duminică, 21 decembrie 2025

Actualitate

Polițiștii băcăuani au adus bucurie copiilor, în prag de sărbători

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au desfășurat activități speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, aducând zâmbete și momente de bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate. Cu multă implicare și dăruire, aceștia au oferit cadouri copiilor din cadrul Casei de Copii Barați, precum și altor două familii nevoiașe din comuna Mărgineni. Darurile au constat în dulciuri și alte...

Percheziții în Gura Văii într-un dosar de furt calificat. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lei

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești,...

Magia nevăzută a sărbătorilor- povestea celui mai prețios cadou

 Decembrie... Luna colindelor, a darurilor și a luminițelor care se aprind în tot orașul....

Actrița Silvia Teodora Ghelu a trecut la cele veșnice. Un destin de scenă reunit dincolo de timp

În urmă cu 24 de ani, înainte de a trece în eternitate, poetul și...

Porcul, ciobanul și paradoxul românesc.De ce un popor de păstori își sacralizează porcul

Există o întrebare care revine obsesiv, mai ales în decembrie, când rețelele sociale se...

Șomajul în județul Bacău: o ușoară scădere și diferențe între mediul urban și rural

Numărul șomerilor din județul Bacău a scăzut ușor, iar rata șomajului rămâne sub media națională. Datele evidențiază în continuare un dezechilibru între mediul urban și rural și o concentrație mai mare a șomerilor cu studii primare sau profesionale, sugerând necesitatea unor politici locale pentru sprijinirea integrării pe piața muncii. La...

Tot ce trebuie să știi despre dosarul pentru indemnizația de creștere a copilului în 2025

Părinții care doresc să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului trebuie să depună un dosar complet la primăria de domiciliu sau reședință, conform prevederilor OUG nr. 111/2010. Dosarul include atât documente comune obligatorii, cât și acte specifice, în funcție de tipul veniturilor realizate înainte de nașterea copilului. 🔹 Cine are...

Jandarmii băcăuani, acțiuni intensificate la Târgu-Ocna pentru menținerea ordinii publice

În ultimele zile, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au intensificat patrulările în zona centrală a orașului Târgu-Ocna, precum și în incintele unor blocuri unde au fost semnalate grupuri de tineri care consumau băuturi alcoolice și tulburau liniștea locatarilor. Acțiunile au avut drept scop prevenirea...

Creștere a cazurilor de infecții respiratorii în județul Bacău – două cazuri confirmate de gripă

Direcția de Sănătate Publică Bacău a transmis situația îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii acute (I.A.C.R.S., pneumonii și bronhopneumonii) pentru perioada 6–12 octombrie 2025. Potrivit raportului, la nivelul județului s-au înregistrat 2.048 de cazuri de infecții respiratorii acute, dintre care 35 au necesitat internare. Totodată, au fost raportate 272 de cazuri de...

Accident rutier pe strada Vadu Bistriței – o mașină s-a răsturnat, patru persoane rănite ușor

Un accident rutier a avut loc astăzi pe strada Vadu Bistriței, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, unul dintre ele răsturnându-se în urma impactului. Potrivit primelor informații furnizate de autorități, în evenimentul rutier au rezultat patru victime, care au suferit răni ușoare. Toate persoanele au fost transportate la...

Oneștiul o celebrează pe Nadia Comăneci prin primul proiect ZidArt

Oneștiul aduce un omagiu celei mai mari gimnaste din istorie, Nadia Comăneci, printr-o impresionantă lucrare murală realizată în cadrul primului proiect ZidArt Onești. Pictura o înfățișează pe „zeița sportului mondial” și marchează un moment de profundă semnificație: anul 2026, când se împlinesc 50 de ani de la performanța istorică care...

Cătălina Jacob, originară din Bacău, va reprezenta România la Miss Universe 2025, în Thailanda

Cătălina Jacob, o tânără de 28 de ani originară din Bacău, a fost desemnată reprezentanta României la prestigiosul concurs Miss Universe 2025, care va avea loc pe 21 noiembrie, în Thailanda. Cu o carieră internațională impresionantă în lumea modei, Cătălina este una dintre cele mai promițătoare apariții românești din...

Percheziții în Bacău într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de 150.000 de euro – bunuri recuperate în valoare de 120.000 de euro

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Moinești și sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de...

Bărbat prins de jandarmi în timp ce spărgea geamurile unei mașini în zona gării din Bacău

În noaptea trecută, în jurul orei 01:30, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în patrulare în zona gării din Bacău, a auzit zgomote puternice urmate de sunete de geamuri sparte. Imediat, jandarmii s-au deplasat rapid către o parcare din apropiere,...

Lansare oficială a Concursului de idei „re:START BACĂU – Revitalizarea centrului Municipiului Bacău”

Filiala Teritorială Bacău–Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR), în calitate de organizator, anunță oficial lansarea Concursului de idei „re:START BACĂU – Revitalizarea centrului Municipiului Bacău”, desfășurat cu girul Ordinului Arhitecților din România și în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. Concursul de idei reprezintă o procedură profesională de testare conceptuală,...

Cercetașii îi invită pe băcăuani, din nou, să se bucure de frumusețea lucrurilor simple

Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 16:30, Insula de Agrement din Bacău se va transforma într-un tărâm al luminii, bucuriei și reconectării, odată cu desfășurarea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Luminii – un eveniment devenit deja tradiție pentru cercetașii băcăuani și un prilej de a evada, pentru câteva...

Spitalul Moinești a cucerit centura mondială la box!

Este despre altceva decât o luptă între pugiliști. Este despre protecție maternă, dragoste filială, curaj și competență profesională, compasiune și recunoștință. Personajele sunt deja notorii: boxerul Dragoș Dulhac – campion mondial de box, la categoria veterani (Master Boxing), - cu opt versiuni în palmaresul la zi, și dr. Adrian...

Spitalul Județean de Urgență Bacău – o nouă reușită în lupta împotriva cancerului oral

Intervenție chirurgicală complexă realizată de echipa condusă de dr. Ovidiu Cristian Scovronschi Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău adaugă o nouă realizare medicală importantă în portofoliul său: un caz de cancer oral rezolvat chirurgical cu succes de către echipa condusă de dr. Ovidiu Cristian Scovronschi, medic primar de chirurgie orală...

Cristina Sabău, originară din Pustiana-Bacău câștigă premiul „Digital Transformation Champion of the Year”

După ce în urmă cu 9 ani Cristina Sabău a câstigat premiul pentru Inovatie in Industria Dentară din Marea Britanie, reușită consemnată la vremea respective de ziarul Deșteptarea, iată că, anul acesta, a reușit din nou, dar într-un alt domeniu. Cristina Sabău, profesionistă în tehnologie originară din Pustiana - Bacău,...