duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2572

Pagina 1

    Cât va costa amenajarea celor două sensuri giratorii din Șerbănești

      Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat documentația pentru realizarea a două sensuri giratorii în zona benzinăriei din Șerbănești. Valoarea totală a investiției este de 5,4 milioane de lei, cu tot cu TVA. Unii se întreabă deja de ce costă atât de mult.

      Autoritățile spun că, de fapt, suma este destul de mică având în vedere amploarea investiției, deoarece nu se va reorganiza doar circulația, prin crearea unor sensuri giratorii desenate pe asfalt, ci se va reface întreaga zonă din temelii, de la rețeaua electrică până la trotuare și canalizare. Viceprimarul Constantin Scripăț a precizat că lucrarea este foarte importantă și sunt multe de făcut, de aceea vorbim de această sumă.

      „În primul rând, vor fi realizate două sensuri giratorii pentru a putea rezolva în totalitate problema accesului pe străzile Tecuciului și Plaiului și a traficului greu.

      În al doilea rând, acolo avem un nod de rețele care trebuie deviate de către administrație, nu de altcineva, ca urmare a avizelor eliberate de furnizorii de utilități.

      În al treilea rând, cei care cunosc zona pot observa că există o diferență de nivel și este necesară o încărcătură suplimentară, precum și niște lucrări suplimentare pentru ca cele două sensuri giratorii să fie funcționale. Iar în al patrulea rând, în cadrul execuției proiectului vor fi refăcute trotuarele, bordurile și sistemul de iluminat public”, a mai precizat el.

      „Costurile nu sunt nici pe departe mari având în vedere nu neapărat importanța pe care o are această investiție pentru băcăuani și pentru ieșirea din Bacău, ci lucrările care urmează a fi efectuate”.
      Viceprimarul Constantin Scripăț

      Ce se va face?

      Conform studiului de fezabilitate realizat de societatea Interproiect S.R.L care se ocupă de proiectare și consultanță precizează că pe lângă amenajarea celor două sensuri giratori este necesară realizarea unui sistem rutier nou. Astfel, zonele de spațiu verde ar deveni carosabile.

      Totodată, planul rutier prevede micșorarea diferențelor de nivel dintre direcțiile Bacău- Roman și Roman- Letea Veche, iar pe traseul național ca soluție valabilă ar fi desfacerea celor două benzi și refacerea acestora astfel încât profilul străzii să fie cu acoperiș.

      La finalul lucrării în aceea zonă va fi un covor asfaltic de 5700 de mp, o raforsare de 4300 de mp, noul sistem rutier va acoperi o suprafață de 1700 de mp, iar trotuarul va avea o lungime de 2700 de mp.

      Pentru refacerea sistemului de iluminatului public se prevede montarea a 12 stâlpi și a tot atâtea tablouri de siguranță pe stâlpi, amplasarea a 61 de corpuri de iluminat, dar și montarea a 6 indicatoare de trecere de pietoni cu led și cu panouri fotovoltanice.

      Se va reface drumul prin decopertarea asfaltului și aplicarea a cinci straturi de balast și mixtură asfaltică. Pentru irigarea spațiilor verzi se va crea un sistem de alimentare cu apă și se vor instala 26 de aspensoare. În zonă va fi refăcută de la zero canalizarea pentru evacuarea apei pluviale.

      Ioana Bour
      Silvia Pătrășcanu

      Natație: Sezonul începe în Bacău

      Și anul acesta, primele competiții oficiale de natație din calendarul intern se desfășoară în Bacău. Startul va fi dat de Campionatul Național pentru Seniori, Tineret și Juniori la înot în bazin de 50 m, programat în perioada 21-25 martie.

      În aprilie Bacăul va găzdui, alături de Oradea și Izvorani, etapele regionale pentru copii (10-11 ani) și cadeți (12-14 ani). Etapa regională pentru copii se va derula în perioada 13-15 aprilie, cea rezervată cadeților fiind programată o săptămână mai târziu, în intervalul 20-22 aprilie. În fine, penultima competiție de înot a anului se va derula tot în Bacău. Este vorba de Campionatul Național de Poliatlon pentru copii (10-11 ani) ce va avea loc în perioada 16-18 noiembrie.

      Și săriturile în apă se vor simți ca acasă în Bacău. Și asta pentru că cele mai importante trei competiții din totalul de cinci vor avea loc în 2018 în municipiul nostru. În perioada 30 martie- 1 aprilie, Bazinul de Înot din Bacău va găzdui Campionatul Național pentru Seniori, Tineret (16-18 ani, foștii Juniori A), Juniori (14-15 ani, foștii Juniori B), Cadeți (12-13 ani, foștii Juniori C) și Copii (10-11 ani, foștii Juniori D).

      Programat inițial în vară, în luna august, Campionatul Național de Vară pentru Seniori, Tineret și Juniori va fi devansat, urmând să aibă loc pe 18-20 mai. Tot în Bacău. Motivul acestei modificări de dată ține de faptul că în vară sunt programate Europenele de Juniori A și B de la Helsinki, iar oficialii Federației au decis ca ambele Campionate Naționale din primăvară să aibă și criteriu de selecție în vederea întrecerii continentale din Finlanda.

      În cazul săriturilor în apă, calendarul intern nu doar că începe, dar se și încheie în Bacău, ultima competiție a lui 2018, Naționalele Open de Seniori, Tineret și Juniori desfășurându-se deasemeni în orașul nostru.

      Sună goarna

      CSM Bacău își reia astăzi pregătirile fără Hanțaru, Broască și Brăescu, toți trei convocați la lotul național de tineret

      Nu întotdeauna graba strică treaba. Dimpotrivă. Dacă vrei să ajungi și mai ales să faci față în Liga Zimbrilor, atunci e bine să o iei devreme din loc. În cazul handbaliștilor de la CSM Bacău, „devreme” înseamnă 8 ianuarie. Chiar dacă returul Diviziei A va începe de-abia pe data de 4 martie, „csmeii” se vor reuni azi, de la ora 11.30, la Sala Sporturilor.

      Și, laolaltă cu prima echipă a clubului, vor suna goarna și grupele de juniori 1, 2 și 3. Vor fi și absenți. Toți, justificați. Astfel, Hanțaru, Broască și Brăescu se află până pe 21 ianuarie la Baia Mare, în cantonament cu lotul național de Tineret.

      Iar alți șase „csmeișori” participă timp de o săptămână (7-14 ianuarie) la stagiul de pregătire centralizată „Talent Handbal” de la Izvorani pentru definitivarea loturilor reprezentative de juniori și cadeți. Juniorii de la CSM Bacău convocați la acest stagiu sunt în număr de patru (Andrei Copos, Ștefan Gherasim, Eduard Iordachi și Andrei Totoi), în timp ce la cadeți semnează condica tricoloră doi handbaliști de la CSM (Tiberius Toboșaru și Darius Bran) și unul de la CSȘ Bacău: Rareș Uricaru.

      „Am decis să începem pregătirile încă de pe 8 ianuarie pentru a prinde un număr cât mai mare de meciuri de verificare contra echipelor din Liga Zimbrilor, competiție care se reia pe 1 februarie”, a explicat antrenorul CSM Bacău, Gabriel Armanu. „Inițial, stabilisem să ne reluăm antrenamentele pe 15 ianuarie. Din acest motiv, a și căzut un prim test cu Odorheiul, pe 12 ianuarie”, a precizat Armanu.

      Primele două amicale ale iernii pentru CSM Bacău vor avea loc contra Vasluiului. Pe 21 în deplasare și pe 23 acasă. Pe 25 și 26 ianuarie, „csmeii” vor merge la Timișoara, pentru un „triunghiular” alături de gazdele de la Poli și o echipă din Belgrad. Iar în februarie, urmează alte întâlniri cu formații prim-divizionare: Poli Iași, CSU Suceava și, posibil, Dunărea Călărași. „Până la primul meci din campionat, contra ultimei clasate, CSM Botoșani, intenționăm să ne măsurăm forțele în amicale doar cu grupări din primul eșalon”, a punctat antrenorul liderei din Seria A a ligii secunde, Gabi Armanu.

      Work & Travel vs Erasmus

        Bani sau experiență de viață? Distracție, necunoscut sau schimb cultural? Curiozitate sau doar dorința de a mai învăța ceva în plus, de a mai acumula informații, de a se dezvolta? Ori, poate, toate la un loc, într-o aventură „Work and Travel” sau „Erasmus”, două programe pe care le pot accesa studenții, pe perioada studiilor superioare. Două programe despre care ne-au vorbit doi beneficiari, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Două experiențe de viață. Două oportunități de care au profitat din plin. Și două păreri despre tot ce înseamnă… frumoasa nebunie a tinereții. Și nu numai. (Roxana Neagu).

        „Numele meu este Mihai Hogaș și sunt student la Facultatea de Inginerie, program de studii de master Mecatronică Avansată, anul II. De când eram încă la liceu am visat să ajung inginer și să lucrez în cercetare, să am prilejul de a colabora cu oameni din culturi diferite, oameni care au crescut în diferite medii sociale, oameni care au călătorit în toată lumea.

        Despre programele de schimb cultural, atât partea de Work and Travel (W&T), cât și partea de Erasmus, pot să spun doar atât: au fost cele mai frumoase experiențe din studenție cu multe amintiri frumoase. Am participat prima dată în programul W&T în primul an de facultate, în 2013, plecând de la ideea nebunească a unui coleg de cameră: «Să mergem în America, să vedem și noi cum este acolo!»

        Când am plecat prima dată în SUA nu am știut la ce să mă aștept. Aveam 19 ani, nu ieșisem din țară niciodată, dar am vrut să explorez noul, să cunosc alte persoane, culturi diferite, să îmi perfecționez engleza, aveam atât de multe de câștigat și nimic de pierdut. Așa că pe 23 iunie 2013 am urcat prima dată într-un avion, cu direcția Washington DC. Cu un bagaj mic, cu câteva haine, cu pașaportul și 260 dolari în buzunar, am plecat spre cea mai tare experiență din studenție.

        După o escală la Paris și 10 ore de zbor am ajuns pe tărâm american. Eram doar un băiat cu o foaie în mână pe care scria  «Welcome to USA- Hogaș Mihai». Am fost cazat în Skyland resort, alături de Shenandoah National Park. În cele 4 luni trăite în America m-am schimbat complet, m-a ajutat să mă maturizez într-o perioadă scurtă de timp, să devin responsabil, să învăț să prețuiesc mai mult banii munciți și să încerc să economisesc cât mai mult, să înțeleg responsabilitatea unui loc de muncă. Am lucrat ca bucătar, deși nu aveam niciun fel de experiență în spate, dar americanii sunt niște oameni cu multă răbdare și m-au învățat totul pe parcurs. Am și călătorit. Am fost în Washington, New York, Boston, unde am vizitat locuri pe care doar în filme le văzusem până atunci.

        Al doilea an, am revenit iar totul a mers parcă și mai bine. Am ales să merg într-o altă zonă. Am ajuns din nou acolo, pe 19 iunie 2014, într-un mic orășel pe lângă Boston, unde am lucrat tot în bucătărie. Am cunoscut din nou persoane minunate, cu care am legat prietenii pe viață, drept urmare am hotărât cu toții să ne întorcem în fiecare an în același loc cât o să fim studenți. Au trecut peste 3 ani de la acea promisiune, pe care încă o respectăm. În fiecare an, am vizitat din ce în ce mai mult: de la Boston până în Las Vegas și Los Angeles, am fost și în unele dintre cele mai impresionante parcuri naționale cum ar fi Grand Canyon sau Sequoia National Park.
         
        Am trăit și experiența programul Erasmus+. Am participat în anul IV, când eram student pe programe de licență, în semestrul al II-lea, în Spania, la Logron „Univesidad de la Rioja”, unde am petrecut alte 4 luni frumoase. Acolo mi-am terminat și lucrarea de licență, dar am și văzut orașele importante Barcelona, Madrid, Zaragoza, și chiar am reușit să îmi îndeplinesc un vis din copilărie – să merg la un meci de fotbal pe New Camp, stadionul Barcelonei (foto), unde l-am văzut pe Lionel Messi când a ratat un penalty (nu mulți oameni se pot lăuda cu asta). Facultatea din Rioja este una de dimensiunile celei de aici, din Bacău.

        Am rămas plăcut surprins de faptul că totul era nou, îngrijit, toată lumea te salută, chiar dacă erai un necunoscut pentru ei. Cu o legitimație de student Erasmus în buzunar, am avut acces în tot campusul universitar – la bibliotecă, în sala de sport, la xerox, calculatoare, bazinul de înot. Și aici am legat prietenii cu foarte mulți studenți care au participat în programul Erasmus în aceeași perioadă de timp, ba chiar univesitatea ne-a oferit un curs de spaniolă gratuit, pentru toți studenții Erasmus, de 2 ori pe săptămână căte 2 ore. Experiența Erasmus a fost diferită, deoarece am reușit să termin licența într-un timp record, dar am putut să mă bucur și de schimbul cultural.

        Ca o concluzie, eu sunt printre puținii norocoși care pot spune după 4 ani de facultate și 1 an de master că am participat de 4 ori în programul Work and Travel și o dată în programul Erasmus, că experințele pe care le trăiești în altă țară, într-un program de schimb cultural, te marchează efectiv ca persoană, dar te și ajută foarte mult în dezvoltarea personală – înveți cum să te adaptezi în orice situație, înveți să te descurci oriunde călătorești, îți faci mulți prieteni și, cel mai important, te ajută din punct de vedere profesional.”

        „Mulți colegi de facultate sau de liceu îmi scriu pe rețelele de socializare: ce norocos ești că ai călătorit în toată lumea și ai profitat de anii de studenție! Oricine o poate face ! Oricine poate fi student activ! Poate că mulți studenți nu aplică pentru aceste programe de schimb cultural pentru că aleg o zonă de confort, fără decizii radicale. Mulți se tem să se elibereze din aceste… lanțuri. Eu nu le pot spune decât că e bine să devină independenți, să simtă că trăiesc cu adevărat chiar și măcar pentru 4 luni. Vor deveni alți oameni, mult mai puternici și încrezători în ei înșiși. Garantat!” 
        Mihai Hogaș

        „Sunt Laura Andreea Scruba, Facultatea de Inginerie, Program de studiu: Managementul Protecției Mediului în Industrie. Acum am 24 de ani și sunt la master Și eu am trăit trei dintre cele mai marcante experiențe din viața mea, de până acum. Le-am privit ca pe niște oportunități de care am profitat, deoarece nu știi niciodată când o altă ușă se mai deschide. În vara lui 2015 am decis să fac un salt considerabil pentru dezvoltarea mea personală. Am plecat în SUA prin programul Work&Travel, împreună cu alte două colege de facultate. Am ales ca destinație o zonă turistică, Ocean City (undeva la mijlocul distanței dintre New York și Washington), foarte frumoasă și primitoare. Am muncit suficient de mult încât să-mi dau seama că visurile pe care le ai nu doar se îndeplinesc pur și simplu, ci trebuie să le construiești o bază, o temelie. Astfel am avut ocazia să vizitez Cascada Niagara, care este foarte faimoasă prin peisajul oferit și emoțiile pe care ți le transmite, Kalamar Village (foto) și New York (locații pe care înainte le-am văzut doar în filme/documentare).

        Cea de-a doua experiență a fost bursa Erasmus+ (2016, ultimul an de facultate, semestrul al II-lea) la Torino, Italia, pe o perioadă de 4 luni, unde am realizat proiectul de diplomă, sub îndrumarea unui profesor italian. La fel, această experiență m-a dezvoltat și mi-a arătat că se poate, făcându-mă să-mi dau seama că ceea ce îi face pe oameni să vadă o altă variantă a lor, în ei înșiși, este atunci când «ar trebui să…», «ar fi bine să..», se transformă în «trebuie să…» și «este bine să..».

        Vara anului 2017, în SUA, a fost o altă aventură mai spectaculoasă și mult mai plină de evenimente experiență, ce mi-a adus o altă oportunitate de a explora lumea. De data aceasta am fost într-un orășel din zona Cape Cod, la trei ore distanță de Boston, Massachusetts. A fost o vară epuizantă, dar și plină de distracție. Locuiam într-o căsuță pe plajă, am muncit ca housekeeper, aveam două job-uri pe zi, fapt ce m-a ajutat să-mi permit o vacanță de două săptămâni pe Coasta de Vest a Americii (Los Angeles -cu diferite destinații: Universal Studios, Beverly Hills-, San Francisco, Las Vegas, Marele Canion, Parcuri Naționale, în care am văzut cel mai mare și vechi arbore din lume, Sequoia), Washington și Boston. Am trăit momente de neuitat.

        Pe parcursul experiențelor de vară și a celei cu Erasmus am legat prietenii cu persoane din SUA, americani, jamaicani și alte țări, plus prietenii cu alți tineri români. Am creat legături frumoase și datorită internetului comunicăm foarte ușor. Primirea a fost mereu călduroasă, tot timpul m-am simțit ca acasă, în special în vara ce-a trecut, iar ajutor găsești la tot pasul atunci când ai nevoie. Plus că oamenii acolo zâmbesc mereu, pur și simplu se bucură de fiecare clipă care le este dăruită și sunt recunoscători pentru fiecare zi și dimineață, de când deschid ochii și până seara când se duc la culcare. Chiar am trimis și scrisori în America, format fizic și am primit mereu răspuns la ele.

        De obicei, trimit în preajma Crăciunului, făcând urări de bine, sănătate; cu speranțe că ne vom mai întâlni și vom depăna amintirile petrecute cu fiecare în parte. Încurajez orice tânăr să aibă parte de diferite experiențe și să-și creeze un bagaj cât mai bogat de cunoștințe, amintiri, trăiri etc. Eu, personal, am descoperit o variantă a mea mult mai puternică, încrezătoare, curajoasă, ambițioasă și gata să întâmpin orice situație nouă ivită.”

        „Atunci când aveți o zi proastă sau ceva nu merge conform planurilor, întrebați-vă: chiar a fost o zi nereușită sau au fost doar cele 20 de secunde, poate, cărora continuați să le dați atenție, permițându-le să vă deconcentreze de la a vă parcurge restul zilei cu zâmbetul pe buze? Fii fericit, căci fericirea e o artă; fii mâine, proiecția fericirii din clipa de acum!”
        Andreea Scruba

        Ce înseamnă Work & Travel :

        Prin programul Work and Travel, studenții care urmează cursurile de zi ale unei facultăți de stat sau particulare acreditate pot merge pe perioada vacanței de vară să muncească și să călătorească în Statele Unite ale Americii. Singurele condiții sunt să aibă între 18 și 29 de ani și să cunoască, la nivel conversațional, limba engleză. Programul, finanțat de SUA, include programarea la viză pentru ambasadă și ridicarea pașapoartelor cu viză, obținerea documentelor necesare obținerii vizei (formularul DS-2019 și chitanța SEVIS), asigurare medicală pentru perioada valabilității permisului de muncă, întâlnire de orientare înainte de a pleca în SUA în cadrul căreia se vor oferi informații utile și importante referitoare la program, asistență telefonică gratuită 24 de ore din 24 pe teritoriul SUA, obținerea unui loc de muncă sau oferirea de informații pentru găsirea unui loc de muncă (în funcție de varianta de program aleasă).

