Interviu cu Toma Constantin, subprefectul judetului Bacau
“Ziua Portilor Deschise” la Centrul Rezidential “Alexandra” din Onesti
O aniversare – implinirea a 15 ani de când functioneaza Atelierele creatoare la Centrul Rezidential “Alexandra” din Onesti – aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) Bacau – a adus clipe de mare bucurie, la Ziua Portilor Deschise de la acest centru onestean.
Alaturi de cei care sunt gazduiti aici si de cei care au numeroase satisfactii participând la activitatile din cadrul Atelierelor creatoare s-au aflat Daniela Titaru, director general adjunct la DGASPC, Corina Murariu Botez (o fosta directoare iubita a Centrului Rezidential “Alexandra”, stabilita acum in SUA si care vine in sprijinul acestei institutii onestene prin numeroase actiuni realizate cu ajutorul Asociatiei “Incluziunea”).
De asemenea, au fost prezenti mai multi membri de la Lion Heart Norvegia, ce au ramas impresionati de foarte multe lucruri de la Centrul Rezidential “Alexandra” din Onesti. “Unii dintre noi au revenit dupa ce in anul 2001 s-au pus bazele proiectului numit «Inima de leu», altii ne aflam pentru prima data la acest centru. Am vizitat institutii asemanatoare din Norvegia si acesta imi pare la fel de bun ca si cele din aceasta tara. Munca ce se desfasoara aici este fantastica”, a declarat Odd Espegren, presedinte la Lion Heart Norvegia. Cei prezenti la “Ziua Portilor Deschise” au putut vedea expozitia permanenta din cadrul Centrului Rezidential “Alexandra” si atelierele de lucru, la care copiii nu numai ca realizeaza diferite obiecte, dar isi pun in valoare si aptitudinile artistice.
“Surprizele” acestei manifestari au fost prezentarea unui scurt program muzical si … vizitarea Atelierului de bucatarie, unde copiii cu dizabilitati se incumeta sa pregateasca singuri micul dejun! Intr- un moment inedit au fost prezentate si câteva “povesti de succes “ ale Centrului Rezidential “Alexandra” in care copiii si tinerii de aici dar si parinti si educatori au evidentiat marele sprijin primit in cadrul centrului, care le-a schimbat viata. Psiholog Corina Murariu Botez a declarat:”Astazi serbam felul cum copiii (care nu reuseau ca sa faca nimic), au devenit independenti. Ideea principala este ca trebuie ca sa gasim o solutie pentru ca acesti copii si tineri sa se poata descurca singuri”.
Directorul general adjunct al DGASPC Bacau, Daniela Titaru a ramas incântata de ceea ce se lucreaza aici dar si de atmosfera “ca de familie” in care se desfasoara toate activitatile. Ea a marturisit:”Rezultatele sunt in zâmbetele celor ce acceseaza aceste servicii si promit sa ma implic mai mult, nu numai ca director general adjunct, pentru a aduce bucurii si altor copii”. Constantin Rotaru, directorul Centrului Rezidential “Alexandra” a multumit pentru sprijinul acordat de Asociatia “Incluziunea” precum si celor de la Lion Heart Norvegia si si- a exprimat increderea continuarii acestei colaborari.
Pietarii vor sa le dea pauza, duminica, supermarketurilor
Asociatia Administratorilor de Piete din România, organizatie la care este afiliata si Directia Pietelor Bacau, a pornit ofensiva impotriva marilor retaileri. Astfel, respectând sloganul „Traieste sanatos, manânca româneste!”, Asociatia sustine propunerea legislativa de închidere a hypermagazinelor duminica si în zilele de sarbatori legale. Pietarii dau exemplul unor state din Occident – Germania, Spania, Austria, Ungaria etc. – unde s-a limitat programul de functionare al supermarketurilor si hypermarketurilor în weekend.
„Noi sprijinim producatorii agricoli si promovam prezenta produselor agricole traditionale în pietele agroalimentare, în principal prin asigurarea de spatii de vânzare pentru producatorii agricoli mici si mijlocii. De exemplu, numai in cele doua piete, Centrala si Sud, plus Piata de goss, putem pune la dispozitie circa 700-800 de spatii de vânzare. La care putem adauga si cele circa 200 de locuri din cele doua piete private, respectiv Nord si Aviatorilor”, a precizat Vasilica Busuioc, seful Directiei Pietelor Bacau.
In plus, pietarii asigura ca pietele agroalimentare administrate de membrii organizatiei dispun de suficiente locuri pentru desfacerea în cele mai bune conditii a produselor de calitate obtinute de producatorii agricoli, putându-se astfel suplini închiderea hypermagazinelor duminica si în zilele de sarbatori legale.
„Consideram ca aceasta masura ar putea duce la înfiintarea de piete mobile în zilele de duminica si în zilele de sarbatori legale. Noi am mai avut astfel de actiuni, in urma cu 4-5 ani, in zona de la iesirea spre Adjud, când nu existau atâtea supermagazine. Prin aceasta masura credem ca vor fi avantajate magazinele de proximitate si micii comercianti, acestia colaborând foarte bine cu producatorii agricoli”, a completat Vasilica Busuioc.
Totodata, se crede ca prin promovarea si sustinerea initiativei legislative, se va incuraja productia agricola cu efect imediat in stoparea exodului tinerilor agricultori în alte tari. Pietarii pun scaderea productiei agricole si a suprafetelor agricole lucrate in cârca statului român care „nu protejeaza interesele tinerilor fermieri”.
Loc pentru toata lumea
Potrivit Asociatiei pietarilor, „cultura shopping-ului de weekend” este o falsa problema, in conditiile in care magazinele retail au doar circa 15 ani de când sunt în România. „Putem vorbi cel mult de o «reeducare» a cumparatorilor, reeducare facuta de retaileri prin diversele promotii de weekend”.
„Acest comportament, aceasta cultura a shopping-ului poate fi cu siguranta reorientata spre prima parte a weekendului, sau chiar în celelalte zile ale saptamânii. În felul acesta, cu siguranta, nici bugetul retailerilor si nici bugetul de stat nu vor fi afectate, întrucât volumul vânzarilor va ramâne sensibil egal cu cel din prezent, doar zilele în care se vor face cumparaturi vor fi altele”, sustin reprezentantii Asociatiei Administratorilor de Piete din România. Acestia mai cred ca initiativa va impulsiona populatia marilor orase pentru ca, în ziua de duminica, sa-si canalizeze eforturile spre alte actiuni: cultura, sport, divertisment etc.
Ciclist sloven, jefuit in Bacau
Un ciclist sloven care a pornit din Ljubljana catre Baku (Azerbadjan) a ramas, ieri, fara aparatul de inregitrare a distantelor parcurse, dupa ce si-a lasat bicicleta in fata unui restaurant din Bacau.
Ales Juvanc a ajuns marti seara in Bacau, venind in conditii dificile de la Bucuresti. Dupa o noapte de odihna, inainte de a pleca la drum, ciclistul si-a petrecut dimineata la noul cabinet de recuperare medicala Physio Kinesis, de pe strada Ionita Sandu Sturdza.
El si-a propus sa parcurga cei 4.500 de kilometri dintre capitala Sloveniei si cea a Azerbaidjanului in cel putin cinci saptamâni.
Juvanc este un impatimit al ciclismului, pedalând peste 200.000 de kilometri si fiind prezent, de-a lungul timpului, la peste 30 de evenimente sportive internationale.
Printre cele mai cunoscute curse ale sale se numara cursa de 11.000 de kilometri intre Ljubljana si Beijing, in ajunul Olimpiadei din 2008, precum si cea de 6.100 de kilometri din Nairobi (Kenia) pâna la Johannesbourg (Africa de Sud) pentru a ajunge la Cupa Mondiala din 2010.
Roadele invataturii sunt dulci. Prin ce tara?
Efuziunea care domneste din nou pe strazile din centrul Bacaului pare sa nu mai mire pe nimeni. Au loc parazile absolventilor! Lumea s-a obisnuit cu o astfel de atmosfera de campus universitar american ca in filme, dar care la noi lasa in urma un fel de parfum strain, cam la fel cu cel adus in patul conjugal de un sot infidel. E veselie mare printre absolventii bacauani la sfârsit de ciclu scolar de orice nivel. Am numit-o „efuziune”, adica exteriorizare puternica a unor sentimente pozitive, o stare fireasca, pâna la un punct, prin care trec cohortele de tineri dupa atâta amar de invatatura. Radacinile invataturii sunt amare – imi spunea adeseori tatal meu -, dar roadele acestui pom sunt atât de dulci. Cum sa nu te bucuri?!
Unde or fi, insa, roadele pomului? Sau, unde mai sunt? Or mai fi la indemâna acestor fericiti de absolventi? Stiu ei, cu adevarat, daca le pot afla? (cum tocmai se intreba un coleg de breasla, trecut si el prin furcile caudine ale domeniului). Frumos isi mai arunca absolventul toca in aer, dar stie el oare unde va sa cada?
Daca statisticile sunt de atâta vreme atât de sumbre cu privire la situatia locurilor de munca in România, va dati seama cum arata realitatea. Si totusi, anul acesta Statistica oficiala ne contrazice. Numarul locurilor de munca vacante a ajuns, in primul trimestru, la 45.100, cu 7.000 mai multe fata de primele trei luni ale anului trecut. Cele mai mari rate ale locurilor vacante s-au inregistrat in administratia publica (3,13%) si in alte activitati de servicii (2,55%). In acelasi timp, in industria prelucratoare s-au concentrat aproape 27% din numarul total al locurilor de munca vacante (12.000), iar rata a avut valoarea de 1,10%.
Asta se cauta acum: functionari si lucratori in servicii. Dar economistii, dar profesorii, dar inginerii, dar atâtia altii abia iesiti de pe bancile facultatilor ce fac? La ultima actiune „Bursa locurilor de munca” din Bacau, numarul tinerilor in cautare de lucru a fost mic. Tinerii se pregateau, poate pentru paradele de absolvire. Sau poate pentru ceea ce au visat ani intregi, chiar in scoala: sa plece prin cele strainatati, dupa un ban mai bun, dupa o viata mai buna.
Or fi, pe acolo, roadele cele dulci ale invataturii?
Stante bacauane
Zilele trecute, in Casa de Cultura a avut loc un mare târg de haine. Adevarul este ca, in perioada asta, cultura si chilotii au foarte multe in comun. Pentru ca trebuiau sa doarma undeva, comerciantii veniti din toate colturile tarii au facut-o in masinile parcate lânga Casa de Cultura.
Bacaul sarbatoreste, in fiecare toamna, aniversarea primei atestari documentare a localitatii, intr-un hrisov al lui Alexandru cel Bun. Din acest motiv, orasul i-a ridicat domnitorului o statuie pe care a lasat-o, apoi, in paragina.
Insula de Agrement a intrat intr-un fel de reabilitare care presupune si decolmatarea namolului depus de-a lungul timpului in lac. Lucrarile au inceput chiar daca nu exista, inca, toti banii pentru transportul namolului. Faptul ca unii ar fi dat foc la stuf ca sa-si usureze munca e asa, doar un bonus.
Un baiat cu Mercedes a coborât din masina si, cu greu, pentru ca muschii nu prea-l ajutau, a mutat semnul cu „accesul interzis” de pe strada Banca Nationala, intrata in reparatie. Niste fete au chicotit vazându-l cum se chinuie si l-au intrebat de sanatate. „Ce vreti, daca nu incape masina…” – le-a raspuns el.
O fatuca face niste cumparaturi, isi ia asa, niste lucruri de stricta necesitate, pâna când se trezeste ca a cheltuit 11.000 de lei din banii firmei la care era angajata. Asa ca se declara jefuita in autobuz si doua luni politia incearca sa prinda un hot care n-a existat niciodata.
Defilarea artistilor
92 de absoventi ai Colegiului National de Arta „George Apostu” Bacau au iesit, miercuri, pe stazile orasului, de la ora 11.00, pentru a sarbatori bucuria finalizarii cu brio a anilor de liceu. O bucurie care a cuprins si corpul profesoral, intr-o atmosfera festiva.
Mars festiv. Fanfara militara. Profesori si absolventi, intr-un tot unitar. Baloane rosii, robe. Fericire, bucurie, lacrimi, regrete. Dar si amintiri frumoase, vise, sperante si planuri de viitor.
Toate, la cursul festiv al elevilor de clasa a XII-a, de la Colegiul National de Arta „George Apostu”, care, ieri, si-au luat ramas bun de la anii de liceu, mai intâi prin traditionala defilare prin centrul orasului si apoi, asa cum sta bine unor artisti, printr-un concert al absolventilor, la Sala Ateneu, incepând cu ora 13.30.
Un spectacol din care unde nu au lipsit nici surprizele muzicale pregatite chiar de tineri pentru profesorii lor, printre care adaptari, compozitii proprii sau aranjamente muzicale speciale. A fost, in ansamblu, o adevarata zi de mare sarbatoare pentru cei peste 90 de elevi de clasa a XII-a de la „Arte” – 30 de la clasa de Muzica, 29 de la clasa de Arhitectura si 31 de la clasa de Arte Plastice.
Sefa promotiei 2015 a Colegiului National de Arta „George Apostu” este Adelina Sabau, de la clasa a XII-a A de Muzica, ce a finalizat anii de liceu cu media generala 9.90. „Am sperat la aceasta performanta, inca de când am intrat in liceu. Este o recunoastere a tot ce am realizat pâna acum, dar si un imbold pentru ce va urma”, ne-a spus Adelina. Este eleva colegiului inca din clasa a II-a.
Se declara indragostita de pian (si tine sa-i multumeasca pe aceasta cale profesoarei ei Stefania Vasiliu), iar din acest motiv studiile ei universitare vor fi la Conservatorul din Cluj – pe pian, desigur, dar si pe dirijat. „O stiu pe Adelina de 11 ani, de când a venit la noi in scoala.
I-am fost diriginta din clasa a V-a, apoi si la liceu, din clasa a IX-a. O eleva deosebita pe tot parcursul anilor de studiu. A fost lidera clasei, a participat la multe concursuri instrumentale, unde a obtinut multe premii, in special I. Plecarea ei, dar si a acestei generatii remarcabile de elevi vor crea, cel putin pentru mine, un imens gol sufletesc, dar si un mic gol profesional. Am tinut foarte mult la ei”, ne-a declarat emotionata si renumita profesoara a colegiului, doamna Silvia Pindaru.
Sarbatoarea artistilor va continua zilele acestea, vineri si sâmbata, cu „Primavara Artelor”, un Concurs National ajuns la a XVIII-a editie, in care si-au anuntat participarea 292 de elevi de la colegiile de arta din toata tara.
Vor fi premiati cei mai buni elevi pe toate sectiunile din competitie: canto-clasic, suflatori alama, percutie si lemne, muzica jazz, muzica usoara, muzica vocala traditionala româneasca, muzica de camera, teorie, solfegiu si dicteu, coregrafie si arte plastice. Probele de concurs se sutin, pe categorii, la Teatrul Muncipal „Bacovia” (dans), la Palatul Copiilor (muzica) si in Colegiul de Arta (teorie, arte plastice). Gala „Primavara Artelor” va fi sâmbata, la Sala Ateneu, cu incepere de la ora 15.00
[wonderplugin_gallery id=”255″]
Taximetrist ranit intr-un accident in Serbanesti
Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri dupa-amiaza, pe Calea Romanului, in cartierul Serbanesti din Bacau.
Un taximetrist, in vârsta de 76 de ani, a iesit de pe o strada secundara fara sa acorde prioritate autoturismelor care veneau dinspre oras si a intrat in coliziune cu un BMW condus regulamentar.
In urma impactului, cele doua masini au fost avariate iar taximetristul a fost ranit, fiind transportat la spital de un echipaj de ambulanta.
„Parea ranit destul de grav. Dar dânsul a gresit pentru ca a iesit de pe strada aceasta fara sa respecte semnele rutiere”, spunea un muncitor din zona.
La fata locului au ajuns pompieri dar si echipaje de politie.
Policlinica de patru milioane de euro pentru bacauani
Lucrarile de modernizare a Ambulatoriului de specialitate (Policlinica de Adulti) al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) au fost finalizate. De luni, sectia va fi deschisa pentru pacienti.
La incheierea proiectului, Consiliul Judetean (CJ) a organizat o conferinta de presa in care au fost oferite date privind proiectul. Au fost prezenti Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, Ionel Floroiu, vicepresedinte al CJ, si Adrian Popa, managerul SJU.
„E o investitie cu care SJU Bacau se poate mândri, o investitie in valoare de 3,9 milioane de euro, din care 3,5 reprezinta asistenta financiara nerambursabila”, a explicat Dragos Benea, subliniind faptul ca lucrarile au fost realizate la termen, fara intârzieri, spre deosebire de alte proiecte, „care nu sunt ale CJ Bacau.”
Când va fi terminat Spitalul Municipal vor fi modernizate si aleile din curtea SJU. Policlinica deserveste 300.000 de pacienti/an, fiind o sectie foarte solicitata. Renovat complet, ambulatoriul are, acum, cabinete si spatii moderne de asteptare si, foarte important, un compartiment de primire mai prietenos.
„Programarile se vor putea face si online, si la telefon, si direct, a explicat Adrian Popa. Mai sunt de rezolvat câteva chestiuni tehnice, dar incercam sa reducem timpul de asteptare.” In loc de un angajat pitit dupa geamul unui ghiseu vor exista „trei oameni mai optimisti si mai rabdatori”, care vor oferi informatii si bonuri pacientilor.
Vor exista, de asemenea, panouri de informare electronice in toate holurile. Amintind ca intre cadrele medicale si bolnavi comunicarea a fost „destul de precara”, Dragos Benea a mai precizat: „Sper ca aceasta relatie, având in vedere ca s-au schimbat multe lucruri aici, sa devina o relatie functionala, normala, iar pacientii sa fie un pic mai multumiti. Acesta este si un apel adresat cadrelor medicale.”
„E-Motional: rethinking dance”
La Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, în perioada 11-31 mai, se derulează în cadrul proiectului european „E-Motional: rethinking dance”, două rezidenţe MAP – sharing of processes acordate unor artişti din Polonia şi Portugalia pentru două noi proiecte coregrafice de dans contemporan.
Acronim de la portughezul “Mostra de processos”, MAP este un format de prezentare a procesului creativ legat de o piesă/ lucrare/ spectacol, un eveniment dedicat prezentării de propuneri artistice bazate pe mişcare.
Primul artist selecţionat pentru a participa la rezidenţa MAP – sharing of processes este Natalia Wilk (Polonia) care va colabora la dezvoltarea proiectului „GLOBAL WARMING exercise”, în ceea ce priveşte dramaturgia coregrafică, cu Luis Garcia Munoz. Cel de-al doilea proiect câştigător este „Heaven is just a blue disguise of hell” al coregrafei Joana von Mayer Trindade (Portugalia), care va lucra cu artistul Bruno Senuno.
Rezidenţele MAP – sharing of processes vor include, de asemenea, conferinţe video, sesiuni de discuţii şi vor reprezenta un moment de deschidere a cercetării destinate creării unei noi lucrări/ piese, către public și profesionişti.
Prezentarea proiectelor artiştilor în faţa publicului sub forma unor spectacole work-in-progress va avea loc pe 28 mai 2015, în cadrul „E-motional, Bacau dance connection -2015”, eveniment final al proiectului „E-Motional: rethinking dance”.
„E-motional, Bacau dance connection- 2015” , organizat în perioada 28-30 mai, de Centrul de Cultură „George Apostu”, va cuprinde atât prezentări informale din cadrul MAP-sharing of processes, întâlniri între artişti, mese rotunde dedicate proiectelor europene şi colaborării artistice la nivel internaţional, cât şi prezentarea spectacolului de dans contemporan și stand-up comedy, intitulat enigmatic „Şaraiman”, cu Răzvan Mazilu şi Dan Badea, în data de 29 mai, pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Sâmbătă, 30 mai, tot pe scena Teatrului, publicul de toate vârstele este invitat la „Prélude”, un spectacol internaţional al companiei Silenda, din Franţa.
Centrul de Cultură„George Apostu” Bacău este coorganizator al proiectului european “E-Motional: rethinking dance” alături de Fundaţia Gabriela Tudor (în calitate de lider de proiect), Asociaţia Coregrafilor Profesionişti (Riga), Fabrica de Movimentos (Porto) şi Centre de Création Chorégraphique Trois C-L (Luxemburg).
Proiectul “E-Motional : rethinking dance” este finanţat de programul Cultura al Uniunii Europene şi de Ministerul Culturii.
Bacauani la „European Day of Integrated Sport” – Ziua Europeana a Sprtului Integrat
Sâmbata, 23 mai 2015, peste 5000 de sportivi europeni vor concura in 12 orase din Italia, in cadrul primului eveniment dedicat sportului integrat promovat de Uniunea Europeana.
In aceasta actiune sunt implicate 16 organizatii sportive din 12 tari: Turcia, România, Lituania, Spania, Grecia, Germania, Bulgaria, Franta, Slovacia, Polonia, Marea Britanie si Portugalia.
Evenimentul va avea loc simultan in 12 orase din 12 regiuni italiene diferite si va cuprinde concursuri si demonstratii la 12 discipline sportive integrate, la care vor participa sportivi europeni cu dizabilitati si fara, precum si campioni ai disciplinelor propuse. Organizatia Surf The Earth Project – Step din Bacau va reprezenta România in probele de tennis de masa integrat, fotbal integrat, Baskin si trio agility dog in locatiile din Aosta, Torino si Grosseto printr-o delegatie de 21 de personae, dintre care 9 sportivi cu dizabilitati, 9 sportivi valizi si 3 membri ai staff-ului.
Delegatia STEP va pleca catre Italia va pleca spre Italia pe 21 mai la ora 14.30 de pe aeroportul „George Enescu” din Bacau.
Judecatori din Bacau, speriati de o asociatie care vorbeste despre abuzurile magistratilor
Opt bacauani cu vârste cuprinse intre 60 si 80 de ani s-au gândit sa infiinteze o asociatie a victimelor abuzurilor magistratilor * denumirea a bagat spaima in judecatorii care au trebuit sa decida daca dau sau nu personalitate juridica asociatiei * si nu au dat, argumentând ca fondatorii au in intentie sa “incite la nesupunere fata de masurile autoritatii judecatoresti” * cu ceva ani in urma, o alta asociatie a victimelor magistratilor, din Bucuresti, a intâmpinat aceleasi piedici, dar a reusit sa câstige la CEDO, inclusiv despagubiri
Corneliu Balan (76 ani), fost deputat in perioada ’92 – ’96 si expert parlamentar urmatorii patru ani, a deschis actiune in instanta, anul trecut, pentru inregistrarea asociatiei in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.
Conform statutului, Asociatia Victimelor Abuzurilor Magistratilor din România are ca scop promovarea si apararea drepturilor si libertatilor omului si isi propune sa acorde consultanta si consiliere in acest domeniu, sa dezvolte programe proprii si parteneriate cu autoritatile publice din tara si strainatate, organizarea de marsuri, manifestatii publice si alte activitati de sensibilizare a opiniei publice. Totul cu respectarea legii.
Chiar si asa, obiectivele propuse si, in special, denumirea asociatiei care face referire la “abuzurile magistratilor” i-au speriat in asa hal pe judecatori ca au respins la unison toate actiunile legate de asociatie depuse in instantele din Bacau, cu justificari din cele mai bizare.
“Particularii nu au calitatea sa constate nedreptatea…”
Prima piedica a venit de la Ministerul Justitiei care a refuzat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii. “Inca o dovada a abuzurilor din justitie, in contradictie cu Constitutia României si cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, aprobata de ONU si ratificata de Parlamentul României”, a fost reactia lui Balan. Cum motiveaza Ministerul Justitiei? Pe baza aceleiasi Constitutii. “Scopul ce reiese din denumirile asociatiilor (doua variante propuse, n.r.) este in contradictie cu art. 40, alin (2), din Constitutia României, care prevede ca organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, integritatii sau a independentei României sunt neconstitutionale.
Denumirile asociatiilor sunt neconstitutionale prin faptul ca un grup de persoane stabileste când este o hotarâre judecatoreasca nedreapta, legitima sau o expresie a ilegalitatii”, arata Ministerul Justitiei, desi in statutul asociatiei nu se regaseste o astfel de intentie de a pune la indoiala o hotarâre judecatoreasca, ci doar aceea de a da posibilitatea victimelor abuzurilor de a se asocia. Interpretarile pe marginea obiectivelor asociatiei continua in aceeasi nota: “Particularii nu au calitatea sa constate nedreptatea, neregulile sau ilegalitatile comise de catre magistrati, intrucât doar autoritatile statului sunt indrituite sa faca investigatii in aceasta privinta si au competenta de a pronunta concluzii in asemenea chestiuni”, este explicatia Ministerului Justitiei.
“Prin activitatile stipulate in statut, se incita la nesupunere”
Nici magistratii de la Judecatoria si Tribunalul Bacau nu au vazut cu ochi buni infiintarea unei asociatii care sa reuneasca victime ale abuzurilor din sistemul judiciar. Justificarile pentru respingerea actiunilor fac trimitere, culmea, tot la Constitutie. Magistratul de la Judecatoria Bacau care s-a pronuntat in acest dosar s-a simtit intimidat de marsurile si manifestatiile publice de care se vorbeste in statut.
Iar concluzia “logica” la care a ajuns a fost ca “scopul asociatiei, interpretat prin raportare la denumirea asociatiei, contravine Constitutiei, deoarece rezulta ca un grup de persoane stabileste când o hotarâre este abuziva, ilegala, iar prin activitatile stipulate in statut, se incita la nesupunere fata de masurile autoritatii judecatoresti. Calitatea de «victima a abuzurilor magistratilor» nu poate fi stabilita in mod arbitrar de o persoana particulara”, motiveaza magistratul de la Judecatoria Bacau.
Zbucium mare a fost si la Tribunal, instanta care a respins, la rândul ei, actiunea asociatiei, pe motiv ca “din scopul asociatiei, interpretat prin raportare la denumirea asociatiei, rezulta ca obiectivul asociatiei este si acela de a stabili «calitatea» de victima a unei persoane si daca o hotarâre judecatoreasca este nelegala si abuziva”.
“La noi e dictatura!”
“Vom cere la CEDO aprobarea constituirii asociatiei, cu despagubiri legale si constitutionale”, anunta Corneliu Balan, revoltat de deciziile instantelor din Bacau. “Noi nu ne organizam sa intram in transee si sa pregatim armele pentru suprimarea justitiei, din contra, noi militam pentru respectarea legii si a dreptatii, pentru ca unde nu este justitie, este abuz si haos”, arata Balan.
Ideea infiintarii unei astfel de asociatii a pornit de la cele 4.000 de memorii primite de Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, in 2013, la care s-a raspuns sec ca justitia este independenta.
“Independenta? La noi e dictatura! Nimeni niciodata nu s-a sesizat sa-i intrebe pe judecatori de ce au dat condamnari abuzive, in cazul celor care au fost in final achitati. Nu exista nicio lege care sa stabileasca vinovatia magistratilor si sanctiuni pentru abuzuri. Peste tot auzim ca magistratul este suveran. Si nu e o problema daca respecta legea si daca o aplica la fel pentru toti, asa cum spune Constitutia, fara discriminari”, mai precizeaza Corneliu Balan.
O alta asociatie cu denumire similara a câstigat la CEDO
Corneliu Balan a facut sesizare si la Curtea Constitutionala, institutie care, in raspunsul dat, vorbeste despre incalcarea art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (dreptul la asociere), dar face referire si la hotarârea CEDO, din 14 ianuarie 2014, data in actiunea deschisa de Asociatia Victimelor Magistratilor din România. Asociatia este din Bucuresti si a intâmpinat aceleasi piedici in momentul in care a cerut acordarea personalitatii juridice. Fondatorii nu doar ca au câstigat la CEDO dreptul de a infiinta asociatia, dar au obtinut si despagubiri materiale si morale de 2.000 euro.
“Curtea a constatat incalcarea art. 11, considerând ca refuzul instantelor române de a acorda personalitate juridica si de a inscrie Asociatia Victimelor Magistratilor din România in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor contravine libertatii de asociere, fiind o masura disproportionata si nejustificata intr-o societate democratica.
Asociatia reclamanta a invocat in fata Curtii decizia instantelor nationale de respingere a cererii cu motivarea ca scopul asociatiei era vadit neconstitutional si urmarea uzurparea puterii judecatoresti, nerespectarea hotarârilor instantelor si crearea unui sistem judiciar paralel. (…) Scopul real avut in vedere la momentul constituirii asociatiei, conform reclamantilor, era acela de sprijinire a sistemului judiciar prin captarea atentiei publice asupra potentialelor abuzuri si erori judiciare”, se arata in decizia CEDO.
“Având in vedere ca motivarea instantelor nationale a vizat o simpla presupunere cu privire la adevarata intentie a membrilor asociatiei, Curtea a constatat ca refuzul inregistrarii acesteia din urma nu a fost determinat nici de o nevoie sociala stringenta, nici suficient de convingator argumentat, fiind o masura luata inainte ca asociatia reclamanta sa-si inceapa efectiv activitatea.” – decizia CEDO
Trei ani a stat in inchisoare si apoi a fost achitat
Victime ale abuzurilor magistratilor exista cu adevarat. Si nu o spun “particularii”, ci hotarâri date tot de instante judecatoresti. Despre una din erorile judiciare vorbeste Vasile Tataru, un bacauan condamnat pe nedrept pentru uciderea profesorului de matematică din Grigoreni, Gheorghe Cernat. A stat pe nedrept in arest aproape trei ani dupa care a fost achitat, din lipsa de probe. Anul trecut, barbatul a deschis actiune în instanta împotriva statului român si cere despagubiri materiale de 63.718 lei si 1.000.000 lei daune morale. Daca va câstiga, banii vor fi dati din bugetul statului, adica din buzunarele noastre.
Vom avea specialisti in „Ingrijiri paliative”
Un proiect de o noutate absoluta a fost demarat de Asociatia „Lumina”, in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC): „Ingrijiri paliative – masuri integrate pentru incluziune sociala”. Conferinta de lansare a avut loc marti, in prezenta a numerosi invitati: medici, psihologi, asistenti sociali, reprezentanti ai institutiilor publice si organizatiilor care furnizeaza servicii sociale.
„Pentru ca ingrijirea paliativa pentru copii si tineri lipseste in România, in judetul Bacau noi suntem singurii care asiguram astfel de servicii, ne-am gândit sa depunem acest proiect”, a declarat Mihaela Dumitrache, directorul Asociatiei „Lumina”. In tara noastra nu exista nici macar un spital de stat specializat in ingrijiri paliative pediatrice.
Copiii care sufera de boli incurabile sau limitatoare de viata „au dureri date de boala, iar mai mult de 70 la suta dintre ei trec prin dureri severe”. Lipsesc serviciile, lipsesc informatiile, lipsesc metodele de asistare, iar toate acestea „duc la un deznodamânt in care copiii si tinerii cu boli incurabile mor in conditii improprii, in durere, fara ameliorarea simptomelor si fara sa fi avut acces la servicii de ingrijiri paliative.”
Tinta: Trei sute de profesionisti
Mihaela Dumitrache a explicat invitatilor ca ingrijirile paliative vizeaza persoana in intregul ei, apoi a descris etapele proiectului. Obiectivul acestuia este cresterea gradului de acces la ingrijiri paliative a copiilor si tinerilor vulnerabili la excluziune din Bacau, Roman si Vaslui.
In prima etapa, 300 de profesionisti din domeniul serviciilor sociale (psihologi, kinetoterapeuti, asistenti sociali, referenti etc.) vor urma un program integrat de formare care va cuprinde vizite de lucru, experienta directa cu bolnavii incurabili, training. Va urma apoi o perioada de mentorat: fiecare participant va primi un mentor care il va sprijini in aplicarea metodologiei de asistare a bolnavului.
Proiectul mai cuprinde o conferinta nationala, evenimentul „Ziua Portilor Deschise”, actiuni de lobby si o campanie de informare in care vor fi implicati 500 de studenti. „Din echipa de implementare fac parte oameni pasionati, daruiti, care stiu ce inseamna acest proiect”, a mai declarat Mihaela Dumitrache. Sorin Birladeanu, director adjunct al DGASPC, a explicat motivatia acestui parteneriat:
„Inca de la inceput am considerat ca este important sa ne implicam si noi pentru ca este un proiect de o noutate absoluta.” In primul rând se adreseaza „unui segment trecut in paranteza”, „un segment la care nu s-au gasit raspunsuri sau au fost raspunsuri partiale”, specialistii fiind prea putini, apoi e vorba despre faptul ca se va derula in trei judete si va atrage sute de studenti. Proiectul are o valoare de 758.909 lei: 683.018 lei atrasi din fonduri europene si 75.891 de lei, contributia Asociatiei „Lumina”.
Aproape 30 de elevi, dusi la cursuri de politistii locali
In ultima saptamâna, agentii de la Politia Locala Bacau le-au facut mai multe „vizite” elevilor care relaxau in barurile si cafenelele din apropierea scolii in loc sa raspunda „prezent” la strigarea catalogului.
A fost vorba despre actiuni de prevenire a absenteismului iar numarul liceenilor depistati ca lipseau de la ore este destul de mare.
„Cu prilejul actiunii au fost verificate sase unitati de invatamânt si 17 unitati de alimentatie publica din vecinatatea acestora, fiind depistati 27 de elevi, care absentau de la orele de curs”, spune Florin Podoleanu, purtator de cuvânt la Politia Locala Bacau.
Politistii au luat legatura cu directorii scolilor la care acestia invatau, dar spun ca ii vor anunta si pe parintii adolescentilor, pentru a lua masurile care se impun.
Tg. Ocna: “Sfântul Inchisorilor” isi recapata titlul de “Cetatean de Onoare”
Dupa doi ani de procese, instanta a decis ca hotarârea prin care Consiliul Local Tg. Ocna i-a retras lui Valeriu Gafencu titlul de “Cetaten de Onoare al Orasului” este ilegala.
Valeriu Gafencu, supranumit “Sfântul Inchisorilor”, a primit acest titlu in februarie 2009. Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a criticat gestul alesilor locali de a-i acorda aceasta distinctie pe motiv ca Valeriu Gafencu a fost legionar.
Dupa multe discutii si reactii dure in mass-media, Consiliul Local Tg. Ocna i-a retras titlul, stârnind, de data asta, iritarea Fundatiei “Ioan Gavrila Ogoranu”, care cinsteste memoria luptatorilor pentru libertatea si demnitatea natiunii române.
Aceasta a contestat retragerea titlului si a câstigat. Instanta a declarat drept ilegala hotarârea, dar nu din motive privind continutul documentului, ci din cauza ca nu au fost respectati pasii care asigura transparenta si publicitatea, obligatorii in cazul hotarârilor luate de forurile deliberative.
Prin urmare, alesii au posibilitatea sa initieze o noua hotarâre care sa respecte conditiile cerute de lege.
“Inca nu stiu ce vom face, atunci s-au facut multe presiuni, a declarat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna. Mai intâi trebuie sa vedem motivatia Curtii de Apel. Consiliul Local decide, nu decid eu. Daca apare hotarârea instantei o prezentam in fata consilierilor, iar acestia vor lua o decizie.”
LAPAR pregateste Conferinta Nationala 2015
Liga Asociatiilor Producatorilaor Agricoli din România – LAPAR, organizatie condusa de fermierii bacauani Laurentiu Baciu, in calitate de presedinte, si Daniel Ciobanu, primvicepresedinte, va organiza Conferinta Nationala a Agricultorilor 2015 pe 26 mai.
Tema aleasa pentru acest an este „Agricultura României: viitor sau istorie” si reflecta pozitia organizatiei fata de politicile agricole românesti, dar si comunitare, aplicate pâna acum.
Conferinta este considerata cel mai important eveniment organizat anual de LAPAR, iar in acest an va reuni 1.000 de fermieri, 50 fiind din judetul Bacau.
„Sunt invitati – ne-a informat Daniel Ciobanu – si reprezentanti ai autorittailor centrale si decidenti politici, membri ai Comisiilor pentru Agricultura din Parlament, membri ai Guvernului, reprezentanti ai ministerelor cu implicatii în agricultura, personalitati oficiale ale statului român, reprezentanti ai ambasadelor, organizatiilor profesionale si stiintifice din domeniul agricol, ai directiilor agricole judetene, ai firmelor de servicii si input-uri pentru agricultura, ai bancilor si societatilor de asigurare si reasigurare si jurnalisti”.
Se pare, deja, ca ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu va fi prezent, fiind atunci in vizita in China, dar o invitatie oficiala a fost transmisa si presedintelui Klaus Iohannis.
Consultatii de la ANAF, în timp real, pe Facebook
Agentia de Administrare Fiscala (ANAF) deschide, miercuri, 20 mai, dialogul in timp real cu toti contribuabilii pe pagina sa de Facebook.
Directia Generala de Servicii pentru Contribuabili a Agentiei va oferi si in acest fel îndrumare si asistenta în domeniul fiscal.
In fiecare zi de miercuri, patru inspectori fiscali vor raspunde întrebarilor contribuabililor cu privire la tematica selectata pentru discutii în saptamâna respectiva.
Saptamâna aceasta se discuta despre modul de completare a Declaratiei 200 sau a Declaratiei 201.
Ataca Zona!
Campioana judeteana la juniori D, Sport Club Bacau va forta in week-end, la Piatra Neamt, calificarea in semifinalele CN
Lupte greco-romane: Cu Nicu Ojog, inainte!
CSS Bacau asigura schimbul de mâine al luptelor greco-romane din România. Si o face de mai bine de 15 ani, timp in care, peste 70% din medaliile cucerite de lotul national au purtat matricea CSS Bacau „Seful de coloana” al noului val este Nicu Ojog, pe care antrenorul Ioan Butucaru il crediteaza cu sanse reale la medalii atât la Europenele cât si la Mondialele de cadeti ce vor avea loc in luna august.
„Desi categoria sa de greutate este 69 kilograme, iar cea de vârsta este de cadet, Nicu Ojog a cucerit medalia de bronz la prestigiosul turneu international de la Bursa, in Turcia, la 74 kg, la juniori. Faptul ca se afla de câteva luni in pregatiri cu lotul national, unde beneficiaza de meciuri tari, il tine in priza pentru Campionatele Mondiale si Europene”, a declarat prof. Butucaru despre sportivul in vârsta de 16 ani si pe care il antreneaza de mai bine de sapte ani:
„Tin minte ca a venit pentru prima oara la sala pe când avea doar 9 ani, impreuna cu fratele sau, Beniamin, la rândul sau vice-campion national la cadeti”. Nascut pe 16 decembrie 1998, Ojog a cucerit titlul de campion national al României la cadeti in ultimii trei ani, iar la recentul turneu international de la Bucuresti, luptatorul bacauan a luat aurul, dupa o finala câstigata impotriva turcului Ylmaz.
Alaturi de Nicu Ojog, CSS Bacau isi pune mari sperante in Denis Mihai (foto medalion). In vârsta de 12 ani, Denis este triplu campion national fara sa fi pierdut vreun punct! Denis Mihai este un produs al sectiei-pilot de la Letea Veche, o pepiniera in care au mai crescut, si au crescut frumos, fratele lui Denis, George Mihai, Marian Paduraru, fratii Alex si Alin Dosoftei si Vasile Cojoc. „Dupa toate probabilitatile, aceasta este cea mai buna grupa pe care am avut-o in intreaga mea cariera”, a marturisit prof. Butucaru.





























