Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) demarează, începând de marți, 21 aprilie, Recensământul General de Circulație Rutieră, o acțiune de importanță strategică pentru planificarea și dezvoltarea infrastructurii de transport din România.
Potrivit unui comunicat al companiei, principalele obiective ale recensământului vizează determinarea intensității și compoziției traficului rutier, structurate pe categorii de vehicule, actualizarea indicilor de evoluție a cererii...
Persoanele fizice care dețineau la finalul anului trecut mijloace de transport, clădiri sau terenuri au obligația de a plăti în acest an impozitele locale aferente acestor bunuri, potrivit Codului fiscal. Plata se poate face în două tranșe egale, cu termene scadente la 31 martie și 30 septembrie.
Spre finalul anului...
Cucernici părinți, dragi persoane consacrate, iubiți frați și surori în Domnul,
Cu toții avem nevoie să ne întoarcem către Domnul și să creștem în apropierea iubitoare față de el. Apropierea de Cristos are aspectul unei scări, pe care, treaptă după treaptă, din virtute în virtute, ne lăsăm cuprinși de iubirea...
Comisarul Ciurlea Gheorghe Ciprian a fost declarat admis la concursul organizat la București, în data de 17 februarie 2026, și va ocupa funcția de șef al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Potrivit reprezentanților instituției, noul șef al Biroului Rutier are un parcurs profesional construit etapizat, în...
Traficul rutier pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, este temporar blocat în urma producerii unui accident rutier.
Potrivit primelor informații, un autotren înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat pe carosabil, blocând ambele sensuri de mers. La fața locului intervin echipaje ale Poliției, care dirijează circulația și iau măsurile...
Ziua Națională Constantin Brâncuși aduce în prim-plan, la Centrul de Cultură „George Apostu”, evenimente dedicate artei în multiple forme: expoziția de artă contemporană a Simpozionului de creație și performance-ul de dans contemporan „Păsări în văzduh”, punând în valoare talentul și viziunea noii generații de artiști.
Astfel, în data de 19...
În această după-amiază, pompierii militari au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Zăpodia, comuna Colonești.
La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru primă intervenție și comandă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.
La sosirea forțelor...
Prefectul județului Bacău, Andreea Negru, a dispus verificarea situației contractuale la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, în vederea identificării comunelor care au încheiat contracte cu SC Vetmedan SRL.
Decizia vine în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la modul presupus nelegal în care ar fi fost tratați câini...
Revista Ateneu din Bacău a fost distinsă cu Premiul pentru Presă Scrisă în cadrul Galei Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), luni seară, la Teatrul „Ion Creangă”, într-un eveniment care a celebrat performanța și profesionalismul în mass-media românească.
Distincția a fost acordată publicației băcăuane cu prilejul împlinirii a 100 de...
În perioada 9–15 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave, vizând verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane.
Activitățile au avut drept scop reducerea riscului rutier pe drumurile publice și conștientizarea participanților...
Vineri, 13 februarie 2026, la Grădinița BENTHAL din Bacău, am avut bucuria de a organiza Cercul Pedagogic al educatoarelor, având ca temă „Importanța educației pentru valori în educația timpurie”. Este o temă actuală, necesară și profund relevantă pentru societatea în care trăim.
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, în care...
Ziua Protecției Civile din România, sărbătorită anual la 28 februarie, va fi marcată în județul Bacău printr-un amplu program de activități educative și exerciții practice, organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene”.
Protecția Civilă din România își are originile la 28 februarie 1933, când Regele Carol al...
Investiție pentru viață: 26 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea blocului operator al SJU Bacău – proiect esențial pentru tratarea politraumei și salvarea pacienților critici
Spitalul Județean de Urgență Bacău va implementa un proiect de peste 57 de milioane de lei pentru modernizarea și dotarea blocului operator,...
Schimbarea numelui sau a prenumelui nu este un demers rezervat exclusiv instanțelor de judecată. În multe situații, procedura poate fi realizată pe cale administrativă, însă doar dacă există motive temeinice prevăzute expres de lege. Reglementările în materie sunt cuprinse în Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, care...
Primarul municipiului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat câștigarea definitivă în instanță a procesului privind clădirea Hotelului Central, deschizând astfel calea pentru exproprierea și reabilitarea ansamblului arhitectural Hotel Central – Teatrul Bacovia.
Potrivit edilului, decizia instanței reprezintă „o victorie definitivă pentru patrimoniul Bacăului”, după mai bine de doi ani și jumătate în...