        Cei care aplică pot lucra ca waiter/waitress, kitchen utility worker, guest room attendant, cafe worker, cashier, resort worker, host/hostess, bartender, wait-staff, kitchen help, cashier in fast-fooduri sau în magazine de suveniruri, housekeeper în stațiuni turistice, parcuri de distracție sau parcuri naționale. Nu sunt acceptate job-uri ca: au-pair/babysitter/dădacă/muncă domestică; supraveghetor în tabere de copii; servicii medicale/veterinare/farmaceutice sau orice altă activitate care presupune contact direct cu pacienţii sau prescrierea de medicamente. Ca participant la acest program vei fi plătit între 7.25 – 12.00 $/ oră pentru 30-40 de ore pe săptămână lucrate. Viza de muncă îți permite și un al doilea job. Cazarea este oferită contra cost de către angajator la prețuri speciale sau te va asista în găsirea unei variante convenabile.

        Ce înseamnă Erasmus :

        Erasmus este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport. În 2017 a sărbătorit 30 de ani de implementare. Sub umbrela Erasmus se desfășoară numeroase acțiuni: proiecte de mobilitate pentru elevi, stundenți și profesori, schimburi de experiențe, programe de masterat comune, parteneriate strategice, consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău participă la acest program încă din anul 1997. Specific învățământului superior, studenții universității participă la mobilități de studiu și la mobilități de plasament (practică), iar cadrele didactice realizează mobilități de predare. De-a lungul timpului, universitatea a participat, în calitate de partener, și la proiecte Erasmus+ de tipul parteneriatelor strategice. În prezent, universitatea are încheiate acorduri inter-instituționale Erasmus+ cu peste 100 de universități din următoarele țări ale Europei: Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Germania, Finlanda, Franța, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia și Ungaria. Începând cu anul academic 2015-2016, schimburile de studenți, profesori și personal din universități se realizează și cu parteneri din afara Uniunii Europene, din țări precum Republica Moldova, Africa de Sud, Malaezia, Egipt, Canada și Serbia.

        Elvis Condrea: Jazz-ul înseamnă libertate exprimată prin muzică

        Prin anii ´80, Johnny Răducanu descoperea sonorităţile Tescaniului, brodând divin pe filonul tradiţional al locului. La câteva zeci de kilometri, Bacăul îşi are propriul ritm pe care alţi muzicieni inspiraţi încearcă să-l transforme în armonii sonore. Influenţaţi de privelişti bacoviene ori chiar de o banală plimbare „pe Centru”, ei descriu prin note muzicale viaţa urbei în care trăiesc. Printre aceştia se află şi pianistul Elvis Condrea, el însuşi un produs al şcolii de muzică băcăuane. Virtouz vrăjitor al clapelor de ivoriu şi abanos, el a ales să ne vorbească despre dragostea lui de o viaţă: jazz-ul. (L.M.)

        Pentru mine, jazz-ul este o pasiune pe care mi-am dezvoltat-o de mic. M-am născut într-o familie de muzicieni, am crescut cu muzica alături şi m-am format prin muzică. Cel dintâi care mi-a îndrumat paşii spre acest gen muzical a fost tatăl meu. Exemplul său mă călăuzeşte prin tot ceea ce fac şi ce reprezint.

        Marele lui merit este acela că a ştiut să alterneze rigurozitatea studiului de la şcoală cu plăcerea unui altfel de registru sonor. Pentru aceasta, îmi făcea transcrieri după discurile de vinil ori după muzica de film, deschizându-mi apetitul nu doar pentru jazz sau clasic, ci pentru fiecare gen de muzică în parte. Pornind de la acestea, am început să experimentez combinând elemente diferite într-o manieră proprie. Mai târziu, când am ajuns să cânt în străinătate, chiar printre americani, am fost nevoit să cânt „pe limba lor”. Astfel mi-am cultivat dragostea pentru jazz.

        Îmi place să abordez orice gen de muzică pentru că eu nu văd în muzică doar genuri bine definite, ci văd muzica în întregul ei, cu diverse influenţe. Jazz-ul înseamnă improvizaţie, dar improvizaţia o găsesc şi în alte genuri muzicale. Chiar şi în muzica clasică, unde rigurozitatea este cuvântul cheie, în compoziţiile lui Mozart sau ale lui Haydn, sunt acele forme de teme cu variaţiuni bazate pe improvizaţie. Însă jazz-ul are ceva aparte pe care doar cei care îl practică au bucuria să-l trăiască. Pentru ei, jazz-ul este o formă de libertate, prin el te regăseşti pe tine fără să fii obligat a te raporta la ceilalţi dinaintea ta. În jazz îţi creezi lumea ta, peisajul tău. Este o formă de exprimare liberă. Bineînţeles, această improvizaţie trece prin filtrul sentimentelor tale, astfel că niciodată nu improvizezi la fel. O dată simţi într-un fel, altădată altfel. Te influenţează chiar şi o plimbare pe stradă, o amintire a unei întâmplări aparent banale, toate îşi aduc aportul la improvizaţia din acel moment aparte.

        Chiar dacă jazz-ul înseamnă libertate, el trebuie să aibă în spate ani, chiar zeci de ani, de exerciţiu şi teorie muzicală. Improvizaţia, oricât de liberă ar fi ea, trebuie să aibă logică. Studiul zilnic şi munca asiduă te formează ca un muzician de jazz. Mai contează şi atmosfera. Din păcate, Bacăul este încă la o fază de început. El nu se poate compara cu marile centre muzicale unde există o educaţie de gen mult mai bine pusă la punct. Există însă o dorinţă de a face mai mult în acest sens care sper să se concretizeze într-un viitor nu prea îndepărtat.

        Ca orice gen de muzică, jazz-ul necesită pasiune, răbdare şi mult timp. Însă un muzician mai trebuie să şi mănânce pentru că, din păcate, doar cu jazz-ul în ziua de astăzi, nu prea poţi supravieţui, nu-ţi poţi întreţine familia. Avem un exemplu chiar aici, la noi acasă: Sorin Zlat.

        El este un muzician foarte bun, cunoscut la nivel mondial. Cu toate acestea, chiar şi el e nevoit să cânte şi altceva pentru a se putea întreţine. Atunci când ai familie, când ai facturi de plătit, când ai datorii la bănci pentru că ai nevoie de instrumente mai bune, sursa veniturilor tale vine din cântatul la evenimente private, nunţi sau petreceri. Jazz-ul, însă, rămâne balsam pentru sufletul nostru.

