Arhivele Nationale din România îsi au începuturile organizarii institutionale moderne în prevederile Regulamentului Organic al Tarii Românesti (1 mai 1831, cele din Bucuresti) si Regulamentului Organic al Moldovei (1 ianuarie 1832, cele din Iasi).
Dupa Marea Unire s-au organizat structuri ale institutiei la Cluj (1920), Cernauti (1924), Chisinau (1925), apoi si în alte câteva orase: Craiova, Timisoara, Brasov s.a. În urma reîmpartirii administrative a teritoriului României din anul 1950, s-a hotarât si reorganizarea Arhivelor Statului, astfel ca Directia Generala a Arhivelor Statului a decis sI înfiintarea Sectiei Regionale Bacau a Arhivelor Statului, a carei activitate a început la 31 iulie 1951, primul angajat si conducator al noii structuri fiind numit juristul Mihai Gheorghiu, promovat de la Arhivele Statului din Iasi.
Nascut la 10 decembrie 1914, descendent dintr-o familie din orasul Falticeni din care s-au ridicat multi intelectuali, oameni de cultura si patrioti români, Mihai Gheorghiu, desi a ramas orfan de tata de la vârsta de opt ani, a reusit, prin munca, tenacitate si inteligenta, sa înfrunte greutatile vietii, asumându-si, înca din adolescenta, rolul de cap al familiei, în calitate de cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Mihai (fost chestor de politie în Falticeni) si al Leontinei. A urmat cursurile primare si gimnaziale în orasul natal, iar cele liceale la cunoscutul Liceu „Nicu Gane” din aceeasi urbe, pentru ca apoi sa absolve Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.
Pasiunea de colectionar (din adolescenta a început sa adune timbre) si pretuitor al valorilor adevarate l-au apropiat de multi dintre oamenii de cultura ieseni ai timpului. La întâlnirile dintre filatelisti a avut sansa sa-l cunoasca pe istoricul si arhivistul Gheorghe Ungureanu, directorul Arhivelor Statului din Iasi, si acesta pasionat colectionar.
Cunoasterea, discutiile si alte legaturi dintre cei doi – unul tânar, care, dupa multe dificultati, batea la portile afirmarii, celalalt în plina maturitate profesionala, desi numara doar 39 de ani, deja unul dintre arhivistii de mare valoare, cu siguranta, cel mai bun arhivist din Moldova veacului XX – aveau sa fie providentiale pentru Mihai Gheorghiu. Probabil, Gheorghe Ungureanu, cu cel de-al saselea simt, a remarcat potentialul si posibilitatile sale si i-a oferit sansa sa lucreze la Arhivele Statului. Remarcându-se prin calitati profesionale, care i-au dat autoritate în specialitate, la propunerea lui Gheorghe Ungureanu, Aurelian Sacerdoteanu, directorul general al Directiei Generale a Arhivelor Statului, l-a numit seful nou înfiintatei Sectii Regionale Bacau a Arhivelor Statului.
Intr-un oras în care nu cunostea pe nimeni a trebuit sa puna pe picioare noua institutie, sa-i gaseasca un sediu, sa caute oameni cu care sa lucreze, dar, mai ales, a trebuit sa lupte cu destul de multe adversitati si greutati atât profesionale, cât si personale. Deoarece nu avea locuinta, pâna la rezolvarea problemei acesteia casa îi era tot biroul, la început în sediul Sfatului Popular Regional Bacau, apoi într-un imobil de pe strada Ada Marinescu.
Era un început greu. În Iasi îsi lasase sotia, Iulia, iar la mai putin de un an de la numirea ca sef, la 25 iunie 1952, s-a nascut unicul lor fiu, Radu-Mihai. Cu toate acestea, nu a abandonat, ci, cu mai multa îndârjire, cu tot mai multe insistente, cauta sa rezolve principalele probleme ale institutiei, salvarea, preluarea si prelucrarea documentelor cu valoare de patrimoniu, amenajarea depozitelor de arhiva, organizarea bibliotecii documentare. În anii cât Mihai Gheorghiu a fost seful Arhivelor bacauane, care din 1952 aveau în subordine si filiala din Roman, iar din 1953 pe cea din Piatra Neamt, acesta si arhivistii desfasurau multe activitati de control si îndrumare la creatorii si detinatorii de arhive din întreaga regiune – de la Pufesti-Adjud la Brosteni, de la Poiana Sarata la Boghicea – în medie câte 100-120 de zile pe an.
În deplasarile prin regiune pentru control pe linie de arhiva, era atent si la alte aspecte: a identificat numeroase carti, care au intrat în evidenta bibliotecii documentare a institutiei, iar la un moment dat a gasit o armura medievala, pe care a adus-o la Bacau si a predat-o Muzeului Regional de Istorie, fiind in prezent singura piesa de acest fel din muzeul bacauan. De asemenea, s-a implicat, atât cât i-a stat în putinta, în viata culturala a orasului si regiunii, concretizate prin înfiintarea, în anul 1953, a filialei locale a Societatii de Stiinte Istorice si Filologice, pe care a condus-o pâna în anul 1964, a coordonat activitatile dedicate împlinirii a 50 de ani de la Rascoala din 1907, inclusiv prin publicarea unui volum, a organizat, în iulie 1965, prima expozitie arhivistica din Bacau, a publicat articole în presa locala si de specialitate, a sustinut numeroase conferinte, fiind un bun orator, iar împreuna cu doctorul Valeriu S. Neaga a întocmit Istoricul Spitalului Unificat Bacau, lucrare finalizata în anul 1965, aflata în manuscris.
Multe se pot spune despre Mihai Gheorghiu – profesionist, pretuitor al valorilor culturale românesti, expert în filatelie, bun conducator, familist desavârsit –, dar ceea ce l-a caracterizat îndeosebi a fost nobletea sufleteasca, fiind considerat, de catre cei care l-au cunoscut, un gentelman în adevaratul sens al cuvântului.
Din pacate, marea sa inima a obosit prea repede si nu i-a dat posibilitatea sa-si finalizeze multe dintre proiectele sale, a încetat sa mai bata în ziua de 16 ianuarie 1969. Abia intrase într-al cincizeci si cincilea an al vietii.
La centenarul nasterii celui care a fost întâiul conducator al Arhivelor Statului Bacau si care vreme de 15 ani s-a confundat cu institutia pe care a coordonat-o, se cuvine sa ne plecam, cu recunostinta, în fata memoriei sale pentru tot ceea ce a facut si a însemnat pentru Arhive, orasul si regiunea Bacau.
Vilica Munteanu
