miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3578

Urmărit internațional depistat în urma unei descinderi domiciliare

    Un bărbat de 32 de ani din București, urmărit internațional la solicitarea autorităților germane, a fost depistat de polițiștii de investigații criminale din Bacău, în urma unei descinderi domiciliare.

    La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Bacău au depistat într-un imobil din Bacău, în urma unei descinderi domiciliare, un bărbat de 32 de ani din București, urmărit internațional.

    Pe numele acestuia autoritățile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri.

    Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Curtea de Apel Bacău a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, urmând a se declanșa procedura de extrădare către autoritățile germane.

    Bacau: Incendiu pe strada Marasesti

      Vineri, 19 decembrie 2014, la ora 09.02, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Mărăşeşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apartamentul unei femei, în vârstă de 53 de ani.

      La sosirea echipajului de intervenţie, proprietara nu se afla acasă, iar incendiul se manifesta mocnit în interiorul unei camere, cu degajare masivă de fum.

      Incendiul a fost lichidat la ora 09.25.

      În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric, respectiv o pernă electrică lăsată sub tensiune, au ars elemente de mobilier şi textile dintr-o cameră.

      Solont: O batrana a murit intr-un incendiu

        Joi, 18 decembrie a.c., la ora 23.27, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a fost anunţată că în localitatea Solonţ o femeie, în vârstă de 79 ani, a fost găsită decedată în holul locuinţei, prezentând arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului.

        La sosirea la faţa locului, echipajul de intervenţie a constatat faptul că incendiul se manifesta mocnit în interiorul unei camere, la pardoseală şi mobilier.

        Incendiul a fost lichidat la ora 00.10.

        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă jarul căzut dintr-un sistem de încălzire cu acumulare de căldură, au ars aproximativ un metru pătrat din suprafața pardoselii din lemn, mobilier şi textile.

        Jandarmii si liceenii din Tg. Ocna au facut cadouri copiilor si batranilor

          În cadrul proiectului „ÎMPREUNĂ PENTRU A FI MAI BUNI”, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Staţiune Balneoclimaterică Tg. Ocna, împreună cu colaboratorii de la Colegiul Naţional „Costache Negri” şi de la Liceul Tehnologic Tg. Ocna, au dăruit haine, dulciuri şi alimente copiilor şi bătrânilor cu situaţii precare din oraşul Târgu Ocna.

          Atât copiii, care au întâmpinat oaspeţii cu frumoase colinde de Crăciun, cât şi bătrânii au fost plăcut surprinşi şi vizibil emoţionaţi pentru plusul de bucurie primit şi pentru spiritul Crăciunului care astfel a ajuns şi în sufletul lor.

          În preajma sărbătorilor importante, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, aduc de fiecare dată un strop de bucurie în sufletul copiilor nevoiaşi, bătrânilor suferinzi ori veteranilor de război, fiind alături de aceştia, dar şi de toţi cetăţenii judeţului, atât de-a lungul anului în executarea misiunilor zilnice, cât şi cu astfel de ocazii.

          ,,Un Zâmbet” cultiva altruismul liceenilor

            Asociatia ,,Un Zâmbet” si Centrul de Educatie Alternativa ,,Fingerprint” Bacau realizeaza, inca de la inceputul lunii decembrie si pâna la sfârsitul acestei saptamâni, ateliere de teatru de improvizatie, arta fotografica si editare scurt metraj, impreuna cu liceenii Colegiului ,,Ion Borcea” Buhusi, coordonati de prof. Liliana Radovici, director adjunct.

            Aceste activitati se desfasoara in cadrul proiectului ,,Step by Step”, finantat de Uniunea Europeana, prin programul ,,Tineret in Actiune”, actiunea 2, Serviciul European de Voluntariat. Facilitatorii acestor ateliere sunt voluntarii Dinarte Sousa si João Alves, din Portugalia, alaturi de Sabina Roibu, din Republica Moldova, care realizeaza un stagiu de voluntariat, pe o perioada de un an, in cadrul asociatiei „Un Zâmbet” si Centrului de Educatie Alternativa „Fingerprint” Bacau.

            „Activitatile derulate la Colegiul «Ion Borcea» au ca obiectiv principal constientizarea tinerilor din perspectiva importantei altruismului in relatiile interumane si dezvoltarea armonioasa a personalitatii acestora. Rezultatele acestor activitati vor fi diseminate in cadrul spectacolului de Craciun, organizat de Asociatia «Un Zâmbet», marti, 23 decembrie, ora 16, la Teatrul Municipal «Bacovia»”, ne-a spus Alina Gheorghita, manager de programe educationale.

            Primii 25 de ani cu Desteptarea – 2011

            Cateva imagini din anul 2011

            „Sa tineti la acest ziar, cum tinem noi, cititorii”

              Aparut in urma cu 25 de ani, ziarul Desteptarea a colaborat in tot acest timp cu zeci de institutii si mii de oameni. Printre colaboratorii permanenti ai nostri se numara si jandarmii bacauani.

              De-a lungul timpului am scris despre misiunile lor de asigurare a ordinii publice la diferite manifestatii, de salvare de persoane accidentate in drumetiile pe munte, interventiile curajoase la inundatii sau despre restituirea de genti cu bani si acte.

              Din anul 2010, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau este condus de generalul de brigada Vasile Enache si ca orice sef de institutie care vrea sa fie la curent cu ce se petrece in judet, citeste in fiecare dimineata cotidianul Desteptarea. Asa l-am si gasit. Cu ziarul pe birou.

              „Dupa ce il citeste unul il ia celalalt si tot asa. Si asa se intâmpla in fiecare dimineata. Este un ziar pe care noi l-am citit de fiecare data cu placere. Gasim stiri interesante, câteodata ne mai si criticati. Eu zic ca pe drept, exagerat câteodata, dar acesta este punctul nostru de vedere”, spune generalul Enache.

              Pentru ca-i place mirosul de cerneala amestecat cu cel al hârtiei, fiind un pasionat de lectura, varianta tiparita ramâne cea preferata. „Pentru dumneoavoastra, care lucrati la acest ziar, mesajul este de incurajare si sa tineti la acest ziar asa cum tinem noi cititorii si sa ramâna in viata. Chiar discutam cu ceilalti colegi ca a ramas singurul ziar local tiparit si trebuie sa ramâna in picioare”, a mai spus generalul Vasile Enache.

              Romeo Stavarache a cerut din nou revocarea arestului la domiciliu

                Romeo Stavarache

                Desi avea termen pe 29 decembrie pentru prelungirea arestului la domiciliu, primarul suspendat al Bacaului, Romeo Stavarache, s-a grabit sa faca o cerere in avans, separat de ceilalti inculpati – oamenii de afaceri Liviu Goian si Liviu Cenusa, cercetati intr-un dosar de coruptie.

                Avocata primarului, Doinita Boana, a explicat ca aceasta cerere s-a facut mai devreme dat fiind modificarile legislative privind controlul judiciar, dar si pentru ca, in opinia ei, s-a implinit durata maxima pana la care se poate mentine arestul la domiciliu in aceasta etapa a procesului.

                Curtea de Apel Bacau a respins cererea, iar primarul a facut contestatie ce se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

                S-a prelungit arestul preventiv pentru consilierul judetean Laurentiu Eugen Ganea

                  Nicula Dorel, inculpat intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu semnificativ, a fost eliberat zilele trecute din arest preventiv, masura fiind inlocuita cu arestul la domiciliu.

                  Decizia definitiva a Curtii de Apel nu a influentat, insa, si situatia celorlalti doi inculpati aflati in arest preventiv – Florentin Gorea, considerat liderul gruparii, si consilierul judetean, Laurentiu Eugen Ganea.

                  Astazi, Tribunalul Bacau a decis prelungirea arestului preventiv in cazul celor doi pentru o perioada de 30 zile, începând cu data de 27.12.2014 si pâna la 25.01.2015.

                  Inculpatii au facut contestatie care se va judeca la Curtea de Apel. Ganea si Gorea, alaturi de alti sase oameni de afaceri, sunt cercetati intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani, cu un prejudiciu creat statului de peste 2,2 milioane euro.

                  Accident rutier pe trecerea pentru pietoni

                    La data de 18.12.2014, in jurul orei 16.30, pe strada Mărășești din Bacău s-a produs un accident de circulație cu victimă.

                    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 57 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești, a surprins și accidentat un tânăr de 19 ani, din comuna Răcăciuni, care traversa strada pe marcajul pietonal.

                    Tânărul a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

                    Atât victima cat și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                    În cauză se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Targu Ocna: Au furat 75 de tone de sare

                      Polițiștii din Tg. Ocna au efectuat, la data de 18 decembrie a.c., o percheziție domiciliară în stațiunea Tg. Ocna, la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

                      Din investigațiile desfășurate de polițiști a rezultat că în perioada 19-26 noiembrie a.c. un bărbat de 43 de ani din Tg. Ocna și un altul de 28 de ani din aceeași localitate, primul fost angajat al unei societăți comerciale iar cel de-al doilea paznic al societății, au sustras din incinta unității 75 de tone de sare.

                      De asemenea, din cercetări a rezultat că în urma înțelegerii prealabile dintre cei doi și un bărbat de 39 de ani, administrator al unei societăți comerciale din județul Suceava, sarea sustrasă a fost transportată și comercializată pe raza județului Suceava.

                      În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în forma continuată.

                      Grefiera arestata se dadea judecatoare

                        – concubinul ei o prezenta drept judecatoare la Tribunalul Bacau – in aceasta „calitate” ea s-ar fi oferit sa intervina pe langa judecatori de la Curtea de Apel Bacau

                        Grefiera de la Tribunalul Bacau, Viorica S., a fost arestata preventiv pentru 30 de zile, alaturi de alti trei inculpati, intr-un dosar de trafic de influenta.

                        Procurorii spun ca aceasta, impreuna cu concubinul ei, Sorinel V., ar fi pretins, in septembrie 2014, sume de bani de la sotia unui inculpat, lasand sa se creada ca are influenta asupra unor judecatori de la Curtea de Apel Bacau si ca ii va determina pe acestia sa pronunte o hotarare de punere in libertate a inculpatului.

                        Initial, suma de bani ceruta a fost apreciata la 10.000 – 20.000 euro, iar in final aceasta a fost stabilita la circa 50.000 de euro.

                        Surse din cadrul anchetei ne-au declarat ca la dosar sunt probe si interceptari din care reiese ca, in discutiile cu inculpatii sau rudele acestora, concubinul grefierei o prezenta pe aceasta drept judecatoare la Tribunalul Bacau. In aceasta „calitate”, ea s-ar fi oferit sa intervina pe langa judecatori de la Curtea de Apel Bacau.

                        Viorica S. mai este acuzata si de complicitate la trafic de influenta pentru o fapta din octombrie 2014, cand l-ar fi ajutat pe concubinul ei cu informatii despre un alt dosar in care era cercetat Dumitru G.

                        Cei doi ar fi primit 9.000 lei de la inculpat pentru a interveni pe langa judecatori de la Curtea de Apel Bacau si a-i convinge sa dea o hotarare de achitare a acestuia sau de reducere a pedepsei aplicate de catre Tribunalul Neamt.

                        Anchetatorii sustin ca grefiera Viorica S. i-ar fi oferit inculpatului informatii privind stadiul dosarului si membrii completului de judecata care au fost desemnati sa judece apelul.

                        In acelasi dosar, au mai fost arestati sotia unui inculpat si un prieten al acestuia, cel care, de altfel, ar fi acceptat sa colaboreze cu procurorii DNA, dar care, la momentul flagrantului, s-a razgandit si l-a atentionat pe acesta ca poarta microfon.

                        Pe 16 decembrie 2014, conform unui comunicat al DNA, grefiera de la Tribunalul Bacau si concubinul ei au fost trimisi in judecata intr-un alt dosar de trafic de influenta, spalare de bani si participatie improprie la fals intelectual. In aceasta cauza, Viorica S. este acuzata de complicitate la trafic de influenta.

                        Fii bun ca Mos Craciun

                          Mos Craciun a sosit mai devreme pentru 40 de familii nevoiase din comuna Zemes. Vasile Spatariu s-a mobilizat cu ajutorul Colegiului Tehnic „Grigore Cobalcescu” din Moinesti.

                          Au incercat sa aduca lumina Craciunului in sufletele tuturor.

                          Colegiul Tehnic „Grigore Cobalcescu” din Moinesti a organizat un spectacol in data de 17.12.2014 in scop caritabil, iar banii stransi din vanzarea biletelor au fost alocati pentru cumpararea alimentelor.

                          Mai multi tineri si-au luat sarcina de a „Fi buni ca Mos Craciun” pentru copiii din familiile sarace, la care, pana acum, sarbatorile de iarna veneau fara cadouri.

                          Au batut din poarta-n poarta si au dus daruri de Craciun la zeci de copii din Zemes.

                          „Este al doilea an care am desfasurat aceasta campanie si speram sa putem continua. Suntem foarte fericiti atunci cand vedem cum se bucura acei copii, te facea sa te implici din ce in ce mai mult”, se arata intr-un comunicat primit la redactie.

                          Conductele de caldura cedeaza in fiecare zi, iar pe angajatii CET ii paste o noua disponibilizare

                            Vechimea retelei de termoficare din municipiul Bacau si-a spus cuvântul si la debutul sezonului rece 2014 – 2015. Odata cu distribuirea agentului termic catre populatie au aparut si problemele. Conductele de agent termic au cedat in mai multe cartiere bacauane, iar echipele de interventie ale CET Bacau nu mai reusesc sa faca fata solicitarilor.

                            Pe de o parte, consumatorii CET Bacau sunt revoltati de faptul ca stau in frig zile sau chiar saptamâni intregi, iar de cealalta parte, angajatii societatii bacauane sunt nemultumiti ca nu au cu ce lucra.

                            Angajatii CET nu au teava ca sa cârpeasca avariile

                            Frigul, umezeala, mizeria, apa din canale si lipsa sculelor necesare pentru interventii in reteaua de termoficare a orasului sunt doar câteva din cauzele care stârnesc revolta angajatilor de la CET Bacau, trimisi in teren sa cârpeasca tevile sparte.

                            „CET-ul falimentar a ajuns sa nu mai aiba banalele lopeti, dar sa mai vorbim despre utilaje de interventie. Nu avem tractoare ca sa caram materialele necesare, nu avem masina de taiat betonul, nu avem motopompe ca sa scoatem din canale apa rezultata in urma pierderilor si nu avem in depozite nici macar teava atât de necesara ca sa inlocuim conductele sparte”, declara un angajat al CET Bacau. Oamenii spun ca sunt satui sa fie injurati zilnic de locatarii nemultumiti si ca fac tot ce le sta in putiinta sa lucreze mai bine si mai repede. „Nu sta in puterea noastra sa rezolvam la timp toate avariile.

                            Sunt altii deasupra noastra care iau decizii, dau aprobari si deleaga echipele in teren. Suntem 80 de oameni care muncesc efectiv in strada si sunt peste 100 de persoane in birouri. In plus, pe noi ne asteapta un nou val de disponibilizare. Sa vedeti atunci ce jale o sa fie in oras si cum o sa stea lumea in frig ca n-are cine sa mai lucreze”, spune un alt muncitor.

                            Faliment vs. someri

                            Falimentul CET si conditiile grele de munca ii face irascibili pe angajatii societatii furnizoare de agent termic. Oamenii lucreaza in canale unde este foarte cald, inhaleaza aburul fierbinte rezultat din conductele desfacute, taie conductele sparte si ies afara din canale unde temperatura exterioara este foarte scazuta.

                            „Ne imbolnavim pe capete din cauza conditiilor improprii de munca. Nu câstigam mai mult de 1.000 de lei pe luna si suntem amenintati din nou cu disponibilizarea. Pâna de sarbatori nu se stie ce se alege din CET Bacau, transformat in Thermoenergy. Si apropo de asta, nimeni nu vorbeste despre transformarea asta si despre ai cui angajati suntem. Stim insa ca actualul Consiliu Local pompeaza milioane de lei in Thermoenergy si nu se stie unde ajung banii respectivi. Muncitorii sunt trimisi acasa pe capete, dar birourile sunt pline de sefi”, spune un alt angajat al CET Bacau.

                            Cârpeala de ochii lumii

                            In privinta lucrarilor facute in oras, muncitorii spun ca aceasta cârpeala a conductelor este cea mai proasta interventie in sistemul de termoficare.

                            „Azi sap aici, sudez o bucata de teava, iar când se umple instalatia din punctul termic, conducta cedeaza din nou la un metru sau 5 metri mai incolo. Conductele sunt terminate, nu mai rezista”, declara un sudor. Printre cazurile mediatizate in ultima perioada se numara si avaria de pe strada Aprodu Purice.

                            Reteaua din zona de nord a orasului este veche de 28 ani. „Cred ca prin 1986 s-au schimbat conductele, iar de atunci nu s-a mai facut nimic. Muncitorii au lasat la suprafata bucatile de teava gaurite tocmai pentru ca sa vada lumea cu ce se confrunta si cât de grava este situatia. Conductele sunt gaurite pentru ca rugina a macinat metalul in timp. Dupa o saptamâna de interventii la CET, a venit o echipa la fata locului, au inlocuit conducta sparta, dar când au umplut instalatiile, conducta a cedat din nou in apropiere. Nu stiu ce sa mai facem si cum sa le explicam oamenilor ce se intâmpla. Locatarii vin la asociatie si cauta raspunsuri la problemele lor si tot pe noi ne injura si ne ameninta ca nu mai platesc intretinerea decât la vara”, declara Ioan Chirila, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 116.

                            Bacauanii au incins afumatorile

                              Pentru ca ne mai despart doar cateva zile pana la Craciun, bacauanii au intrat in febra sarbatorilor de iarna. Unii isi programeaza deja taierea porcului, altii se gandesc la ce merinde traditionale vor pune pe masa de Craciun, iar cei mai practici au cumparat carnea deja transata si au pus-o la fum. Este si cazul lui nea Vasile (cum ii spun cunoscutii) care la primele ore ale diminetii indura cu stoicism gerul de afara pentru a pazi o afumatoare improvizata dintr-un butoi si montata langa garajele de pe strada Castanilor.

                              „Afum pentru copii cateva bucati de carne de porc. N-am facut carnati pentru ca n-au vrut copiii si pentru ca am destul timp la dispozitie am dat carnea la fum. In cinci ore o scot, urmarind in tot acest timp flacara pentru ca nu este nevoie de foc iute”, spune nea Vasile. Nu vrea sa fie tras in poza, insa ii place sa stea de vorba. In plus, se ofera sa-si prezinte „marfa”: cativa muschiuleti, niste kaiser si o pulpa.

                              Suficient cat sa hraneasca trei familii de sarbatori. In discutia noastra se interpune un vecin si asa aflam ca el prefera carnea de porc crescut in gospodarie. „Carnea de la magazin e cleioasa cand pui mana pe ea de la cat o injecteaza comerciantii. Asa ca prefer sa cumpar porc crescut in gospodarie la tara. Anul trecut am nimerit unul atat de bun, ca n-am avut de unde sa aleg slanina. Sper ca pretutile sa nu sara de 10 lei/kg in viu”, spune Costica Varga.

                              Ma desprind de cei doi si ii las sa povesteasca vrute si nevrute. Au timp. Cinci ore, cat sta carnea la fum. Zilele urmatoare, afumatoarea va fi din nou functionala pentru ca vecinii de garaj s-au abonat din timp.

                              Serbare la Scoala „George Bacovia”, sub semnul unirii, intelegerii si daruirii

                                Sala de spectacole a Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacau a imbracat straie de sarbatoare. Rolul actorilor l-au jucat de aceasta data elevii Scolii „George Bacovia”. Timp de apropae trei ore, sala a rasunat de glasurile cristaline ale copiilor si de acordurile muzicii, semn ca se petrecea traditionala serbare de sfarsit de an, cand colindele, uraturile si sorcova fac deliciul sarbatorilor de iarna. Spectacolul a fost deschis de prof. Clement Florescu, directorul Scolii „George Bacovia” si de Romeo Tanasa, antrenor de dans sportiv.

                                „Ne-am dat intalnire in acest loc cu niste minunati care ne-au oferit momente exceptionale. Spiritul Craciunului poate fi sintetizat in acest an in trei cuvinte: unire, intelegere si daruire. N-ar fi unire daca n-ar exista intelegere, iar in astfel de momente, daruim cate o particica din sufletul nostru celor dragi”, declara prof. Clement Florescu, directorul Scolii „George Bacovia”. La evenimentul incarcat de emotie a fost prezent si viceprimarul Radu Ababei, fost elev al scolii.

                                „Aceasta scoala va ramane pentru totdeauna aproape de sufletul meu. Aici am inceput sa ma formez si tot din perioada petrecuta in bancile scolii am cele mai placute amintiri”, spune viceprimarul Radu Ababei. In debutul spectacolului, elevii, parintii, bunicii si cadrele didactice au asistat la o premiera.

                                Este vorba despre intonarea imnului scolii, lansat in premiera pe scena Teatrului „Bacovia”. Spectacolul in sine a fost animat, divers, iar exuberanta copiilor s-a transmis si in sala. Evenimentul a avut de toate: dans, poezie, muzica, teatru si nelipsitele colinde, uraturi, sorcove si jocul caprei. In final, copiii au fost rasplatiti cu dulciuri, iar adultii au participat la tombola organizata de conducerea scolii.

                                Prin tragerea la sorti a numerelor inscrise pe biletele de intrare in sala de spectacole au fost acordate 15 abonamente la zumba, dans si karate, patru ursuleti de plus, trei rachete de bedminton si cinci premii in bani, a cate 50 de lei fiecare.

                                Ceremonial militar si religios pentru revolutionarii Bacaului

                                  Luni, 22 decembrie 2014, incepand cu ora 10.00, la Cimitirul Central din municipiul Bacau va avea loc un ceremonial militar si religios pentru bacauanii care si-au pierdut viata la Revolutia din anul 1989.

                                  La eveniment sunt asteptati sa participe militari activi, rezervisti, revolutionari si rudele eroilor. „Se implinesc 25 de ani de la Revolutie si an de an cinstim memoria eroilor.

                                  Ceremonialul religios va fi oficiat de preoti militari, iar dupa acest moment va urma un ceremonial militar”, declara lt. Bogdan Todirascu, ofiter de relatii publice la Baza Aeriana 95 Bacau.

                                  „Școala – scenă de teatru “

                                    Proiectul „Școala – scenă de teatru “ pune în valoare talentul creativ și de interpretare al elevilor clasei a V-a și a VI –a de la Școala Gimnazială Berești Tazlău, care au interpretat șceneta „ Moș Nicolae, trimite-l pe Moș Crăciun“ , scrisă de doamna educatoare Păduraru Xenia Petronela de la Grădinița nr. 30 Bacău, fostă elevă a școlii noastre.

                                    Concursul de interpretare, la care au participat cele două trupe de teatru, a avut un juriu format din cadre didactice și elevi ai școlii, toți apeciind eloluția micilor actori.

                                    Activitatea a fost coordonată de profesoarele de limba română Dumitru Denisa Manuela și Țîțaru Maricela. Promovarea evenimentului în școală, comunitatea locală și media a fost asigurată de prof. dr. Dumitru Viorel Georgian și prof. dr. Pădurariu Bogdan Vasile.

                                    Directorul școlii, prof. Mârza Solomon Mioara, a oferit mici cadouri tuturor elevilor implicați în proiect iar sponsorii locali îndulcit „atmosfera“ cu fructe sucuri și bomboane.

                                    Prof.dr. Dumitru Viorel Georgian

                                    Mos Craciun in vizita la Scoala nr. 19

                                      Ieri seara, copiii clasei I A de la Scoala Alexandru Iona Cuza l-au intalnit pe Mos Craciun. Cu emotii in glas si in suflet, prichindeii impreuna cu invatatoarea lor, Maria Hagima, l-au colindat si urat pe Mos Craciun, asa cum au stiut ei mai bine.

                                      Prezenti la eveniment, parinti, bunici,frati si surori, cu totii i-au sustinut pe copiii dornici sa-si primeasca darurile multasteptate.

                                      „Momentul Craciunului este magic pentru fiecare dintre noi. Elevii mei erau nerabdatori sa-l vada pe Mos Craciun. Ei stiu ca Mosul vine mereu incarcat cu daruri multe si frumoase.

                                      Bucuria lor este si a mea deopotriva”, ne-a declarat invatatoarea Hagima. Momentul artistic oferit de micutii clasei I A a ajuns rapid la inima lui Mos Craciun, intrucat prichindeii au primit cadourile pe care si le-au dorit. Si pe care le-au meritat dealtfel.

                                      ALEXIA SERBAN,
                                      Clasa a V-a B, Scoala Alexandru Ioan Cuza

                                      Salvat in noapte din apa rece a Bistritei

                                        Agitatie mare aseara, in jurul orei 22.00, pe canalul de fuga al râului Bistrita, in zona podului de la Serbanesti. Un trecator a auzit tipete de ajutor care veneau dinspre canal si a sunat imediat la 112 pentru a chema salvatorii.

                                        Sirene, faruri, panica. Zona a fost impânzita de echipajele de interventie. Primii care au ajuns la fata locului au fost jandarmii, urmati de pompieri cu barca de salvare si Ambulanta Smurd de Terapie Intensiva, dar si de politisti. Militarii au gasit in apa rece a Bistritei un barbat, care se zbatea intre viata si moarte.

                                        „L-am scos din apa si a fost preluat de echipajul de pe Ambulanta Smurd tip C. I se face resuscitare, e in fibrilatii si va fi transportat la spital.”
                                        col. Catalin Buftea, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau

                                        Victima a fost dusa la spital, medicii efectuând continuu manevre de resuscitare pe tot parcursul drumului. Politistii au ramas la fata locului pentru cercetari. Oamenii legii trebuie sa afle cum a ajuns acesta in apa rece, fiind luate in calcul toate variantele.