Acasă Blog Pagina 3453

Sfârsitul Capitalismului

E posibil sa fim in plin proces de tranzitie spre ceva nemaivazut pâna acum, care pune punct celor 400 de ani de Capitalism. Nu ne dam seama, dar Paul Mason, editor economic la Channel 4 News din Londra, ne asigura, intr-un articol publicat de The Guardian, ca ne indreptam cu toata viteza spre Postcapitalism, o etapa in dezvoltarea omenirii caracterizata de libera circulatie a informatiei.

„Apar noi forme de proprietate si de creditare, noi contracte legale, in ceea ce media deja numeste ‘sharing economy’ – economia partajata”. Si asta pentru ca tehnologia informatiei a suportat trei schimbari majore. In primul rând, s-a redus nevoia de munca, s-au sters granitele dintre munca si timp liber si a slabit relatia dintre munca si salariu. Deocamdata infrastructura noastra sociala, spune Mason, nu poate suporta consecintele, dar valul automatizarii va diminua necesarul de munca necesar nu doar pentru a supravietui ci si pentru a trai relativ bine.

In al doilea rând, informatiile erodeaza abilitatea pietelor de a forma corect preturile. „Pietele – ne axplica autorul articolului – se bazeaza pe deficitul de timp in vreme ce informatiile sunt abundente”. Societatea reactioneaza formând monopoluri gigantice pe o scara nemaivazuta dar care nu pot dura deoarece modelul lor de afaceri se bazeaza pe privatizarea informatiilor produse de societate in vreme ce umanitatea vrea sa le foloseasca in mod gratuit.

O a treia schimbare a fost cresterea spontana de bunuri colaborative: produsele, serviciile, organizatiile nu mai raspund la dictatul pietei si la managementul ierarhic. Mason ne da ca exemplu Wikipedia, enciclopedia gratuita care este realizata pe baza de voluntariat si care netaxând accesul inseamna un minus de circa trei miliarde de dolari pe an in industria publicitara.

Paul Mason spune ca actuala forma a capitalismului este distrusa de neoliberalism; criza din 2008, care a afectat occidentul mai puternic decât cea din 1929-33, a determinat solutii ca austeritatea ori excesele monetare si care nu functioneaza.

Fata de aceasta situatie, de exemplu, in Grecia s-au organizat cooperative de intr-ajutorare, care nu respecta nici o regula a pietii vechiului Capitalism, dar care functioneaza si isi ating obiectivele.

„Milioane de oameni au inceput sa realizeze ca li s-a vândut un vis pe care realitatea nu-l poate livra. Raspunsul lor este furia si retragerea catre forme nationale de capitalism care se pot izola de lume. Vazând aceste aparitii, de la factiunile SYRIZA pro-Grexit, pâna la Frontul National si izolationismul dreptei americane este ca si cum am fi vazut devenind realitate cosmarurile negre din timpul crizei Lehman Brothers”, mai noteaza Mason.

Dupa ID FEST

Stau undeva la o masa, langa teatru si ma gandesc ce sa va zic despre I.D fest, despre zilele acestea de teatru tanar.

Stiti, initial ma gandeam sa scriu unul din acele articole care anunta sfarsitul unui eveniment, adica puteam sa scriu despre cine a castigat festivalul, despre nominalizari…

Dar intre timp m-a razgandit si chiar nu vreau sa va povestesc asemenea lcururi, pentru ca oricum stiu ca nu o sa va intereseze.

De fapt, va zic adevarul: eu am castigat! Eu am castigat la I.D fest un om mai bun, adica o Geo mai buna. Asta pentru ca am trait 9 zile de experiente continue, am fost intr-o capsula a timpului, unde chiar nu mi-a pasat de ritmul vietii asa cum era inainte.

Lucrurile de genul asta ne departeaza de noi insine, ne arunca intr-un vartej si ne propuleaza intr-un colt opus al camerei fata de cel initial.

Sincer, aproape ca am si uitat ca ar trebui sa va spun de lucrurile astea. Poate au mai zis-o si altii inaite, insa I.D fest nu e deloc despre competitie , chair daca anul acesta au fost momente in care competitia a fost luata mult prea in serios.

Va zic, I.D, pe langa ca e organizat de tineri, pastreaza mereu ceva ce niciun alt mare festival nu va avea. E vorba despre legaturile stranse si oneste care se formeaza intr-un timp atat de scurt si care tin ani intregi.

Acum, din respect pentru cei ce au muncit atat, o sa precizez si castigatorii. Anul acesta bacaul are o castigatoare la sectiunea de One Man Show, pe nume Chele Stefana , care a primit, de asemenea si numeroase nominalizari.

Pentru sectiunea de cel mai bun spectacol, castigatorii au fost membrii trupei Brainstorming, din Bucuresti. Tin sa precizez, asta nu inseamna neaparat ca restul participantilor nu s-au remarcat sau nu au venit cu idei inovative.

