duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3467

Perchezitii la producatorii de vin

    Peste 2 milioane de litri de vin a ridicat Poliția Română in urma unei actiuni desfasurate pe raza județelor Bacău, Buzău și Vrancea, pentru prevenirea şi descoperirea ilegalităţilor comise în domeniul producerii şi comercializării vinurilor şi produselor viti-vinicole, informeaza Radio Romania Actualitati.

    Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, au fost efectuate verificări la 12 sedii sociale și puncte de lucru, aparţinând a cinci agenţi economici.

    Din cercetări, s-a stabilit că reprezentanții acestor agenți economici ar fi produs ori comercializat, din 2012 până în prezent, peste 2.000.000 de litri de vin contrafăcut, sub diferite marci.

    Aceste produse ar fi fost comercializate fie ambalate în sticle sau în recipiente de tip pet, fie vrac, către 75 de agenți economici din 12 județe.

    Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent, este de peste 4 milioane de lei.

    Pagina 1

      pagina1

      Volei feminin/ Divizia A1: Cine câstiga, joaca finala!

      Stiinta Bacau – CSM Târgoviste (azi, ora 19.00, Sala Sporturilor)

      Voleibalistele Stiintei Bacau ataca o noua finala de campionat. A câta e, nici nu mai stim; le-am pierdut numarul. Cert este ca nu vrem sa intrerupem sirul! Pentru a se califica in finala campionatului Diviziei A1, echipa lui Florin Grapa trebuie sa câstige meciul din aceasta seara, de pe teren propriu, cu CSM Târgoviste.

      Este cel de-al cincilea meci al semifinalei dintre Stiinta si CSM Târgoviste, cel decisiv, care va rupe echilibrul ce domneste dupa primele patru confruntari. Studentele au riscat serios week-end-ul trecut, la Târgoviste, acolo unde au pierdut jocul de sâmbata si l-au câstigat, la mare lupta, pe cel de duminica, in care gazdele au avut 1-0 la seturi si au egalat la 25 in partialul secund. „Acum, jucând acasa, pornim cu o sansa in plus.

      Mingea este la noi si imi doresc sa o jucam bine”, a declarat Florin Grapa, care spera ca Sala Sporturilor sa fie conectata la importanta „decisivului” din aceasta seara: „Echipa noastra are publicul ei, cifrat cam la 500 de spectatori. Tot ce este peste acest numar, e un bonus. Sper ca la meciul cu Târgoviste, bonusul sa fie unul impresionant si, totodata, sa incline balanta in favoarea noastra.

      Probabil ca si cei de la Târgoviste vor veni cu galerie, insa eu am convingerea ca in sala se vor auzi mai ales suporterii nostri”. Tehnicianul bacauan stie ce are in plus Stiinta fata de CSM Târgoviste, in afara propriului public: „Banca noastra de rezerve este peste a lor, iar intr-un meci de o asemenea importanta, asta conteaza mult”.

      La Stiinta, Sabina Moisa, accidentata in meciul al patrulea al semifinalei, este incerta, iar daca ridicatoarea titulara nu va fi recuperata pâna la ora jocului de azi, ea va ceda locul Olenei Novgorodchenko. Indiferent cine va juca, insa, pe postul de coordonator, asteptam sa o duca pe Stiinta in finala. Fiindca acolo e locul nostru!

      Sinistratii din Gâsteni au parasit catunul

      – oamenii au primit acordul autoritatilor pentru a intra in gospodarii si au luat geamurile, usile si chiar tabla de pe casa, au golit hambarele si au salvat animalele

      Natura a alungat din case peste 60 de persoane din catunul Berindesti, sat Gâsteni, din comuna Racaciuni. Sunt oameni gospodari, care au muncit prin strainatate pentru a-si face o locuinta si a le asigura copiilor lor un confort. Si-au ridicat imobile frumoase, mari, in care au investit zeci de mii de euro si nici nu le-a trecut prin minte ca intr-o noapte, chiar in Saptamâna Mare a Pastelui, pentru ca este o comunitate de catolici, vor trebui sa plece ca sa-si salveze vietile. Dealul din spatele caselor a luat-o, pur si simplu, la vale, peretii au inceput sa crape iar drumul s-a rupt pe portiuni intregi.

      Locul satenilor a fost luat de pompieri, jandarmi si politisti, mobilizati acolo pentru a-i ajuta si a monitoriza situatia. Când si-au dat seama ca nu mai sunt sanse ca sa revina acasa, autoritatile le-au permis proprietarilor sa intre in gospodarii si sa ia tot ce se poate. Ajutati de militari au golit hambarele, au luat animalele, pasarile, au scos geamurile si usile de la case, mobila din casele care nu erau in pericol iminent de prabusire iar unii si-au dat si tabla jos de pe acoperis. Sunt constienti ca-i asteapta vremuri grele, ca trebuie sa ia totul de la zero si ca orice lucru salvat pentru ei este un câstig. Au muncit ore in sir iar când s-a lasat intunericul au lasat catunul pustiu in grija fortelor de ordine si a autoritatilor locale care au strabatut zona afectata de la un capat la altul de mai multe ori.

      „Avem nevoie de fonduri de la Guvern”

      „Problema a fost provocata de acel deal si a impins aluviunile si terenul catre locuinte si de aici valea a devenit deal si dealul vale. Ramâne sa vedem cum vor evolua lucrurile. Cert este ca avem nevoie de fonduri in regim de urgenta de la Guvern, pentru ca nu este vorba de o investitie de câtiva lei. Vorbim de aproape doi kilometri de drum si peste 20 de locuinte. Sunt sinistrati, clar vor fi stramutati si trebuie sa le oferim un teren si apoi sa le facem case. Sunt oameni gospodari si merita”, spunea Lucian Cheta, primarul comunei Racaciuni. Aproape de miezul noptii, sotii Roca, sositi in localitate abia a doua zi de la evacuare, au vrut sa mai arunce o privire la casa care sta sa se prabuseasca. Desi sunt constienti ca pierd mult, nu cauta vinovati si se imbarbateaza ca sa mearga mai departe.

      „Casa este distrusa in totalitate si este mai rau ca n-am salvat nimic, pentru ca noi nu am fost aici. Aveam foarte frumos pe interior, am investit bani, dar asta este. Ce putem sa facem?”, se intreba Elena Roca, proprietara unui imobil. Fenomenul, fara precedent pâna acum in aceasta zona, i-a luat prin suprindere pe toti si se presupune ca se datoreaza izvoarelor de suprafata, iar alunecarile ar fi putut fi provocate si din cauza cutremurelor repetate din ultima perioada. Cuvântul final il vor avea insa specialistii care fac cercetari in sat. In ultimele 30 – 40 de ore intensitatea cu care pamântul se deplasa s-a redus cu mult, insa pericolul nu a trecut. Autoritatile locale spun ca in zona se pot face lucrari de forare si captare a apei, dar si de blocare a dealului cu piloni speciali, insa pentru asta au nevoie de bani multi, bani ce ar trebui sa vina de la bugetul central.

      Guvernul ii ajuta pe sinistratii din Racaciuni

      Premierul Victor Ponta, venit in Bacau, miercuri, a aflat despre alunecarile de teren produse in Gâsteni-Racaciuni si situatia dramatica a sinistratilor. El a anuntat ca a vorbit deja cu Gabriel Oprea, ministrul de Interne, pentru ca locuitorii sa fie ajutati: „Mâine, in sedinta de guvern, vom lua toate deciziile sa-i ajutam pe oamenii care au ramas fara casa, mai intâi cu solutii provizorii, pentru ca nu are nimeni case peste noapte, ci doar acele module ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Dupa aceea vor trebui stramutati. Vreau sa asigur aceste familii ca facem tot ce putem pentru a le ajuta cât mai rapid”, a declarat prim-ministrul României.
      Silvia Patrascanu

      Crucea Rosie Bacau monitorizeaza sinistratii din Gâsteni

      In urma calamitatilor din zona Racaciuni de la sfârsitul lunii trecute, echipa Crucea Rosie Bacau s-a deplasat marti, 31 martie, in satul Gâsteni, comuna Racaciuni. Persoanele evacuate au primit de la Crucea Rosie Bacau apa, pâine, conserve, biscuiti. Pe lânga acestea, 40 de paturi au fost predate din depozitul filialei Bacau de Cruce Rosie catre administratorul adapostului amenajat la scoala din Gâsteni. „Vom continua sa monitorizam cazurile si vom ramâne pe receptie pentru a contribui, in masura posibilitatilor, la salvarea persoanelor aflate in situatii critice”, a declarat Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Rosii Bacau. (Fl.S.)

      Mii de hectare de rapita, compromise de frigul extrem din iarna

      Debut de an dificil pentru fermierii bacauani care au optat pentru cultura de rapita. Din cauza gerului înregistrat timp de mai multe zile in aceasta iarna, o mare parte din terenurile de rapita vor trebui arate si cultivate cu altceva. „S-a mai intâmplat si in alti ani, dar nu la o asa dimensiune. Se apreciaza ca, din suprafata totala de aproape 4.900 de hectare cultivata cu rapita, circa 75 la suta va trebui intoarsa, cultura fiind compromisa din cauza gerului si a viscolului, inregistrate in lunile decembrie a anului trecut si ianuarie a acestui an, dar si de seceta din toamna”, a declarat Cristinel Nita, directorul Directiei pentru Agricultura a Judetului Bacau. Urmeaza ca o comisie formata dintr-un specialist al Directiei Agricole, reprezentanti ai primariei si ai producatorilor afectati sa constate, la fata locului, pagubele existente. Producatori agricoli care au optat sa cultive suprafete mari de rapita au mizat cererea mare pe piata interna si cea externa.

      In plus, agricultorii aveau garantat si un pret foarte bun la desfacere, fata de porumb sau grâu. Anul trecut, kilogramul de rapita a fost achizitionat cu 1,2-1,3 lei. La o productie de circa 3.000 de kilograme pe hectar, fermierii au scos un profit frumusel din rapita. Istoria nu se va repeta, insa, si anul acesta. Cele mai afectate sunt zonele Sascut, Onesti, Buhusi si Itesti, Beresti-Bistrita, Filipesti s.a..

      A ramas doar…scadenta la imputuri

      Nicolae Nistor este unul dintre fermierii cunoscuti ai judetului care a ales, in toamna, sa insamânteze cu rapita circa 200 de hectare in zona Odobesti-Secuieni. Din pacate, va trebui sa are tot terenul cu rapita si sa infiinteze alte culturi. „Trebuie sa intorc toata cultura, pentru ca n-a iesit nimic. Din toamna a fost problema, de la rasarire. S-a vazut ca ceva nu e in regula. Am si lucrat greu terenul, cu freza si asa mai departe. Din cauza secetei, normal. Am investit cel putin 700-800 de lei pe hectar. Faceti dumneavoastra calculul sa vedeti la cât se ridica paguba. Partea proasta este ca, in vara, trebuie sa le platim samânta luata prin contract de la distribuitori. O sa le dam grâu, daca acolo nu vor fi asa probleme”, a declarat acesta.

      Din pacate, firmele de asigurari nu acopera riscurile de seceta care, de altfel, au determinat inca din toamna rezultatul dezastuos de la rapita. „Pai, in perioada optima de insamântare, august – septembrie, nu s-au inregistrat decât doua ploi mici a câte 8 litri pe metrul patrat. Deci, din start a fost rau. Asa ca rapita este istorie. Ne echilibram poate cu porumbul, caci cu cu grâul, la fel, nu putem. Doar cine a avut siloz si l-a putut pastra pâna acum, când este un pret cât de cât mai bun fata de cel din toamna. Oricum, scazând ingrasamintele si eventual araturile, paguba la rapita o estimez la cel putin 2 miliarde de lei vechi”, afirma si Gheorghe Olaru, fermier din zona Sascutului. In acest context, unii specialisti cred ca este posibil ca pretul rapitei sa creasca. Si, cum rapita este materia prima folosita la producerea de uleiuri alimentare si margarina, ne putem astepta ca si aceste produse sa se scumpeasca, daca nu se va apela la importuri.

      Portret de campioana: Maria Sava

      Maria Sava este o fata de 10. De ieri si, in special, de azi. Multipla laureata la competitiile de karate, sport pe care a inceput sa-l practice in 2013, Maria Sava implineste astazi, 2 aprilie, vârsta de zece ani. O vârsta rotunda, ca si bilantul sau sportiv:

      „Cea mai mare satisfactie o reprezinta medalia de bronz cucerita luna trecuta, la Campionatul National de la Bucuresti, in proba de kata. La editia viitoare, vreau sa schimb bronzul cu o medalie mai stralucitoare. Ca sa nu mai vorbesc ca imi doresc un loc pe podium si la kumite”. Pâna sa ajunga la karate, unde a fost dusa de tatal sau, Maria a incercat mai multe sporturi: „Niciunul nu m-a fascinat, insa, precum karateul. A fost dragoste la prima vedere”.

      Eleva in clasa a III-a B la Scoala Gimnaziala „Constantin Platon”, Maria Sava este pasionata nu doar de karate, ci si de matematica: „E materia mea favorita. Imi place sa rezolv probleme”. Si nu obisnuieste, sub nicio forma, sa faca probleme celor din jur, am adauga noi. Cu atât mai putin antrenorului sau de la SCM Bacau, Doru Botez, care o considera o sportiva de perspectiva: „Maria Sava este foarte ambitioasa si receptiva”. Pe scurt, o fata de 10, careia ii dorim „La multi ani”, sanatate si cât mai multe reusite scolare si sportive!

      Handbal masculin / Stiinta MD Bacau se dezmembreaza

      Aflata in colaps financiar, vice-campioana României la handbal masculin, Stiinta Municipal Dedeman se dezmembreaza. Primii plecati sunt interul Nelu Stan, jucator venit in iarna si extrema dreapta Josep Masachs, care a luat ieri avionul catre Spania. La orizont se profileaza si despartirea de Vladimir Carali, pentru care, meciul cu CSM Bucuresti, de saptamâna viitoare, din finalul sezonului regulat ar putea fi si ultimul la Stiinta MD.

      Ceilalti jucatori au anuntat ca vor ramâne si pentru jocurile din play-off (câte vor fi ele), desi nu au incasat niciun salariu in 2015, iar de ieri, au fost evacuati din apartamentele in care locuiau.

      Situatia locativa a handbalistilor si-a gasit o rezolvare temporara, jucatorii mutându-se câte trei-patru intr-un apartament, astfel incât chiria sa fie mai usor de acoperit.

      Pe pozitii a ramas si antrenorul Mateo Garralda, care-si va achita singur chiria. In ceea ce priveste problemele financiare ale Stiintei MD, acestea se prezinta, insa, fara rezolvare, ceea ce periciliteaza viitorul echipei, cel putin la nivel de performanta.

      Gruparea bacauana a inchis proiectul de finantare nerambursabila fara a acoperi din surse proprii, conform solicitarilor Primariei, ultima transa, cifrata la 575.000 lei, iar Asociatia Top Sport, prin care echipa era finantata de municipalitate, nu va mai depune un nou proiect pe Legea 350/2005.

      „Suntem pe muchie de cutit. Singurele variante ar fi ca o alta asociatie sa depuna un proiect pe Legea 350 pentru sustinerea echipei sau preluarea ei in intregime, din vara, de catre un sponsor. Altfel, la final de campionat, pierdem toti jucatorii, pentru ca nu vom avea bani sa-i platim, iar echipa va reveni la Clubul Sportiv Stiinta”, a declarat managerul vice-campioanei, Puiu Ciobanu, care, aflat, la rândul sau, la final de contract, va continua, totusi, la Stiinta MD: „Sunt gata, insa, sa las locul oricui il doreste”.

      Box: Ora exacta se da in Bacau

      In aprilie, ora exacta a boxului românesc se da in Bacau. De ieri, Bacaul gazduieste lotul national de seniori al României, iar luni, 5 aprilie, aici va sosi, pentru un stagiu de pregatire in comun cu „tricolorii” condusi de Relu Auras, si lotul reprezentativ al Frantei.

      Totodata, vineri, 3 aprilie, la sediul SCM Bacau se va desfasura Biroul Federal de Box, care ii va reuni, printre altii, pe presedintele FRB, Leonard Doroftei, vicepresedintii Francisc Vastag si Vasile Câtea, directorul tehnic al Federatiei, Relu Auras, antrenorul lotului de seniori, Marian Simion si antrenorul Titi Tudor.

      „Gazduirea atâtor evenimente importante din lumea boxului constituie o onoare pentru orasul nostru”, a declarat Relu Auras.

      Zarva dupa concurs, la Teatrul „Bacovia”

      Comisia de concurs pentru ocuparea postului de manager al Teatrului Municipal “Bacovia” a dat publicitatii rezultatele finale la cele doua probe, proiect de management si interviu. Astfel, Anca Sigartau a obtinut nota 9,42, Radu Bogdan Ghelu – 9,31, Noemi Eliza Judeu – 8,91.

      Conform Regulamentului de concurs, candidatii nemultumiti de rezultat pot depune contestatie, insa numai pe probleme de procedura.

      La aflarea rezultatelor, actorul Radu Bogdan Ghelu, concurent plasat pe locul doi, in ordinea mediilor, ne-a declarat: “Imi rezerv dreptul de a actiona in conformitate cu Regulamentul de concurs, luând in calcul si aceasta varianta, intrucât un concurs pentru ocuparea unui asemenea post nu este o joaca de copii, ci un moment esential care poate schimba destinul unui om sau al unei institutii. De aceea las legea sa-si spuna cuvântul, in toate dimensiunile ei…Nu fac acum o declaratie…Am depus o cerere pentru grile…Poate sunt diverse vicii…poate fi vorba si de conflict de interese… Eu sunt un luptator si merg mai departe.”

      Radu Ababei, viceprimar al municipiului Bacau, membru al comisiei de concurs, ne-a declarat ca nu s-a depus nicio contestatie la Registratura, insa mai sunt inca patru zile pâna la termenul stabilit de regulament.

      Prof.univ.dr. Adriana – Gertrude Romedea a primit premiul de excelenta al Asociatiei Române a Departamentelor Universitare Francofone

        Intr-un cadru festiv, in cadrul Colocviului International „Zilele Francofoniei”, care a avut loc la Universitatea „Al.I.Cuza” Iasi, la sfârsitul lunii trecute, în parteneriat cu Agentia Universitara a Francofoniei, Institutul Francez din Iasi si Asociatia Româna a Departamentelor Universitare Francofone (ARDUF), prof. univ. dr. Adriana-Gertrude Romedea (foto), de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, a primit Premiul de Excelenta.

        Prorector cu programe de învatamânt si activitati studentesti, fost Decan al Facultatii de Litere, cu implicare activa în sprijinirea francofoniei si a studiilor filologice, cu o bogata activitate de cercetare, redactor-sef al revistei INTERSTUDIA, organizator de colocvii internationale în domeniul francofon de la prima editie, prof. univ.dr. Adriana-Gertrude Romedea a fost unul din cei patru premianti ai evenimentului, alaturi de Anca Mihaela Caileanu, de la Universitatea „Al I.Cuza” Iasi, premiata pentru cea mai buna teza de doctorat (conducator stiintific prof.univ. Alexandru Calinescu), prof. univ.dr. Carmen Andrei, de la Universitatea „Dunarea de Jos” Galati, care a primit Premiul Tânarului Cercetator, si prof.univ.dr. Marina Muresanu – Ionescu, care a primit Premiul Opera Omnia, pentru intreaga activitate, ca intemeietor de scoala, fondator al Journées de la Francophone, sprijin constant al francofoniei in mediul universitar si activitatea sa stiintifica.

        Premiile au fost inmânate de catre prof. univ. dr. Elena-Brândusa Steiciuc, de la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava, presedinta ARDUF.

        Ulterior, la aceeasi manifestare, profesori si cercetatori din tara si din strainatate au tinut conferinte în plen si pe sectiuni, au schimbat opinii despre Imaginaires et expériences identitaires; poétiques du divers dans les littératures francophones, La francophonie des mythes, le mythe de la francophonie, Imaginaires de la langue.

        Fericirea de centura

        Solon, unul dintre inteleptii cu patalama pe bune, zice ca trebuie sa astepti clipa mortii pentru a marturisi daca ai fost fericit sau nu in pacatoasa asta de fiintare terestra. Dar, uneori, chiar si inteleptii sunt in ofsaid. Eu, de pilda, insul care n-a fost curtat de acea ultima clipa, cel putin pâna la transmiterea acestui editorial catre dragul staf redactional, declar ritos ca sunt fericit! Sunt fericit, oameni buni! Motivul? Se zvoneste ca vom avea (sigur!) sosea de centura!

        De zeci de ani astept sa prinda viata centura târgului (orasului?) Bacau. Cel putin de prin 2004 sunt asigurat ca acusica-acusica va fi implinit visul meu. Au fost anuntate mai multe date (precise, precise, precise!) la care vor fi inaugurate lucrarile soselei de centura. Unii s-au hazardat chiar si in prezicerea zilei in care va fi taiata panglica inaugurarii centuriste. Nici nostradamusienii apocaliptici n-au anuntat, de atâtea ori, cu atâta patos, sfârsitul lumii, asa cum au prorocit edilii nostri zamislirea acestei minuni centuriste. Din pacate, evenimentele vedeta de pe traseul proiectat al centurii bacauane au ramas doar cele care ne vorbesc despre prima meserie a lumii…

        De câteva zile, utopicul meu spirit chiar este inflacarat! Parca m-as astepta la o minune ivita din orizontul pascal! In sfârsit, este batuta palma pentru realizarea centurii bacauane! Sunt suspect de inflacarat, nu-i asa? Zice-se ca a venit in târg, pentru a da de veste (inca o data!) ca vom avea centura de oras, chiar marele Insusi, Victor Ponta. Insa, paradoxal, desi sunt pe valurile fericirii de centura, ma intreb din când in când: la urma-urmei, de ce-i atât de importanta o sosea de centura pentru un oras european? Dar daca, de data asta, chiar va fi construita? S-ar putea sa ne loveasca in plexul optimismului chiar povestea aceea cu ai grija ce-ti doresti, ca nu cumva sa ti se indeplineasca! Acum, fara soseaua de centura, Bacaul este foarte interesant.

        Daca nimeresti pe strazile sale la o ora de vârf, cu dorinta nesabuita de a-l traversa, poate dura si o ora pâna scapi din infernul rutier. Este o experienta de poveste! Nici macar pe strazile din Vietnam, acolo unde trebuie sa te strecori cu abilitate de melc trândav printre camioane, autobuze, capre, ricse, autoturisme, mopede, biciclete, motociclete, cheflii si precupeti infratiti cu lumea carosabilului nu-i viata atât de palpitanta, nu ai parte de senzatii atât de tari, ca pe arterele principale care travereseaza târgul nostru. Asa ca eu, inflacaratul, incep sa am indoieli cu privire la trâmbitata sintagma fericirea de centura. Aproape imi doresc sa ramân orfan de aceasta fericire…

        Tot nu s-a rezolvat!

        Premierul Ponta a fost nevoit sa intervina in problema spinoasa a relatiei dintre ANAF si micii intreprinzatori si, cu jumatate de gura, sa recunoasca faptul ca au fost numeroase exagerari ale celor de la Antifrauda. Desigur, ne spune dânsul nu atât de multe câte s-au prezentat „la televiziunile care nu-si platesc taxele”, dar au existat.

        Premierul a decis ca relatarile despre abuzurile ANAF sunt pure inventii ale unei prese avide de scandal. Dar, in marea sa bunavointa, e dispus sa constate ca legislatia nu e perfecta si poate fi corectata pentru a nu lasa loc de abuzuri.

        Domnul Ponta ne asigura ca se va permite existenta unei diferente de plus/minus 300 de lei in casa fara a se inchide unitatea, ci doar amendându-se cu de 10 pâna la 20 de ori diferenta gasita.
        E o solutie, dar aceasta nu rezolva problema. Pentru ca se prezumeaza ca acea diferenta provine dintr-o frauda. Cum ar veni, vinovat pâna la proba contrarie!

        Din prima, o eroare a unui gestionar, un bacsis primit de ospatar sau o pâine vânduta pe datorie se considera a fi evaziune fiscala. Fiscul nu a explicat de ce ar fi evaziune daca din casa lipsesc 10 lei, dar banii au fost inregistrati.

        Problema cea mai mare este in privinta bacsisului, care a fost scos in afara legii. In unele tari, acesta este fiscalizat, este trecut pe bonul de casa. La noi nici fiscalizat nu este dar nici permis nu mai e. Ba, mai mult, este motiv bun pentru inchis firme.

        Ponta: „Firmele nu vor mai fi inchise la prima abatere”

        Actiunea ANAF, de combatere a evaziunii fiscale, una dintre temele fierbinti ale acestor zile, a fost abordata si de Victor Ponta, in finalul vizitei pe care a facut-o, ieri, autoritatilor judetene. „Sunt convins ca si in Bacau exista nemultumiti, oamenii care nu stiau ce inseamna bonul fiscal, iar acum au invatat ce inseamna bonul fiscal si asta e bine, mai ales ca in toata tara 25 la suta din companii abia acum si-au cumparat case de marcat, desi legea e in vigoare de prin 2006”, a declarat premierul.

        „Cred ca lucrurile trebuie facute cu ratiune. Din 10 povesti pe care le-am auzit despre cum inchide ANAF pentru 3 lei, 9 s-au dovedit minciuni. Cum e povestea cu xerox-ul care s-a inchis pentru 5 lei. Nu s-a inchis pentru 5 lei, s-a inchis pentru ca niciodata nu a dat bon fiscal, nu cunoastea bonul fiscal! Dar unu la suta sunt adevarate si nu vreau ca in procesul corect de combatere a evaziunii fiscale si de conformare sa apara abuzuri sa apara excese motiv pt care chiar mâine vom modifica un pic legea.”

        Concret, pentru plus/minus 300 de lei se va da doar o amenda, nu se va suspenda activitatea firmei. Peste 300 de lei, daca firma vrea sa nu-i fie suspendata activitatea va plati de 10 ori valoarea prejudiciului, a doua oara, de 20 de ori, iar a treia oara va fi suspendata activitatea.

        „Ideea este de a sanctiona ce este de sanctionat, de a intelege ca o greseala, care costa altfel, este de acceptat, dar nu sunt de acord cu abuzurile, nici cu minciunile. (…) Vreau ca legea sa fie suficient de flexibila si de clara ca sa nu fie abuzuri, iar cei care sunt corecti sa nu aiba de patimit, iar cei care fac mici greseli sa primeasca mici sanctiuni”, a explicat Victor Ponta. Mesajul pe care premierul l-a transmis bacauanilor a fost „Nu abuzuri, dar da, toata lumea isi plateste taxele”.

        Olimpicii de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, „N.V.Karpen” si Liceul Tehnologic „G.J.Cancicov” din Parincea

          Si Colegiul Economic „Ion Ghica” se poate mândri cu 5 elevi care s-au calificat la etapele nationale ale olimpiadelor de profil. Trei dintre ei – Ana Maria Nuta (clasa a XI-a C), pregatita de profesorii Sorina Alina Neagu si Sorina Nazaret, Elena Constandache (clasa a XI-a H), profesori Elena Botez, Maria Ciorba, Mihaela Toderita, Lavinia Ilisiu si Daniela Buznea, si Madalina Popa (clasa a XII-a K), profesori Maria Ciorba, Daniela Buznea, Elena Botez si Mihaela Timisescu, au fost calificati la Olimpiada Nationala Interdisciplinara Aria Curiculara Tehnologii, prima eleva la specializarea tehnician activitati economice, iar urmatoarele doua, la specializarea tehnician in turism, competitie care va avea loc la Tg.Jiu. Alexandru Petrea (clasa a XI-a N), elevul profesorului Doru Gherasa, este cel de-al patrulea olimpic de la Colegiul Economic care a fost calificat la Nationala de Matematica M2 (specializarea organizator banqeting), de la Iasi, iar Georgiana Ursaru (clasa a XII-a O), prof. Elena Hârtescu, va reprezenta liceul la Olimpiada Nationala de limba rromani.

          Elevii de la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” calificati la Olimpiada Nationala „Tehnologii”

          olimpici N V Karpen

          Cinci elevi, cei mai buni ai liceului, de la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” au fost calificati la Olimpiada Nationala „Tehnologii”, care va avea loc chiar in Bacau, in perioada 6 – 10 aprilie. Acesti sunt: Mihai Cirlan (clasa a XI-a C) si Cosmin Ionut Bargoanu (clasa a XII-a F), pregatiti de profesorii Gheorghita Baciu si Lavineta Cenuse, elevi calificati la Nationala TEEA – tehnician electrician electronist auto, Gabriel Lazar (clasa a XI-a B), elevul profesorilor Gabriela Bujor, Danut Frigioiu si Greta Vrinceanu, calificat la Nationala TOTC – tehnician operator tehnica de calcul, Gheorghe Macovei (clasa a XII-a E), pregatit de aceeasi echipa de profesori Gabriela Bujor, Danut Frigioiu si Greta Vrinceanu, care va reprezenta Bacaul la Nationala TA – tehnician in automatizari, si Elisaveta Anutei (clasa a XII-a H), pregatita de profesorii Andreea Diana Craiu, Maria Cristina Radu si Simona Andreea Sandu, calificata la Nationala TAE – tehnician in activitati economice.

          Doua eleve de la Parincea, calificate la Olimpiada Nationala pe Agricultura

          olimpici parincea

          Ana-Maria Ichim (clasa a XI-a A) si Ana-Maria Botezatu (clasa a XII-a), de la Liceul Tehnologic „G.J.Cancicov” Parincea sunt singurele eleve din judetul Bacau care s-au calificat la Olimpiada Nationala Tehnic, domeniul Agricultura – cultura plantelor. Tinerele sunt pregatite de profesorii Maria Alexa si Carmen Danila Demetra. „Ambele eleve sunt fete foarte bune, constiincioase, muncitoare, care au rezultate foarte bune si la alte discipline. Desi provin din familii modeste, in care parintii nu au un loc de munca, cele doua eleve isi doresc sa invete, sa ajunga departe. Speram ca si anul acesta sa venim cu rezultate onorante de la aceasta olimpiada. Am participat si anul trecut si am obtinut un premiu III si o mentiune speciala”, ne-a declarat prof. Maria Alexa.

          Militari pe doua roti

            Jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobila (GJM) Bacau si cei de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau i-au provocat pe colegii din Ministerul Afacerilor Interne, din Armata, Penitenciar, dar si pe bacauani, la o plimbare cu bicicleta prin oras, dar in mod organizat.

            „A fost o activitate desfasurata in cadrul programului dedicat Zilei Jandarmeriei Române iar scopul a fost de promovarea a acestui mijloc de deplasare, responsabilitatea fata de biciclistii din trafic, de pastrare a mediului curat si de mentinere a sanatatii”, a declarat cpt. Marius Taranu, ofiter de relatii publice la GJM Bacau.

            Circa de 50 de militari si bacauani simpli, care s-au alaturat acestei initiative, au pornit in „Marsul biciclistilor” de la sensul giratoriul de pe strada Calea Republicii, de la intrarea in Bacau, au mers pe Calea Marasesti – Bulevardul I.S. Sturza – strada General Guse si s-au oprit la Centrul de Afaceri. Pe tot traseul au fost insotiti de un echipaj de politie rutiera si o ambulanta Smurd.

            [wonderplugin_gallery id=”204″]

            Elicopterele Bazei 95 Aeriene Bacau, la un exercitiu in Turcia

              În perioada 01-10.04.2015, Detaşamentul de elicoptere SOCAT Dislocabil al Bazei 95 Aeriană şi Detaşamentul Căutare-Salvare prin Luptă participă la Exerciţiul Multinaţional “IŞIK-2015”, care se desfăşoară la Baza 3 Aeriană din Konya, Turcia.

              La exerciţiu, care are ca obiectiv principal pregătirea personalului în executarea misiunilor de căutare şi salvare prin luptă, participă 30 de militari români şi 2 elicoptere IAR 330 SOCAT aparţinând Bazei 95 Aeriană şi aproximativ 250 de militari şi 10 aeronave aparţinând Forţelor Aeriene din Azerbaijan, Spania, SUA, Turcia şi Ungaria.

              Santajist retinut de politisti, plasat sub control judiciar

                Un băcăuan de 27 de ani, bănuit că sub amenințare ar fi obținut, de la un bărbat, diferite sume de bani în schimbul siguranței fiului său aflat în penitenciar, a fost depistat și reținut de polițiști

                Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Bacău au depistat un tânăr de 27 de ani, din Bacău, bănuit de complicitate la șantaj.

                Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că cel în cauză, la solicitarea a trei persoane aflate într-o unitate de detenție, în luna martie a.c., în repetate rânduri a exercitat acte de amenințare verbală asupra unui bărbat din Bacău și a familiei acestuia, pentru a plăti diferite sume de bani, în schimbul siguranței fiului său aflat în același penitenciar.

                Față de tânărul de 27 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, care a dispus instituirea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

                Activitățile desfășurate în acest caz au beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I – Direcția Județeană de Informații Bacău.

                Tanar din Bacau, retinut pentru tentativa de omor in Italia

                  Un tânăr de 23 de ani din Bacău, urmărit internațional de autoritățile din Italia pentru tentativă la omor, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor a fost depistat de polițiști în urma unei descinderi domiciliare.

                  Polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Bacău au efectuat, la data de 31 martie a.c., o descindere domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Livezi. Polițiștii au depistat astfel un bărbat de 23 de ani, din municipiul Bacău, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

                  Cel în cauză se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare italiene, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

                  Tânărul a fost reținut pentru o periodă de 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților de la Curtea de Apel Bacău, pentru demararea procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Italia.

                  Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

                  Doi adolescenti, banuiti ca au furat doi porci

                    Polițiștii din comuna Valea Seacă au depistat la data de 31 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate, doi minori de 16 ani și unul de 14 ani, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt.

                    Din cercetări a rezultat că șla data de 29 martie a.c., în jurul orei 11.00, profitând de neatenţia persoanei vătămate cei trei ar fi sustras dintr-o anexă a gospodăriei doi porci de aproximativ 30kg fiecare, pe care ulterior i-au vândut.

                    Prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                    Bacau: Doua fetite, lovite de o masina cand incercau sa traverseze strada pe rosu

                      La data de 31 martie a.c., în jurul orei 18.00, pe strada 9 Mai din Bacău, s-a produs un accident rutier cu victime.

                      Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din comuna Hemeiuș, care conducea un autoturism pe strada 9 Mai, la trecerea pentru pietoni semaforizată, a surprins și accidentat două minore de 6 și 7 ani, care traversau strada pe marcajul pietonal, dar pe culoarea roșie a semaforului electric pentru pietoni.

                      Cele două minore au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, fără a fi necesară internarea lor.

                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.