joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3407

Cu ce a incercat sa intre un barbat in Judecatoria Bacau

    La începutul acestei săptămâni, jandarmii aflaţi în serviciul de de pază şi control acces la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău au depistat un bărbat care a intrat în incinta instituţiei având asupra sa mai multe obiecte metalice interzise nedeclarate.

    După ce a trecut de filtrul de securitate de la intrarea în sediul Parchetului şi în urma controlului executat cu detectorul mobil de metale, asupra acestuia s-au găsit asupra sa un cuţit cu lungimea totală de 19 cm şi lungimea lamei de 9 cm, alt cuţit cu lungimea totală de 20 cm şi lungimea lamei de 8,5 cm, un cuter cu lungimea totală de 22 cm şi lungimea lamei de 8,5 cm şi un foarfece cu lungimea de 10 cm, obiecte pe care nu le-a declarat în prealabil la întrebarea adresată de către subofiţer cu privire la deţinerea unor astfel de obiecte.

    Persoanei respective, identificate ca fiind I.N., de 56 de ani, domiciliat într-o comună din judeţul Bacău, i s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” prevăzută de Codul penal, acestea, obiectele şi persoana în cauză fiind predate organelor de urmărire penală din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, pentru continuarea cercetărilor.

    Tânara accidentata pe trecerea de pietoni

      FOTO: Sebastian Tancau

      Bacauanca, in vârsta de 25 de ani, traversa strada Marasesti, pe trecerea de pietoni de la Casa de Sanatate, vopsita recent in rosu pentru o mai buna vizibilitate.

      In acel moment a fost surprinsa si accidentata de o soferita de 56 de ani, din Onesti, care se indrepta catre centrul orasului.

      In urma impactului, fata a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale.

      La fata locului au ajuns politistii de la Rutiera care cerceteaza imprejurarile in care s-a produs evenimentul.

      aa

      Vom reveni cu amanunte.

      Pe 26 iunie sarbatorim Ziua Drapelului României

        Festivitatile dedicate acestui eveniment debuteaza joi seara, in Piata Tricolorului, când, in prezenta comandantului garzii de onoare si a unui trompet, Drapelul National al României arborat in urma cu un an va fi coborât, desprins de catarg, impaturit si preluat de garda drapelului.

        Vineri, 26 iunie, incepând cu ora 10, in fata Palatului Administrativ va avea loc ceremonia publica de arborare a Drapelului National al României. Organizatorii acestui eveniment sunt Garnizoana Bacau si autoritatile locale, activitate care va cuprinde ceremonii militare si religioase, urmate de alocutiuni ale reprezentantilor administratiei publice.

        „In cadrul festivitatii va avea loc si un spectacol cultural-artistic. Profesorul de muzica Florin Blaj va interpreta vocal si instrumental imnul national al României, acompaniat de Muzica Militara a Garnizoanei Bacau.

        In continuarea momentului, actorul Bogdan Matei va recita o poezie cu semnificatii patriotice, iar in incheierea festivitatii, Muzica Militara va interpreta un colaj de cântece”, a declarat sublocotenent Andreea Cristea, ofiter de relatii publice publice la Baza 95 Aeriana Bacau.

        Exercitiu de interventie la un accident chimic, la Carom Onesti

        Joi, 25 iunie a.c., ora 11.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău va efectua un exerciţiu de testare a Planului de Urgenţă Externă al SC. ENERGY BIO CHEMICALS S.A. Bucureşti – Sucursala CAROM Oneşti.

        Exerciţiul cu tema „Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene ” al judeţului Bacău pentru conducerea şi coordonarea forţelor de intervenţie prevăzute în Planul de Urgenţă Externă al SC. ENERGY BIO CHEMICALS S.A. Bucureşti – Sucursala CAROM Oneşti”, va simula limitarea şi înlăturarea urmărilor unui accident chimic urmat de degajarea în atmosferă de substanţe toxice periculoase. Această testare se doreşte a fi o verificare a modului de acţiune a tuturor forţelor de intervenţie pentru a se evita adevărate catastrofe, ce se pot solda cu distrugeri însemnate de bunuri materiale şi, uneori, cu pierderi de vieţi omeneşti.

        În ziua de 26.09.2013, ora 11:00, ca urmare a defectării unei garnituri la un rezervor cu gaz de fracție C4 (aragaz) s-a produs o avarie ce a condus la gazarea depozitului pe o suprafaţă de 200 m2. În rezervor se află aproximativ 15 tone aragaz.
        În momentul defectării garniturii doi operatori de serviciu au fost surprinși în parc. Incidentul a fost anunţat de către unul dintre operatori şefului de schimb din cadrul instalaţiei.

        Şeful de instalaţie dispune evacuarea salariaţilor din sectorul afectat, ţinând cont de direcţia şi viteza vântului şi trimite în zonă echipa de intervenţie tehnologică, echipată cu aparate izolante.

        Între timp anunţă dispecerul de producţie despre situaţia apărută în cadrul instalaţiei şi cere ajutorul formaţiei de intervenţie din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență.

        La ora 11:40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău este alertat. Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti se deplasează la faţa locului și constată faptul că la nivelul rezervorului se degajă în atmosferă o mare cantitate de gaze toxice.

        Pentru limitarea efectelor negative activitatea în societatea comercială este oprită, iar angajaţii părăsesc locurile muncă şi se deplasează spre locurile de adunare/evacuare.
        Cei doi muncitori aflaţi la locul incidentului sunt intoxicaţi, aflându-se în stare de inconştienţă.

        Din cauza faptului că nu s-au folosit scule antiex, la locul avariei s-a declanşat un incendiu ce a provocat arsuri la doi muncitori din echipa de intervenţie.
        Personal din rândul salariaţilor acuză stări de şoc, greţuri, pierderi de memorie.
        Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă acţionează pentru salvarea persoanelor şi pentru limitarea şi lichidarea efectelor produse de accident.

        Conducerea intervenţiei este preluată de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău. Acesta dispune punerea în aplicare a Planului de înştiinţare şi alarmare şi stabileşte Centrul de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei în sediul inspectoratului.

        La ora 11:50, se dispune preşedintelui Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Oneşti, introducerea semnalului „ALARMĂ LA DEZASTRE”.

        Alături de forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău şi echipajele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău și Onești, precum şi personalul angajat al Sucursalei CAROM Oneşti, la exerciţiu vor mai participa: Grupul de suport tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de explozii mari la suprafaţă şi în subteran, accidente chimice şi avarii deosebit de grave la conducte magistrale şi urbane; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău; Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Bacău; Serviciul de Ambulanţa Bacău; Direcţia de Sănătate Publică Bacău; Spitalul Municipal Oneşti; Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Oneşti; Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Gura Văii; reprezentanţi ai operatorilor economici clasificaţi din punct de vedere al Directivei SEVESO II; Laboratorul mobil prelevare monitorizare factori de mediu; Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău; Garda Naţională de Mediu Comisariatul Judeţean Bacău.

        Prin intermediul exerciţiului de joi, 25 iunie, se urmăreşte: testarea viabilităţii Planului de Urgenţă Externă al SC. ENERGY BIO CHEMICALS S.A. Bucureşti – Sucursala CAROM Oneşti şi identificarea elementelor necesare îmbunătăţirii acestuia; perfecţionarea deprinderilor personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a comitetelor locale pentru Situaţii de Urgenţă a localităților Oneşti, Gura Văii, precum şi a celulei de urgenţă a Sucursalei CAROM Oneşti, pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie în caz de accident chimic, urmat de degajarea în atmosferă de substanţe toxice periculoase; antrenarea tuturor forţelor participante în ducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a urmărilor dezastrului; verificarea modului de organizare a evacuării populaţiei; îmbunătăţirea cooperării între instituţiile participante şi testarea aplicabilităţii planului de cooperare între unităţile Ministerului Afacerilor Interne în caz de dezastre.

        Subiectele de la proba de matematica la Evaluarea Nationala

          Va prezentam subiectele care au fost date astazi elevilor la proba de matematica a Evaluarii Nationale.

          Bacau: se stropeste contra tantarilor

            Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va executa, începând cu data de 29 iunie 2015, un tratament avio contra căpuşelor şi ţânţarilor.

            Zborurile se vor desfășura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile. In cazul în care condiţile meteorologice vor fi nefavorabile, intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio se va prelungi.

            După finalizarea acţiunii, se va interveni cu zboruri intermediare în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca, în funcţie de necesităţi, să se efectueze şi un al doilea tratament pe întreaga suprafaţă a municipiului. Substanțele folosite sunt omologate și nu au efect dăunător asupra oamenilor și animalelor.

            Pulverizarea aeriană va avea loc și în zonele cu vegetaţie abundentă: Insula de Agrement, Parcul Cancicov, Parcul Gherăieşti etc.

            Pagina 1

              pagina1

              Calvarul de pe strada Tecuciului

                – zeci de familii de pe strada Tecuciului traiesc, de ani buni, un calvar fara sfârsit – mii de masini de tonaj greu circula cu viteza pe strada ciuruita de gropi, cu denivelari – casele, odata mândria tineretii lor, sunt acum sfarâmate, crapate, cu tavanele cazute, in pericol sa se darâme

                Peste 100 de familii, care au „ghinionul” sa locuiasca pe strada Tecuciului din Bacau, stiti, strada aceea pe care se afluieste traficul de masini grele dinspre Bucuresti spre Suceava, Bârlad, Vaslui si invers, traiesc de mai multi ani un adevarat cosmar.

                Pentru o mai buna localizare, tot pe Tecuciului se afla inca si Târgul de Masini, deschis in fiecare duminica. N-are mai mult de un kilometru, cu multi ani in urma, sa fie vreo 50, era o oaza de liniste, unde oamenii isi duceau traiul de fiecare zi, cu mai bunele si mai relele vietii, si-au construit case frumoase, trainice, si-au crescut copiii, care acum au si ei, la rândul lor, copii.

                Pe neobservate, strada lor a devenit un adevarat calvar, odata cu transformarea ei in centura ocolitoare, cea de est, a orasului, care s-a napustit cu tot cu masini peste vietile si casele lor. Nimic nu mai este ca in anii tineretii lor: zilnic, ceas de ceas, minut de minut, zi, noapte, sute de mastodonti, cu zeci de tone pe cauciucuri, ruleaza peste sutele de gropi, canale ingropate, asfalt distrus, pe doar doua benzi, saltânt, odata cu ele, si casele oamenilor, care cedeaza putin câte putin din tineretea lor.

                Reclamatii fara raspuns

                N-am stat decât o ora cu acesti oameni, majoritatea in vârsta, batrâni peste care timpul a lasat urme, urme adânci, buimaciti, care umbla de colo-colo fara rost, mereu cu ochii pe sosea, mereu cu ochii la casa care tremura, se clatina la trecerea masinilor: se darâma – nu se darâma, mai cade un tavan, se mai crapa un perete.

                Dimineata – care dimineata? – pentru ei ziua este noapte si noaptea zi, nedormiti, calvarul reincepe: basculante, trailere, remorci, TIR-uri, dube, carosate, tractoare, motociclete turate la maximum, toate cu incarcaturi de milioane de euro, pe care soferii le mâna nebuneste pe strada ingusta, fara a avea habar de suferinta produsa unor oameni pe care nu-i cunosc, accelereaza, 80-90-100 de km la ora, destinatia de pe GPS este tinta care-i mâna, banii patronului, salariul lor, nebunia ce nu se mai opreste, zi de zi, ora de ora.

                calvar str. tecuciului 1

                Ce vina au locuitorii de la numerele 41, 43, 47, 52, 58: toti? Au scris, au reclamat, au fost in audienta la primarul municipiului, din patru in patru ani au contabilizat promisiuni, au caiete intregi, jurnale ce nu vor fi publicate niciodata! 2012: vom face trotuare; 2013: strada va intra intr-un program de reabilitare; 2014: primarul trimite o echipa cu misiunea sa acopere gaurile din asfalt cu o galeata de nisip; 2015: din nou audienta la primar – mergeti la societatea de drumuri, de la Drumuri sunt indreptati, din nou, la Primarie.

                Nepotii nu mai vin la bunici de frica prabusirii caselor

                Masinile rod in continuare din zidurile caselor, din tavane, televizoare, tablouri cu fotografii de la nunta, de la botez, cad si se fac tandari: pâna si amintirile! Ce mai ramâne? „Nici cutremurele nu le mai simtim, la noi fiecare masina care trece prin fata casei produce un cutremur. Tavanele au cazut, zidaria se crapa, caramizile nu mai stau la locul lor, acoperisul l-am sprijinit cu doi popi. Pamântul de sub casa se crapa, gardul a devenit o salcie: se pleaca dupa cum trec masinile: la dreapta, la stânga. Am 80 de ani, nu stiu cât mai rezist, eu si sotia.

                Au venit, cu bucurie, nepotii la noi, dar n-au stat decât doua zile, mi-a fost frica ca se darâma casa peste ei. Am chemat parintii sa-i ia”, ne spune domnul Emil Ciomârtan, de la nr. 41, cel care ne-a chemat, disperat, in lipsa oricarei sperante ca vor fi auzite si durerile familiei lui, ale vecinilor. Intru in casa: pereti crapati, tavane cazute.

                „Auziti, simtiti, acum trece un TIR spre Roman, acum altul spre Bucuresti, nu se opresc niciodata. Cum sa traiesti, cum sa te odihnesti, nici noaptea nu mai este noapte. Ce sa ne facem? Puteti face ceva pentru noi?”, continua domnul Emil. Mi-e teama sa promit ceva. Voi scrie, ma voi informa. Oamenii se aduna ca la miting.

                Vine toata strada, vorbesc tare, sa-i aud: „Nu se mai poate, platim taxe, votam, suntem bacauani, avem dreptul sa ne bucuram de viata, atâta cât o mai avem”, „Bine, strada este a Drumurilor Judetene, a cui o fi, dar trotuarele, gurile de canal, santurile de scurgere, ale cui sunt?”, ne intreaba doamna Dumitra Mastachin, de la nr. 47.

                calvar str. tecuciului 4

                De la 52 vine grabita Emilia Iosub: „Este inuman, este o incalcare a drepturilor omului la o viata normala.” La 39 sunt doua familii, Mihai si Valentin Vasilache: „Aici a fost vechea albie a Bistritei, pamântul nu are stabilitate, nu se asfalteaza strada, nu stiu de ce, am cerut si cerem si prin ziarul dumneavoastra, sa se impuna o limita de viteza, macar noaptea. Am solicitat acest lucru, insa ni s-a spus ca nu-i posibil, se creaza blocaje, dar de «blocajele» noastre nu vorbeste nimeni. Suntem toti bolnavi, stresati, nu-i vorba de o zi, de o luna, ci de ani fara liniste, fara siguranta.”

                Cine are raspunsuri la intrebarile cetatenilor

                La toate acestea se adauga, in fiecare duminica, aglomeratia produsa de sutele de masini care parcheaza pe trotuare, in fata portilor, peste tot, iar daca mai si ploua, apa intra in curti, in case, poti sa-ti iei câmpii, sa te duci la Bistrita… Constantin Nastac locuieste la nr. 43: „Stai in casa si nu te poti intelege, iesi afara – infernul, ceva trebuie facut, cineva trebuie sa faca ceva. Soseaua de Centura se tot face de vreo 10 ani, ni se promite ca atunci traficul va fi mai lejer. Când, domnule primar? Ajungem toti la balamuc.”

