20 aprilie 2024
CulturăGala Premiilor Festivalului “Toamna Bacoviana”, Bacau - 2016

Gala Premiilor Festivalului “Toamna Bacoviana”, Bacau – 2016

Festivalul “Toamna Bacoviana”, aflat la editia a VI-a, organizat cu ocazia implinirii a 135 de ani de la nasterea poetului George Bacovia, s-a incheiat vineri, 23 septembrie, la Sala “Ateneu”, cu festivitatea de decernare a premiilor.

Inainte insa, invitatii, poeti, romancieri, critici de arta, sefi de reviste culturale, din tara, Republica Moldova si Ucraina (Cernauti), s-au intâlnit cu elevi din colegiile bacauane, au vizitat Casa Memoriala “George Bacovia”, iar la ora 17.00, conform traditiei, o parte dintre ei au recitat din creatiile proprii la statuia Poetului din centrul orasului.

Din pacate, cum remarca si presedintele Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu, prezent pentru prima data la o asemenea manifestare, in sala era doar “poporul scriitoricesc”, debutanti, consacrati, premiati sau nu, publicul, caruia – nu-i asa – i s-a adresat intregul festival, a renuntat, cred, sa tot caute spatiile unde erau planificate initial diferite activitati din program.



Aceeasi situatie ca si in zilele precedente, aspecte asupra carora vom reveni in editiile urmatoare. Acum sa ne concentram. Au fost patru rânduri de premii. Voi incepe cu finalul, care, in opinia multor participanti, a mai salvat din atmosfera incordata, blazata, din ultimele doua zile.

Premiile “Toamna Bacoviana”

Premiul pentru debut cu volum de poezie – Maria Pilchin (Chisinau); Premiul de Excelenta pentru intreaga activitate – Valeria Manta Taicutu (Buzau, manager de revista culturala, poet, critic literar); Premiul de Excelenta – Adrian Dinu Racheru (Timisoara, reputat critic literar, istoric literar, cercetator). Laudatio: acad. Mihai Cimpoi); Premiul “Toamna Bacoviana” – Nicolae Scurtu (Bucuresti, critic de arta, publicist remarcabil, profesor, cu o activitate bogata de recuperator al memoriei lui George Bacovia. Laudatio: conf. univ. dr. Ioan Danila).

Premiul National “George Bacovia” – Lucian Vasiliu (Iasi, poet, director de revista. Laudatio: acad. Valeriu Matei).

Premiul Opera Omnia – acad. Mihai Cimpoi (Republica Moldova. Un excelent Laudatio semnat de criticul Theodor Codreanu). Premiul National si Opera Omnia au fost inmânate de Sorin Brasoveanu, presedinte al Consiliului Judetean, care s-a adresat celor prezentI:

“Va multumesc tuturor ca ati acceptat invitatia noastra de a fi impreuna la aceasta importanta sarbatoare a noastra, a comunitatii bacauane, implinirea a 135 de ani de la nasterea marelui poet George Bacovia.

Prezenta dumneavoastra la activitatile din cadrul “Toamnei Bacoviene” ne-a onorat si, cu siguranta, le-a innobilat. M-as fi bucurat si mai mult daca sala ar fi fost plina, eu stiu ca bacauanii sunt buni si fini cunoscatori ai poetului nostru, ai operei lui. Sunt, in acelasi timp, iubitori de cultura, de aceea cred ca la editiile viitoare va trebui sa acordam o mai mare atentie mediatizarii acestui eveniment.

M-am intretinut cordial si prieteneste cu mai multi invitati, poeti, critici literari, directori de reviste, le multumesc pentru aprecieri si de pe acum sunt invitati si la editia urmatoare. De asemenea, am discutat si chestiuni de interes pentru Bacau, cum ar fi preluarea imobilului cunoscut drept “Casa Vasile Alecsandri”. Felicitari tuturor, multumesc elevilor care, in fiecare zi de festival au sustinut spectacole publice, dedicate poetului si creatiilor sale”, au fost cuvintele presedintelui Consiliului Judetean.

Premiile Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor

Prezentarile (asa cum au fost) au purtat marca Calistrat Costin. Importante ramân cartile premiate. 1. Maria Stefan (Bacau); 2. Vasile Ghica (Galati) ). 3. Petrus Andrei (Bârlad). 4. Maria Elena Cusnir (Suceava). 5. Petre Isachi (Bacau). 6. Cezar Straton (Suceava). Din lapidarele prezentari ale lui Calistrat Costin, nu s-a prea inteles mare lucru. Sa dam vina pe sonorizare. Pentru edificare, puteti afla mai multe despre premianti de pe internet. Dati cautare!

Premiile Revistei PLUMB

Premiul pentru Poezie – Mihaela Babusanu. Premiul pentru Publicistica – Dan Busnea. Premiul pentru Proza – Gheorghe Ungureanu.

Premiile concursului de interpretare din creatia lui George Bacovia

Pe toata perioada festivalului, elevi de la scolile gimnaziale si colegii din Bacau au sustinut spectacole – concurs la statuia poetului George Bacovia. In primele doua zile a plouat, astfel ca spectacolele s-au desfasurat la sala Ateneu, in a trei zi nu a fost sonorizare. Cu toate acestea, elevii, indrumati excelent de profesorii lor, s-au prezentat excelent in fata trecatorilor ocazionali, ca nu putem vorbi de un public. Cu talent, cu seriozitate, copiii l-au sarbatorit cu dragoste, alegadu-sI cu grija repertoriile, multI dintre ei, dupa cum am aflat, erau pentru prima data pe o scena. Felicitari tuturor.

Organizatorii au desemnat un juriu pentru a rasplati cu premii activitatea artistica a acestora, care a acordat urmatoarele premii:

Scoli gimnaziale: Premiul I – Scoala “Alexandru Ioan Cuza”; Premiul II – Scoala Gimnaziala 10; Premiul III – Scoala Gimnaziala Letea Veche.

Colegii: Premiul I – Colegiul National “Vasile Alecsandri”; Premiul II – Colegiul “Ion Ghica”; premiul III – Colegiul “Gheorghe Vrânceanu”.

Pe lânga diplome, formatiile si grupurile premiate, au fost recompensate si financiar, respectiv 500, 400, 300 de lei.

Juriul si-a arogat dreptul de a acorda si câteva premii speciale: Colegiul “Grigore Antipa”, Colegiul “N.V.Karpen”, Scoala “Miron Costin”, Scoala “George Bacovia”, Scoala “Spiru Haret” si Scoala Luizi Calugara.

[wonderplugin_gallery id=”678″]

In editiile viitoare vom reveni cu alte detalii, impresii, opinii, pro si contra, despre festival.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri