Primăria Slănic Moldova a obținut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale autorizația pentru explorarea tuturor izvoarelor de apă minerală din stațiune, aferente licenței primite încă din octombrie 2017. Inițial, primăria a cumpărat, prin licitație, trei terenuri aferente izvoarelor, dar a luptat până la obținerea licenței de explorare pentru toate izvoarele din stațiune, obligatorie înainte de a avea licența de exploatare a acestora.

Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cură în numeroase afecțiuni în special gastrice. Stațiunea are o zestre importantă de izvoare minerale, circa 20, dar în prezent numai 11 sunt funcționale. În ultimii 25 de ani aceste izvoare au trecut din proprietatea statului în proprietate privată, primul proprietar fiind societatea Perla Moldovei, iar în prezent izvoarele (gurile de captare) aparțin societății Flora. Echipamentele prin care apele minerale sunt distribuite turiștilor se află în clădirile care aparțin încă societății Flora, iar următorul pas – precizează primarul Gheorghe Baciu – este amenajarea captărilor şi începerea exploatării apelor. La sfârșitul anului 2016, Primăria a preluat prin licitație primele trei izvoare la domeniul public – „300 de scări”, Sonda 2 și Izvorul 3.

Funcționale în stațiune sunt izvoarele 1, 1-bis, 3, 5, 6, 8, 10, 14, 15, Izvorul Ciuget (cu apă unică în țară) și Izvorul Sonda 2.
Izvoarele au fost închise, uneori, din dispozițiile proprietarilor. Primăria duce o campanie de redeschidere liberă a izvoarelor, primele puse astfel în folosință liberă fiind Izvoarele 1-bis și 10 și se află lângă principalul complex de izvoare, pe esplanada de pe malul râului Slănic.

„Licența de explorare pe care am obținut-o în octombrie 2017 – ne-a declarat primarul Gheorghe Baciu – devine operațională odată cu autorizația de explorare, cu autorizarea lucrărilor pe care trebuie să le facem. Această autorizație înseamnă să avem toate avizele necesare să putem face explorarea și să pornim toate izvoarele. De acum, timp de doi ani, trebuie să facem analize fizico-chimice și să stabilim proprietățile terapeutice ale izvoarelor, iar peste acești doi ani să obținem autorizația de exploatare. Este un moment important în etapele pe care noi ni le-am propus să le îndeplinim până când vor ajunge izvoarele integral în exploatare”.
Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova