„Viaţa este tragică în multe privinţe”

În cariera mea de ziarist am stat de vorbă cu foarte mulţi oameni, de diferite vârste şi profesii. Despre mulţi am şi scris în aceste pagini. Au fost eroii mei, pe care am vrut să-i cunoască şi cititorii ziarului „Deşteptarea”. Rar însă mi-a fost dat să cunosc un tânăr, mai precis o tânără, de doar 18 ani, aflată în pragul Bacalaureatului, de o mare sensibilitate şi profunzime în gândire. S-a urcat pe scenă, la festivitatea de premiere de la Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, cu siguranţa unui obişnuit al unor asemenea manifestări.

Nu a avut emoţii, alăturându-se unor poeţi consacraţi, unor academicieni. Are drumul ei, pe care şi-l pavează cu muncă, cu încredere, cu pasiune. Scrie poezie, câştigă premii şi va urma Psihologia.

Este Mihaela Dana Zetu, absolventă a Colegiului Naţional „Ferdinand I” – Ştiinţe Sociale. A câştigat Premiul I, la Secţiunea Dramaturgie, după ce la ediţia trecută, a luat Premiul I, la Poezie. N-a vorbit mult, a spus doar o propoziţie, pe care o regăsiţi în textul de mai jos. Povestea Danei este una fascinantă şi nu este decât la început. (Gh.B.)

„Am teminat şcoala generală în Sascut, acolo sunt născută, şi tot de pe atunci am constatat că aş putea face mai mult cu verbele mele, nu doar nişte compuneri şi eseuri pentru şcoală. Aveam teme creative şi erau preferatele mele. Am început cu poveşti, ca orice copil, poezia a venit mai târziu. Aici, la colegiu, am întâlnit o profesoară extraordinară, care mi-a fost dirigintă, însă, în ultimul an, din motive personale, a trebuit să renunţe.

Cei trei ani petrecuţi împreună au fost minunaţi, a fost profesora pe care mi-a dorit-o dintotdeuna, m-a ajutat foarte mult, mi-a influenţat modul de gândire, practic mi-a crescut aripile. Este vorba de doamna profesoară Ana Maria Tancău, căreia îi mulţumesc foarte mult pentru tot ce mi-a dăruit. Aceşti patru ani au fost minunaţi, cineva, o colegă, a spus la cursul festiv: „Se spune despre anii de liceu că sunt cei mai frumoşi”, însă eu sper să nu fi fost aşa, cu toate că sunt de acord cu ea, cred că vor fi alţii şi mai frumoşi! La Ştiinţele sociale materiile de bază sunt româna, istoria, geografia, psihologie, logică, economie, da, am făcut logică în clasa a IX-a, este şi obiect de BAC, la alegere, pentru proba a III-a.

Am încercat să fac tot ce am putut pentru fiecare materie în parte, însă la română am fost cea mai devotată, am avut mereu 10, nu cred că aş fi putut să supravieţuiesc la un profil real, nu-mi place exactitatea, eu vreau să zbor. M-am apucat serios de poezie în clasa a IX-a, totul a fost o întâmplare, doamna Florentina Stanciu, profesoara mea de franceză pe atunci, m-a descoperit, ştia că merg la olimpiade, că scriu poezie. Într-o zi mi-a spus că ar vrea să citească câteva din poeziile mele, să vadă cum mă descurc.

I-am dus, i-au plăcut, şi de atunci am tot scris, discutam împreună, m-a trimis la diferite concursuri, la multe concursuri de poezie, astfel că aş putea spune că a fost un fel de manager pentru mine. Doamna profesoară mi-a trimis poeziile prin toată ţara, am participat peste tot, am luat o grămadă de premii, am multe diplome, însă nu diplomele sunt atât de importante, cât felul în care m-au format aceste concursuri, astfel că m-au ajutat să-mi formez un stil propriu, acest lucru este foarte important. Mi-e îmi este foarte greu să mă plasez undeva, însă alţii, poeţi, critici, au spus că poezia este post-modernistă. Citesc poezie, iar dacă vreţi să vă spun, Nichita Stănescu este preferatul meu.

Mă simt foarte în poezia lui. Mi-a plăcut ce a spus cândva, am şi repetat la festivitatea de premiere de la Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, unde, după cum ştiţi, am luat Premiul I: „Nu poţi să vezi zâne, dacă nu eşti zănatic”. Pe lângă concursurile şi festivalurile de poezie la care am participat, începând cu clasa a V-a am fost la toate olimpiadele de română, nu am ajuns însă niciodată la faza naţională! Am rămas surprinsă când am fost nominalizată şi apoi premiată la „Alecsandriada”, la Secţiunea Dramaturgie, pentru că eu m-am înscris la Poezie, însă juriul a considerat că ceea ce am trimis eu, ce am scris, poate fi considerat dramaturgie lirică, aşa scrie şi pe diplomă.

De altfel, la prima ediţie, de anul trecut, eu am luat Premiul I la Poezie, de aceea surpriza a fost aşa de mare. Poate că o să aveţi ocazia să citiţi ce am scris eu acolo, nu este teatru pur, este mai mult o dramă monologată, o naraţiune, dacă vreţi este o monodramă.

În fiecare text al meu este viziunea mea, drama mea, mai mult s-au mai puţin tragică… Poate este mult spus tragedie, însă viaţa este tragică în multe privinţe, mă consider o persoană foarte sensibilă şi toate evenimentele acestea din viaţă mă afectează, până şi porumbeii pe care îi vedeţi, care se plimbă prin faţa noastră, ai nimănui, mă afectează, mă gândesc că sunt singuri, că fiecare are o problemă, şi toate lucrurile astea se răsfrâng asupra mea, iar eu le redau mai departe în cuvinte.

N-am încă mari probleme, însă mi le fac singură! Sunt singură la părinţi, însă plecarea de acasă nu a schimbat nimic, în continuare cred în mine, la fel şi părinţii mei, şi atât timp cât sunt sigură pe mine, ei mă susţin. Am 18 ani, însă mai am multe de învăţat, iar ce am trăit până acum este doar un moment, în comparaţie cu ce va urma.

După Bacalaureat, voi merge la Psihologie, la Bucureşti. M-am gândit să merg şi afară, la Litere, de exemplu, însă aş face asta doar din pasiune şi plăcere, însă m-am hotărât pentru Psihologie, deoarece este ceva ce vreau să învăţ, Literele le-aş putea face şi la 50 de ani, Psihologia vreau să o fac acum, cât timp încă mai vreau. Aş vrea să profesez în terapie ori în clinică. Am vorbit cu părinţii şi au fost de acord: mergi unde crezi că ţi-e mai bine! Poezia?

Voi scrie în continuare poezie, voi citi, voi studia, poezia este una cu mine. Am publicat în mai multe reviste, la Plumb, în Bacău, la alte reviste din ţară, merg la cenacluri, am luat şi premii, primul meu premiu, răsplătit şi cu bani, a fost în cls. a X-a, la un concurs la Ploieşti, pe lângă premiul ca atare, pentru care mă bucur foarte mult, partea financiară este un bonus. A fost o poezie despre Nichita Stănescu, eram în patria lui! Cu fiecare poezie, făcând legătură şi cu psihologia, ajung să mă cunosc mai bine, să văd o parte din mine pe care până atunci n-am cunoscut-o. Până acum am încercat să mă plasez în grupuri de prieteni, de colegi, acolo unde mă regăsesc alături de ei, pentru a face faţă tuturor provocărilor, este important să rezonezi cu cei de lângă tine. Am fost plăcut surprinsă zilele trecute când o colegă a menţionat ceva de o poezie pe care am scris-o recent, m-am bucurat că cineva a citit ce am scris şi a dat importanţă, i-a plăcut.

Poeziile mele pot fi citite, sunt pentru public până la urmă, sunt despre lume. Dacă cineva şi-ar lua un timp să citească, să reflecteze la ceea ce am scris eu, cred că ar putea rămâne cu ceva, dacă tot m-aţi întrebat despre soarta poeziilor mele, nu-i orgoliu, mă gândesc doar… De altfel, societatea de astăzi este pe repede înainte, toată lumea se grăbeşte, mulţi nici nu ştiu de ce şi spre ce se grăbesc… Sunt convinsă că unele momente de pauză, de reflecţie ar fi bine venite pentru fiecare, acele momente ar putea fi un spectacol de teatru, de poezie, să citim, să citim orice, să citim copiilor, poţi să-ţi oferi o plimbare în parc, adică să ieşi din lume şi să vii spre tine.

De altfel, în relaţiile cu ceilalţi eu apreciez diversitatea, care este foarte importantă, faptul că fiecare este unic în felul său, că are ceva de spus, practic este o mină de aur pe care o ai lângă tine, trebuie doar să descoperi filonul, fiecare este o colecţie de poveşti, poţi să înveţi ceva de la oricine, trebuie doar să ai disponibilitatea să asculţi; nu suport monotonia. După ce cunoşti întregul teren, că să spun aşa, îţi dai seamă unde te-ai potrivi. Mie îmi place să-mi ţin prietenii aproape, prietenia este cel mai frumos sentiment, ei sunt mai presus de orice, însă în relaţiile cu oamenii este nevoie de mult efort, şi pentru unii merită şi să te topeşti! Dacă mai am timp, aş vrea să mai spun ceea ce am spus pe scenă, la festivitatea de premiere, de la Nichita Stănescu citire: „Nu poţi să vezi zâne, dacă nu eşti zănatic”, iar eu spun: cine are ochi, să le vadă!

Dacă mai este spaţiu, aş vrea să vă ofer, pentru cititorii ziarului, două poezii scrise de Dana Zetu.”

Geneza

Îmi era foame de întuneric,
Așa că mă plimbam prin noapte și îl mâncam pe tot
(sau mă mânca el pe mine);
Într-un ospăț în care ne serveam unul din altul,
eu și întunericul,
sătui de iluzii,
am vrut luna ca desert.
Eu am mușcat din ea
ca dintr-un cățel
de usturoi
și au țâșnit stelele afară
precum cad și literele dintr-o biblie.
Am mâncat tot.
Întunericul, sătul acum de mine,
s-a retras
și am rămas doar eu:
ospăț pantagruelic de cuvinte.

Erori

Când lumea era un nimic din lumină,
Nu puteam să merg prin ea
pentru că nu vedeam.
Am luat un pahar cu vopsea neagră
Să îmi dau pe ochi
Ca să văd lumea.
Am acoperit doi ochi:
cel stâng al meu
și cel mare al oceanului.
Pe cel din urmă fără să vreau,
căci am scăpat paharul în irisul de lumină.
S-au înnegrit, pe rând, mările,
peștii,
oamenii, mâncând pești negri,
animalele, mâncand oameni negri,
pământul, înghițind toată lumina
și scuipând, prin negru,
În culori.

De când lumea e un nimic din întuneric,
Nu pot să merg prin ea
Pentru că mă văd.