duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 131

Locuitorii din Berzunți, Bacău vor beneficia de controale medicale gratuite pentru pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat și obezitate

    În perioada 31 mai – 8 iunie, locuitorii comunei Berzunți vor beneficia de controale medicale gratuite pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat și obezitate. Acestea se vor desfășura în cadrul caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR).

    Pe data de 31 mai, asistente medicale vor recolta sânge, iar pe 7-8 iunie, medicii vor interpreta rezultatele și vor continua cu restul testărilor și consultațiilor. 

    Caravana este la a patra ediție și va ajunge în acest an, în perioada 3 mai – 29 iunie, în 8 localități din 6 județe: Vedea – Giurgiu, Domnești – Argeș, Unirea și Independența – Călărași, Berzunți – Bacău, Cătina – Buzău, General Scărișoreanu și Țepeș Vodă – Constanța. 

    Pentru o imagine completă asupra sănătății, investigațiile includ o serie de analize și evaluări medicale esențiale. Vom începe cu hemograma, testarea nivelului total al colesterolului, dar și fracțiunile sale – LDL, HDL și trigliceridele. Vom verifica glucoza serică și hemoglobina glicată pentru a evalua riscul de diabet, precum și creatinina serică, fierul și profilul lipidic pentru a înțelege funcționarea generală a organismului. 

    Analizele sunt completate de evaluări hormonale, cum ar fi TSH, dar și de consultații la medicul diabetolog, teste instant de glicemie, colesterol, și trigliceride, testul Michigan (pentru depistarea complicațiilor neurologice), EKG, măsurarea tensiunii arteriale și a pulsului. În plus, se realizează și calculul riscului cardiovascular și al indicelui de masă corporală – toți acești pași fiind parte dintr-un demers de prevenție și educație medicală.

     

    „Prea mulți români din mediul rural ajung la medic când e prea târziu. Datele recente arată că pierdem vieți din cauza unor boli care pot fi prevenite sau ținute sub control dacă sunt descoperite din timp. Prin această caravană mobilă, ducem medicina acolo unde este cu adevărat nevoie de ea și oferim șansa la un viitor mai sănătos pentru cei mai vulnerabili dintre noi.” spune Cezar Irimia, președintele APCR.

     

    Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, pacienții vor primi informații și materiale educative despre bolile cronice testate, dar și despre importanța prevenției pentru o viață mai bună.

     

    Conform raportului „Health at a Glance: Europe 2024”, publicat de Comisia Europeană și OECD:

    ● România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității din cauze tratabile și antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile.

    ● Speranța de viață sănătoasă în România este de doar 57,8 ani, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

    ● România are cea mai scăzută alocare bugetară pentru sănătate per capita dintre toate țările UE cu 1.632 EUR PPP pe cap de locuitor, mult sub media UE de 3.563 EUR (date din 2022).

    ● Peste o treime din decesele din România în 2018 au avut drept cauză bolile cardiovasculare.*

    ● Speranța de viață în România este în continuare printre cele mai scăzute din EU (74.2 ani vs. 80.6)*

    ● Prevalența diabetului zaharat a fost în 2019 cu 41% mai mare comparativ cu 2012 iar tendința de creștere continuă și în prezent.**

    ● Peste 1.500.000 de români sunt tratați în cadrul Programului de Diabet Zaharat, dar se estimează cu încă un milion sunt nediagnosticați.**

    ● Rata anuală de creștere a obezității în România pentru perioada 2020-2035 este estimată la 3,1%, mai mare decât cea din țări vecine precum Ungaria (2,5%) si Bulgaria (1,3%).***

    Acțiuni intense ale polițiștilor pe șoselele județului

      Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară, în perioada 26 mai – 1 iunie 2025, o acțiune amplă de prevenire a accidentelor rutiere, menită să crească siguranța pe drumurile din județ.

      Acțiunea vizează principalele artere rutiere – drumuri naționale, europene și zonele de acces în localități – acolo unde riscul producerii de accidente este ridicat. Obiectivul principal este identificarea și sancționarea abaterilor comise de conducătorii auto, indiferent de locul în care au fost înmatriculate autovehiculele.

      „Este o perioadă în care valorile de trafic cresc, mai ales pe fondul deplasărilor de sezon. Tocmai de aceea, prezența poliției rutiere va fi vizibilă și constantă, pentru a preveni evenimentele neplăcute și a încuraja un comportament responsabil la volan,” au transmis reprezentanții IPJ Bacău.

      Recomandări pentru toți conducătorii auto:

      • Respectați limitele de viteză, adaptându-le la condițiile reale de drum, de trafic și de vreme.

      • Păstrați distanța de siguranță față de vehiculul din față, pentru a putea opri în siguranță în caz de pericol.

      • Evitați distragerile la volan, mai ales utilizarea telefonului mobil fără sistem hands-free.

      • Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive – riscul de accidente grave crește exponențial.

      • Folosiți centura de siguranță la fiecare deplasare, indiferent de distanța parcursă.

      • Acordați prioritate pietonilor și respectați regulile de trecere prin intersecții și zone aglomerate.

      Polițiștii atrag atenția și asupra șoferilor care circulă cu autovehicule înmatriculate în alte state. Aceștia trebuie să respecte legislația rutieră românească, indiferent dacă se află în tranzit sau într-o vizită mai lungă. Necunoașterea regulilor nu îi scutește de răspundere.

      „Siguranța în trafic este o responsabilitate comună. Fiecare decizie luată la volan poate însemna diferența dintre o călătorie reușită și o tragedie. Respectarea legii nu este opțională, ci vitală,” au transmis autoritățile județene.

      Acțiunile vor continua pe tot parcursul săptămânii, cu prezențe sporite ale echipajelor de poliție în punctele sensibile din județ. IPJ Bacău încurajează toți participanții la trafic să circule cu prudență și responsabilitate.

      Fotbal/ Liga a IV-a: AS Bârsănești, matematic campioană!

      Cu zece puncte avans față de a doua clasată, Vulturul Măgirești, echipa antrenată de Daniel Munteanu nu mai poate pierde titlul de campioană deși mai sunt de disputat încă trei jocuri din play-off. În cazul în care vor fi îndeplinite toate cerințele FRF, Bârsăneștiul va reprezenta Bacăul la barajul de promovare în Liga 3, programat contra Cetății Suceava, în dublă manșă, pe 22 și 29 iunie

      Sâmbătă începe returul play-off-ului în Liga a IV-a. Indiferent însă de ce se va întâmpla în ultimele trei jocuri ale campionatului, soarta titlului este decisă încă de pe acum. Noua campioană a județului e AS Bârsănești. Echipa antrenată de Daniel Munteanu are zece puncte avans față de a doua clasată, Vulturul Măgirești, în condițiile în care în joc mai sunt puse doar nouă puncte. Prin urmare, matematica premiază Bârsăneștiul.

      Dar nu numai matematica, ci și valoarea, determinarea și consecvența! AS Bârsănești a avut un parcurs excelent, însumând, până acum, 17 victorii, doar două egaluri și nicio înfrângere. Iar dacă vor fi îndeplinite toate cerințele FRF legate de participarea la barajul de promovare, AS Bârsănești se va lupta pentru accederea în Liga 3 cu o altă formație care nu a cunoscut eșecul în acest sezon: Cetatea Suceava.

      Gruparea suceveană manageriată de Dorin Goian și antrenată de Ionuț Plămadă și-a adjudecat, la rândul său în devans, titlul județean. În cazul în care FRF va da undă verde campioanei din Bacău (răspunsul forului federal privind dosarele de clasificare ar urma să vină în prima jumătate a lui iunie), barajul de promovare Cetatea Suceava- AS Bârsănești se va disputa în dublă manșă, pe 22 și 29 iunie. Turul la Suceava, returul la Onești. Până atunci, mai e de jucat însă în campionat. Iar sâmbătă, 31 mai începe returul play-off-ului.

      Programul etapei a patra, prima din returul play-off-ului/ sâmbătă, 31 mai, ora 11.00: AFC Bubu- AS Bârsănești (teren Baza Nautică, Șerbănești), CSM Moinești- Vulturul Măgirești.

      Clasament: 1) AS Bârsănești 53p., 2) Vulturul Măgirești 43p., 3) AFC Bubu Bacău 32p., 4) CSM Moinești 31p.

      Bacăul, gazdă a prieteniei fără granițe: delegație din Saint-Leu-la-Forêt, Franța, în vizită oficială

        Județul Bacău a devenit, în aceste zile, epicentrul unui eveniment simbolic pentru cooperarea europeană la nivel local: o delegație din Saint-Leu-la-Forêt, Franța, se află în vizită oficială, la invitația Consiliului Județean Bacău.

        Președinta CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a transmis un mesaj emoționant cu această ocazie: „Ne-am întâlnit nu doar ca reprezentanți ai unor instituții, ci ca oameni care cred în aceleași valori: educația ca temelie a viitorului, cultura ca punte între generații și empatia ca limbaj universal.”

        Vizita are loc în cadrul unui parteneriat cu rădăcini adânci, care durează de peste 30 de ani, și care a dus la proiecte comune în domeniile educației, culturii și cooperării civice. Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale acestei colaborări îl reprezintă implicarea elevilor din comunele Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești în proiecte educaționale francofone.

        Copiii din mediul rural băcăuan au avut astfel ocazia să învețe limba franceză într-un mod interactiv și aplicat, prin ateliere, spectacole, concursuri și schimburi culturale derulate în Franța. „Acești copii au învățat că lumea nu se termină la marginea satului lor, ci abia începe odată cu fiecare zâmbet și fiecare întrebare rostită într-o limbă străină”, a subliniat președinta CJ.

        Într-un context european marcat adesea de tensiuni și diferențe, parteneriatul dintre Bacău și Saint-Leu-la-Forêt este o dovadă vie că solidaritatea, dialogul și educația pot clădi punți durabile între comunități.

        „Mulțumim, Saint-Leu-la-Forêt. Mulțumim, Amitié Roumaine. Mulțumim tuturor celor care cred că educația nu are granițe, că prietenia nu are limbă oficială și că lumea poate fi mai bună, începând chiar de aici – din Bacău”, a încheiat Cristina Breahnă-Pravăț.

        Evenimentul reconfirmă angajamentul județului Bacău față de parteneriatele internaționale și față de o viziune europeană bazată pe respect reciproc, deschidere culturală și sprijin pentru tânăra generație.

        Adda și Feli, vedetele alese de copii pentru Ziua Copilului la Bacău! Programul festivalului

          Vocea copiilor a fost auzită! În urma sondajului realizat pe Facebook de organizatorii evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, Adda și Feli au fost desemnate de public drept cele mai dorite artiste care să urce pe scenă. Dorința celor mici a fost respectată, iar cele două vedete vor concerta în Piața Tricolorului, spre încântarea tuturor!

          În perioada 30 mai – 1 iunie 2025, municipiul Bacău se transformă în capitala veseliei, odată cu organizarea Better Future Festival – Festivalul Copiilor și al Familiei, un eveniment cu acces gratuit, dedicat copiilor și părinților deopotrivă. Organizatorii promit un weekend plin de culoare, muzică și zâmbete.

          Ce îi așteaptă pe copii și familii:

          • Concerte live cu Adda, Feli și alți invitați surpriză;

          • Ateliere creative – pictură, modelaj, reciclare artistică și multe altele;

          • Jocuri interactive, spectacole de magie, teatru pentru copii și demonstrații artistice;

          • Parade cu mascote, personaje îndrăgite din povești și animatori profesioniști;

          • Zone special amenajate pentru activități educative, științifice și recreative.

          Toate activitățile sunt gratuite și gândite să aducă un strop de magie în inimile celor mici. Cu acest prilej, Bacăul își reconfirmă statutul de oraș prietenos cu familia, dedicat viitorului: copiii noștri.

          Măsuri speciale de ordine publică și trafic:

          Pentru buna desfășurare a festivalului, autoritățile locale au anunțat următoarele măsuri de restricționare a circulației:

          • 30 mai, ora 17:30 – 2 iunie, ora 04:00: se va închide traficul pe tronsonul Calea Mărășești (de la intersecția cu Bd. I.S. Sturza până la Casa de Asigurări), precum și pe străzile Luminii și Erou Ghe. Rusu.

          • 31 mai, ora 08:00 – 1 iunie, ora 23:00: se vor închide și B-dul Nicolae Bălcescu (între Statuia lui Ștefan cel Mare și intersecția cu Calea Mărășești), Bd. I.S. Sturza (de la str. Războieni până la Calea Mărășești), str. Solomon Marcus, str. Luminii și str. Erou Ghe. Rusu.

          • Eliberarea parcărilor publice: în fața Hotelului Decebal, pe str. Luminii, str. Erou Ghe. Rusu și zona taxi din fața Stării Civile.

          Trupa DRAMATRICKS de la Buhuși – succes la „Gala copilului actor” de la Dorohoi

            În perioada 23- 24 mai, la Dorohoi, s-a desfășurat ediția a XII-a a Festivalului-Concurs Național de teatru „Gala copilului actor”, concurs aflat în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Națională și Internațională 2024-2025, la poziția 113. La concurs s-au înscris 14 cercuri de teatru din nouă județe ale țării, peste 100 de participanți. Județul Bacău a fost reprezentat de trupa DramaTricks de la Palatul Copiilor Bacău – filiala Buhuși, condusă de profesorul Ștefan Zaharia. Trupa a participat cu opt tineri actori ce au prezentat mai multe momente atât la categoria monolog, cât și la categoria cuplet.

            Duminica, 25 mai, sala de teatru din Dorohoi a răsunat de aplauze în cadrul festivității de premiere unde, elevii din Bacău au fost solicitați să urce podiumul de mai multe ori. La secțiunea monolog gimnaziu, eleva Maria Călcăianu din clasa a VI-a a obținut locul I cu monologul lui Agnes din „Școala nevestelor” de Moliere. Maria a fost la câteva puncte distanță de Trofeul festivalului făcându-și astfel un debut extraordinar la concursurile naționale de profil, fiind la prima participare la o etapă națională după ce, în aprilie, tot ea a câștigat locul I la etapa județeană de teatru din cadrul concursului Cine-Drama.