Acesta a fost primul meu an de I.D fest si as vrea sa spus ca nu m-am mai intalnit cu lucrurile similare. M-am bucura nespus ca manifestatii asemanatoare sa se nasca, iar teatrul si bucuria de a-l intelege si de lucra cu el, sa nu moara niciodata.

Mi-a placut sa fiu atat de departe de mine.

Geo Barcan

Tg. Ocna: Prins cu televizorul abia furat

    În noaptea de 18/19 iulie a.c., Poliţia Staţiunii Tg Ocna a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că în urmă cu puţin timp, un bărbat a escaladat fereastra unei locuinte, a sustras un televizor, după care a parasit locuinţa.

    În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă de siguranţă publică, care a depistat în flagrant un bărbat de 33 ani, din Tg Ocna, cunoscut cu antecedente penale, în timp ce se deplasa pe strada Răducanu spre oraş, având asupra sa un televizor. Bunul in valoare de aproximativ 150 lei a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.

    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de furt calificat, urmand a se propune solutie legala prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

    Urmărit la nivel naţional – depistat în Aeroportul Bacău

      La data de 19.07.2015, ora 06:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Bacău, împreună cu poliţiştii din cadrul Punctului Poliţie Frontieră Aeroport „George Enescu” Bacău au depistat în incinta Aeroportului Internaţional „George Enescu” Bacău, un bărbat de 35 de ani din municipiul Bârlad, care călătorise cu o cursă relaţia Liverpool (Anglia) – Bacău, iar în urma controlului de frontieră s-a stabilit faptul că aceast este urmărit national.

      Acesta poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni inchisoare.

      Cel în cauză a fost preluat de către poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Bacău şi depus la Penitenciarul Bacău.

      Bataie in gara Agas

        La data de 19.07.2015, ora 04:45, poliţiştii Postului de poliţie Agăş au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că doi tineri s-au lovit reciproc în zona Gării Agăş.

        La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Agăş, care în urma cercetărilor efectuate au constatat următoarele: un bărbat de 31 de ani, din com. Agăş, în jurul orei 04:40, în timp ce se afla în apropierea gării Agăş, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a fost implicat într-un schimb de lovituri cu un tânăr de 21 de ani, din com. Sănduleşti, jud. Cluj.

        Din verificări, a rezultat că tânărul de 21 de ani l-ar fi lovit la un moment dat pe bărbat cu o sticlă de 0,5 litri de bere, în zona capului, provocându-i leziuni.

        Cei în cauză au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Or. Comăneşti, nefiind necesară internarea acestora.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca la definitivarea cercetărilor, să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propuneri procedurale.

        Weekendul soferilor beti

          Sâmbătă, 18 iulie a.c., ora 04.30, poliţiştii din Agăş, în timp ce executau serviciu pe raza comunei, au depistat în flagrant un tânăr de 23 de ani, din Agăş, jud. Bacău, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.

          Comuna Livezi – alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat

          Tot sâmbătă, ora 23.15, o patrulă de poliţie, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în localitatea Poiana, com Livezi, a depistat un tânăr de 23 ani, din comuna Bîrsăneşti, jud Bacău, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aer expirat şi a fost condus la Spitalul mun.Oneşti, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, conform metodologiei, în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fiind luată şi măsura ridicării permisului de conducere în vederea suspendării.

          Şofer băut depistat pe str. Letea din Bacău

          Duminică, 19 iulie a.c., în jurul orei 01:00, o patrulă auto de siguranţă publică a depistat în trafic pe str. Letea din municipiul Bacău, un bărbat de 41 ani, din mun.Bacău, în timp ce conducea un autoturism, având o îmbibaţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
          Acesta a fost condus la secţia UPU a Spitalului Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, fiind luată şi măsura ridicării permisului de conducere în vederea suspendării.

          Comuna Traian – a fost depistat la volan sub influenţa alcoolului şi apoi a refuzat recoltarea de probe biologice

          La data de 18.07.2015, in jurul orei 23:15, pe raza localitatii Traian, judetul Bacau, a fost depistat in trafic un bărbat de 48 de ani, din comuna Mărgineni, jud. Bacău, în timp ce conducea un ansamblu format din autoturism si remorcă, având o îmbibaţie alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur in aerul expirat.
          Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
          In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

          Viteză + alcool = accident

          La data de 19.07.2015, in jurul orelor 15:45, pe str. Constantin Ene s-a produs un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala a unei persoane, in urmatoarele imprejurari: în timp ce un bărbat de 46 de ani, din mun. Bacău, conducea un autoturism pe strada C-tin Ene, având direcţia de deplasare către Secţia 1 Politie Bacău, când a ajuns la intersectia cu strada Spiru Haret, pe fondul vitezei si a consumului de bauturi alcoolice, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu stalpul portii de acces în incinta unei societăţi comerciale, oprindu-se in curtea acesteia.
          In urma accidentului, a rezultat avarierea autoturismului, distrugerea portii de acces si vatamarea corporala a conducătorului auto, acesta fiind transportat la SJU Bacau, neramanand internat.
          Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate si doua mostre de sange la un interval de o ora intre ele, in vederea stabilirii alcoolemiei.
          In cauza s-a intocmit dosar penal, cercetarile fiind efectuate sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere pe drumurule publice a unui vehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, urmand ca la definitivarea acestora sa fie inaintat cu propuneri corespunzatoare Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau.

          Şofer băut depistat în comuna Mănăstirea Caşin

          În aceeaşi zi de 19 iulie a.c., la ora 15.20, un echipaj de politie rutiera, în timp ce efectua serviciul de patrulare si control al traficului rutier pe drumul judeţean 115, în localitatea Lupeşti, com. Mănăstirea Caşin, jud. Bacău, a identificat un bărbat de 58 ani, din com. Mănăstirea Caşin, care conducea o autoutilitară în timp ce avea o concentratie de 0,42 mg /l alcool pur in aerul expirat.
          Cel în cauză a fost condus la Spitalul mun. Onesti, unde i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a intocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, care urmeaza a fi inaintat la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti cu propuneri legale.

          Moineşti – alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

          La data de 19.07.2015, ora 18:30, un echipaj de poliţie rutieră a depistat pe str. George Coşbuc, din mun. Moineşti, jud. Bacău, un bărbat de 39 ani din com. Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testului respiraţie fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oraşului Comănesti, unde i-au fost recoltate doua mostre biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a intocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

          Batut de un tractorist care i-a zgariat scuterul

            Poliţiştii Postului de Politie Parincea au fost sesizati la data de 17.07.2015, ora 18.50, de către un bărbat de 36 ani, din satul Pădureni, comuna Filipeni, judetul Bacau, despre faptul că in cursul aceleiasi zile, in timp ce se afla pe raza satului Năstăseni, comuna Parincea, judetul Bacau, a fost lovit si amenintat de către un bărbat de 41 ani, din sat Fruntesti, comuna Filipeni, judetul Bacău.

            In temeiul sesizarii, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care, din cercetări s-au constatat urmatoarele:

            În ziua de 17.07.2015, în jurul orei 16.00, bărbatul de 36 de ani a plecat de la locuinta sa din comuna Filipeni şi s-a deplasat cu un moped în comuna Parincea, judetul Bacau. Ajungând la destinaţie, a parcat mopedul pe marginea drumului.

            La scurt timp, pe lângă mopedul staţionat a trecut un tractor, condus de un bărbat de 41 de ani, ce a acroşat cu bara de protectie oglinda mopedului. Cei doi au început să aibă discuţii în contradictoriu pe fondul acestui eveniment, după care conducătorul tractorului l-a lovit cu pumnul in zona abdomenului pe bărbatul de 36 de ani, adresându-i totodată amenintari.

            In cauza s-a intocmit dosar penal pentru săvârsirea infractiunilor de lovire sau alte violente, amenintare si distrugere, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie propusa solutie legala prin parchet.

            O biciclista a intrat intr-o masina

              În ziua de 17.07.2015, in jurul orei 18:28 , pe drumul naţional 2, km 278+100 metri, în interiorul localitatii Nicolae Balcescu, jud. Bacau, o femeie de 32 ani, din satul Buchila, com. Nicolae Balcescu, jud. Bacau, în timp ce circula pe bicicletă pe directia Bacau-Adjud, nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers spre stanga si a intrat in coliziune cu o autoutilitară care circula pe acelaşi sens de mers, condusă de un tânăr de 27 de ani.

              Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
              Persoana care circula pe bicicletă a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior, le-au fost recoltate si probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

              In urma evenimentului rutier, victima a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgente Bacau, neramanand internata.

              In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

              Accident la Buhusi: o batrana a ajuns la spital

                La data de 17.07.2015, Poliţia oraşului Buhuşi a fost sesizată telefonic prin serviciul 112 de către un bărbat de 34 ani, cu privire la faptul că pe str. Republicii din oraşul Buhuşi a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

                Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat din primele cercetări că un bărbat care se deplasa cu un autoturism pe str. Republicii din oraşul Buhuşi, a accidentat o bătrână de 74 ani, care a traversat neregulamentar strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Buhuşi, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar victima a fost transportată la Spitalul Buhuşi în vederea acordării de îngrijiri medicale.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                283 de firme, verificate de politistii bacauani

                  Poliţiştii din judeţul Bacău au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

                  În perioada 17 – 19 iulie a.c., poliţiştii din judeţul Bacău au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

                  În cele trei zile de acţiuni au fost efectuate 148 controale şi au fost verificate 283 societăţi comerciale.

                  În urma acţiunilor au fost întocmite 30 dosare penale fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 32.655 lei şi au fost aplicate 836 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 254412 lei. S-au reţinut 47 permise de conducere ( din care 15 pentru alcool, 21 pentru viteză) şi s-au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 27.167 lei.

                  La data de 17.07.2015 lucrătorii din cadrul Poliţiei Staţiune Tg.Ocna şi lucrători din cadrul Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice, au desfăşurat activităţi de verificare pe linia achiziţiei de deşeuri feroase la punctul de lucru al unei Intreprinderi Individuale din Tg.Ocna, ocazie cu care au constatat faptul că deşi administratorul societăţii nu avea autorizaţie de funcţionare emisă de autorităţile locale, a achiziţionat deşeuri de fier vechi în cantitate de 7200 kg.
                  Faţă de această situaţie administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform l.12/90 art.1 lit.e şi totodată s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de 7200 kg. fier vechi care a fost lăsată în custodia unei societăţi comerciale din Oneşti, autorizată să desfăşoare astfel de activităţi.

                  La data de 18.07.2015 lucrători din cadrul serviciului de investigare a criminalităţii economice împreună lucrători din cadrul S5PR Răcăciuni au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Bereşti, com. Sascut, jud. Bacău. Pentru mărfurile aflate la raft, vânzătoarea, o tânără de 20 de ani nu a prezentat lucrătorilor de poliţie documente de provenienţă pentru marfa expusă spre vânzare şi nici documentele de identificare ale persoanei juridice. Deasemeni în timpul controlului s-a constatat faptul că unitatea îşi desfăşura activitatea fără autorizaţie de funcţionare şi fără casă de marcat.
                  S-a întocmit dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscal.

                  La data de 19.07.2015, în jurul orei 01:00, o patrulă auto de siguranţă publică a depistat în trafic pe str.Letea, din mun. Bacău, un bărbat de 41 ani, domiciliat în mun.Bacău, posesor al unui permis de conducere eliberat de autorităţile din Rep. Moldova, în timp ce conducea un autoturism, cu o îmbibaţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la secţia UPU a Spitalului Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
                  În cauză a fost întocmit dosar penal în care autorul faptei este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art.336, alin.1 C.Pen., totodată cond. auto I s-a reţinut permisul de conducere.

                  La data de 20.07.2015 au fost prinşi în flagrant, în zona împădurită din punctul Mărceşti, com. Căiuţi, jud. Bacău, trei bărbaţi ca vîrste cuprinse între 25 şi 39 ani, toţi domiciliaţi în com. Căiuţi, jud. Bacău, având asupra lor un număr de cinci cartuşe şi o armă de vânătoare confecţionată artisanal.
                  În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 342, alin. 1, din C.P., iar arma şi cele cinci cartuşe au fost ridicate în vederea confiscării.

                  VIDEO: Un caine inteligent

                    Un caine care nu vrea sa se ude, gaseste o modalitate inteligenta de a recupera mingea din piscina.

                    O tânara a murit in autobuz in drum spre Bacau

                      Tânara, in vârsta de 22 de ani, din comuna Horgesti, s-a urcat in autobuzul de transport persoane, care efectueaza curse zilnice la Bacau, pentru a ajunge in oras.

                      Pe traseu aceasta a decedat, insa niciun calator nu a sesizat ca este moarta.

                      Abia când a ajuns la capat de traseu, in autogara, soferul a mers sa vada de ce nu mai coboara, crezând ca poate a adormit, dar si-a dat seama ca femeia murise.

                      Au fost anuntate autoritatile, la fata locului ajungând mai multi politisti.

                      Ea avea un copil care este crescut de o familie din localitate.

                      Trupul neinsufletit a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzei mortii.

                      CORECTURA:

                      Desi, initial, Ambulanta a anuntat ca tanara este insarcinata, s-a dovedit ca nu era gravida. S-a corectat si varsta data, initial, de 26 de ani, cu cea de 22 de ani.

                      Cum si ce biciclete sunt furate?

                      92,3% din bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată, reiese din “Marele studiu al bicicletelor furate”, realizat de compania Otto Broker, unul dintre cei mai mari și inovativi brokeri de asigurări independenți din piața locală de asigurări, cu sprijinul agenției Promocrat și al bloggerilor specializați în ciclism.

                      Studiul, desfășurat în perioada 6-20 mai, arată că la mai mult de jumătate (50,4%) din cei aproape 1000 de respondenți li s-a furat bicicleta cel puțin o dată. Deși marea majoritate a păgubiților au raportat furtul bicicletei la Poliție, pe Facebook și pe forumuri specializate, mai mult de o treime (33%) au preferat să nu facă nimic. Asta în condițiile în care aproape jumătate din bicletele furate aveau o valore cuprinsă între 500 și 2000 de ron.

                      Opțiunile pentru protejarea bicicletei rămân împărțite în continuare între antifurt (54,3%) și asigurare (37%), în timp ce marea majoritate a bicicliștilor participanți la studiu (72,9%) sunt de acord că, în România, nu se adoptă toate măsurile necesare pentru a combate furturile de biciclete.

                      Șansa de a rămâne fară bicicletă crește dacă aceasta are culoarea negră sau albastră și dacă bicicleta este utilizată frecvent sau zilnic, iar Bucureștiul rămâne în topul preferințelor pentru hoții de biciclete, cele mai vizate zone fiind Piața Romană , Universitate, Militari și Pantelimon.

                      Un aspect interesant relevat de studiu a fost și acela că cele mai multe biciclete sunt furate din scările de bloc (39,5%), spațiul public (26,7%), din curți (13,3%) sau garaje (4,5%), iar anotimpurile preferate sunt primăvara (31,7%) și vara (47,9 %).

                      Chiar dacă este zi, sau bicicleta prezintă un sistem antifurt, acest aspect nu i-a împiedicat pe hoți să fure: peste 57% dintre furturi au loc în timpul zilei, iar în 69,5% din cazuri bicicletele aveau sisteme antifurt.

                      Pentru a veni în sprijinul comunităților de bicicliști, Otto Broker de Asigurare SRL a lansat, în toamna anului trecut, Otto Velo, prima poliță de asigurare pentru biciclete, în cadrul unui parteneriat strategic încheiat cu Grawe România Asigurare SA.

                      Produsul, o premieră pentru piața locală de asigurări, reprezintă un pachet unic de servicii, care acoperă două riscuri majore – furtul și tâlhăria – la care sunt expuși preponderent, proprietarii de biciclete.

                      Weekend de cosmar pentru Adi Raspopa la Transilvania Rally 2015

                      FOTO: Catalin Stoia - simcat.ro

                      Dupa seria de probleme intampinate inainte de startul in Transilvania Rally 2015, Adrian Raspopa si Petru Paler au avut parte de un weekend pe care si-l doresc uitat cat mai repede. Vineri, in prima zi a celei de-a cincea etape a Campionatului National de Raliuri, campionul national la clasa automobilelor cu 2 Roti Motrice a acrosat un cap de pod si a distrus aproape in totalitate laterala stanga a masinii iar sambata a avut parte de o iesire in decor violenta care s-a soldat cu distrugerea caroseriei Citroen-ului DS3 R3.

                      Chiar daca problemele tehnice care au cauzat pierderi din puterea motorului nu au fost identificate inainte de startul in Transilvania Rally, Adrian Raspopa pornea decis sa se lupte pentru un rezultat cat mai bun in cea de-a cincea etapa a acestui sezon, care sa-l mentina in lupta pentru titlul de anul acesta.

                      „Asa cum zice Murphy, ce incepe rau se termina si mai rau. Weekendul acesta la Cluj a fost unul de cosmar. Dupa ce ca piesele comandate la Citroen Racing de mai mult timp au intarziat nejustificat de mult, vineri, in prima zi a raliului, am acrosat cu partea stanga a masinii un cap de pod si am distrus aproape in totalitate partea laterala. „ spunea Adi Raspopa la finalul primei zile, care-l gasea pe pozitia a treia in clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice.

                      Sambata, in cea de-a doua zi a Transilvania Raly 2015, problemele tehnice au continuat pentru echipajul Adi Raspopa – Petru Paler. „La startul prime probe speciale de sambata, Dangau, cea mai lunga a raliului, am constatat ca sistemul ALS (anti-lag system) al masinii nu mai functioneaza iar turbina nu facea presiune si nu trecea peste 3.500 rpm. Ne-am tarait pe prima bucla si am reusit sa schimbam calculatorul motorului in primul parc de service iar problemele pareau sa se fi remediat. ” exlica Adrian Raspopa ritmul slab pe care l-a avut la Transilvania Rally.

                      Incercand sa revina la un ritm cat mai bun, Adrian Raspopa a fortat pe urmatoarele probe, insa, pe penultima speciala, a avut parte de o iesire in decor violenta care l-a fortat sa abandoneze. „Pe penultima proba a intrecerii am taiat prea mult un viraj pe care l-am abordat optimist, masina a derapat violent si ne-am urcat cu partea frontala pe un mal de pamant. La impact masina a pivotat in aer si am lovit cu spatele un copac dupa care am cazut intr-un sant. Din fericire noi, membri echipajului, nu am patit nimic insa caroseria masinii trebuie sa fie inlocuita. Chiar daca mai sunt sanse teoretice la titlu nu cred ca ni le vom mai putea apara pentru ca nu stiu daca vom reusi sa refacem masina pana la startul etapei urmatoare de la Sibiu din cauza problemelor de buget cu care ne confruntam. ” a mai adaugat Adi Raspopa la finalul Transilvania Rally 2015.

                      „Infrastructura si conduita judecatorilor – punctele slabe ale justitiei

                      Maria Violeta Chiriac, presedinta Curtii de Apel Bacau, si-a incheiat primul mandat de trei ani si a fost reconfirmata in functie, in urma examenelor din mai-iunie. Proiectul prezentat de ea la examen a fost unul de nota 10, doar doua candidate din tara primind calificativ maxim.

                      Onestenii si-au incercat norocul la Bursa Locurilor de Munca

                      Peste o suta de onesteni au participat la Bursa Locurilor de Munca, organizata, la sfârsitul saptamânii trecute, in Sala Polivalenta „Nadia Comaneci”. Actiunea a fost initiata de Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau, in parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri”, Universitatea „George Bacovia”, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Primaria Municipiului Onesti.

                      Inclus in proiectul „Integrarea pe piata muncii a absolventilor 2015 – facilitati fiscale oferite de stat”, evenimentul si-a propus sa vina in sprijinul absolventilor de studii superioare, licee si scoli de arte si meserii pentru a-si gasi un loc de munca potrivit, oferindu-le, totodata, si firmelor posibilitatea de a recruta personalul necesar desfasurarii activitatii. Sustinatorii proiectului desfasurat la Onesti au fost atât primaria din localitate, cât si cele din Moinesti, Helegiu, precum si firmele Metalbac & Farbe SA Bacau, Lux Artim SRL Onesti si Sind GPS SRL Zemes.

                      Momentul inaugural a beneficiat de prezenta primarului interimar al municipiului Onesti, Alexandru Cristea. „Felicit Camera de Comert si Industrie Bacau pentru organizarea Bursei si la Onesti. De altfel, noi vom sustine in orice ocazie astfel de initiative care vin in sprijinul onestenilor”, a declarat primarul interimar Alexandru Cristea.

                      Evenimentul de la Onesti a inclus o serie de sesiuni informare prin intermediul carora absolventii si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca au primit date utile in procesul de angajare, de la tehnici de redactare a CV-ului si cum sa te prezinti la interviu pâna la avantajele la angajare oferite absolventilor sau cum sa îti deschizi o afacere. Au urmat intâlnirile directe dintre angajatori, pe de o parte, si absolventi si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, de cealalta parte. „Consider ca modul in care s-a derulat actiunea de la Onesti a fost mai eficient, intrucât nu s-a mai desfasurat pe parcursul a doua zile, ci numai intr-una singura. Asadar, chiar daca participarea absolventilor 2015 nu a fost la nivelul asteptarilor noastre, balanta a fost cumva echilibrata prin prezenta onestenilor si a locuitorilor din imprejurimi care erau in cautarea unui loc de munca”, a declarat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert Bacau.

                      De apreciat eforturile organizatorilor care, in pregatirea evenimentului, au contactat atât sefii de clase, dirigintii sau profesorii institutiilor de invatamânt onestene si nu numai, trimitând inclusiv SMS-uri ori e-mail-uri sau promovând actiunea in mediul online (Facebook etc). Cert este ca cei 26 de angajatori (din domeniile financiar-bancar, asigurari, industrie usoara, comert, industria chimica, transporturi, hotelarie etc) care au participat la Bursa Locurilor de Munca de la Onesti au primit vizita a peste 120 de candidati – absolventi si persoane aflate in cautarea unui loc de munca, interesati de cele 223 posturi.

                      Sorin Iosub, un colorist prin excelenta

                      Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici, in colaborare cu organizatia nonprofit “Contemporanii” Bucuresti, a riscat cu expozitia 40/METAFORA a artistului Sorin Iosub, si a câstigat. A recunoscut, la vernisaj Dionis Puscuta, presedinte al UAP Bacau:

                      “Ma bucur ca in toiul verii sunteti aici in numar asa de mare. Va propunem o expozitie interesanta, frumoasa, cu teme dintre cel mai diverse, de la portrete fara model, la autoportrete, creatii ce ne satisfac privirea insetata de frumos, dar si gustul misterului, al libertatii infinite din universul explict si implicit al artei. Prietenul si conjudeteanul nostru Sorin Iosub (nascut in 1975 in satul Sarata, comuna Solont – n.a.) expune pentru prima data in Bacau, lucrari mai vechi si mai noi, miniaturi dar si de mari dimensiuni, reflectând, pe etape, devenirea lui ca artist ajuns la vârsta maturitatii artistice.”

                      Maria Pasc, curatorul expozitiei, reprezentant al Orgnizatiei Contemporanii, sub egida careia a fost organizata expozitia itineranta 40/METAFORA, atât in Bucuresti (Galeria Odeon, Teatrul National si Galeria U-ART), cât si in Bacau, a prezentat impresionantului public de la Galeria Frunzetti activitatea profesionala a tânarului pictor, mai putin cunoscut publicului bacauan. Prolific si surprinzator prin maniera, teme si coloristica, Sorin Iosub a devenit rapid un nume de prestigiu in arta plastica româneasca, venind cu experienta din arta monumentala (a lucrat si lucreaza pictura bisericeasca impreuna cu Dumitru Macovei, cunoscutul artist monumentalist si el nascut la fel ca Iosub in Solont – Bacau), expunând in mari galerii din tara (Arad, Timisoara, Iasi, Bucuresti) si strainatate (Ungaria, Bulgaria, Ecuador).

                      Asupra creatiei lui Sorin Iosub s-a oprit Vasile Craita Mândra, artist care nu refuza oferta de a vorbi despre arta colegilor sai. “Avem aici un om si un artist, ii apreciez pe amândoi, ii cunosc bine pe amândoi si de aceea am acceptat astazi sa fiu alaturi de el si de dumneavoastra. Arta, pictura in special nu are nevoie de vorbe, fiecare lucrare, fiecare tablou este si are o poveste, opriti-va in fata fiecarei lucrari si incercati sa gasiti singuri cheia mesajului.

                      Sorin Iosub este un figurativ prin excelenta, nu-l putem incadra intr-un anume curent, doar poate in al sau. Bun desenator si colorist, un excelent colorist, nu ma feresc sa afirm ca are talent si imaginatie, fara ea, de altfel, niciun pictor nu devine artist adevarat. Aria introspecitiilor lui Sorin Iosub atinge diversitatea universalitatii, de la studiile de tip renascentist, inspirate din lumea faunei mici, pâna la lista vasta a unui bestiar fabulos.

                      Aveti aici, iata, Lumea lui Iosub, un univers fascinant, scaldat in culoare, transparente orfice si lumina, tuse fianle, ce au finentea si expresia insuflata de un maestru bijutier.” La vernisaj a fost lansat si Catalogul 40/Metafora, rod al Proiectului Contemporanii 2013-2015, a carui realizare a fost apreciata de maestrii prezenti la manifestare, Stefan Pristavu, Dumitru Macovei, Mihai Chiuaru, tiparit la Agrafa Print, cu girul Editurii Ileana, din care citez o interesanta opinie a criticului Valentin Ciuca:

                      “Pictorul Sorin Iosub are o imaginatie devastatoare si o viziune care se situeaza intr-un orizont al fictiunilor animate de spiritul suprarealului (…)

                      Este o pictura cu detalii atât de abundente si slipitoare incât prima impresie produce o veritabila blocare mintala.” Tot in catalog, mai putin obisnuit, gasiti si un interesant interviu cu artistul Sorin Iosub, despre copilarie (“Povestea mea este povestea oricarui om, o combinatie pasionala de straluciri si impuritati”), tinerete (“Norocul meu a fost ca l-am intâlnit pe Dumitru Macovei, artistul care m-a smuls din autosuficienta in care eram confortabil asezat si m-a aruncat direct pe bancile Facultatii de Arte din Timisoara”), maestri (“Inspiratia este favoarea divina oferita insului cu har, ea este o surpriza si un dar”). La final, s-a degustat o Tamâioasa, iar parfumul ei a incitat la la noi proiecte: o tabara de creatie la Solont, o expozitie colectiva cu lucrari ale artistilor din aceeasi localitate etc.

                      Expozitia ramâne deschisa la Frunzetti pâna dupa 15 august, apoi va ajunge la Bistrita si Timisoara.

                      Utilaje moderne pentru smotruit Piata Centrala

                        Din aceasta luna, angajatele Pietei Centrale, care asigura curatenia in spatiile de vânzare ale obiectivului, au ajutoare de nadejde. Asta dupa ce administratia pietelor a obtinut finantare de la primarie pentru achizitionarea a trei utilaje pentru spalat pardoseala.

                        Investitia s-a ridicat la circa 26.000 de lei, cele trei utilaje, produse in Austria, fiind nu doar un sprijin pentru salariatele pietei, ci vor face si economie la apa, detergent si…timpul de lucru. „Dintre cele trei masini care sunt folosite la spalat pe jos, cea mai mare se foloseste in hala de lactate, iar celelalte doua, mai mici, sunt pentru curatenia in zona producatorilor, in spatiul dintre alei.

                        Aceste achizitii erau necesare, intrucât, numeric, personalul angajat la maturat si curatat pietele este foarte mic. Or, astfel de utilaje le ajuta foarte mult pe angajatele noastre”, a declarat Vasilica Busuioc, seful Directiei Pietelor Bacau.

                        Cele trei utilaje sunt, pe buna dreptate, bucuria angajatelor pietei care, de acum incolo, nu vor mai face smotru folosind matura, furtunul cu apa si restul ustensilelor, ci vor mânui cu eleganta noile utilaje. „E mai simplu si mai usor acum. Inainte, foloseam furtunul cu apa, era mai greu, plus ca ne lua peste doua ore sa facem luna hala de lactate. Acum, intr-o ora e gata tot”, ne-a spus Andreea Luminita Matache, una dintre angajatele pentru curatenie de la Piata Centrala.

                        Fotbal/ Liga a II-a: Reunire fara bani

                        Sport Club Bacau si-a intârziat reluarea pregatirilor cu o saptamâna si a fost cât pe ce sa o amâne din nou. Tot cu o saptamâna. Si din acelasi motiv: lipsa banilor.

                        Conducerea divizionarei B sperase ca pâna luni, 20 iulie, i se va vira prima transa din proiectul pe Legea 350/ 2005, astfel incât sa poata acorda jucatorilor si antrenorilor o parte din drepturile financiare.

                        Numai ca banii de la Primarie nu vor veni mai devreme de 24 iulie, situatie in care reunirea SC Bacau se va face tot sub semnul secetei financiare.

                        „De patru luni de zile, jucatorii nu au vazut niciun ban. Mi-e foarte greu ca acum, la reunire, sa le spun, pentru a nu stiu câta oara, ca trebuie sa mai astepte un pic, insa asta e situatia. E clar ca, fara ajutorul Primariei, nu se poate fotbal, asa ca nu ne ramâne decât sa asteptam”, a declarat presedinte SC Bacau, Cristi Ciocoiu, care spera ca, pâna la 31 decembrie sa se ajunga la zero cu datoriile catre personalul clubului (jucatori, antrenori, etc.).

                        „Marea problema ramâne, insa, acoperirea celorlalte datorii, pe care nu credem ca le vom stinge mai devreme de doi ani. Pentru asta, ar trebui sa vina bani din privat, insa, atât timp cât nu putem juca pe «Municipal», nu putem conta nici pe sprijinul sponsorilor”, a spus Ciocoiu, care va face, in curând, publice datoriile SC Bacau, inclusiv cele pe care le are la societatea Primariei, SC Bacau SA, in baza unor imprumuturi contactate de club pe vremea când acesta era condus de Liviu Goian.

                        La primul antrenament, programat de antrenorul Cristi Popovici azi, la ora 16.00, la „Letea”, va raspune prezent lotul din sezonul trecut, minus Petrariu, C. Neagu, B. Rusu, Strugariu, Vl. Pavel si Curiliuc, plus câtiva juniori adusi de la Pascani.

                        Divizionara A CSSM Bacau porneste la drum sub comanda lui Bogdan Voica

                        Dupa ce Stiinta Municipal Dedeman Bacau a facut implozie si i s-a dat „cancel”, handbalul masculin bacauan apasa pe butonul „refresh”.

                        Un nou proiect, alta echipa, alta liga. Si un nou drum, care incepe luni, odata cu reunirea nou infiintatei CS Stiinta Municipal Bacau (CSSM), ce va evolua din toamna in Divizia A.

                        Echipa Primariei se va reuni la ora 10.30, la Sala Sporturilor si va efectua primul antrenament al verii jumatate de ora mai târziu, la Sala de Atletism. Sub comanda lui Bogdan Voica, antrenorul care si-a propus ca obiectiv promovarea in Liga Nationala la finalul sezonului 2015-2016, isi va incepe pregatirile un lot eterogen.

                        Un singur jucator a ramas din „garda veche” a Stiintei MD: portarul Raducu Tamas. Lui i se vor adauga Cotinghiu, Moisa si Lita si, posibil, Alin Câmpan. Fosta extrema stânga a Stiintei MD se afla in negocieri cu conducerea CSSM, nodul gordian constituindu-l durata contractului (clubul nu accepta decât acorduri pe minimum doua sezoane) si pretentiile financiare ale lui Câmpan.

                        Daca permanenta lui Alin Câmpan la Bacau nu este inca certa, in schimb, CSSM a parafat deja doua transferuri de Liga Nationala: centrul Florin Ciubotariu (ex Timisoara) si extrema Alexandru Juverdianu (Steaua).

                        Acestora li se vor adauga patru handbalisti veniti de la Centrul National de Excelenta: portarul Richard Freiwald, pivotul Gabriel Dumitru, interul stânga Robert Gal si interul dreapta Ionut Uruianu, dar si juniorii bacauani care s-au laureat vice-campioni nationali la finalul sezonului trecut..

                        „Nu ne vom opri aici cu transferurile. Cautam un inter dreapta si o extrema dreapta dar nu pentru ca nu i-am avea, ci pentru a intari concurenta pe aceste posturi”, a precizat managerul CSSM, Gabriel Armanu, care a parafat mai multe jocuri de pregatire pe durata verii.

                        Una dintre ultimele verificari inaintea sezonului care va incepe pe 6 septembrie, va fi Cupa Municipiului Bacau, din perioada 21-23 august si la care vor participa CSU Suceava, Olimpia Chisinau, CSM Focsani, Poli Iasi. De la reunirea de azi va lipsi portarul Bobeica, aflat in pregatiri cu lotul national de tineret pentru Mondialele din Brazilia.

                        ULTIMELE ȘTIRI