Militarii din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău au marcat în avans Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, sărbătorită anual pe 14 iunie, printr-un apel la solidaritate și implicare în sprijinul persoanelor aflate în nevoie.
Reprezentanții instituției au subliniat importanța donării de sânge, considerată unul dintre cele mai valoroase gesturi de responsabilitate socială și umanitate. Prin fiecare donație, pacienții care se confruntă cu afecțiuni grave, intervenții chirurgicale complexe sau situații de urgență primesc o șansă în plus la viață.
Potrivit jandarmilor, în spatele fiecărei solicitări de sânge se poate afla un copil, un părinte, un coleg, un prieten sau orice altă persoană care are nevoie de sprijin pentru a continua lupta pentru viață.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a transmis mulțumiri tuturor celor care aleg să doneze și a încurajat cât mai multe persoane să se alăture acestui demers umanitar.
„Fiecare donație contează. Fiecare donator face diferența”, au transmis reprezentanții instituției, reamintind că sângele nu poate fi produs artificial, iar necesarul din spitale depinde în permanență de generozitatea donatorilor.
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată anual la nivel internațional pentru a evidenția rolul esențial al donatorilor voluntari în salvarea de vieți și în susținerea sistemelor medicale.















