18 aprilie 2024
ActualitateConcurs de protecţie civilă pentru elevi

Concurs de protecţie civilă pentru elevi

Zilele trecute, Școala Gimnazială „C. Platon” din Bacău a fost gazda fazei județene a concursului școlar de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”. Competiția este organizată de fiecare dată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău (ISUJ) și Inspectoratul Școlar Județean, în ediția din acest an fiind invitate să participe și Școala Comercială și de Servicii, T.Q.M. și Form Consulting.

Acțiunea are ca principal scop dezvoltarea la nivelul copiilor și adolescenților a capacității de înțelegere a pericolelor generate de situații de urgență, dar și formarea și dezvoltarea unor trăsături de caracter, cum sunt inițiativa, spiritul de echipă, dârzenia, cinstea, corectitudinea și disciplina. Competiția a reușit să atragă nu mai puțin de 20 echipaje (16 de gimnaziu și 4 de liceu). Alături de organizatori, Școala Comercială și de Servicii Bacău, T.Q.M. Bacău și Form Consulting i-au premiat pe câștigătorii din acest an cu diverse produse și servicii.

„Sprijinim nelimitat inițiativa inspectoratului Școlar și a ISUJ Bacău, unde am cunoscut oameni minunați, implicați și dornici să facă schimbări. A fost o plăcere să participăm la faza județeană din acest an, premiile oferite de noi, respectiv participarea la cursuri în mod gratuit, fiind pentru a-i bucura pe acești tineri la care am observat motivația, determinarea specifică vârstei lor”, a declarat Elena Șova, reprezentanta Școlii Comerciale și de Servicii Bacău.



La clasele V-VIII, locul I i-a revenit echipajului Școlii Gimnaziale nr 2. Târgu Ocna, poziția a doua de pe podium fiind ocupată de elevii Școlii „Ciprian Porumbescu” din Comănești, bronzul revenuindu-i echipei de la Școala „Alexandru Piru” din Mărgineni. Prima poziție din clasamentul rezervat liceenilor a fost ocupată de echipa Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, locul secund i-a revenit elevilor care au reprezentat Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna, pe ultima treaptă de pe podium fiind plasată echipa Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri