Acasă Blog Pagina 3476

Cinci persoane au ajuns la Urgente din cauza caniculei

    Pâna miercuri dupa-amiaza, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau ajunsesera patru pacienti doborâti de aerul fierbinte de afara, iar marti s-a inregistrat o singura persoana afectata de canicula care a cerut ajutorul medicilor de aici.

    Oamenii au simtit ca nu mai pot face fata temperaturii ridicate si au solicitat ingrijiri medicale. Dupa ce au fost stabilizati, pacientii au putut pleca acasa cu recomandari de la specialisti.

    Numarul redus de cazuri arata faptul ca bacauanii au inceput sa respecte recomandarile medicilor de a nu se mai aventura pe strazi in miezul zilei, mai ales daca se anunta temperaturi extreme si se emite cod portocaliu de canicula, sa se hidrateze corespunzator si sa nu-si neglijeze tratamentul, daca sunt cu afectiuni cardiace.

    Trei ani de inchisoare cu executare pentru fostul sef al Serviciului Cadastru din Primaria Bacau

      Schimbare radicala, la Curtea de Apel Bacau, in ceea ce priveste sentinta data fostului sef al Serviciului Cadastru din cadrul Primariei Bacau, Aurel Cristinel Anghel, trimis in judecata pentru luare de mita si trafic de influenta.

      Curtea de Apel a desfiintat sentinta Tribunalului, din noiembrie 2014, prin care Anghel a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, a revocat suspendarea si a dispus aceeasi pedeapsa dar cu executare.

      Sentinta este definitiva.

      Anghel a fost acuzat ca, in perioada ianuarie – februarie 2009, in calitate de sef al Serviciului Cadastru din cadrul Primariei Bacau si membru în comisia de analiza a notificarilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, ar fi primit 5.000 de euro de la un denuntator, pentru urgentarea si solutionarea favorabila a unei cereri de restituire a unor proprietati din municipiul Bacau.

      In acelasi timp, la începutul anului 2009, Anghel ar fi primit de la acelasi denuntator suma de 1.400 euro pentru a interveni pe lânga persoane cu functii de conducere din cadrul Primariei Bacau si din Comisia pe Legea 10/2001, pentru solutionarea cererii de restituire a proprietatii in favoarea denuntatorului.

      Avocata inculpatului, Daniela Burghelea, a refuzat sa comenteze decizia de condamnare data de Curtea de Apel.

      Zeci de kilograme de alimente vechi si stricate, in magazinele de la tara

      Se stie ca magazinele satesti, de cele mai multe ori, comercializeaza produse nesigure, chiar periculoase pentru sanatatea consumatorilor, proprietarii acestora mizând pe faptul ca mai rar ajung si prin mediul rural inspectorii de la diverse institutii de control.

      De aceea, in aceasta perioada, comisarii de la Protectia Consumatorilor Bacau au intensificat controalele la aceste unitati, date fiind si conditiile caniculare ale acestei perioade, când mai ales alimentele se pot altera foarte rapid. Prin urmare, au fost luati la bani marunti nu mai putin de 34 de comercianti din zonele rurale ale judetului. Cum era de asteptat, vânzatorii de la tara nu erau deloc in regula cu marfa expusa la vânzare, comisarii bacauani depistând numeroase nereguli impardonabile.

      „Grav este ca s-au gasit produse alimentare expirate, dar si produse alimentare alterate, ceea ce in niciun caz nu va fi de trecut cu vederea, niciodata. Suntem extrem de exigenti când vine vorba despre alimente periculoase, mai ales ca exista posibilitatea ca acestea sa ajunga pe mâinile copiilor, iar o toxiinfectie alimentara poate duce, in cazul lor, la situatii foarte, foarte grave”, a declarat Alin Nastasa, comisar sef adjunct la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau.

      In plus, au mai fost depistate si produse alimentare si nealimentare fara elemente de identificare si caracterizare (practic, clientul nu stia ce cumpara), legume si fructe comercializate fara a se indica tara de origine, iar in unele cazuri, produsele expuse la vânzare nu aveau nici macar preturile afisate.

      Pe deasupra, unele magazine satesti nu aveau cântarele verificate metrologic si nici macar autorizatie de functionare vizata de autoritatile sanitare si pentru siguranta alimentelor.

      Drept urmare, comisarii bacauani au fost obligati sa imparta nu mai putin de 44 sanctiuni care sa-i descurajeze pe comercianti sa mai etaleze la raft alimente vechi sau stricate. Au fost date 22 de avertismente si 22 amenzi in valoare totala de 31.650 lei. Totodata, au fost oprite de la comercializare 55 kg produse alimentare.

      Perioada propice pentru obtinerea unui nou pasaport

        * contrar asteptarilor, cozile de la Serviciul Pasapoarte au disparut * perioada de acalmie este justificata si de faptul ca bacauanii se pot programa online pentru depunerea dosarului cu documentele necesare eliberarii actului de calatorie

        Cms.sef Florentina Neamtu, seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau spune ca odata cu modernizarea serviciului pe care il conduce au disparut si cozile de altadata.

        „Exista disciplina in ceea ce facem pentru ca avem bonurile de ordine care se elibereaza de la pupitrul electronic, iar cetatenii nu mai aglomereaza spatiul de asteptare si exista totodata posibilitatea programarii pe internet. Cei interesati pot accesa link-ul eliberari pasapoarte de pe site-ul Institutiei Prefectului – http://www.prefecturabacau.ro/meniu-dreapta/eliberare-pasapoarte/ – unde se pot programa sau consulta camera live”, declara cms.sef. Florentina Neamtu, seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau.

        Se cer pasapoartele electronice

        Cei mai multi dintre solicitanti opteaza pentru eliberarea pasaportului electronic. Acesta are o valabilitate de 3 ani si costa 266 lei pentru copiii sub 12 ani, iar pentru cei care au peste 12 ani documentul are valabilitate 5 ani, iar valoarea lui este de 292 lei. Facând o medie a ultimelor zile, angajatii Serviciului Pasapoarte primesc intre 100 si 150 de cereri/zi pentru eliberarea unui document de calatorie.

        „Pasapoartele electronice sunt cele mai solicitate pentru ca au valabilitatea cea mai mare. Solicitari multe vin si de la bacauanii care locuiesc in imprejurimile municipiului Onesti si pentru a le usura deplasarea pâna in Bacau, suntem prezenti la Onesti in fiecare zi de marti, cu echipa mobila. La fel de important este faptul ca in zilele de miercuri, programul de lucru este prelungit, respectiv 8.30 – 18.30, in conditiile in care, in restul saptamânii suntem la dispozitia cetatenilor in intervalul orar 8.30 – 16.30”, a precizat cms.sef. Florentina Neamtu. In cazul in care numarul cererilor va creste in lunile iulie si august, este posibil ca angajatii Serviciului Pasapoarte sa-si limiteze concediul de odihna.

        „Copiii migrantilor” vor primi ajutor

          Peste 6.000 de copii din judetul Bacau au parintii plecati in strainatate. Dintre acestia, 2.000 au ambii parinti plecati. Desi minorii singuri au mari probleme, parintii nu acceseaza serviciile sociale.

          Copiii ramasi singuri acasa, dupa plecarea parintilor in strainatate, la munca, au probleme de comportament, sufera din cauza lipsei dragostei parintesti, a sprijinului, unii abandoneaza scoala, intra in diverse gasti si chiar ajung devianti. Sunt lucruri pe care toti le stiu, dar putin fac ceva pentru a veni in ajutorul acestor minori. Nici parinti nu fac ceea ce trebuie, in sensul ca nu cer ajutorul asistentilor sociali.

          Din aceste motive, Asociatia „Betania”, in parteneriat cu Asociatia „Alternative Sociale” si InterCultural Islanda, având alaturi Directiile de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) din Bacau si Iasi, au demarat proiectul „Consolidarea rolului ONG-urilor in dezvoltarea serviciilor sociale”. Proiectul a fost lansat miercuri, la sediul Asociatiei „Betania”. Obiectivul principal este facilitarea accesului copiilor afectati de migratie si al familiilor acestora la serviciile sociale de baza si de prevenire a efectelor negative ale migratiei.

          „De asemenea, vom desfasura activitati de formare a specialistilor capabili sa lucreze cu aceste categorii de beneficiari.

          Proiectul se va desfasura in oglinda: tot ce se va intâmpla in Bacau se va intâmpla si in Iasi” a explicat George Mihaila, coordonator proiect. O suta de copii din judetul Bacau vor beneficia de servicii sociale, iar 50 de copii si de sprijin financiar. Sorin Brasoveanu, directorul DGASPC Bacau, a vorbit despre importanta proiectului si despre realitatea care l-a determinat:

          „In judetul Bacau sunt peste 6000 de copii cu parinti plecati in strainatate, din care peste 2000 au ambii parinti plecati, iar 3500, un singur parinte.

          Acestia sunt copiii aflati in evidenta noastra, dar numarul lor ar putea fi mult mai mare”. O alta categorie este cea a copiilor care se intorc acasa si au mari dificultati de adaptare. La nivel national, judetele Bacau si Iasi se afla intre primele trei pozitii dupa numarul copiilor intorsi in tara. Directorul DGASPC a mai vorbit despre rolul autoritatilor locale si lipsa de personal din primarii, insistând pe importanta acestui proiect care va pregati 120 de asistenti sociali din mediul rural.

          In plus, vor fi organizate workshop-uri, seminarii antidiscriminare, campanii, 10 intâlniri de informare si vor fi realizate 2500 de ghiduri de asistenta sociala dedicate copiilor afectatie de migratie. Proiectul va fi finantat din Fondul ONG in România cu 149.281 euro si cu 16.587 euro din bugetele celor doua asociatii.

          Poveste de bronz

          Rares Gavriliu, fiul coordonatorului sectiei de sarituri in apa de la SCM Bacau, Adrian Gavriliu asculta povestea bronzului de la Moscova spusa de tati si de Alin Rontu. Foto: Liviu Maftei

          Dupa ani de zile de asteptare si de munca, Bacaul a cucerit o noua medalie europeana la juniori 2, prin Alin Rontu, elevul lui Adrian Gavriliu

          Dar halatul, cât e halatul?

          Cât valoreaza o medalie de bronz la Campionatul European de Sarituri in Apa rezervat juniorilor 2? Conform Ministerului de resort, 1000 lei. Una mie lei, ca sa n-avem vorbe. Pentru cei care au muncit sa o obtina, medalia de bronz este ca in spotul Mastercard: nepretuita. In spatele sau stau mii de ore de antrenament si ani intregi de asteptare. Alin Rontu, recentul laureat cu bronz la Europenele de la Moscova, a asteptat-o inca de anul trecut. Cu un punctaj de zile mari obtinut la Internationalele de la Dresda, sportivul legitimat la SCM Bacau a clacat insa la competitia continentala desfasurata in iulie 2014 la Bergamo, in bazin descoperit. Antrenorul sau, Adrian Gavriliu asteapta medalia aceasta de o viata; viata de antrenor. A fost aproape sa o cucereasca impreuna cu Catalin Cozma, la Graz, acolo unde elevul sau, pe atunci junior 1, a reusit un super-punctaj pentru România, cu care ar fi putut lua oricând bronzul sau argintul european. Oricând, dar nu in acel an! Asa se scrie istoria….

          „Se intorcea cu fundul”

          …si uite cum se cucereste, pâna la urma, un bronz la Europene! Mai intâi, the dark side of the Moon. Alin Rontu si-a inceput pregatirile finale pentru CE de la Moscova odata cu Jocurile Europene de la Baku, acolo unde s-a sarit in sistem Open: 14-18 ani. Desi in vârsta de numai 14 ani (va implini 15 pe 13 septembrie), Rontu a fost beton la antrenamente. Din pacate, lucrurile nu au mai mers chiar asa de bine in concurs, bacauanul ratând accederea in finala la doar 3 puncte. „Nu-i nimic, Aline, important este sa ridicam stacheta la Moscova”, a fost cuvântul de ordine rostit de Adrian Gavriliu. La Moscova, in schimb, a ajuns un frate vitreg de-a lui Alin, obosit si fara chef, care intra in apa de parca ar fi fost un elefant basculat de la platforma si nu un saritor candidat la podium. „Atunci mi s-a pus pata. I-am spus ca mai bine ramâneam amândoi acasa decât sa batem drumul aiurea pâna la Moscova doar ca sa avem de unde ne intoarce. Lui Alin, in schimb, parca nici nu-i pasa. Se intorcea cu fundul si ma lasa vorbind singur”, se ia si azi cu mâinile de cap Adi Gavriliu.

          „Unchiul” din America

          „Nu-i adevarat”, protesteaza Alin, „adica e adevarat ca ma intorceam cu fundul, dar nu-i adevarat ca nu-mi pasa. Numai ca asa reactionez eu: ma inchid in mine. Sa nu credeti, insa, ca nu ma durea când vedeam cât de prost sar la antrenamnente”. Pâna la urma, la Moscova a fost invers decât la Baku. Ce n-a mers la antrenamente a fost parfum in concurs. Mai intâi a venit locul 5 in calificari: loc de calcule. Si apoi locul 3 in finala, la doua puncte in fata ucraineanului Kripovisin: bronz, frate! „Finala a fost care pe care. Inainte de ultima saritura, Kripovisin avea un punct in fata. Numai ca ucraineanul pregatea o saritura cu un grad redus de dificultate, ceea ce insemna ca trebuie sa sara de 8 pentru a-si pastra avansul. Alin, in schimb, avea o saritura mai dificila si-i era suficient un 6.50-7 pentru a lua bronzul. Cât ne mai chinuisem si cu aceasta saritura, pe care am introdus-o in program relativ recent! Lui Alin nu-i iesea si pace. Pâna intr-o zi, când, revenit din America, Gabi Chereches mi-a aratat un exercitiu complementar, care te ajuta sa comprimi totul. Asa a prins, in sfârsit, smecheria si omul meu”, povesteste antrenorul Gavriliu.

          Flori de la Camelia Potec

          Alin a sarit de 6, 57 si l-a devansat pe ucrainean cu doua puncte. Numai ca saritura de bronz, cu care Rontu si Gavriliu si-au spart capetele câteva luni bune, nu a fost vazuta si de antrenor. Cu pulsul intrat in ritmul bateriei lui Lars Ulrich, Adi Gavriliu a iesit din bazin chiar inaintea ultimei sarituri: „Mi-a fost teama sa nu mi se sparga vreun vas de sânge”. Saritorul SCM Bacau n- a observat nimic: „De obicei, sunt atent la concurs. Asa s-a intâmplat si acum. De-abia dupa, am aflat ca dom’profesor plecase”. Când Adi Gavriliu s-a intors in bazin, numele lui Alin Rontu era scris pe imensul tablou electronic cu litere de bronz. In timpul acesta, la Bucuresti, presedinta Federatiei de Natatie, Camelia Potec alegea florile cu care urma sa-i intâmpine pe cei doi laureati la aeroportul Otopeni, la Bacau, familia Rontu mobila dormitorul lui Alin, drept cadou, iar Rares Gavriliu, viitorul elev de clasa intâi, privea indelung poza lui tati cu care dormise sub perna pret de trei saptamâni la rând. In ceea ce-i priveste pe domnii care raspund de Bazinul Olimpic de Inot, probabil ca isi storceau mintile cum sa mareasca, din nou, chiria performerilor de la SCM Bacau. Pentru ca, nu-i asa, in ochii unora, o medalie de bronz la Europene nu valoreaza nici cât o para chioara.

          Ramânem si fara pensionari

          Guvernantii pot rasufla usurati (pe cât le permite canicula acestor zile): scade numarul pensionarilor. Deci, numar mai mic, bani mai putin pentru pensii. Sperietoarea numita Bugetul asigurarilor sociale de stat, dedicat celor care au trudit toata viata, se retrage si ea la umbra, pe undeva, usor deshidratata.

          De ce scade numarul pensionarilor? Intrebarea imi da fiori, pentru ca prima cauza o intrevad in mersul firesc al vietii, deci in Marea Trecere pe care bietii oameni o asteapta mai ales de la o anumita vârsta in sus. Bun, dar altii nu le mai iau locul? Stim ca populatia României este in scadere drastica si ea, stim ca multi au lasat meleagurile natale si s-au tot dus, dupa munca, prin cele strainatati. Stim ca cei care mai muncesc si pe spinarea carora se mai aduna taxe si impozite, inclusiv pentru amarâtele de pensii, sunt si ei mult mai putini ca acum 25 de ani. Aici sa fie explicatia pentru care nici pensionari nu mai avem? Posibil. Pentru ca pensionarii se fac din cei care sunt activi „in câmpul muncii”.

          Fiori imi dau si statisticienii. Aflu ca datele statistice înregistreaza pentru perioada 2010 – 2014, scaderea an de an a numarului mediu de pensionari de asigurari sociale de stat la nivel national, de la 4.766,6 mii de persoane, cât figurau în evidente în anul 2010, la 4.682,3 mii de persoane în anul 2014 (adica -1,8%). Tendinta de reducere a numarului mediu de pensionari – spun tot statisticienii – se remarca si la nivel judetean. Astfel, în anul 2014 numarul mediu al pensionarilor de asigurari sociale de stat din judetul Bacau a fost de 141.900 de persoane, în scadere cu 355 de persoane (-0,2%) fata de anul anterior si în scadere cu 3.069 de persoane (-2,1%) fata de anul 2010.

          Observati? Procentul scaderii e mai mare in Bacau decât in tara. Sa mai umblam la capitolul cauze ale fenomenului nu mai are rost. E clar ca in cea mai saraca regiune a României (dar si a Uniunii Europene), Regiunea Nord-Est, se traieste mai rau, iar astfel de conditii nu sunt propice vietii indelungate.

          Doamne, dar ce masa buna de manevre electorale sunt pensionarii! Oare guvernantii de ce vor sa o piarda?

          Pazea! Trec eliberatorii!

          Dupa ce ni s-a susurat in urechi ideea ca ar trebui sa ne bucuram ca invazia de trupeti americani ne-a desenat o tinta pe harta, incep durerile de cap, semn ca betia s-a dus dracului si a ramas doar mahmureala. Si nota de plata.

          Pentru cine a uitat de cazul Teo Peter, muzicianul ucis de un soldat american care a considerat ca, fiind „made in USA” nu e necesar sa respecte indicatiile semaforului, iaca un trupete american a decis sa ne reaminteasca faptul ca românii sunt doar niste „untermensch” care trebuie sa se dea repede la o parte când trece Maria Sa, soldatul american eliberator cu masina si, eventual, beat manga.

          Vestea buna este ca n-a murit nimeni, desi tânara care s-a ales cu patru coaste rupte ar putea avea o alta parere.

          Vestea proasta este ca astfel de evenimente s-ar putea repeta de vreme ce, potrivit unor conventii incheiate de România cu SUA, militarii americani nu pot fi atinsi nici macar cu o floare, indiferent ce ispravi ar face pe teritoriul românesc.

          Pâna când se va gasi o solutie la aceasta problema, singura scapare o reprezinta prevenirea: când vedeti vreo masina militara americana, trageti tare dreapta, nu conteaza ca intrati in sant, ca va rupeti masina sau va spargeti baia de ulei: important e sa scapati cu viata.

          Sa ne intelegem: problema de fata nu are nimic de-a face cu „apararea” impotriva Rusiei, care e o alta discutie.

          Dar avem niste experiente de-a dreptul neplacute cu trupele straine venite sa „ne ajute”, de la turcii de la 1821-1822, care s-au retras dând foc Iesilor, trecând pe la interventia ruseasca de la 1848 sau 1853, cea austriaca in 1854, ocupatia germana de la 1916-17 ori cea ruseasca de dupa 1944.

          Handbal masculin / Stiinta MD a murit, traiasca CSSM!

          Antrenorul Bogdan Voica, presedintele CSSM Bogdan Milon si managerul Gabriel Armanu, la inceput de drum

          Bacaul va continua doar la nivel de Divizia A, cu nou infiintata CS Stiinta Municipal, care tine de clubul cu acelasi nume controlat de Primarie

          Acuzat ca a furat din cimitir

            Poliţiştii au depistat un băcăun de 57 de ani, bănuit că ar fi sustras dintr-o magazine bunuri în valoare de 3000 de lei.

            La data de 7 iulie a.c., în urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău, a fost identificat un bărbat de 57 de ani, din Bacău, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

            Din cercetările poliţiştilor a rezultat că în luna iunie a.c., cel în cauză ar fi pătruns prin efracţie într-o magazie situată într-un cimitir din municipiul Bacău şi ar fi sustras o roabă, un flex şi un generator, bunuri în valoare totală de aproximativ 3000 de lei.

            În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

            Barbat ranit intr-un accident la Onesti

              Un pieton de 31 de ani a fost rănit ieri, în urma unui eveniment rutier produs în localitatea Oneşti, pe fondul oboselii în conducere

              La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier cu victim, pe strada Calea Slănicului din municipiul Oneşti.

              Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat că un bărbat de 52 de ani, din Tg. Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Slănicului, pe fondul oboselii în conducere a pătruns pe contrasens, unde a acroşat 3 autoturisme parcate în afara părţii carosabile şi a accidentat un bărbat de 31 ani, care se afla în parcarea din faţa unui spaţiu comercial.

              Bărbatulde 31 de ani a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale şi a rămas internat.

              Conducătorul auto a fost testat alcooltest, iar rezultatul a fost negative.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

              Un tanar s-a inecat in Tazlau

                Marți, 07 iunie a.c., la ora 11:45, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moinești a intervenit în comuna Zemeș, sat Modârzău, pentru a aduce la mal un bărbat înecat în râul Tazlău, în vârstă de 22 ani.

                Persoana a fost degajată de către pompierii militari și a fost predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

                Echipajul medical a efectuat manevrele de resuscitare, care, din nefericire, s-au soldat fără un răspuns pozitiv.

                Victima a fost declarată decedată și predată unui echipaj IML.

                11 proiectile gasite la Slanic Moldova

                  Marți, 07 iunie 2015, la ora 10:05 echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în oraşul Slănic Moldova, pe proprietatea unei societăți comerciale, care efectua lucrări de forare, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată.

                  La locul intervenţiei au fost descoperite 10 proiectile explozive calibru 75mm, un proiectil exploziv calibru 76mm și un focos proiectil exploziv calibru 100 mm.

                  Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                  Piata Centrala, fara curent, din cauza unei avarii la un cablu subteran

                    O avarie aparuta la reteaua de energie electrica din zona centrala a Bacaului i-a lasat, in aceasta dimineata, fara curent la prize pe comerciantii din Piata Centrala.

                    Astfel, un cablu de tensiune aflat la subteran a cedat, facând nefunctionale vitrinele frigorifice ale carmangeriilor din zona pietei, dar si ale comerciantilor din hala de lactate.

                    „Avaria a intervenit la ora 4 a diminetii si nici pâna acum nu s-a rezolvat. Am luat contact telefonic cu cei de la Eon si ne-au promis ca pâna la ora 12 se va rezolva problema”, a declarat Vasilica Busuioc, seful Directiei Pietelor Bacau.

                    De altfel, neajunsul i-a afectat pe toti comerciantii din Piata Mare, inclusiv pe cei care valorifica la tarabe legume si fructe, caz in care nu au putut fi folosite cântarele electronice si, eventual, nici casele de marcat, dar si magazinele de tot felul din jurul pietei.

                    Femeie lovita de un barbat in parc

                      In ziua de 07.07 a.c., ora 15.50, o patrulă de jandarmi din cadrul I.J.J. Bacău, a surpins un bărbat care încerca să se facă nevăzut după ce a agresat fizic o femeie care se plimba prin Parcul Cancicov din Bacau.

                      Strigătele de ajutor ale victimei, au atras atenţia jandarmilor care patrulau în parc, aceştia observând femeia căzută la pământ şi un bărbat care a început să fugă la apariţia acestora, dar care imediat a fost prins şi imobilizat de către jandarmi.

                      Cu ocazia acordării măsurilor de prim ajutor, femeia agresată, C. F. de 35 de ani, domiciliată într-o comună limitrofă municipiului Bacău, a relatat jandarmilor faptul că, în timp ce se plimba prin parc a fost lovită fără motiv, prin surpindere, cu pumnii şi picioarele de către agresor, care îi era necunoscut.

                      Aceasta a fost ulterior transportată de către jandarmi la Spitalul Municipal de Urgenţă Bacău, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

                      Jandarmii au întocmit actele de constatare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, dosarul şi făptuitorul C.R.P. de 31 de ani, din municipiul Bacău, fiind predate lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

                      Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii îi pot apela fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

                      Recomandările DSV pentru perioadele caniculare

                        Proprietarii şi deţinătorii de animale au obligaţia de a respecta măsurile pentru a asigura protecţia şi bunăstarea animalelor şi de a evita apariţia stresului termic asociat perioadei de vară, adesea cu temperaturi caniculare.

                        Prevederi aplicabile fermierilor:

                        Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
                        – asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor ultraviolete nocive;
                        – asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ (în funcţie de specie, talie şi stare fiziologică) şi calitativ (prospeţime, raport energetic, etc.);
                        – existenţa stocurilor de apă şi furaje;
                        – verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;
                        – verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelelor de ventilaţie şi generatoarelor de energie electrică;
                        – în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul de timp 12.00 – 18.00, dacă temperatura exterioară, la umbră, depăşeşte 25ºC;
                        – la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;
                        În perioadele caniculare, fermierii se vor asigura că efectivele de animale sunt protejate împotriva razelor ultraviolete severe şi că hrana şi apa sunt disponibile. Este important să se asigure, în cazul în care animalele sunt ţinute în afară, că există umbrare, precum şi jgheaburi de apă potabilă, iar dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, trebuie administrată apa manual în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

                        Prevederi aplicabile administraţiilor locale:

                        – administraţiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate;
                        – consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere;
                        – asigurarea unor locuri prestabilite pentru retragerea animalelor în cazuri excepţionale.
                        Prevederi aplicabile deţinătorilor de animale de companie:
                        În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii, etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.
                        Atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute excesiv în vehicul expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţiile ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

                        Prevederi aplicabile deţinătorilor de cai:

                        Ca şi în cazul animalelor de crescătorie, caii şi poneii, ţinuţi afară în timpul zilei trebuie să aibă:
                        – acces la adăpost umbrit,
                        – acces nelimitat la sursele de apă şi hrană.
                        Aprovizionarea cu apă pentru toţi caii şi poneii trebuie verificată în mod regulat şi trebuie să existe şi surse alternative de alimentare cu apă.

                        Prevederi aplicabile transportatorilor de animale vii:

                        – Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;
                        – Înainte de a pleca la drum se face verificarea condiţiilor de microclimat oferite de mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului;
                        – Transportatorii trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp, pentru a micşora durata călătoriei;
                        – La temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maximă de încărcare autorizată în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică;
                        – În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;
                        – Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor;
                        – Pentru limitarea stresului prin încălzire, şoferii mijloacelor de transport destinate transportului de animale vii trebuie să:
                        – Optimizeze ventilaţia,
                        – Menţină vehiculul în mişcare, iar în cazul în care staţionează, vehiculul trebuie să fie poziţionat astfel încât curenţii de aer să vină transversal pe vehicul pentru a asigura ventilaţia animalelor,
                        – Circule în perioada mai răcoroasă din zi,
                        – Reducă densitatea animalelor transportate.

                        Prevederi aplicabile târgurilor în care se comercializează animale vii

                        În cazul comercializării animalelor în târguri, acestea trebuie să asigure următoarele:
                        – Padocurile unde sunt ţinute animalele în vederea comercializării trebuie să fie suficient de spaţioase pentru a asigura libertatea de mişcare minimă necesară animalelor cazate şi trebuie să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite.
                        – Cel mai mare risc pentru animale pe timp de caniculă este lipsa apei, care duce la deshidratarea animalului şi poate provoca suferinţă şi chiar moarte. Pentru a reduce acest risc trebuie să se acorde prioritate animalelor care nu au acces la sursele de apă de orice fel. Animalele tinere, animalele hrănite preponderent cu furaje uscate şi animalele care alăptează prezintă risc deosebit de deshidratare.
                        – Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare astfel încât să asigure, cel puţin, standarde minime privitoare la bunăstarea animalelor deţinute.
                        In privinta sigurantei alimentelor, consumatorilor li se recomandă:
                        – Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
                        – Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C;
                        – Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate;
                        – Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider, trebuie să fie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj.
                        – Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite;
                        – Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior;
                        – Îndepărtaţi alimentele alterate, sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
                        – Spălaţi bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
                        Agenţii economici vor respecta:
                        – evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
                        – verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);
                        – confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;
                        – interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific;
                        – interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

                        In cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publica, consumatorii sunt rugati sa sune la telefoanele 0234/586233; 0234586372 – DSVSA Bacau.

                        Pagina 1

                          8iul2015

                          Scandal in Consiliul Local Bacau, pe rectificarea de buget

                            * pentru lucrarile de reabilitare a strazii Stefan cel Mare s-au mai cerut o suta de mii de lei de la bugetul local, dar cererea a fost retrasa din cauza suspiciunilor unor consilieri locali

                            Sedinta extraordinara a Consiliului Local Bacau de ieri a inceput cu zâmbete, strângeri de mâna si atmosfera de vacanta, dar s-a transformat rapid intr-o tornada. Intrunirea parea o formalitate de maxim un sfert de ora, insa un amendament propus in ultima clipa de consilierul local Ilie Birzu a aprins vapaia.

                            El a cerut o sa se aprobe alocarea in plus a aproape o suta de mii de lei pentru lucrarile de la reteaua de apa de pe strada Stefan cel Mare. “Este nevoie de acesti bani pentru ca sa fie bransate blocurile la noua retea de apa instalata in zona. Au existat discutii intre Primarie si CRAB si s-a decis ca banii sa ii alocam noi, iar manopera pentru bransamente sa o suporte cei de la CRAB.

                            Proiectul are finantare europeana, insa aceste bransamente nu erau trecute la cheltuieli eligibile, astfel ca trebuiesc facute din bugetul local”, a declarat pentru “Desteptarea” consilierul local Ilie Birzu. O prima surpriza a fost ca nimeni din Executivul Primariei, respectiv viceprimarul Radu Ababei sau secretarul Ovidiu Popovici, aflati la pupitrul sedintei, nu stiau nimic despre amendament si au ridicat mirati din umeri.

                            A doua surpriza a fost ca amendamentul nu avea obtinut nici un aviz de legalitate din partea compartimentelor Primariei, asa cum se cere. Drept pentru care, secretarul Popovici a cerut sa se faca o pauza de zece minute, pentru ca toata lumea sa se lamureasca ce e cu suta de mii de lei ceruta de Birzu si eventual sa se fie primite si avizele necesare din partea celor responsabili. Asa ca s-a deschis o sedinta in sedinta, in cadrul careia, pe holurile Centrului de Afaceri si Expozitii, responsabilii din Executiv, intre care directorul economic Clementina Vinerica, au discutat daca este oportun ca amendamentul sa intre la vot.

                            „Cum este posibil ca in ultima clipa sa apara un astfel de amendament, venit de la un consilier local, si nu de la membrii Executivului, care habar nu au despre ce este vorba? Nu s-a stiut de la bun inceput, din proiect, ca aceste bransamente sunt necesare si necesita cheltuieli?”, a spus consilierul local Gheorghe Huluta. „Asa s-au facut alocari suplimentare si la Pasarela Letea si uitati unde s-a ajuns. Veniti in sedinta total nepregatiti si ne puneti sa votam ceva care nu este in regula. Este o bataie de joc ce se intâmpla!”, a spus si colegul sau de partid, consilierul Dragos Stefan (UNPR), cu referire la ancheta DNA privind cheltuielile pentru modernizarea pasarelei.

                            „Ce m-a deranjat pe mine a fost ca membrii Executivului s-au aratat nestiutori referitor la aceasta suplimentare, astfel ca am iesit doar eu in evidenta, fiind cel care a promovat amendamentul”, a mai spus consilierul Birzu.
                            Intr-un final, supus atâtor presiuni si critici, Ilie Birzu si-a retras amendamentul, iar suta de mii de lei a ramas in bugetul local. Amendamentul va fi repus pe ordinea de zi intr-o sedinta viitoare, intr-un mod mai transparent.

                            25 de miliarde in plus pentru Thermoenergy

                            Cosilierul Dragos Stefan a cerut sa se faca publice sumele alocate la rectificarea bugetara. Viceprimarul Radu Ababei a parut insa iritat de interpelare si nu a raspuns concret la intrebare: „V-am pus la dispozitie documentele, iar lectii de matematica va dau in particular, daca este nevoie. Vom face o conferinta de presa si vom spune sumele”, a spus viceprimarul Ababei.

                            „Ne-ati pus la dispozitie o documentatie intinsa pe 175 de pagini, cu o expunere de motive in doua fraze, iar acum ar trebui sa votam. Sumele sunt publice, de ce nu le rostiti, sa le stie toti bacauanii?”, a intrebat consilierul Dragos Stefan, fara sa primeasca insa un raspuns. Ulterior, am aflat de la consilierul local Ilie Birzu, seful comisiei economice din cadrul Primariei, ca s-au alocat in plus 2,5 milioane de lei pentru o majorare de capital la Thermoenergy, 1,5 milioane de lei in bugetul Teatrului „Bacovia” si 1,1 milioane de lei pentru lucrari de reparatii si igienizari in institutiile de invatamânt din oras.

                            La promisa conferinta de presa a viceprimarului Radu Ababei s-ar putea lamuri cum de la jumatatea anului se aloca sume atât de mari, care nu au putut fi previzionate inca de la intocmirea bugetului, la finele anului trecut, lucru ce i-a nelamurit pe multi consilieri.

                            Ziua caniculei

                              Bacaul se scufunda de astazi intr-un cazan fierbinte. Meteorologii anunta temperaturi de 39 de grade la umbra, adica un cod portocaliu de canicula. Valul fierbinte va persista pâna joi, iar de vineri am putea sa ne astepam la o asa-zisa racorire cu vreo doua grade, dar si la furtuni care pornesc din vestul tarii si vin spre noi. Pâna atunci insa, avem de indurat o vreme de Cuptor, iar specialistii ne dau câteva sfaturi ca sa trecem mai usor peste aceasta perioada.

                              Conditiile de lucru, din perioada caniculei, in vizorul Inspectoratului de Munca

                              Canicula care afecteaza in aceste zile si judetul Bacau impune din partea Inspectiei Muncii desfasurarea unei campanii de verificare a modului in care se respecta legislatia specifica de catre angajatorii cu activitati in aer liber ori la care conditiile de lucru din interior creeaza disconfort termic. Astfel, si Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau intreprinde in aceasta perioada o serie de controale mai ales la agentii economici unde conditiile de lucru sunt afectate de canicula. Campania se va derula pâna la sfârsitul acestei saptamâni si vizeaza, mai concret, respectarea de catre angajatori a OG 99/2000 referitoare la masurile ce trebuie luate in perioadele cu temperaturi extreme, pentru protectia persoanelor incadrate in munca. Prin temperatura extrema, vara, se intelege de la 37 grade Celsius in sus, dar ordonanta mai are in vedere si indicele de confort termic, adica raportul dintre temperatura si umiditate de la locul de munca, raport care nu trebuie sa depaseasca pragul critic de 80.

                              „Daca sunt asemenea conditii, angajatorii sunt obligati ca, pentru mentinerea starii de sanatate a lucratorilor lor, sa le asigure acestora intre doi si patru litri de apa, echipament individual de protectie si dusuri. Totodata, trebuie sa reduca intensitatea si ritmul activitatii, sa aiba sistem de ventilatie la locurile de munca, sa alterneze efortul dinamic cu cel static si perioadele de lucru cu cele de repaus in zone umbrite, cu curenti de aer. In cazul in care angajatorii nu pot asigura astfel de conditii, atunci ei vor lua masuri de reducere a timpului de lucru sau de esalonare a acestuia pe doua perioade ale zilei”, ne-a declarat Dan Cristian Petrea, inspectorul sef al ITM Bacau. Daca in urma controlului, inspectorii ITM Bacau, responsabili cu respectarea normelor de sanatate si securitate in munca, vor constata abateri de la ordonanta amintita, atunci vor dispune sanctionarea angajatorilor in cauza. Legislatia prevede ca, in astfel de situatii, amenzile sunt de 1.500-2.500 lei.

                              Evitati aparitia intoxicatiilor alimentare, respectând recomadarile specialistilor

                              In perioada caniculara, se intâmpla ca, in dese cazuri, sa apara toxiinfectii alimentare, tocmai pentru ca unii consumatori nu respecta o serie de reguli privind siguranta alimentara. Prin urmare, repezentantii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau vin cu o serie de recomandari care sa duca la evitarea aparitiei acestor neajunsuri. „În sezonul cald, creste riscul alterarii alimentelor si implicit al aparitiei de toxiinfectii alimentare si, de aceea, este bine ca cetatenii sa respecte câteva masuri simple, dar foarte eficiente. Mai intâi de toate, este bine sa nu achizitioneze alimente decât din locuri sau spatii înregistrate sanitar veterinar, pentru ca acestea ca le ofera garantia unor produse controlate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor si care sunt depozitate în conditii corespunzatoare de temperatura si igiena”, a precizat Carleta Bodea, sefa DSVSA Bacau.

                              In plus, odata cumparate, alimentele trebuie sa fie tinute o perioada cât mai scurta la temperatura camerei, iar cele care urmeaza a fi depozitate în frigider, sa fie ambalate separat si mentinute la temperaturile si pentru perioada mentionata pe ambalaj. Alimentele gatite nu se pastreaza în recipiente fara capac, mai adauga veterinarii bacauani. In plus, produsele care au fost decongelate nu se recongeleaza pentru a fi preparate sau consumate ulterior. Nu uitati nici sa indepartati alimentele alterate, acestea fiind o sursa de contaminare pentru celelalte alimente si, totodata, sa spalati bine fructele si legumele înainte de a le depozita în frigider.

                              Florentin Radu, Elena Tintaru

                              Recomandari de la DSP Bacau

                              Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau vine cu o serie de recomandari pentru populatia generala. Oamenii sunt sfatuiti sa consume suficiente lichide, pentru a se evita deshidratarea, si sa nu astepte sa le fie sete, sa evite consumarea de alimente grase si condimentate, de alcool sau cafea. Sa nu iasa la plimbare sau la cumparaturi in orele de canicula iar daca sunt nevoiti sa iasa din casa, sa-si protejeze capul cu o palarie si sa poarte haine lejere din fibre naturale. Se recomanda efectuarea a trei – patru dusuri pe zi, insa este interzis scaldatul in locuri neamenajate pentru ca exista risc de inec. Pentru cei care sunt nevoiti sa lucreze in soare (agricultori, constructori, vânzatori ambulanti) sfatul este sa-si imparta programul astfel incât sa munceasca mai mult dimineata si seara, sa se hidrateze corespunzator si sa poarte echipament adecvat. (Geta P.)

                              Bursa Locurilor de Munca pentru absolventii 2015

                              Absolventii din acest an din toata tara si toti bacauanii aflati in cautarea unui serviciu sunt asteptati sa participe la Bursa Locurilor de Munca, actiune organizata de Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau, incepând cu ora 11.00, in zilele de joi, 9 iulie, si vineri, 10 iulie, la Sala de Sport a Universitatii „Vasile Alecsandri”.

                              Actiunea face parte din proiectul „Integrarea pe piata muncii a absolventilor 2015. Facilitatile fiscale oferite de stat”, derulat de CCI in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Universitatea „G. Bacovia” si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca. Bursa Locurilor de Munca aduce fata in fata angajatori, absolventi si persoane aflate in cautarea unui loc de munca, fiind desfasurata in cadrul unui concept diferit, adaptat la specificul grupului tinta.

                              „Astfel, in prima zi, incepând cu ora 11.00, ne propunem sa sprijinim absolventii in formarea competentelor necesare prezentarii la un interviu, completarea unui CV, pasii pentru deschiderea unei afaceri, finantarea unei afaceri, avantajele oferite absolventilor 2015 la angajare. De asemenea, firmele angajatoare din zona Bacau participante la Bursa se vor prezenta in cadrul unor sesiuni de informare privind activitatea si oferta pentru candidatii care vor sa se integreze in echipa lor”, a precizat Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert Bacau. In cea de-a doua zi, vor avea loc sesiunile de interviuri dintre firme si absolventi, pe parcursul intregii zile.

                              La Bursa, au confirmat participarea peste 60 de firme, inclusiv din zona de acoperire a Judecatoriei Bacau, Buhusi si Podu Turcului, care vin cu o oferta de peste 300 de locuri de munca. In perioada urmatoare, vor avea loc Burse ale Locurilor de Munca si la Onesti si Moinesti. Participarea absolventilor si a firmelor, deopotriva, este gratuita.

                              ULTIMELE ȘTIRI