                Da, iti trebuie nervi de otel, antrenament, rabdare, oamenii fac inventarul injuraturilor, le dau adresa. Se aud? Slabe sperante.

                Mi se spune sa solicit raspunsuri de la administratia locala, de la Drumuri, de la consilieri (cine mai este consilier local in zona, ca nimeni nu l-a vazut vreodata). La ce bun? Cunosc raspunsurile: strada este in administrarea…Exista un program national de reabilitare… Soseaua de centura va rezolva problema cetatenilor de pe Tecuciului…Trotuarele se vor reface doar dupa ce strada va fi reabilitata…Daca mai intrebi CÂND?, raspunsul se pierde printre rânduri sau in neant…

                Strada Tecuciului are doar cu putin peste 1000 de metri si multe suflete chinuite, zilnic sub asediul zgomotului, prafului, trepidatiilor, nesomnului, stresului. In Bacau, sunt sapte partide, sapte lideri, un primar, doi viceprimari, un buget local, mai are Bacaul un prefect, un subprefect, un presedinte de CJ, doi vicepresedinti. Cine are un raspuns pentru cetatenii de pe strada Tecuciului, din Bacau?

                In editiile umatoare, vom incerca noi sa gasim raspunsuri la intrebarile acestor oameni.

                Sanse marite pentru integrarea pe piata muncii a absolventilor

                  – proiectul se desfasoara in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Universitatea „George Bacovia” si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca

                  Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau a anuntat derularea unui amplu proiect destinat absolventilor acestui an scolar aflati in cautarea unui loc de munca, denumit „Integrarea pe piata muncii a absolventilor 2015. Facilitatile fiscale oferite de stat”.

                  Ideea proiectului a plecat de la constatarile deloc favorabile facute la nivelul ultimilor ani privind integrarea pe piata muncii a absolventilor. Statisticile oficiale arata ca, anual, sunt in cautarea unui loc de munca circa 7.000 de absolventi din invatamântul liceal sau profesional, universitar si postuniversitar. Din pacate, insa, in 2014, din acest total, doar 128 de persoane au beneficiat de facilitatile oferite de stat angajatorilor.

                  „Prin urmare, prin acest proiect, ne-am propus sa informam atât absolventii, cât si angajatorii despre aceste oportunitati. Daca anul acesta reusim sa angajam 500 de absolventi, in viitor, putem spera la mult mai multi, poate reusim sa-i tinem pe tineri acasa. Iar, daca ei nu vor sta un an si jumatate, cât prevad regulile, macar vor capata experienta, si tot este un câstig“, a declarat Doru Simovici, presedintele CCI Bacau.

                  Proiectul prevede, printre altele, organizarea de sesiuni de informare a absolventilor cu privire la facilitatile disponibile, de la oportunitatile existente de angajare, facilitatile de infiintare a unei afaceri de tip SRL – Debutant, Startup etc, pâna la schemele de ajutor de minimis, subventii, fonduri europene etc.

                  „Proiectul raspunde unei nevoi reale, de valorificare a resursei umane in zona judetului Bacau si nu numai. Si nu ma gândesc doar la absolventii nostri, ci si la resursa umana a angajatorilor, pentru ca ei se dezvolta impreuna”, a subliniat conf. univ. dr. Venera Cojocariu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”.

                  In urmatoare etapa, in cadrul proiectului, vor fi organizate trei conferinte de informare a firmelor privind facilitatile fiscale acordate angajatorilor, prima fiind programata luni, 29 iunie, la Moinesti (eveniment la care sunt invitate sa participe peste 100 de firme din zona), urmatoarea, marti, 30 iunie, la Onesti, in Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, ultima oprire urmând sa aiba loc pe 1 iulie, in Bacau, la Aula Universitatii „Vasile Alecsandri” (organizatorii mizând pe cel putin 150 de participanti).

                  „Este foarte bine aleasa perioada derularii proiectului, pentru ca in invatamântul nostru are loc sustinera examenelor de finalizare a ciclurilor de studii. In plus, in ultimii ani, se observa o scadere dramatica a populatiei scolare, in contextul in care se vorbeste despre formarea continua a persoanelor calificate, de la debutul in cariera si pâna la pensionare”, a punctat Dumitru Bontas, reprezentantul Universitatii „George Bacovia”. In proiect, mai sunt prinse si organizari de burse ale locurilor de munca pentru firme din zonele Bacau, Onesti si Moinesti.

                  Cât au cheltuit bacauanii pe parcari

                    Au scazut incasarile prin aparatele de taxat/ Foto: Liviu Maftei

                    In municipiul Bacau sunt 18 parcari cu plata. Majoritatea sunt prevazute cu aparate de autotaxare, doua sunt cu bariera si mai exista posibilitatea de achitare prin SMS, de pe telefonul mobil.