            La categoria Cuplet nivel liceal, elevii de la Buhuși au obținut premiul I prin elevele Izabela Buftea și Mihaela Bucur cu momentul „Bar Mimoza” și locul II a fost câștigat de elevele Ioana Grădinaru și Larisa Țugui cu momentul „Interviu de angajare”. Locul al III la aceeași secțiune a fost câștigat de Ana Zaharia și Delia Mândrilă cu sceneta „Secretară fără punctuație”. La categoria monolog liceu, eleva Denisa Rusu a obținut Mențiune cu monologul „Cercul” de Matei Vișniec.

            „A fost o experiență deosebită deoarece ne-am întors la acest festival la care am participat ultima dată în anul 2015. Se pare că am revenit cu un tonus foarte bun, inspirați, cu texte bine alese și cu actorii cei mai buni. De departe cel mai reușit concurs național de profil la care am fost în ultima perioadă, o organizare fără reproș”, a declarat Ștefan Zaharia, coordonatorul cercului de teatru de la Palatul Copiilor Bacău – filiala Buhuși.

            Următorul festival-concurs din Calendarul Național aprobat de Ministerul Educației este la Iași, în perioada 23-25 iunie unde trupa DramaTricks va participa cu o nouă piesă.

            Trei copii din municipiul Bacău au fugit de acasă. Dacă îi vedeți, anunțați imediat Poliția!

              ​ACTUALIZARE: Minorii au fost identificați de polițiști în municipiului Bacău. Pe durata plecării, aceștia nu au fost victimele vreunei infracțiuni.

              ȘTIREA INIȚIALĂ:

              Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numiților Bodea Lavinia Ilinca în vârstă de 12 ani, Luca Naima Elena, în vârstă de 15 ani și Ungurianu Ionuț de 7 ani, toți din municipiul Bacău.

              ​Minorii au plecat voluntar de la domiciliile lor împreună și nu au revenit până în prezent.

              ​SEMNALMENTE:

              o Luca Naima Elena: înălţime 1,60 m, greutate aproximativ 50 de kg, păr șaten, ochii verzi. La momentul plecării era îmbrăcată cu haine de culoare neagră;

              o Bodea Lavinia Ilinca: înălţime 1,67 m, greutate aproximativ 50 de kg, păr şaten, ochi verzi. La momentul plecării era îmbrăcată cu fustă de culoare gri, bluză neagră și încălțăminte sport de culoare neagră;

              o Ungurianu Ionuț: înălţime 1,30 m, greutate aproximativ 25 de kg, păr șaten, ochi căprui. La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni de culoare gri și tricou alb.

              ​Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu aceste persoane, sunt rugaţi să contacteze Poliția municipiului Bacău, tel. 0234.202.056, Dispeceratul I.P.J. Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

              Kineto by Eli, pentru sănătatea copilului tău

              Că sănătatea este cea mai importantă pentru noi, o știm cu toții. Ce facem însă pentru ea, face diferența. Din păcate, numărul afecțiunilor locomotorii, și nu numai, este în creștere. Din fericire, avem kinetoterapeuți care reușesc prin munca lor să redea speranțe și bucurii.

              În acest sens, astăzi o cunoaștem pe Eliza Mihai, kinetoterapeut pediatric, care de curând își desfășoară activitatea într-un cabinet nou, cu dotările necesare. Și poate ce e cel mai important, Eliza se specializează continuu pentru a aduce cele mai bune terapii beneficiarilor care îi trec pragul.

              „Sunt foarte mulți copii cu întârzieri în dezvoltarea locomotorie, și atunci ei au nevoie de un ajutor, de un salt, astfel încât ei să fie cât mai independenți. Chiar eu am avut în familie, pe fratele meu cu paralizie cerebrală și hemipareză. Toată viața am văzut cum mama mea a mers cu el la terapie. Uneori nu avea cu cine să mă lase și mă lua și pe mine la terapie, lucruri care pe mine m-au marcat. Am văzut în ochii mamei ce înseamnă suferința, neputința de ați ajuta propriul copil.

              Cred că toate acestea m-au făcut să merg pe această cale”, ne-a povestit Eliza Mihai, kinetoterapeut pediatric. La început a lucrat pe toate vârstele dar la un moment dat i s-a oferit posibilitatea să lucreze pe pediatrie și și-a dat seama că asta e calea de urmat. Pe lângă povestea fratelui, Eliza a avut șansa să lucreze în mai multe centre în care a cunoscut tot felul de cazuri, și a văzut foarte clar ce se întâmplă dacă nu benefiziezi de o terapie potrivită.

              Așa că toate acestea au condus la un proiect, deschiderea unui cabinet de kinetoterapie, Kineto by Eli, acolo unde Eliza aduce zâmbete pe chipul copiilor dar și a părinților lor. Trebuie subliniat că Eliza Mihai este singurul kinetoterapeut din Bacău specializat în metoda Cuevas Medek Exercises, acolo unde este chiar de nivel 2+ din cele patru existente. Alte metode de recuperare neurologică pediatrică practicate la Kineto by Eli sunt Bobath NDT pediatric sau metoda Schroth.

              Kinetoterapie copii 0 – 18 ani

              -deficiențe fizice: platfus, tal-valg, genu-valgum/varum, hipercifoze/hiperlordoze, scolioze;

              -torticolis;

              -întârzieri în dezvoltarea motorie;

              -deficiențe de mers/mers atipic.

              Servicii:

              -evaluare kinetoterapeutică copii și bebeluși;

              -kinetoterapie pediatrică (copii și bebeluși);

              -recuperare neurologică pediatrică (întârzieri/tulburări în dezvoltarea neuromotorie, paralizii cerebrale);

              -recuperare neurologică specializată „Cuevas Medek Exercices”;

              -recuperare medicală în cazul deficiențelor fizice (cifoze, lordoze, genuvalgum/varum, tal-valg, varus-equin, etc);

              -recuperare post-traumatică (imobilizări gipsate, entorse, fracture, luxații, intervenții chirurgicale, etc).

              Kyneto by Eli

              Recuperare Medicală Pediatrică

              Str. Carpați nr. 6, bl. 6 sc A, parter (în spate la Piața Sud)

              contactt@kinetobyeli.ro

              Kinetobyeli.ro

              0753.075.799

               

               

              77 de milioane de lei pentru modernizarea Parcului Cancicov din Bacău

                Într-o conferință de presă la care au participat președintele consiliului Județean Bacău, Cristina-Breahnă Pravăț, primarul municipiului, Lucian-Daniel Stanciu Viziteu, Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est, administratorul public al județului, Valentin Palea și administratorul public al orașului, Ciprian Piștea, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul Reabilitare și modernizare Parc Cancicov și amenajarea spațiului expozițional la Muzeul de Științe ale Naturii.

                „În acest proiect exostă un parteneriat între Municipiul Bacău și Consilul Județean. Proiectul include modernizarea tuturor spațiilor verzi existente și mărirea parcului cu aproximativ două hectare, obținute prin expropierea terenurilor private”, a explicat Lucian – Daniel Stanciu Viziteu, primarul Municipiului Bacău. Proiectul prevede plantări de arbori, gazonări, amenajarea unui lac în preajma Muzeului de Științe ale Naturii, reabilitare alei, mobilier urban, locuri de joacă și alte dotări.

