duminică, 18 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3367

Tabara Nationala de Arta „George Apostu” – XV

De cincisprezece ori pâna acum, în iulie sau august, iubitori ai artelor plastice din tara si din Republica Moldova au raspuns chemarii lui Aurel Stanciu de a se întâlni la Poiana Sarata, Valea Uzului sau, în ultimii ani, la Valea Budului, sub emblema Ministerului Educatiei ori, de ceva vreme, al Tineretului si Sportului.

Desi s-au facut doua modificari esentiale în politica taberelor, prin reducerea numarului de elevi si tineri la 50 si a duratei (doar o saptamâna), ambianta de deschidere (vineri, ora 17, Centrul de Agrement Valea Budului) a fost una fireasca. La o editie ca aceasta, directorul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Bacau, Georgel Cojocaru, a propus ca peste niste ani buni, tabara sa poarte numele artizanului ei – Aurel Stanciu. Ilie Bârzu, consilier local, a vorbit despre amprenta expresiva pe care acesta a lasat-o la Scoala „Al. I. Cuza“ si la Colegiul de Arta „G. Apostu“ din Bacau, iar Mitica Pricopie, fost director al Agentiei Judetene pentru Tabere scolare, a evocat cu nostalgie începuturile acestei reuniuni anuale.

Au sosit la Valea Budului elevi / tineri din Constanta, Hârlau, Piatra-Neamt, Iasi si Bacau, însotiti de Cristina Pietraru, Ana-Maria Budau, Nicoleta Pricop, Teodora Stanciu si Luminita Lupu, dirijati de Teodora Jacota, de la D.J.S.T.

Ca si pâna acum, cei din tabara vor avea de lucru, dar cu câteva elemente noi: concursul ARTINVEST (al S.I.F. Moldova), dotat cu 15 premii constând în pachete individuale (un sevalet, trei pânze, pensoane si o caseta de culori); un atelier / workshop (cuvânt existent doar în DEXI) la Salina Târgu-Ocna, pentru crochiuri plastice care vor ramâne în custodia Salinei; „De la imagine, la text“ – concurs de comentarii pe marginea operelor de arta; posibile suporturi – texte din revista „Ateneu“, distribuita gratuit celor din tabara (asistent-coordonator, Ramona Ciulina, eleva la Colegiul National „Ferdinand I“ din Bacau); imaginarea unui proiect de reconstructie a Casei „Vasile Alecsandri“ din Bacau (Serban Balan si Georgiana Serbanoiu, arhitecti); „2015 – Anul Veteranului de Razboi“ (ex-librisuri pentru Biblioteca Municipala „Radu Rosetti” din Onesti); „Cea mai frumoasa camera” (câstigatorii vor primi patru rucsacuri); tiroliana construita de fratii George si Remus Lupu (Clubul „Veniti cu noi!“ Bacau).
Vom reveni cu amanunte de la festivitatea de închidere a taberei.

Invitati de seama la Theaterstock: Maia Morgenstern

In plin „haos”: Anca Sigartau, Maia Morgenstern, Serban Puiu si Doru Mares / foto: Liviu Maftei

A doua conferinta de presa, organizata de la debutul Festivalului de Artele Spectacolului, organizat in Bacau, in perioada 1-16 august 2015, i-a avut ca protagonistri pe actrita Maia Morgenstern si regizorul Serban Puiu. Incântatoare, dezinvolta si vivace, actrita Maia Morgenstern, director al Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti, a jucat, in cadrul Festivalului, marti, 4 august, la Teatrul de Vara, in piesa „Stele ratacitoare”, regia Andrei Munteanu, iar miercuri, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, in „Frau Hess si gradinile ei”, regia Alexander Hausvater.

La conferinta de presa, au mai participat Anca Sigartau, director al Teatrului „Bacovia” si Doru Mares, secretar literar al teatrului. S-a vorbit despre festival, despre marea concentrare de forte, de organizarea, inca de la prima editie, in conditii mai mult decât onorabile a multitudinii de spectacole, de toate genurile, in sali de teatru sau in spatii deschise.

„N-am venit aici pentru a multumi, pentru a ridica osanale organizatorilor, a spus marea actrita Maia Morgenstern, am venit sa va spun câteva gânduri. Nu as mai fi plecat, nu m-as mai duce de la acest festival. Putem vorbi oricât de mult despre ce n-a fost bine pâna acum, ce nu-i in regula, ce-i complicat, ca putea fi mai bine, ca e haos. Ma aflu in plin haos, da, nu ma feresc sa spun aceste cuvinte. Si vorbesc asa pentru ca ma incearca un profund sentiment de invidie, sunt invidioasa pentru ce se intâmpla acum, aici, in Bacau.“

Doua intrebari au nascut alte intrebari: era nevoie de toata nebunia asta, de tot „haosul” asta, la aceasta dimensiune? Cine are nevoie de aceasta „tornada” care parca nu se mai opreste?, intrebari ale caror raspunsuri au venit tot de la doamna Maia. „Era nevoie, cu toate cutremurele, cataclismele, intr-un final s-a coagulat un eveniment, un EVENIMENT, care va ramâne in mintea oamenilor, iar de acest festival au nevoie oamenii, spectatorii, de toate vârstele. Este nevoie de teatru ca de apa, ca de aer. Ce am vazut si am trait in Bacau m-a revigorat, m-a recreat ca artist si ma bucur ca am putut sa las o dâra in sufletul si memoria oamenilor de aici”, a spus in final Maia Morgenstern.

Interesante opinii au venit si din partea regizorului Serban Puiu, prezent cu doua spectacole in festival, ambele la Teatrul de Vara, „Incurcatura la nivel inalt” (miercuri) si „Boeing, Boeing” (joi), ambele cu Teatrul independent „Elisabeta” din Bucuresti. „Am fost foarte fericiti când am vazut o sala plina de 1800 de locuri. A fost extraordinar, daca ne gândim ca acesti oameni au platit biletul, care nu a fost deloc ieftin. Nu ni s-a mai intâmplat.”

Ca om care cunoaste fenomenul, circula prin tara si strainatate, regizorul Serban Puiu a vorbit despre culisele unui asemenea festival, despre munca din spatele fiecarui spectacol, de la cea a electricianului pâna la director, voluntari, de la cazare la masa si coordonare. „Ce inseamna asta? Inseamna sa iubesti teatrul, sa respecti spectatorul. Sunt inerente nesincronizarile, la o asemenea dimensiune apar probleme, insa important este ce ramâne, cu ce ramân oamenii”, a spus jurnalistilor Serban Puiu.

Blagesti: Sediu ultramodern pentru gradinita

    Rare sunt primariile care au respect pentru Copil, pentru Educatie. Comuna Blagesti ar putea fi un foarte bun exemplu de buna practica si din acest punct de vedere. Desi copiii din Blagesti aveau sediu pentru gradinita, primarul Laurentiu Munteanu a gasit de cuviinta ca acestia merita un sediu ultramodern.

    Un proiect in valoare de 5,6 miliarde de lei vechi, derulat prin Banca Mondiala, va prinde viata pentru prichindeii satului chiar incepând cu noul an scolar. Moderna cladire, cu o suprafata utila de 286 m.p., va avea doua sali de clasa, o sala multifunctionala pentru servirea mesei si alte activitati, grupuri sanitare in interior, apa curenta, centrala termica proprie, cancelarie, depozit de materiale didactice. ,,Exista mobilier, material didactic, exista cadre didactice, exista copii.

    Lucrarile de constructie sunt in grafic. Prin constructia acestei gradinite, vechiul spatiu ar putea fi utilizat de Scoala Blagesti pentru ca toate clasele sa-si desfasoare activitatea, ca si celelalte scoli din comuna, doar intr-un singur schimb”, a declarat primarul Laurentiu Munteanu.

    Nicu Ojog, bronz continental!

    Avea medalia asigurata. Inca de acum câteva luni. O spusese, tare si clar, antrenorul sau de la CSS Bacau, prof. Ion Butucaru. Chiar in redactia „Desteptarii”: „Sunt convins ca Nicu Ojog se va intoarce cu o medalie de la Europenele de Cadeti ce vor avea loc in august, in Serbia. Evolutia sa din acest an il crediteaza cu sanse foarte mari la podiumul continental”.

    Profesorul Butucaru a „citit” bine in globul de cristal: sportivul sau a cucerit bronzul la greco-romane, categoria 69 de kilograme, in cadrul Campionatului European de la Subotica. In vârsta de 16 ani (va implini 17 pe data de 16 decembrie) Samuel Nicu Ojog, cum a fost trecut pe tabloul oficial al CE din Serbia, a inceput in forta competitia continentala.

    Astfel, in calificari, bacauanul l-a invins cu 8-0 pe reprezentantul gazdelor, Akos Vrabei, scor repetat in primul tur, atunci când adversar i-a fost germanul Tony Peprny. In „sferturi”, Ojog a pierdut cu 3-1 meciul contra turcului Kerim Yilmaz, cel pe care il invinsese in urma cu câteva luni in finala turneului international de la Bucuresti.

    Având in vedere parcursul ulterior al lui Yilmaz, invins doar in finala pentru aurul european cu rusul Aleksandr Komarov, Nicu Ojog a fost unul dintre cei trei beneficiari ai meciurilor din „repechage”, calificându-se in lupta pentru bronz dupa un 4-0 obtinut in compania elvetianului Ramon Betschart. In meciul decisiv pentru medalii, elevul lui Ion Butucaru a dat recital, surclasându-l cu 12-2 pe armeanul Voskan Hakhoyan. Succesul repurtat de Ojog la Subotica imbogateste palmaresul international al CSS Bacau si, totodata, asigura continuitate prezentelor bacauane pe podiumul Mondialelor si a Europenelor de lupte.

    Stiinta, din nou la lucru

    Dupa o vacanta mai lunga decât si-ar fi dorit-o antrenorul Florin Grapa, detinatoarea Cupei României la volei feminin, Stiinta Bacau isi reia pregatirile. Pentru un nou sezon competitional si intr-o noua formula. Din lotul de anul trecut nu vor mai face parte stranierele si, aproape sigur, centrul Alexandra Sobo.

    Au ramas, in schimb, pe loc, celelalte piese grele Denisa Rogojinaru, Tania Lupu, Sabina Moisa si Ioana Baciu, carora li se vor alatura mai multe jucatoare noi. „Deocamdata nu am semnat toate contractele, insa incercam, in limita posibilitatilor financiare, sa facem o echipa cu care sa tinem pasul in sezonul 2015-2016”, a declarat antrenorul Florin Grapa, care si-a convocat jucatoarele azi, la ora 10.00, la Sala Sporturilor, pentru primul antrenament al verii.

    Merita subliniat ca din lotul Stiintei fac parte si cinci proaspete vice-campioane europene universitare: Sabina Moisa, Ioana Baciu, Tatiana Lupu, Mihaela Albu si Lorena Ciocian.

    Repetitii pentru Cupa

    Divizionara C bacauana Aerostar a intrat in linia dreapta a pregatirilor pentru primul meci oficial al sezonului: cel de miercuri, de pe terenul nou-promovatei Atletico Vaslui, din faza a treia a Cupei României.

    La finalul saptamânii trecute, „aviatorii” au facut doua repetitii pentru jocul de Cupa. Astfel, vineri, au jucat la Roman, fiind invinsi cu 4-2 de Petrotub, pentru ca sâmbata sa treaca de Sport Club 2 (Mesagerul) cu 1-0. In jocul de la Roman, pentru Aerostar au marcat Matei si Ichim (din 11 m), in timp ce amicalul de sâmbata a fost decis de reusita lui Ramon Gheorghe.

    „Am impartit lotul in doua pentru ca toata lumea sa joace suficiente minute. Ne intereseaza foarte mult meciul de Cupa cu Atletico Vaslui, chiar daca suferim inca la capitolul prospetime in conditiile in care ne aflam in plin stagiu de pregatire”, a declarat antrenorul Aerostarului, Giani Florian.

    Apartamentele din „blocul explodat” ramân neocupate

      A trecut aproape o luna de zile de la receptia blocului reparat de pe strada Martir Horea, nr. 22, cel care pe 21 decembrie 2010 a sarit in aer din cauza unei acumulari de gaze. Pe 10 iulie 2015, proprietarii apartamentelor care au participat la receptia lucrarilor declarau ca in cel mult doua saptamâni urmeaza sa se mute in locuintele refacute.

