vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2571

Volei feminin/ Challenge Cup: Sm’ Aesch, nu Mladost!

Învingătoare în returul din Croația, vice-campioana Elveției a acces în „optimi”, unde va primi replica Științei Bacău

Surpriză- surpriză: adversara Științei Bacău în „optimile” Cupei Challenge la volei feminin nu va fi gruparea croată Mladost Zagreb, ci echipa elvețiană Sm’ Aesch Pffefingen.

Învinse în turul șaisprezecimilor de finală cu 3-1 acasă, elvețiencele au dat lovitura în returul de miercuri, de la Zagreb. În Croația, Sm’Aesch s-a impus cu 3-0 (14, 22, 18), adjudecându-și și setul de aur cu 15-10. Prima manșă a „optimilor” dintre Sm’Aesch si Știința va avea loc în perioada 23-25 ianuarie, în Elveția.

Calificarea în „sferturile” competiției europene se va decide în Bacău, gazda returului din 6-8 februarie. Spre deosebire de Știința, care mizează doar pe voleibaliste din România, Sm’Aesch este o multi-națională. Vice-campioana Elveției are în lot cinci straniere și cinci jucătoare autohtone.

Stranierele sunt: Ennok (Estonia), libero-ul Poganny (Germania), von Piekartz (Olanda), Walch (SUA) și White (Canada). Efectivul grupării antrenate de neamțul Andi Vollmer este completat de elvețiencele Visentin, Matter, Storck, Werfeli și Zaugg.

În returul cu Mladost, MVP-ul partidei a fost „secunda” nord-americană Nicole Patricia Walch, cu 21 puncte.

Au furat banii de pe cardul unei femei. Ce greșeală făcuse victima

Două persoane au fost reținute de poliţişti în urma comiterii infracţiunilor de furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic

La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bacău au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi de 53, respectiv 59 ani, ambii din Bacău, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces illegal la un sistem informatic.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că la data de 12 decembrie 2017, în timpul călătoriei cu autobuzul, bărbatul de 53 ani ar fi sustras un portofel din poşeta unei femei de 65 ani, din Bacău, portofel în care sa aflau mai multe carduri bancare şi un înscris cu PIN-urile aferente.

După comiterea faptei de furt, bărbatul de 53 ani împreună cu un alt bărbat de 59 ani, s-ar fi deplasat la trei bancomate din zona Pieţei Centrale, unde ar fi reuşit să retragă suma de 1500 lei.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă.

ATENŢIE LA GENŢI ŞI BUZUNARE!

Ţineţi poşeta sau genta, în mijloacele de transport în comun, cât mai aproape de corpul dumneavoastră.

Nu lăsaţi bani, acte, telefoane mobile etc. în buzunarele pantalonilor. Ţineţi aceste obiecte în buzunarul interior al jachetelor sau în genţi.

Nu ţineţi ruscasul pe umeri atunci când vă aflaţi în autobuz. Pe lângă faptul că incomodaţi ceilalţi călători, sunteţi o ţintă sigură pentru hoţi, care profită de aglomeraţie pentru a sustrage obiecte din acesta.

Când sunteţi la cumpăraturi nu lăsaţi poşetele sau genţile nesupravegheate în căruciorul de cumpărături.

NU fiţi indiferenţi dacă observaţi pe cineva că a sustras obiecte din buzunarul sau geanta unui cetăţean.

Deși o mașină circula cu număr fals, polițiștii au descoperit proprietarul. Deși l-au descoperit, înca nu au aflat cine o conducea

    La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în trafic un autoturism care circula cu viteza de 73 km/h, pe strada Dr. Al. Şafran, din Bacău, conducătorul auto neoprind la efectuarea semnalului regulamentar de oprire. S-a procedat la urmărirea acestuia, autoturismul fiind identificat oprit pe strada Tineretului, conducătorul auto nefiind la faţa locului.

    În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul aparţine unui bărbat de 44 ani, din Bacău, care în urma audierii, nu a oferit detalii cu privire la identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus.

    De asemenea, s-a stabilit că numerele de înmatriculare montate pe autoturismul în cauză aparţin altui autovehicul.

    În continuarea cercetărilor se fac investigaţii pentru identificarea conducătorului auto şi tragerea la răspundere a acestuia.

    În cauză s-a întocmit doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat, punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, cu aplicarea art. 38, alin. 2, Cod Penal faţă de proprietarul autoturismului şi conducătorul auto cu identitate necunoscută.

    A accidentat un pieton şi a părăsit locul accidentului

      La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

      Din primele cercetări a rezultat că o femeie de 32 ai, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Miron Costin, nu s-a asigurat corespunzător la shimbarea direcţiei de mers către strada Alexandru cel Bun, din Bacău, a surprins şi accidentat o femeie de 60 ani, din Bacău, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

      Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, fără a rămâne internată iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În urma investigaţiilor efectuate, după aproximativ 45 de minute, conducătoarea auto a fost identificată. În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

      Ce înseamnă să stai cu ochii ca pe butelie

        La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută sustrage butelii de aragaz dintr-o autoutilitară.

        Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au depistat în flagrant un bărbat de 34 ani, din comuna Livezi, în timp ce sustrăgea două butelii de aragaz din aututilitară.

        Bunurile sustrase, în valoare de 500 lei, au fost recuperate şi predate părţii vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor acesta să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale.

        Perchezitii la persoane banuite de furt calificat

          La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Glăvăneşti au efectuat percheziţii domiciliare pe raza comunei Glăvăneşti, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.

          Din cercetările poliţiştilor a rezultat că în cursul anului 2017, persoane necunoscute ar fi sustras bunuri de uz casnic şi gospodăresc dintr-o locuinţă din comuna Glăvăneşti, a părţii vătămate care, în perioada decembrie 2016 – decembrie 2017, a lipsit de la domiciliu.

          În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate toate bunurile sustrase şi predate părţii vătămate, prejudiciul fiind recuperat aproape integral.

          În cauză s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat faţă de doi bărbaţi de 29, respectiv 40 ani, ambii din comuna Glăvăneşti.

          Buhuși: Dosar penal pentru alcool

            La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani din Buhuşi a fost implicat într-o altercaţie pe trecerea de pietoni din centrul oraşului Buhuşi de către un conducător auto care ar fi consumat băuturi alcoolice.

            La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie rutieră care a reuşit depistarea în trafic a autoturismului reclamat, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 ani, din Buhuşi.

            În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0, 59 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

            Accident mortal la Comăneşti

              Aseară, în oraşul Comăneşti, s-a produs un accident rutier în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa.

              Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că un bărbat de 70 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers către Dărmăneşti, când a ajuns la intersecţia străzilor Combinatului cu Moldovei a surprins şi accidentat mortal o femeie de 75 de ani, din localitate, care, spun oamenii legii, se deplasa pe partea carosabilă.

              Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în continuare se fac cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

              Situație critică la Slănic Moldova

                Orașul stațiune este în beznă, urmare a unor restanțe mari către E.ON, care a tras heblul. Ca o măsură de avarie, Primăria din Slănic Moldova a făcut ieri o plată parțială în contul datoriei la energia electrică și gazul metan furnizate în instituțiile publice și pentru iluminatul stradal.

                Domeniul public al stațiunii a rămas în noaptea de marți spre miercuri pe întuneric, fapt care s-ar putea repeta. În plus, de luni se reiau cursurile în școlile din localitate, unde elevii ar putea sta fără lumină și căldură.

                „Am vorbit cu furnizorul de utilități și i-am rugat să lase să treacă, măcar, sărbătoarea Revelionului pe Vechi, care va fi sărbătorit duminică – ne-a declarat primarul Gheorghe Baciu. În principiu au înțeles, că durează numai două zile până se face decontul după plata pe care am făcut-o acum”.

                Nopți sinistre la Slănic

                Situația creată afectează și turismul din stațiune. Unitățile de cazare și de alimentație publică sunt alimentate în continuare cu energie electrică și gaz metan, dar nopțile fără iluminat stradal sunt înecate în întuneric.

                „Prima problemă este iluminatul stradal, care nu funcționa total, iar acum deloc – ne-a spus administratorul vilei Teleconstrucția, Mircea Șova. Dacă școlile, unde cursurile încep de luni, nu vor avea alimentare cu utilități va fi altă problemă sensibilă.

                Revelionul pe Vechi, sărbătorit duminică, nu poate fi afectat, pentru că hotelurile, pensiunile și restaurantele au energie electrică. În plus, Revelionul pe Vechi e mai puțin sărbătorit la noi față de Crăciunul pe Vechi și sunt mai puțini turiști acum. Pe străzi însă, noaptea, fără iluminat e sinistru. Noi sperăm, totuși, că se va găsi o soluție”.

                Și alți oameni de afaceri din stațiune cred că fără iluminat stradal și fără căldură în școli vor apărea probleme sensibile.

                „Nu e prima oară când suntem într-o asemenea situație – a declarat Valentin Bucur, managerul unuia dintre cele mai căutate restaurante din stațiune. Să precizăm că și în nopțile normale luminile ardeau numai pe unii stâlpi. Dar și la începutul verii, la blocurile ANL s-a sistat alimentarea cu gaz metan timp de trei luni.

                Acum, fără iluminat public noaptea riscul e maxim, mai ales datorită câinilor vagabonzi, care sunt foarte mulți. Nu știu cum se vor găsi soluții”.

                O speranță de la bugetul Consiliului Județean?

                „Noi – a mai spus primarul Gheorghe Baciu – depindem de bugetul de la Consiliul Județean. Dacă această instituție ne dă niște bani, avem de unde plăti până la capăt, dacă nu, din ceea ce generăm noi, nu putem plăti. Cred că joi vom ști sigur ce se va întâmpla, cum se va rezolva sau cum va evolua situația”.

                Pe facturile la utilități ale primăriei din Slănic Moldova apar datorii care au ajuns la circa 225.000 de lei. „Am preluat o datorie istorică de 250.000 de lei și am reușit să achităm mai bine de 50% din restanțe plus ce s-a mai generat – a precizat Gheorghe Baciu.

                Am luat măsura să reducem iluminatul noaptea, să nu consumăm, și am făcut o economie de 7.473 de lei pe lună. Dar nici așa nu am reușit să achităm debitul. La acest moment avem, la energie electrică 141.423 de lei de achitat, iar la gaz metan 84.442 de lei”.

                Compania E.ON încă nu s-a pronunțat public în această situație, dar de aici sperăm la un răspuns în zilele următoare.

                Nici de la Consiliul Județean nu vin vești bune, pentru că repartizarea sumelor din bugetul de stat tocmai aprobat va ajunge abia în 10-15 zile.

                „Bugetul statului a fost aprobat, dar trebuie să primim sumele repartizate din el. După calculele noastre, cel mai devreme putem avea situația clară cam pe 5-7 februarie. La Slănic e o problemă destul de delicată. Ar fi trebuit o conciliere cu E.ON, pentru că e vorba totuși de o unitate administrativ-teritorială. Nu ar trebui blocat un oraș întreg. Iar noi nu putem da un răspuns clar în următoarele câteva zile. Oricum, trebuie căutată orice soluție și poate vor avea un sprijin și de la Prefectură”.
                Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean

                Fotbal/ Liga a IV-a / Trial, cantonament, amicale

                Prima acțiune din 2018 a liderei Ligii a IV-a, ACS Gauss Bacău a fost un trial. Organizat marți seară, pe terenul sintetic de la baza sportiva „Letea”, trialul a avut drept scop completarea lotului, în special cu jucători U19. „Am văzut vreo trei jucători tineri care ne-ar interesa, dintre care unul singur corespunde categoriei de vârstă Under 19.

                Urmează să mai analizăm, încă nu suntem deciși în totalitate în privința lor; trebuie să vedem și în ce condiții i-am putea lua. Până săptămâna viitoare, vom ști exact ce facem”, a declarat antrenorul-jucător al Gauss-ului, Andrei Întuneric.

                Echipa pe care suporterii o văd drept continuatoarea FCM Bacău își va relua antrenamentele marți, 16 ianuarie, la ora 18.30. În plan se află un stagiu de pregătire centralizată la Slănic Moldova și mai multe jocuri de verificare. Deocamdată, au fost antamate amicalele cu LPS Roman (20 ianuarie), CSM Ceahlăul Piatra Neamț (27 ianuarie), Sportul Chișcani (10 februarie) și CSM Moinești (17 februarie).

                „Avem discuții avansate și cu Academia Rapid, Petrolul Ploiești și Oțelul Galați și eu spun că sunt șanse foarte mari să disputăm partide-test cu aceste echipe în perioada de iarnă. Ne așteaptă un sezon încărcat, la mijloc fiind și barajul de promovare în Liga a III-a și vrem să ne pregătim cât mai bine pentru toate acestea”, a precizat Întuneric. Campionatul Ligii a IV-a se va relua în martie, Gauss având un avans de șase puncte față de a doua clasată, Viitorul Curița, despre care s-a spus că intenționează să ia câțiva jucători de la lideră în perioada de iarnă.

                „Momentan, din câte știu eu, nu și-a anunțat nimeni dorința de a părăsi echipa. Oricum, la reunire, voi comunica băieților că, dacă există cineva care ține morțiș să plece, să o facă până cel târziu pe 1 februarie”, a spus Andrei Întuneric.

                Euro-Știința

                Gruparea băcăuană își continuă parcursul continental după splendida calificare obținută prin câștigarea setului de aur contra azerelor de la Azerrail Baku

                Știința Bacău „made in Romania” nu contenește să uimească. De data aceasta, în Europa. După victoria obținută acasă, în tur, cu 3-1, contra azerelor de la Azerrail Baku, a venit calificarea materializată prin câștigarea setului de aur marți seară, în manșa retur a „șaisprezecimilor” Cupei Challenge, desfășurată în capitala Azerbaidjanului.

                Returul cu Azerrail a fost unul pe muchie de cuțit. Și asta chiar dacă echipa gazdă s-a impus cu 3-0. Știința a dominat copios primul set, ce a înregistrat o durată de 31 de minute. Deși au avut 16-9 pe tabelă, studentele au cedat parțialul de debut cu 25-23. Și mai strâns a fost actul secund. Unul care a ținut 32 de minute. Și de această dată, Știința s-a aflat în avantaj, însă, din nou, Azerrail a avut câștig de cauză. Tot la limită. Numai că în prelungiri: 27-25. Actul al treilea a fost unul fără istoric (25-14 pentru gazde), băcăuancele preferând să-și concentreze întreaga atenție către setul de aur. Cel care, de altfel, avea să decidă calificarea în optimile de finală. Numai că, deși au întors de la 2-3 la 4-3, oaspetele s-a poticnit. Iar Azerrail a profitat. A

                vând în Katerina Zhidkova prinicipala realizatoare a meciului (23 de puncte), formația din Baku s-a desprins la 10-5 și părea scăpată în câștigătoare. Din fericire, Știința a avut un come-back de senzație. Cu tandemul Rogojinaru (14 puncte)- Cazacu (12 puncte) din nou necruțător, formația condusă de pe margine de Aurel Cazacu s-a apropiat la 8-10 și apoi a basculat fenomenal rezultatul de la 10-12 la 14-12. Gazdele, care alcătuiesc scheletul echipei naționale a Azerbaidjanului (locul 4 la Europenele din vara trecută) au avut o ultimă sforțare de a întoarce soarta calificării: 13-14. Finalul a fost însă al Euro-Științei.

                La fel ca și calificarea. Denisa Rogojinaru a găsit drumul către punctul câștigător, încheiind setul de aur după 20 de minute, cu 15-13 în favoarea româncelor. „Am întâlnit un adversar foarte puternic. La scorul de 0-3 la general și la 5-10 în setul de aur, îmi venea greu să cred că vom putea întoarce soarta calificării, dar am reușit”, a declarat Denisa Rogojinaru pentru site-ul Federației Europene de Volei.

                „Sunt mândru de fetele noastre, sunt mândru de echipa noastră. Nu e puțin lucru să obții o astfel de calificare chiar pe terenul formației din Baku. Trebuia să se întoarcă roata! Am avut șanse mari în primele două seturi, dar nu le-am fructificat. Iată că în setul de aur am realizat un adevărat tur de forță, revenindu-ne de la 5-10”, a mărturisit antrenorul Științei, Florin Grapă. Țintuit acasă de proverbiala sa temere pentru călătoriile cu avionul, Grapă a avut emoții mai mari decât dacă s-ar fi aflat în „AYS Sport Hall” din Baku:

                „E adevărat, am avut mari emoții, fiind conectat permanent la evoluția scorului. Pot spune că sunt fericit că o echipă alcătuită doar din românce merge mai departe în cupele europene”.

                În „optimile” Cupei Challenge, Știința va avea de înfruntat pe câștigătoarea dintre Mladost Zagreb (Croația) și Sm’Aesch Pfeffingen (Elveția). Cum în turul disputat în Elveția, croatele se impuseseră cu 3-1, e de presupus că ele vor fi adversarele Științei în faza următoare a competiției continentale. Cu precizarea că manșa retur a optimilor de finală se va disputa în Bacău, ceea ce va spori șansele de calificare ale Științei. Eventual, din nou la setul de aur.

                Marți seară, la Baku, studentele au mizat pe următoarea garnitură: Kapelovies, Ciocian, Cazacu, Lupa, Faleș, Sipoș, Filipaș, Rogojinaru, I. Radu, Albu- libero, Ciucu- libero.

                Știința- CSM Lugoj se joacă luni

                Nici sâmbătă și nici duminică. Până la urmă, partida dintre Știința Bacău și CSM Lugoj, din etapa a 11-a a Diviziei A1, se va disputa luni, 15 ianuarie, de la ora 17.00. Având în vedere oboseala acumulată de echipa băcăuană în deplasarea din Azerbaidjan, conducerea Științei ceruse Federației Române de Volei amânarea cu o zi a meciului cu Lugojul, programat inițial sâmbătă, 13 ianuarie. FRV și-a dat acordul, însă bănățencele au cerut ca jocul să aibă loc luni în loc de duminică, solicitare acceptată atât de Știința, cât și de Federație.

                „Cei de la CSM Lugoj ne-au rugat să jucăm luni deoarece ei vor să lege deplasarea de la Bacău de cea de miercuri, din Cupă, de la Târgoviște. N-am avut nicio problemă cu asta, prin urmare, partida cu Lugojul se va disputa luni, 15 ianuarie, de la ora 17.00”, a precizat antrenorul Științei, Florin Grapă.

                Lemnul de foc, un lux pentru mulți băcăuani

                  Lemnul de foc utilizat de băcăuani pentru încălzirea locuințelor s-a scumpit an de an.

                  Din păcate, din cauza sărăciei, în multe dintre cazuri, procurarea lemnului pentru sezonul rece este aproape imposibilă.

                  O spun locuitorii de la țară, dar și orășenii care au amenajate în locuințe sobe de încălzit pe bază de combustibil solid.

                  „La noi în comună, unde – vorba aia – cade pădurea peste case, căruța de lemne (cca. 1,2 mc n.r.) se vinde și cu 100 de euro.

                  Oficial, în pădure, la trunchiul copacului, prețul lemnului de fag, de exemplu, ajunge la 180 de lei metrul cub, dar după ce a fost tăiat, scos la drum și transportat acasă, prețul se duce lejer spre 350 de lei mc”, spun locuitorii din comuna Solonț.

                  Creșteri de preț de 250 %, în șase ani

                  De altfel, și unele statistici indică același lucru. Astfel, potrivit Fordaq România, comunitatea forestierilor care numără peste 200.000 de membri, în ultimii șase ani, prețul lemnului de foc a crescut cu circa…250%, de la 120 lei/mc, în 2011, la 300 lei/mc, în 2017. Există, însă, și maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul țării, indică aceeași sursă.

                  „Criza administrării pădurilor/ administrației silvice de stat a condus la o gravă criză a întregii industrii a lemnului, ajungând să afecteze și populația care folosește pentru încălzire lemnul de foc. Sunt peste 3,5 milioane gospodării în această situație, afectate de prețurile mari pentru lemnul de foc și de criza de resursă”, se arată în Raportul privind starea pădurilor și industriei lemnului, făcut public de Fordaq România.

                  Lemn de foc versus ciocălăi, coceni sau…boabe de porumb

                  Conform Direcției Silvice Bacău, prețurile lemnului de foc din platforma primară a parchetelor sunt, în medie, de 166 lei/mc la fag (cel mai utilizat lemn), 143 lei/mc la rășinoase, 161 lei/mc la diverse specii tari (cireș, frasin, paltin, carpen, etc.) și 71 lei/mc la diverse specii moi (plop, tei, salcie). Prețurile includ TVA.

                  „Comparativ cu anii anteriori, prețurile sunt mai mari cu cca. 20% la fag, 40% la rășinoase, 35% la diversele specii tari, iar în cazul foioaselor moi prețul a rămas nemodificat.

                  Însă, există și posibilitatea vânzării lemnului direct din parchet, unde prețurile de vânzare sunt mult mai mici – cu cca. 20 – 40%”, a declarat dr. ing. Ionel Dumitru, șeful Serviciului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Bacău.

                  „În anul 2018, Direcția Silvică Bacău poate asigura un volum de cca. 150.000 mc material lemnos destinat vânzării directe către populație, iar în continuare, în sezonul rece care se derulează, putem asigura necesarul cel puțin la nivelul solicitărilor”, au precizat silvicultorii băcăuani. La nivel de județ, au fost depuse 16.400 cereri prin care se solicită cca. 104.000 mc de material lemnos.

                  Până la sfârșitul anului, s-au soluționat cca. 10.000 cereri, achiziționându-se un volum de cca. 30.000 mc, cu mult sub cel disponibil – 83.000 mc.

                  Din păcate, chiar și în secolul 21, mulți dintre locuitorii de la sate își încălzesc locuințele cu ciocălăii sau cocenii rezultați de la culturile de porumb ori vreascuri adunate de peste tot, unii apelând chiar la…turtele din balegă.

                  Cei mai cu dare de mână ard chiar boabele de porumb în amestec cu peleți, în condițiile în care porumbul a ajuns să se vândă la prețuri apropiate de cele ale lemnului de foc.

                  Poveste de cartier

                  Răzvan Bibire

                  Alis e mândra posesoare a unui cont de Facebook, pe care-și etalează ultimele creații artistice în materie de unghii colorate. Multă vreme s-a uitat pe Facebook numai la poze, la videoclipurile amuzante, a dat like la citate motivaționale de genul celui cu președintele Lincoln care atenționează asupra pericolelor Internetului.

                  De la o vreme, însă, a considerat că e cazul să treacă la nivelul următor. Și-a dat seama că poate mai mult și că se pricepe și la economie și la politică, justiție, agricultură, știe nițică sociologie, are opinii despre vaccinuri, operații, transplanturi, știe să spună câte ceva și despre corupție…

                  Se pricepe la toate! Și chiar la toate, a constatat ea, surprinsă, pentru că are câte o idee despre orice lucru.

                  Nu prea știe ea să pună cratima acolo unde trebuie, are superofertă de „i”-uri la unele cuvinte, dar nu o oprește pe ea o problemă minoră cum ar fi acordul dintre subiect și predicat. În cazul în care ar ști ce e subiectul și ce e predicatul.

                  Când lumea îndrăznește să o contrazică sau când îi spune direct să facă pași și să-și vadă de lucrurile la care se pricepe, Alis reacționează agresiv: e dreptul ei să spună lucruri, să scrie ce vrea ea, cine sunteți voi să o contraziceți și să-i cenzurați dreptul la liberă exprimare?!

                  Cu multă satisfacție, Alis vede cum îi crește numărul de like-uri de la postări și de la comentarii. Semn, consideră ea, că are dreptate în ceea ce spune, pentru că, altfel, opiniile sale nu ar fi validate de atâta lume, nu-i așa?!

                  Când a zis că vaccinurile sunt otravă și că bolile nu există, simptomele fiind doar niște conflicte nerezolvate l-a făcut praf pe nefericitul de medic care sfătuia o tânăra mămică să-și vaccineze copilul abia născut.

                  Tânăra mamă, când a văzut că sfatul doctorului a adunat doar trei like-uri iar opinia Alisei – 257, a decis să meargă pe mâna ei. Că doar se vede clar, după numărul aprecierilor, cine este mai priceput…

                  După câteva luni, copilul s-a îmbolnăvit de rujeolă și a murit. Mama sa a încercat să ia legătură cu Alis, să-i ceară socoteală pentru sfatul dat. Alis, înainte să-i dea block, i-a răspuns scurt: „este părerea mea și e dreptul meu să spun ce vreau pe Facebook”.

                  Soțul tinerei mame a fost mai puțin diplomat. A așteptat-o într-o seară pe Alis în scara blocului și i-a zdrobit degetele în ușa de la intrare. I-a șoptit că dacă suflă o vorbă, data viitoare îi scoate măselele cu box-ul.

                  Bărbatul nu prea le are cu opiniile și dreptul la liberă exprimare. El știe atât: n-ai venit cu banul la data de întâi a lunii, rămâi fără un deget.

                  Peste 500 de amenzi, aplicate de poliţiştii locali la legea antifumat

                    – aproape 48.000 de lei este valoarea acestor sancţiuni – cinci amenzi au ajuns la agenţii economici

                    Şi în cursul anului 2017, agenţii de la Poliţia Locală Bacău au continuat acţiunile şi controalele pentru depistarea celor care nu respectă prevederile legii antifumat şi au aplicat în total 507 sancţiuni contravenţionale.

                    „În perioada 1.01.2017 – 31.12.2017, lucrătorii instituţiei noastre au acţionat zilnic pe linia respectării prevederilor Legii 349/2002 privind combaterea efectelor consumului produselor din tutun aplicând un număr de 507 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 47.950 de lei, din care 5 sancţiuni, în valoare de 20.500 de lei, aplicate agenţilor economici şi 502 sancţiuni, în valoare totală de 27.450 lei, aplicate persoanelor fizice”, ne-a comunicat conducerea Poliţiei Locale Bacău.

                    Prin Legea 15/2016 privind modificarea și completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care a intrat în vigoare în primăvara anului 2016, se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii (fie că sunt închise sau în aer liber).

                    În unitățile sanitare, de învățământ și cele destinate protecției și asistenței copilului fumatul este interzis şi în curte, nu doar în clădiri. Cei care sunt prinşi cu ţigara aprinsă într-unul din locurile menţionate riscă amenzi de la 100 la 500 de lei. Pentru persoanele juridice, sancţiunile sunt mult mai drastice. Pornesc de la 5.000 de lei şi pot ajunge la 15.000 de lei, dar se poate dispune şi închiderea unităţii dacă sunt constatate abateri repetate.

                    Specialiștii din sănătate ar putea dispune de alte 22 de locuințe noi

                      Ironic, sau nu, locuințele de serviciu puse la dispoziția medicilor în Bacău par să fie, numeric vorbind, mai multe decât numărul actual de medici care au nevoie de așa ceva. Însă, se speră ca alți debutanți, dar și medicii cu experiență să aleagă Bacăul în detrimentul altor orașe. Tocmai de aceea, municipalitatea se gândește să mai construiască un bloc pentru ei. Unde?

                      Locuințe există, medicii lipsesc

                      Criza acută a medicilor, asistenților, dar și a personalului auxiliar din sistemul medical din Bacău este cunoscută. În continuare este nevoie de cadre medicale, dar, pe de altă parte, și cei care aleg să lucreze la noi în oraș au nevoie de o locuință de serviciu.

                      Din acest motiv, în urmă cu mai bine de doi ani municipalitatea dădea în folosință așa-numitul „bloc al medicilor”, situat pe strada Făgăraș, cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Bacău. De atunci, orice angajare în unitatea medicală băcăuană a venit „la pachet” cu o locuință de serviciu, pentru medicii care nu au domiciliul în Bacău sau nu dispun de o locuință proprietate personală. Surpriza a fost însă că pentru cele 40 de locuințe existente, doar șase medici au depus cerere și au primit un spațiu locativ în acel bloc. Astfel, în acest moment, 34 de locuințe sunt încă libere în „blocul medicilor” de pe Făgăraș.

                      Cu toate acestea, la nici două luni de la darea în folosință a blocului în cauză, se aducea pe ordinea de zi a Consiliului Local Bacău un alt proiect de hotărâre care prevedea construirea unui nou alt bloc de locuințe prin programul ANL.

                      Ansamblul Bucegi III C prevedea construirea în trei etape a câte 22, 42 și 44 de locuințe doar pentru personalul medical. La acea vreme se vorbea de faptul că ar fi bine să fie create condițiile pentru ca, odată cu finalizarea proiectului, Bacăul să fie pregătit în continuare să atragă noi medici și asistenți.

                      Un an nou, speranțe noi

                      Prima etapă a proiectului a trecut deja în dezbatere publică încă de la începutul acestui an, iar băcăuanii interesați pot consulta informații cu privire la planul propus pe pagina de internet a Primăriei Bacău și la sediul Primăriei Bacău, mai exact la Direcția Tehnică, în zilele lucrătoare în intervalul orar 8.00-16.00.

                      Totodată, la început de an se vorbește și de mari investiții în Spitalul Județean de Urgență Bacău, însă autoritățile nu dau și termenele finale ale acestor lucrări. Rămâne de văzut care va fi deznodământul întregului proiect, însă, clar până în acest moment este că personalul medical va mai avea un alt bloc de locuințe de serviciu la dispoziție în apropierea celui de pe Făgăraș, dar când și cine va fi cazat acolo am putea ști doar atunci când va fi finalizat Complexul medical „Sfânta Maria” din incinta Spitalului Județean de Urgeanță Bacău (care va include spitalul județean și cel municipal).

                      „Din punctul meu de vedere, la momentul în care se va finaliza întregul Complex medical «Sfânta Maria» va fi nevoie acută pe personal medical, nu doar de medici. Sunt convins că la momentul respectiv toate imobilele pe care le avem alocate se vor umple.”
                      Cosmin Necula, primarul municipului Bacău

                      Municipalitatea bacăuană a elaborat prima versiune a planului care prevede construirea locuințelor pentru tineri ce vor fi date spre închiriere specialiștilor din sănătate. Proiectul este de mai multă vreme pus în discuție, dar a fost necesar un studiu amănunțit pentru a se realiza Planul Urbanistic de Detaliu al acestuia.

                      Ansamblul Bucegi III C, etapa 1, cu regimul de înălțime P+3E+M va fi format din 22 de unități locative și va fi localizat în Bacău, pe strada Teiului, numărul 13. Se pot transmite eventualele observații și comentarii în scris Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, aflată pe strada Oituz nr.23, până la data de 26 ianuarie 2018.

                      „Adevărata fotografie nu moare niciodată”

                        La început de an, artistul fotograf Romeo Mărăndici, păstrând de acum tradiția (suntem la a IV-a ediție), menține larg deschise porțile Atelierului fotografic din vila situată lângă Tribunal.

                        Invitație pentru toți pasionații de fotografie, indiferent de vârstă sau profesie, ca astăzi, la ora 16.30, să sărbătorim împreună Ziua Artei Fotografice în România.

                        A fost declarată oficial, prin Hotărâre de Guvern în 2010. Ziua de 11 ianuarie este ziua de naștere a primului fotoreporter de război din lume, recunoscut ca primul fotograf al României, Carol Popp de Szathmary (1812- 1887). Pictor și fotograf oficial al regelui Carol I.

                        În 1854, a imortalizat imagini, chipuri și scene, din Timpul Războiului Crimeii (1853- 1856). Romeo Mărăndici ne invită la o incursiune vizuală în timp, cu o expoziție cuprinzând o selecție din lucrările fotografului Szathmary.

                        Memorabile sunt cele 32 de fotografii, plus coperțile, cuprinse în „Albumul Resboiului 1877-1878”, oferit de autor, în dar, Regelui Carol I.

                        La ora 17.00 vom fi provocați să devenim participanți, la un „Fenomen” surpriză. Am încercat mai pe ocolite să aflu despre ce este vorba, dar păstrează secretul. Știu că nu duce lipsă de idei, așa că sigur va fi ceva deosebit.

                        Prognoza meteo pare favorabilă. Ca atmosfera să fie mai plăcută, benefic va fi și un ceai cald sau un pahar cu vin fiert. Nu uitați acasă aparatul de fotografiat!

                        S-a deblocat activitatea în cabinetele medicinei de familie

                          – în Bacău, TOȚI medicii au semnat contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

                          Perioada de semnare a actelor adiționale de prelungire a contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. În Bacău, toți medicii de familie au semnat aceste contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), chiar dacă, la începutul lunii, unii dintre ei au declarat că vor refuza să semneze, urmare a unui protest generalizat la nivel național.

                          „La noi nu mai sunt probleme. Toți cei 276 de medici de familie din întreg județul au semnat actele adiționale la contract, valabile până pe 31 martie, inclusiv cei care inițial au refuzat acest lucru. E drept că în continuare aceștia au anumite revendicări, cer finanțarea sistemului și debirocratizarea lui, dar au promisiuni că vor fi ascultați și ajutați. Au semnat toți pentru că altfel nu își mai puteau continua activitatea pentru că noi nu puteam să le decontăm serviciile medicale prestate, fără a avea un contract semnat la bază.”
                          Marius Savin, președinte – director general CJAS Bacău

                          Reamintim că, încă din prima zi lucrătoare a noului an, medicii de familie au anunţat că îşi vor continua protestul început din toamna trecută și că urmau să ofere asiguraților doar consultații pro bono în cabinete, dar că nu vor emite nicio trimitere sau rețetă compensată, ci doar rețete simple. Ei au adus acuzații faţă de birocraţia din sistemul medical, care le-ar îngreuna activitatea medicală, dar și față de subfinanțarea din sistem.

                          Un vis spulberat: romantica turtă de balegă

                          Aflu de la prietenul meu de cotidiană suferință mărturisitoare, Florentin Radu, că, în plin secol XXI, locuitorii satelor încep să venereze soluțiile de Ev Mediu, pentru a-și asigura minima protecție calorică.

                          Romanticele turte de balegă, ciocălăii și cocenii au ajuns vedete ale întreținerii focului furat eroic de preaiubitorul de oameni, Prometeu, de la zei. Știrea asta este o nouă filă a istoriei mitologiei.