        Zborurile din Bacău, redirecționate către Iași

          Ceața care a pus stăpânire pe Bacău în weekend a modificat considerabil programul de zbor pe Aeroportul Internațional “George Enescu”.

          Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, compania Blue Air i-a anunțat pe pasageri că zborul 0B2931 Bacău – Londra Luton de duminică a fost redirecționat pe Aeroportul Internațional Iași.

          Același lucru s-a întâmplat și cu zborul companiei Blue Air, 0B2911 Bacău – Milano Bergamo, transferul pasagerilor fiind asigurat între cele două aeroporturi de către transportator.

          Cod galben de ceaţă densă în opt judeţe

            Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă seară o atenţionare nowcasting cod galben de ceaţă în opt judeţe ale ţării, valabilă în această noapte până la ora 5:00.

            Vor fi sub incidenţa codului galben judeţele Harghita, Teleorman, Giurgiu, Vrancea, Bacău, Vaslui, Galaţi, Neamţ.

            În aceste zone, vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri şi tot izolat este posibil să se producă polei. De asemenea, fenomenul se va manifesta inclusiv pe drumurile europene E85,E581, E574 şi pe drumurile naţionale, avertizează meteorologii. AGERPRES

            Gauss și excelența în oftalmologie

            Gauss

            În ultimii ani, dacă vorbim de excelență în oftalmologie, vorbim de Gauss. O clinică ce a devenit un brand al Bacăului și care oferă servicii medicale oftalmologice la standarde internaționale.

            Echipa Gauss răspunde celor mai exigente nevoi cu respect și dăruire pentru pacienții săi, folosește ultimele tehnici chirurgicale în domeniu și dispune de cea mai modernă tehnologie.

            Clinica Gauss din Bacău deține sală de operații dotată la nivel mondial, iar investițiile continuă în cele mai noi și moderne echipamente, pentru satisfacerea în permanență a celor mai complexe solicitări medicale, ce garantează intervenții chirurgicale de mare precizie, riscuri minime și eficiență maximă.

            În cadrul întregii rețele a Centrului Oftalmologic Gauss se oferă și consultații, dar se realizează și o arie largă de investigații oftalmologice, în funcție de tipul afecțiunii. Se asigură un diagnostic precis și detaliat, cu aparatură și echipamente de cea mai bună calitate, de înaltă acuratețe și complexitate, de către un personal medical experimentat ce lucrează cu o mare responsabilitate profesională.

            Despre tot ce înseamnă această excelență în oftalmologie, am purtat un dialog cu cei doi doctori, Cristian și Oana Chelaru Postolache, medici ai Clinicii oftalmologice Gauss. (Roxana Neagu)

            Clinica Gauss s-a înființat din dorința de a practica medicina la nivelul standardelor occidentale. Am ales să rămânem în țară, atunci când în străinătate puteam reuși cu succes, așa cum au făcut-o foarte mulți colegi de ai noștri.

            Clinica s-a deschis în 2012 și de atunci adresabilitatea a devenit din ce în ce mai mare, datorită, pe de o parte, experienței chirurgicale acumulate, dar, pe de altă parte, și prin aparatura medicală și tehnologiile de ultimă oră, care ne permit o foarte bună acuratețe a diagnosticului și o mare precizie a intervențiilor chirurgicale.

            Am achiziționat cea mai nouă tehnologie în domeniul chirurgiei laser oftalmologice – laserul în femtosecundă, un laser care are multiple aplicații în oftalmologie.

            Unul dintre domenii e chirurgia cataractei, în care laserul realizează cei mai importanți pași chirurgicali. Prin această tehnologie laser se reduce foarte mult energia eliberată intraoperator, micșorând efectele negative asupra țesuturilor globului ocular.

            Astfel, sunt reduse riscurile la pacienții cu cataractă foarte veche sau dură ori în cazurile complicate (exemplu în sindromul de pseudoexfoliere, în cataracta intumescentă, în cristalinul sublunar etc), riscuri de cele mai multe ori inevitabile prin tehnologia clasică de facoemulsificare prin ultrasunete.

            Gauss
            dr. Cristian Postolache

            De asemenea, crește precizia de tăiere și, prin aceasta, predictibilitatea rezultatului postoperator.

            Un alt domeniu în care își găsește aplicație laserul femtosecundă e cel al chirurgiei refractive. De la apariția lui s-a intrat într-o nouă eră în operațiile de reducere a dioptriilor, crescând siguranța și precizia rezultatelor. Aceste operații sunt adresate persoanelor peste 18 ani, putând rezolva cazuri de miopie mică și medie, hipermetropie, astigmatism.

            Laserul femtosecundă realizează cu o precizie de neegalat crearea flapului cornean; crește siguranța la sucțiune în astigmatismele medii și mari. Clinica Gauss aplică această tehnologie încă de la începutul anului 2013, numărul pacienților care beneficiază de ea fiind în continuă creștere datorită rezultatelor superioare ale acesteia.

            O altă tehnologie revoluționară în realizarea operațiilor de cataractă (în special în cazurile asociate cu astigmatism preoperator) e reprezentată de o suită de aparate (CALISTO EYE SYSTEM) – ce permite măsurarea mult mai precisă a parametrilor oculari (refracția corneei, planificarea și calcularea dioptriilor cristalinului de implantat) și transmiterea datelor în sala de operație, către aparatul laser și microscopul operator. Se reduc astfel erorile umane.

            Gauss
            dr. Oana Postolache
            Chirurgul va vedea în timpul operației, proiectat prin microscop, pe suprafața ochiului de operat, locurile exacte unde trebuie să realizeze inciziile și poziționarea cristalinului artificial.

            Avantajele folosirii acestei tehnologii sunt, pe lângă economisirea timpului (nemaifiind nevoie de marcaje preoperatorii), precizia și exactitatea unor timpi chirurgicali și a implantării cristalinului artificial, cu șanse sporite de a obține o refracție postoperatorie dorită. Pentru miopiile mari și foarte mari, există azi o modalitate de rezolvare mai puțin invazivă, fără afectarea corneei și cristalinului, complet reversibilă, prin folosirea unor implante retroiriene – Visian ICL, ce reușesc să reducă miopii de peste 30 dioptrii. Această tehnică permite păstrarea cristalinului natural și reducerea dioptriilor extreme către zero, tehnică folosită în Clinica Gauss în mod frecvent și de care pacienții sunt extrem de multumiți.

