28 martie 2024
ActualitateConferinţă de lansare a proiectului CECIM la Universitatea „Vasile Alecsandri”

Conferinţă de lansare a proiectului CECIM la Universitatea „Vasile Alecsandri”

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc Conferinţa de lansare a Proiectului CNFIS-FDI „Comunicare eficientă și consiliere educaţională în vederea integrării pe piața muncii” (CECIM). Proiectul este finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională, iar beneficiarul acestui proiect este Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Pe parcursul celor 7 luni, 14 mai – 14 decembrie 2018, proiectul urmăreşte să creeze cadrul de colaborare între universitate – mediul economic şi social, care să sprijine părţile interesate: angajatori – cadre didactice/consilieri-studenţi, în vederea dezvoltării a două componente esenţiale: adaptabilitatea şi responsabilitatea viitorilor absolvenţi, pentru a asigura o absorbţie şi adaptare rapidă a acestora pe piaţa muncii, conform nevoilor specifice locului de muncă. Printre invitaţi amintim pe Prof.univ.dr. Gabriel Leahu, director Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Costel Ceocea, preşedinte SIF Moldova Bacău, Roxana Mironescu, director Societatea Antreprenorială a Studenţilor din cadrul universității, Bogdan Marin, director Direct Lightinging, Alexandrina Scorțanu, director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, Diana Aprodu, coordonator Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Mădălina Manolache şi Doina Deliu, SC SCC Services, Otilia Lupu, director Grafit Invest, Mihaela Cojocaru şi profesori din mediul preuniversitar.

Directorul de proiect, conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, a prezentat la conferinţa de lansare care sunt obiectivele, activităţile propuse şi rezultatele preconizate a fi realizate pe parcursul implementării proiectului: Încheierea acordurilor de parteneriat cu angajatorii din Regiunea Nord-Est; Organizarea a cinci workshop-uri – „Ingineria-provocare şi viitor”; „Absolvent de litere: profesor sau PR-ist?”; „Licenţiat în ştiinţe-prezent şi viitor”; „ Absolventul de ştiinţe economice faţă în faţă cu angajatorul”; „Sportul: meserie sau provocare”. Elaborarea instrumentelor de lucru ce vor fi utilizate în proiect sunt: contract de consiliere şi evaluare, fişă de consiliere, plan individual de consiliere, plan individual de carieră, fişă evaluare activităţi studenţi; realizarea Ghidului viitorului absolvent pentru inserţia pe piaţa muncii; „În căutarea locului de muncă”; Debate „Pro şi contra Antreprenor 3600”; „Interviul pentru angajare-o provocare”; „Angajat pentru o zi”.



Conferinţa a debutat cu cuvântul conducerii universităţii, respectiv rectorul prof.univ.dr.ing. Carol Schnakovszky şi preşedintele Senatului, prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, care au reliefat importanţa consolidării comunicării eficiente între studenţi/absolvenţi- universitate şi angajatori.

Prof.univ.dr. Venera-Mihaela Cojocariu, coordonator activităţi consiliere în cadrul proiectului CECIM şi director al Departamentului de Consiliere Profesională din cadrul universității a subliniat că „acest proiect este o oportunitate pentru universitate, în primul rând în ceea ce priveşte relaţia cu piaţa muncii, dar şi pentru dezvoltarea şi valorificarea potenţialului uman al studenţilor noştri; înseamnă o accentuare a elementului de autocunoaştere, a aptitudinilor, a nevoilor, a motivaţiilor, o suplimentare a pregătirii studenţilor în pregătirea cu piaţa muncii”. Studenţii vor beneficia de consiliere faţă-în-faţă cu consilierii DCP, dar se va crea şi o platformă de către experţii IT, lector univ. dr. Iulian Furdu şi lector univ. dr. Cosmin Tomozei, prin care vom putea asigura şi consiliere online.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri