Creatorii de roboți și-au dat întâlnire la Colegiul Național “Ferdinand I”

    Colegiul Național “Ferdinand I” a fost gazda primei ediții a Concursului Interjudețean “Iscratch”, inclus în Calendarul Concursurilor Școlare, fără finanțare. Concursul s-a adresat elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal și a constat în realizarea individuală a unui proiect în limbajul de programare Scratch (la secțiunea Scratch) și a unui proiect-robot de către echipe formate din 2 – 4 elevi (la secțiunea ScratchX).

    Din fiecare unitate școlară a participat maxim 4 elevi pentru fiecare dintre cele două secțiuni ( Scratch-Programare și ScratchX – Robotică). În secțiunea Scratch, proiectele au fost realizate pe parcursul a 2 ore, pe o temă dată, originalitatea fiind condiția de bază. Formatul secțiunii ScratchX s-a pliat pe cel de la concursurile internaționale de robotică. Fiecare echipă a avut un antrenor și fiecare echipă a trebuit să programeze câte un robot conform task-urilor primite de la juriu.

    Competiția s-a adresat elevilor din clasele I-IX pasionați de Scratch și celor care reușesc să controleze roboții. În concurs s-au înscris 146 de copii din mai multe județe, iar președinte de onoare a fost prof. Nușa Dumitriu-Lupan, inspector general în MEN. Înainte de concurs, organizatorii și competitorii s-au întâlnit în amfiteatrul Colegiului Național “Ferdinand I”, iar mesajul inițiatorilor acestei competiții a fost acela ca elevii să fie creativi, nu roboți.



    “Un copil care învață să programeze este un copil care va face față provocărilor lumii contemporane. Răspundeți acestei provocări și demonstrați că sunteți unul dintre copiii care au înțeles că viitorul aparține IT-ului!”, prof. Cristina Sichim, coordonator și inițiator competiție.

    Mesajele de încurajare au avut ca punct comun creativitatea, gândirea analitică, lucrul în echipă și folosirea tehnologiei cât mai inteligent posibil.

    “Am văzut printre copii, elevi din clasele I – IV. Pe aceștia vreau să-i văd concurând și peste ani la clasa a IX-a”, a declarat inspectorul Daniela Tarasă, responsabil imagine și promovare.

    Creatorii de roboți au fost conduși apoi de organizatori în cele patru laboratoare de informatică și în cele două laboratoare de robotică ale CN Ferdinand I, unde au primit temele de concurs.

    Demonstrație de creativitate

    Prima ediție a Concursului Interjudețean de programare și robotică IScratch, inițiat de prof. Cristina Sichim și prof. Ana Întuneric de la Colegiul Național „Ferdinand I”, a întrecut orice așteptări pentru cei 146 de participanți din 32 de școli din 6 județe. La secțiunea Scratch, cei 92 de concurenți cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au realizat proiecte de excepție: povești animate, jocuri interactive, personaje inedite etc. Viitorii programatori de mâine au demonstrat că au cunoștințe solide, competențe de programare, imaginație și dorință de afirmare.

    La secțiunea ScratchX, cei 41 de concurenți au parcurs, pe echipe, probe de format internațional: Follow the line, Wall follower, FreeStyle. Roboții prezenți în concurs și prestația echipelor au demonstrat că noul curent, educația STEM (Science, Technology, Engineering and Math – Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) este o educație pentru viitor.

    “Îi felicit pe organizatori pentru initiațivă! Numărul mare de participanți demonstrează faptul că era nevoie de acest concurs, care va continua, cu siguranță”, declară Nușa-Dumitriu Lupan, inspector general MEN.

    Un rol important în desfășurarea acestui concurs l-au avut și cei 36 de voluntari ferdinandiști din clasele a X-a D, a XI-a E, a XI-a D, a IX-a E, coordonați de Cristian Burghelea.

    “În calitate de coordonator al voluntarilor, am făcut tot posibilul, alături de ceilalți elevi ca toți concurenții să aibă parte de o experiență cât mai plăcută. Am fost impresionați de numărul mare de participanți și de entuziasmul lor. Ne dorim ca acest concurs să devină o tradiție pentru un colegiu de elită cum este Colegiul Național Ferdinand I”, declară Cristian Burghelea.

    Câștigătorii:

    La secțiunea ScratchX Gimnaziu: echipa VuVu Bot, formată din elevii Andrei Iordache, Dan Albescu, Georgiana Prisacaru, CN „Ferdinand I”;
    La secțiunea ScratchX Liceu: echipa The RoboCops – Matei Roșu, Petru Eșanu și Rareș Fritz de la C.N .„Ferdinand I” și Mihail Cioineag de la C.N. “Vasile Alecsandri”;
    La secțiunea Scratch Primar: Vlad Weisman și Anais Helen Pesa-Mosa de la C.N. „Ferdinand I”;
    La secțiunea Scratch 5-6: Octavian Adomniți, CN „Ferdinand I”;
    La secțiunea Scratch 7-8: Ștefan Ursache, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași
    La secțiunea Scratch 9-11: Nicu-Victor Ardeleanu, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika”, Comănești.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"