Economistul Radu Georgescu lansează una dintre cele mai radicale prognoze privind piața imobiliară românească: o posibilă scădere cu până la 50% a prețurilor locuințelor. Fost director financiar al diviziei financiare a General Electric România în perioada crizei din 2008-2011, Georgescu susține că actuala bulă imobiliară este chiar mai mare decât cea care a precedat colapsul pieței de acum aproape două decenii.

Afirmația este una controversată, însă argumentele sale se bazează pe câțiva indicatori economici care merită analizați.

Salarii mici și taxe ridicate

Primul argument invocat este nivelul redus al veniturilor din România raportat la restul Uniunii Europene. Potrivit datelor europene, România continuă să se afle în partea inferioară a clasamentului privind salariile nete, în timp ce povara fiscală asupra muncii rămâne ridicată.

Georgescu susține că puterea de cumpărare reală a populației nu poate susține pe termen lung prețurile actuale ale locuințelor, mai ales în marile orașe, unde apartamentele au ajuns să coste de câteva ori venitul anual al unei familii medii.

Dobânzile, principalul factor de presiune

Un al doilea argument privește costul finanțării. În România, dobânzile la creditele ipotecare sunt semnificativ mai mari decât în multe state europene.

Exemplul oferit de economist este sugestiv: pentru un credit ipotecar de 100.000 de euro contractat pe 30 de ani, costul total al dobânzilor poate depăși 190.000 de euro în România, în timp ce în Bulgaria ar fi de aproximativ 57.000 de euro.

Diferența nu afectează doar costul final al locuinței, ci și numărul persoanelor care își permit să contracteze un credit. Pe măsură ce ratele lunare cresc, cererea solvabilă scade, iar presiunea asupra prețurilor devine inevitabilă.

O țară cu populație în scădere

Un alt indicator invocat este evoluția demografică. România a pierdut milioane de locuitori în ultimele două decenii, atât din cauza migrației externe, cât și a sporului natural negativ.

În același timp, datele recensământului arată existența unui număr semnificativ de locuințe neocupate. Potrivit economistului, aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt declarate fără rezidenți permanenți.

Această situație ridică o întrebare esențială: dacă populația scade, iar stocul de locuințe continuă să crească, cât de sustenabile sunt prețurile actuale?

Problema accesibilității

Economiștii folosesc frecvent indicatorul de accesibilitate a locuințelor, care compară costurile lunare ale unei case cu veniturile populației.

O regulă larg acceptată la nivel internațional este că cheltuielile cu locuința nu ar trebui să depășească 30% din venitul net al unei gospodării. În cazul României, salariul mediu net este mult sub nivelul statelor occidentale, iar costurile cu ratele, utilitățile și întreținerea depășesc adesea acest prag.

În marile centre urbane, precum București, Cluj-Napoca, Brașov sau Iași, mulți cumpărători sunt deja obligați să aloce peste 40-50% din venituri pentru plata locuinței.

Există cu adevărat o bulă imobiliară?

Aici începe dezbaterea.

Susținătorii teoriei bulei argumentează că prețurile au crescut mai rapid decât veniturile populației și că piața este susținută artificial de credite și de așteptările investitorilor.

Pe de altă parte, dezvoltatorii imobiliari și o parte dintre analiști arată că situația actuală diferă semnificativ de cea din 2008. Astăzi, băncile acordă credite după criterii mult mai stricte, gradul de îndatorare este limitat prin reglementări, iar oferta de locuințe noi în anumite orașe rămâne insuficientă față de cerere.

Mai mult, o parte importantă a tranzacțiilor se realizează din surse proprii, fără finanțare bancară, ceea ce reduce riscul unei prăbușiri similare celei din urmă cu aproape două decenii.

Scădere de 50% sau corecție moderată?

Prognoza lui Radu Georgescu privind o reducere cu 50% a prețurilor reprezintă un scenariu extrem, care ar presupune o deteriorare semnificativă a economiei, creșterea șomajului și restrângerea creditării.

Totuși, argumentele sale evidențiază vulnerabilități reale: salarii încă reduse comparativ cu Occidentul, dobânzi ridicate, declin demografic și probleme de accesibilitate.

Întrebarea nu este dacă piața imobiliară românească se va confrunta cu ajustări, ci cât de ample vor fi acestea și dacă economia va reuși să susțină nivelurile actuale ale prețurilor. Într-un context în care veniturile și costurile de finanțare evoluează în direcții opuse, piața rezidențială intră într-o perioadă în care optimismul investitorilor va fi testat de realitățile economice.

Datele publicate de Eurostat arată că România depășește cu aproape 7 puncte procentuale media europeană, în timp ce 17 state membre au atins deja ținta UE pentru 2030.

Conform datelor publicate de Eurostat, în 2025 România înregistrează cea mai mare rată de abandon școlar timpuriu din Uniunea Europeană — 15,5% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani au părăsit sistemul de educație și formare înainte de a-l finaliza. Aceasta plasează România cu mult peste media UE de 9,1%, care este aproape de ținta fixată pentru 2030.

Sursa: Eurostat | Date pentru 2025 | Grup de vârstă: 18–24 ani

La Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri” a avut loc vineri, 29 mai, lansarea cărții „Domnul Inginer, Sensei, Shifu” a renumitului antrenor de karate și tai-chi, Doru Botez, 6 dan. Legendă vie a artelor marțiale din România, pionier al karateului băcăuan, Doru Botez a avut parte la lansare de aprecierea a zeci dintre elevii săi, începând cu generația de karateka dintre anii 1977-1989 – ”generația de sacrificiu”, luată la ochi de Securitate și care se antrena clandestin, în condiții vitrege -, continuând cu generațiile de aur din anii 90-2000.

Asta în ceea ce privește karate, pentru că activitatea lui Doru Botez a continuat cu aceeași vigoare în tai-chi și continuă și azi, cu discipoli care îi sunt recunoscători.

Doru Botez, 6 dan, patriarh al karateului băcăuan, a spus la lansarea cărții sale că a fost îndemnat să scrie de către cel mai renumit elev al său, regretatul Dan Botezatu. „Dar ce să scriu?”, s-a întrebat el.

„Să scriu despre tehnica din karate? Ce să adaug eu desprea asta, peste personalități ca Ghichin Funakoshi sau alți mari maeștri? Eu am și acum de învâțat! Așa că am scris despre drumul meu în karate și tai chi, de la meseria de inginer practicată la URA, din 1969 – și eram singurul care vorbeam cu «domnul» în toată uzina”, continuând cu munca de antrenor din anii 90-2000 și generația campionilor de aur de-atunci, ajungând în prezent, ca shifu, la tai chi”.

A fost o lansare emoționantă și un remember de suflet, cu generații de oameni deosebiți, pe care artele marțiale și Doru Botez i-a format drepți, puternici și dârji. Și o carte care rămâne drept mărturie de credință în istoria sportului băcăuan.

La finalul săptămânii trecute, o delegație formată din șase cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Miron Costin” din Bacău a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, la Gimnaziul „Nicolae Iorga” din comuna Burlacu, raionul Cahul. Deși programul a avut o importantă componentă profesională, ceea ce vom păstra cel mai mult în memorie sunt oamenii pe care i-am întâlnit și căldura cu care am fost primiți.

Din delegația băcăuană au făcut parte prof. Călin-Leon Boambă, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, prof. Mihaela-Loredana Perju și prof. Alexandru Lupu, directori adjuncți ai instituției, alături de prof. Alina Costin, consilier pentru programe educaționale și proiecte internaționale, prof. Andra Hanga și prof. Gabriela Ciobanu.

Încă de la sosire, am simțit că ne aflăm printre prieteni. Directorul Ion Berdilă, colectivul de cadre didactice și întreaga comunitate școlară ne-au întâmpinat cu caldura și generozitatea, specifică locurilor în care respectul pentru oaspete este o valoare vie.
Vizita ne-a oferit prilejul de a cunoaște activitatea Gimnaziului „Nicolae Iorga”, de a participa la schimburi de experiență și de a discuta despre provocările cu care se confruntă școala contemporană. Am descoperit profesori dedicați, preocupați de modernizarea actului educațional, de integrarea tehnologiei în procesul de învățare și de găsirea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea fiecărui elev. În multe privințe, preocupările noastre sunt aceleași, iar acest lucru a făcut ca dialogul să fie sincer și util.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale vizitei a fost descoperirea muzeului școlii, un loc în care trecutul comunității din Burlacu continuă să trăiască prin fotografii, documente și obiecte păstrate cu grijă. Am plecat de acolo încărcați cu o parte din sufletul locului și cu sentimentul că am cunoscut mai bine comunitatea care ne-a primit cu atâta căldură.

Vizita a coincis și cu invitația adresată delegației noastre de către domnul primar Mihail Munteanu de a participa la sărbătoarea etno-folclorică a comunei Burlacu. Evenimentul a reunit numeroase formații artistice din întregul raion Cahul, dar și din România, oferindu-ne ocazia de a descoperi frumusețea tradițiilor locale și spiritul unei comunități care își păstrează cu mândrie identitatea culturală.

Un moment deosebit de important pentru ambele instituții l-a reprezentat semnarea Acordului de Colaborare Educațională dintre Școala Gimnazială „Miron Costin” din Bacău și Gimnaziul „Nicolae Iorga” din Burlacu. El exprimă dorința comună de a construi proiecte educaționale durabile, de a împărtăși experiențe și bune practici și de a crea noi oportunități de dezvoltare pentru profesori și elevi. În perioada următoare, cele două școli vor colabora în domenii precum digitalizarea educației, educația incluzivă, dezvoltarea competențelor STEM/STEAM, vizite de tip job-shadowing și organizarea de activități și inițiative comune.

Ne-am întors acasă cu idei noi, experiențe valoroase și, poate cel mai important, cu prieteni noi și amintiri frumoase. Suntem convinși că acesta este doar primul capitol al unei povești frumoase de colaborare între două școli și două comunități care, dincolo de granițe, împărtășesc aceeași limbă, aceleași valori și aceeași credință în puterea educației.

De curând, poezia băcăuană s-a îmbogățit cu un nou volum, „Viața în montagnes russes”, ce poartă semnătura profesoarei Florentina Stanciu, lansare ce a avut loc la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, în prezența mai multor personalități din cultura locală.

„Dincolo de metafora cinic-ironică, înșelător ludică,” Viața în montagnes russes” aduce, în comparație cu celelalte volume ale Florentinei Stanciu, un ”spor” de conștiință poetică, vizibil în relația pe care fiecare text ( fără titlu, fără punctuație) o angajează cu întregul. Deslușim, astfel, nu numai fărâmițarea unei conștiințe” individuale, ci și relevanța stilistică, într-o sintaxă parcimonioasă, a disjuncțiilor acestei conștiințe, ori, uneori, anularea e prin gesturi aproape reflexe; ele sunt ușor de sesizat într-un cod al hazardului și arbitrariului, al absurdului și incongruenței drept forțe iminente ce guvernează nu numai actele eului , ci și fenomenele existenței umane contemporane. Altfel spus, confruntarea cu o lume unde viața particulară, condiția de ființă unică, irepetabilă nu mai pot fi problematizate nici măcar poetic. Refuză orice ontologie, au devenit stereotipe.

Invocând, subliminal, criza omului, a sensului și a ”semnelor” lumii de azi, discursul poeziei actuale a Florentinei Stanciu ( ce departe suntem de înduioșătoarele ei „florentine”!), fără a fi epurat de experiența sentimentală, biografică și cotidiană a eului, pare construit nu de poet, ci de…limbajul însuși!

Ceea ce ar trebui să fie individualitatea, atât de dragă poeziei moderne, devine în ” Viața în montagnes russes ”, printr-o originală ”alchimie ” lirică , un conglomerat de tipuri disjuncte de discurs, un inventar de măști stilistice interșanjabile, consecință, în viziunea poetei băcăuane, a stereotipiei valorilor umane false, iluzorii , meschine, supuse deriziunii.

Ca orice carte de poezie ce se respectă, ” Viața în montagnes russes ” e un discurs despre ființă/ existență, despre eu și relațiile sale cu lumea și , implacabil, despre eu și nebănuitele relații ale acestuia cu limbajul. De mult n-am mai citit un volum, în românește, unde tensiunea scrisului, concentrată în ” flacoane” cu esențele tari ale versurilor, să se transforme într-o energie existențială a finalurilor de text ce îl țin pe cititor captiv, ca în experiențele epice, cu sufletul la gură”, a declarat Gheorghe Iorga.

Prezentă la lansare, eleva Evelyne Annalisa Adamache, elevă la Colegiul Național ,,Ferdinand I ” Bacău, membră a clubului de lectură,, Ești în cărți ”, prof. coordonator Șova Simona-Andreea, a precizat în fața participanților la lansare:

„Poezia Florentinei Stanciu, așa cum se dezvăluie în paginile volumului „Viața în montagnes russes”, reprezintă o radiografie frapantă, de o visceralitate dureroasă și de o profundă sensibilitate abstractă, a existenței umane contemporane. Universul liric configurat de autoare nu caută evadarea în idilic sau în metafore, ci plonjează curajos în realitatea brută, unde corporalitatea, cotidianul prozaic și angoasele interioare se contopesc într-un hibrid stilistic de o rară forță expresivă.

Un prim element definitoriu al acestei lirici este tensiunea permanentă dintre organic și anorganic, dintre biologic și tehnologic sau cotidianul urban. Într-unul dintre texte, poeta notează: „un virus intră în sosul verde al plămânilor/ nimeni nu scapă nici vrăbiile care cântă/ în google crom”. Această inserție a lexicului digital într-un spațiu al suferinței fizice reflectă alienarea omului modern. Tehnologia nu mai este doar un fundal, ci un intrus biologic care alterează percepția și îmbolnăvește simțurile. Corporalitatea ocupă un loc central, fiind adesea asimilată suferinței de a trăi și degradării relaționale. Îndepărtarea de celălalt se traduce prin imagini de o plasticitate agresivă, dar hipnotică: „viața trece prin mine ca printr-o mașină de tocat carne” sau „o pisică turbează în copacii intestinelor”. Relația de cuplu nu mai oferă un refugiu, ci devine un spațiu al absenței, unde dizolvarea legăturilor este oficializată prin gesturi de o asprime tragică: „de pe certificatul de căsătorie am ras/ cu unghia numele tău/ l-am înlocuit cu un hiatus”. Trecutul devine o povară rezemată de răspunsuri imposibile, iar existența cotidiană se reduce la „semne uscate și rufe murdare”.

Cu toate acestea, dincolo de peisajul deșertic al sentimentelor și de decorul urban sufocant, poezia Florentinei Stanciu este, în esență, un strigăt vitalist pentru autocunoaștere și supraviețuire. Scrisul devine singurul mecanism de apărare, un catharsis absolut în fața lipsei unui sens prestabilit. Această dimensiune autoterapeutică și metatextuală este magistral sintetizată în poemul final: „în fiecare zi caut pentru creierul meu/ un manual de utilizare/ și pentru că nu îl găsesc de cumpărat/ scriu scriu scriu scriu / «trial & error»”.

În concluzie, Florentina Stanciu propune o poetică a autenticității radicale, un discurs în care limbajul însuși pulsează, se revoltă și se reîntregește prin suferință. Textul poetic nu doar descrie o realitate, ci devine el însuși un organ viu, „străin dar cunoscut”, capabil să transforme trauma cotidiană și acuta criză a sensului într-o tulburătoare și profundă energie existențială.”

Lirismul kafkiano-futurist al Florentinei Stanciu sau ce înseamnă (re)căderea în starea de om.

„Eliberarea de sub dictatura paradigmelor procustiene ale esteticilor consacrate – clasicism, romantism, baroc, simbolism, parnasianism, expresionism, suprarealism etc. – nonconformismul dadaisto-futurist, caracterul agresiv al scriiturii, nihilismul axiologic, restructurarea tiparelor tematice și lingvistice, verslibrismul, noua gramatică a poeziei, absența semnelor de punctuație și a titlurilor, prezentul instrumentalizat și absurdizat, un lirism al curajului, temerității și al revoltei romantice împotriva pasivității și a somnului existențial, a primitivismului și a eternei barbariei, a canibalismului estetic, efectele stilului orchestral-polivalent, simultan polifon, policron și polimorf trădează la poeta Florentina Stanciu o poetică (neo)avangardistă, o nouă-veche sensibilitate ce amintește cititorilor de poezie, de „moartea eului literar” profețită de Manifestul tehnic al literaturii futuriste a lui Marinetti, de analogiile foarte libere ale acestuia, încât discursul liric urmuziano-kafkian, programat absurd se constituie din lanțuri și lanuri de analogii, imagini enigmatice și metafore abstruse:

„sunt un vierme pe care îl vor mânca alți viermi/ se va îngrășa lanțul trofic cu un poet aproape inexistent/ lumina mea pe cine va îngrășa/ timpul se dezbracă de mine și tu odată cu el/ oare dacă aș mai scrie despre luna noiembrie/ mi s-ar dizolva ridurile/ aș redeveni strigăt de toamnă/ m-am întins pe burtă ca un vierme și rod/ gustul plumburiu al cărților/ fericirea e cleioasă ca adevărul/ și zemoasă ca o minciună/ după cum îmi sună carnea/ ceilalți viermi au început să-și frece botul/ de hoitul meu”

Poeta îmbrăcată într-o „rochie zimțată”, cu un „hanorac de sârmă ghimpată” și având în brațe buchete policromatice aleatoriu amestecate, din Florile răului, dar și din arghezienele Flori de mucigai i-ar fi încântat pe Ezra Pound, pe Andre Breton și F. T. Marinetti, nu mai vorbesc de buzoianul Urmuz sau de moineșteanul Tristan Tzara, nu atât cu cele sub/ peste 101 de „scânduri mototolite din poezia nopților”, a poemelor „fără răspuns”, cât prin capacitatea futuristă, „extrem de rară de a dobândi beția vieții și a existenței personale”, prin sisifica voință poetică și poietică de a reabilita estetica urâtului: grotescul, monstruosul, oribilul, banalul.  Florentina Stanciu are „în subsuoara crinilor”, nu doar o fantezie fără fir narativ, ci, cu deosebire, o înnăscută fenomenologie a percepției sau în limbajul lui Marinetti: „o psihologie intuitivă a materiei”. Nu întâmplător, kafkian, „gândacii roșii vidanjează singurătatea”, autoarea se vindecă de moarte „sărutând un necunoscut”, bea, desigur cu grație parizian-venețiană, „măduvă crudă de soare”, dar și înghite persuasiv „moartea din somnifere”, suportă cu stoicism să se nască „din nou și la infinit în același loc, în aceeași secundă”, sesizează cum „cireșii japonezi au leșinat de așteptare”, dar mai ales își plimbă – uzând de analogii, corespondențe, asocieri de percepții, experiențe, trăiri, realități în sine, mirări și resemnări – nevorbele, spune Petre ISACHI.

              Versul liber îi permite să-i propună cititorului căzut în timp/ istorie, efecte sonore, subiectivități florentine și jurnale fără șampanie, mai precis, dadaisme și futurisme – „scot limba și-mi ling creierul”; „sunt o insectă de plastic”; „copacii nu mai bat din aripi când ai un suflet lipsă” – care o ajută la potențarea absurdului în progresie geometrică și în consens cu proteismul Eului poetic: violent, ușuratic, disprețuitor, tandru, timid, melancolic, terorizat, întotdeauna activ:

„când plec din brațele tale mă dor pietrele/ port la gât orașul ca pe o eșarfă murdară/ parcă cineva mi-a smuls capul/ și mi-a îndesat direct în inimă/ zile din ce în ce mai strâmte/ când plec din cărămizile sărate/ ale corpului tău/ mă așteaptă la colțul străzii virusul/ cu rât strălucitor/ să-mi dea amendă că trăiesc/ că nu port mască/ și nu las destul spațiu între cuvinte/ între oameni între vieți/ când plec cine știe să moară/ mai bine decât mine”

               Florentina-„scriu scriu scriu scriu”, o „primăvară dată cu ruj” franțuzesc cumpărat din Veneția, trăiește aristocratic – poetic vorbind – bine, „cu o poezie pe zi”, deși el, iubitul cel nestatornic și cameleonic, se scurge „în brațele celeilalte femei”, deși „viața miroase a hoit stătut”, iar noi cu toții, cititori fără excepție, ocupați peste măsură, „punem zilele în farfurii”, urcăm și coborâm cu „liftul singurătății”, trăim „printre semne uscate”, îi bem autoarei „poemele gratis”, perpetuăm bovarismul și prejudecățile atemporale, pierdem periodic cheile casei în care suntem exilați, contemplăm eșecul existenței, în care predominante rămân moartea interioară, înstrăinarea, iubirea, despărțirea, senectutea, plictiseala în doi, sărăcia materială și moral-spirituală, „gustul plumburiu al cărților”, fântânile adânci al absurdului, „apocalipsa cireșilor japonezi” și nostalgia unei libertăți pierdute și, nu în ultimul rând, însingurarea, incomunicarea, stările de alertă:

„cartierul înfometat îmi mănâncă viața/ ca și ceilalți bolnavi de stări de alertă/ toți locuim împreună și separat/ cu obrazul neras părul plin de dinți/ ne mușcăm până zâmbim/ ne scuturăm tristețile pe geam/ unul în capul celuilalt/ la mine în balcoane întotdeauna/ am o bucățică de soare cu cârnat/ pus la uscat din care ciugulim eu și vrăbiile/ libertatea are gust de găinaț”

              Ubicuitatea absurdului, metamorfozele bizar-urmuziene ale limbajului, lapidaritatea poemelor fără nume, neverosimilitatea lor par să confirme teza a opta a Manifestului Marinetti: „… vrem să spargem porțile Imposibilului – Timpul și spațiul au murit ieri”. Tragic-absurdul din finalul poemelor, remarcat și de prefațatorul cărții, scriitorul și traducătorul Gh. Iorga, accentuează dadaist această simfonie wagneriană a singurătății celor predestinați să devină „baloane de săpun pentru mâini”. Esențial pentru poetica futurist-dadaistă a volumului viața în montagnes russes rămâne desacralizarea formelor poetice consacrate, demonstrarea absurdității vieții și a convențiilor ei poetice, reducerea la absurd a artisticului ca atare, implicarea asocierilor aparent întâmplătoare ale cuvintelor (ceea ce nu exclude însă ideea de continuitate-discontinuitate), autonomia scriiturii, funcția paradoxului și iluzia posibilității comunicării prin cuvânt, capacitatea acestuia de a putea cuprinde realul:

„prin mine s-au născut mama bunicile bunicilor ei/ la mine cordonul lor ombilical netăiat ca un lanț nesfârșit de tristeți/ ne ținem unele de altele în spațiul claustrofob al uterului/ singure și toate împotriva morții/ nici eu nici ele nu avem vârstă/nici început nici sfârșit/ eu sunt ele/ încetul cu încetul și repede repede”

              Limbajul nu este pentru autoarea – precizez, spirit lucid, nonconformist – volumelor florentine, 2004, soare vândut la fiare vechi, 2008, Jurnal de șampanie, 2012, poeme fără răspuns, 2015, un mijloc, ci un existent în care cuvintele au acceași lipsă esențială de sens. Ca și gesturile, fie cele sublime sau cele nesemnificative, care au aceeași valoare, tot astfel cuvintele au o valoare sau o non-valoare egală. Poeta aflată în căutarea farmecului pierdut folosește suprarealist în scopuri cognitiv-creatoare, atât revolta cât și negația, spre a revela adevăruri și valori incontestabile ivite din magna informă a increatului, dintrun trăirism funciar specific feminin:

„eu scriu despre parcurile goale dintr-un oraș/ sufocat de alerte/ despre cum îmbătrânesc și devin plicticoasă/ și linsă de umbre/ despre cum plouă/ și se descompune orașul într-un puzzle/ de praf/ eu scriu despre cum ai plecat/ cum m-ai lăsat să atârn singură pe marginea patului/ cu mâinele goale/ eu și toamna tăiată pe umerii mei”

              Florentina Stanciu transfigurează romantico-elegiac motivul fugit tempus conjugat cu deriva ființării în sine și pentru sine, încât vol. viața în montagnes russes, configurează avangardist oglinda suprarealului, nu a irealului. Nu întâmplător, interferează și include în alchimia verbului, noologiile subliminale, efectele estetice ale analogiilor, poematizarea absurd-ilogică a vieții, continua recreare a limbajului, jocul liber, interogativ și autentic al gândirii poetice, o anumită însumare a imanențelor și a antinomiilor banalului, dar și a contradicțiilor aparent ireductibile, încât imaginarul e ceea ce tinde să devină real, iar poeticul să devină ireductibil la faptul literar al coincidenței sale. Cartea revelă cu eleganță estetică, talentul și voința poetei de a face, iar făcând de a se face pe sine. O melancolie de toamnă „tăiată pe umerii” Bacăului ne amintește de golul istoric bacovian și de muzica vivaldiană a unei tristeți metafizice atemporale. Nichitian vorbind, lectura carții ne abandonează cuprinși de recăderea în starea de om: „Recădeam în starea de om atât de iute că mă loveam de propriul meu trup, cu durere, mirâdu-mă că-l am.” (N. Stănescu)

 În continuare, autoarea, Florentina Stanciu, se prezintă pentru cititorii Deșteptarea.

„Din 1997, am participat la toate cenaclurile de poezie care au existat în orașul nostru și m-am bucurat de prietenia literară a unor scriitori care astăzi nu mai sunt printre noi. Mergeam prin anticariate, cumpăram cărți care nu se găseau nici în biblioteci și citeam, mă hrăneam cu poezie pentru că mi-era teamă să nu rămân în urma timpului. Am câștigat premii literare în țară și străinătate, am tradus câteva volume de poezie ale poeților băcăuani în franceză( Aurora Barcaru, Ioan Petru Viziteu, Benone Ghenciu, Petru Scutelnicu, Viorica Băluță, Mihaela Băbușanu, Dumitru Brăneanu) iar în 1998, am debutat cu un volum de versuri,, Felii de umbră”, primul volum pe dischetă din Moldova, la acea vreme.

Cu fiecare din cărțile publicate, am trecut prin emoții, prin războaie interioare, am devoalat experiențele celor apropiați mie, am experimentat nonconformismul limbajului. Poate am fost complice cu tristețea, uneori, dar fiecare pagină scrisă a fost o formă de a lupta cu mine însămi, de a transforma propriile bucurii, căderile, întrebările fără răspuns în poezie. Sunt o fanatică a scrisului, citesc mult, scriu, recitesc și pornesc de la capăt până când fiecare poem rămâne emoție pură dar într-o formă unică și liberă.

Acest ultim volum de poezie poartă un titlu care reliefează aproape perfect modul în care fiecare dintre noi simțim viața- un carusel emoțional cu urcușuri și coborâșuri, o înșiruire de stări prin care trecem vrem nu vrem: entuziasm, tristețe, fericire, deziluzii, bucurie, iubire. În „Viața în montagnes russes” totul este scris cu literă mică, numele meu, începutul fiecărei poezii, pentru că am dorit să elimin orice ierarhie între cuvinte, între mine și cititor. În incandescența emoțiilor, toate cuvintele sunt egale; nu există cuvinte frumoase, cuvinte urâte. Mai mult, am dorit mereu să mă apropii de cititorii mei, să le ofer posibilitatea să decidă unde să pună anumite semne de punctuație, să devină co-creatori ai poeziilor. Eu nu exist fără cititorii mei, poezia mea este ecoul din cuvintele lor.

A fost nevoie de multă, multă muncă, de timp pentru ca emoțiile să coaguleze și să-și găsească forma potrivită, de aceea am scris această carte pe parcursul a aproximativ doi ani. Volumul de poezie a apărut la Editura Vinea din București în noiembrie 2022 iar evenimentul lansării a fost amânat, pentru că povestea nu era gata și poezia mea nu-și găsise încă cititorii.

Acum sunt mulțumită ….bujorii se ofilesc unul câte unul, dar parfumul lor rămâne să ne tulbure într-un fel aparte sufletul.

Ce bucurie mai mare poate fi decât să ai alături de tine cititorii care să îți cunoască inima și gândurile!”

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a anunțat debutul examenelor naționale din anul 2026, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Primele etape vizează înscrierea candidaților la sesiunea de vară a Examenului Național de Bacalaureat și susținerea probelor de evaluare a competențelor.

Înscrierea pentru prima sesiune a Bacalaureatului 2026 se desfășoară în perioada 2–4 iunie. Începând cu 8 iunie, candidații vor susține probele de competențe, după următorul calendar: evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română (8–10 iunie), evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă (10–11 iunie), evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională (11–12 iunie) și evaluarea competențelor digitale (15–17 iunie).

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bacău, probele scrise ale examenului de Bacalaureat vor fi organizate în 13 centre de examen din județ. Calendarul acestora este următorul: Limba și literatura română – 29 iunie, proba obligatorie a profilului – 30 iunie, proba la alegere a profilului și specializării – 2 iulie, iar Limba și literatura maternă – 3 iulie.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12.00. În aceeași zi, candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor putea depune contestații. Rezultatele finale sunt programate pentru data de 13 iulie.

În ceea ce privește Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, probele scrise vor avea loc pe 22 iunie la Limba și literatura română, pe 24 iunie la Matematică și pe 26 iunie la Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale vor fi publicate la 1 iulie, iar elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații în aceeași zi, precum și în zilele de 2 și 3 iulie. Soluționarea contestațiilor este programată în perioada 4–7 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 8 iulie.