                          Și pentru ca mitologia să aibă și un alt oftat al nuanțelor, sătenii ,,ard chiar boabele de porumb în amestec cu peleți, în condițiile în care porumbul a ajuns să se vândă la prețuri apropiate de cele ale lemnului de foc”.

                          Scumpirea abracadabrantă a lemnului de foc este cauza. Jefuit – sistematic, oficial, cu pasiune de reptilă preistorico-politică dedulcită pantagruelic la micul dejun, prânz, cină și la dezmățul de noapte-zori – istoricul nostru codru suspină sub povara pohtelor care-l vor aduce la statutul de cioată multiplă.

                          Și idealul combustibilului turtă de balegă–coceni–ciocălăi va fi, în curând, o Fată Morgana. Șeptelul producător de romantic bălegar tinde să devină exponat de muzeu. Pârloaga mioritică, iubitoare de porumb adus în cârcă de prin zonele Americii, are clipe sublime de răsfăț atunci când mai simte în brazdă câte un bob pofticios de rodire.

                          Codrii, aceste colecții de cioate în mijlocul cărora până și haiducii ar refuza să mai locuiască, vor fi încă gestionați cu doctrina jafului la vedere. Prin satele bogatei nații va trebui să organizăm traininguri pe tema gestionării fericite a tremuratului.

                          Chiar dacă pădurile aproape că se prăvălesc peste noi – cât mai au ce prăvăli –, nu trebuie să sperăm în generozitatea lor. Va trebui să revoluționăm folclorul. ,,Codru-i frate cu românu’ ” ar putea deveni ,,Tremuratu-i frate cu românu’ ”.

                          Se apropie Blue Monday

                            Perioada sărbătorilor a trecut, iar monotonia de început de an își pune amprenta din ce în ce mai tare. În acest peisaj, de câțiva ani și-a făcut loc „Blue Monday”, considerată cea mai deprimantă zi din an.

                            Dacă în urmă cu mai mulți ani, cea mai tristă zi era considerată cea de-a treia zi de luni din ianuarie, din anul 2005 s-a instituit în Occident „Blue Monday”, care se calculează după o anumită formulă în care intră în calcul anumiți parametri, cum ar fi condițiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut după Crăciun, numărul de zile care au trecut după încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an și nivelul scăzut de motivație.

                            În plus, în ianuarie, organismul uman se resimte după consumul abuziv de alcool și alimente din luna decembrie iar rezervele monetare sunt aproape de cota de avarie din cauza cheltuielilor de sărbători. Mai trebuie luat în calcul și faptul că ziua este mult mai scurtă decât noaptea și că vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va crește considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

                            Există însă și persoane care văd întotdeauna partea plină a paharului și care cred că prima lună a anului este numai bună pentru obiective noi și pentru a începe o serie de activități interesante în speranța obținerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni. Dacă anul trecut cea mai deprimantă zi a fost stabiltă pentru 16 ianuarie, în 2018 Blue Monday va fi în ziua de 15 ianuarie.

                            Autostrada Moldova: Județul Bacău nu va avea reprezentanți la dezbaterea de la Iași

                              Municipiul Iași va găzdui vineri, 12 ianuarie, o dezbatere publică privind infrastructura rutieră din Regiunea Nord-Est, subiectul fierbinte fiind traseul autostrăzii care va lega Moldova de Transilvania.

                              Varianta Ungheni-Iași-Pașcani-Bacău-Brașov este cea pentru care au luptat social-democrații băcăuani, în timp ce ieșenii susțin varianta Ungheni-Iași-Tg. Mureș.

                              La întâlnire a fost invitat și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău (foto). „Din păcate, nu pot participa la această dezbatere deoarece, vineri, va fi prezent în Bacău ministrul Dezvoltării Regionale”, a declarat Sorin Brașoveanu.

                              Președintele CJ Bacău afirmă că, indiferent ce se va discuta la Iași, lucrurile sunt clare:

                              „Memorandumul a fost aprobat, sursa de finanțare există, nimic nu mai poate fi dat înapoi!” Faptul că Guvernul României a aprobat memorandumul înseamnă că există deja acordul cu băncile internaționale.

                              „Am discutat cu ceilalți președinți ai Consiliilor Județene și am căzut de acord că varianta Ungheni-Iași-Pașcani-Bacău-Brașov este mai ieftină, mai viabilă și mai rapidă, ca finanțare și executare, decât varianta Ungheni-Iași-Tg. Mureș”, explică președintele CJ Bacău.

                              Traseul preferat de politicienii ieșeni, cel spre Tg. Mureș, ar traversa mai multe arii protejate, zone cu relief accidentat și ar costa de cinci ori mai mult.

                              „M-am întâlnit cu Ministrul Transporturilor și era foarte optimist. Realizarea documentației și începerea procedurii de licitație sunt prinse în bugetul pe 2018”, a mai precizat Sorin Brașoveanu.

                              La dezbaterea organizată, vineri, în Iași sunt invitați reprezentanți ai Guvernului, ai unor organizații civile, directori din CNAIR, parlamentari, președinții CJ, prefecți, primari etc.