realizat de regizorul Radu Mihaileanu (care s-a bucurat de un deosebit succes din partea cinefililor onesteni), „Kyra Kyralina” (regia Dan Pita) si „Carmen”, ce are ca regizor pe Doru Nitescu. La proiectia filmului „Carmen” (ce este un triller românesc, care prezinta lupta unei mame pentru sanatatea copilului sau) a fost prezenta interpreta rolului principal, nimeni alta decât actrita Rodica Lazar, ce s-a nascut in municipiul Onesti!

          Pe parcursul „Caravanei Filmului Românesc”, o manifestare culturala onesteana ce a ajuns la cea de-a IV a editie, spectatorii au fost impresionati foarte mult de calitatea filmelor prezentate. De exemplu, la vizionarea filmului „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, cu Radu Gabrea, regizor, si cu Victor Rebengiuc, Victoria Cocias, Mircea Diaconu si Ion Caramitru in rolurile principale, peste 400 de onesteni au fost prezenti in Parcul Municipal, lânga „Roata”, bucurându-se de frumusetea unui film artistic reusit, ce a fost apreciat in tara si in strainatate.

          Placerea de a urmari filmele românesti in aer liber a fost impartasita de catre onesteni prin participarea multor grupuri de prieteni si cunoscuti, fiind prezenti si tineri aflati in vacanta ori veniti din strainatate pentru petrecerea concediului de odihna pe plaiurile natale. „Este o actiune culturala care ne aduce in suflet bucuria reintâlnirii cu filmul românesc si cu interpretii sai”, ne-a declarat Elena Viziteu, prezenta cu o prietena la „Caravana Filmului Românesc” din Parcul Municipal.

          Un lucru pitoresc al ineditei manifestari estivale a fost acela ca multi onesteni si-au adus si… animalele de companie la aceste vizionari, astfel ca tabloul a fost complet prin participarea lor alaturi de sutele de spectatori de toate vârstele! Cât priveste „Roata” din Parcul Municipal, in umbra careia a avut loc aceasta manifestare, multi spectatori si-au exprimat dorinta sa o vada din nou in functiune, ea fiind oprita de inainte de anul 1989!

          Sarbatoare si creatie plastica la Tescani

          “De 40 de ani, Tescaniul, locul care se lasa iubit si isi iubeste, la rându-i, locuitorii vremelnici, este punctul de intâlnire a artistilor, cu magia de neegalat a peisajului.

          De la primul gând, am adunat un grup coerent, care sa traiasca in armonie si sa includa participanti la prima editie (unii, atunci copii, acum, pictori consacrati), membri ai grupului Prolog, grup care-si leaga existenta de Tescani, pâna la artisti la prima intâlnire cu locul.

          Atelierul de pictura de la Tescani este cel mai longeviv si consecvent din tara si a fost initiat de maestrul Ilie Boca, cel care, in fiecare an, a trait si lucrat aici, alaturi de cei ce au trecut, in timp, prin experienta unica numita Tescani”, spune Gabriela Ilas, coordonator proiect

          Cu aceste cuvinte de inceput ale Gabrielei Ilas a debutat cea de-a 40-a editie aniversara a Taberei de Arta Plastica de la Muzeul National „George Enescu”, Sectia „Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani 2016. Infiintata in 1976, la initiativa pictorului Ilie Boca, sprijinit in demersul lui de oficialitatile locale de la acea vreme, prin Tabara de la Tescani, in cei 40 de ani de fiintare, au trecut si au creat cele mai importante nume din arta plastica româneasca, devenind in timp un loc despre care se vorbeste in intreaga lume, un loc al creatiei, dar si al dialogului. Timp de 10 zile, cei 15 artistii invitati s-au „infruptat” cu bucuria creatorului de frumos, din superbele peisaje din Parcul Castelului, unde genialul compozitor si dirijor George Enescu a creat celebra opera Oedip, de altfel, la fiecare pas, prin fiecare incapere a muzeului, se simte, pluteste in aer muzica si parfumul secolelor trecute.

          Parcurg lista artistilor participanti la editia aniversara:

          Ilie Boca, Mihai Sârbulescu (Bucuresti), Cristina Ciobanu, Tudor Marinescu (Bucuresti), Vasile Craita Mândra, Ion Mihalache, Stefan Pelmus (Bucuresti), Dionis Puscuta, Dumitru Macovei, Irina Dascalu (Canada), Alexandru Marginean (Bucuresti), Cristian Macovei (artist foto), Stefan Pristavu, Sorin Purcaru (Iasi), Ovidiu Ungureanu (artist foto).

          Pe maestrul Ilie Boca il gasesc la celebra „Merarie”, o cabana cu etaj, unde sta de fiecare data când vine la Tescani. Tablouri peste tot. Nu lasa penelul, cu mâna sigura trage linii, negre, subtiri, apoi dintr-o data schimba culoarea si acopera un alt plan al pânzei. Nu-l intrerup, ma lasa, privilegiu unic, sa privesc. Fac un semn si scot aparatul de fotografiat. „Intrebati”, zice, cu privirea peste sevalet. Ma asez lânga maestru. Vreau sa-i vad fata când picteaza. Despre inceputuri, de acum 40 de ani, indraznesc.

          Penelul nu se opreste, se aude doar o voce scazuta, domoala: „Am venit aici, la Tescani, intr-o vizita, in 1975, am facut propunerea celor de la Cultura, au aprobat si, din 1976, timp de 40 de ani, in acest cadru mirific, cu o istorie fabuloasa, marcata de celebritatea marelui muzician George Enescu, au venit aici artisti celebri, dar si tineri creatori. Ne-au sprijinit cu drag multi oameni ai vremii. Dupa 1990, tabara a devenit internationala, fiind invitati, mai intâi artisti din Republica Moldova, apoi din foarte multe tari din Asia, Europa, Orient. Erau veri când aici se vorbeau toate limbile pamântului. A fost ceva extraordinar si continua sa fie. 40 de ani! Multi am imbatrânit, multi nu mai sunt. Vin insa din urma tineri talentati, este o mare onoare pentru un artist sa vina aici”, spune soptit “parintele” Taberei de la Tescani.

          Am revazut-o pe Irina Dascalu dupa 36 de ani. O gasesc in gradina, pe un mic platou, lânga bustul lui George Enescu. Trage cu ochiul, dar nu lasa culorile din mâna. Aceeasi si aproape neschimbata. Parca ieri… „Stii când am venit aici prima oara? Imediat dupa facultate. Eram emotionata, tânar artist, intram intr-o casa plina de istorie, de cultura, era fabulos pentru mine, m-am indragostit efectiv de acest loc. Am plecat in 1981 in Canada, insa am revenit, invitata, in 1992, si 1999. Când vin aici sunt data peste cap. Imi trebuie ceva timp sa realizez ca sunt in locul de care am fost indragostita si, crede-ma, nu trece. Fantastic. Ii multumesc Gabrielei Ilas ca m-a invitat, mi-a facut o mare bucurie si un mare bine”, spune Irina la despartire.

          Ma plimb prin marele parc, lânga bisericuta, la sevalet, Cristina Ciobanu, la umbra unui copacel Craita Mândra Vasile este angrenat intr-o discutie aprinsa cu Ion Mihalache. Dumitru Macovei tocmai venise de la Moinesti, ii invitase pe Ilie Boca si Stefan Pelmus la o plimbare prin orasul lui Tristan Tzara. „Vin la Tescani cu placere, aici revin la peisaj, care imi place foarte mult. Gabi Ilias, sufletul acestui lacas de cultura, a reusit sa adune un grup de artisti foarte buni, serile sunt minunate, dedicate muzicii, discutiilor prelungite despre arta. Tescaniul este de departe locul dupa care tânjesc mereu”, imi spune prietenul si consateanul Dumitru Macovei (MAC).

          Alte opinii ale artistilor

          Stefan Pelmus – Bucuresti: „Este a doua oara când vin la Tescani, am mai fost acum doi ani, la invitatia Gabrielei Ilas. M-am intâlnit din nou cu Ilie Boca, o somitate in Bacau, un mare artist plastic, cu prietenul Macovei, cu Sârbulescu. Un loc fericit, un loc propice creatiei. Pentru un artist este o ocazie de reflectie, de liniste, de incarcare a bateriilor pentru urmatoarea perioada, de care ai nevoie.”

          Ovidiu Ungureanu – artist foto: „Am acceptat cu bucurie invitatia la acest eveniment aniversar si multumesc din suflet organizatoarei Gabriela Ilas. O experinta noua, alaturi de mari nume din arta plastica româneasca. Pâna la vernisaj, eu si echipa mea de productie vom realiza un film restrospectiv, cadre inedite si interviuri de mare valoare, am putea spune deja istorice”.

          Alexandru Ioan Marginean – Cadru didactic la Universitatea de Arte Bucuresti: „Vin la Tescani dupa 30 de ani. Ma bucur ca am ajuns aici. Tabara te disciplineaza, locul ales este definitoriu, isi pune amprenta asupra ta. Am gasit aici poze cu tatal meu (artistul Viorel Marginean – s.a), cu domnul Boca, cu Horia Bernea. Ma gândesc sa mai vin, daca ma mai invita organizatorii. Sunt de toata isprava. Multumiri bacauanilor ca ne-au primit bine, multumesc Gabrielei”.

          Tudor Marinescu – Bucuresti: Am mai fost de mai multe ori la Tescani. Am fost si când eram mai tânar, prin 85-86. Un loc minunat, un loc unde vii cu placere, aici te refaci, cauti si iti gasesti inspiratia. Te intâlnesti cu prieteni, cu artisti pe care nu ai ocazia sa-i vezi in alta parte. Eu ma simt bine, plec de aici alt om, cu o bogatie de impresii, subiecte. Este, daca vreti, ca un master. Castelul acesta este plin de amintiri, numai daca vizitezi salile devenite muzeu, daca ai ocazia sa te uiti pe un album cu fotografii, iti dai seama ce a insemnat si inseamna Tescaniul pentru cultura româna. Este un miracol ca a rezistat aceasta tabara 40 de ani, este meritul celor care au inceput, este meritul celor de astazi. Poate ca ar mai trebui investit aici, se vede, se simte. Ar fi pacat sa aiba soarta altor asemenea lacasuri superbe de cultura. Vin cu entuziasm si plec cu parere de rau. Poate si la anul…”

          [wonderplugin_gallery id=”646″]

          N-am reusit sa-i intâlnesc pe toti artistii, un grup era plecat in sat, dupa noi cadre, altii se retrasesera in camere pentru definitivarea tablourilor, care vor face parte din expozitia de final, in aer liber, de la Tescani.

          Vernisajul expozitiei cu lucrarile din tabara va avea loc in luna septembrie, la Muzeul de Arta din Bacau, dublat de o retrospectiva „Tescani 40”, la Galeria Romana din Bucuresti, in luna octombrie.

          Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: Start fara medalii

          Prima zi a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro a gasit România in afara podiumului de premiere. Spre deosebire de fruntasele temporare ale ierarhiei generale (in ordine, Australia, Ungaria si Statele Unite ale Americii), delegatia „tricolora” nu a reusit nici macar o medalie.

          Sperantele cele mai mari veneau de la scrima, unde Simona Pop si Simona Gherman au fost eliminate, insa, inca din primul tur. Medaliata cu argint de la Beijing, Ana Maria Popescu (fosta Brânza) a trecut de frantuzoiaca Auriane Mallo, dar a fost oprita in drumul spre „sferturi” de sud-coreeanca Injeong Choi, cu 15-8.

          „E frustrant. Acum, nu ne ramâne decât proba pe echipe”, a declarat Ana Maria Popescu, dupa infrângerea suferita sâmbata. Nici la judo nu am stat mai bine, Monica Ungureanu fiind invinsa, in turul inaugural, prin ippon, de belgianca Charline Van Nick, la categoria 48 kg. Cea mai neplacuta surpriza a zilei de sâmbata a fost oferita, in schimb, de nationala feminina de handbal a României (foto), care a cedat, rusinos, cu 19-23 in fata Angolei.

          Luni, Cristina Neagu si compania vor intâlni Brazilia, care a dat lovitura in primul meci, in care a trecut de Norvegia! Dulce-amarui s-a dovedit bilantul gimnastilor, Marian Dragulescu si Adrian Muntean. Dragulescu nu a acces in finala de la sol, unde a inregistrat doua ratari, insa a prins finala la sarituri, programata pe 16 august.

          In ceea ce-l priveste pe Muntean, acesta s-a calificat in finala la paralele, de pe 15 august, dar nu si la individual compus. In sfârsit, vesti bune de la tenis: si la cel de câmp, si la cel de masa. La simplu feminin, Monica Niculescu a invins-o in runda de debut cu 6-2, 6-3 pe paraguaianca Veronica Cepede Roig, in timp ce la dublu masculin, perechea Florin Mergea / Horia Tecau s-a impus cu 6-3, 6-2 in fata argentinienilor Delbonis si Duran.

          La tenis de masa, la feminin, Daniela Dodean-Monteiro a trecut in turul secund dupa un 4-0 obtinut contra indiencei Mouma Das, la fel ca Adrian Crisan, autorul unui 4-1 contra lui Kamal Achantra, in proba masculina.

          Fotbal juniori / Adio, Sport Club! Bun venit, Fotbal Kyds!

          Sport Club Bacau e istorie. Cel putin, la nivel competitional. Echipa de seniori s-a dizolvat dupa ce a fost retrasa din campionatul ligii secunde, in timp ce formatiile de juniori ale clubului cauta fel de fel de solutii pentru a supravietui.

          Sub tutela altor grupari, fireste. Astfel, echipa de juniori C, alcatuita din copii nascuti in anii 2002 si 2003 va continua, dupa toate probabilitatile, sub denumirea de AS Fotbal Kyds Bacau. Infiintata la finalul saptamânii trecute din initiativa parintilor si a antrenorului Codrin Mindirigiu, AS Fotbal Kyds va incerca sa obtina saptamâna aceasta acordurile de transfer ale micutilor fotbalisti, astfel incât echipa sa fie inclusa in campionatul juniorilor C, termenul limita de inscriere fiind 15 august.

          „Speram ca macar in ultimul ceas, domnul presedinte Ciocoiu sa nu ne puna bete in roate si sa ofere acordurile de transfer. Si asa, domnul presedinte nu a venit niciodata sa-i vada pe acesti copii cum joaca sau cum se pregatesc”, a declarat joi seara, mama unuia dintre pustii care urmeaza sa treaca la AS Fotbal Kyds.

          „Pentru noi, faptul ca vom trece la o asociatie privata nu schimba cu nimic lucrurile din punct de vedere al implicarii financiare. Cât timp copiii nostri s-au aflat la Sport Club, a trebuit sa scoatem tot noi bani din buzunar. Cu exceptia transportului la meciuri si a costurilor legate de teren, clubul nu a oferit nimic. Noi am platit pentru tot: de la materiale, la echipament”, au spus mai multi parinti.