„La nivelul județului Bacău au fost stabilite condițiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a examenelor naționale, astfel încât toți candidații să beneficieze de un proces de evaluare corect și eficient”, se arată în informarea semnată de inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin.

 De Ziua Învățătorului, elevii de gimnaziu au primit șansa de a-și intervieva fosta învățătoare de la Școala Gimnazială ”Spiru Haret” Bacău. Ea e Cătălina. Asemenea ei, multe alte șlefuitoare de minți și de suflete. Un om simplu, cu har, necunoscut multora, dar care pentru actualii și foștii elevi „haretieni” a fost și rămâne Începutul. Începutul unei frumoase povești de dragoste dintre Om și Carte. 

1. De ce ați ales să fiți învățătoare?

  Îmi place să lucrez cu copiii și să contribui la formarea lor. Încă din perioada gimnaziului am descoperit această pasiune când îi ajutam pe copiii mai mici din vecini la teme și la pregătirea proiectelor școlare.

  Consider că primii ani de școală sunt esențiali pentru dezvoltarea fiecărui copil, iar rolul învățătorului este de a-i ghida cu răbdare, încurajare și încredere. Îmi doresc să îi ajut să descopere bucuria de a învăța, să își dezvolte potențialul și să devină persoane responsabile și încrezătoare în propriile forțe. Satisfacția de a le observa progresul de-a lungul celor cinci ani petrecuți împreună reprezintă cea mai mare motivație pentru mine și confirmarea faptului că am ales profesia potrivită. 

2. Vă mai amintiți de prima dumneavoastră clasă?

  Îmi amintesc cu drag de prima mea clasă. A fost o clasă I la Școala Gimnazială Cleja. Erau copii isteți, respectuoși și dornici să învețe, iar împreună am trăit multe momente frumoase și emoționante. Astăzi, acei copii sunt adulți. Unii deja lucrează, alții încă studiază. Mă bucur de parcursul lor și să știu că am contribuit, măcar într-o mică măsură, la formarea lor.

3. Cum ați descrie eleva Cătălina din clasele primare?

  Ooo, ce departe sunt vremurile acelea! Am fost un copil timid, dar curios și dornic să învețe. Nu aveam o disciplină preferată, pentru că îmi plăceau toate. Am făcut parte dintr-o clasă numeroasă, însă eram foarte uniți și ne sprijineam unii pe alții. Una dintre amintirile care mi-a rămas în suflet este din clasa a III-a, când a trebuit să mă operez de apendicită. Îmi era foarte teamă, însă domnul învățător m-a încurajat și mi-a dat încredere că totul va fi bine. Când m-am întors la școală, colegii mă așteptau cu felicitări și mesaje frumoase. Gestul lor m-a emoționat și mi-a arătat cât de important este să faci parte dintr-un colectiv unit. Privind în urmă, îmi dau seama că anii petrecuți în clasele primare au contribuit mult la formarea mea, atât ca elev, cât și ca om. 

4. Care a fost cea mai mare provocare din carieră?

  Cred că una dintre cele mai mari provocări din cariera mea a fost adaptarea continuă la schimbările din educație și găsirea celor mai potrivite metode pentru fiecare generație de elevi. Copiii sunt diferiți, învață în ritmuri diferite și au nevoi diferite, iar rolul învățătorului este să găsească mereu modalități prin care fiecare să se simtă valorizat și să își atingă potențialul. 

5. Ați avut momente când ați vrut să renunțați?

  Au existat momente dificile, ca în orice profesie, în care am fost obosită, dezamăgită sau m-am întrebat dacă fac suficient pentru elevii mei. Totuși, nu am ajuns niciodată să îmi doresc cu adevărat să renunț. 

6. Ce v-a determinat să continuați?

  De fiecare dată când am trecut printr-o perioadă mai grea, copiii au fost cei care mi-au reamintit de ce am ales această meserie. Un zâmbet, un progres făcut de un elev, o îmbrățișare spontană sau un mesaj primit după ani de la un fost elev au avut puterea să îmi redea energia și încrederea. Să fii învățător este mai mult decât o profesie; este o responsabilitate și o bucurie. Chiar dacă există provocări, satisfacțiile pe care le oferă acest drum frumos sunt mult mai mari decât dificultățile întâlnite în cale. 

7. Acum aveți clasa a II-a, noi suntem în a VII-a. Există asemănări între generații? Dar deosebiri?

  Există atât asemănări, cât și deosebiri. Copiii au rămas, în esență, la fel: sunt curioși, energici, dornici să fie apreciați și au nevoie de atenție, încurajare și afecțiune. Indiferent de generație, le place să se joace, să descopere lucruri noi și să petreacă timp alături de colegi. Diferența cea mai mare este legată de tehnologie. Copiii de astăzi au acces la mult mai multe informații și sunt familiarizați cu dispozitivele digitale de la vârste foarte mici. Acest lucru îi ajută în multe situații, dar le face uneori mai dificilă concentrarea pentru perioade mai lungi de timp.

  Cu toate acestea, cred că fiecare generație are farmecul ei, iar rolul nostru, al profesorilor, este să înțelegem schimbările și să îi sprijinim pe copii să își valorifice calitățile și potențialul. 

8. Ce înseamnă pentru dumneavoastră un elev de succes?

  Un elev de succes nu este neapărat cel care obține “Foarte Bine” pe linie. Un elev de succes este cel care își descoperă și valorifică potențialul, este perseverent și nu renunță atunci când întâmpină dificultăți. La fel de importante sunt respectul față de cei din jur, bunătatea, responsabilitatea și dorința de a deveni o persoană mai bună în fiecare zi. În opinia mea, adevăratul succes nu se măsoară doar prin rezultate școlare, ci și prin felul în care un elev își construiește caracterul și relațiile cu cei din jur, mai cu seamă, de modul în care se formează, pas cu pas să devină Om.

 9. Sunteți învățătoarea deschisă spre nou. Îmi amintesc excursiile organizate de dumneavoastră, dar și de orele în care ați acceptat să utilizăm telefonul în scop didactic. Credeți că activitatea unui cadru didactic poate fi înlocuită de AI?

  Mă bucur că îți amintești acele activități! Și astăzi, în ciuda tuturor discuțiilor despre telefoanele la școală, observ că lecțiile în care folosim tehnologia în scop educativ rămân printre preferatele elevilor. Atunci când este utilizată cu măsură și cu un scop clar, tehnologia poate face învățarea mai atractivă și mai accesibilă. Anul acesta am susținut lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I intitulată „Utilizarea tehnologiilor multimedia în învățământul primar”. La finalul prezentării le-am spus celor prezenți un lucru în care cred cu tărie: „Tehnologia nu înlocuiește profesorul, dar un profesor care folosește tehnologia îi deschide elevului o lume întreagă.” Acesta este și răspunsul meu la întrebarea ta. Nu cred că AI-ul poate înlocui activitatea unui cadru didactic. Poate oferi informații, poate genera exerciții sau explicații, dar nu poate înlocui relația umană dintre profesor și elev, încurajarea oferită la momentul potrivit, empatia, răbdarea și capacitatea de a înțelege nevoile fiecărui copil. Inteligența artificială este un instrument valoros, însă profesorul rămâne cel care inspiră, motivează și formează caractere. 

10. Dacă tot ați amintit de finala de grad. Noi, foștii elevi v-am făcut o surpriză, așteptându-vă în fața clasei pentru a vă felicita în felul nostru. Cum se face că pentru învățători legătura cu fostele generații nu se rupe odată cu încheierea clasei a IV-a?

  Surpriza pe care mi-ați făcut-o atunci a fost un moment tare emoționant și vă mulțumesc că v-ați gândit la mine! Petrecem împreună cinci ani din viață, cinci zile din șapte, câteva ore în fiecare zi. Suntem alături de voi nu doar la lecții, ci și în excursii, tabere, serbări, concursuri și în multe alte momente importante. Practic, viața voastră de școlar începe alături de noi. Împărtășim bucurii, reușite, emoții, dar și momente mai dificile, iar toate acestea construiesc o relație specială. În acești ani vă vedem crescând de la niște copii care abia își poartă ghiozdanul până la elevi capabili să își exprime ideile, să își susțină opiniile și să devină tot mai independenți. Este imposibil să nu se creeze o legătură puternică! De aceea, chiar dacă voi creșteți și vă urmați propriul drum, iar noi mai adăugăm câțiva ani experienței noastre, amintirile și afecțiunea rămân. Un învățător nu își uită elevii, așa cum nici elevii nu îi uită pe cei care le-au fost alături la începutul drumului lor în școală. 

11. Avem câteva întrebări de 100 de puncte, așa cum deseori ne-ați provocat și dumneavoastră. La clasa noastră ați aplicat diverse metode pentru a restabili liniștea în clasă. Care e metoda pe care o folosiți în prezent?

  Ai să râzi, dar anul trecut am folosit un semafor pentru controlul zgomotului din clasă. Dacă volumul creștea prea mult, se aprindea lumina roșie și dispozitivul scotea un sunet de avertizare. Când era liniște, lumina verde rămânea aprinsă. Mai avea și o lumină galbenă, care se aprindea atunci când nivelul zgomotului începea să crească, dar nu ajunsese încă deranjant. Elevii au fost foarte încântați de el la început și chiar a funcționat destul de bine. Era un mod amuzant și vizual de a le atrage atenția. Anul acesta am încercat ceva nou și mult mai simplu. Ridic mâna și încep să număr descrescător de la 5. Surprinzător sau nu, rareori ajung la 1. Se pare că, indiferent câte metode moderne apar, uneori cele mai simple sunt și cele mai eficiente. 

12. Ce preocupări “colaterale” au elevii în timpul orei?

  Cred că preocupările „colaterale” ale elevilor nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Și voi mai șopteați cu colegii, vă trimiteați bilețele, mâncați pe furiș câte ceva din pachețel, desenați în caiete atunci când credeați că nu vă observă nimeni sau visați cu ochii deschiși la pauza următoare. Cel mai amuzant moment din acest an a fost cel al unui băiețel care și-a amintit în timpul orei că după școală pleacă direct la antrenamentul de fotbal. Convins că nu îl vede nimeni, s-a ascuns în spatele scaunului ca să își schimbe papucii. Evident că l-am observat, dar situația a fost atât de amuzantă încât cu greu ne-am putut abține să nu râdem. 

13. Dacă generația noastră ar fi un film sau un desen animat, cum s-ar numi acesta?

  Dacă generația voastră ar fi un film de animație, cred că ar fi „Incredibilii”. Fiecare dintre voi avea propria personalitate și propriile talente. Unii erați foarte vorbăreți, alții mai liniștiți, unii excelați la sport, alții la învățătură sau la activități artistice. La fel ca familia din film, nu erați perfecți și mai apăreau mici conflicte sau neînțelegeri, dar atunci când era nevoie știați să fiți o echipă. V-ați susținut unii pe alții, ați legat prietenii frumoase și ați reușit să transformați anii petrecuți împreună în amintiri de neuitat. De aceea cred că „Incredibilii” vi se potrivește cel mai bine: nu pentru că ați avut superputeri, ci pentru că fiecare dintre voi a fost special în felul său, iar împreună ați format o gașcă frumoasă, pe care o voi purta mereu în suflet. 

14. Din cât percem noi, elevii de gimnaziu, sistemul de învățământ este într-o permanentă schimbare. Sunteți optimistă azi, în preajma “Zilei Învățătorului”? 

  Sunt optimistă, categoric. Sistemul de învățământ trece prin numeroase schimbări, iar uneori acestea pot părea copleșitoare. Cu toate acestea, cred că fiecare generație de profesori a avut propriile provocări și a găsit resurse pentru a merge mai departe. În apropierea Zilei Învățătorului, mă gândesc mai puțin la schimbările din sistem și mai mult la copii. Ei sunt motivul pentru care venim în fiecare zi la școală și tot ei ne oferă energia de a continua. Sunt optimistă pentru că văd copii inteligenți, creativi, sensibili și dornici să își găsească propriul drum. Ei îmi dau încredere că viitorul este pe mâini bune și îmi reamintesc, în fiecare zi, de ce am ales această profesie. Cred că, dincolo de reforme, programe și schimbări, ceea ce construim împreună la școală are valoare, esență și rezistă în timp. 

15. Ne-ați îndrumat mereu să fim în clasă ca o familie. Cum descrieți familia „Spiru Haret”?

  Pot spune că „Spiru Haret” este o familie. Când am venit în această școală, colegii cu vechime m-au primit cu multă căldură și m-au ajutat să mă integrez.

  Ne respectăm, ne ajutăm și ne susținem reciproc. Desigur, suntem oameni diferiți, cu personalități puternice și, uneori, cu opinii diferite. Însă ceea ce ne unește este faptul că punem întotdeauna pe primul loc binele copiilor și calitatea actului educațional. De la domnul director și doamna directoare, până la cadrele didactice și personalul administrativ, fiecare contribuie la bunul mers al școlii și la crearea unui mediu în care copiii să se simtă în siguranță și să vină cu drag la școală. Tocmai de aceea cred că familia „Spiru Haret” este o comunitate unită, în care fiecare își are rolul său și în care lucrăm împreună pentru același scop: educația și binele elevilor noștri.

Verificările efectuate de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Ministerul Sănătății în cazul copilului decedat pe 20 mai în localitatea Vladnic, comuna Parincea, au evidențiat mai multe disfuncționalități în gestionarea intervenției medicale de urgență, inclusiv neutilizarea unor resurse disponibile și depășirea timpului de răspuns prevăzut pentru mediul rural.

Potrivit concluziilor prezentate de DSU, apelul la 112 a fost recepționat la ora 12:31 și semnala un copil inconștient, încadrat ulterior la categoria „Cod Roșu” – urgență majoră. Cu toate acestea, la caz a fost trimis inițial un echipaj medical de urgență cu asistent, deși la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău era disponibil și un echipaj cu medic.

Inspectorii au constatat că medicul coordonator nu a valorificat toate resursele disponibile la momentul solicitării. Echipajul cu medic a fost alertat abia la ora 13:51 și a ajuns la locul intervenției la ora 14:22.

De asemenea, raportul arată că nu a fost solicitat un elicopter SMURD, deși două aeronave aflate la Brașov și Galați erau disponibile, iar condițiile meteorologice permiteau desfășurarea misiunii.

„Nu au fost identificate dovezi privind alertarea unei resurse medicale aeriene, deși cadrul procedural permitea acest lucru”, se arată în comunicatul DSU.

Verificările au mai relevat că primul echipaj medical a ajuns la locul intervenției după aproximativ 26 de minute de la apelul inițial, depășind timpul maxim de răspuns prevăzut pentru intervențiile în mediul rural.

Totodată, o autospecială a pompierilor din cadrul Punctului de Lucru Parincea, dotată cu echipamente de prim ajutor și încadrată cu personal instruit pentru acordarea primului ajutor calificat, era disponibilă și putea fi trimisă la intervenție pentru inițierea manevrelor de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

La sosirea primului echipaj de ambulanță, manevrele de resuscitare erau deja efectuate de persoane aflate la fața locului. Potrivit inspectorilor, au fost identificate și cadre medicale din comunitate prezente înainte de sosirea ambulanței, însă acestea nu efectuau manevre medicale în momentul ajungerii echipajului de urgență.

Raportul mai menționează că echipajul medical care a intervenit nu a transmis date despre pacient medicului coordonator prin sistemele de comunicații și telemedicină prevăzute de procedurile în vigoare.

În urma verificărilor, DSU a dispus transmiterea raportului către Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei și a fost declanșată o cercetare internă privind modul de dispecerizare a cazului și nealertarea resursei aeriene disponibile.

Printre măsurile dispuse se numără reinstruirea personalului medical și a dispecerilor privind gestionarea urgențelor majore, eliminarea unui paravan care separa dispecerii ISU de cei ai SAJ în dispeceratul integrat și analizarea posibilității operaționalizării unui echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD la nivelul județului Bacău.

Ministerul Sănătății și DSU au transmis condoleanțe familiei copilului decedat și au precizat că verificările au avut ca scop stabilirea adevărului, identificarea eventualelor disfuncționalități și adoptarea măsurilor necesare pentru creșterea siguranței și calității asistenței medicale de urgență.

Boxerul Dominick Dulhac a stabilit o premieră în sportul băcăuan, o dată cu titlul mondial profesionist U15 WFC cucerit la Baja (Ungaria), luna trecută. Prin asta, s-a bătut o bornă istorică de mărime importantă în pugilismul local. Bacăul a avut și are mulți boxeri de valoare, dar la amatori, strălucesc câțiva ani, câștigă medalii naționale sau/și internaționale, după care balonul de săpun al gloriei se sparge pentru fiecare și devin doar nume într-o listă onorantă. Cu Dominick va fi altfel: el se pregătește deja, temeinic și foarte minuțios, pentru o carieră îndelungată în box. Pentru el, boxul va fi mijloc de trai, de aceea a început să își construiască o faimă durabilă în timp. În planurile sale de viitor există chiar și o deviere către amtorism, pentru a putea participa la JO din 2032. De urmărit, cu maxim interes! Dar să vedem de unde a pornit Dominick Dulhac pe drumul bătătorit înaintea sa de campioni de notorietate mondială, precum Ray Leonard „Sugar”, Roberto Duran, Oscar de La Hoya sau Floyd Maywheater Jr., pentru a-i aminti pe cei de la categoria sa din prezent, 65-70 kg. 

Fotbalul, prima dragoste 

Tatăl lui Dominick, Dragoș Dulhac, este un renumit boxer la nivel de Master – multiplu campion mondial, dar și un apreciat antrenor. Asta a făcut ca Dulhac Jr. să fi făcut primiii pași în sălile de antrenamente ale părintelui său, care își lua sugarul la antrenamente. Doar că boxul nu l-a atras pe Dominick, pentru că i s-a părut prea brutal și violent. Așa că, pe la 6 ani, i-a spus tatălui său că vrea să facă alt sport. Și s-a îndreptat spre fotbal, iar Dragoș Dulhac nu a avut absolut nimic împotrivă. Dominick Dulhac a urmat antrenamentele de fotbal la FavKids Bacău, ulterior la Moldostar Bacău, avându ca antrenori pe doi buni fotbaliști ai Bacăului, precum Vasile Ferică și, respectiv, Marian Tănase. El a devenit un portar apreciat, în cadrul unor echipe de copii și juniori bine apreciate la nivel local și regional. Poate că înfruntările numeroase cu atacanții în viteză și cu mingile șutate puternic de aceștia i-au format lui Dominick curajul de boxer! 

Fără rabat în privința pregătirii școlare! 

A petrecut anii de școală primară I-VII, la Colegiul Național „NV Karpen”, ca fotbalist, beneficiind de înțelegerea cadrelor didactice pentru activitatea sa sportivă, asta însemnând reprogramarea unor teze și texte, dar în niciun fel un rabat de la instruire. În clasa a V-a, a avut 10 pe linie! De altfel, Dominick Dulhac a obținut în cei șapte ani, note foarte bune, de 10 și 9, iar tatăl său spune că între învățătură și sport, prioritate are învățătura.

Din fericire, profesorii și colegii l-au susținut pe Dominick în continuare, când el a lăsat fotbalul pentru box. ”NV Karpen” se dovedește locul ideal pentru tânărul boxer, care poate învăța foarte bine, poate fi un foarte bun sportiv, având parte de prietenie și apreciere. De aceea, Dominick Dulhac este ferm hotârât să continuie din clasa a IX-a la ”NV Karpen”. 

Momentul de cotitură – întâlnirea cu Raj Vrânceanu 

Legătura de amiciție dintre Dulhac Sr. și celebrul luptător de MMA Connor McGregor a dus la reântâlnirea boxerului băcăuan cu fostul campion național oneștean D Vrânceanu. Acesta este în prezent, antrenor al clubului deținut de McGregor în Irlanda și are în seamă pregătirea fizică a renumitului campion. Venit într-un schimb de experiență la Sala Master Boxing Bacău, Raj Vrânceanu i-a propus lui Dulhac Jr. să participe la antrenamentele pe care le-a susținut cu boxerii clubului. Arta fostului boxer de categoria grea, grefată pe renumele lui Dragoș Dulhac, l-au converit pe Dominick la box, după mai bine de șase ani de „abandon” în favoarea fotbalului. Legătura cu Raj Vrânceanu o păstrează vie și acum. Neofit în nobila artă a luptei cu mănuși, tânărul Dulhac s-a avântat cu toată convingerea în antrenamente, spre bucuria tatălui său. Având ”o etică a muncii rar întâlnită la tinerii de vârsta sa” (Marius Paraschiv, manager al Master Boxing România) și beneficiind ulterior de îndrumarea valoroasă a tatălui său și a antrenorilor Valentin Bârgăoanu și Ciprian Tomiță, Dominick s-a antrenat asiduu și a devenit în circa un an un luptător remarcabil.

”El trebuie să devină extrem de bun la 25 de ani. Avem tot timpul din lume pentru o pregătire de calitate, în detaliu, pentru ca el să aibă o tehnică perfectă. Toate antrenamentele lui Dominick sunt filmate și analizate în aceeași zi, pentru ca la antrenamentul următor greșelile să fie corectate” (Dragoș Dulhac). 

Treptele spre titlul mondial 

Comportarea foarte bună din sparring-uri a fost motivul pentru care Dragoș Dulhac a hotărât să își îndrepte fiul către competiții. ”Nu m-am așteptat la o comportare atât de bună a lui Dominick”, a recunoscut tatăl său, după succesul categoric de la calificările pentru turneul final al Campionatului Mondial WFCU U15 din 22 februarie 2026, de la Baja (Ungaria). A fost debutul său competițional, cu trei victorii înainte de limită! Scepticismul inițial al lui Dragoș Dulhac a fost cauzat de lipsa de date despre adversari, despre care știa doar că sunt cu doi ani mai mari decât fiul său și că aveau experiență competițională. Din februarie până în mai, la TF, ritmul pregătirilor s-a accelerat, astfel că pe 20 mai el s-a prezentat în cea mai bună formă și i-a învins înainte de limită pe Emil Majstrak (Polonia) – în sferturi, Jonas Petraitis (Lituania) – în semifinale, și Cseh Krisztian (Ungaria) – finală, devenind campion mondial! ”Aș fi fost fericit cu o medalie, doar. Mă bucur enorm, ca părinte și antrenor. Munca lui, a noastră și curajul pe care îl are Dominick au adus acest titlu” (Dragoș Dulhac). La întoarcerea în România, tânărul performer nu și-a rezervat timp în care să savureze pe îndelete felicitările care au curs la adresa lui din toate părțile. Chiar de a doua zi, a fost din nou la antrenamente! 

Ce urmează? 

Pentru 2026, Dominick Dulhac are programate patru turnee, toate peste granițe, în Germania, Ungaria și două în Italia. În 2027, va trebui să își apere centura mondială cucerită în urmă cu două săptămâni. Asta dacă se va păstra în limitele cat. 70 kg. Dacă va urca în categorie, va trebui să treacă de o nouă serie de calificări, ca în februarie 2026. Între toate acestea, se va strecura și un stagiu de pregătire în Irlanda, cu Connor McGregor, stagiu pe care starul irlandez i l-a promis dacă va cuceri titlul mondial. De fapt, asta ar fi trebuit să se întâmple în aceste zile, dar Connor McGregor se antrenează intens pentru un come-back la Las Vegas, o revanșă pe care i-o acordă peste ani unui alt luptător celebru, americanul Max Holloway. ”În 2032, va participa la Jocurile Olimpice. Garantez! Drumul său l-am gândit în amănunt”, a declarat Dulhac Sr. în cadrul podcastului Deșteptarea, ținut de jurnalistul Dan Sion.

”Boxul profesionist se face cu bani. Și face bani numai dacă investește bani. Iar noi suntem recunoscători celor care au investit în Master Boxing, în mine și în Dominick, respectiv Noblesse Grup si Covired”

– Dragoș Dulhac

Bacăul a devenit, pentru câteva ore, un veritabil ambasador al dialogului cultural dintre România și Japonia, odată cu desfășurarea celei de-a VIII-a ediții a evenimentului „Japonia departe – aproape de Bacău”, organizat pe 1 iunie 2026 la Universitatea „George Bacovia”.

Manifestarea, inițiată și coordonată de Mihaela Băbușanu, din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, a reunit reprezentanți ai instituțiilor locale, artiști, elevi, studenți și iubitori ai culturii japoneze, oferind publicului o incursiune fascinantă într-un univers al armoniei, tradiției și rafinamentului. Momentul central al evenimentului a fost prezența Excelenței Sale Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România, care a transmis un mesaj de prietenie și deschidere, subliniind importanța schimburilor culturale dintre cele două țări.

Participanții au urmărit și un mesaj video transmis de Excelența Sa Ovidiu Alexandru Raețchi, Ambasadorul României în Japonia. Un moment deosebit l-a reprezentat întâlnirea ambasadorului japonez cu tinerii jurnaliști de la Palatul Copiilor Bacău. Excelența Sa Takashi Katae a acordat un interviu Cercului de Jurnalism, răspunzând întrebărilor formulate de Daria-Andreea Apalane, elevă în grupa de performanță. Dialogul s-a desfășurat într-o atmosferă cordială și a oferit tinerilor o experiență jurnalistică de neuitat.

Programul evenimentului a fost unul divers și atractiv. Publicul a asistat la prezentarea costumelor tradiționale japoneze în cadrul expozeului „O călătorie prin fascinantul univers al kimonoului”, susținut de dr. Raluca Partenie, la momente muzicale și coregrafice prezentate de Marta Cană, Aida-Ioana Lupeș și Maria Comănescu, precum și la demonstrații de arte marțiale japoneze coordonate de Radu Petrică și Clubul Sportiv BAO Bacău.

Arta și poezia s-au împletit armonios în cadrul vernisajului expoziției foto-haiku semnate de Iulian Tănase și Mihaela Băbușanu, prezentată de Maria Oprea. Totodată, vizitatorii au admirat lucrările din expoziția de grafică și pictură realizată de Adina Andrieș și Mihnea Baran. Atmosfera japoneză a fost completată de ateliere interactive dedicate ikebanei, coordonate de maestrul florist Nicolae Agop și Lucia Pădurariu, precum și de un atelier de scriere haiku susținut de Maria Oprea și Mihaela Băbușanu.

Participanții au avut astfel ocazia să descopere nu doar aspectele spectaculoase ale culturii japoneze, ci și dimensiunea sa spirituală și contemplativă. Evenimentul s-a încheiat într-o notă caldă, în jurul tradiționalului ceai oferit participanților, prilej de dialog și schimb de impresii între invitați și public. Prin bogăția programului și prin participarea unor invitați de prestigiu, ediția a VIII-a a proiectului „Japonia departe – aproape de Bacău” a demonstrat încă o dată că distanțele geografice pot fi depășite prin cultură, iar prietenia dintre popoare poate fi consolidată prin artă, cunoaștere și respect reciproc.
Organizatori: Consiliul Județean Bacău, Complexul Muzeal Iulian Antonescu (inițiator & coordonator proiect: Mihaela Băbușanu), Asociația ”Simfonia florilor”

FOTO: Daria – Andreea Apalane, elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Spitalul Județean de Urgență Bacău a marcat o premieră medicală pentru județ prin realizarea primei intervenții de protezare totală a genunchiului asistată de robotul ortopedic ROSA, una dintre cele mai avansate tehnologii utilizate în prezent în chirurgia ortopedică la nivel mondial.

Procedura a fost efectuată cu succes asupra unei paciente în vârstă de 71 de ani și reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor medicale oferite în Bacău. Sistemul robotic ROSA (Robotic Surgical Assistant) permite planificarea și executarea intervenției cu o precizie milimetrică, adaptată particularităților anatomice ale fiecărui pacient.

Potrivit reprezentanților unității medicale, utilizarea tehnologiei robotice contribuie la poziționarea precisă a componentelor protezei, restaurarea corectă a axului mecanic al membrului inferior, echilibrarea optimă a ligamentelor și reducerea traumatismului asupra țesuturilor sănătoase. De asemenea, pacienții pot beneficia de o recuperare postoperatorie mai rapidă, o funcționalitate superioară a articulației și o durată mai mare de viață a implantului.

Medicii subliniază că robotul nu înlocuiește chirurgul, ci oferă acestuia asistență și informații în timp real, sporind precizia și siguranța actului medical.

Intervenția a fost realizată de echipa Secției de Ortopedie formată din dr. Radu Panfil, șeful secției, dr. Vlad Veringă și dr. Andrei Rusu, cu sprijinul echipei de anestezie și terapie intensivă și al personalului Blocului Operator.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat că această premieră reprezintă mai mult decât introducerea unei noi tehnologii în sala de operație, fiind dovada faptului că investițiile în personal medical, educație și echipamente de ultimă generație pot aduce servicii medicale la standarde comparabile cu cele ale marilor centre europene.

„Introducerea chirurgiei asistate robotic în ortopedie este un pas important în direcția transformării Spitalului Județean de Urgență Bacău într-un centru medical modern, capabil să răspundă celor mai complexe nevoi ale pacienților”, a afirmat managerul unității sanitare.

Reprezentanții spitalului consideră că implementarea acestei tehnologii confirmă angajamentul instituției pentru excelență, inovație și dezvoltarea continuă a serviciilor medicale, oferind pacienților acces la tratamente moderne fără a fi nevoiți să se deplaseze către marile centre universitare.

Prin această intervenție, ortopedia băcăuană intră într-o nouă etapă de dezvoltare, iar Spitalul Județean de Urgență Bacău se alătură centrelor medicale din țară care utilizează chirurgia asistată robotic în tratamentul afecțiunilor articulare complexe.