Președintele Acțiunii Conservatoare, europarlamentarul Claudiu Târziu, însoțit de conducerea partidului, între care deputatul Robert Alecu și eurodeputatul Șerban Dimitrie Sturdza, alături de aproximativ 300 de militanți, a fost singurul lider politic prezent la slujba de sfințire a Catedralei Naționale în stradă, alături de credincioși.
Fotbal/ Liga 2: Penalizarea Ceahlăului, avantajul Bacăului
Clubul nemțean a fost depunctat cu -2 de Comisia de Disciplină a FRF, sancțiune ce-i coboară pe pietreni pe locul 17, primul de deasupra liniei roșii a retrogradării și permite „alb-roșilor” să urce o poziție în clasament
Cele trei înfrângeri la rând suferite în campionatul Ligii 2 (0-4 la Târgoviște, 0-2 cu Sepsi, acasă și 0-2 pe terenul liderei Corvinul Hunedoara) au complicat situația din clasament a nou-promovatei FC Bacău. În urma acestor eșecuri, băcăuanii au coborât pe locul 16, la doar două poziții și un singur punct de primul loc retrogradabil. Iar lucurile puteau sta și mai rău. În baza rezultatelor din teren, echipa antrenată de Costel Enache ar fi trebuit ca după 11 etape să fie pe locul 17, primul de deasupra liniei retrogradării.
Avantajul FC Bacău este dat de penalizarea cu două puncte a Ceahlăului Piatra Neamț. Gruparea de sub Pietricica a fost depunctată săptămâna trecută de Comisia de Disciplină a FRF, primind, totodată, și interzis la transferuri. Motivul? Un litigiu mai vechi pe care clubul nemțean îl are cu fostul său jucător, Ronald Gbzie. Ceahlăul (care trece prin probleme financiare grave, finanțatorul Anton Măzărianu avertizând chiar asupra unui posibil faliment al clubului), a anunțat că va contesta decizia FRF, în speranța că-și va primi înapoi cele două puncte.
Până atunci, însă, clasamentul găsește Ceahlăul pe locul 17, iar pe FC Bacău pe poziția 16. Cele două echipe se află la egalitate de puncte, fiind departajate doar de golaveraj, favorabil băcăuanilor. Aceștia din urmă se pregătesc pentru un meci foarte important sâmbătă, 1 noiembrie, în etapa 12: acasă, cu ocupanta primului loc retrogradabil, CSC 1599 Șelimbăr, echipă care vine după o victorie cu 3-1 chiar asupra Ceahlăului Piatra Neamț. FC Bacău are un singur punct avans față de Șelimbăr, ceea ce transformă confruntarea de sâmbătă, de la Ruși Ciutea într-una de… șase puncte.
Așadar, un meci pe care Chirilă, croatul Juric (primul stranier din istoria clubului, venit la FC Bacău înaintea jocului de la Hunedoara, în care a fost și titularizat), Luncașu, Cîrstean și ceilalți trebuie să-l câștige neapărat. Cu atât mai mult cu cât confruntarea cu Șelimbăr, o contracandidată la retrogradare, pune punct seriei de partide din ultima vreme în care FC Bacău a întâlnit doar echipe cu priză la play-off: de la CSM Reșița la FC Bihor, de la ASA Târgu Mureș la Chindia și de la Sepsi la Corvinul.
Rezultatele înregistrate în etapa 11: Concordia Chiajna- Metalul Buzău 1-2, CS Dinamo București- CS Tunari 3-1, CSM Reșița- Politehnica Iași 0-1, ASA Târgu-Mureș- CSM Slatina 3-2, Sepsi Sfântu-Gheorghe- Gloria Bistrița 1-1, Corvinul Hunedoara- FC Bacău 2-0, CSC Șelimbăr – Ceahlăul Piatra Neamț 3-1, Olimpia Satu Mare- Steaua București 1-4, CSC Dumbrăvița- AFC Câmpulung Muscel 0-0, FC Bihor Oradea- CS Afumați 2-1, Chindia Târgoviște- FC Voluntari 0-2.
Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 1 noiembrie, ora 11.00: Metalul Buzău- AFC Câmpulung Muscel, Ceahlăul Piatra Neamț- Olimpia Satu Mare, FC Bacău- CSC 1599 Șelimbăr, Gloria Bistrița- Corvinul Hunedoara, FC Voluntari- Sepsi Sfântu-Gheorghe, CSM Slatina- Chindia Târgoviște, CS Afumați- ASA Târgu-Mureș, Politehnica Iași- FC Bihor Oradea, CS Tunari- CSM Reșița. Duminică, 2 noiembrie, ora 11.00: Steaua București- CSC Dumbrăvița, Concordia Chiajna- CS Dinamo București.
Clasament Liga 2
1 Corvinul 11 9 2 0 20-7 29p.
2 FC Bihor Oradea 11 8 1 2 24-12 25p.
3 ASA Târgu Mureș 11 7 2 2 26-13 23p.
4 Steaua București 11 7 2 2 23-16 23p.
5 FC Voluntari 11 6 4 1 15-9 22p.
6 Chindia Tîrgoviște 11 6 2 3 21-10 20p.
7 Sepsi Sf. Gh. 11 6 2 3 12-9 20p.
8 CSM Reșița 11 6 1 4 22-13 19p.
9 Metalul Buzău 11 6 1 4 19-12 19p.
10 Politehnica Iași 11 5 3 3 12-9 18p.
11 Concordia 11 5 2 4 21-12 17p.
12 CS Afumați 11 4 2 5 14-13 14p.
13 CSM Slatina 11 3 3 5 12-14 12p.
14 CS Dinamo 11 2 5 4 10-14 11p.
15 Gloria Bistrița 11 2 4 5 11-19 10p.
16 FC Bacău 11 2 3 6 10-18 9p.
17 Ceahlăul 11 3 2 6 10-22 9p.*
18 CSC Șelimbăr 11 2 2 7 17-20 8p.
19 CSC Dumbrăvița 11 2 2 7 15-24 8p.
20 AFC Câmpulung 11 2 2 7 8-25 8p.
21 CS Tunari 11 1 4 6 12-22 7p.
22 Olimpia S. Mare 11 1 1 9 10-31 4p.
*Echipă penalizată cu două puncte de FRF
Mamă și fiică din Vrancea, rătăcite în pădure, salvate în comuna Urechești
O mamă și fiica sa, în vârstă de 13 ani, din județul Vrancea, au fost găsite în siguranță după ce s-au rătăcit în pădure, în comuna Urechești. Apelul la 112 al minorei a alertat autoritățile, după ce cele două persoane plecaseră de dimineață la cules de ciuperci și nu mai știau drumul înapoi spre casă.
Autostrada A7 Focșani – Bacău, Lot 2: Lucrările ajung la 85% finalizare
Imagini aeriene recente de pe șantierul Autostrăzii A7, Lot 2 Domnești-Târg – Răcăciuni, arată un progres semnificativ al lucrărilor.
📌 La pasajul de la Domnești-Târg, constructorii pregătesc lucrările de hidroizolație, după ce placa de suprabetonare a fost deja turnată.
📌 În zona Adjud, lucrările sunt într-un stadiu avansat: au fost montate panouri fonoabsorbante, parapet median și sistem de iluminat.
📌 Pe întregul lot, stadiul fizic de execuție a depășit 85%, constructorul fiind activ atât pe structurile mari (poduri, viaducte), cât și în zonele unde se montează parapetul, se aplică marcaje rutiere și se amenajează nodurile rutiere.
Lotul 2 are o lungime de 38,78 km, iar lucrările au început pe 3 mai 2023, cu o durată estimată de 30 de luni. Contractul, în valoare de 2,485 miliarde de lei fără TVA, este finanțat din fonduri europene prin PNRR și este executat de asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.
Sursa video: DRDP Iași
Thermoenergy Group S.A. Bacau anunță sistarea temporară a furnizării agentului termic
Thermoenergy Group S.A. Bacau informează consumatorii că, în perioada 28–29 octombrie 2025, va fi sistată furnizarea de agent termic pentru încălzire și apă caldă de consum la mai multe puncte termice și module.
Informare publică: Intervenție pe strada Culturii din municipiul Onești!
Weekend de ”Foc” pentru înotătorii NAUTICA
Perioada 24 – 26 octombrie 2025, a fost una de foc pentru sportivii noștri care au reprezentat cu mândrie CLUBUL SPORTIV NAUTICA BACĂU, împărțindu-se între două competiții importante: Cupa Andrei Nicolescu organizată la Otopeni și Cupa Miercurea Ciuc, ambele manifestări organizate la un înalt nivel, desfășurate într-o atmosferă plină de energie și fair-play.
Participarea la aceste competiții a fost o nouă ocazie de a demonstra progresul, ambiția și spiritul de echipă al înotătorilor noștri, care au obținut rezultate frumoase și experiență valoroasă pentru viitoarele provocări.
*Cupa Andrei Nicolescu ed. a VII-a organizată de clubul Aqua Sport, desfășurată la bazinul din Otopeni (50m) unde au participar 39 de cluburi însumănd 672 de sportivi. NAUTICA a participat cu o echipă formată din 10 sportivi coordonați de Sabin Jitaru și enumetăm aici pe: Borcea Robert, Falcă Matheo, Varga Mihai, Varga Robert, Măriuț Serena, Mihaeș Eliza, Mihai Teodora, Cegureanu Svetlana, Varga Cosmina și Vehara Bohdana.
Rezultate:
Falcă Matheo (14) – locul 1 – 50m Fluture, locul 1 – 100m Fluture, locul 1 – 200m Mixt
Borcea Robert (16) – locul 1 – 100m Fluture,
Măriuț Serena (16) – locul 2 – 100m Bras, locul 3 – 50m Bras
Mihai Teodora (18) – locul 3 – 100m Spate
* Cupa Miercurea Ciuc ed. a V-a, organizată de Norbert Trandafir, la bazinul din Miercurea Ciuc (25m) unde au participat 40 de cluburi însumând 460 de sportivi. NAUTICA a participat cu o echipă formată din 24 sportivi coordonați de Poeană Adrian și Popa Alexandru.
Rezultate:
Beniuga Emma (9) locul 1 – 200m Liber, locul 1 – 50m Spate, locul 1 – 50m Fluture, locul 1 – 50m Bras, locul 1 – 50m Liber;
Stanciu Antonia (10) locul 1 – 200m Liber, locul 1 – 50m Bras, locul 2 – 50m Fluture, locul 2 – 50m Liber, locul 3 – 50m Spate
Măriuț Erika (11) locul 3 – 100m Fluture
Mocănașu Alex (12) locul 1 – 200m Liber locul 1 – 100m Fluture, locul 1 – 50 m Fluture locul 1 – 100m Liber, locul 1 – 100m Spate, locul 1 – 50m Liber, locul 2 – 50m Spate, locul 2 – 200m mixt, locul 3 – 200m Spate;
Stanciu Darius (12) locul 2 – 50m Bras, locul 3 – 100m Bras, locul 3 – 200m Bras
Mereuță Andreeas (13) locul 1 – 100m Bras, locul 1 – 50m Bras, locul 1 – 200m Bras, locul 1 – 200m Mixt, locul 2 – 200m Liber locul 3 – 100m Spate locul 3 – 200m Spate locul 3 – 100m Liber locul 3 – 50m Spate
Patrichi Rares (14) locul 1 – 50m Fluture, locul 1 – 50m Liber, locul 2 – 50m Spate, locul 2 – 50m Bras, locul 3 – 100m Spate, locul 3 – 200m Liber
Lazarev Luca (15) locul 1 – 200 m Spate, locul 2 – 200m Mixt, locul 2 – 200m Liber, locul 2 – 100m Liber, locul 2 – 50m Liber, locul 3 – 100m Spate, locul 3 – 50m Spate, locul 3 – 50m Fluture
Sladaru Andrei (15) locul 1 – 100m bras, locul 1 – 200m Bras, locul 3 – 50m Bras
Banu Robert (16) locul 3 – 50m Spate
Horvat Alexandru (17) locul 3 – 200m Spate
Au mai participat la această competiție și spotivii: Mocănașu Vlad, Budau David, Finică Andrei, Bordeianu Alex, Albuț Timotei, Berzințu Mateo, Filip Tudor, Deleu Rareș, Tănase Raul, Adam Andreea, Păun Maria, Pătrașc Denisa și Stan Sophia.
Tot în acest weekend, Timișoara a găzduint Competiția Națională de Înot „Campionii Speranței” organizată de Clubul Sportiv Ambasadorii Sperantei în parteneriat cu Fundația Special Olympics Romania. Asociația Clubul Sportiv Integrat Bacău a participat la această competiție specială cu Oteliță Ilinca Teodora, sportivă antrenată de Jitaru Sabin în cadrul clubului NAUTICA cu sprijinul partenerilor noștri FIALD Hotel&Spa.
Ilinca a reușit să ocupe locul 2 – 25m Bras și locul 4 – 25m Spate. O felicitam pentru rezultate și împărtășim cu ea bucuria revenirii că înotătoare Special Olympics Romania
Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor, susținătorilor și părinților care au făcut posibilă aceste performanțe!
Șirul acestor competiții continuă cu ediția a XVI-a a Cupei Bacăului ce se va desfașura la Bazinul Olimpic din Bacău în data de 8 noiembrie 2025.
(Ovidiu Galeru – Coordonator CS Nautica Bacău)
Șoferi prinși băuți la volan și mașini cu probleme la acte, într-o acțiune de amploare a Poliției Bacău
Peste 400 de persoane legitimate și zeci de amenzi aplicate în doar câteva ore
Succes pentru junioarele Clubului Sportiv OK Sport Onești la Cupa Moldovei și în meciul de pe teren propriu
Junioarele Clubului Sportiv OK Sport Onești au avut o duminică plină de realizări. Echipa Junioarelor 4 și-a făcut debutul la Cupa Moldovei, în cadrul primului turneu organizat de CSO Buhuși, reușind două victorii în meciurile disputate împotriva echipelor ACS Siretul Adjud și CSC Viitorul Berești-Tazlău.
Personalități culturale și turism rural în județul Bacău
Județul Bacău are, în integralitatea sa, un patrimoniu cultural material și imaterial bogat care poate fi pus în valoare și poate genera dezvoltarea turismului. Cunoscut mai ales pentru zona montană și stațiunile dedicate turismului balnear, partea estică a județului Bacău are contribuții importante la constituirea patrimoniului național. S-au născut aici personalități cuturale și științifice, există tradiții și peisaje deosebite.
Promovarea personalităților culturale născute în partea estică a județul Bacău și dezvoltarea turismului rural sunt obiectivele principale ale proiectului „BACĂU EST-valori patrimoniale și turism rural”, dezvoltat de Asociatia „Conexiuni pentru viitor”. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
Infrastructura turistică mai putin dezvoltată a zonei estice se pretează foarte bine la un turism de scurtă durată, în baza soluțiilor propuse de proiect, referitoare la înființarea punctelor gastronomice locale. Turismul de o zi, de scurtă durată, în medii rurale poate fi o soluție minunată de petrecere a timpului liber atât pentru locuitorii orașelor cât și pentru turiștii din alte regiuni sau din afara țării care își petrec concediul sau doar câteva zile în județ. În același timp nu este de neglijat faptul că activitățile turistice sunt activități economice aducătoare de profit, ceea ce este benfic atât pentru cei care le prestează cât și pentru economia județului.

Dorind să atragă atenția asupra frumuseților zonei de est, în cadrul proiectului a fost organizat un concurs de fotografie „Locuri, oameni, povești, tradiții” destinat elevilor din școlile de pe traseele: Bacău-Stănișești, Bacău-Horgești și Bacău-Huruiești. Cele trei trasee, promovate ca destinații turistice culturale și documentate în cadrul proiectului, pun în valoare, pe lângă frumusețea parcursului până la locul de destinație, figurile luminoase ale sculptorului George Apostu, părintelui Constantin Galeriu și arheologului Vasile Pârvan.
Concursul de fotografii s-a bucurat de succes, s-au primit peste 200 de fotografii care au surprins peisaje și momente din viața locuitorilor. Câștigatorii concursului, fiecare traseu a avut câștigătorii săi, s-au bucurat de premii constând în: cărți, stilouri, creioane, pixuri, truse de geometrie, etc. și mai ales de minunați rucsaci, buni pentru scoală dar și pentru drumeție!
Proiectul „BACĂU EST-valori patrimoniale și turism rural” a organizat, în intervalul 22 – 24 octombrie, workshopuri pe cele trei trasee, în comunele Stănișești, Parincea și Corbasca. O asistență numeroasă a urmărit prezentarea ideilor proiectului privind turismul rural și inițierea punctelor gastronomice locale (PGL). Invitați din județele Vaslui, Brașov și Neamț, deținători ai unor puncte gastronomice locale, și-au prezentat experiența în domeniu, au exemplificat pașii și drumul spre succes. Aceste evenimente au beneficiat de sprijinul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentară. organismul județean de atestare a punctelor gastronomice locale. Doamna dr. Elena Brumă, care a însoțit echipa proiectului la aceste workshopuri, a vorbit de condițiile ce trebuie îndeplinite din punctul de vedere la siguranței alimentare de aceste locații de servire a mesei.
Punctele gastronomice promovează și conservă tradițiile gastronomice românești specifice unei zone geografice, sunt locuri în care se mănâncă „ca la mama acasa”, după cum spun turiștii. La nivelul întregii țări sunt deschise 652 de PGL, dar județul Bacău are doar o singură locație de acest fel. Turismul în partea estică a județului ar putea fi stimulat prin înființarea mai multor puncte gastronomice locale.
„BACĂU EST-valori patrimoniale și turism rural” mai are activități de dezvoltat și echipa Asociației „Conexiuni pentru viitor” își dorește să producă o schimbare la nivelul ariei de est a județului, să fie promovate valorile născute în această zonă, să apară inițiative antreprenoriale și să crească numărul turiștilor.
Amenzi de aproape 400.000 de lei pentru nereguli majore în recoltarea trufelor
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a desfășurat, în ultima perioadă, o serie de controale ample pentru verificarea modului în care se respectă legislația privind recoltarea trufelor din pădurile județului.
În urma acestor verificări, comisarii de mediu au constatat o supraexploatare masivă a resursei naturale, unele societăți comerciale depășind de zeci de ori cantitățile maxime aprobate prin autorizațiile de mediu.
Potrivit datelor furnizate de instituție, o firmă care deținea autorizație pentru 550 de kilograme de trufe pe tot anul 2025 a achiziționat, în perioada iunie – septembrie, aproape 26.800 de kilograme. O altă societate, autorizată pentru 250 de kilograme, a colectat peste 4.300 de kilograme, iar o a treia, cu o limită de 1.200 de kilograme, a transportat din județ peste 23.000 de kilograme în doar trei luni.
Garda de Mediu precizează că limitele stabilite prin autorizațiile de mediu au la bază studii științifice menite să asigure conservarea resursei și regenerarea naturală a speciilor. Depășirea acestor cantități poate produce dezechilibre ecologice și degradarea habitatelor naturale ale trufelor.
Pentru nerespectarea condițiilor din actele de reglementare, comisarii de mediu au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 390.000 de lei și au dispus măsuri de interzicere a activităților de recoltare, achiziționare și comercializare pentru operatorii economici implicați. De asemenea, au fost sancționate puncte de achiziție care funcționau fără autorizație.
Instituția reamintește că persoanele fizice pot recolta trufe pentru consum propriu doar cu acordul proprietarilor sau administratorilor terenurilor, fără a fi necesară o autorizație. În schimb, activitățile comerciale de recoltare sau achiziție sunt permise numai în baza unei autorizații de mediu care precizează speciile, cantitățile și zonele aprobate.
Stimulentul de inserție: sprijin financiar pentru părinții care revin mai devreme la muncă
Statul oferă părinților care aleg să revină la muncă înainte de finalizarea concediului de creștere a copilului (CCC) un sprijin financiar denumit stimulent de inserție. Acest beneficiu are scopul de a încuraja reintegrarea profesională a părinților și poate fi accesat nu doar de aceștia, ci și de persoanele care au copilul în plasament, plasament de urgență, adopție sau tutelă, cu excepția asistenților maternali profesioniști.
Conform OUG nr. 111/2010, dreptul la stimulentul de inserție este garantat atât salariaților, cât și persoanelor fizice autorizate (PFA) care au optat pentru concediul de creștere a copilului, scrie avocatnet.ro.
Cât valorează stimulentul de inserție
Cuantumul variază în funcție de momentul întoarcerii la muncă:
-
1.500 lei/lună, dacă părintele sau persoana îndreptățită reia activitatea înainte ca copilul să împlinească 6 luni (respectiv 1 an pentru copilul cu dizabilități). Suma se acordă până când copilul împlinește 2 ani (sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilități).
-
650 lei/lună, dacă întoarcerea la muncă are loc după vârsta de 6 luni (sau 1 an pentru copilul cu dizabilități).
Este important de știut că stimulentul de inserție nu poate fi cumulat cu alte indemnizații, cum ar fi cea de creștere a copilului. În momentul solicitării stimulentului, plata indemnizației CCC se suspendă automat. Totuși, alocațiile pentru copii nu intră în această categorie și pot fi primite în continuare.
De asemenea, părinții care, în timpul concediului de creștere, au realizat venituri mai mari de 13.200 lei, își pierd dreptul la acest beneficiu.
Cum se solicită stimulentul de inserție
Pentru a beneficia de acest drept, solicitantul trebuie să depună o cerere la primăria de domiciliu sau reședință, însoțită de documente justificative:
-
copie după actul de identitate și certificatul de naștere al copilului;
-
acte care dovedesc relația legală cu copilul (în caz de adopție, tutelă sau plasament);
-
dovada veniturilor realizate;
-
documente privind perioada de cotizare și suspendarea activității pentru CCC;
-
alte acte solicitate de autoritatea locală pentru verificarea eligibilității.
Protecția părinților la locul de muncă
Legea protejează părinții care beneficiază de stimulentul de inserție. Angajatorii nu pot împiedica un salariat să solicite acest drept, atâta timp cât acesta își notifică intenția de a reveni la serviciu cu cel puțin 30 de zile înainte.
Totodată, salariații aflați în concediu de creștere sau în perioada primirii stimulentului nu pot fi concediați, cu excepția situațiilor de reorganizare judiciară sau faliment.
Această protecție a fost recent confirmată de Curtea Constituțională a României (CCR), care a respins o sesizare venită din partea unei companii ce contesta interdicția de concediere a părinților beneficiari. CCR a subliniat că, deși angajatorii pot aplica sancțiuni disciplinare (precum avertismente sau retrogradări), nu pot dispune concedierea în această perioadă.
Concluzie
Stimulentul de inserție reprezintă un instrument important de sprijin pentru părinți, facilitând echilibrul între viața profesională și cea de familie. Prin acordarea acestui beneficiu, statul încurajează revenirea în activitate a părinților fără ca aceștia să piardă complet sprijinul financiar oferit în perioada concediului de creștere.
Accident rutier în Onești: un șofer ucrainean a trecut pe roșu și a lovit un panou electric
Un accident rutier a avut loc duminică seară, în jurul orei 17.30, în cartierul „Dallas” din Onești, la intersecția străzilor Redului, Serelor, Alexandru Ioan Cuza și Victor Babeș.
Un bărbat aflat în stare de inconștiență a fost salvat de o patrulă de jandarmi
Zilele trecute, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au dat dovadă de spirit civic și profesionalism, intervenind rapid pentru a acorda ajutor unui bărbat aflat în dificultate.
Pe timpul unei misiuni de patrulare în municipiul Bacău, în zona intersecției Tic-Tac, jandarmii au observat un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, căzut pe acostamentul drumului. Aceștia au acționat imediat, verificând semnele vitale și așezându-l într-o poziție de siguranță, întrucât se afla în stare de inconștiență.
După ce și-a revenit, bărbatului i s-a oferit apă și sprijin moral, jandarmii rămânând alături de el până la sosirea echipajului medical solicitat prin apel la 112.
La scurt timp, un echipaj SMURD a ajuns la fața locului, preluând persoana pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au întâlnit din nou cu elevii, în cadrul Programului ”Școala Altfel”
În perioada 20 – 24 octombrie, polițiștii specializați în siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, cu precădere, activități educative, interactive și preventive, adresate elevilor și cadrelor didactice, în unitățile de învățământ care au implementat, în această săptămână, programul național ”Școala Altfel”.
La cele peste 30 de sesiuni organizate au participat aproximativ 850 de elevi și cadre didactice.
Temele abordate au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență, susținute în cadrul Proiectului ”Scoate violența școlară din anonimat”, cu accent pe conștientizarea efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și violenței școlare, prin promovarea coeziunii în grup, dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionarea conflictelor, prevenirea victimizării minorilor, precum și conștientizarea riscurilor asociate consumului și traficului ilicit de droguri sau substanțe interzise, prin Campania derulată la nivel național ”Dă-ți jos masca”.
De asemenea, discuțiile directe cu elevii au atins și alte puncte de interes, precum răspunderea legală, prevederile legislative privind folosirea articolelor pirotehnice, regulile de siguranță și circulație rutieră.
Totodată, polițiștii de siguranță școlară au subliniat că nu doar regulile, legile și sancțiunile rezolvă conflictele sau ne ajută să fim în siguranță. Înainte de acestea, inteligența emoțională, adică capacitatea de a conștientiza și autoregla propriile emoții, empatia și comunicarea eficientă, precum și abilitățile sociale, cooperarea și motivația personală, transformă conflictul dintr-o confruntare într-un proces constructiv de înțelegere și colaborare.
Atmosferă irespirabilă în Bacău
Într-o dimineaţă în zona Milcov – Carrefour aerul era de nerespirat. Un miros urât, care amintea de vremurile Combinatului Chimic.
Şi nu e prima dată în istoria recentă când se întâmplă. Să aibă cumva legătură cu ştirile că dl Ioan Niculae doreşte să reînceapă producţia la o secţie din Amurco (fost Sofert, fost Cich)? Garda de Mediu ce spune?
Înainte de 1989 am trăit un coşmar. Dacă acum contează şi viaţa unui liliac, a unui gândăcel (şi nu, nu am nimic împotrivă) care stopează ori deviază autostrăzi, vieţile noaste, ale copiilor şi nepoţilor noştri valorează mai puţin?
Mulţumesc. Sanda P.
Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene – un elogiu adus dialogului cultural la Bacău
La Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, s-au desfășurat evenimentele dedicate Zilei limbii, alfabetului și culturii armene, organizate de Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România (UAR) în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Atmosfera elegantă și caldă a Centrului „George Apostu” a devenit, pentru câteva ore, un veritabil spațiu al reflecției și al dialogului între culturi. Manifestările au debutat cu lansarea volumului „Tratat asupra imaginativului uman”, semnat de Mircea Arman, membru al comunității armene, profesor universitar, filosof, eseist și director al prestigioasei reviste Tribuna din Cluj-Napoca. Cartea a fost prezentată de Nicolae Iuga, filosof, eseist și profesor universitar, care a subliniat dimensiunea universală a operei lui Mircea Arman și relevanța ei pentru înțelegerea raportului dintre spiritul creator și realitatea contemporană.
Evenimentul a fost marcat de prezența numeroaselor personalități culturale și administrative ale județului, între care s-a numărat și prefectul județului Bacău, doamna Andreea Negru, care a transmis un mesaj de apreciere pentru comunitatea armeană și partenerii implicați:
„Felicitări organizatorilor! Pentru modul deosebit în care comunitatea armenească din Bacău a ales, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și ceilalți parteneri, să aniverseze, iată, al șaselea an în mod oficial, Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene.
