Spitalul Județean Bacău a realizat prima intervenție de protezare totală a genunchiului asistată robotic

Spitalul Județean de Urgență Bacău a marcat o premieră medicală pentru județ prin realizarea primei intervenții de protezare totală a genunchiului asistată de robotul ortopedic ROSA, una dintre cele mai avansate tehnologii utilizate în prezent în chirurgia ortopedică la nivel mondial.

Procedura a fost efectuată cu succes asupra unei paciente în vârstă de 71 de ani și reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor medicale oferite în Bacău. Sistemul robotic ROSA (Robotic Surgical Assistant) permite planificarea și executarea intervenției cu o precizie milimetrică, adaptată particularităților anatomice ale fiecărui pacient.

Potrivit reprezentanților unității medicale, utilizarea tehnologiei robotice contribuie la poziționarea precisă a componentelor protezei, restaurarea corectă a axului mecanic al membrului inferior, echilibrarea optimă a ligamentelor și reducerea traumatismului asupra țesuturilor sănătoase. De asemenea, pacienții pot beneficia de o recuperare postoperatorie mai rapidă, o funcționalitate superioară a articulației și o durată mai mare de viață a implantului.



Medicii subliniază că robotul nu înlocuiește chirurgul, ci oferă acestuia asistență și informații în timp real, sporind precizia și siguranța actului medical.

Intervenția a fost realizată de echipa Secției de Ortopedie formată din dr. Radu Panfil, șeful secției, dr. Vlad Veringă și dr. Andrei Rusu, cu sprijinul echipei de anestezie și terapie intensivă și al personalului Blocului Operator.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat că această premieră reprezintă mai mult decât introducerea unei noi tehnologii în sala de operație, fiind dovada faptului că investițiile în personal medical, educație și echipamente de ultimă generație pot aduce servicii medicale la standarde comparabile cu cele ale marilor centre europene.

„Introducerea chirurgiei asistate robotic în ortopedie este un pas important în direcția transformării Spitalului Județean de Urgență Bacău într-un centru medical modern, capabil să răspundă celor mai complexe nevoi ale pacienților”, a afirmat managerul unității sanitare.

Reprezentanții spitalului consideră că implementarea acestei tehnologii confirmă angajamentul instituției pentru excelență, inovație și dezvoltarea continuă a serviciilor medicale, oferind pacienților acces la tratamente moderne fără a fi nevoiți să se deplaseze către marile centre universitare.

Prin această intervenție, ortopedia băcăuană intră într-o nouă etapă de dezvoltare, iar Spitalul Județean de Urgență Bacău se alătură centrelor medicale din țară care utilizează chirurgia asistată robotic în tratamentul afecțiunilor articulare complexe.



spot_img
spot_img