24 aprilie 2024
ActualitateOaspeți din străinătate la școala din Lespezi

Oaspeți din străinătate la școala din Lespezi

La mijlocul săptămânii trecute, la Școala „Mihai Eminescu” din Lespezi, comuna Gârleni, a avut loc o întâlnire în cadrul proiectului „Învățare lexicală în contexte multiple”, un proiect Erasmus+ în parteneriat cu Inspectoratul Județean Bacău, cu Școala Gimnazială Valea Seacă și cu instituții partenere din Anglia și Franța.

Oaspeții, profesori englezi și francezi, au participat la mai multe activități organizate la clase de către profesorii pentru învățământ primar de la școala gazdă, între acestea numărându-se ore de muzică, de dans, teatru și chiar un concurs de cultură generală.

„Am făcut o impresie foarte bună, oaspeții noștri fiind foarte încântați în primul rând de dorința copiilor de a participa la activitățile derulate. O profesoară din Franța care predă teatru la clasa ei spunea că elevii ei nu sunt atât de receptivi și atrași, în schimb, la noi a văzut mulți copii dornici și implicați”, a declarat prof. Camelia Furieșu, directorul Școlii „Mihai Eminescu” Lespezi.



A doua zi, delegația profesorilor din Anglia și Franța a vizitat Școala Gimnazială Valea Seacă.

Proiectul „Învățare lexicală în contexte multiple” este în derulare de anul trecut, aceasta fiind a doua mobilitate după cea din luna ianuarie de la Lille-Franța. Următoarea întâlnire se va desfășura în Anglia la Leeds în luna octombrie, proiectul urmând a se încheia în ianuarie 2019 cu o reuniune ce se va desfășura în Bacău, la Lespezi și Valea Seacă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri