În luna mai 2026, se împlinesc 21 de ani de când Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău funcționează „în gazdă” în clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, din Parcul Cancicov, după mutarea din sediul propriu, intrat în reabilitare atunci, cu prețul schimbării de destinație. În septembrie, odată cu organizarea ediției 2026 a Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău își va deschide activitatea în sediul amenajat în fosta clădire a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Investiția totală pentru reabilitarea și dotarea noului spațiu se ridică la aproape 7 milioane de euro (32.208.842 lei), sumă provenită din fonduri europene (PNRR) și din contribuții ale Consiliului Județean Bacău, în calitate de ordonator de credite.

              Profesorul și scriitorul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău, ne-a informat, cu ocazia acestui interviu, că, odată cu mutarea, instituția pe care o conduce se va transforma într-un hub cultural modern, adaptat cerințelor erei digitale, cu diversificarea ofertei de servicii, depășind rolul tradițional de împrumut de carte, pentru a deveni un spațiu al dialogului al învățării și al creației, oferind comunității spații generoase, cu dotări de ultimă oră atât pentru nevoile educaționale, cât și cultural-artistice.

              Publicul băcăuan va beneficia de secții noi, spații dedicate copiilor, adulților și seniorilor: ludotecă, ateliere tematice, spații de socializare, cafenea literară, un studio podcast, spații expoziționale și mini-muzee tematice, dedicate scrisului, cărții și tehnologiei multimedia. Noul sediu va avea o suprafață interioară funcțională de aproape 6000 mp și un miniparc de aproximativ 700 mp.

Laura Huiban: Să începem cu informația care interesează pe toată lumea: când se va inaugura noul sediu al bibliotecii?

Adrian Jicu: Toată lumea întreabă asta și e normal să fie așa. Ne propunem ca inaugurarea să coincidă cu Bac-Fest-ul din septembrie. Pentru că o asemenea investiție pentru comunitatea băcăuană merită un eveniment pe măsură. Depindem, firește, de constructor, care are de făcut ultimele finisaje, dar sunt convins că vom reuși.

Laura Huiban: În ce etapă se află lucrările în momentul de față?

Adrian Jicu: Foarte aproape de final. Se lucrează la detalii, se fac ultimele retușuri și urmează curățenia înainte de recepția lucrării.

Laura Huiban: Tot spațiul din clădirea în care a funcționat muzeul de istorie va fi destinat bibliotecii județene?

Adrian Jicu: Aproape tot, cu excepția subsolului, unde muzeul își va depozita în continuare colecțiile și obiectele de patrimoniu.

Laura Huiban: Ce aduce nou mutarea asta, în viața bibliotecii și a utilizatorilor ei? Va fi, de exemplu, compartimentată diferit, cu secții noi? Va avea instituția o abordare diferită a misiunii sale?

Adrian Jicu: În primul rând, se schimbă statutul bibliotecii. Pentru prima dată, după 21 de ani, biblioteca nu va mai fi chiriașă și va avea un sediu propriu. Ceea ce, desigur, este foarte important pentru buna desfășurare a activității. În ceea ce privește compartimentarea, o parte dintre secții rămân, pentru că n-ai cum să înlocuiești funcțiile de bază: împrumutul de carte, secția de artă, sala de lectură, sala de patrimoniu etc., dar vor fi și noutăți, pentru că trebuie să ținem pasul cu schimbările care se produc. Concret, în noul sediu o să avem și spații de altă natură: o ludotecă, spații pentru ateliere tematice, săli unde utilizatorii, indiferent de vârstă, pot veni să-și facă proiectele, temele, să lucreze în funcție de preocupările și pasiunile lor. Apoi, vor fi spații recreative și de socializare: cafenea literară, sală de evenimente, spații expoziționale, unde o să amenajăm câteva mini-muzee: unul dedicat manuscriselor (concentrat pe autori băcăuani), unul dedicat tehnologiei din domeniul mass-media, un hub, un studio podcast etc..

„Biblioteca este obligată să-și diversifice oferta”

Laura Huiban: În această nouă etapă a institiției, care doriți să fie rolul bibliotecii în comunitatea băcăuană?

Adrian Jicu: Potrivit Legii bibliotecilor, rolul oricărei biblioteci publice este de a facilita accesul, gratuit, la informații. Asta e misiunea de bază, din care se ramifică, sigur, în funcție și de condițiile din teren, de viziunea managerului, de posibilitățile financiare etc., alte roluri. Sunt biblioteci care excelează în ceea ce înseamnă moștenirea culturală (prin fondul documentar de care dispun), altele sunt concentrate pe servicii de tip social, altele pe evenimente culturale, altele excelează în tehnologii de ultimă oră și în digitizare. Sunt abordări diferite, dar, în esență, principalul scop acesta este: oferirea accesului la informații. Numai că și conceptul de „informație” se schimbă foarte repede și atunci suntem nevoiți să ne adaptăm acestor mutații.

Dincolo de misiunea de a facilita accesul la informație și cunoaștere (atât în format fizic, cât și în format electronic, digitizat), biblioteca trebuie să fie activă în viața cetății, să adune oamenii, indiferent de convingerile lor. Având la dispoziție un spațiu central și modern, sunt convins că vom reuși să atragem oameni și să găzduim tot felul de alte activități: lansări de carte, conferințe, ateliere, workshopuri, cursuri, dezbateri, vernisaje, proiecții, recitaluri etc.

Laura Huiban: În ultimii ani, de când sunteți director, cum ați perceput relația comunității cu biblioteca, în contextul acesta al tehnologiei care avansează? Ați simțit o dinamică diferită, de la an, la an?

Adrian Jicu: Da, ea se simte. Și din contactul direct cu utilizatorii și din statistici, pentru că cifrele nu mint. Numărul de cititori e în scădere, nu numai în Bacău, ci peste tot în România și în lume. Mă refer la cititul în format clasic, unde asistăm la un declin constant, care trebuie compensat prin alte activități. Practic, biblioteca este obligată să-și diversifice oferta. Nu mai poți funcționa ca acum 30 de ani, când era coadă la bibliotecă și sunau cititorii să facă rezervare cu o lună înainte ca să prindă nu știu ce apariție editorială… Trebuie să oferim și altceva. Mă uit, spre exemplu, la adolescenții din Bacău, care sunt în diverse trupe de teatru. Uneori mi-au spus că n-au unde repeta, că n-au unde să se întâlnească, improvizând prin cămine școlare, prin tot felul de spații, pe la unii, pe la alții, pe acasă. Ar putea veni într-o sală a bibliotecii, în noul spațiu.

Laura Huiban: Care au fost provocările sau dificultățile, în acești ani, în care biblioteca a fost constrânsă de situație să funcționeze în spațiul din clădirea Complexului Muzeal de Știițele Naturii „Ion Borcea” Bacău?

Adrian Jicu: Au fost mai multe tipuri de condiționări. Una este cea legată de schimbarea lumii în care trăim și de felul în care oamenii se raportează la ideea de carte. E plin internetul de fotografii cu cărți aruncate la tomberon. Câți dintre cei care își iau acum o casă își mai cumpără o bibliotecă, ca pe vremuri? Nu sunt nostalgic, ci doar constat niște schimbări.