            Participări la stagii de pregătire și congrese internaționale:

            Gauss
            Cei mai importanți chirurgi ai cataractei din țară la al IV-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă cu participare internațională 2017- Eforie

            Medicii Oana și Cristian Postolache au participat constant la stagii de pregătire și congrese internaționale, iar informațiile și tehnicile obținute sau prezentate la aceste întâlniri sunt puse deja în practică la Clinica Gauss. Cele mai recente participări de acest gen au fost:
            – al patrulea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă, unde dr. Cristian Postolache a prezentat lucrarea „Cazuri dificile în chirurgia cataractei”, iar dr. Oana Postolache a prezentat lucrarea „Implantul de cristalin ICL Staar Vision, pentru corectia miopiilor mari și foarte mari la tineri cu vârsta cuprinsă între 21 și 40 ani”
            – a XVII-a ediție a Congresului Euretina Barcelona Septembrie 2017
            – al XXXV-lea Congres al Societății Europene de Cataractă și Chirurgie Refractivă, ce a avut loc la Lisabona, în octombrie 2017, și a reunit cei mai prestigioși medici oftalmologi cu scopul de a prezenta și dezbate ultimile inovații în domeniul cataractei și chirurgiei refractive
            – al XVI-le-a Congres Național cu participare internațională al Societății Române de Oftalmologie, Sinaia, Septembrie 2017
            – departamentul de optică a participat la cursurile Hoya Faculty Budapesta – instruire avansată pentru recomandarea celei mai potrivite lentile Hoya, adaptată nevoilor clienților.

            „Aceste schimburi de experiență internaționale sunt dovada adevăratei competitivității în domeniu. Implicând un constant efort de timp și financiar și o continuă căutare a excelenței, ele susțin, alături de experiența de ani de zile în oftalmologie, livrarea unui serviciu medical de calitate și la nivel avansat pacienților locali. Respectul înseamnă servicii de calitate la un preț corect.”
            medicii Oana și Cristian Postolache

            Clinica băcăuană Gauss demonstrează constant prin dr. Cristian Postolache că este un reper al oftalmologiei românești.

            Acesta are în palmares zeci de mii de cazuri rezolvate de cataractă, glaucom, cornee și operații de reducere de dioptrii. Metodele folosite oferă beneficii majore pacienților: recuperare foarte rapidă a vederii, cicatrizare în condiții de maximă siguranță și un risc minim de infecții sau hemoragii. De aceea, persoanele care suferă de afecțiuni oftalmologice sunt încurajate să apeleze la serviciile Clinicii Gauss.

            Gauss, prin cele 11 cabinete din Bacău (trei cabinete și clinica), Onești, Tg. Ocna, Comănești, Moinești, Buhuși, Piatra Neamt și Tg. Neamț, oferă excelența în oftalmologie!

            Ceața a schimbat orarul de zbor al avioanelor

              În ultimele zile, ceața densă a produs schimbări majore în orarul aeronavelor companiei Blue Air care operează pe Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău.

              Probleme au apărut încă de vineri, când zborul companiei Blue Air, 0B2916 Roma – Bacău a fost redirecționat pe Aeroportul Internațional Iași.

              Pasagerii acestui zbor au fost transportați cu autocarele pe ruta Iași – Bacău. În aceeași zi, ceața le-a pus probleme la aterizare și piloților care veneau de la Madrid și trebuiau să aterizeze pe Bacău. Și în cazul lor, condițiile meteo nefavorabile au făcut imposibilă aterizarea pe Aeroportul Internațional “George Enescu”, avionul fiind direcționat pe Aeroportul Internațional Iași.

              Un băcăuan, care trebuia să decoleze vineri de la Milano, la ora 10.30 și să ajungă în Bacău în aceeași zi la ora 13.30, a declarat în exclusivitate pentru ziarul Deșteptarea că a reușit să plece din Milano abia la ora 14.30, iar când să aterizeze pe Bacău în jurul orei 17.30, avionul a fost întors spre Suceava.

              Cei 150 de pasageri care se aflau în această aeronavă au ajuns în Bacău abia sâmbătă dimineață, în jurul orei 01.30, fiind aduși acasă cu autocarele companiei Blue Air.

              Sâmbătă, condițiile meteo nefavorabile, manifestate prin ceață densă, au pus probleme și zborurilor companiei Blue Air 0B2931 Bacău – Londra Luton, respectiv Bacău – Liverpool, care, după cum anunța Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău au avut întârzieri.

              Cruci de gheață la Săucești

                Anul acesta, crucile de gheață de la Bobotează nu au mai fost cioplite din apele înghețate ale Siretului.

                Parohia Săucești a păstrat tradiția crucilor de gheață, chiar dacă acestea au fost făcute în forme speciale și congelate.

                Crucile de gheață au fost expuse în fața casei praznicale a Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săucești.

                Vechea Gară a Bacăului, reconstituită virtual

                  Vechea Gară a Bacăului, construită la 1868 și demolata în 1981 a fost reconstituită digital de arhitectul Alexandru – Serban Balan.

                  «Analizând o serie de clădiri aparținând C.F.R. se poate observa o similitudine între volumetria și elementele de decorațiune exterioară ale fostelor gări din orașele Bacău, Tecuci, Pitești, Bârlad și Buzău. Se presupune că a existat un „proiect tip” ce a fost adaptat la cerințele fiecărei teme de proiectare în vederea realizării lor», spune arhitectul băcăuan.

                  Posted by Alexandru – Serban Balan on Tuesday, January 2, 2018

                  Incendiu în comuna Bogdănești

                    FOTO: ISU BACĂU

                    În această dimineață, la ora 01:52, pompierii salvatori băcăuani au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit de plante furajere din localitatea Bogdănești.

                    Imediat, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu apă și spumă și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.

                    Sosind la locul evenimentului salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la plante furajere depozitate pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

                    Cantitatea mare de plante furajere a făcut ca intervenția să fie de durată, astfel că la ora 08:50, s-a efectuat schimbul de efective.

                    Cu forțe proaspete pompierii militari au lichidat incendiul la ora 12:30.

                    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars circa 40 tone plante furajere.

                    Crăciunul «pe vechi», la Slănic Moldova

                      Primăria și Consiliul Local Slănic Moldova au organizat, de Bobotează, pe terasa Cazinoului din centrul stațiunii, «Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, după ritul vechi».

                      Turiștii veniți de peste Prut, dar și localnicii, au aplaudat, filmat și fotografiat desfășurarea de talente, care a durat mai bine de două ore. Mihaela Vrânceanu, prezentator, și Cristi Ababei, sunetist, au creat armonia dintre trecut și prezent, măști și formațiile corale.

                      Doamna Elisabeta Solomon a împărțit cu dărnicie plăcinte și pahare cu vin fiert.

                      Datorită soarelui fără dinți, vinul fiert nu prea a avut căutare. Ursarii înfierbantati s-au ferit de el.

                      Primarul Gheorghiță Baciu, după un scurt discurs de întâmpinare și promisiuni de mai bine pentru turiști, împreună cu vicele Benone Moraru și consilierii locali, au rămas prin mulțime, până la sfârșitul programului.

                      Pe scenă, începând cu ora 14.00, au urcat în aplauze: Ansamblul „Cununa Muntelui”; Ursul de la Cireșoaia; Capra de la Cerdac; Urșiii de la Dărmănesti; Ceata Boiștii; Ansamblul de pe Valea Muntelui și Banda lui Bujor; Ceata de urși de la Comănești și Ursul de la Cerdac.

                      Asaltate de turiști, cetele au păstrat ritmul și după ce au coborât de pe scenă Organizatorii au urat „La mulți ani!” și tuturor celor care duminică sărbătoresc Sf. Ioan.

                      Finalul săptămânii viitoare, de Revelion, se anunță mult mai aglomerat.Mai ales dacă va ninge și se va deschide pârtia de schi.

                      Botezul Domnului, peste pragul de îngheţ

                      Lipsită de tradiţionalul ger al Bobotezei şi beneficiind de „liberele” de la sfârşit de săptămână, sărbătoarea ce aminteşte de Botezul Mântuitorului în apele Iordanului i-a adunat în număr mare pe băcăuani în pridvorul Bisericii.

                      Ei au umplut curţile lăcaşelor de rugăciune, dornici să primească stropii de Agheasmă Mare ca pe un panaceu la necazurile care-i apasă.

                      Printre fuioarele de ceaţă care au acoperit oraşul, credincioşii au înconjurat butoaiele cu apă limpede, ascultând rugăciunile pe care preoţii le intonau invocând Duhul Sfânt.

                      Când ultimele ecouri ale litaniei „În Iordan botezându-Te Tu Doamne …” s-au stins, mâinile purtând recipiente de tot felul s-au întins către butoaie, dornice să primească câte-o „fărâmă de Iordan”.

                      Chiar dacă mercurul termometrului se ridica timid peste pragul de îngheţ, ceaţa groasă dădea destule frisoane reci celor prezenţi, înroşind nasuri sau urechi.

                      „Ce să-i faci dacă Dumnezeu a rânduit Boboteaza pe 6 ianuarie şi nu pe 23 august. Ziceţi «bodaproste» că nu a fost ca în anii trecuţi”, a precizat sfătos unul dintre voluntarii care împărţeau agheasma.

                      „Această apă are puteri tămăduitoare pentru cei care cred cu adevărat în ea, credinţa fiind cea care aduce sfinţenia”, a concluzionat părintele-protopop Costică Busuioc în cuvântul său de învăţătură.

                      S-au sfințit rezervoarele de apă de la Onești

                        -la ceremoniile religioase au participat ministrul Transporturilor, președintele Consiliului Județean și primarul municipiului

                        Înalt Preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în fruntea unui sobor de preoți, a oficiat, sâmbătă, 6 ianuarie, de Sfânta Sărbătoare a Botezului Domnului, Liturghia arhierească și Slujba Aghiasmei Mari în Piața Catedralei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Onești.

                        La eveniment au fost prezenți, alături de sutele de locuitori ai orașului și ai localităților învecinate, ministrul Transporturilor, Felix Stroe – fost director general al Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA) Constanța care a preluat, din vara anului trecut, administrarea rețelelor de apă și canalizare din Onești, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc.

                        Slujba Aghiasmei Mari a fost urmată de Slujba de binecuvântare a rezervoarelor de apă ale orașului, de la gospodăria de apă de pe Dealul Cuciur. „Firea apelor – a spus IPS Ioachim – s-a sfințit și orice picătură de apă a devenit Aghiasmă. Botezul Domnului este o sărbătoare deosebit de importantă în biserica noastră, pentru că retrăim arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Râul Iordan. Acest praznic împărătesc este mai mare decât cel de la Paști, pentru că pe Hristos nu l-a văzut nimeni ieșind din mormânt, dar la Iordan l-au văzut ochii tuturor celor prezenți. Noi din generație în generație vedem misterul Preasfintei Treimi revărsat asupra umanității. Căci Fiul era în apele Iordanului”.

                        Evenimentele au fost organizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și de Protoieria Onești, în colaborare cu Primăria Onești și RAJA Constanța.
                        Slujbele religioase au fost precedate de o vizită a invitaților oficiali la Spitalul municipal, unde președintele Consiliului Județean a promis sprijin pentru modernizarea sediului ambulanței și a unor secții spitalicești.

                        De asemenea, evenimentele au fost încheiate, chiar în perimetrul rezervoarelor de apă de pe Dealul Cuciur cu o conferință de presă pe tema investițiilor în sistemul de administrare a apei și a celui de canalizare a orașului Onești. Asupra concluziilor din conferință vom reveni cu amănunte.

                        „Sâmbătă s-au sfințit apele la Onești, dar acum șase luni cineva a sfințit, efectiv, pământul Oneștiului. A fost actualul ministru Felix Stroe, care a preluat, ca director general al RAJA Constanța administrarea rețelelor de apă și canalizare ale orașului nostru. Fără acesata, nu știu dacă aveam acum apă potabilă permanent în oraș. Avem, domnule ministru, foarte multe lucruri de făcut în continuare la Onești: podul peste Trotuș, drumul către Adjud și multe alte proiecte. Sunt sigur că ne veți ajuta să rezolvăm și aceste probleme”.
                        Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

                        „Sunt într-o fugă continuă, dar acest lucru nu-mi displace.”

                        Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este …
                        Beatrice Teișanu: … o rampă de lansare.

                        Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest teatru.
                        Am „aterizat” la „Bacovia” în octombrie 2017. Primii pași pe scândura scenei i-am facut cu timiditate și frică din cauza necunoscutului, dar cu o dorință arzătoare de a lucra și de a mă dezvolta, atât în plan personal, cât și în plan profesional.

                        Primul spectacol în care ai jucat pe scena TMB, în calitate de actor – colaborator a fost „Punguța cu doi bani”, în regia lui Petru Valter. Spune-ne, te rog, cum te-au primit colegii de scenă?
                        Colegii m-au primit cu drag, dându-mi încredere în mine și oferindu-mi ajutor, ori de câte ori simțeau că nu sunt sigură pe ceea ce fac.