          „Unii dintre noi si-au adus copii la Sport Club de la Aerostar sau de la alte echipe doar pentru a fi antrenati de Codrin Mindirigiu. De aceea am si infiintat AS Fotbal Kyds: pentru ca acesti copii sa continue impreuna sub comanda antrenorului Mindirigiu”, a fost opinia unui alt parinte.

          „Eu le multumesc in mod expres parintilor pentru ca au inteles situatia si au facut front comun. La inceput va fi ceva mai greu, dar sunt increzator in reusita acestui proiect, cu atât mai mult cu cât dispun de o generatie foarte buna. Zilele urmatoare vom face lobby la Primarie pentru a primi accceptul de a ne antrena si de a juca in continuare pe «Letea»”, a declarat Codrin Mindirigiu.

          Zburova, De Geest si Fales la Stiinta

          Echipa bacauana isi reia astazi pregatirile in vederea campionatului care va incepe pe 15 octombrie

          Echipa de volei feminin a Stiintei Bacau pune, in sfârsit, punct vacantei. Dar nu si incertitudinilor.

          „Nu stiu nici pe ce lot vom conta si nici când ne va intra in cont prima transa din contractul de finantare nerambursabila pe care l-am semnat cu municipalitatea de-abia la mijlocul saptamânii trecute”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

          Reunirea lotului va avea loc astazi, la ora 10.00, la Sala Sporturilor, iar la primul antrenament al verii nu vor fi prezente cele cinci jucatoare aflate la lotul national pentru a pregati campania de calificare la Europene: Denisa Rogojinaru, Mihaela Albu, Ioana Baciu, Cristina Cazacu si Georgiana Fales.

          Ultima revine, astfel, la Stiinta, dupa o perioada extrem de fasta petrecuta la CSM Bucuresti, unde a cucerit in acest an si Cupa Challenge. Fales nu este singura noutate a bacauancelor. Studentele si-au asigurat si serviciile a doua straniere: ridicatoarea slovaca Ivana Zburova si centrul nord-american Krista Marie De Geest. Cu o experienta de trei sezoane in Divizia A1 (Dinamo, CSM Satu-Mare si Medicina Târgu-Mures), Zburova este o tinta mai veche a Stiintei.

          „Pe Zburova am vrut sa o aduc la Bacau inca de acum sapte-opt ani, de când am remarcat-o intr-un joc de cupe europene”, a precizat Grapa. In ceea ce o priveste pe De Geest, aceasta este in vârsta de 26 de ani, masoara 1,90 m si a activat ultima data la CSM Lugoj. La polul opus, pentru moment, Stiinta nu s-a despartit de niciuna din jucatoarele aflate in lot sezonul trecut.

          „Deocamdata, nu am cunostiinta de vreo plecare, insa ramâne de vazut ce se va mai intâmpla pe parcurs. Repet, in acest moment nu pot spune cu exactitate cu ce efectiv vom aborda campionatul.Tot ce pot declara este ca imi doresc ca niciuna din jucatoare sa nu plece, asa cum sper sa beneficiem cât mai curând pe banii de pe Legea 350/ 2005″, a punctat antrenorul Florin Grapa.

          Ciobanii primesc, in sfârsit, sprijinul de la stat

          – un crescator de oi va incasa peste 51.000 de euro pentru cele 1.102 animale detinute – insa, multi ciobani vor sa se lase de meserie, din cauza costurilor prea mari si a preturilor prea mici

          Dupa luni de asteptare, le-a venit rândul si crescatorilor de oi sa-si primeasca drepturile de la stat. Astfel, APIA a anuntat ca a inceput sa autorizeze la plata subventiile crescatorilor de ovine si caprine.

          A fost nevoie de proteste in Capitala ale ciobanilor, de discutii nesfârsite si negocieri, pentru ca statul sa miste ceva. Din pacate, pentru unii ajutoarele au venit târziu, multi crescatori de animale fiind nevoiti sa renunte la animale sau chiar la propriile vieti.

          „La nivel de judet, in cadrul Campaniei de primire Cereri Unice de Plata din anul 2015, au fost depuse 1.288 de solicitari pentru sprijin financiar in sector zootehnic, specia ovine/caprine. Prin cererile depuse, fermierii au solicitat sprijin financiar pentru un efectiv de 143.712 ovine si 53.485 caprine în cadrul Ajutoarelor Nationale Tranzitorii, sectorul zooehnic, specia ovine/caprine si un efectiv de 84.384 ovine si 37.305 caprine în cadrul Sprijinului Cuplat, sectorul zooehnic, specia ovine/caprine”, a subliniat Raluca Iacobeanu, purtatorul de cuvânt al APIA Bacau.

          Cuantumul stabilit pentru plata per cap de animal în cadrul acestor forme de sprijin este de 5,9105 euro/cap caprina in cadrul Ajutoarelor nationale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile ovine si caprine , la care se adauga 4,6872 euro/cap ovina/caprina in cadrul Schemelor de sprijin cuplat în sector zootehnie SCZ, in total 10,59 euro.

          Banii vor fi platiti in lei, la cursul de 4,4176 lei/1 euro stabilit de Banca Centrala Europeana la data de 30.09.2015, respectiv 46,82 lei pentru fiecare animal. Interesant este ca subventia cea mai mare pe care un cioban o va incasa este de 51.598 euro pentru cele peste 1.100 de oi detinute, in vreme ce un proprietar de capre va primi aproape 5.300 de euro pentru cele 500 de capre.

          Falimentul ciobanilor

          Chiar si asa, ciobanii sunt dezamagiti, atât de nivelul scazut al subventiei, dar mai ales de intârzierea platilor. Nicusor Rauta, cioban din zona Bratila, are vreo 500 de oi, din care numai 350 le-a inscris la APIA.

          „Vroiam sa ma las de ciobanie, dar a tot insistat presedintele asociatiei crescatorilor de ovine. Dar, multi au renuntat, sa stiti. Eu, de exemplu, am ramas cu vreo 200 de miei anul asta, pe unii abia i-am putut da la un abator din Tulcea cu 6,5 lei kilogramul in viu.

          Pai, numai actele m-au costat vreo 1.000 de lei, plus tratamentul de vreo 2.000 de lei, nu mai zic de furaje pentru animale. Nu am putut sa-mi iau anul asta balotiera tocmai pentru ca nu mi-au dat subventiile la timp”, se plânge Nicusor Rauta, crescator de oi de la Bratila (Helegiu). Adevarata drama a ciobanilor rezulta din pretul mic in viu al animalelor, dar si a subproduselor.

          „Eu am noroc pentru ca pot vinde brânza si restul subproduselor la Moinesti, la doua magazine cu care am contract. Dar ce fac cu restul? Lâna, de exemplu, nu o mai ia nimeni, o tund si o dau la râpa, de când nu mai sunt fabrici de postav. Nici turcii vad ca nu o mai iau. Mieii ce ii mai dau la Pasti, iar restul ce nu vând ii iau arabii, cu 7 lei pe kilogram. Sa zicem ca inca e binisor”, incheie optimist Ionut Sova, proprietarul a peste 600 de oi din zona Poduri, Moinesti.

          A aparut „Carta Alba a IMM-urilor din România 2016”

          Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat versiunea în limba româna a „Cartei Albe a IMM-urilor din România 2016”, editia a XIV-a. Raportul are la baza interviuri cu 1.096 de întreprinzatori.