              În ceea ce privește spațiul în care am funcționat, au fost alte condiționări. Una era legată de accesul relativ dificil. Nu există mijloace de transport care să te aducă până în parc. Pentru copii sau pentru seniori nu era foarte simplu să ajungă într-o seară ploioasă de toamnă sau iarna. Un alt dezavantaj era legat de statutul de chiriaș. Fiind chiriaș, nu poți aplica pentru finanțări, fiind neeligibil…

Dintr-un alt unghi, am fost nevoiți să apelăm la parteneri pentru unele evenimente. Când ai, nu știu, un festival, o conferință, o lansare de carte, uneori trebuie să te duci la teatru, să apelezi la filarmonică, la universități pentru o aulă. Din fericire, am găsit aproape întotdeauna ajutor la instituțiile partenere din Bacău și vreau să le mulțumesc și pe această cale celor care ne-au fost aproape când a fost cazul. Când e spațiul tău, e mult mai ușor. Plus că se fidelizează publicul, se creează chiar o rutină. Un fel de relație. De asta e important să ai un sediu al tău, o identitate a ta. E important ca oamenii să te plaseze în timp, în spațiu, să te asocieze cu ceva.

Fără un sediu propriu, adecvat, nu poți gândi o dezvoltare pe termen mediu sau pe termen lung a colecțiilor, a spațiilor de depozitare, cu tot ce presupune asta. Din exterior, pare simplu. Lumea spune: „Ce mare brânză să fii bibliotecar, ce mare lucru să împrumuți cărți!”. Nu e chiar așa. Nici eu n-am știut asta până să vin la bibliotecă, până n-am discutat cu colegele cu experiență, care mi-au explicat că, din momentul în care apare o carte, până să poată să o împrumute un cititor, sunt 17 etape!

Last but not least, sunt și condiționări legate de resursa umană. Salariile în cultură nu sunt atât de ofertante încât să ai cei mai buni oameni pe care i-ai dori. Deși declarate mereu priorități, cercetarea, cultura și educația sunt mereu la coadă și atunci e greu să aduci specialiști, să-ți completezi echipa cu personal care să față provocărilor actualității. Pentru că una e biblioteconomia de tip clasic, foarte serioasă de altminteri, și altele sunt nevoile prezentului și ale viitorului. Lumea se schimbă și au apărut meserii/specializări noi, unde suntem descoperiți. De multe ori trebuie să apelăm la colaboratori externi, să externalizăm servicii sau să recurgem la parteneriate ca să putem suplini lipsurile de felul ăsta.

Laura Huiban: De ce s-a ales clădirea muzeului de istorie ca nou sediu al bibliotecii?

Adrian Jicu: Fiind o decizie a Consiliului Județean Bacău, nu pot răspunde eu la această întrebare. Îmi place să cred că au contat rezultatele noastre, ceea ce am reușit să facem din 2017, de când biblioteca a devenit o instituție vie, prezentă în viața comunității, cu o imagine excelentă la nivel local și național. Ne-a bucurat că biblioteca a fost aleasă să funcționeze într-un spațiu central, modern, unde să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Am perceput-o ca pe un semn de apreciere și de încredere, ceea ce ne motivează pentru că așteptările sunt foarte mari, pe măsura investiției. Într-o lume a austerității și a tăierilor, în care școala și cultura sunt mereu sacrificate, e mare lucru că se face o bibliotecă modernă, cum puține s-au făcut în România după 1989.

Laura Huiban: Care este valoarea investiției pentru proiectul de reabilitare și reamenajare a spațiului în care va funcționa biblioteca?

Adrian Jicu: Valoarea proiectului este de 32.208.842 de lei, inclusiv TVA.

Laura Huiban: Ce costuri se acoperă din suma asta?

Adrian Jicu: Tot ce înseamnă reabilitarea clădirii (termic, energetic, montare sisteme de încălzire performante, energie verde, panouri solare, pompe etc.). Au fost și lucrări de consolidare a clădirii. Nici eu nu știu exact detaliile tehnice, fiindcă nu m-am ocupat partea de proiectare și de execuție. Dar știu că proiectul include și un miniparc, plus dotări complete: mobilier nou, tehnologia aferentă unei biblioteci moderne, cum ar fi un scanner ultra-performant pentru digitizare, calculatoare, totemuri pentru informații etc.

Laura Huiban: Din ce surse sunt aceste fonduri investite?

Adrian Jicu: Sunt fonduri europene, PNNR, 18.759.000 de lei, și contribuții proprii din partea Consiliului Județean, în valoare 2.995.000. Toate datele astea sunt publice pe site-ul Consiliului Județean Bacău, finanțatorul în subordinea căruia este biblioteca, și pe site-ul bibliotecii.

Laura Huiban: Ce înseamnă, la nivel de personal, schimbarea aceasta? Rămâne aceeași echipă?

Adrian Jicu: Rămâne aceeași echipă, pentru că legislația nu permite angajări, iar posturile sunt blocate, după cum se știe, de câțiva ani. Ne vom descurca însă cu echipa pe care o avem. Evident că vor mai fi schimbări interne: actualizarea organigramei, redistribuirea de sarcini de lucru ș.a.m.d.. Activitatea trebuie flexibilizată. Funcționăm așa de 20 de ani și e normal, în orice domeniu, ca după un anumit interval să vii cu niște schimbări, să te adaptezi, să ieși din zona de confort.

Laura Huiban: Mai aduce și un alt tip de schimbare această mutare, în afară de cele menționate deja?

Adrian Jicu: Mutarea va veni la pachet cu o schimbare de „identitate vizuală”, dar și cu o schimbare de abordare. Nu foarte mare, pentru că eu zic că am făcut ceea ce trebuie, iar biblioteca din Bacău are o imagine foarte bună la nivel național. Sunt puține biblioteci din țară care se pot compara cu Bacăul la capitolul evenimente culturale și educaționale.

Trebuie să ținem însă pasul pe partea de digitizare, unde suntem puțin în urmă. Vom avea două sau trei echipe care să digitizeze cărțile vechi, de patrimoniu, și, pe altă parte, publicații băcăuane reprezentative. S-a început, destul de timid, dar acum, având tehnologia la îndemână, va trebui să intensificăm activitatea asta. Adică să venim cu ceea ce avem legat de patrimoniul băcăuan, de cultura locului, de identitatea unor așezări, începând cu Bacăul, dar și cu orașele și comunele din județ, pentru că suntem bibliotecă județeană. Pe componenta asta trebuie insistat, dar e un proiect de ani de zile. Pe care îl vom face.

Laura Huiban: Câte filiale mai are biblioteca în Bacău?

Adrian Jicu: Filiale au rămas două. Una la Orizont, Filiala „Miorița”, și una în partea de sud a Bacăului, pe strada Bicaz, aflată și ea în proces de modernizare.

Laura Huiban: În contul aceluiași proiect de amenajare a noului sediu central al bibliotecii?

Adrian Jicu: Nu, e pe o altă linie de finanțare. E un proiect în care sunt prinse 15 biblioteci comunale și orășenești din județul Bacău. Toate vor fi modernizate, dotate cu tehnologie de ultimă oră, pentru că în localitățile mici e foarte greu. Colegii bibliotecari de acolo duc o luptă, uneori disperată, pentru a ține deschisă o bibliotecă, pentru a putea să-i ajute pe copiii de acolo. Prin acest proiect ele și comunitățile unde își desfășoară activitatea vor primi o gură de oxigen.

Laura Huiban: Care sunt dificultățile cu care vă confruntați în procesul acesta de mutare? Și în ce fel vor afecta relația cu cititorii?

Adrian Jicu: Sunt destule. E complicat și dacă te muți dintr-un apartament în altul sau dacă îți renovezi casa. Dificultățile sunt legate de birocrație și de inerție. Inevitabil apar probleme și întârzieri, pe care nu le poți anticipa/evita. Un alt dezavantaj este legat de relația cu cititorii. În intervalul acesta de tranziție, dintr-un spațiu în celălalt, pierdem cititori. Cred însă că cine citește cu adevărat nu va renunța. Speranța noastră este că vom recupera în momentul în care o să reluăm activitatea cu publicul. Sunt convins că acolo va veni multă lume. Am văzut asta la Onești, de când biblioteca de acolo a fost redeschisă.

Laura Huiban: În momentul în care vorbim, e suspendată temporar activitatea sediului actual al bibliotecii cu cititorii?

Adrian Jicu: Da, aici în parc primim doar cărțile care sunt de returnat. Dar cititorii pot împrumuta cărți de la Filiala „Miorița” de la Orizont.

Laura Huiban: Apropo de evoluție tehnologică, au venit vreodată cititorii cu solicitări care nu reprezintă actualitatea bibliotecii?

Adrian Jicu: Nu știu dacă sunt neapărat moderne, dar primim, spre exemplu, telefonic sau pe adresa de e-mail, întrebări de felul: „Aveți revista X, apărută la Bacău, în anul Y?”. Ne-a sunat cineva din Franța, un cercetător, care vrea să facă o carte despre Moldova, despre România de acum 100 și ceva de ani, și a găsit pe site-ul nostru, în baza noastră de date, revista respectivă. Și atunci am scanat-o, i-am trimis-o ca să-și poată face cercetarea respectivă. Sigur, specialiști sau cercetători de felul ăsta sunt destul de puțini. Sunt oameni pasionați, care vor să facă monografia școlii unde au învățat sau a comunei în care s-au născut. Pe zona asta, există oameni foarte, foarte interesanți, care, de ani de zile, fac săpături în ceea ce înseamnă cultura acestor comunități. E o încântare să stai de vorbă cu asemenea enciclopedii vii.

„Eu mi-aș dori, în primul rând, cititori.”

Laura Huiban: Ce anume din facilitățile unei biblioteci din străinătate, cu mai multe resurse financiare, să zic, vă doriți să aibă Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău?

Adrian Jicu: Sunt realist și înțeleg prea bine că nu ne putem compara niciodată cu o bibliotecă din Finlanda, din Australia sau chiar din China. Vom avea facilități moderne, mult peste ceea ce au majoritatea bibliotecilor din România. Pe lângă asta, eu mi-aș dori cititori/utilizatori. Mai bine zis oameni, fiindcă biblioteca e legată de spiritul uman. oameni. Să nu uităm ce spunea regele Ferdinand: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa!” E la fel de valabil pentru o bibliotecă.

Trăim într-o lume în care informația se află „la un click distanță”. Dacă acum 50 de ani informația însemna să stai într-o arhivă sau într-o bibliotecă și să petreci, știu eu, săptămâni întregi ca să dai de o frază, să dai de o informație, acum ChatGPT, Google sau orice alt motor de căutare îți dă informația respectivă în câteva secunde. Însă pe cât e de accesibilă, pe atât e de fragilă… Să nu uităm că trăim în epoca fake news-urilor și a dezinformărilor. Și aici e o problemă care ține de educație, de nevoia unei gândiri critice, pentru a putea decela, pentru a putea înțelege. Bun, am informația la un click distanță, pe telefon sau pe calculator, dar în momentul în care am găsit-o, apar alte câteva provocări. 1. Este ea reală sau nu? 2. Mă pot baza sau nu pe ea? 3. Cum o intrumentalizez? Ce fac cu ea? Informația asta, care vine foarte repede, pleacă la fel de repede. Ea e fragilă și ca modalitate de a o conserva, dar și ca modalitate de a o filtra. Discut chestiunea asta cu studenții mei, cărora le spun: „Bun, ați găsit informația asta, dar ea trebuie integrată în ceea ce știm noi, trebuie înțeleasă, lucrurile trebuie decantate. Dacă le iei doar așa, în viteză, pe principiul copy-paste, noi nu suntem mai câștigați, e o iluzie a cunoașterii. Facilitatea asta este amăgitoare. Faptul că găsim foarte repede informațiile e benefic, dar vine și cu niște riscuri. Suntem bombardați cu informații și trebuie să știm cum procedăm. Mă gândesc mai ales la tineri, care primesc infinit mai multă informație decât primeam noi la vârsta adolescenței, dar nu știu în ce măsură apucă să o proceseze…

S-a trecut de la cultura tiparului la cultura postărilor pe Facebook, apoi la dominația imaginii pe Insta, la imagine, și, acum, la epoca video, în Tik-Tok. Ce urmează cu AI-ul rămâne de văzut/trăit… O să aflăm foarte repede, după cum văd că evoluează lucrurile. Sunt dezbateri și la nivel național și la nivel internațional legate de rostul bibliotecii în vremurile astea. Acum 100 de ani, lucrurile erau foarte clare. În condițiile în care cărțile erau puține și greu accesibile, o bibliotecă era esențială ca depozit de carte. Te duceai acolo și găseai nu știu câte volume. Acum lucrurile nu mai stau așa și nu mă pot hazarda să fac pronosticuri…

„Cărțile au această capacitate nu doar de a ne informa, ci și de a ne forma”

Laura Huiban: Cum vă simțiți ca director bibliotecă, ca scriitor sau ca profesor, în această era a inteligenței artificiale? Vă puneți uneori întrebări despre rost, identitate sau sunteți foarte liniștit în privința asta?

Adrian Jicu: Nu, liniștit n-ai cum să fii, indiferent cine ești, indiferent în ce domeniu activezi. E nevoie să ne punem întrebări. Oamenii și-au pus întrebări dintr-astea și în Antichitate, și în Evul Mediu, când se temeau că vine sfârșitul lumii, foametea, ciuma, mai știu eu ce… Oamenii și-au pus întrebări și în zorii modernității, când se temeau că motorul cu abur o să-i nenorocească și o să-i lase pe drumuri. Oamenii și-au pus întrebări și sub regimurile totalitare, căutând libertatea. În mod firesc, ne punem și noi. Eu nu sunt adeptul unor scenarii apocaliptice, gata, a venit AI-ul, nu mai avem ce căuta pe lumea asta. Ce să facem, să stingem lumina, să plecăm în munți, să ne retragem în pustiu? Nu! Sunt niște neliniști, sunt niște curiozități, dar vor fi și soluții. Încerc și eu să înțeleg încotro mergem, ce se întâmplă cu lumea și cu noi. N-am prea multe răspunsuri. De fapt, e foarte periculos să crezi că le știi pe toate sau să spui: „Asta nu mă privește, asta nu-i treaba mea, nu-mi bat eu capul”.

Eu cred totuși că o bibliotecă și cărțile ei (indiferent că vor fi în format digital sau în alt format) rămân foarte importante pentru că te ajută să înțelegi, să gândești, ceea ce AI-ul nu face. Nu știu dacă ați sesizat, dar tehnologia (care ne face viețile mai ușoare) ne și păcălește. Iau un exemplu banal, Waze-ul sau Google Maps-ul, aplicații care îți ușurează viața când mergi undeva. Pleci la drum, ai pornit dispozitivul, te duce exact la destinație, pe drumul cel mai scurt sau cel mai rapid, în funcție de opțiunea selectată. Dar tehnologia asta atrofiază cumva simțurile. Sigur că e foarte comodă, e foarte utilă, dar asta vine cu niște costuri de care nu știu dacă ne dăm seama. Mă tem că acest confort trebuie decontat într-un fel sau altul. Nu cumva asta va avea efecte pe termen mediu și lung, asupra felului nostru de a fi? Mie îmi place foarte mult Mihnea Măruță, care, în cărțile și în intervențiile publice, are interogații de felul acesta, legate de relația între cunoașterea de tip clasic și ceea ce înseamnă cunoașterea de tip nou. Întotdeauna sunt plusuri și minusuri. Și atunci nu pot rămâne nepăsător. Asta mă preocupă și ca individ, și ca părinte, și ca profesor, și ca scriitor, și ca director de bibliotecă, și așa mai departe.

Laura Huiban: V-am perceput mereu ca pe un om modern, chiar în relație cu evenimente culturale, deci raportarea asta la realitatea tehnologică, cu un tip de curiozitate intelectuală, pare să confirme.

Adrian Jicu: Eu modern? Nu știu ce să zic… Întâi că nu știu ce mai înseamnă „modern”. E o dezbatere neîncheiată, cu bibliografie, cu tot tacâmul…Eu nu m-am perceput și nu mă percep ca un om modern. Sunt, vorba lui Eugen Simion, în ariergarda avangardei. Am o anumită prudență, dar, pe de altă parte, am și o anumită deschidere. Sau îmi place să cred că am deschiderea asta. Dacă îți pierzi curiozitatea, ești pierdut. Nu pot să-mi imaginez un intelectual sau chiar un om care să nu fie curios. Lipsa de curiozitate e un semnal care mă face atent. E trist dacă ne pierdem curiozitatea, e trist dacă ne pierdem spiritul ludic, e trist dacă ne pierdem umorul. Sunt lucruri care, pentru mine, rămân fundamentale, indiferent încotro se va duce lumea, tehnologia ș.a.m.d.. Și cred că asta se învață, în primul rând, din cărți. Cărțile, așa demodate cum le consideră unii, au această capacitate nu doar de a ne informa, ci și de a ne forma. Nu doar intelectual, nu doar cognitiv, cum se spune, ci mai ales ca poziționare în lume, ca atitudine față de celălalt, ca empatie.

Laura Huiban: Citiți pe Kindle sau doar pe carte în format clasic?

Adrian Jicu: Când n-am încotro, am un Kindle pe care îl folosesc. Dar, să fiu sincer, nu m-am împrietenit foarte tare cu el. Sunt un cititor de modă veche. Spuneați că sunt un om modern. Uite că la acest capitol nu sunt chiar așa modern… În ceea ce privește cititul, am niște apucături de om vechi. Sunt tabietliu, prefer hârtia, îmi place să pun o cafea tare lângă, să folosesc markerul și creionul. Îmi fac notițele, sublinierile, punctez ceea ce știu că mă interesează. Ăsta este un alt motiv pentru care citim: bucuria asta de a descoperi lucruri sau de a face asocieri la care nu te-ai gândit. De asta prefer cititul în format clasic, cu chestia aia senzorială, cu atingerea hârtiei, cu mirosul de cerneală, cu fișele de lectură sau cu sublinierile de rigoare. Dar asta nu înseamnă că, în anumite situații, nu citesc pe laptop sau că nu ascult un audio-book.

Laura Huiban: V-ar plăcea să aveți un robot inteligent în relația cu cititorii bibliotecii, la noul sediu?

Adrian Jicu: Ne-am gândit, pentru mutare, dacă e sau nu e cazul. E atractiv, mi-a plăcut ideea până la un punct, dar, punând în balanță costurile și beneficiile, cred că sunt lucruri mai importante pe care le poate face o bibliotecă. Da, bun, pui un robot în holul bibliotecii. Și ce rezolvi? Sigur că inițial ar atrage. Dar după aceea? Nu știu dacă se justifică o cheltuială de felul ăsta. Îți aduce mai mulți cititori? Nu cred…

Laura Huiban: Dar ce v-ar plăcea să aveți?

Adrian Jicu: Asta e o întrebare grea, fiindcă te îmbie să visezi. Ceea ce nu e rău, deși mulți spun că trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Trebuie și nu prea. Fiindcă riscăm să rămânem încremeniți acolo. Trebuie să credem că putem face ceva pentru comunitatea în care trăim, trebuie să credem în puterea cărților și în ideea de frumos. Dar să nu fac filosofie și să răspund cinstit: mi-aș dori să facem o treabă bună în slujba băcăuanilor.

Un grav accident rutier s-a produs, joi seară, în intersecția străzilor Mioriței și Bradului din municipiul Bacău, după ce două autoturisme au intrat în coliziune violentă, unul dintre ele fiind proiectat pe trotuar.

Spitalul Județean de Urgență Bacău a prezentat, în cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie, un robot ortopedic avansat destinat intervențiilor de protezare a genunchiului, șoldului și umărului, într-un proiect aflat în fază de evaluare și testare.

Reprezentanții unității medicale susțin că introducerea tehnologiei asistate robotic ar putea reprezenta un pas important în modernizarea serviciilor ortopedice și în creșterea preciziei intervențiilor chirurgicale.

Potrivit conducerii spitalului, sistemele robotice permit o planificare mai exactă a operațiilor și o personalizare a intervenției pentru fiecare pacient, ceea ce poate contribui la poziționarea optimă a implanturilor, reducerea traumatismelor tisulare și o recuperare mai rapidă.

Managerul SJU Bacău, ec. Ion-Marius Savin, a declarat că proiectul face parte din strategia de dezvoltare a serviciilor medicale moderne în cadrul spitalului.

„Ne propunem să aducem la Bacău cele mai moderne tehnologii medicale și să oferim pacienților acces la tratamente la cele mai înalte standarde. Medicina viitorului se construiește astăzi, iar SJU Bacău trebuie să fie parte activă a acestei transformări”, a afirmat acesta.

Conducerea unității medicale a evidențiat și implicarea echipei Secției de Ortopedie și Traumatologie, coordonată de dr. Radu Panfil, medic șef al secției, în procesul de implementare și evaluare a noii tehnologii.

Potrivit reprezentanților spitalului, proiectul ar putea deschide perspective pentru dezvoltarea serviciilor ortopedice la standarde comparabile cu cele ale marilor centre medicale europene și ar reprezenta o investiție atât în performanța actului medical, cât și în siguranța pacienților.

În zi de mare sărbătoare creștină – Înălțarea Domnului – la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, grija pentru pacienți a însemnat mai mult decât un act administrativ, transformându-se într-un gest de respect și apropiere față de cei aflați în suferință.

Conducerea unității medicale a pregătit pentru pacienți un meniu special, menit să aducă nu doar hrană, ci și o atmosferă de sărbătoare și normalitate în saloane. Preparatele au fost atent pregătite și servite în condiții speciale, astfel încât pacienții internați să simtă că această zi importantă nu trece neobservată.

Meniul festiv a inclus preparate tradiționale și deserturi specifice perioadei pascale, într-un demers prin care personalul spitalului a dorit să transmită că empatia și atenția față de pacient rămân esențiale în actul medical.

Reprezentanții unității medicale subliniază că, dincolo de tratamente și proceduri, contează și grija față de starea sufletească a celor internați, mai ales în zilele cu încărcătură spirituală aparte.

Gestul a fost apreciat de pacienți și aparținători, contribuind la crearea unei atmosfere calde și apropiate într-o zi importantă pentru comunitatea creștină.

Tragedie într-o unitate de învățământ din județul Bacău.

Casa Memorială „Nicu Enea” va participa sâmbătă, 23 mai, la ediția 2026 a Noaptea Muzeelor 2026, oferind publicului o serie de activități culturale dedicate memoriei pictorului Nicu Enea. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 18:00 – 01:00, iar accesul vizitatorilor va fi gratuit.

Punctul central al programului va fi expoziția foto-documentară „Ipostaze din viața lui Nicu Enea”, care reunește fotografii rare de arhivă, documente și mărturii vizuale despre viața și activitatea artistului. Organizatorii anunță că expoziția își propune să readucă în atenția publicului legătura profundă dintre pictor și orașul Bacău, precum și sensibilitatea artistică ce i-a definit opera.

Vizitatorii vor putea descoperi momente importante din biografia lui Nicu Enea și vor avea ocazia să exploreze universul creator al artistului, considerat una dintre personalitățile reprezentative ale artei românești.

Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, cu sprijinul Consiliul Județean Bacău. Reprezentanții instituției precizează că inițiativa urmărește transformarea Nopții Muzeelor într-o experiență culturală accesibilă tuturor generațiilor și un prilej de promovare a patrimoniului local.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au desfășurat, în perioada 19-20 mai, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, oamenii legii au verificat peste 80 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere.

Totodată, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare, ca măsuri complementare dispuse conform legislației în vigoare.

Unul dintre cele mai grave cazuri depistate în trafic a avut loc în comuna Berești-Tazlău, unde un echipaj de poliție a surprins un tânăr de 19 ani conducând un autoturism cu viteza de 144 km/h, cu 94 km/h peste limita legală admisă pe acel sector de drum.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.050 de lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

Polițiștii reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de drum, pentru prevenirea accidentelor rutiere și protejarea vieții tuturor participanților la trafic.

În fiecare an, odată cu marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului, România marchează și Ziua Eroilor, una dintre cele mai importante zile dedicate memoriei celor care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea națională. În anul 2026, această zi a fost celebrată în Bacău printr-un complex de manifestări, pe timp de trei zile – 19-21 mai 2026. Marți, 19 mai, la Cercul Militar, a avut loc un simpozion organizat de Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria”, miercuri, 20 mai, a avut loc ediția a VII-a a „Marșului pentru Eroi”, organizat de Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, în parteneriat cu Protoieria Bacău, cu Parohia Ortodoxă Lazaret și Asociația Cultul Eroilor – Filiala Bacău și cu 30 de instituții de învățământ din municipiu, iar joi, 21 mai, în Cimitirul „Eternitatea” (Cimitirul Central) a avut loc ceremonialul depunerii de coroane la Monumentul Eroilor.

În fiecare an, în a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătorim Ziua Eroilor (dată stabilită prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920). În această zi celebrăm ostașii și luptătorii români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru dobândirea și păstrarea independenței naționale, întregirea neamului și perpetuarea credinței strămoșești, afirmarea demnității și libertății poporului.

Decizia ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită de Înălțare datează din perioada de după Primul Război Mondial, când România, profund marcată de pierderile umane ale războiului pentru întregirea neamului, a dorit să lege comemorarea eroilor de una dintre cele mai importante sărbători creștine. În anul 1920, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, această zi a fost consacrată pomenirii eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

Ulterior, prin diferite acte normative și tradiții păstrate peste decenii, Ziua Eroilor a devenit un simbol al recunoștinței naționale față de soldații și luptătorii care au murit în războaiele purtate de România – de la Războiul de Independență din 1877, până la cele două războaie mondiale și misiunile militare contemporane.

Ziua Eroilor rămâne, dincolo de ceremonial și discursuri, o lecție de memorie colectivă și de respect pentru istorie. Este momentul în care generațiile de astăzi își pleacă fruntea în fața celor care au pus mai presus de propria viață idealurile de libertate și unitate ale României.

Lecții de istorie și recunoștință la simpozionul dedicat Zilei Eroilor

Prima zi a programului de manifestări dedicate celebrării Zilei Eroilor 2026 a aparținut unui simpozion organizat la Cercul Militar din Bacău, la care au participat reprezentanți ai Protopopiatului Ortodox Bacău, reprezentanți ai unor unități militare băcăuane, între care comandorul Virgil Iftode – locțiitorul Comandantului Garnizoanei Bacău și Șef de Stat Major, reprezentanți ai unor organizații ale militarilor activi sau în rezervă și retragere, profesori și elevi de la Colegiul Național „Ferdinand I”. A fost prezent și Consilierul local Ilie Bîrzu.

Simpozionul a fost precedat de intonarea Imnului de Stat și a Imnului Eroilor, interpretate de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, după care s-a păstrat un moment reculegere în memoria membrilor Filialei „Cultul Eroilor” Bacău trecuți la Domnul.

Manifestarea a fost moderată de Dănuț Voicu, Președintele Filialei Județene „Cultul Eroilor”. Au susținut alocuțiuni general (rtr.) dr. Vasile Jenică Apostol, Președintele de onoare al Filialei județene a ANCE („Jertfa grănicerilor în cea de-a treia bătălie de la Oituz”), Prof. Mihaela Savin, Colegiul Național „Ferdinand I” („Sub semnul Eroilor crește o generație puternică”), istoricul militar Sorin Grumuș („Epopeea Eroului Necunoscut”), col. (rtr) Costel Ciupercă, Președintele Filialei „General Nicolae Șova” Bacău a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, și Dănuț Voicu.

De asemenea, Părintele Răzvan-Dimitrie Radu a transmis participanților mesajul Protopopului de Bacău, PC Părinte Eugen-Ciprian Ciuche, iar criticul de artă și muzeograful Iulian Bucur a transmis salutul conducerii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

La final, muzica Militară a prezentat un scurt program de imnuri și marșuri militare.

Gr. (rtr) dr. Vasile Jenică Apostol: „Am participat la noi momente de adâncă vibrație patriotică, în care ne înclinăm cu venerație în memoria eroilor români din toate timpurile, a Măriei Sale, Ostașul Român, erou din toate vremurile, pentru demersul lor istoric, legendar de apărare a independenței și suveranității țării, a integrității ei teritoriale, a ființei naționale a poporului român și a celorlalte valori fundamentale ale acestuia. Într-un moment de inspirație, printr-un Decret-lege, în anul 1920 s-a stabilit ca în ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos la ceruri să fie sărbătorită și Ziua Eroilor. A fost un moment de inspirație pentru că și eroii noștri, când și-au dat viața, s-au înălțat la ceruri. România este una din țările care are mulți eroi, dar numărul celor necunoscuți este incomparabil mai mare decât al celor cunoscuți.