                        Știu că ești colaborator și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. În ce spectacole joci acolo și în regia cui?
                        Goldberg Show, în regia lui Mihai Manuțiu și Teatru 200, în regia lui Cristian Hadji-Culea.

                        Anul acesta te afli în pragul licenței. Cum îmbini facultatea cu spectacolele pe care le ai de jucat în alte părți?
                        Sunt într-o fugă continuă, dar acest lucru nu-mi displace, deoarece așa m-am văzut dintotdeauna. Un atom care se zbate într-un pahar Berzelius. La început a fost puțin haotic, pentru că simțeam că nu făceam față, dar pe parcurs, am început să mă organizez mai bine astfel încât să pot da randament.

                        Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
                        Înțelegere și armonie.

                        Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
                        La mulți ani (de teatru)!

                        Ivona Lucan,
                        Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

                        Hublou / Ce nu se poate cuantifica

                        Cum trăim într-o eră a tehnologiilor extrem de avansate, interesant mi se pare tocmai ceea ce scapă tehnicii, lucrurile, stările, întâmplările, evenimentele și, desigur, sentimentele umane. Ce se petrece în sufletul oamenilor? Este întrebarea pe care mi-o pun cel mai des.

                        Mi-amintesc că, în primul an de facultate, un profesor ne-a întrebat la un seminar care este versul din literatura română care ne-ar putea caracteriza. Și eu m-am gândit la un vers din Blaga, care sună așa: Eu cred că sufeream de prea mult suflet. În fine, eram foarte tânără, abia ieșisem din adolescență, eram impresionabilă la culme, și romantică în toate cele. Iar adevărul este că nici nu m-am schimbat prea mult odată cu vârsta, ceea ce nici nu știu, nu m-am dumirit încă, dacă o fi rău sau bine.

                        Bănuiesc că, înainte cu mult de campania lui Dior, care se numește Capture Youth, pe mine m-a preocupat intens o astfel de năzdrăvănie, să faci un legământ cu tinerețea, s-o ții captivă în tine și să nu-i dai drumul sub niciun motiv. Pentru că e cea mai prețioasă captură! Când ești tânăr, crezi că poți face orice și că lumea-ți stă la picioare, ai senzația că ești invincibil.

                        Nu te temi de nimic și trăiești din plin, cu chef, cu poftă, și cu un anumit grad de inconștiență, de iresponsabilitate. Ai simțul aventurii, te bucuri de ea, și ăsta-i farmecul tinereții, la urma urmei. Dar, apropo de campania lui Dior, vreau să vă spun că marea casă de modă a fost criticată pentru că a ales-o pe Cara Delevingne ca ambasadoare pentru noua cruciadă, intitulată „captura tinereții”, ea neavând decât 25 de ani.

                        Pentru că unii s-au gândit că mult mai expresive ar fi fost chipurile unor doamne trecute demult de tinerețe, și care arată încă foarte bine, de pildă, Jane Fonda, Diane Keaton, Helen Mirren, etc. Desigur, grație noilor cosmeticale, noilor tratamente lansate de Casa Dior.

                        Ideea campaniei este însă anticiparea, aici e cheia, zic inițiatorii ei, să începi de tânăr, înainte chiar de treizeci de ani, să-ți conservi tinerețea. Pentru că, „ziua de ieri s-a terminat, mâine e prea târziu, acum e momentul!” Să revin însă la chestiunea cu sufletul, despre care ziceam că mă preocupă. Ce păcat că el nu poate fi „captat”, că nu rămâne intact, curajos, curat și generos, ca la vârsta tinereții, a marilor elanuri!

                        Pentru că oamenii se schimbă sub acțiunea erozivă a celor trei R, rutină, rugină, ruină, cedează diferitelor tentații, lăcomiei, egoismului, și, mai ales, tentației Puterii. Sunt prea puțini aceia care ar putea să facă o mărturisire cum este cea aparținând unui actor prețuit și cu o îndelungată experiență de viață și artistică, l-am numit pe Dorel Vișan:

                        „Sunt supărat pe mine că nu pot să fiu ca lumea asta. Ca actor, mă adaptez fiindcă asta îmi e meseria şi am uşurinţa de a-mi schimba felul de a fi, dar în suflet rămâne o zonă care este imuabilă şi care rămâne cinstită şi curată. Ca lumea pe care am cunoscut-o demult, care era mai săracă şi mai modestă, dar avea suflet. Lumea de astăzi nu mai are suflet”.

                        Pentru că este și poet, Dorel Vișan ne aminteşte despre nevoia de frumos şi de decenţă în viaţa personală, arătându-se cât se poate de mâhnit de ce vede în jurul său. Adică „dragoste pusă pe gard precum cârpele la uscat, prea multă sexualitate şi exhibiţie televizată, care nu sunt altceva decât o formă de îndobitocire şi de anulare a celor două aripi despre care vorbeam, pentru că suntem nişte îngeri cu o singură aripă şi nu putem zbura decât dacă ne îmbrăţişăm”.

                        Mă folosesc de inspiratele cuvinte ale domniei sale pentru a le spune cititorilor mei (care sunt foarte importanți pentru mine) că sufletul nu este repetitiv, că nu se poate cuantifica, și că se dezvoltă pe măsura experiențelor trăite, pe care le încorporează, le decantează. Și că, dacă nu e hrănit în permanență, se usucă.

                        Livezi: A incendiat proprietatea unui vecin

                          Polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizați la data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, despre producerea unui incendiu în grădina locuinţei sale din comuna Livezi.

                          În urma investigațiilor desfășurate de polițiști cu privire la imprejurările producerii incendiului a fost depistat un bărbat de 48 de ani, din comună, bănuit că ar fi distrus prin incendiere un atelaj hipo şi o căpiţă de fân din grădina locuinței păgubitului.

                          Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

                          I-a furat telefonul și banii

                            Polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat de 45 de ani, din localitate, a fost victima infracțiunii de tâlhărie, comisă asupra sa de către o persoană de sex masculin.

                            Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că la data de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, victima se deplasa pe drumul sătesc către locuinţa sa, moment în care, în urma unor discuţii purtate cu un localnic, acesta din urmă l-a deposedat prin acte de violenţă de un telefon mobil, 300 de euro şi 120 de lei.

                            Din investigaţiile efectuate, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, un tânăr de 26 de ani, din comuna Traian.

                            Faţă de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.