Am adresat unor scriitori, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: „De ce mai scrieti, într-o vreme in care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Raspunsurile sunt minunate…
„Aproape fiecare a devenit scriitor…”

Mariana Zavati Gardner, scriitor, critic literar (stabilita in Regatul Unit): „Traim într-un spatiu globalizat, sub semnul tehnicii si al tehnologiei si într-un timp marcat de transmiterea tot mai accelerata a informatiei. Ne petrecem timpul liber surfând internetul, pe Facebook, Twitter, Instagram etc. Cautam informatii pe internet si nu în volume. Elevii nu mai citesc operele scriitorilor clasici, ci merg pe Wikipedia, unde citesc rezumatele cartilor pentru examen. Cei angajati in câmpul muncii lucreaza de dimineata pâna seara, sosesc acasa epuizati si nu mai au timp de prea multa lectura. Cititorii avizi sunt probabil pensionarii, cei educati în cultul cartii publicata pe hârtie. Citim mai mult ziare si reviste, dar si aici este o concurenta serioasa cu informatia la radio, televiziune si mai ales online. Si totusi? Sunt convinsa ca raspunsul la aceasta stare de lucruri este in organizarea grupurilor de cititori, dupa sistemul de Université de Troisième Âge din Franta si University of the Third Age in UK.

Cumparam si citim carti din ce in ce mai mult in format de e-book. Citirea cartii pe hârtie este înca practicata, desi librariile se lupta sa nu dea faliment, iar bibliotecile sunt in pericol de a fi închise. Oferta de carte este vasta, se tiparesc enorm de multe carti in tiraj digital redus, ca cititor, poti alege din liste interminabile de subiecte, incât piata cartii a ajuns la saturatie.

Aproape fiecare a devenit scriitor, unii adevarati prin vocatie, altii au aparut precum ciupercile dupa ploaie. In Vestul Europei sunt foarte multe cursuri de creative writing, cursuri de durata limitata, cursuri universitare, cursuri la fara frecventa, cursuri initiate de marile ziare si reviste literare, cursuri de vara. Poate a ajuns lumea noastra literara la saturatie? Este cumva probabil ca intr-un viitor apropiat fiecare scriitor sa devină si unicul cititor al operei personale? Nu cred! Sunt convinsa ca vom continua sa citim pentru ca suntem creati sa aspiram si sa ne exaltam la frumos si sa recunoastem valorile adevarate.”

La unul dintre jurnalele pe cale le-am rasfoit recent, si anume cel al sotiei faimosului filosof Nae Ionescu, cel mai mult m-a intrigat prefata semnata de Sorin Lavric. Si am vazut ca nu sunt singura care a gasit absolut deplasate niste consideratii misogine ale prefatatorului, la rubrica ei din „Formula AS”, unde recomanda carti spre lectura, Adriana Bittel, scriitoare cu un foarte fin simt al observatiei, cu un stil elegant, cu un bun gust literar, declarându-le „misogine, enervante, chiar prostesti”.

Aferim! Asadar, domnul Sorin Lavric (cu studii de medicina si de filosofie, traducator, eseist), care tine „Cronica ideilor” în România literara, îl glorifica pe Nae Ionescu si vorbeste despre Elena –Margareta Ionescu într-un fel mai mult decât condescendent, ca despre o femeie modesta, mama, gospodina, traind umil în umbra geniului. Or, doamna respectiva, nu era chiar o femeie comuna, dimpotriva, era una educata, culta, provenind dintr-o veche familie boiereasca, facuse studii de filologie, cânta destul de bine la pian, si avea o înfatisare mai mult decât agreabila.

Ghinionul ei a fost ca a avut un sot chipes si cu o minte sclipitoare, carismatic, seducator, o mare figura, cu un calibru intelectual de exceptie, profesor universitar si ideolog care-si hipnotiza auditoriul, tot asa cum le fascina prin saloanele mondene pe distinsele doamne din înalta societate. Doamne care mai si picau fulgerate de geniul lui si de amor, filosoful având câteva amante cu nume sonore, ca Maruca Cantacuzino, Cella Delavrancea, Lucia Popovici-Lupa. Era greu pentru Elena-Margareta Ionescu, femeie de interior, mama a doi baieti, cu obligatii casnice deloc usoare, sa tina piept unor asemenea rivale, asta nu-i greu de înteles. Si ea se tot plânge în paginile jurnalului ca Nae nu mai raspunde la iubirea ei, ramasa intacta, ca la începuturi, ca e neglijata, ca a devenit pentru el un fel de „animal domestic” (numai o femeie inteligenta si sensibila se poate autoironiza atât de amar), dar face asta fara a-si denigra rivalele, pentru ca „rafuiala” ei era cu el, nu cu ele. Cu el, care s-a purtat, totusi, cu multa barbatie si cu noblete fata de sotia înselata si fata de familie, nedivortând si continuând s-o întretina, pe ea, si pe cei doi baieti, pâna la moartea sa.

Pe toata aceasta istorie deloc surprinzatoare, în fond, Sorin Lavric produce niste filosofeme cinice la culme despre „rutul conjugal”, fidelitatea în casatorie, care nu e altceva decât „apanajul barbatilor comozi, carora fuga dupa fuste li se pare o corvoada stricându-le ritmul siestei”, despre absurdul situatiei în care o sotie se vrea tratata ca o amanta, în fine, despre nevoia de surpriza a barbatului, provocată de „nurii vâscosi ai amantelor tinere”, în fine, despre „atractia pe care intelectul unui barbat grizonat o exercita asupra psihicului femeiesc”.

Apoi, si mai si, vorbeste despre o „regula a consacrarii sexului frumos”, potrivit careia „femeile se califica prin creatorii pe care au apucat sa-i iubeasca, reputatia lor mutându-le pe o orbita cu bataie postuma”. Adicatelea, Maruca Cantacuzino si Cella Delavrancea ar fi ramas niste necunoscute oarecare daca n-ar fi stat lânga Nae. Ceea ce este o enormitate, desigur, pe care nici nu are rost sa o contrazic. Si cei care cunosc câte ceva despre personalitatea celor doua femei, amândoua de exceptie, cu o inteligenta superioara si cu talent, literar, muzical, pedagogic, stiu de ce. Ce sa mai spun despre faptul ca Sorin Lavric, recunoscând ca exista si femei „autocefale”, spune despre acestea ca sunt „fie un accident fericit, fie un caz patologic”. Ma rog, n-am mai citit de mult atâta revarsare de misoginie. Asa ca, rapid, am hotarât, autocefala cum sunt, adica gândind pe cont propriu, sa las deoparte prefata respectiva, fara nervi, însa, ba chiar râzând de ridicolul unor atare afirmatii.

Si, ca un facut, deschizând o alta carte, a lui George Balaita, dau peste urmatoarele rânduri: „Femeia se naste cu arta puterii si, de la început matura, ea stapâneste lumea, inclusiv a barbatilor”. Ei, ca sa vezi! De asta îmi place mie atât de mult Balaita, pe lânga marea lui arta de prozator original, creator de lumi, pentru ca vede adevarul lucrurilor, si-i spune pe nume. Desi acum, de când cu scandalul amantelor, cu primarele Othello de Iasi si cu o alta blonda deputata penelista, se vede clar ca povestea cu nurii aia vâscosi ai unor tinerele puse pe capatuiala, continua. Si ca unii barbati nu-s chiar atât de autocefali precum se cred, ei pierzându-si foarte usor capul.

Bacauanii sunt invitati in noaptea de sâmbata spre duminica sa treaca pragul muzeelor si galeriilor de arta din oras.

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” organizeaza pe 16 mai „Noaptea Europeana a Muzeelor”, iar pe 18 mai sarbatoreste „Ziua Internationala a Muzeelor”. La ambele manifestari intrarea este gratuita, astfel incât publicul de toate vârstele sa poata viziona expozitiile existente.

La „Antonescu” bacauanii vor avea acces la expozitiile permanente si temporare Sectiilor de Etnografie si Arheologie-Istorie, vor putea vizita expozitia temporara „România in cel de-Al Doilea Razboi Mondial”, exponatul lunii mai: Fiare de descântec, vor putea participa la vernisajul segmentului din expozitia permanenta de etnografie: „Scoala de altadata” si vor avea ocazia sa faca cursuri intensive de dans popular cu membrii Ansamblului „Busuiocul”.

„Anul acesta, activitatea debuteaza cu un protest initiat de reteaua nationala a muzeelor fata de retrocedarea operelor de arta din patrimoniul national. In acest sens, una din operele expuse in muzeu va fi acoperita cu o pânza. Este vorba despre lucrarea ‘Vorniceasa Manu si fiul ei Grigore’, o pictura semnata de Mihail Topler, revendicata de mostenitor”, declara Mariana Popa (foto), directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau.

In aceeasi seara isi deschide portile si Galeriile „Alfa”, unde, incepând cu ora 18 va avea loc vernisajul expozitiei temporare Bacau – Iasi, intitulata „Pictori la 70 de ani”. Tot aici, publicul va putea viziona filme documentare in cadrul programului Cinemateca Museum. Casa memoriala „Nicu Enea” va fi deschisa publicului tot de la ora 18, bacauanii putând vizita expozitia permanenta.

Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” Bacau va fi deschis in intervalul orar 8.00 – 1.00, conducerea institutiei urmarind prin aceasta activitate sa popularizeze valori ale patrimoniului cultural national.

Bacauanii vor putea vizita aici expozitiile permanente „Paduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, Sera muzeului, precum si alte expozitii temporare. Acestei actiuni i se alatura si Grupul de initiativa „Bacauanii vor piste de biciclete”.

Membrii acestei miscari vor face un tur pe biciclete pentru vizitarea punctelor in cadrul circuitului muzeal. Turul incepe la ora 18, iar adunarea are loc pe trotuarul de la Galeriile „Alfa” (strada Marasesti, zona barurilor).

DE LA GALA PREMIILOR GOPO (30 mart.): 1. Ecouri… – Transmisiunea la radio (RRC) si pe canalele TV (TVR 2) a evenimentului a adus un avantaj clar pentru undele hertziene: cu circa 30 de secunde mai devreme aflam cine e premiantul, dupa care alergam în fata micului ecran pentru a-l vedea. Asa da ecou… 2. Avantaje literale – „Coca Bloos face parte din familia marilor actori cu B: Birlic, Brasoveanu, Bosânceanu…“ (Dorina Lazar) 3. Si Arghezi… Poetul de la Martisor nu suporta apelativul „Maestre!“, pentru ca spus intr-o adunare de scriitori face sa se ridice toti în picioare. Nae Caranfil, regizorul, si-a faurit propriul nume: „Naestre!“ 4. Ce de e-uri… „Îi multumesc din suflet *dragei mele fetite“ (Ofelia Popii).

CRATIMA STILISTICA. „Nu vreau sa ma pierd în mine-le mele…“ Dupa o secunda: „… sau al meu“ (Mircea Albulescu, premiat pentru intreaga activitate artistica). Si acest mare actor are atâtea euri…

FRANCEZI, DAR FRANTUJI. Al doilea termen, mai vechi, se scrie si se rosteste cu j, ne spun îndreptarele. La o zi si jumatate de la întoarcerea din Cuba, Ducu Bertzi ne vorbeste despre interesul *francejilor si *englejilor pentru *cubaneji, încât nu stiu daca e un reflex al spaniolei din America Centrala sau o deprindere de pe la noi (RRC, 31 mart.).
TUDOR, LUPTATORUL. Printre argumentele Postului de Radio Europa FM de a-l asculta pe Tudor Gheorghe într-un recital se afla si unul lingvistic: artistul este un propovaduitor al frumusetii fara de moarte a limbii române. Subscriem.

INDEMN LA A FI DEMN. “Haideti la Batalia pentru Limba Româna!“ Asa îsi încheie editorialul D. V. Marin, anuntând un nou numar din “Meridianul cultural românesc“, dupa ce cu cinci alineate mai sus atentioneaza: „Limba româna e în mare, mare pericol!“ (5 mai). Demnitatea nationala o da respectul pentru limba neamului.

E IMPORTANT TOTUSI. Pe scrollul unui post de televiziune, citim despre Simona Halep: „E CEL MAI IMPORTAT TITLU DIN ISTORIA ROMÂNCEI“. Noi, care apreciem valoarea si râvna tenismenei, replicam: „Nu este adus din alta tara trofeul. E al ei!“ (23 mart.).

BRAVO, OLGUTA! Am primit, pe telefon, un frumos mesaj de la o fosta studenta: “Învierea Domnului sa va umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase si inima de iubire“. Nu am rezistat sa-i cer, dupa cuvenitele multumiri, numarul propozitiilor. A stiut: patru, pentru ca se subîntelege predicatul când doua complemente diferite se raporteaza la acelasi verb.

EVALUARE DIN MERS. S-a încheiat editia a XIX-a a Concursului de Limba Româna „Mihail Andrei“, tinut pe 9 mai la scoala buhuseană care poarta si ea numele vrednicului intelectual. Printre corectori, si studenti ai Facultatii de Litere. „A fost un sentiment coplesitor!“, ne spune Daniela Anghelus, din anul I, pentru a încheia grav: „Un lucru e cert: să fii profesor nu-i uşor!“

VASILE IOSIF – 96. Pe 16 mai, scriitorul nascut la Cauia (comuna Dealul Morii) trece in ultimul lustru dinaintea centenarului. Si-a facut cadou o antologie, în care Dorin Motoc e idealul de dascal, asa cum ni l-am dori toti. I-a învatat pe copiii din sat nu doar partile de vorbire, ci si arta compunerilor literare. Merita citita schita „Extemporal de nota zece“, din „Patruzeci de suflete si… jumatate“. „La multi ani!“