Între ei, grănicerii au fost unii dintre cei mai bravi luptători din armata română. Au participat la toate acțiunile militare, dar faptele lor de eroism au fost mai puțin, să zic așa, subliniate, mai puțin evidențiate. Au fost trimiși în bătălia catastrofală de la Turtucaia, la Dunăre, carne de tun împotriva bulgarilor. Au contribuit în Primul Război Mondial, în toamna anului 1916, în cele mai importante bătălii. Până în iarna anului 1916-1917, efectivele unităților de grăniceri au fost înlocuite de două ori. Aveau o unitate de 1.500-2.000 de oameni, dar în campanie piereau toți și efectivele erau reîmprospătate cu recruți sau rezerviști aduși din altă parte. Piereau din cauza unor greșeli de comandament, din cauza unor orgolii și neînțelegeri între capii armatei.”

Prof. Mihaela Savin: „«Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții» – spunea Nicolae Iorga. Prin acesta trebuie să înțelegem că este o lege fundamentală: fără trecut nu există identitate, fără memorie nu există continuitate. De aceea ne-am aflat aici, nu doar pentru a respecta o tradiție sau pentru a împlini o solemnitate oficială. Ci pentru a ne opri măcar pentru câteva clipe din graba prezentului și pentru a ne întreba, cu sinceritate, cine a făcut posibilă libertatea de care ne bucurăm astăzi și a apărat demnitatea acestui popor? Cine a făcut ca noi, cei de acum, să putem vorbi despre viitor într-o țară liberă? Răspunsul îl găsim în jertfa eroilor. Ziua eroilor nu înseamnă doar coroane de flori depuse, discursuri sau ceremonii, înseamnă memorie vie, înseamnă recunoștință. Înseamnă întâlnirea dintre generații în fața unui adevăr simplu și profund. Libertatea nu este un dar primit fără preț, ea a fost câștigată, apărată și păstrată prin sacrificiu în spatele fiecărui nume. În scris, pe un monument, se află un om, un fiu, o fiică, un elev, poate un tânăr care a avut visuri, speranțe și care, într-un moment decisiv, a ales patria mai presus de sine. Aici se află marea lecție a zilei de astăzi pentru militari. Eroismul înseamnă onoare, disciplină și credință în datorie. Pentru profesori, el înseamnă misiunea de a forma caractere pentru oficialități, responsabilitatea față de Comunitate, iar pentru tineri, eroismul trebuie să devină mai mult decât o lecție de istorie. Trebuie să devină o lecție despre demnitate, curaj și apartenență, de a-i învăța pe tineri să respecte trecutul. Nu înseamnă a-i ține prizonieri în el, înseamnă a le oferi rădăcini, înseamnă a le arăta că identitatea nu se construiește doar din aspirații, ci din memoria celor care au făcut posibil drumul de astăzi. Un tânăr care își cunoaște istoria va privi altfel Drapelul, va înțelege profund pacea, va respecta mai sincer libertatea, va ști că apartenența la această națiune nu este doar un drept, ci o responsabilitate. Istoria României nu s-a scris ușor, s-a scris cu sacrificiu în războaie, în lupte pentru independență. În momente de restriște, în clipe în care oamenii obișnuiți au devenit eroi tocmai pentru că au ales să nu renunțe. De aceea, Ziua Eroilor nu este doar despre trecut.”

Sorin Grumuș: „Primul Război Mondial a fost un război al Tranșeelor, al luptelor de pe poziții, iar noi, aici, în 1917, am reușit să ținem România întreagă. În Franța, în 1920, încep demersurile pentru construirea de monumente dedicate eroilor Primului Război Mondial, iar tot în Franța, în același timp și în Anglia, se pune problema Eroului Necunoscut, pentru că la mai mult de jumătate din zeci de milioane de oameni care au pierit nu le era cunoscută identitatea. România se încadrează în avangarda acestui proces încă din 1920. Demarează acest proces, astfel încât în 17 mai 1923 are loc un moment emoționant: o ceremonie militar-religioasă deosebită, la Mărășești, unde sunt alese zece sicrie și se aduce un omagiu și eroismului băcăuan, pentru că din cele 330.000 de victime ale războiului, 80.000 de ostași români își dorm somnul de veci în opere comemorative și în cimitire aflate pe raza județului Bacău. Nu este întâmplător că din cele zece sicrie aliniate la în fața criptei de la Mărășești, trei sunt din zona Bacăului. Ceea ce ne face să credem că atunci când tânărul elev de liceu militar Amilcar Săndulescu elev premiant, orfan de război, al cărui tată murise în război, cu merite deosebite la învățătură, a ales dintre cele zece sicrie unul singur, a îngenuncheat în fața sicriului cu numărul 4, a pus mâna pe el și a spus: «Acesta este tatăl meu. Doamne Dumnezeul meu, păzește eroii neamului românesc și pe tatăl meu!».”

Col. (rtr.): Costel Ciupercă: „Bacăul și Moldova întreagă au dat României ostași, comandanți, martiri și eroi, care au scris cu sângele lor pagini de neuitat în Cartea Neamului. De pe aceste meleaguri au plecat la datorie generații întregi de fii ai Moldovei, crescuți în cultul credinței, al muncii și al dragostei de țară. Ei au adus cu ei în tranșee glasul clopotelor de la Biserica Precista, liniștea Bistriței, demnitatea satelor Moldave și puterea morală a unei comunități care nu și-a pierdut niciodată nădejdea. Astăzi, în această zi de adâncă trăire sufletească, ne plecăm frunțile în fața celor care au apărat cu prețul vieții ființa națională, Libertatea și demnitatea României. Eroii noștri au ridicat, prin sacrificiul lor, temelia unei țări libere, demne și respectate.”

Dănuț Voicu: „Este un prilej fericit pentru comemorarea tuturor eroilor neamului românesc, fără deosebire de naționalitate sau confesiune. Faptele lor de arme au rămas adânc înrădăcinate în conștiința ființei noastre, ca fiind expresia deplină a eroismului național. Amintirea lăsată de sacrificiul tuturor acestor păzitori ai hotarelor românești, morți la datorie în serviciul Armatei Române, se păstrează și trebuie păstrată în memoria colectivă a acestui neam. Pentru noi toți, Ziua Eroilor nu trebuie să constituie doar ocazia comemorativă de omagiere a celor care și-au sacrificat viața pentru neam și patrie, ci ar trebui să fie o zi de angajament solemn că luptăm mai departe pentru apărarea identității spirituale și naționale a poporului nostru.

Îndemnăm toți fiii și fiicele neamului să nu uite niciodată jertfa înaintașilor și faptul că poartă pe umeri crucea acestui neam și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice. Iar omagierea și pomenirea tuturor celor care s-au jertfit pentru drepturile și libertățile de care beneficiem astăzi sunt acte necesare fiindcă, oricât i-am venera, niciodată nu va fi prea mult.

Avem datoria sfântă de a păstra neatinsă moștenirea lăsată de cei ce s-au sacrificat pentru înfăptuirea ei și de a o îmbogăți prin demnitatea faptelor noastre. Fapte izvorâte din convingerea fermă că această moștenire sacră ne obligă perpetuu, ne consolidează sănătatea morală și ne sporește mândria de a fi români. Fiind nemuritori prin sentimentul dăinuirii ce ni-l insuflă neîncetat, eroii neamului ne cultivă spiritul dragostei de țară devenind unificatori în posteritate, eterni inspiratori ai generozității noastre și iubirii de ceilalți. Mai mult, sădesc în noi speranța că, la nevoie, le putem urma exemplul.”