          Editia 2016 a Cartei Albe a IMM-urilor cuprinde evaluarea si examinarea aprofundata a situatiei IMM-urilor din România pentru anul 2016 la nivel national, regional, sectorial si judetean, studierea IMM-urilor si a celorlalte întreprinderi din România, cu accent asupra recentelor performante, reliefarea esentializata a problematicii IMM-urilor. Fiecare capitol este finalizat cu o selectie de aspecte semnificative si proiectarea în finalul lucrarii a unui set de prioritati si modalitati strategice si tactice în vederea eliminarii/diminuarii principalelor dificultati cu care se confrunta sectorul IMM-urilor din România, diminuarii impactului amenintarilor contextuale si valorificarii la un nivel ridicat a oportunitatilor economice nationale si internationale.

          Carta arata ca 33,58% dintre întreprinderi gasesc evolutia mediului economic din România stânjenitoare dezvoltarii, iar 48,27% din IMM-uri o apreciaza neutra. Doar 13,78% dintre companii estimeaza ca evolutia mediului de afaceri românesc pe întreg anul 2016 va fi favorabila IMM-urilor, iar birocratia (61,41%), fiscalitatea excesiva (54,74%) urmata de coruptie (45,16%) si controalele excesive (44,98%) sunt dificultatile cu care se confrunta frecvent IMM-urile. De asemenea, doar 6,72% dintre persoanele investigate considera ca evolutia economica va fi pozitiva.

          Accesul mai bun pe piete – cred 45,99% dintre firme – constituie principalul efect pozitiv al aderarii României la UE asupra IMM-urilor, dar 81,66% dintre aceste intreprinderi nu intentioneaza sa acceseze fondurile structurale într-o perioada viitoare. Doar 0,18% dintre întreprinderi au primit aprobarea pentru proiectul depus, iar aproximativ 71,99% dintre IMM-urile investigate îsi finanteaza activitatile economice din surse proprii.

          Coordonatorul stiintific al lucrarii, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, presedinte de onoare al CNIPMMR, a precizat ca valoarea, actualitatea si utilitatea volumului pot fi sintetizate în prezentarea ultimelor evolutii economico-sociale, asa cum sunt percepute de întreprinzatorii din România în anul 2016, in punctarea principalelor probleme cu care se confrunta IMM-urile în primavara anului 2016, in caracterizarea esentializata a întreprinzatorilor din România, asa cum se prezinta ei în perioada post criza economica la nivelul anului 2016, in reliefarea unor caracteristici constructive si functionale majore de natura manageriala, comerciala, financiara, inovationala, umana, ale IMM-urilor din România, global si pe anumite tipologii si in punerea la dispozitie a unui set de prioritati si modalitati strategice si tactice privind relansarea sectorului de IMM-uri.

          „Actualul raport de cercetare se rezuma la analiza pe baza intervievarii în primavara anului 2016 a întreprinzatorilor si managerilor din IMM-uri si a renuntat la analizele pe baza de bilanturi, datorita neobtinerii acestora  în timp util de la Ministerul Finantelor Publice”.
          Gina Plantos, presedinta Patronatului Judetean Bacau al IMM

          Bacauani “activi”, la Ministerul Fondurilor Europene

            Comunele fara romi in scripte nu intra in program

            Marian Damoc, coordonatorul proiectului “Cetateni activi pentru Bacau”, a fost invitat, vineri, la Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru a participa la dezbaterea asupra programului “Scoala pentru toti”, care urmareste reducerea abandonului scolar.

            “Invitatia vine dupa ce, impreuna cu Asociatia «Favor», am solicitat eliminarea criteriului prin care minimum 20% dintre copiii beneficiari trebuie sa fie de etnie roma. In caz contrar, nici un proiect nu este eligibil.

            De ce am solicitat asta? Pentru ca saracia din mediul rural din România nu tine de etnie. In judetul Bacau exista numeroase comune in care populatia nu a avut primari suficient de isteti care sa ii invete sa-si declare adevarata etnie la recensamânt, macar pentru a putea beneficia pe viitor de multele fonduri existente pentru aceste comunitati”, a explicat Marian. 41 dintre cele 85 de comune ale judetului Bacau nu au declarat nici macar un locuitor de etnie roma, iar 21 au sub 50 de romi declarati la referendum.

            Asta inseamna ca cele 62 de comune ar fi excluse de la finantare. La dezbatere au participat Mircea Dumitru, ministrul Educatiei, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, Dan Barna, secretar de stat din MFE, ong-isti, consultanti, experti. Concluziile?

            “Procentul de 20% beneficiari romi ai programului este impus de Comisia Europeana in urma negocierilor cu guvernul român inainte de aprobarea programelor, astfel ca solicitarea mea – eliminarea procentului – nu poate fi pusa in discutie”, explica Marian Damoc. Ceva se va schimba, totusi, adauga el:

            “Cel mai probabil, grupul tinta de minim 20 % la suta nu va mai fi obligatoriu, având in vedere faptul ca mai multi participanti am adus in discutie subiectul. Criteriul obligativitatii va fi eliminat si se va crea o grila de punctare in functie de procentele din grupul tinta, dând astfel sansa unor localitati din zone fara persoane de etnie roma sa participe la program.”

            Cât primim si cât daruim

            A devenit cutuma, cu putere de lege: de doua ori pe an, cadrele didactice ameninta cu greva, fie de avertisment, fie generala. Se intâmpla in preajma Bacalaureatului si deschiderii unui nou an scolar. Motivele?

            Aceleasi, subfinantarea invatamântului (investitii, dotari, manuale scolare) si nivelul salarizarii personalului didactic si nedidactic, cu precadere a celui din invatamântul preuniversitar. Situatia treneaza de multi ani, chiar de prea multi, consecintele se vad, iar responsabilitatile sunt aruncate, periodic, de la o guvernare la alta.

            Din când in când, la presiunea sindicatelor, a opiniei publice, profesorii mai primesc la salariu o suma fixa sau un procent. De mai multi ani se lucreaza la o lege unica (unitara) a salarizarii si nici nu sunt sanse sa ajunga in Parlament.

            Pâna atunci, fiecare minister, oficial sau pe ascuns, isi mai ajusteaza salariile, dezechilibreaza iar sistemul, reincep negocierile de pe alte baze. Nu se ajunge nicaieri, sindicalistii bat la usa Guvernului cu profesorii in strada. Asa s-a intâmplat si de la 1 august, când salariile dascalilor au crescut cu cinci la suta (!).

            Nemultumirile persista, unele au baze reale, altele sunt puse la gramada. Invatatorii, profesorii fac parte din elita intelectualilor unei comunitati, a unei natii, cu drepturi insa si cu imense responsabilitati, despre care se vorbeste tot mai rar sau nu in egala masura ca despre drepturi.

            Respectul statului fata de un dascal se manifesta in contributia acestuia pentru sustinerea statutului de educator, si nu-i vorba numai de salariu, totodata, pentru noi toti, pentru societate, ar fi benefica si la fel de importanta ca problema banilor, o analiza foarte serioasa la nivel national, cu cifrele pe masa (cum a fost aceea din iarna, care a privit o noua programa scolara), a ingrijoratoarei stari a invatamântului, de data aceasta subiectii fiind elevii si studentii, mai precis din banca la catedra.

            Este in puterea invatatorului si profesorului sa se uite in clasa, in catalog, in notele la examenele de pe fiecare treapta de educatie. Cu siguranta are ce vedea si nu peste tot vor fi note de trecere.

            Cauze si efecte

            Circula mai demult o snoava despre fermierul care se hotarâse sa se imbogateasca hranind vitele mai mult cu aer si mai putin cu paie. Si care a fost cuprins de o mare mirare când i-au murit animalele de foame in momentul in care se hotarâse sa le creasca portia de aer proaspat.

