Marturiseste noul campion mondial AIBA Pro Boxing, Mihai Nistor
Inainte de toate, vorbesc ochii. Vineti, tumefiati, pe jumatate inchisi, dar fericiti. Ei vorbesc de la sine. Si spun tot. Despre loviturile primite din partea lui Erik Pfeifer, despre stânga cu care l-a pus la pamânt pe neamt, despre centura de campion mondial AIBA Pro Boxing adusa, in premiera, in România. Cuvintele vin abia dupa aceea.
Dar când vin, lovesc in plin. Curg, asa cum au curs marti seara upercuturile cu care “i-a umflat burta” lui Pfeifer. Mihai Nistor, noul campion mondial AIBA Pro Boxing (varianta profesionista a Federatiei Internationale) nu ocoleste nicio intrebare. De regula taciturn la conferintele de presa, unde pare intimidat de camerele de luat vederi si de flash-urile aparatelor foto, Mihai se simte in largul sau acum, când are in fata numai carnetelul de note al reporterului. Interviul este fragmentat doar de sedinta foto ce se deruleaza in incaperea luminoasa in care Nistor si-a inceput ascensiunea sub indrumarea lui Relu Auras: sala de box a SCM Bacau.
“Fara maestrul Auras nu as fi fost acum aici, sa dau interviuri si sa se inghesuie toata lumea pentru o poza cu mine”, precizeaza pugilistul de 25 de ani cu ochi tumefiati si cu centura AIBA Pro Boxing la brâu: “Sansa mea s-a numit Relu Auras, va rog sa scrieti asta”. Scriem. Scriem, intrebam si iar scriem.
– Mihai, incepem cu cea mai banala intrebare: ce inseamna pentru tine victoria de marti seara?
– Oho, este clar ca-i cea mai mare victorie din cariera. De când am trecut la profesionisti in cadrul diviziei create de AIBA, ma gândesc la acest titlu. Si sunt extraordinar de fericit ca l-am obtinut, invingând un adversar pe care, in ultimele luni, l-am visat aproape in fiecare noapte. L-am visat si in ziua finalei, pe care, pâna sa plec la sala, am petrecut-o dormind neintrerupt. Cum inchideam ochii, cum imi aparea in vis Erik Pfeifer.
-Chiar asa?
-Chiar asa. Acesta a fost cel de-al patrulea meci al meu cu Pfeifer. Pe primul, desfasurat in Moldova, l-am câstigat. Apoi am pierdut la Mondiale, pentru ca anul trecut sa ma invinga nemeritat in APB; atunci meciul s-a intrerupt deoarece neamtul avea arcada sparta si nu mai putea lupta. Cu toate astea, arbitrii l-au dat tot pe el câstigator. Acum, insa, mi-am luat revansa! Si ce revansa poate fi mai dulce decât una pe care o iei intr-o finala pentru titlul mondial? Când am vazut ca, dupa acel KO tehnic, Pfeifer da din cap catre antrenorul sau, aratând ca nu mai poate continua lupta, am simtit ca zbor. M-am repezit sa iau tricolorul de la frate-miu, Ionita, care a jucat rolul de sef de galerie, si sa arat lumii intregi ca noul campion al lumii vine din România.
-Care a fost cel mai dificil moment al finalei cu Erik Pfeifer?
-Pai, ca sa fiu sincer, toate au fost dificile. Eram presat de public, ca sa nu mai zic de Pfeifer. El m-a stampilat inca de la inceput ca sa-mi arate cine-i seful. Faptul ca boxa acasa i-a conferit un avantaj foarte mare; a avut totul de partea sa, spectatorii, arbitrii, presa.
– Si totusi…
-Si totusi, l-am invins la el in curte, trecând peste toate piedicile. Eu sunt convins ca as fi câstigat oricum, chiar si fara acel KO-ul care l-a obligat sa abandoneze lupta. Simteam ca nu mai poate, iar in repriza a zecea ar fi devenit victima sigura.
-Chiar daca arbitrii continuau sa vada altceva decât se intâmpla pe ring?
-Chiar si asa. Stiti cum e vorba aia: nu puteau ei fura câte i-as fi dat eu lui!
-De unde a aparut acea stânga care l-a facut praf pe neamt?
-Din instinct. As minti daca as spune ca era pregatita. Aa, ca am lucrat-o la antrenament, asta-i altceva, dar pe ring adevarul este ca a venit din instinct. Ce pot spune referitor la antrenamente, este ca maestrul Relu Auras a pregatit ca la carte acest meci. Gânditi-va ca, intr-un timp foarte scurt, eu a trebuit sa pregatesc un meci de opt reprize, cel cu marocanul (n.r. Arjaoui), care mi-a adus calificarea la Rio, apoi am trecut la un regim de trei reprize la Europene, unde am luat bronzul, iar acum am largit registrul la 12, pentru finala cu neamtul. Meritul maestrului Auras este incontestabil.
-Apropo, cum crezi ca s-ar fi derulat cariera ta daca Auras nu te “reinventa” in urma cu sase ani, când Dinamo Bucuresti nu-ti mai dadea nicio sansa?
-Simplu: acum as fi fost un vagabond. Daca nu ajungeam in puscarie, sigur eram pe strazi. Iar lumea ar fi vorbit despre mine ca despre un fost boxer, nu ca despre un campion mondial.
-Viorel Sima titra inspirat in Gazeta Sporturilor: “Invingatorul ia tot. Inclusiv durerea”. Care parte a corpului te doare cel mai tare dupa meciul cu Pfeifer?
-Ma dor toate celea. Ciudat este ca intre timp a inceput sa ma doara teribil si nasul, desi dupa meci n-aveam nici pe naiba. Si a inceput sa se si umfle. Asa, deodata! Dar zau ca merita sa induri toate durerile, numai sa iei un astfel de titlu!
-Plus un cec de 45.000 de euro.
-Nu de euro, ci de dolari. Iar daca ma veti intreba ce voi face cu ei, va voi raspunde ca, deocamdata, ii voi pune deoparte. De altfel, nici n-am timp sa-i cheltuiesc. Peste câteva zile urmeaza Mondialele de Seniori de la Doha.
-Din nou, inapoi la trei reprize. Si din nou o medalie?
-Eu imi doresc mult sa urc pe podium, dar nu-i usor, mai ales ca totul este din scurt, iar un meci precum cel cu Pfeifer lasa urme. N-ati vazut ce ochi am?