Marșul pentru Eroi: „Sub semnul Eroilor crește o generație puternică!”

Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, în parteneriat cu Protoieria Bacău, cu Parohia Ortodoxă Lazaret, cu Asociația Cultul Eroilor – filiala Bacău și cu peste 20 de instituții de învățământ din municipiu, au organizat, miercuri, 20 mai 2026, „Marșul pentru Eroi”, eveniment dedicat comemorării celor care s-au jertfit pentru țară și desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop al Romanului și Bacăului Ioachim.

Evenimentul a început în Parcul Catedralei Ortodoxe din Bacău, de unde coloanele de peste 2500 de participanți, în frunte cu preoții, cu profesorii elevilor participanți și cu reprezentanții Filialei Județene „Cultul Eroilor”, s-au deplasat spre Parohia Ortodoxă „Lazaret”. Coloana a fost însoțită de o caravană din difuzoarele căreia s-au auzit imnuri și marșuri dedicate manifestării.

În incinta Parohiei Lazaret a avut loc o Ceremonie publică, o manifestare care a debutat cu intonarea Imnului Național (interpretat de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău) și cu un ceremonial religios de comemorare a eroilor, oficiat sub protia PS Teofil Trotușanul – Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Cu acest prilej, au fost rostite alocuțiuni oficiale, urmate de un moment artistic prezentat de elevii băcăuani, iar la final au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii Lazaret, pe acordurile Imnului Eroilor.

Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea”

Chiar în ziua Praznicului Înălțării Domnului, joi, 21 mai 2026, în Cimitirul „Eternitatea” (Cimitirul Central) din Bacău este celebrată Ziua Eroilor printr-un moment solemn de recunoștință dedicat celor care și-au jertfit viața pentru credința, libertatea și unitatea națională.

La manifestare vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Garnizoanei Bacău și ai Filialei Județene „Cultul Eroilor”.

După un serviciu religios săvârșit de preoți ortodocși și romano-catolici, vor fi rostite alocuțiuni din partea reprezentanților oficiali și de către Dănuț Voicu, Președintele Filialei „Colonel Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

La final, la Monumentul Eroilor vor fi depuse coroane de flori.

Petru Done, UZPR Bacău

‒ Parincea e în sărbătoare: creștinii prăznuiesc azi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, patronii bisericii din satul reședință de comună. E hram (cuvânt cu biografie rotundă: a intrat în limba română prin Mineiul din 1776, adică acum un sfert de veac) și măcar pentru acest dialog al nostru, timpul e silit să ne dea ascultare. Doamnă Mina Drogu, cum ați prezenta Parincea creștinească? 

‒ Hristos S-a înălțat! Cinste lor, cinste lor, eroilor! Bun venit la hram! Astăzi întreaga comunitate, „Parincea creștinească” adică, se bucură de Înălțarea Domnului, omagiază Ziua Eroilor ‒ zi de respect, tăcere și reculegere ‒ și prăznuiește pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena. Spiritul de ospitalitate este la el acasă; cu câteva zile înainte au început curățenia generală și înfrumusețarea în zona publică centrală a satului, prin grija „gospodarului comunei”, primarul Sorin Roșu, aflat la al patrulea mandat de demnitate publică; în ultimele trei, edilul nostru. Fiecare gospodar și-a înfrumusețat curtea și casa, a tuns iarba și arbuștii, iar gospodinele au început pregătirile culinare (hramul implică mese, la care sunt așteptați oaspeți și din alte sate, rude și prieteni. Apoi creștinii participă la rânduiala religioasă, încununată cu Sfânta Liturghie. În prima zi de după hram, ne pomenim morții, prilej cu care aducem un omagiu bine meritat tuturor celor care s-au jertfit pentru țară, libertate și idealuri naționale. După slujba specială, se merge în cimitirul satului împreună cu preotul, care trece pe la fiecare mormânt. În semn de respect și apreciere, se roagă pentru cei dragi adormiți și împart bucate, trăind împreună momente de aducere aminte. Fiind și Înălțarea Domnului, printre bucate se împart pască, cozonac și ouă roșii. Parincea creștinească, cu cele zece sate componente, după ultima organizare administrativă din 1968, dispune de două parohii ortodoxe (Parincea și Nănești), două parohii romano-catolice (Văleni și Vladnic) și doua biserici ortodoxe, la Mileștii de Sus și la Poieni. Cetățenii noștri ortodocși și catolici din toate satele colaborează în permanență și își respectă reciproc religia. Este foarte frumos aspectul, care a luat amploare, de întemeiere a familiilor dintre tineri ortodocși și catolici. Înregistrăm oficial căsătorii dintre ei, prilej cu care observăm bucuria întâlnirii și armonia deplină. Tot în satul Parincea avem Biserica de Lemn „Sfântul Nicolae”, monument istoric. Se află pe Valea Răcătăului și a fost ridicată în anul 1702, în cătunul Cucuieţi. A fost adusă aproape de Parincea spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar azi este cunoscută drept Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae din Câmp”, fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice şi religioase. Pentru toate aceste lăcașuri de cult, administrația locală, anual, după aprobarea bugetului, are în vedere sprijinirea proiectelor de dezvoltare și întreținere. 

1 de 20

‒ Dar Parincea școlară cum arăta? Cum arată? „Îndrumătorul în Arhivele Statului” din 1989, dedicat învățământului băcăuan, dă întâietate satului Nănești, „pomenit într-un document din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1490)”. Aici școala a fost deschisă într-un an simbolic: 1859, iar la Parincea, în 1865, odată cu cea din Mileștii de Jos. Cele din Năstăseni și Vladnic s-au deschis la început de secol XX. 

‒ Atunci și acum! Mi-au rămas întipărite în minte mărturisirile bătrânilor satului despre școală, care era doar primară, și învățătorul avea locuința în aceeași clădire la Parincea, la Nănești, la Mileștii de Jos. Fascinant, de poveste! Pe acest prototip, în anul 2009, în satul Barna, s-a finalizat obiectivul de investiție „Construire Școala Barna, cu două săli de clasă + casa învățătorului”, prin fonduri Phare. Acum în „Parincea școlară” funcționează unități școlare începând cu grădinița și terminând cu liceul. Clădirile sunt reabilitate, modernizate și dotate corespunzător menirii fiecăreia. În Parincea frumos spus creștinească, școlară și adaug eu administrativă, s-au finalizat și sunt în curs proiecte de dezvoltare locală precum:

1. Reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale Vladnic, finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (proiect finalizat);

2. Proiectul pentru infrastructura școlară „Sală de sport” (finanțator, Adr Nord-Est ‒ contract în desfășurare);

3. Creșterea performanței energetice la clădirile C1 și C2 ale Liceului Tehnologic „Georgeta Jurgea

Cancicov” Parincea (prin PNCCRS ‒ procedură de finanțare în desfășurare);

4. Dotarea laboratoarelor, sălilor de clasă, grădinițe (finanțator, PNRR; obiectiv finalizat);

5. „Finanțarea bibliotecilor din județul Bacău pentru a deveni huburi de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT”; lider de asociere cu Consiliul Județean Bacău: reabilitare și dotare Biblioteca Comunală „Georgeta Mircea Cancicov” (finanțator, PNRR; contract în desfășurare);

6. Proiect pentru infrastructura administrativă: construire Centru Comunitar Integrat (finanțator,

Adr Nord-Est; obiectiv finalizat);

7. Înființarea sistemului public de apă și de apă uzată (canalizare) sat Parincea (finanțator, PNDL; obiective finalizate); înființarea sistemului public de apă și de apă uzată (canalizare) în satele Nănești și Vladnic (în procedura de finanțare).