            România se afla in aceasta situatie. De peste un sfert de secol se taie cheltuieli si am ajuns astazi sa ne miram ca invatamântul livreaza absolventi imbecili si ca sistemul sanitar nu poate trata bolnavii.

            Iar pentru ca tabloul sa fie complet, ni se spune ca de vina nu sunt guvernantii – oricare ar fi fost ei – ci de vina sunt profesorii si medicii. Si poporul o crede.

            Ca o parte din vina o au cadrele didactice si cele medicale este adevarat. Nici un sistem nu este perfect si, statistic, in orice domeniu exista un procent de rebuturi. Problema care se pune la noi este, insa, ca se cere ca un sistem sa functioneze bine in conditiile in care i-au fost luate jumatate din piese iar combustibilul a fost indoit cu apa.

            Exista voci care sustin ca situatia aceasta este una indusa, ca se doreste transformarea românilor intr-un soi de sclavi buni numai de munca, incapabili sa priveasca mai departe de limitele impuse de nevoile primare. E discutabil; am vazut situatii similare generate nu de vreun complot secret ci pur si simplu de prostia omeneasca.

            Problema este ca nu exista nici dorinta de a intelege cauzele problemei si nici vointa de a o rezolva. Pe de o parte este foarte usor sa dirijezi nemultumirile societatii dinspre Guvern catre o categorie profesionala aruncând fumigene media. Mai ales daca te ajuta in intentia de a privatiza, de exemplu, Sanatatea.

            Pe de alta parte, ar insemna ca o parte din sumele incasate de la buget de catre fortele represive (servicii secrete, Parchete, forte de interventie) sa fie dirijate spre Educatie si Sanatate.
            Imaginati-va ce ar insemna un electorat bine educat, care ar sti care-i sunt prioritatile si, mai ales, care ar fi imun la gogosile politicienilor…

            Trei masini implicate intr-un accident la Cleja

              FOTO: Ungureanu Ciprian Costel

              Sâmbata seara, in jurul orei 19.30, s-a produs un accident de circulatie pe E-85, la Cleja. O soferita de 45 de ani, din judetul Neamt, nu a pastrat distanta de siguranta in trafic si a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de un tânar de 24 de ani, care era oprit pe banda de lânga axul drumului pentru a vira la stânga.

              Din impact acesta a fost proiectat pe contrasens unde a izbit o alta masina, condusa de un bacauan de 61 de ani.

              In urma accdientului, soferul de 24 de ani si o tânara de 22 de ani, pasagera in masina lui, au fost raniti si au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale, insa nu au ramas internati.

              Politistii continua cercetarile pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa.

              VIDEO: Ionut Iftimoaie vs Jorge Loren

                FOTO: Gheorghe Popescu

                Ionut Iftimoaie cucereste centura mondiala la ultimul meci al carierei.

                Ionut Iftimoaie s-a retras din activitatea sportiva ca un erou

                  FOTO: Superkombat Fighting Championship

                  zeci de mii de comanesteni si oameni veniti din toata tara l-au sustinut la meciul de adio, in care a preluat de la Jorge Loren centura de campion mondial la Superkombat

                  Cunoscutul luptator K1 Ionut Iftimoaie, supranumit si Rocky al sportului românesc, a cucerit centura mondiala la categoria Super Cruiser (95 kg) in ultimul meci al carierei sale. Meciul a avut loc in cadrul Galei Superkombat Komanesti, organizata chiar in orasul in care s-a nascut si in care traieste Ionut Iftimoaie, un eveniment grandios, la care au participat zeci de sportivi din patru tari, dar si 30.000 de spectatori (dupa aprecierile organizatorilor).

                  Gala Superkombat a avut loc sâmbata seara (6 august) pe Dealului Galion, din Comanesti, locul special amenajat de Primarie (unul dintre principalii sustinatori ai evenimentului) pentru serbarile câmpenesti ale comanestenilor de peste an. De dimineata si chiar cu o zi inainte, zona a fost asaltata de localnici si de oameni veniti din multe localitati invecinate, iar unii si-au instalat acolo corturi pentru un veritabil week-end la sarbatoarea „Zilele orasului Comanesti”, in care era programata si Gala Superkombat.

                  Supergala sportiva de talie mondiala

                  Ionut Iftimoaie a luptat, in meciul sau de adio, cu un campion de talie mondiala, spaniolul Jorje Loren, dar disputa lor sportiva a fost precedata de meciuri demonstrative si de meciuri Super Fight, in care s-au intrecut sportivi din România, din Italia, din Germania, Anglia si din Croatia.
                  Spectacolul din ringul sportivilor a fost permanent dublat de unul al spectatorilor aflati in perimetrul amenajat special pentru Gala, dar si pe tot platoul framântat al Dealului Galion.

                  Multi dintre spectatori erau veniti „in echipa”, colegi de serviciu si membrii familiilor sau poate doar prieteni si cunostinte din Comanesti si din alte localitati. Ei au scandat mereu in favoarea sportivilor români, insa punctul culminant a fost atunci când a fost anuntata, spre miezul noptii, confruntarea dintre Ionut Iftimoaie si Jorge Loren.

                  Intâlnire de grad zero

                  Meciul, o veritabila intâlnire sportiva de grad zero, a fost precedata si de intonarea imnurilor de stat ale României si Spaniei, românii din tribune si cei de pe intregul platou Galion fiind la unison, in cântec, alaturi de insusi eroul serii, Ionut Iftimoaie.

                  Ionut a inceput foarte hotarât meciul, agresiv, cu lovituri directe si precise în special în zona fetei. Chiar din prima repriza a fost confirmata intentia sa de a iesi invingator. Repriza a doua a fost chiar una dramatica, atunci când Ionut a cazut pentru numai o fractiune de secunda in genunchi, dar sportivul a continuat sa aplice procedee tehnice cu piciorul drept si de genunchi. Ionut a fost vioi in ring, s-a deplasat continuu si i-a impus respect adversarului. La final, in uralele sustinatorilor sai, arbitrii-judecatori l-au declarat în unanimitate învingator. Centura de campion mondial i-a revenit.

                  Lacrimile de adio au udat fata victoriei

                  Momentele de final au fost absolut tensionate de emotii, cele mai mari fiind chiar din partea lui Ionut Iftimoaie, care s-a imbratisat in repetate rânduri cu Jorje Loren, caruia i-a multumit pentru companie. Pe fata sportivului nostru am incercat sa vad lachimi, pentru ca parea sa nu-si mai stapâneasca emotia, dar erau greu de distins pentru ca Ionut, dupa efortul depus, era lac de transpiratie. Nu a uitat totusi sa se invaluie in drapelul românesc, asa cum a procedat si adversarul sau, care a scos la iveala drapelul Spaniei. Ionut a mai avut putere sa se adreseze tuturor celor prezenti, cu glasul aproape sugrumat de emotie.

                  „Va spun din suflet – adeclarat sportivul -, m-am pregatit pentru acest meci timp de sase luni, am slabit 11 kilograme pentru a ma prezenta in fata dumneavoastra in cele mai bune conditii. Va multumesc ca m-ati sustinut pentru a obtine aceasta victorie frumoasa!”.

                  Impresionante au fost, pe tot parcursul meciului, dar si in momentele de dupa acesta, acordurile ritmice ale tobosarilor din trupele de ursari de pe Valea Trotusului, bine cunoscute si de bacauani, dar si de toti locuitorii oraselor din judetul Bacau si chiar din marile orase ale tarii. Ursarii au transmis, astfel, forta proverbiala a regelui padurii de la noi sportivului care a devenit un idol pentru toti.

                  [wonderplugin_gallery id=”644″]

                  Ionut ramâne un comanestean convins

                  Vineri, 5 august, la Hotelul Perla, din statiunea Slanic Moldova, la „Proba cântarului oficial” pentru sportivii inscrisi la Gala, Ionut Iftimoaie a transmis, de asemenea, un mesaj comanestenilor. „Tot ceea ce sunt eu in acest moment – a spus sportivul de performanta -, tot ceea ce am datorez acestui minunat sport. Este atât de placut pentru un sportiv care activeaza in strainatate sa poata sa aiba placerera, chiar marele noroc, binecuvântarea sa lupte in fata publicului de acasa.

                  Eu am marele noroc sa am o familie minunata si o cariera frumoasa, dar si marea posibilitate sa fac ultimul meci. Toate se intâmpla la timpul lor, iar pentru mine acum se intâmpla ceea ce imi doream de mult. Nu puteam sa-mi inchei cariera decât acasa, in România, alaturi de publicul meu minunat. România este casa mea, dar Valea Trotusului si orasul Comanesti au oameni minunati care, zi de zi, imi ofera foarte multa caldura.”

                  Gala Superkombat a putut fi urmarita în direct pe mai multe canale tv online si chiar pe cunoscutul canal Eurosport, astfel incât a fost vazuta in 95 de tari.

                  Pagina 1

                    pagina1

                    Motivarea sentintei lui Stavarache: Nimic nu a putut demonta interceptarile

                      Numeroasele interceptari ale convorbirilor telefonice sau ambientale au fost decisive in condamnarea fostului primar, Romeo Stavarache, si a apropiatilor sai, in dosarul de mita.

                      Concluzia magistratului de la Tribunal, dupa analizarea tuturor probelor, este aceea ca Romeo Stavarache a dat dovada de o perspicacitate deosebita, folosindu-se de complicii sai si evitând pe cât posibil intâlnirile cu „finantatorii”.

                      Discutiile erau trunchiate si mai mult prin semne. „Metoda principala de lucru era prin ceilalti inculpati – complici care duceau la indeplinire sarcinile trasate de primar.”

                      Judecatorul nu a tinut cont de declaratiile inculpatilor prin care au negat faptele, aducând ca argumente zeci de pasaje din interceptari.

                      Fostul primar al Bacaului, Romeo Stavarache, a fost condamnat, la mijlocul lui iulie, la sase ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de 5 fapte de luare de mita. Liviu Goian (administratorul televiziunii bacauane 1TV), Liviu Cenusa (patronul „Ziarului de Bacau”), Constantin Apostol, fost director la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, acuzati de complicitate la luare de mita, au primit fiecare câte 3 ani închisoare.

                      Judecatorul de la Tribunalul Bacau a dispus încetarea procesului penal fata de Costel Casuneanu, pentru infractiunea de dare de mita, întrucât a intervenit prescriptia raspunderii penale. Potrivit rechizitoriului, in perioada 2008 – 2011, fostul primar Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalti inculpati, ar fi pretins si primit, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani.

                      In total, spun procurorii, spaga ar depasi 2,3 milioane de lei, suma ce urmeaza sa fie confiscata daca sentinta va fi mentinuta si in apel.

                      Contracte fictive

                      Pe mai bine de 100 de pagini, magistratul de la Tribunalul Bacau expune probele care ar confirma vinovatia inculpatilor. Majoritatea interceptari ale convorbirilor in care inculpatii (sau martorii) vorbeau despre contracte de sponsorizare sau publicitate, strâns legate de contractele derulate de primarie.

                      Principala concluzie la care a ajuns instanta este ca apropiatii fostului primar au actionat numai la comanda acestuia si ca nicio miscare nu era facuta fara acordul edilului. „Din analiza acestei convorbiri în contextul întregului material probator administrat în cauza, rezulta urmatoarele concluzii: Inculpatul GL (Liviu Goian, n.r.) actioneaza ca intermediar al inculpatului SR (Romeo Stavarache, n.r.), transmitând hotarârile luate de acesta, fara a avea posibilitatea sa negocieze singur platile. (…)

                      Cu privire la sumele de bani încasate de SC LIGONE INTERNATIONAL SRL, se retin urmatoarele: Contractele de publicitate încheiate cu aceasta societate de catre SC ROMBET SA si SC BACON SRL sunt fictive, în sensul ca serviciile de publicitate la care postul de televiziune s-a obligat nu au fost efectuate. Singura justificare a acestor contracte a fost sa disimuleze faptul ca sumele de bani au fost achitate cu titlu de mita solicitata de catre inculpatul SR, cu complicitatea inculpatului GL”, apreciaza magistratul.

                      La aceeasi concluzie ajunge si in ceea ce priveste suma totala de 116.620 lei, virata în perioada septembrie – octombrie 2008, în conturile SC MEDIABAC SRL de catre SC ROMBET – „a reprezentat mita solicitata de catre inculpatul SR lui RC (denuntatorul Rusu Costica, n.r.) pentru derularea contractului privind asigurarea serviciului de iluminat public în municipiul Bacau”.

                      „Dând dovada de o perspicacitate deosebita, inculpatul purta discutii în mod trunchiat”

                      In fata numeroaselor interceptari care confirma implicarea si interesul crescut al fostului primar de a atrage sponsorizari pentru anumite firme, explicatiile lui Stavarache ramân fara valoare:

                      „Inculpatul SR s-a aparat si a aratat ca nu a avut nicio întâlnire directa cu denuntatorul RC si nu a negociat cu acesta termenii contractului si nu a solicitat sume de bani pentru mentinerea acestuia, dar apararea este contrazisa de probele administrate în cauza.

                      Dând dovada de o perspicacitate deosebita, inculpatul purta discutii, atunci când nu puteau fi evitate, în mod trunchiat, asa cum rezulta din înregistrarile ambientale si telefonice; evita a se întâlni de prima data cu denuntatorul tocmai pentru a-si asigura o anumita protectie si, atunci când totusi acest lucru se întâmpla, vorbea mai mult prin semne cunoscând ca acestea nu pot fi înregistrate. Iar metoda principala de lucru era prin ceilalti inculpati – complici care duceau la îndeplinire sarcinile trasate de primar”, este opinia judecatorului.
                      „Scopul contractelor încheiate nu a fost unul legitim”

                      Din interceptari reiese, mai arata magistratul, si legatura directa dintre sponsorizarile facute de denuntatorul Viorel Rusu, administratorul CONEXTRUST si RUSTRANS, si contractele pe care acesta le avea cu primaria.

                      „Aceasta convorbire este relevanta pentru demonstrarea faptului ca atât SR cât si AC (Apostol Constantin, n.r.) cunosteau faptul ca RV va plati suma de 150.000 lei doar daca i se deconteaza de catre primarie alte facturi pe care societatea sa le emisese, decontari ce urmau a fi facute la solicitarea primarului.

                      Urmatoarele plati a câte 50.000 de lei sunt facute de catre SC CONEXTRUST SA catre Asociatia TOP SPORT în datele de 9.02 si 11.02.2009, dupa ce societatea a primit de la Primaria Bacau, în intervalul 5.02 – 11.02.2009, suma totala de 293.224,12 lei”, argumenteaza instanta. Legat de contractele de publicitate incheiate de Viorel Rusu cu societatile administrate de Goian si Cenusa, magistratul arata ca unele nu s-au derulat in realitate, iar altele s-au respectat doar pentru a ascunde platile dispuse de fostul primar:

                      „În ceea ce priveste serviciile de mare publicitate pentru show room – ul Mitsubishi, din examinarea numerelor cotidianului „Ziarul de Bacau”, aparute în perioada de desfasurare a contractelor, rezulta ca acestea au fost efectuate.

                      Totusi, si aceste plati intra în continutul infractiunii de luare de mita întrucât, conform declaratiilor lui RV, acestea au fost ordonate de catre inculpatul SR, iar cuantumul lor urma sa fie scazut din suma totala pe care trebuia sa i-o remita. În aceste conditii, chiar în situatia în care a beneficiat de publicitate, scopul contractelor încheiate nu a fost unul legitim, justificat de un interes economic.”

                      Dupa un calcul logic, mai arata judecatorul, suma totala platita de Viorel Rusu, conform solicitarilor lui Stavarache, catre firmele celorlalti inculpati, a fost de 1.259.789,03 lei, iar valoarea contractului pentru care a fost ceruta aceasta suma a fost de aproximativ 11.319.721,27 lei, rezultând astfel ca „banii platiti cu titlu de mita reprezinta un procent de 11,12 %, foarte apropiat de cel solicitat de SR”.

                      „Inculpatul SR se apara si arata ca nu avea cum sa pretinda ceva pentru atribuirea acestor contracte pentru ca nu avea atributie de serviciu în acest sens: nu a numit comisia de licitatie, nu a facut parte din aceasta comisie, nu a semnat nici un document si nu avea cum sa influenteze atribuirea sau neatribuirea acestui contract. Si aceste afirmatii în aparare sunt contrazise de întelegerile pe care inculpatul SR le-a avut cu denuntatorul RV, de discutiile telefonice si ambientale pe care inculpatul le-a avut cu inculpatul AC dar si a celorlalte discutii ambientale dintre martori, relatate mai sus, coroborate si cu declaratia denuntatorului RV”, precizeaza instanta.

                      „In vederea încasarii banilor se folosea de aceiasi complici…”

                      La cele doua denunturi, se adauga si cel facut de Constantin Sosu, administrator al SC Soma, o proba la fel de importanta, in opinia instantei, care ar confirma modalitatea de derulare a contractelor incheiate de primarie.

                      „La data de 13.06.2014, SC, administrator al SC SOMA SRL Bacau, a formulat un denunt prin care a sesizat Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau despre faptul ca, în anul 2010, pe fondul derularii contractului de gestiune al Serviciului public de salubrizare a municipiului Bacau, încheiat între SC SOMA SRL si Primaria municipiului Bacau, primarul municipiului Bacau, SR, i-a pretins încheierea unui contract de publicitate cu postul de televiziune local 1 TV Bacau (apartinând SC LIGONE INTERNATIONAL SRL Suceava – administrata de GL).

                      În aceste condiţii, între SC SOMA SRL si SC LIGONE INTERNATIONAL SRL Suceava a fost încheiat în anul 2010 un contract de publicitate în baza caruia SC SOMA SRL a achitat suma de 40.000 lei, iar în anul 2011, în baza unui nou contract, a fost achitata suma de 30.000 lei. Dupa achitarea sumei de 40.000 lei în anul 2010, Primaria municipiului Bacau a început sa achite din facturile restante emise de SC SOMA SRL Bacau.

                      Desi au fost încheiate cele doua contracte de publicitate si au fost achitate sumele de bani de mai sus, nu a fost prestat niciun serviciu de publicitate de catre SC LIGONE INTERNATIONAL SRL Suceava. În anul 2011,GL i-a solicitat lui SC sa mai vireze si alte sume de bani postului de televiziune însa acesta nu a mai fost de acord.

                      Si din declaratia acestui denuntator rezulta implicarea nemijlocita a primarului în încheierea contractelor de publicitate cu SC LIGONE INTERNATIONAL SRL pentru ca primaria sa isi execute în mod corespunzator obligatiile (…). Si acest martor expune aceeasi modalitate de lucru a inculpatului de a purta discutii în diferite locuri, mai putin în biroul sau, de expl. in cabinetul secretarului; discutiile nu erau facute în prezenta altor persoane, iar în vederea încasarii banilor se folosea de aceiasi complici pentru a diminua pe cât posibil implicarea sa personala”, conchide instanta.

                      Eliberarea unui certificat de urbanism, conditionata de sponsorizari

                      Alte interceptari ar demonstra ca fostul primar a conditionat eliberarea unui certificat de urbanism, solicitat de SC ASERO SRL (detinuta de fiii lui Casuneanu), de achitarea unei sume de bani cu titlu de sponsorizare catre Asociatia TOP SPORT.

                      „Având în vedere atitudinea lui SR de refuz de eliberare a certificatului, anterioara datei de 8.04.2009, si de cunoastere a importantei acestuia pentru CC (Costel Casuneanu, n.r.), singura explicatie pentru aprobarea cererii SC ASERO SRL este promisiunea lui CC ca va sponsoriza în continuare echipa de handbal.

                      Aceasta concluzie este sprijinita si de convorbirile ulterioare acestei date purtate de catre inculpati. (…) Din aceasta discutie rezulta ca în data de 9.04.2009, imediat deci dupa eliberarea certificatului de urbanism, inculpatul CC a decis sa încheie un contract în temeiul caruia sa puna la dispozitia inculpatului AC suma de 200.000 de lei.

                      Mai rezulta ca aceasta suma a fost stabilita anterior, în cursul unei discutii dintre inculpati, si ca AC are nevoie imediata de bani. Cursul acestor fapte, probate prin mijloacele de proba administrate în cauza, nu poate fi explicat decât prin existenta pretinderii de catre inculpatul SR a sumei de 100.000 de lei de la inculpatul CC, acceptarea acestei solicitari de catre acesta din urma fiind motivul pentru care opozitia primarului la eliberarea certificatului de urbanism nu s-a mai manifestat”, se arata in motivarea sentintei.

                      Romeo Stavarache, implicat direct in administrarea Asociatiei TOP SPORT

                      Din probele administrate, mai spune instanta, ar rezulta ca Romeo Stavarache, alaturi de Constantin Apostol, se ocupa de administrarea Asociatiei TOP SPORT.

                      „Astfel, inculpatul SR se implica în mod activ atât în politica de transferuri a echipei cât si în asigurarea surselor de finantare a Asociatiei TOP SPORT, atât din contracte de sponsorizare sau publicitate, cât si din fonduri publice. De asemenea, inculpatul era recunoscut ca factor de decizie atât de catre angajatii Asociatiei, cât si de catre jucatorii echipei.

                      Interesul sau în echipa îl depasea pe cel al unui suporter, fiind similar cu cel al unui administrator care urmareste anumite obiective si se implica în mod activ în atingerea acestora, atât prin stabilirea strategiilor cât si prin asigurarea mijloacelor necesare, financiare sau de alta natura.

                      Din convorbirile interceptate si înregistrate în cauza reies cu claritate toate aspectele susmentionate. (…) Fata de cele expuse, se constata ca inculpatul SR participa în mod nemijlocit la administrarea Asociatiei TOP SPORT, comportându-se ca un adevarat factor de decizie. În aceste conditii, solicitarea de sponsorizari de la denuntatorii RV, RC si de la CC s-a facut pentru sine, inculpatul beneficiind de acesti bani prin folosirea lor în cadrul Asociatiei TOP SPORT”, este concluzia instantei.

                      In cursul procesului, avocatii inculpatilor au invocat nelegalitatea interceptarilor, conform unei decizii din acest an a Curtii Constitutionale.

                      Solicitarea, insa, nu a fost luata in calcul, considerându-se ca deciziile Curtii Constitutionale „au putere numai pentru viitor” si nu se aplica in acest caz: „În cadrul dosarului nr. 92/D/P/2015, masurile de supraveghere tehnica au fost implementate în perioada 2009 – 2013, atunci când dispozitiile art. 142 alin.1 C.p.p. înca activau.

                      De asemenea, trebuie spus ca mandatele de supraveghere tehnica în baza carora au fost efectuate interceptarile convorbirilor telefonice contestate au fost solicitate de procuror si emise de judecatorul din cadrul Tribunalului Bacau, cu respectarea dispozitiilor art. 138 C.p.p si urmatoarele.”

                      Moralitatea indoielnica a denuntatorilor nu conteaza

                      Apararile inculpatilor care faceau referire la „profilul moral al denuntatorilor”, în special Viorel Rusu si Costica Rusu, „respectiv ca acestia au multe procese pe rol, sunt de o moralitate îndoielnica si ca sunt agenti provocatori”, nu au influentat in niciun fel decizia instantei.

                      „S-au depus acte din care rezulta implicarea martorilor în alte procese penale sau litigii economice. Or, aceste afirmatii nu contrazic cu nimic situatia de fapt de mai sus, nu altereaza continutul declaratiilor si nici a înregistrarilor.

                      De asemenea, nu s-a probat în nici un fel o alta situatie de fapt din care sa rezulte ca platile facute de societatile martorilor denuntatori au o baza legala, contractuala, si ca banii au fost dati strict pentru serviciile prestate catre primarie.

                      Desi se invoca ca martorii sunt mincinosi, nu s-a pornit nicio plângere penala împotriva acestora si nu s-a constatat prin nicio hotarâre judecatoreasca aceasta situatie de fapt”, arata magistratul.

                      „Controla întreaga activitate a primariei”

                      Perceptia judecatorului vizavi de persoana fostului primar, formata pe baza convorbirilor purtate de acesta cu inculpatii/martorii din dosar si confirmata de diversi angajati din primarie, este una total nefavorabila:

                      „Inculpatul SR, în calitatea sa de primar al municipiului Bacau, avea atributii directe în ceea ce priveste administrarea acestei unitati administrativ teritoriale. Desi, formal, si-a delegat o mare parte din aceste atributii, din actele aflate la dosar rezulta ca în fapt controla întreaga activitate a primariei, iar compartimentele de specialitate puneau în aplicare deciziile sale.”

                      Instanta aduce ca argumente si declaratiile fostului viceprimar Onica, administratorului public al municipiului si ale unor sefi/directori din primarie, din care rezulta ca Stavarache decidea în mod direct ordinea de plata si sumele efectiv platite, pentru agentii economici care aveau contracte cu primaria.

                      „Mai mult, tot din convorbirile interceptate si redate în cauza rezulta ca însusi inculpatul SR se comporta ca si cum încheierea sau derularea contractelor, precum si eliberarea unor documente de catre primarie depind de vointa sa.

                      Astfel, când discuta cu inculpatul AC despre contractul de lucrari tehnico-edilitare ce urma sa fie încheiat cu SC CONEXTRUST SA, inculpatul lasa sa se înteleaga în mod clar ca el este cel care se opune, nepunându-se în discutie decizia altor persoane din primarie. De asemenea, tot din discutiile interceptate si înregistrate în cauza, reiese ca inculpatul SR putea sa lase fara efecte contractul de iluminat public încheiat cu SC ELECTROCONSTRUCTIA ELCO SA prin oprirea emiterii de comenzi, fapt care de altfel s-a si întâmplat. Si mai evident reiese puterea discretionara pe care inculpatul o avea în primarie din refuzul comunicat lui AC de a elibera certificatul de urbanism pentru SC ASERO SRL – «Pentru ca nu i-l dau, de exemplu».

                      Întrucât împrejurarea ca inculpatul SR era cel a carui aprobare trebuia obtinuta era cunoscuta de catre operatorii economici, se explica de ce toti martorii denuntatori au fost de acord cu solicitarile acestuia. Perceptia tuturor a fost ca inculpatul SR are posibilitatea efectiva de a decide, în temeiul atributiilor sale, cu privire la toate aspectele ce tin de activitatea Primariei Bacau”, este descrierea facuta de judecator.

                      “Am inteles ca trebuia sa fiu indepartat din functia de primar si am inteles prea târziu, dar nu inteleg de ce trebuie sa fiu indepartat de familia mea. S-au facut lucruri, pe ascuns, fara stirea mea, mi s-a falsificat semnatura, s-au modificat date din contracte. (…) Nu e posibil sa vina cineva sa spuna ca eu am cerut ceva. Cred ca s-au gândit ca este singurul mod de a scapa de mine.”
                      Romeo Stavarache

                      Mai putine carnivore in padurile bacauane

                      Populatiile de urs brun au scazut in judetul Bacau cu 1,33%

                      Situatia comparativa pentru anii 2015 – 2016 in evaluarea speciilor de carnivore strict protejate (urs, lup, râs, pisica salbatica) de pe teritoriul judetului Bacau releva o tendinta de scadere a populatiilor de urs, lup si râs.

                      Efectivele de urs brun (Ursus arctos) sunt in scadere pe majoritatea fondurilor cinegetice, iar la nivel de judet se înregistreaza o reducere cu 1,33%. Pentru populatiile de lup (Canis lupus) s-a constatat, de asemenea, o usoara scadere a efectivelor, de 0,61%.

                      Populatiile de pisica salbatica (Felis silvestris) sunt deocamdata în echilibru, iar populatiile de râs (Lynx lynx) nu înregistreaza cresteri semnificative, cu toate ca începând cu anul 2012 vânatoarea acestei specii a fost strict interzisa.

                      Cauzele posible – spun evaluatorii – sunt comportamentul solitar si arealul vast de care are nevoie râsul pentru hranire, areal care a fost redus semnificativ de activitatile umane.

                      Evaluarea populatiilor speciilor de carnivore strict protejate a avut loc in perioada 30 martie – 20 mai si a fost realizata de gestionarii fondurilor cinegetice împreuna cu reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau, ai Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Bacau, ai Garzii Forestiere si ai Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice.

                      Evaluarea din acest an a adus câteva elemente de noutate, în sensul ca întreaga suprafata a judetului a fost împartita în cuadrate cu latura de 10/10 km, care au fost suprapuse peste limitele fondurilor cinegetice.

                      „Într-un grup de lucru organizat la Agentia pentru Protectia Mediului Bacau împreuna cu reprezentantii fondurilor cinegetice – spune directorul executiv al institutiei, Paul Toderica -, în interiorul fiecarui cuadrat, s-au stabilit cel putin trei transecte a câte trei km pe drumuri forestiere, drumuri de exploatare, culmi si vai principale. Evaluarea urmelor sau a semnelor de prezenta pe aceste transecte s-a efectuat simultan pentru toti gestionarii, astfel încât s-a evitat dubla înregistrare a exemplarelor aflate în deplasare de pe un fond cinegetic pe altul”.

                      Situatiile centralizate la nivel de judet au fost înaintate Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, împreuna cu propuneri de plafon maxim de interventie. „Propunerile de plafon maxim de interventie – a precizat Paul Toderica – au avut la baza situatia efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendinta si structura populatiei, inclusiv nivelul pagubelor înregistrate”.
                            

                      ULTIMELE ȘTIRI