marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2563

Director nou la conducerea companiei Agricola Magazine

Răzvan Radu lucrează pentru Agricola de un an

Divizia de magazine a Grupului Agricola este condusă din această săptămână de Răzvan Radu și o înlocuiește pe Irina Comănescu.

Noul manager face parte din echipa de consultanți seniori ai companiei BDO Business Advisory (a cincea firmă de audit și consultanță din țară), are o experienta de 25 ani in prestarea de servicii profesionale. deține o certificare internațională în consultanță de management și are o experiență în management operațional dobândită atât ca manager pe diferite nivele în companii cum ar fi Danone sau L’Oreal, cât și în diferite proiecte desfășurate la companii din zona antreprenorială și corporativă.

„Răzvan Radu – spune președintele Grupului Agricola, Grigore Horoi – lucrează cu noi de aproape un an, timp în care s-a familiarizat cu business-ul nostru și am toată încrederea că îl va remodela cu eficiență, în trendul evoluției pieței de retail”.

Irina Comănescu, fostul administrator și director al companiei Agricola Magazine, rămâne în managementul companiei din Bacău, unde a preluat funcția de manager al departamentului Controlling.

Agricola Magazine operează 29 de unități comerciale ale Grupului Agricola, cu afaceri de peste 28 de milioane de lei în 2016. Pentru această societate a grupului lucrau, tot în 2016, peste 160 de salariați.

Războiul întregului popor?

Răzvan Bibire

Doctrina oficială în momentul actual este că, pentru a ne apăra față de amenințările militare ale Rusiei, trebuie să cumpărăm armament american cât mai scump și cât mai mult. Că avioanele puțin mai tinere decât MiG-urile 21, sistemele Patriot expirate ar putea constitui un scut defensiv nemaipomenit, care va descuraja ICBM-urile și tancurile T14 Armata rusești.

Neoficial, Rusia are capacitatea să ocupe România într-un interval de timp extrem de scurt, dacă ar dori-o. La ce diferențe sunt între armate, nu ar fi ceva ieșit din comun.

Achizițiile de armament american nu ne-ar ajuta aproape cu nimic în fața unei eventuale agresiuni rusești. Sau, de ce nu?, ucrainene. Acum câțiva ani, nu Rusia, ci Ucraina era considerată principala amenințare la adresa României, iar o carte din categoria „ficțiune politică” descria chiar eroică riposta României în fața unui atac ucrainean desfășurat simultan prin Maramureș, Valea Siretului, Delta Dunării și pe Marea Neagră.

Revenind la subiect, nu este rău să ne înzestrăm Armata, însă e mai bine să o facem astfel încât să simtă și economia noastră ceva de pe urma acestei cheltuieli. Pe de altă parte, oricât de mulți bani am băga în buzunarele furnizorilor americani, trebuie să recunoaștem că avem un relief care nu ne ajută prea mult în cazul unei invazii dinspre nord sau est.

Și acest lucru l-a știut și Ceaușescu, atunci când a promovat doctrina „Războiului întregului popor”. Momentul 1968 a arătat că România este vulnerabilă în fața unor invazii și singura soluție viabilă este lupta de gherilă care să facă viața atât de grea unui inamic încât costurile ocupației să depășească mult beneficiile.

Unde suntem acum? Nicăieri. În primul rând, în ciuda achizițiilor de tehnică de luptă, nu prea avem militari. România a trecut de la recrutarea obligatorie la armata de profesioniști dar a uitat să mai angajeze militari.

Aviația militară, în ciuda unei duzini de F16 la mâna a treia, nu are cu ce lupta; apărarea antiaeriană a fost distrusă de mult și rachetele vândute prin Africa. Marina militară are fregate neînarmate. Tancurile abia mai pornesc, TAB-urile ruginesc. Ce am avut mai bun am dus în Afganistan, să lupte pentru alții. Armata e numai bună să defileze la 1 Decembrie, dar mai mult nu prea poate face pentru că în ultimii ani a fost sabotată de factorul politic.

E drept, avem niște structuri de forță de toată frumusețea, bine finanțate și mari mâncătoare de resurse. Dar nu cu interceptări telefonice sau cu bastoane se respinge un inamic extern.

Putem să continuăm să aruncăm cu banii în gâște, cumpărând armament învechit de la „partenerul strategic” sau putem să ne punem mintea la contribuție și să decidem ce este mai convenabil să facem pentru țară și pentru economie.

Tomate românești pe tarabe și în acest an

Fermierii băcăuani care cultivă roşii în arii protejate – sere şi solarii – vor beneficia şi în acest an de sprijin nerambursabil de la stat.

