Hristos S-a Înaltat!

Duminica a VII-a dupa Sfintele Pasti este rânduita de Biserica Ortodoxa spre praznuirea celor 318 Sfinti Parinti participanti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, si ea urmeaza, nu întâmplator, praznicului celui mare al Înaltarii Domnului, pe care l-am sarbatorit joi. Înaltarea cu trupul la cer a Domnului nostru Iisus Hristos reliefeaza cinstea de care se bucura firea omeneasca, cea care, îndumnezeita si preamarita prin Înviere, sta de acum înainte, prin Fiul, la dreapta Tatalui în Ceruri. Iisus Hristos nu s-a despartit asadar definitiv de oameni prin Înaltare, asa cum nu s-a despartit nici de Tatal si de Duhul, prin Nasterea ca om, ci ramâne pururea alaturi de noi, una cu noi, prin Duhul, Mângâietorul pe care a promis ca-L va trimite, asa cum si noi trebuie sa ramânem una cu El, prin participarea la viata Bisericii cea Una, Trupul Sau tainic.
Tocmai aceasta unitate a Bisericii, grav amenintata de erezia lui Arie, a fost aparata, sub asistenta Duhului Sfânt, de Parintii Sinodului I Ecumenic. Sinodul Ecumenic este adunarea tuturor marilor ierarhi – episcopi, mitropoliti si patriarhi din toata lumea – cu scopul de a discuta unele învataturi de credinta crestina neclare înca, si de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judeca si condamna toate abaterile de credinta, straine de învatatura Sfintei Evanghelii si a Sfintilor Parinti si exclude din Biserica, adica da anatema, pe toti ereticii care sfîsie unitatea de credinta a Bisericii, simbolizata prin camasa de in a Domnului, facuta dintr-o sigura bucata, cum zice Sfînta Evanghelie: “Camasa era fara cusatura, de sus tesuta în întregime” (Ioan 19, 23).
Primul sinod a fost convocat în anul 325 la Niceea, un orasel de lânga Constantinopol, de catre primul împarat crestin, Constantin cel Mare, si mama sa Elena. Au fost invitati la adunare, pe cheltuiala statului, toti ierarhii din imperiu, unii dintre ei abia eliberati din închisori si purtând înca urmele persecutiilor. Scopul acestei întruniri era refacerea unitatii Bisericii si restabilirea credintei celei adevarate, grav afectate de aparitia unui mare eretic, anume Arie, care învata pe crestini o credinta noua, zicând ca Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinta cu Tatal si ca a „fost un timp când Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos „creatura superioara”, „cea dintâi dintre creaturi”.
În timpul sinodului cei 318 Sfinti Parinti au dat anatema pe ereticul Arie si învataturile sale hulitoare de Dumnezeu. Parintii au dogmatisit ca cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, sunt deofiinta si nedespartite. Sfîntul Ierarh Spiridon, cautând sa lamureasca pe Arie despre taina Preasfintei Treimi si cum ca toate cele trei persoane sunt deofiinta si de aceeasi cinste, a luat o caramida arsa si, facând semnul sfintei cruci, când a strâns caramida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pamânt si lutul a ramas în mâna lui. Caramida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatal, lutul pe Fiul întrupat si apa pe Duhul Sfînt, Mângâietorul care a fost trimis în lume.
Tot la acest sfânt sinod s-a întocmit partea întâi a Crezului, primele sapte articole despre Tatal si Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfântul Duh aveau sa se întocmeasca la Sinodul II Ecumenic din anul 381 de la Constantinopol. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credintei ortodoxe, si se rostette zilnic în biserici si prin casele crestinilor ca o marturisire a dreptei credinte apostolice.
Dreapta credinta este, de altfel, baza unitatii bisericii, unitate dorita de Iisus, dupa cum da marturie chiar pericopa evanghelica ce se va citi în aceasta duminica, pericopa ce reda rugaciunea arhiereasca a lui Iisus din Gradina Ghetsimani: “Parinte Sfinte, pazeste-i în numele Tau, în care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi.”(Ioan XVII, 11). Orice atac la dreapta credinta facut de eretici este de fapt un atac la unitatea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos, si este pedepsit de Dumnezeu, dupa cum sta marturie chiar Arie, primul mare eretic, ce a suferit o moarte cumplita.

Dreapta credinta este baza unitatii bisericii, unitate dorita de Iisus

Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Solemnitatea Rusaliilor reprezinta „cascada” de lumina, de putere si de iubire care i-a transformat pe apostoli în marturisitori curajosi si entuziasti ai Celui Înviat. Din acea zi, Biserica si-a început drumul si nu s-a mai oprit niciodata. De aceea, Rusaliile reprezinta o realitate permanenta, un izvor ce tâsneste înca si iriga inima Bisericii.
Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, „respiratia” sa. Prin el, Tatal si Fiul „respira” în noi, traiesc, iubesc si se bucura în noi.
Duhul Sfânt este legatura unitatii vesnice dintre Tatal si Fiul, este bucuria lor eterna, surâsul lor inefabil. În timp ce este întâlnirea dintre Tatal si Fiul, Duhul este si Iubirea care îi conduce sa se daruiasca lumii, este privirea plina de milostivire cu care Dumnezeu ne învaluie. În noi, Duhul Sfânt este Iubirea care, pe de o parte, ne leaga de Dumnezeu si între noi, iar pe de alta parte, ne face atenti si solidari cu lumea întreaga. Duhul Sfânt este, asadar, cel care creeaza si alimenteaza comuniunea si misiunea.
Duhul Sfânt este si regizorul secret al întâlnirii noastre cu Cristos, tesatorul de neobosit al oricarui act autentic de iubire si, de aceea, si al drumului sfinteniei crestine.
Duhul Sfânt este „lumina inimilor noastre”, care ne ajuta sa aprofundam si sa asimilam cuvintele lui Isus: „Când va veni Duhul adevarului, el va va ajuta sa întelegeti tot adevarul” (In 16,13). Duhul Sfânt ne daruiete o cunoastere interioara, progresiva si personala a lui Cristos însusi, si astfel ne transforma în martori entuziasti si curajosi ai Celui Înviat.
Duhul Sfânt este cel care ne face sa spunem împreuna cu Isus: Abba – „Tata” si ne umple de încredere filială. Tot Duhul Sfânt este fauritorul unitatii Bisericii prin diversitatea darurilor pe care fiecare le primeste. Duhul Sfânt este cel care ne daruieste puterea de a rezista la tentatii, de a merge împotriva curentului, de a o lua mereu de la capăt, de a ramâne fideli lui Isus si credintei.
Meditând si interiorizând aceste aspecte ale prezentei si actiunii Duhului Sfânt în Biserica, în crestini si în lume, ne putem întreba: cum traim realitatea Duhului Sfânt în viata noastra? Îl simtim ca pe un strain sau ca pe o persoana draga, un prieten plin de bunavointa, ca pe un „oaspete care aduce bucurie în suflet si usurare în inimi”?
Sarbatoarea Rusaliilor ne invita sa reconstruim raportul nostru cu Duhul Sfânt si sa ne familiarizăm mai mult cu prezenta sa. Cum putem face acest lucru? Sa-l invocam în fiecare zi; sa fim atenti la glasul sau care ne invita sa ne atasam si mai mult de Cristos si sa iubim în fiecare clipă a vietii; sa ne amintim ca, atunci când citim cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este prezent si lucreaza; Duhul Sfânt ne-a fost comunicat la Botez si, într-un mod deosebit, la Mir, dar îl primim si prin fiecare sacrament, prin care Isus sufla asupra noastra „respiratia” sa si a Tatalui. Astfel îl primim mai ales în sacramentul Reconcilierii, în care Duhul Sfânt, infinita milostivire a lui Dumnezeu, este „trimis spre iertarea pacatelor”, precum si în sfânta Euharistie, unde „mâncam si bem focul Duhului Sfânt” (sfântul Efrem Sirul).

Duhul Sfânt este regizorul secret al întâlnirii noastre cu Cristos

Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolica “Sf. Nicolae” Bacau

În fiecare an, de ziua Înaltarii Domnului, noi, românii, aducem prinos de recunostinta tuturor eroilor neamului românesc, cazuti pe câmpurile de batalie, pentru apararea pamântului stramosesc, pentru înfaptuirea marilor noastre idealuri de libertate, unitate si independenta.

Luptele pe care am fost nevoiti sa le purtam spre a fi statornici aici, luptele ce ne strabat istoria si care nu sunt pretuite de marile puteri, ne-au dat învatatura, înainte de toate pentru inima si suflet, a respectului fata de înaintasi, transmisa de la o generatie la alta, îmbogatita mereu în cuprinsul si adâncimea ei cu vrednicia si numele atâtor jertfiti pe altarul patriei.
Cultul mortilor a determinat firesc – ZIUA EROILOR PATRIEI – si ce zi putea fi aleasa pentru a ne cinsti eroii, decât Înaltarea Domnului – zi în care nadajduim, ca sufletele eroilor sa fi gasit rasplata vesnica în Împaratia Cerurilor.

Este ziua care trebuie sa aminteasca de jertfa si eroismul tuturor generatiilor care au înteles ca exista o datorie sfânta care nu se poate plati decât cu credinta si inteligenta, cu puterea bratului si jertfa sângelui.

Nu este sat, comuna sau oras care sa nu fi avut pe cineva (bunic, sot, tata, fiu), jertfit pe altarul patriei. Putine sunt localitatile judetului Bacau care sa nu fi daltuit în piatra monumentelor, în lemnul troitelor, numele celor plecati în vesnicie cu datoria împlinita.

Pâna la primul razboi mondial, românii îsi pomeneau eroii în prima sâmbata a mortilor din an. Dupa război, ziarul „Neamul Românesc” propunea „sa se aseze o sarbatoare nationala”, pentru ca „toti sa-si aduca prinosul de admiratie si recunostinta pentru eroii cei multi ai natiunii”.
Si astfel, în anul 1920, prin Decretul – Lege nr. 1963 s-a legiferat comemorarea eroilor României în ziua Inaltarii Domnului – proclamata sarbatoarea nationala, care „va aminti urmasilor desavârsirea înfaptuirii idealului national … ROMÂNIA MARE”.

Legea asupra regimului mormintelor de razboi, promulgata la 31 mai 1927, stipula la art. 8: „comemorarea eroilor cazuti la razboi se va face in fiecare an de ziua Înaltarii Domnului, care este decretata ca sarbatoare nationala. Aceasta zi va fi sarbatorita de autoritatile românesti în mod cu totul demn, prin organizari de Te-deumuri, procesiuni si serbari cu înalt caracter national, la care vor participa institutiile de stat si particulare fara deosebire de religie sau origine etnica”.
In perioada interbelica, grija pentru cinstirea memoriei eroilor cazuti în război si pentru locurile care adapostesc ramasitele lor pamântesti a fost data în sarcina „Societatii Mormintelor Eroilor cazuti în Razboi”, transformata în anul 1927 în „Societatea Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 în Asezamântul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor care a functionat pâna în anul 1948, când a fost desfiintat prin Decretul 48 din 29 mai.

Dupa 1948, comemorarea eroilor a fost oficiata fara reglementari legale, la buna apreciere a autoritatilor si a unor oameni de buna credinta. Abia prin Decretul de stat nr. 117 din 23 octombrie 1975 s-au stabilit responsabilitati autoritatilor locale si zilele pentru comemorare a eroilor.
Dupa evenimentele din decembrie 1989, s-a revenit conform traditiei, ca ZIUA EROILOR sa fie sarbatorita la praznicul Înaltarii Domnului, întarita prin hotarârea nr. 3490 din 14.04.1990 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, grija pentru cinstirea eroilor si a locurilor unde ei odihnesc se afla in sarcina Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”, reînfiintata in anul 1991 care cu sprijinul cultelor religioase, armatei, scolii si autoritatilor locale, au reînviat sentimentul patriotic al dragostei de tara în rândul tuturor categoriilor de cetateni.

In memoria tuturor eroilor si martirilor ce odihnesc în pamântul tarii sau peste hotare, de ZIUA LOR – A EROILOR ROMÂNIEI – noi, cei de azi le suntem datori nu numai cu evocarea si pomenirea faptelor lor eroice, ci si cu angajamentul intim – al urmasului de peste secole sau decenii – ca prin tot ce facem si vom face pentru ŢARA SI NEAM – suntem si la nevoie vom fi la înaltimea marelui sacrificiu.
De Ziua Eroilor ne obliga constiinta sa fim prezenti, daca simtim româneste, la mormintele si monumentele lor – indiferent ce functii, sarcini sau obligatii am avea. Nimic nu este mai sfânt decât fapta, vorbele nu au valoare.

ZIUA EROILOR este si ziua Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Cu aceasta ocazie multumim tuturor membrilor si simpatizantilor care s-au înscris în aceasta asociatie si care prin acest modest si simbolic gest demonstreaza ca nu au uitat înaintasii eroi.

Col. (r) Paul Valerian TIMOFTE

Cu o amprenta inconfundabila in peisajul citadin bacauan, Catedrala „Inaltarea Domnului” isi serbeaza astazi hramul. Având o inaltime de 70 de metri si cu o suprafata la sol de 950 de metri patrati, ea poarta titlul de cea mai mare biserica ortodoxa româneasca pâna la finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucuresti.

Piatra de temelie a fost asezata de catre vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mares in anul 1991. Astazi, credinciosii alaturi de preotii slujitori Nicolae Hurjui si Stefan Chelaru, vor praznui Inaltarea Domnului, sarbatoare care ne reaminteste de momentul când Mântuitorul S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor.

Tot astazi, in bisericile ortodoxe se face pomenirea tuturor eroilor români cazuti de-a lungul timpului pentru credinta, libertate si neam. Si pentru ca aceasta sarbatoare coincide in acest an cu praznuirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, o alta biserica – simbol al ortodoxiei bacauane isi va celebra hramul. Zidita in anii 1842-1845, Biserica „Sf. Imp. Constantin si Elena” este o ctitorie a boierilor Enachi Krupenski si Antohi Birzu.

Sarbatoarea hramului a debutat duminica 17 mai, când enoriasii impreuna cu preotii lor, Ioan Chiribau si Adrian Ciobanu, l-au avut in mijlocul lor pe ierarhul locului, IPS arhiepiscop Ioachim.