Curtea de Apel Bacău a pronunțat o decizie definitivă în procedura de cameră preliminară în dosarul privind moartea unei adolescente de 16 ani din București, care a decedat în 2023 în urma unei supradoze, într-o locuință din Dumbrava Roșie.
Prin hotărârea din 20 aprilie 2026, instanța a respins contestația împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamț și a confirmat legalitatea procedurii. Decizia este definitivă și permite începerea judecății pe fond a cauzei.
Totodată, instanța a stabilit că onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de 956 de lei fiecare, vor fi suportate din fondurile Ministerul Justiției.
Urmează ca instanța de fond să stabilească data primei înfățișări, iar ședințele de judecată vor fi publice dacă nu va fi admisă o eventuală cerere de judecare a cauzei în ședință secretă.
Tragedia din vara anului 2023
Cazul vizează moartea unei adolescente de 16 ani, care a ajuns în Piatra Neamț pe 31 iulie 2023 pentru a participa la conferința Piatra Neamț – Model United Nations (MUN).
Potrivit anchetei, fata nu a mai ajuns la locul de cazare, fiind preluată din gară de un tânăr de 19 ani din Dumbrava Roșie, pe care îl cunoscuse anterior pe internet. Pe drum au fost cumpărate stupefiante, care au fost consumate ulterior în locuința tânărului.
La scurt timp după consum, adolescenta a suferit o hemoragie severă, iar mama tânărului a apelat numărul unic de urgență 112. În pofida intervenției medicale, fata a murit la scurt timp.
Ancheta a stabilit că decesul a fost cauzat de consumul de stupefiante, cazul fiind considerat primul deces provocat de droguri înregistrat în județul Neamț.
Tânărul în locuința căruia s-a produs tragedia a fost inițial reținut și ulterior plasat sub control judiciar. După ce a încălcat condițiile impuse, a fost din nou arestat preventiv, însă ultima măsură de control judiciar a expirat, astfel că inculpatul va fi judecat în stare de libertate.