Ajutoarele de minimis vor fi tot în valoare de maximum 3.000 de euro. Pot beneficia de acestea producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, precum și producătorii agricoli persoane juridice.

Bugetul alocat programului tomate din acest an va fi de 183 milioane de lei, fondurile fiind acordate tot prin intermediul Direcţiei Agricole Judeţene. Astfel, fiecare producător de tomate în sere sau solarii va putea beneficia de până la 3.000 euro pe an, sumă care se va acorda integral, într-o singură tranşă.

O singura modificare apare în acest an la accesarea acestui sprijin și anume obligativitatea fermierilor de a specifica în cererea de finanţare ce producţiei de tomate au obţinut pe 1.000 mp.

Condiții

Condițiile cerute pentru primirea ajutorului sunt ca solicitanţii să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată ,,Program susţinere tomate 2018”, să obţină o producţie de minimum 2 kilograme de tomate/mp şi să facă dovada producţiei prin documente justificative privind comercializarea producţie.

În plus, aceștia trebuie să se înregistreze în evidenţele Registrului agricol deschis la primăria în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii. Producțiile trebuie valorificate în extrasezon, adică în perioadele ianuarie-mai, inclusiv, şi noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

Anul trecut, în acest program, în toată țara, au fost livrate peste 50.000 tone de roşii proaspete de către cei peste 9.000 de beneficiari ai programului de tomate româneşti. În judeţul Bacău, s-au înscris 46 de producători, din care 20 au finalizat programul şi au primit fiecare, de la stat, cei 3.000 de euro.

Handbal junioare/ „Mario Winter Handball Cup”: O acțiune reușită

Săptămâna trecută, la Comănești s-a desfășurat prima ediție a „Mario Winter Handball Cup” rezervată handbalistelor junioare. Alături de gazdele de la AHC Comănești, în polivalenta din incinta Centrului de Agrement „Trotuș – Ionuț Iftimoaie”, au mai evoluat CS OK Sport, antrenată de Adrian Sava Oancea și HC Buhuși, pregătită de Mirela Popa.

Organizat în parteneriat cu Primăria Comănești și Asociația Județeană de Handbal, turneul sponsorizat de Complexul Hotelier Mario a reprezentat o inițativă nouă a tânărului club de handbal din Comănești de a promova imaginea orașului, a sponsorilor și partenerilor proiectului prin competițiile găzduite.

„Au fost trei zile pline de jocuri, prin care antrenorii echipelor prezente au putut completa și evalua pregătirea în pauza competițională”, a declarat antrenorul AHC Comănești, Florin Romanescu, care a adăugat: ”Am jucat împotriva celor mai bune echipe ale generațiilor 2002 și 2003 din regiunea Moldovei în opinia mea.

Deși avem în spate doar doi ani de muncă, noi am acumulat mult și cred că din sezonul viitor vom reprezenta, la rândul nostru, un adversar puternic”.

În cadrul turneului, organizatorii și participanții au cinstit memoria fostului om de handbal Radu Vlăduț, printr-un moment de reculegere și o diplomă de apreciere acordată post-mortem.

Balizele de „La ciupercuțe” au dispărut

    – municipalitatea a ajuns la concluzia că balizele provizorii din zona Policlinicii Vechi încurcau circulația, de aceea s-a renunțat la ele

    În zona cunoscută ca fiind „La Ciupercuțe” erau amplasate balize provizorii care aveau ca principal scop delimitarea sensurilor de mers.

    Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului și disciplinarea conducătorilor auto, mai ales că și acel tronson de drum din centrul Bacăului este unul foarte tranzitat. Zilele acestea, acele delimitatoare au dispărut.

    De ce? Ne explică chiar primarul municipiului Bacău.

    „Am încercat o soluție pe baza recomandărilor făcute de Poliția Rutieră, nu a fost decizia noastră, noi suntem doar administratorii și ni se recomandă ce și cum să facem. Am renunțat la acele balize pentru că încurcau circulația. S-a sesizat acest lucru când s-a făcut curățenie în oraș. Se pare că nu a fost cea mai bună soluție amplasarea balizelor în acea zonă. Ne gândim deja la alte variate, dar nu știm încă exact care vor fi acestea. Propriu-zis balizele, în sine, sunt o soluție temporară, ele având rolul de a delimita zona pe o perioadă scurtă de timp.”
    Cosmin Necula, primarul Municipiului Bacău

    Solist și dirijor

    Ovidiu Marinescu

    Ovidiu Marinescu, când avea vreo 14 ani, a participat la Ateneul Român la un concert dirijat de Ovidiu Bălan, unde a rămas impresionat de interpretarea lui Mikhail Homizer. Colaborarea de astăzi, o conectez cu acel punct din tinereţea mea, mărturiseşte Marinescu, care va interpreta Simfonia concertantă op. 125 de Serghei Prokofiev, sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan.

    Nu cred că muzica de astăzi şi de mâine trebuie, în mod necesar, să fie o enigmă, pe care nimeni n-o poate înţelege. Dimpotrivă, speranţa muzicii moderne constă într-o nouă simplitate. Am căutat mereu un limbaj original, detest imitaţia şi procedeele deja folosite. Nu pot să mă ascund sub masca altuia.

    Vreau să fiu eu însumi, scria Prokofiev. El scrisese un concert pentru violoncel, care nu s-a bucurat de succes şi, ani de zile nu a mai compus nimic pentru acest instrument. Întâlnirea cu un interpret de excepţie – care, de altminteri, a scris câteva din pasajele lucrării – Mstislav Rostropovici, îl determină pe Prokofiev să compună această lucrare, considerată cel mai greu concert pentru violoncel.

    Dar şi pentru orchestră, cum afirmă Ovidiu Bălan! Ovidiu Marinescu îl cântă pentru a patra oară, precedentele apariţii fiind cu: West Chester University Orchestra (unde este şi profesor), Helena Symphony, Orchestra Society of Philadelphia. Prima oară în Bacău cu Simfonia concertantă de Prokofiev, în compania orchestrei noastre, pe care a dirijat-o în 2015 în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”.

    În partea a doua a simfonicului, Ovidiu Marinescu iese din postura de solist – interpret şi preia frâiele, ca dirijor al ansamblului, într-o pagină ce nu mai are nevoie de prezentare – Simfonia a V-a de P.I. Ceaikovski. Stabilit în State, Ovidiu Marinescu propune o seară de muzică rusă, cu momente încărcate de emoţii şi sens care, cu siguranţă va fi pe placul publicului meloman de la Sala „Ateneu”.

    Ozana Kalmuski Zarea

    Pagina 1

      Căţel salvat din apele râului Caşin

        Pompierii de la Detaşamentul Oneşti au fost solicitaţi de mai mulţi localnici să intervină pentru salvarea unui câine care se afla în albia râului Caşin şi risca să moară.

        Cu ajutorul cordiţelor din dotare, echipajul care s-a deplasat la faţa locului a reuşit să prindă animalul şi să-l aducă rapid la mal.

        El a ajuns în grija celor care au asistat la misiunea de salvare.

        Cu o zi în urmă, pompierii din Moinești au fost solicitați să salveze un cocoș care căzuse într-o fântână.

        FOTOREPORTAJ: Iarna pe uliță

          Cine ar fi crezut că în ianuarie o să ningă? În nici un caz șoferii, care au cam fost luați prin surprindere de ninsoare și, mai ales de polei. Un strat de 4-5 cm de zăpadă a paralizat ieșirile din Bacău, mai ales din cauza unor TIR-uri care nu erau echipate corespunzător. Neadaptarea vitezei la condițiile de trafic a produs mai multe accidente ușoare atât în oraș cât și pe șoselele județene.

          FOTO: Ioan Bâșcă

          S-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

            Mașină răsturnată în zona CAEx Bacău / FOTO: ‎Roxana Andreea

            Astăzi, 17.01.2018 018, de la ora 16.00, s-a desfășurat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, urmată de o videoconferință susținută de Secretarul de Stat, comisar șef de poliție Mihai Dan Chirică, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

            Tema ședințelor a constituit-o pregătirea în vederea intervenției operative pentru diminuarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase prognozate pentru următoarele 24 de ore.

            La nivelul județului Bacău, este emisă avertizare de Cod galben și Cod portocaliu în perioada 17.01.2018 ora 14.00 – 18.01.2018, ora 22.00, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent și depuneri de polei.

            Atenționarea meteorologică Cod portocaliu emisa de Administrația Națională de Meteorologie, este valabilă pentru intervalul 18.01.2018, ora 01.00 – 18.01.2018, ora 17.00, perioadă în care sunt prognozate vânt puternic, depășind, la rafală , 50-85 km/h, depuneri de zăpadă în strat variabil între 8 și 12 cm, polei și ninsori viscolite.

            Pe toată perioada avertizării de Cod portocaliu, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefect al județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa, a dispus instituirea serviciului de permanență la sediul primăriilor pentru asigurarea unui management adecvat al situațiilor de urgență potențial generate de fenomenele meteorologice vizate.

            Pe drumurile de pe raza județului Bacău se acționează cu material antiderapant și utilaje pentru degajarea zăpezii, acolo unde situația o impune. De asemenea, la centrele din Bacău, Onești, Moinești, sunt constituite detașamente pentru intervenție operativă, în caz de nevoie, pentru protejarea sau salvarea, după caz, a populației, păsărilor, animalelor și bunurilor.

            Sunt constituite filtre în zonele vizate pentru verificarea acțiunilor întreprinse de utilajele de deszăpezire și pentru dirijarea traficului rutier în vederea evitării accidentelor.

            Se întreprind măsuri de monitorizare și intervenție pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru identificarea persoanelor afectate pentru acordarea sprijinului necesar.

            Sunt pregătite echipe de intervenție pt remedierea eventualelor defecțiuni privind
            alimentarea cu curent electric.

            Cetățenii sunt rugați să se asigure privind condițiile de călătorie și să adapteze viteza de circulație rutieră în mod corespunzător.

            Spre seara zilei următoare fenomenele hidrometeorologice se vor diminua.

            Ioan Bejan a demisionat de la conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău

              – acesta și-a prezentat demisia în fața Consiliului de Administrație al companiei

              Postul de director general al Companiei Regionale de Apă Bacău rămâne vacant după ce Ioan Bejan și-a depus demisia.

              Se pare că gestul l-a făcut în fața membrilor Consiliului de Administrație ai companiei. Contactat telefonic, Ioan Bejan a confirmat informația și a motivat că părăsește fotoliul de director general al CRAB din motive personale.

              „Am motivele mele personale și prin urmare mi-am depus mandatul de director general. Nu doresc să comentez mai mult! Pur și simplu sunt motivele mele personale. Mă întorc în București și voi activa în zona privată!

              De fapt, mă întorc acasă, la București! Pentru mine a fost o experiență timpul petrecut în Bacău. Sunt un tip destul de matur și nu este loc de revenire!”, declară Ioan Bejan, directorul general CRAB.

              Urmează o perioadă de preaviz de 30 de zile în care Ioan Bejan va continua să asigure interimatul la conducerea companiei.

              Ulterior, Consiliul de Administrație va desemna un administrator proviziu, urmând ca lucrurile să intre în normal.

              Premieră în România: Vom avea o femeie prim-ministru

                Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, propusă de PSD, pentru funcţia de prim-ministru.

                „Cântărind toate argumentele, ţinând cont de situaţia concretă din Parlament, am decis să dau PSD încă o şansă şi să desemnez persoana propusă de PSD, pe doamna Dăncilă. Dar acum, PSD-ul trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări şi eu am mari aşteptări”, a declarat şeful statului.

                Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel, miercuri, la cei implicaţi în procedura de formare a Guvernului să se mobilizeze.

                „Invit pe toţi cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată şi noul Guvern să se apuce de treabă şi să rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce”, a afirmat şeful statului.

                El a subliniat că PSD a promis lucruri importante, respectiv salarii, pensii, şcoli, manuale, spitale, infrastructură.

                „Până acum prea puţin s-a realizat”, a adăugat şeful statului, precizând că PSD trebuie să dovedească acum că ceea ce a promis va şi face.

                Este pentru prima dată în istoria României când o femeie este desemnata premier. De la 15 februarie 1862, de când a început mandatului primului premier al Principatelor Unite, Barbu Catargiu, până în prezent, șefii guvernelor din România au fost exclusiv bărbați.

                Anul trecut, prima propunere a coaliției PSD – ALDE, Sevil Shhaideh, a fost respinsă de președintele Iohannis. Dacă va trece de votul din Parlament, Viorica Dăncilă va fi prima femeie care va conduce un guvern al României.

                Tânăr cercetat penal după ce a înjurat o şoferiţă şi şi-a dat jos pantalonii în faţa ei

                  – acesta tamponase maşina femeii, însă tot el a devenit recalcitrant – ea a fost nevoită să se blocheze în autoturism şi să sune la 112

                  Incidentul s-a petrecut la intersecţia străzilor Stadionului cu Alecu Russo, din municipiul Bacău. Femeia, în vârstă de 32 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism a fost tamponată din spate de o altă maşină, la volan fiind un tânăr de 29 de ani, din localitate, care nu ar fi păstrat o distanţa regulamentară în mers.

                  Deşi vina era a lui, individul a devenit recalcitrant, a început să o înjure şi să-i lovească autoturismul, iar când a văzut că aceasta nu vrea să coboare de la volan şi-a dat jos pantalonii în faţa ei.

                  Tânăra, care de frică s-a blocat în maşină, l-a filmat cu telefonul mobil şi a sunat la 112 unde a cerut ajutorul poliţiştilor, care au mers la faţa locului.