                „Valoarea proiectului este de 77 milioane de lei, din care UE finanțează 55,3 milioane de lei”, a precizat primarul Viziteu. „Marcăm astăzi un angajament și un model de guvernare locală pe care ni l-am asumat asumat noi, atât Consilul Județean cât și municipalitatea băcăuană, un model de guvernare locală bazat pe colaborare și dialog, care va produce multe rezultate”, a afirmat Cristina Breahnă-Pravăț, președintele Consilului Județean Bacău. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Bacău, marți, 27 mai a.c. și a fost transmis live pe contul nostru de facebook, acolo unde conferința poate fi vizionată integral.

                Parcul Cancicov – istoria unei oaze urbane în inima Bacăului

                În mijlocul orașului Bacău, acolo unde natura și cultura se împletesc de aproape un secol, Parcul Cancicov respiră memoria unei comunități care și-a dorit, încă din anii ’30, un spațiu de recreere, reflecție și întâlnire cu frumosul. Cu o suprafață de 24,5 hectare, acesta nu este doar un parc, ci o parte esențială a identității băcăuanilor.

                Un vis urban născut din inițiativa cetățenilor

                Povestea Parcului Cancicov începe în anul 1935, când mai mulți locuitori ai orașului au adresat primăriei un memoriu în care cereau crearea unui parc public. Terenul ales – situat între Spitalul „Pavel și Ana Cristea”, calea ferată și vechiul stadion – era atunci un spațiu viran, folosit în parte ca „țarină”, adică teren agricol pentru uzul cetățenilor. Autoritățile locale au luat inițiativa în serios, iar în mai puțin de trei ani, visul colectiv prindea contur. Sistematizarea a fost realizată pe baza unui proiect întocmit de arhitectul peisagist Eduard Pinard, cel care a gândit structura aleilor, zonele de verdeață, locurile de odihnă și reperele vizuale ale parcului. Pe 9 mai 1938, prin Decret Regal, parcul a fost înființat oficial, purtând inițial numele de Parcul Carol, în onoarea regelui în exercițiu.

                De la Parcul Carol la Parcul Cancicov

                Parcul a trecut prin mai multe denumiri, reflectând contextul istoric și politic al vremurilor. După abdicarea regelui Carol al II-lea, în 1940, parcul a fost cunoscut pentru scurt timp sub numele de Parcul Nou sau Parcul Eminescu, în onoarea poetului național. După 1946, în perioada regimului comunist, parcul a fost redenumit Parcul Libertății. După Revoluția din 1989, numele parcului a fost schimbat în Parcul Cancicov, în onoarea lui Mircea Cancicov, un important om politic liberal, născut în Bacău, care a avut o contribuție majoră la dezvoltarea urbanistică a orașului în perioada interbelică.

                Un parc al memoriei și culturii

                Parcul Cancicov este mai mult decât o întindere de verdeață – este un spațiu cultural și memorial. De-a lungul timpului, aici au fost amplasate busturile unor personalități marcante ale literaturii și istoriei românești: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Alecu Russo, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, C. Pintea, și chiar al lui Mircea Cancicov. Monumentul acestuia din urmă, realizat de sculptorul băcăuan Mihai Bejenariu în 1997, a fost turnat în bronz și amplasat la intrarea principală, însă a fost vandalizat în 2009 și astăzi nu mai are placa explicativă de marmură.

                Între modernizare și conservare

                De-a lungul decadelor, parcul a cunoscut și transformări funcționale. În anii 1961–1962, construirea Teatrului de Vară a modificat o parte din structura originală. Desființarea stadionului vechi și înlocuirea acestuia cu Muzeul de Științe ale Naturii a fost o altă etapă importantă în redefinirea funcțională a zonei. Cu toate acestea, spiritul locului a rămas neschimbat: o grădină publică menită să ofere liniște, frumusețe și educație.

                Cadastrare gratuită 2025: Cum se desfășoară înregistrarea sistematică a proprietăților în România

                  Prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), lansat în 2015, statul român și-a propus un obiectiv ambițios: înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor – terenuri și construcții – în evidențele oficiale.

                  De ce te simți mai atras de partenerul care te respinge?

                    Ai întâlnit vreodată pe cineva care ți-a captat atenția din prima clipă, dar care, în loc să răspundă cu același entuziasm, a păstrat distanța? Și cu cât era mai rece, cu atât părea mai interesant? Dacă da, să știi că nu ești singurul. În spatele acestui tipar se ascunde un mecanism psihologic complex, adesea legat de trecutul nostru afectiv, de nevoia de validare și, paradoxal, de dorința de control.

                     Dar ce ne motivează, de fapt, să ne agățăm cu atâta ardoare de cineva care ne respinge în mod repetat?

                    Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “Cercetările în domeniul neuropsihologiei vin cu o explicație surprinzătoare: respingerea romantică activează aceleași regiuni din creier responsabile de motivație, recompensă și dependență. Cu alte cuvinte, atunci când devenim fixați pe cineva care ne ignoră sau ne evită, comportamentul nostru începe să semene izbitor cu cel al unui dependent aflat în sevraj – devenim disperați să „obținem doza”, chiar dacă știm că ne face rău.”

                    Există mai multe teorii care încearcă să explice acest fenomen, dar niciuna nu oferă un răspuns unic. Una dintre ipoteze sugerează că anumite persoane ar avea o predispoziție genetică spre comportamente adictive, ceea ce le face mult mai vulnerabile în fața respingerii, pe care o transformă într-o sursă de fascinație și fixare emoțională.

                    O altă teorie merge în profunzime, către copilărie – mai exact, către relațiile cu figurile parentale. Dacă un copil a crescut cu părinți sau îngrijitori care l-au respins, abandonat sau au oferit iubire condiționată, acel copil va dezvolta o nevoie adâncă de a „reface” povestea, sperând, inconștient, că de data asta finalul va fi altul. Că de data asta va fi ales, iubit, dorit.

                    O altă perspectivă psihologică sugerează că respingerea crește valoarea percepută a iubirii. Cu cât e mai greu de obținut, cu atât pare mai prețioasă. Iar dacă persoana care ne respinge ne-ar oferi, într-o bună zi, afecțiunea mult dorită, am simți că am câștigat un trofeu, nu o iubire.

                    Nu în ultimul rând, stilul nostru de atașament – format în primii ani de viață – joacă un rol esențial. Persoanele care au crescut într-un climat emoțional nesigur dezvoltă adesea un stil de atașament anxios-dependent. Acești oameni iubesc intens, dar se tem profund de abandon. Iar atunci când întâlnesc pe cineva care le oferă iubire pe bucățele, devin tot mai prinși în relații în care simt că trebuie să „demonstreze” că merită să fie aleși.

                    Relațiile noastre romantice adulte sunt profund influențate de mediul familial în care am crescut. Părinții sau îngrijitorii noștri sunt primele modele care ne învață, prin ceea ce fac și nu fac, ce este iubirea. Dacă acea iubire a fost condiționată, inconsistentă sau absentă, e posibil să ne obișnuim cu ideea că iubirea trebuie mereu „câștigată”. Astfel, relațiile nesănătoase devin… familiare. Și uneori, normalizate.

                    Atracția față de cineva indisponibil emoțional nu este o întâmplare și nici o poveste romantică neînțeleasă. Este, de cele mai multe ori, expresia unui conflict intern între ceea ce vrei și ceea ce (crezi că) meriți. Iar dacă te regăsești blocat(ă) în acest tip de dinamică, există trei lucruri esențiale pe care nu ai voie să le ignori:

                     

                    1. Stabilește clar diferența dintre atenție și interes real

                    Una dintre cele mai subtile forme de autosabotaj emoțional este confundarea gesturilor ocazionale cu intențiile reale. Un mesaj trimis după zile de absență, un mesaj frumos sau un compliment din când în când, o seară bună urmată de zile la distanță — toate pot fi interpretate ca semne de „luptă interioară” la celălalt. În realitate, sunt doar comportamente intermitente, care nu cer interpretare, ci o decizie.

                    2. În loc să încerci să înțelegi ce simte celălalt, întreabă-te de ce accepți poziția în care te afli

                    E o inversare de perspectivă esențială: în loc să te întrebi ce nu funcționează la el, întreabă-te de ce ți-e atât de familiar rolul celui care așteaptă, se îndoiește, speră și se agață.

                    Poate că ești mai obișnuit cu incertitudinea decât cu echilibrul, mai pregătit pentru „luptă” decât pentru o relație calmă. Și poate că e timpul să nu mai interpretezi tensiunea ca dovadă de profunzime, ci ca semn că ți-ai pierdut direcția.

                     

                    3. Alege conștient să nu mai rămâi acolo unde trebuie să te faci mic pentru a fi iubit

                    Atracția nu reprezintă, în mod automat, un motiv valid pentru a rămâne într-o relație. Faptul că „nu poți să nu te gândești la ea/el” nu înseamnă că relația are sens, ci că ai permis dorinței să îți definească valorile. Nu poți construi o relație stabilă pe baza unei tensiuni constante. Este perfect în regulă să alegi să pleci chiar și atunci când simți confuzie sau incertitudine. Aceasta nu înseamnă că îți negi sentimentele, ci că îți respecți propriile nevoi și principii.

                    “Atracția față de cei indisponibili emoțional poate deveni un ciclu vicios, în care să rămâi prins în așteptarea a ceva ce nu se mai întâmplă. Înțelegerea acestor dinamici te poate ajuta să ieși din acest cerc, să te reconectezi cu nevoile tale și să alegi relații în care nu trebuie să te chinui și să te faci mic pentru a fi iubit. Adevărata libertate emoțională apare atunci când alegi conștient să nu mai rămâni într-un loc unde doar dorința și incertitudinea îți definesc relația.” concluzionează Angela Nuțu

                    Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

                    Măsuri de ordine și siguranță publică în Bacău pentru perioada 29 mai – 1 iunie 2025

                      Poliția Locală a Municipiului Bacău anunță că va fi prezentă în teren pe întreaga durată a intervalului 29 mai – 1 iunie, pentru a asigura ordinea publică, siguranța rutieră și protecția participanților la mai multe evenimente de amploare organizate în oraș.

                      📌 Printre evenimentele vizate se numără:

                      • Campania Națională „Ajutăm România să audă!”, cu testări gratuite ale auzului, desfășurată joi, 29 mai și vineri, 30 mai, între orele 09:00 – 17:00;

                      • Better Future Festival – Festivalul Copiilor și al Familiei, în perioada 30 mai – 1 iunie, în zona centrală a orașului. Evenimentul va include spectacole pentru copii, competiții sportive, ateliere creative și un dans sincron cu participarea a peste 4.000 de persoane;

                      • Cinema în aer liber, duminică, 1 iunie, între orele 21:30 – 00:00, pe Insula de Agrement.

                      🚧 Pentru buna desfășurare a acestor activități, vor fi instituite restricții de circulație în următoarele intervale:

                      • Vineri, 30 mai, ora 17:30 – Luni, 2 iunie, ora 04:00

                      • Sâmbătă, 31 mai, ora 08:00 – Duminică, 1 iunie, ora 23:00

                      Zonele afectate includ: B-dul Nicolae Bălcescu, Calea Mărășești, B-dul I.S. Sturza, str. Luminii, str. Erou Ghe. Rusu, str. Solomon Marcus, Piața Tricolorului și zona Hotelului Decebal.

                      👮 Polițiștii locali vor acționa în sistem integrat alături de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, având atribuții de:

                      • menținere a ordinii publice în perimetrele de desfășurare,

                      • supraveghere a zonelor pietonale și punctelor aglomerate,

                      • monitorizare a traficului rutier,

                      • intervenție rapidă în cazul sesizărilor venite din partea cetățenilor.

                      ☎️ Pentru orice problemă sau sesizare, cetățenii sunt încurajați să contacteze Dispeceratul Poliției Locale Bacău la numărul: 0234 986.

                      „Vă așteptăm să participați în siguranță și să ne bucurăm împreună de un weekend plin de activități pentru cei mici și pentru întreaga familie!”, este mesajul transmis de Poliția Locală Bacău.

                      Acțiune rutieră la trecerile la nivel cu calea ferată: 33 de sancțiuni aplicate de polițiștii băcăuani

                        Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în data de 27 mai, o amplă acțiune de control și prevenire în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru a reduce riscul producerii de accidente grave.

                        Sub coordonarea Serviciului Rutier Bacău, acțiunea a vizat atât conștientizarea pericolelor din zonele feroviare, cât și identificarea și sancționarea abaterilor comise de conducătorii auto care nu respectă regulile de traversare a căii ferate.

                        În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au oprit pentru control aproximativ 80 de autovehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri de la normele rutiere, dintre care 10 au fost acordate exclusiv pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

                        „Acțiunile de acest tip sunt esențiale pentru prevenirea unor tragedii. Trecerea la nivel cu calea ferată rămâne una dintre cele mai riscante zone de trafic, dacă regulile nu sunt respectate cu strictețe,” a declarat un reprezentant al Serviciului Rutier Bacău.

                        Recomandări pentru conducătorii auto în apropierea căii ferate:

                        • Reduceți viteza și verificați cu atenție din ambele sensuri înainte de a traversa linia ferată.

                        • Opriți în mod obligatoriu atunci când semnalele luminoase, acustice sau barierele sunt în funcțiune.

                        • Nu forțați trecerea – un tren nu poate opri la timp, iar o secundă de neatenție poate costa vieți.

                        • Respectați semnele de circulație și marcajele amplasate în zona trecerii.

                        • Evitați orice manevră de depășire în apropierea sau chiar pe trecerea la nivel.

                        • În condiții de trafic intens, nu vă angajați pe șine decât dacă aveți certitudinea că veți putea trece complet.

                        Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având în vedere că indisciplina rutieră în zonele cu treceri feroviare rămâne o cauză frecventă a accidentelor grave.

                        „Prevenirea începe cu responsabilitatea fiecăruia în trafic. Respectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată nu este opțională, ci o chestiune de siguranță pentru toți participanții la trafic,” au transmis autoritățile.

                        Prof. Mircea Miclea la CN Catolic „Sf. Iosif”

                          „Inteligenţa artificială şi mintea umană” a fost titlul unei conferinţe memorabile susţinută de prof. univ. dr. Mircea Miclea la CN Catolic „Sf. Iosif. Evenimentul s-a desfăşurat miercuri, 28 mai, în amfiteatrul şcolii, Calea Moldovei, şi a fost deschis publicului larg.

                          Invitatul a fost ministru al educației și este expert în domeniul psihologiei, unde are contribuţii recunoscute la nivel internaţional. Punctele de vedere pe care le susţine au mare greutate în spaţiul public, fiind implicat activ în dezbateri şi proiecte de cercetare.

                          Ideile formulate în cadrul conferinţei şi al dezbaterii ce a urmat au provocat auditoriul la reflecții despre raportarea la inteligență artificială și despre importanța incontestabilă a cunoașterii. Între subiectele de actualitate abordate s-au numărat: importanţa autonomiei cunoaşterii din partea minţii umane, rolul cadrului didactic în era inteligenţei artificiale, relevanţa evaluării procesului nu al rezultatului, plusuri şi minusuri în folosirea inteligenţei artificiale etc.

                          Moderator al întâlnirii a fost prof. Alois Gherguţ, de la UAIC Iaşi, expert în domeniul psihologiei. Cea mai bună întrebare din public a fost apreciată şi premiată.

                          „Oamenii mari sunt capabili să vorbească pe înţelesul tuturor şi să transmită idei care inspiră. Asta a făcut domnul prof. Miclea în seara aceasta şi îi sunt profund recunoscătoare. Am înţeles că e mai bine să fiu un aristocrat epistemic, căci doar aşa voi putea deveni un expert în domeniu”, a spus Camelia, unul dintre profesorii participanţi la întâlnire. Claudiu, un elev, a comentat: „Am înţeles că e mai bine mă apuc de învăţat şi că nu mă ajută cu nimic copierea eseurilor de pe Inteligenţa artificială. Mai mult, creierul va funcţiona mai puţin şi nu se va dezvolta niciodată”.

                          A venit Nota de plată, plebea va plăti

                          Cu o prezență la vot de 65% – un record al ultimilor ani – a fost „uns” noul președinte. Deși a dat în scris că nu va crește TVA-ul, exact asta urmează să se întâmple.

                          Dezastrul guvernărilor din ultimii 5–6 ani va fi decontat, în special, de oamenii cu venituri reduse. După ploaia necontenită a inflației, care a adâncit groapa bugetară, totul pare că se va prăbuși. În același timp, firmele abonate la banii publici – prin programele Anghel Saligny și PNDL – continuă să se înfrupte din fonduri, investite în proiecte a căror utilitate este cel puțin discutabilă, fără beneficii reale pentru economie.

                          Pensiile, salariile și alocațiile vor fi „înghețate”, dar în realitate vor fi erodate de inflație. TVA-ul va crește, probabil, la 24%. Se preconizează și majorări ale impozitelor pe venit și pe proprietate, concedieri sau tăieri de sporuri și beneficii pentru bugetari. Puterea de cumpărare va scădea dramatic, ceea ce va duce, inevitabil, la tensiuni sociale.

                          Cel puțin doi ani, salariile nu vor mai crește – ba chiar vor scădea, pe fondul creșterii impozitării. Pensiile și alocațiile vor pierde din valoare, iar oamenii vor simți cum le rămân din ce în ce mai puțini bani de la o lună la alta. Mulți vor fi nevoiți să se împrumute – la CAR-uri, bănci, IFN-uri – iar când nu vor mai putea plăti ratele, dobânzile și dările către stat, climatul social va deveni exploziv. Grevele și manifestațiile, evitate până acum prin împrumuturi și măsuri artificiale, vor izbucni.

                          România are un GAP la TVA de 37%, iar nimeni nu răspunde pentru acest lucru. Subvențiile la energie, gaze și alte utilități se vor termina, iar prețurile vor exploda, cu efecte în lanț. Totul se va reflecta în prețul final al produselor și serviciilor.

                          Mitul „marelui matematician” care urma să ne salveze se va risipi ca un castel de nisip. Inflația – persistentă și în creștere – ar putea ajunge spre 8–10%. Iar, ca de obicei, cei mai afectați vor fi oamenii cu venituri mici. Nu parlamentarii, cu venituri de peste 10.000 de euro lunar plus cheltuieli forfetare. Nu partidele politice, care își decontează campaniile și primesc subvenții generoase de la bugetul de stat.

                          Criza amânată din anii precedenți va veni, mai devreme sau mai târziu. Și va fi o criză a datoriilor suverane.

                          Suntem țara cu cele mai mari pensii speciale raportate la contributivitate. Avem cele mai multe UAT-uri raportat la populație. Și suntem, în mod absurd, țara cu de trei ori mai mulți generali și amirali decât SUA, raportat la numărul de locuitori.

                           

                          Ioja Gabriel

                          CCR elimină obligativitatea declarării averilor soților și copiilor în declarațiile de avere ale demnitarilor

                            Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituționale două articole-cheie din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, au declarat pentru AGERPRES surse din cadrul Curții.

                            Este vorba, în primul rând, despre articolul 3, alineatul (2) din lege, care obliga persoanele ce exercită funcții publice să includă în declarațiile de avere veniturile și bunurile deținute de soț/soție și copiii aflați în întreținere. Potrivit deciziei CCR, această prevedere este neconstituțională, ceea ce înseamnă că declarațiile de avere depuse la Agenția Națională de Integritate (ANI) nu vor mai include informații referitoare la averea familiei declarantului.

                            Formularea vizată de CCR era: „Declarațiile de avere se întocmesc pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1.”

                            Tot astăzi, CCR a declarat neconstituțional și articolul 12, alineatul (6) din aceeași lege, care reglementa publicarea pe site-ul ANI a declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor. Textul prevedea publicarea acestora cu unele elemente anonimizate (precum adresa exactă a imobilelor, CNP-ul și semnătura), dar păstra publice alte detalii, inclusiv localitatea unde sunt situate bunurile declarate.

                            Decizia Curții este definitivă și produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial.

                            Impactul hotărârii:
                            Prin această decizie, CCR modifică fundamental cadrul legal privind transparența averilor și a intereselor demnitarilor. Eliminarea obligației de a declara bunurile membrilor de familie și restrângerea accesului public la aceste informații ridică semne de întrebare cu privire la eficiența verificărilor ANI și la nivelul de transparență a funcționarilor publici.

                            Deocamdată, nu a fost emis un comunicat oficial al Curții, iar motivarea deciziei urmează să fie publicată în perioada următoare.

                            La „Raza de Soare” – Unde educația strălucește! Cerc pedagogic al excelenței și inspirației la superlativ!

                              Explozie de creativitate, emoție și profesionalism! Pe 23 mai 2025, Grădinița cu Program Prelungit „Raza de Soare” din Bacău, bijuteria educației timpurii și parte a Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, a fost epicentrul unei autentice revoluții pedagogice! Zeci de educatoare din Centrele Metodice nr. 1 și nr. 2 au spus prezent la cercul pedagogic care a redefinit învățarea prin joc, demonstrând că inspirația, pasiunea și inovația pot transforma o zi obișnuită într-un eveniment memorabil.

                              Tema zilei? „Învățarea prin joc – echilibru sau focalizare în funcție de nevoile identificate” – un subiect esențial, abordat cu rafinament, claritate și viziune de către cadrele didactice prezente.

                              Educația de top începe cu zâmbete și joacă!

                              Prof. Alina Drăgoi, directoarea Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, a subliniat viziunea instituției asupra educației timpurii:

                              „Jocul este limbajul natural al copilăriei. Este cheia cu care descuiem mintea și sufletul fiecărui copil. Acest cerc pedagogic e mai mult decât un eveniment – este o promisiune că vom crește o generație de copii încrezători, curioși și fericiți.”

                              Magia practică a educației – demonstrații care au uimit!

                              Educatoarele Grădiniței „Raza de Soare” au oferit adevărate lecții de excelență:

                              Grupa mare „Steluțele” – Prof. Mariana Fodor și Magda Adam au făcut din jocul de limbaj „Sunetele le numim și trăistuța o găsim!” o adevărată simfonie a auzului fonematic! Copiii au descoperit lumea sunetelor cu bucurie și aplauze.

                              Grupa mijlocie „Ursuleții” – Prof. Andreea Marcela Palade și Mihaela Cucoaniș au transformat matematica într-o petrecere educativă: „Numărăm, pe Veronica o aniversăm!” – un joc care a îmbinat logica, distracția și emoția într-o singură lecție de neuitat!

                              Grupa mică „Buburuzele” – sub ghidarea prof. Maria Munteanu și Mădălina Grigoraș, cei mai mici au pășit curajoși în „Drumul prin pădurea fermecată”, o aventură magică prin care au descoperit natura, și-au testat motricitatea și au zâmbit cu sufletul.

                              Voci ale respectului și admirației

                              Prof. Claudia Chiriac, directoare adjunctă:

                              „Acest cerc pedagogic a fost o demonstrație de forță pedagogică și inimă deschisă. Am văzut profesionalism autentic și o dragoste sinceră pentru copil.”

                              Prof. Luminița Huțuțui, directoare adjunctă:

                              „Este uimitor să vezi cum jocul devine puntea spre cunoaștere! Grădinița «Raza de Soare» a oferit un spațiu în care educația a atins cote inspiraționale.”

                              Prof. Mănăilă Florentina, responsabil structură:

                              „Această întâlnire a fost o simfonie a valorilor educaționale. am fost martoră la un schimb veritabil de bune practici, în care respectul, empatia și admirația față de copil și de actul educațional au fost la ele acasă. Un exemplu grăitor de dedicare și excelență!”

                              Artă, culoare și grație: finalul de poveste!

                              Ca într-un tablou viu, copiii au adus în fața invitaților un spectacol de neuitat: „Valsul florilor și al razelor de soare”, coordonat de prof. Gina Manea și Coca Chiriac – un moment artistic care a topit inimile și a ridicat ropote de aplauze.

                              Raza de Soare – simbol al educației cu suflet

                              Cercul pedagogic de la Grădinița „Raza de Soare” nu a fost doar un eveniment. A fost un manifest pentru educația de calitate, pentru o copilărie trăită cu sens și pentru o comunitate unită prin valori, dăruire și visuri mari.

                              Acolo unde e joacă, e zâmbet. Unde e zâmbet, e învățare. Iar unde e „Raza de Soare”, e viitor.

                               

                              Ziua Eroilor, comemorată în județul Bacău: „Sacrificiul lor rămâne veșnic în memoria noastră”

                                Cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului, declarată și Ziua Eroilor, autoritățile județului Bacău au adus un omagiu solemn celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, demnitatea și identitatea neamului românesc.

                                Prefectul județului Bacău, Claudiu Ilișanu, a participat la ceremonii de depunere de coroane în trei localități cu însemnătate simbolică: Onești, Coțofănești și Sascut. În discursul său, oficialul a subliniat importanța păstrării vie a memoriei eroilor naționali:

                                „Astăzi, ne-am plecat frunțile cu recunoștință în fața celor care au pus mai presus de viață idealul libertății și demnității neamului românesc. Prin aceste gesturi simple, dar pline de semnificație, le transmitem eroilor noștri că nu i-am uitat și că sacrificiul lor rămâne veșnic în memoria noastră colectivă.”

                                Ceremoniile s-au desfășurat în prezența reprezentanților instituțiilor publice locale, ai clerului, ai armatei, elevi și cetățeni care au dorit să își exprime respectul pentru cei căzuți în marile conflagrații ale istoriei.

                                Ziua Eroilor este marcată anual în România de Înălțarea Domnului, fiind o ocazie de reflecție națională asupra valorilor de curaj, devotament și spirit de sacrificiu, care au contribuit la formarea și apărarea statului român.

                                Alunecare de terasament pe DN 11 în zona Bârzulești. Trafic dirijat prin semafoare

                                  O alunecare de terasament s-a produs în această dimineață pe Drumul Național 11, la kilometrul 167+010 – 167+090, pe partea stângă a sensului de mers, în exteriorul localității Bârzulești, pe fondul ploilor abundente căzute în ultimele ore.

                                  📍 Degradări similare au fost semnalate și în interiorul localității Bârzulești, între kilometrii 157+130 și 157+800, pe partea dreaptă a drumului. Aceste zone au fost marcate corespunzător, urmând să fie luate măsuri de remediere în cel mai scurt timp.

                                  🔎 Fenomenul este în evoluție, iar lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bacău monitorizează permanent ambele sectoare afectate pentru a interveni prompt în caz de agravare.

                                  🚦 Potrivit deciziilor luate în urma consultărilor cu reprezentanții IPJ – Serviciul Rutier, traficul rutier în exteriorul localității Bârzulești se desfășoară pe un singur sens, alternativ, fiind dirijat prin semafoare pentru siguranța participanților la trafic.

                                  🟡 Meteorologii au emis atenționări de vreme instabilă, cu averse torențiale și descărcări electrice, valabile până mâine seară. Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră din zonele afectate.

                                  Fotbal/ Liga 3: FC Bacău: e timpul pentru Liga 2!

                                  Sâmbătă, 31 mai, de la ora 18.00, gruparea băcăuană antrenată de Costel Enache va disputa pe teren propriu, la Ruși Ciutea, turul finalei de promovare în eșalonul secund contra Unirii Braniștea. Returul va avea loc miercuri, 4 iunie, de la ora 17.30, în deplasare, la Galați

                                  Premieră

                                  Moment crucial pentru fotbalul băcăuan. Și unul istoric pentru FC Bacău. Divizionara C înființată de Cristian Ciocoiu în toamna lui 2014, sub forma unei Academii, va disputa, în premieră, finala barajului de promovare în Liga 2. Având astfel prilejul de a readuce Bacăul pe scena eșalonului secund al fotbalului românesc după o pauză de patru ani. În finală, „alb-roșii” o vor întâlni pe Unirea Braniștea, care a trecut în semifinala barajului de formația lui Cristi Popovici, Știința Miroslava, cu o dublă victorie: 2-1 în turul disputat în deplasare, la Uricani și 4-3 în returul de sâmbăta trecută derulat pe stadionul „Oțelul” din Galați. Finala dintre FC Bacău și Unirea Braniștea va avea loc în dublă manșă. Turul se va disputa sâmbătă, 31 mai, de la ora 18.00, la Ruși Ciutea, iar returul, miercuri, 4 iunie, de la ora 17.30, la Galați.

                                  Semnal

                                  Misiunea băcăuanilor antrenați de Costel Enache se prezintă, nici nu trebuie să o mai amintim, drept una foarte importantă. Nu însă și într-atât de facilă cum ar putea părea la o primă vedere. Iar acest aspect trebuie tratat cu maximă seriozitate. OK, Unirea Braniștea nu e un nume. Dar are în echipă jucători de calitate și experiență, de la Vali Munteanu la Murgoci, Frunză sau Gabi Răducan. Iar faptul că în semifinale a eliminat-o pe Știința Miroslava câștigând ambele manșe, e un semnal notabil în acest sens. Braniștea are și avantajul de a aborda această finală fără niciun fel de presiune, în condițiile în care toată lumea pariază pe FC Bacău. În plus, gălățenii au de partea lor faptul că vor disputa returul finalei pe teren propriu.

                                  Argumente

                                  Și acum, de ajuns cu Braniștea! Să vorbim despre FC Bacău. Și despre numeroasele argumente care creditează gruparea băcăuană cu prima șansă la promovare. Înainte de toate, FC Bacău a dominat campionatul Ligii 3 de la un capăt la celălalt. A câștigat în mod autoritar sezonul regular, asigurându-și prezența în play-off încă de la finalul lui 2024. La fel au stat lucurile și în play-off, unde a băgat în seif locul 1 cu mult înainte de finiș. Cifrele sunt și ele concludente. Băcăuanii au încheiat sezonul regular cu un golaveraj de 50-11. Iar per total, în 27 de meciuri, au marcat 73 de goluri. Principalul realizator? Aftanache, cu 23 de reușite, urmat de mijlocașul Gabi Cîrstean, cu 19.

                                   

                                  Presiune

                                  Apropo de nume. Jucători precum Aftanache și Cîrstean, Chirilă și Pavel, Corban și Albu, pentru a nu mai spune de Gorovei, știu cum este să faci față cu bine presiunii. Așa cum la fel de bine știu cum e să joci un baraj. Și, mai ales, cum să promovezi! Din Liga 3 în Liga 2 sau chiar în Liga 1. Specialistul absolut e Răzvan Gorovei. Extrema venită în iarnă, de la CSM Focșani 2007, are la activ nu mai puțin deșase promovări, din care patru în Liga 1. Celelalte două sunt în Liga 2: una cu Focșaniul, iar alta cu Aerostarul. De altfel, cu Aerostar au trăit bucuria promovării în eșalonul secund, și încă două rânduri, în 2018 și 2020, atât căpitanul FC Bacău, Ionuț Chirilă, cât și team-managerul „alb-roșilor”, Gabriel Voicu.

                                  Forță

                                  Dar, dincolo de individualități, FC Bacău se impune îndeosebi prin forța grupului. O echipă sudată care, față de momentul mai 2024, când a fost la un pas de a ajunge- fără să fi avut ca obiectiv fixat –în finala barajului de promovare în detrimentul Metalului Buzău, a ridicat considerabil ștacheta din toate punctele de vedere. La urma urmei, FC Bacău în versiunea mai-iunie 2025 este rezultatul unui proiect gândit atât în detaliu cât și în ansamblu vreme de un deceniu. Un proiect care nu a neglijat nimic. Un proiect care țintit inclusiv dezvoltarea infrastructurii. Un proiect cu reușite de prim-plan la nivelul Academiei. Un proiect care poate și trebuie să treacă acum la următorul nivel. Iar următorul nivel se numește, evident, Liga 2.

                                  Public

                                  Faptul că FC Bacău reprezintă un proiect viabil o arată, îndeosebi, susținerea de care echipa se bucură în rândul publicului. La meciul tur cu Unirea Braniștea, de sâmbătă, 31 mai, baza sportivă de la Ruși Ciutea se va dovedi, fără doar și poate, neîncăpătoare. Și din acest motiv, conducerea băcăuanilor și-a manifestat intenția de a lărgi capacitatea bazei prin montarea unei tribune suplimentare. De văzut în ce măsură acest demers- unul dificil din numeroase puncte de vedere: costuri, transport, montat, avize de securitate- va da roade. Indiferent de situație, însă, fanii FC Bacău vor fi prezenți alături de echipa favorită în acest moment istoric. Unul care ne spune că pentru Bacău și FC Bacău este, în sfârșit, timpul promovării în Liga 2!

                                   

                                  Programul finalelor care vor decide cele cinci promovare în Liga 2

                                  F1: FC Bacău- Unirea Braniștea

                                  F2: Vedița Colonești- CS Dinamo București

                                  F3: CS Tunari- AFC AFC Odorheiu Secuiesc

                                  F4: Gloria Bistrița Năsăud- SCM Râmnicu-Vâlcea

                                  F5: CSM Olimpia Satu Mare- Politehnica Timișoara

                                  Manșa tur: sâmbătă, 31 mai, de la ora 18.00. Manșa retur: miercuri, 4 mai, de la ora 17.30. În caz de egalitate la general după cele două manșe, se va recurge la prelungiri, iar în cazul în care egalitatea va persista, departajarea se va face la loviturule de la 11 metri.

                                  FC Bacău, CS Tunari și Gloria Bistrița Năsăud s-au calificat la masa verde, fără a mai disputa semifinalele barajului de promovare deoarece adversarele lor, respectiv Sporting Liești, CSO Băicoi și ACSO Filiași nu au fost programate de FRF ca urmare a faptului că nu au îndeplinit condițiile regulamentare de participare.

                                  Celelalte șapte echipe calificate în faza finală a barajului de promovare au obținut următoarele rezultate în semifinale:

                                  Unirea Braniștea: 2-1 în tur, în deplasare și 4-3 în retur, acasă, cu Știința Miroslava

                                  Vedița Colonești: 1-0 în tur, acasă și 1-1, după prelungiri, în retur, în deplasare cu CS Popești Leordeni.

                                  CS Dinamo București: 4-2 în tur, în deplasare și 1-1 în retur, acasă, cu Dunărea Călărași.

                                  AFC Odorheiu Secuiesc: 3-0 în tur, în deplasare și 4-1 în retur, acasă, cu CS Blejoi).

                                  SCM Râmnicu-Vâlcea: 0-1 în tur, în deplasare și 1-0 și 4-2 la lovituri de departajare în retur, acasă, cu CSM Unirea Alba Iulia

                                  CSM Olimpia Satu Mare: 2-2 în tur, acasă și 4-0 în retur, în deplasare, cu Minerul Lupeni

                                  Politehnica Timișoara: 1-2 în tur, acasă și 2-1 și 7-6 la lovituri de departajare în retur, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.