                    Cum a ramas Slanic Moldova fara apa la izvoarele minerale

                      Autoritatile din Slanic Moldova au fost asaltate zilele trecute de sesizari venite din partea turistilor care erau extrem de nemultumiti de faptul ca la izvoarele minerale, pentru care alesesera aceasta statiune balneara, nu mai curge o picatura de apa.

                      Primaria s-a adresat in scris lichidatorului firmei “Flora”, cea care detine terenul, pentru a-i cere sa furnizeze informatii asupra persoanei responsabile “pentru actiunea intreprinsa de Flora SRL”, spre a actiona persoana respectiva in instanta.

                      Instant Expert, administratorul judiciar al SC Flora SRL, afirma ca nu a autorizat inchiderea izvoarelor si ca a solicitat firmei sa remedieze situatia “astfel incât activitatea statiunii sa nu fie perturbata.”

                      Cu toate acestea, izvoarele minerale au ramas inchise. In situatia asta, Primaria Slanic Moldova s-a adresat Politiei Orasului, solicitând sa fie identificat vinovatul.

                      In sesizarea sa, primarul Andrei Serban arata ca Flora SRL nu detine licenta de administrarea izvoarelor, nu este proprietara acestei resurse, care apartine statului, fiind proprietara doar pe terenul respectiv, si ca efectele acestui abuz sunt foarte grave pentru economia orasului.

                      “De asemenea, inchiderea izvoarelor de apa minerala terapeutica pune in pericol mentinerea calitatii acestora”, mai arata Andrei Serban. Conductele care transporta apa izvoarelor minerale intra intr-o cladire in care se afla pompele, inchise fiind aceste pompe, precum si usa de la intrarea in cladire, explica autoritatile locale.

                      Urmarile sunt foarte grave, multi dintre turisti amenintând ca nu vor mai veni niciodata in statiunea Slanic Moldova. In timp, prejudiciul poate fie enorm.

                      “Primaria si agentii economici vor face face plângere in instanta pentru ca vinovatul sa raspunda si penal, si material”, a declarat Andrei Serban, primarul orasului Sl. Moldova.

                      2 in 1 la Tg. Ocna : balaceala si tratament

                        *mii de turisti trec zilnic pe la strandul cu apa adusa din mina de sare * moldovenii de peste Prut, ucrainienii si rusii, deopotriva, isi trateaza oasele si articulatiile betegite de gerul estic

                        Florin Grapa, mai dezlantuit ca niciodata: „Vor sa ma puna cu botul pe labe pentru ca i-am deranjat cu performanta!”

                        Antrenorul Stiintei se declara extrem de revoltat de intârzierile operate de Primaria Bacau referitoare la proiectele pe Legea 350/ 2005

                        Jurnalistii fac a doua oara portretul Litoralului Verde

                        Hotelurile si plajele din sudul Litoralului sunt tot mai cautate de turisti / foto: Petru Done)

                        Jurnalisti de la mai multe publicatii de toate tipurile si blogeri de turism, inclusiv din judetul Bacau, sunt, de miercuri, 24 iunie, oaspetii Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) care a organizat un al doilea info-trip (o calatorie de documentare) pe Litoral pentru prezentarea investitiilor realizate in ultimul an, fie ca este vorba despre hoteluri, fie despre posibilitatile de agrement in zona.

                        Actiunea are loc sub brandul “Litoralul Verde”, o marca lansata in iunie 2014, tot in cadrul unui info-trip, la care au participat peste 15 jurnalisti si bloggeri, carora li s-au prezentat investitiile realizate in sudul Litoralului, pentru a arata ca zona, nealterata inca de constructii masive si care are multa verdeata si hoteluri cu facilitati spa si posibilitati de agrement, este potrivita pentru vacantele familiilor cu copii, pentru turistii care doresc concedii linistite. Prin acest brand, ANAT doreste sa sustina statiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinesti, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia si Vama Veche.

                        In sud, “Litoralul Verde” se defineste prin imbunatatirea serviciilor oferite turistilor, fie ca este vorba despre mult ravnitul turism all inclusive, fie despre turismul de wellness. “Aceste realizari – sustin reprezentantii ANAT – trebuie evidentiate si popularizate, astfel incât sa atraga mai multi turisti si, in viitor, alte investitii pentru dezvoltarea zonei (implicit locuri de munca, impozite mai multe platite la stat etc.).”

                        Zona de sud a Litoralului atrage anual circa 70% dintre turistii care viziteaza statiunile de la malul marii prin agentii de turism. Ca pozitionare, statiunile atrag familiile cu copii (cu accent pe facilitati precum locurile de joaca, spatiile verzi, parcurile de distractii securizate), persoane care urmaresc refacerea, relaxarea, curele balneare, tratamentele balneare efectuate cu produse naturale, tineri care aleg variante de vacanta cu un specific aproape rural sau pe cei care sunt amatori de concerte si evenimente specifice sau, pur si simplu, turisti care prefera vacantele linistite si confortabile, la un pret acceptabil.

                        Eforiile sunt centrul zonei de tratament balnear de pe litoralul românesc, dar sunt si dintre cele mai vechi asezaminte organizate de pe Litoral, ale caror faleze, plaje si resurse naturale, desi indelung utilizate din punct de vedere comercial, sustin circulatia turistica in zona. Tratamentele si curele balneare din Eforii, din Techirghiol, din Mangalia atrag turisti romani, dar si straini avizati, pe tot parcursul anului.

                        In statiunile din zona Mangalia, plajele sunt foarte bune, sunt multe hoteluri noi sau renovate, iar preturile si tarifele sunt sensibil mai mici decât in zona Mamaia.

                        O perspectiva asupra vacantei

                        E vara, pentru multi români e vacanta, in sfârsit, si fiecare poate face ce are chef. Victor Ponta se odihneste in Turcia, Gabriel Oprea e la comanda tarii, ceea ce, e evident, ii place foarte mult, Klaus Iohannis redacteaza strategii.

                        Doar românii obisnuiti nu pot face chiar ceea ce doresc, asta din cauza ca nu au destui bani. Vestea buna e ca, totusi, numarul celor care isi permit un concediu a crescut in ultimii doi-trei ani. Un analist economic anunta, zilele trecute, ca procentul cetatenilor care nu merg in concediu (mai exact, nu-si cumpara bilete printr-un operator de turism si nu sunt inclusi in statistici) a scazut de la 40 la 20 la suta.

                        A crescut numarul românilor care merg in vacanta in strainatate, dar si al celor care prefera sa faca plaja la Mamaia sau la Vama Veche, alegerea fiind determinata de buget, vârsta si gusturi. E imbucurator faptul ca tot mai multi români isi petrec vacanta in România pentru ca asta inseamna bani care ramân in tara, dar si riscuri mai reduse de a-ti fi furata masina (inca neachitata), de a te trezi, ajuns la destinatie, ca nu beneficiezi de conditiile prezentate in pliant sau, si mai grav, ca agentul de turism ti-a dat teapa.

                        Cred ca exista, in România, nenumarate locuri frumoase pe care nu am reusit sa le vedem, sa le cunoaste si de care sa ne bucuram, incepând de la Valea Frumoasei, Cheile Cibinului sau Cheile Tatarului pâna la gospodariile si poienile din Bucovina. Am putea sa ne odihnim si sa scapam de stress aici, acasa, cu bani mai putini si bucurii mai multe.

                        Petrecând o vacanta in munti, in Delta sau in nordul Moldovei am avea sansa sa cunoastem nu doar locuri noi, ci si oameni noi. Sa aflam de la gazdele noastre despre intâmplari nemaipomenite, despre viata bunicilor si strabunicilor lor, despre obiceiuri nestiute, despre cum erau rapite fetele frumoase si maritate/negociate cele urâte in urma cu un secol, despre intâlnirile localnicilor cu fiarele padurii sau despre cum faceau fata vitregiilor naturii si vitegiilor politicii.

                        Poate merita sa refectam la aceste imbietoare perspective atunci când alegem o destinatie de vacanta.

                        In doar o luna, benzina, mai scumpa cu 25-36 de bani decât motorina

                        În ultimele saptamâni, pretul benzinei a urcat constant la pompele de carburanti din toata tara, în vreme ce pretul motorinei a scazut. Astfel, s-a ajuns ca, in prezent, motorina sa fie cu circa 4% mai ieftina decât benzina.

                        În doar zece zile, de exemplu, pretul benzinei a crescut cu 12 bani. Bunaoara, la statiile Petrom, pretul benzinei standard a ajuns sa fie aproape cu 0,30 lei mai mare ca pretul motorinei standard. Mai exact, la inceputul saptamânii, in statiile Petrom, benzina standard se vindea cu 5,72 lei, iar motorina obisnuta cu 5,46 lei (diferenta de pret de 26 de bani intre cele doua tipuri de carburant), iar cu o luna in urma, în aceeasi statie Petrom, motorina costa 5,57 lei, iar benzina 5,62 lei (diferenta de doar 5 bani).

                        Situatia se prezinta la fel la toti jucatorii de pe piata româneasca de carburanti auto. La Lukoil, de pilda, motorina normala costa acum 5.46 lei/litru, iar benzina standard 5.82 lei/litru (diferenta de 0,36 lei), la fel si la Socar, unde benzina obisnuita este vânduta cu 5.74 lei/litru, iar motorina cu 5.49 lei/litru (diferenta de 0,25 de lei).

                        Prin urmare, diferentele de pret dintre cele doua tipuri de tipuri de carburanti auto sunt de 25 pâna la 36 de bani, motorina fiind cu circa 3-4% mai ieftina ca benzina. Situatia de pe piata interna a carburantilor poate fi pusa pe seama evolutiei cotatiilor la produsele petroliere de pe bursele lumii, în special cea din SUA. Aici, in ultimele doua luni, benzina s-a scumpit cu 120 de dolari (de la 570 de dolari tona la 690 de dolari tona).

                        Si asta in vreme ce motorina a avut o stagnare in jurul a 575 de dolari tona. Reamintim si faptul ca, la inceputul anului, carburantii auto la pompa in tara scazusera sub pragul psihologic de 5 lei pe litru. Cert este, din toata aceasta poveste, cel mai bine au iesit posesorii de masini cu motorizare turbo diesel, in detrimentul celor care au preferat sa-si cumpere masini cu motoare pe benzina.

                        Locuitorii din Asau dau alarma: „Opriti desertificarea”

                          Louitorii din comuna Asau sunt ingrijorati ca padurile vor disparea cu totul. E sustin ca in zona DJ 116 B au inceput defrisarile.

                          Oamenii planuiesc chiar sa organizeze un protest, apelul “Opriti desertificarea” fiind lansat pe facebook: “Aceasta padure de pin rosu este protejata national, iar din poze se poate vedea cum «baietii» cu sustinere de sus au inceput defrisarile… Ministerul Mediului si al Padurilor ar putea vedea aici o «investitie economica»… 100 locuri de munca platite la negru si câteva buzunare imbogatite extrem de mult. Si toate acestea in contextul incalzirii globale si al secetei crunte ce ne paste!”

                          Ioan Muresan intreaba “de ce tac institutiile statului si nu fac nimic? Oare cui i se mai umplu buzunarele sau conturile din banci straine?”

                          Acuzatiile la adresa autoritatilor sunt grave. Viorel Sandor nu crede ca “se poate rezolva ceva cu frumosul, cu proteste la fata locului poate se mai rezolva”, in timp ce Sorin Asandi e mai radical: ”Oprit camioanele, șofer dat jos , ars camionul.”

                          E vorba despre “inconstienta si prostie la maxim”, despre “tupeu de nedescris in cuvinte”, afirma Daniel Cretu. “Oare domnul primar nu poate lua masuri? Eu cred ca ar trebui sa fie primul in a protesta pentru a opri defrisarile in zona”, afirma Puiu Todirel.

                          Constantin Radulescu, primarul comunei Asau, declara, insa, ca sacrilegiul nu se produce pe domeniul comunei: “Nu taie de la noi ca nu mai au ce taia! Noi avem 1.000 de hectare de teren, din care numai 200 de padure si acelea acoperite cu pâlcuri.”

                          Pe domeniul aflat in grija Primariei Asau, copacii sunt rari si nu sunt de calitate. Arborii care au valoare economica se afla pe terenurile administrate de Directia Silvica, afirma edilul: “Statul are 27.000 ha de padure in zona noastra, o parte apartinând de Ocolul Silvic Ciobanus, iar cealalta parte de Ocolul Silvic Comanesti.”

                          Primaria Asau nu a primit nicio sesizare cu privire la taieri ilegale, dar chiar daca ar fi primit nu putea sa faca mare lucru: “Daca ne spun exact ca se taie in cutare punct sau pe cutare pârâu, noi anuntam imediat Politia. Altceva ce putem face? Cei de la Directia Silvica sunt dotati cu aparatura, urmaresc prin teledetectie, au alte mijloace!”

                          Anca Sion este noul manager al Bibliotecii Judetene

                          Consiliul Judetean Bacau, prin dispozitia presedintelui Dragos Benea, a organizat concurs de proiecte de management in vederea incredintarii managementului pentru o perioada de cinci ani la Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza”.

                          Asta ca urmare a faptului ca actualului manager ii expira mandatul. La concurs s-au inscris trei candidati: Gabriela Crina Ifrim, Anca Sion si Lenuta Neacsu.

                          Fiecare candidat a depus un proiect de management si a sustinut un interviu in fata comisiei de concurs, al carei presedinte a fost Angela Bogea, directorul Compartimentului Resurse Umane din cadrul Consiliului Judetean.

                          In urma celor doua probe, candidatii au obtinut urmatoarele note: Anca Sion: 9.183, la proba I, 9.600 la proba II, nota finala – 9.391. Lenuta Neacsu: 6.900, la proba I, fiind respinsa pentru sustinerea interviului, deoarece nu a obtinut nota minima 7, conform Regulamentului de concurs.

                          Gabriela Crina Ifrim: 8.492 la proba I, 9.006, la proba II, nota finala fiind 8.779. In urma acestor rezultate, Comisia de concurs a declarat câstigator al concursului pentru ocuparea postului de manager al Biblotecii Judetene pe Anca Sion.

                          Noul director isi va ocupa efectiv postul pe 1 august, daca nu vor fi contestatii.

                          Teapa in stil Caritas

                            Zeci de bacauani au fost tepuiti de o firma din Cluj care promitea împrumuturi în conditii neverosimil de avantajoase. Acestia, alaturi de alte sute de clienti din intreaga tara, au platit, în avans, o asa numita taxa de înscriere, plus 5% din valoarea împrumutului pe care intentionau sa-l obtina. Pâna la urma, niciunul dintre ei nu a primit si creditul sperat.

                            Firmele care se ocupa cu astfel de afaceri dubioase, multe la numar si cu sediul principal in Cluj, sunt cunoscute in zona Ardealului drept “Constelatia Caritasul Unguresc”. Si asta pentru ca pagubitii, care au sperat ca vor lua usor si rapid un credit, s-au trezit ca, inainte de a primi imprumutul, trebuie sa cotizeze luni intregi cu sume importante, fara a avea nicio garantie ca in final isi vor recupera banii. Anuntul postat pe site-ul Neptunus Fondation suna prea bine ca sa fie adevarat si a atras in capcana sute de oameni din zona Moldovei, câteva zeci numai din Bacau.

                            Unul din cei pacaliti, Vali G., a pierdut peste 1.600 de lei pe comision si taxe lunare, fara sa-i fie acordat creditul cerut. “In ianuarie, am facut contract cu Neptunus pentru un credit de 20.000 lei, pe o perioada de 15 ani. Mi-au spus ca trebuie sa platesc comision 5 la suta din suma imprumutata, adica 1.000 de lei. La acesta s-au adaugat 158 de lei rata pe luna ianuarie. Daca nu plateam taxa lunara, nu intra contractul in Adunarea Generala ca sa fie analizat. Mi-au promis ca in maxim o luna primesc banii. Pe 20 februarie am sunat la societate si mi-au spus sa fac o oferta financiara, adica sa renunt la o anumita suma de bani pentru a primi banii cât mai repede. Am renuntat la 12 luni si mi-au promis ca primesc banii in luna martie.

                            La mijlocul lunii martie am primit o instiintare de la ei ca nu am fost ales si ca trebuie sa mai renunt la inca o suma de bani. Am mers din nou la ei, am mai renuntat la inca 12 luni si, bineinteles, am platit si rata pe lunile februarie si martie, altfel nu intra contractul in analiza. Si de acea data mi-au promis ca in aprilie primesc banii”, povesteste Vali G.

                            Reclamatii la Protectia Consumatorilor

                            Unii bacauani s-au adresat Protectiei Consumatorilor. „Numai intr-o saptamâna, au fost inregistrate 6 reclamatii impotriva acestei firme, prin care ne sesizau aceeasi metoda de inselare a consumatorilor. In urma cercetarilor efectuate de noi in luna aprile, firma in cauza a fost sanctionata cu 15.000 lei si s-a propus, în conformitate cu Legea nr. 363/2007, emiterea unei decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte”, a precizat Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau. Interesant ca pâna si Banca Nationala a României a confirmat ca societatea in cauza nu detine autorizatie speciala emisa de catre autoritatea bancara, conform legislatiei in domeniu.

                            17 plângeri la Politie

                            Reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie sustin ca impotriva societatii Neptunus Fondation s-au inregistrat pâna acum 17 plângeri de la bacauani inselati. “Nu stiu daca ne mai recuperam banii si daca imi mai acopar vreodata paguba. Eu am salariu de 8 milioane (lei vechi, n.r.). La Neptunus am dat bani dintr-un imprumut bancar facut anul trecut, pentru care platesc lunar rata de 2,7 milioane lei”, mai precizeaza Vali G. Reprezentantii Neptunus nu au putut fi contactati pentru un punct de vedere.

                            „Oamenii urmau sa primeasca, dupa criteriile societatii, împrumuturile sub o forma foarte alambicata, greu de înteles pentru consumatorul simplu, dar menita a-i duce in eroare, astfel incât sa nu inteleaga exact ceea ce semneaza.”
                            Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau

                            Catalina Chifu
                            Florentin Radu

                            Grecia: dincolo de criza datoriilor

                            Razboiul mediatic purtat impotriva Atenei se bazeaza pe o analogie simpla: Europa cea nobila vrea sa faca ordine in casa corupta a Greciei.

                            Institutiile europene vor sa ajute Grecia, dar tara se impotriveste acestui ajutor pentru ca nu stie ce este bine pentru ea. Si aceasta poveste este frumos impachetata si livrata cititorilor europeni de presa, indeosebi de cea germana. Culmea este ca multa lume crede.

                            Realitatea este putin diferita si priveste nu doar problema Greciei, ci a intregii constructii europene care este zguduita nu neaparat de probleme economice cât de probleme politice.

                            De exemplu, desi s-a promis ca integrarea europeana va aduce bunastare si democratie, realitatea este ca de ani de zile standardul de viata in UE scade, chiar si in tarile cu economie puternica, cum ar fi Germania.

                            Democratia a ajuns sa fie o gluma buna, din moment ce, de exemplu, Banca Centrala Europeana, cu o conducere numita si nu aleasa, care nu raspunde in fata nici unei autoritati, isi permite sa faca jocuri politice.

                            Rasturnarea guvernului Berlusconi este unul din ele, premierul italian fiind demis la presiunile BCE.

                            Cancelarul german a amenintat alegatorii greci cu repercusiuni daca vor alege SYRIZA, la fel, Angela Merkel a facut presiuni asupra premierului spaniol José Luis Rodríguez Zapatero sa introduca masuri extreme de austeritate.

                            Putem sa ne intrebam ce democratie mai este aceea in care deciziile care privesc destinul unei tari nu mai sunt luate de acea natiune, ci sunt impuse de liderii altor state.

                            In ceea ce priveste problema greceasca, liderii europeni mai au un motiv sa incerce sa falsifice realitatea: cinci ani de austeritate impusa de organismele europene nu au dus la rezultatele scontate.

                            Practic, medicamentul laudat de FMI si UE nu numai ca nu a ajutat tara, dar i-a si distrus economia.

                            Iar a mari dozajul acestui fals panaceu, in conditiile in care chiar FMI a recunoscut ca masurile sunt gresite, inseamna sa condamni o intreaga natiune.

                            ULTIMELE ȘTIRI