1 de 8

‒ Am tresărit citind tot într-o lucrare arhivistică numele lui Constantin Țurcanu, născut în 1854 în Parincea, căzut în luptele de la Grivița din 31 august 1877. Mai este această familie în comună? Gândul ne îndeamnă la potrivirea cu eroul rămas drept „Sergentul”: același nume, Constantin Țurcanu, același an al nașterii, 1854, același context istoric (Războiul pentru Independență), dar personajul literar nemurit de Vasile Alecsandri, vasluian de origine, a trăit până în 1932.

‒ Nu mai avem în comuna Parincea familii cu numele Țurcanu. Totuși în arhiva stării civile de până în 1960 există două acte de stare civilă înregistrate cu acest nume, dar am observat că locul nașterii părinților acestora este comuna Filipeni sau Ungureni. Poate au fost familii în trecut care au locuit în fostul sat Pârlituri, care pentru o scurtă perioadă a fost arondat comunei Filipeni, acum localitatea Satu Nou a comunei noastre. În Parincea, sat-târg, au fost familii care au locuit doar temporar. Mai multe familii cu numele Țurcanu se regăsesc acum în comuna vecină, Horgești.

‒ Comuna Parincea este una dintre cele mai înzestrate sub raportul tradițiilor populare, al meșteșugurilor și al personalităților ivite din acest areal. O monografie de acest fel înregistrează doar cinci nume: Valeriu Bârgău, Georgeta Mircea Cancicov, Gheorghe Iorga, Constantin Lozincă-Milești și Gheorghe Tăzlăuanu. Știu că dețineți, nu doar dintr-o obligație profesională, o listă cvasicompletă, cu accent pe contemporani.

‒ Am reușit să identificăm în fiecare dintre cele zece sate ale comunei nume remarcabile cu rădăcini părincene: preoți, dascăli, medici, artiști, avocați, meșteri populari. Lista este încă deschisă și urmează o analiză în cadrul aparatului de specialitate cu finalitate în promovarea unui proiect de hotărâre în vederea acordării titlului de Cetățean de onoare al comunei. Proiectul de debut a fost în anul 2025, când distinsul profesor și traducător din persană Gheorghe Iorga a fost onorat cu titlul de Cetățean de onoare al comunei Parincea. O parte dintre personalităţile locului le-ați inventariat chiar dv. în paginile ziarului „Deșteptarea” din 23 ianuarie 2025. Aș reveni asupra câtorva nume de oameni dragi, părinceni: părintele Vasile Dima, din satul Nănești, pensionar dar care mai slujește, (tatăl preotului Nicolae Dima, de la Radio/TV Trinitas și slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o Zi” din București, monument istoric,cunoscut pentru legenda construcției sale într-o singură zi și pentru arhitectura brâncovenească), distinsa interpretă de muzică populară Maria Tataru, cu fiica ei, Vasilica Tataru, care transmit atât de frumos prin cântec despre satul natal și al bunicilor, Poieni, locul nașterii Mariei și unde Vasilica a copilărit, apoi Smaranda Macarie (născută Cațiche, din satul Mileștii de Jos), remarcabil cadru didactic, și lista continuă…

‒ 2026 este un an special în CV-ul dumneavoastră: sunt trei decenii de când dețineți funcția de secretar general al Primăriei Parincea. Ediția 2025 a Zilei Culturii Naționale, 15 Ianuarie, ținută în comuna pe care o slujiți, ne-a etalat un portret exemplar pentru pasiunea cu care respectați atribuțiile și responsabilitățile postului . Cum v-ați construit acest soclu? 

‒ Pot spune că a început de la naștere. În anul 1972, m-am născut, la propriu, în clădirea unde acum funcționează Primăria. Acolo era Spitalul Parincea, cu sală de maternitate. Copilăria și adolescența le-am petrecut aici, în satul Mileștii de Jos. Am revenit la primărie în 1996, prin concurs, numită de prefect ca secretar al consiliului local atunci, potrivit Legii nr.69/1991 a administrației publice locale; apoi secretar al unității administrativ-teritoriale, potrivit Legii nr.215/2001, și acum secretar general al comunei conform Codului administrativ, aprobat prin O.U. nr.57/2019. În activitatea mea, am încercat să nu mă împotrivesc proiectelor comunei și să găsesc soluții pentru dezvoltarea lor cu temeinicie și legalitate. De la început mi-am înțeles rolul și rostul, transmise atunci, la instalarea în funcție, de către reprezentanții prefectului (la acea vreme, Gheorghe Hură și Constantin Temneanu), continuând activitatea cu mentori de excepție de la Consiliul Județean Bacău: Ion Ciobotici, dl Bunescu, dl Jămneală, pe domeniile juridic și administrativ, și Silvestru Budău, pe domeniul stării civile. Mă bucur acum de experiența a trei decenii de activitate profesională neîntreruptă, exercitată cu responsabilitatea punerii în practică a ideii de dreptate, cu măsură și toleranță, alături de respectul pentru cetățenii comunei, principii adoptate de actualul primar, Sorin Roșu, de un colectiv al consiliului local și al aparatului de specialitate al primarului bine structurat și organizat, potrivit cu nevoile și voința comunității, cărora le mulțumesc și de care sunt mândră.

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parincea își cinstește ocrotitorii

În fiecare an, ziua de 21 mai aduce o profundă bucurie și căldură sufletească în inimile credincioșilor din Parincea. Este momentul în care ne cinstim ocrotitorii: Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena, moment ce ne face să medităm, totodată, la istoria vie a sfântului nostru locaș. Ridicată cu trudă pe parcursul a 16 ani și finalizată în anul 1869, biserica îl are ca ctitor principal pe Anastie Ioan, proprietarul de la acea vreme al moșiei Parincea. Slujba de sfințire de atunci a fost oficiată de un ales sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit al Moldovei, Calinic Miclescu. Trecerea timpului a cerut jertfă și măsuri pentru protejarea acestui monument de credință. După reparațiile succesive din anii 1940, 1952 și 1963, o intervenție majoră a avut loc în anul 1988, sub pastorația Părintelui Gheorghe Tătaru. Pentru salvarea structurii de rezistență, s-au realizat lucrări complexe: Dublarea fundației de temelie și ridicarea a 16 stâlpi de susținere; turnarea unor centuri de siguranță deasupra ferestrelor și la streșină și înlocuirea integrală a celor două turle, respectându-se cu strictețe stilul bizantin.

Acest amplu efort de restaurare a fost încununat în ziua de 2 noiembrie 1997, când a avut loc resfințirea bisericii de către Preasfințitul Eftimie al Romanului, alături de un impresionant sobor de preoți slujitori. Păstrăm aceste însemnări cu sfințenie, ca pe o mărturie de credință și demnitate care ne face cinste peste generații. Bunul Dumnezeu să le răsplătească din ceruri osteneala tuturor celor care au ctitorit, sprijinit și înfrumusețat această biserică. Amin! 

Preot Paroh Vasile Bujor