Municipiul Bacău invită publicul la o nouă ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”, programată sâmbătă, 11 iulie, de la ora 21:00, în Parcul Catedralei. Intrarea este liberă.
În cadrul proiecției va rula animația „Zootopia 2”, continuarea unuia dintre cele mai apreciate filme de animație din ultimul deceniu.
Evenimentul face parte din seria proiecțiilor organizate în aer liber și oferă publicului...
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această
de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,
har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,
iar de la noi părintească dragoste!
Iubiți credincioși,
În fiecare an, Sărbătoarea Nașterii Domnului reactualizează marea taină a credinței noastre creștine care ne spune că Dumnezeu S-a făcut cunoscut lumii...
Ca în fiecare an, în această perioadă, polițiștii din județul Bacău desfășoară activități informativ-preventive dedicate creșterii siguranței cetățenilor, în cadrul campaniei naționale „Siguranța nu este un artificiu!”, dar și al Planului de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului pe timpul sezonului rece și în contextul sărbătorilor de...
Cu sprijinul și generozitatea polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Moinești și a celor din comunele arondate, câteva familii din localitate, dar și din comunele Ghimeș-Făget, Poduri și Palanca, cu o situație materială precară, se bucură de sărbători cum se cuvine.
Prezența oamenilor în uniformă, însoțiți de cadouri, a adus zâmbete...
La Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, pentru șase tineri jandarmi începe astăzi mai mult decât o nouă etapă profesională – începe un drum asumat cu responsabilitate, curaj și devotament față de comunitate.
Absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, aceștia au pășit în unitatea în care vor transforma...
De Sărbătoarea Nașterii Domnului, în perioada 24-28 decembrie a.c., structurile de arme din județul Bacău sunt la datorie pentru siguranța, ordinea și liniștea publică, pentru ca cetățenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.
Peste 1000 de polițiști din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Bacău de ordine publică,...
Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a intervenit în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, în cadrul dezbaterii privind impactul situației geopolitice asupra pacienților europeni și asupra accesului acestora la medicamente. Oficialul român a atras atenția asupra unei vulnerabilități majore a Uniunii Europene: dependența structurală de piețele externe pentru aprovizionarea cu...
Weekendul trecut a adus ultima competiție de judo a anului pentru sportivii antrenați de Paula Diaconescu la CSM Bacău: Cupa „Moș Crăciun” desfășurată la Iași.
La competiția care a reunit pe spațiile de luptă 670 de judoka din România și Republica Moldova, „CSMeii” s-au prezentat cu un lot de...
În perioada 31 decembrie 2025 – 02 ianuarie 2026, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” va asigura, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bacău, măsurile de ordine și siguranță publică, precum și cele specifice gestionării situațiilor...
În acest sfârșit de săptămână, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a fost redirecționată, în urma unei sesizări a A.J.V.P.S Bacău, pe râul Siret în dreptul localității Răcătău-Răzeși, unde doi bărbați introduceau în apă plase monofilament, interzise de lege. La scurt...
Primăria și Consiliul Local al Orașului Dărmănești invită locuitorii orașului și pe toți iubitorii de tradiții autentice românești să participe la Festivalul de datini și obiceiuri strămoșești „Jianul de la Dărmănești”, eveniment care va avea loc joi, 25 decembrie 2025, în piațeta din fața Primăriei Dărmănești.
Manifestarea își propune să...
Un accident rutier s-a produs pe porțiunea recent inaugurată a Autostrăzii A7, pe sectorul Focșani–Adjud. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, evenimentul a avut loc la kilometrul 180, în zona municipiului Adjud, județul Vrancea.
În accident au fost implicate un autoturism, o autoutilitară și un autocamion....
Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Răcăciuni, județul Bacău, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe sensul de mers Adjud–Bacău, fără...
Circulația rutieră pe sectorul de autostradă A7 Focșani – Adjud a fost deschisă astăzi, marcând un moment important pentru infrastructura de transport din România. Primele autoturisme au intrat deja pe noii kilometri de autostradă, imaginile în timp real surprinzând debutul traficului pe acest tronson mult așteptat.
Odată cu darea în...
Spitalul Județean de Urgență Bacău intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce luni a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect major destinat tratării pacienților critici cu patologie vasculară cerebrală acută. Investiția, în valoare totală de 23,6 milioane de lei, vizează dotarea unității medicale cu echipamente de...