                  Agenţii l-au amendat pe bărbatul de 29 de ani cu 500 de lei, la Legea 61/1991, pentru injurii, dar i s-a întocmit şi dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri. El începuse să înjure şi persoanele care asistau de la balcon la scandalul pe care îl făcea în trafic.

                  Pentru tamponare, cei doi conducători auto au ales, în schimb, procedura de constatare amiabilă.

                  S-a „strâns”…o căruță de bani la loto

                    Euroii s-au tot adunat la loto, însă, fără ca vreun norocos să și-i adjudece, astfel încât, în prezent, numai potul cel mare de la jocul Joker a ajuns să depășească, atenție!, 3 milioane de euro.

                    Mai exact, s-a strâns un report cumulat de 3,2 milioane de euro. Numai că, iată!, și la 6 din 49, cel mai popular joc, încă, de tip loterie organizat de stat, s-a înregistrat un pot de …peste 1,4 milioane de euro.

                    Și asta după ce numai luna trecută, adică, pe 3 decembrie, un jucător s-a trezit mai bogat cu 1,37 milioane de euro, evident, nimerind combinația de numere premiată la categoria I a jocului. Or, să fim cinstiți, aceste sume, în mod evident, le-ar lua ochii, măcar, dacă nu și mintea, oricărui român.

                    Prin urmare, cred că merită măcar să visați o dată în viață la … a deveni milionar peste noapte și apoi, de ce nu?, să și încercați, jucând cu măsură, responsabil la loto. Prima „ofertă” e nu mai departe de … azi, joi 18 ianuarie, când vor fi programate obișnuitele extrageri loto la 6/49, Joker și 5/40.

                    Zona de sud a Bacăului a rămas fără apă caldă și căldură

                      Echipele Thermoenergy sondează terenul în vederea identificării avariei/foto: Ioan Bîșcă

                      Rețeaua de termoficare a cedat din nou, în zona de sud a Bacăului. Miercuri dimineață, o echipă a Thermoenergy Group SA Bacău sonda rețeaua la intersecția străzilor Chimiei cu Bicaz, pentru a identifica o pierdere semnalată de sistemul de termoficare.

                      Pentru a fi posibilă intervenția la conducta avariată, Thermoenergy a oprit furnizarea agentului termic în toată zona Republicii.

                      Sistarea agentului termic îi afectează pe consumatorii de pe străzile Chimiei, Constructorului, Bicaz și Metalurgiei.

                      „Am descoperit o pierdere de agent termic și am decis că este momentul propice să intervenim în vederea remedierii ei.

                      Meteorologii au anunțat că suntem sub incidența codului portocaliu de vreme rea și încercăm să reluăm furnizarea cât mai repede posibil”, declară Radu Cristian Palade, director general Thermoenergy Group SA Bacău.

                      Codul portocaliu de vreme rea se poate prelungi, iar fenomenele vizate sunt: vânt tare și ninsori viscolite (în zonele joase din Bacău).

                      Alertă! Cod portocaliu

                        Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 18 – 18 ianuarie, ora 20
                        Fenomene și regiuni vizate: vânt puternic, viscol, zăpadă troienită în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură;
                        În Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, viteza vântului la rafală va depăși 80…90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

                        Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 01 – 18 ianuarie, ora 17
                        Fenomene și regiuni vizate: vânt tare, ninsori viscolite în județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și zona joasă a județelor Neamț și Bacău;
                        În județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și în zona joasă a județelor Neamț și Bacău, vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75…85 km/h și temporar va ninge viscolit.
                        În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

                        Accident grav la Stejaru: Patru răniţi au ajuns la spital

                          FOTO: Emma Adelina

                          Miercuri dimineaţa, în jurul orei 9.00, pe DN 2G, la Stejaru, în comuna Scorţeni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a patru persoane.

                          Poliţiştii spun că un conducător auto, în vârstă de 63 de ani, din Bacău, în timp ce se deplasa cu autoturismul către Moineşti, în localitatea Stejaru ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o maşină, la volanul căreia se afla un tânăr de 23 de ani.

                          În urma impactului, ambii conducători auto, dar şi doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar, respectiv un tânăr de 25 de ani, din Moineşti, şi un altul de 32 de ani, din Zemeş, au fost răniţi şi au ajuns cu ambulanţele la spital, unde au rămas sub supraveghere pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.

                          Poliţiştii de la Serviciul Rutier Bacău au făcut cercetări la faţa locului, i-au testat pe cei doi şoferi cu etilotestul, rezultatele fiind negative, şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.