Este uimitor cum 38 de litere (cu 7 mai multe decât în alfabetul limbii române) pot însufleți și materializa totul atât de frumos, de armonios.
Deși Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene este 12 octombrie, când Biserica Armenească sărbătorește Sfinții Traducători, este minunat ca, astăzi, această zi să fie cinstită cu o lansare de carte specială a filosofului armean, profesor Mircea Arman, managerul revistei Tribuna, discipol al lui Anton Dumitriu, care spunea: este extraordinar de mare lucru să faci un comentariu pertinent pe marginea filosofiei, dar este inimaginabil să poți să și creezi filosofie.”
Prin tematica aleasă și prin invitații săi, evenimentul a reflectat nu doar bogăția spirituală a culturii armene, ci și deschiderea acesteia către universalitate și dialog intercultural. „Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene” reprezintă, astfel, un prilej de a celebra identitatea, istoria și contribuția comunității armene la patrimoniul cultural românesc și european.
Într-un spațiu în care arta și filosofia s-au întâlnit în mod firesc, participanții au fost invitați să redescopere forța cuvântului și a ideii, într-o zi dedicată în întregime spiritului creator și unității prin cultură.
Autostrada Moldovei A7: Nodul Rutier Bacău Sud – Nicolae Bălcescu prinde contur
Imagini spectaculoase de pe șantierul A7 arată progresul lucrărilor la unul dintre cele mai importante noduri rutiere din zona Moldovei. Vezi cum avansează construcția care va lega Bacăul de viitoarea rețea rapidă a României.
Polițiști, pompieri și motocicliști, împreună pentru siguranța rutieră
Piața Tricolorului din municipiul Bacău a fost sâmbătă, punctul de întâlnire pentru polițiști, pompieri, motocicliști și cetățeni de toate vârstele, reuniți în cadrul evenimentului „Împreună pe drum… MAI sigur”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu Comunitatea Moto Bacău, Universitatea „Gh. Asachi” din Iași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.
Desfășurat în contextul Planului Național de Măsuri – Siguranță rutieră și al Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025, evenimentul a reunit activități practice, demonstrații spectaculoase și sesiuni educative dedicate tuturor participanților la trafic, de la șoferi și motocicliști până la copii.
Pe parcursul zilei, cei prezenți au putut testa simulatoarele de accidente puse la dispoziție de Universitatea „Gh. Asachi” din Iași – printre care simulatorul de răsturnare, de impact frontal și simulatorul Kinetic, care reproduce senzațiile resimțite în cazul unui accident rutier. De asemenea, simulatorul oferit de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău le-a permis participanților să observe efectele vizuale și de percepție produse de consumul de alcool sau droguri la volan.
Polițiștii din cadrul compartimentului de prevenire a criminalității au derulat activități de informare și educație rutieră, explicând regulile de circulație și importanța respectării lor. Publicul a fost invitat să testeze ochelarii speciali care reproduc senzația de condus sub influența substanțelor interzise, un exercițiu care a stârnit interes și a transmis un mesaj clar: un moment de neatenție poate costa vieți.
Copiii au fost, la rândul lor, în centrul atenției. Standurile dedicate celor mici au oferit jocuri educative și demonstrații interactive despre siguranța în trafic, alături de sfaturi utile pentru deplasarea pe role, trotinete și biciclete.
Un moment așteptat de public a fost demonstrația de intervenție susținută de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, care au prezentat modul de acțiune în cazul unui accident rutier între o motocicletă și un autoturism.
Reprezentanții Comunității Moto Bacău au adus un plus de culoare și experiență evenimentului, vorbind despre riscurile specifice condusului pe două roți și despre cum respectul reciproc și vigilența pot salva vieți. Instructorii moto prezenți au oferit demonstrații și sfaturi practice pentru un condus responsabil.
Ziua s-a încheiat cu o paradă moto impresionantă pe străzile municipiului Bacău, marcând simbolic încheierea sezonului moto 2025 și transmiterea unui mesaj de unitate între toți participanții la trafic.






