      Joi, 6 august, la ora prânzului nu era tipenie de om in bloc. Nici urma de locatari sau muncitori care sa faca racorduri la reteaua de energie sau la gaze naturale, motiv pentru care nici interfonul de la intrarea in bloc nu era functional.

      Din exterior, printre ferestrele lasate intredeschise se putea vedea ca oamenii si-au montat câte o draperie sau jaluzele, insa, nimic nu trada ca cineva ar locui in bloc. Un vecin declara ca vazuse zilele trecute pe cineva care venise sa monteze o centrala de apartament, insa, era doar angajatul firmei care trebuia sa faca racordurile.

      Prin fereastra unui apartament situat la parterul blocului se putea vedea ca in interior a fost schimbat tot. De la instalatia sanitara, pâna la racordurile de cupru pentru centralele de apartament, pardoseala si tâmplarie. Cert este faptul ca in prezent, toate apartamentele au centrala proprie, iar numeroasele guri de aerisire lasate pe fatada blocului te duc cu gândul ca pe viitor sunt excluse eventuale acumulari de gaze naturale, acestea putând fi evacuate corespunzator.

      In alta ordine de idei, deranjul de pe casa scarii si o parte din utilajele folosite de muncitori lasa impresia ca va mai dura ceva vreme pâna când proprietarii apartamentelor se vor muta in locuintele consolidate si renovate. Se stie ca lucrarile de renovare au o garantie de doi ani, iar majoritatea proprietarilor s-au declarat multumiti de calitatea materialelor.

      Santierul mioritic, un infern protejat

      În State, administratia unei mici asezari a intentionat sa interzica, pentru o zi, circulatia rutiera pe un pod care urma sa fie reabilitat / modernizat.

      Reactia locuitorilor: au ocupat zona, interzicând efectuarea lucrarilor. Timpul de realizare a lucrarilor li s-a parut a fi prea mare, in vreme ce interdictia de a circula ziua a fost etichetata ca o sfidare la adresa contribuabilului.

      Urmarea: santieristii si-au reconsiderat strategia si lucrarea a fost realizata intr-o singura noapte…

      In România, pentru un asemenea fapt plin de firesc ar fi anuntati cei de la Cartea Recordurilor. Pentru infrastructura stradala mai ales, la noi, asemenea lucrari reprezinta un cosmar public…
      Santieristul român lucreaza de parca ar face o favoare contribuabilului. De regula, blocheaza circulatia (zile, luni, ani).

      Nu-i pasa de faptul ca in zona n-au acces pompierii, ambulantele sau popa cu dricul. Daca nu interzice circulatia, esti nevoit sa circuli prin gropi, noroaie, praf, baltoace, sa risti accidentarea. Plamânii iti devin aspiratorul ideal pentru praful de santier. Indicatoarele de restrictie pentru circulatie sunt o rara avis.

      Din când in când utilizeaza cu acest rol câte o roaba rasturnata sau un muncitor care se sprijina in lopata aidoma ciobanului indragostit de ghioaga. Excavatoarele smulg vesele cabluri electrice, rup conducte de aductiune a apei. Sistarea apei potabile sau a curentului in zonele de santier devine regula, nu exceptie.

      Cartierele din jurul santierului se ,,bucura” de praful, pietrisul si noroiul pe care au grija sa le duca tot felul de utilaje care circula in regim de infern. Accidentele santieristilor par a fi din zodiacul firescului. Am fost martorul unui accident mortal pe un asemenea santier. Cauza: lipsa unor norme elementare de protectie a muncii.

      Mirarii mele i s-a raspuns stupefiant: ,,La banii la care a fost câstigata licitatia, ce sa le mai ceri si respectarea normelor de protectie a muncii!” N-a fost raspunsul unui santierist. Când aduci vorba despre termene depasite si lucrari de proasta calitate esti privit ca unul cazut in cap de pe Luna. Tot cam asa esti privit daca-i intrebi pe cei din administratia locala, de la Protectia Consumatorului, Protectia Muncii, Politie etc. ce sanctiuni au aplicat pentru prezenta acestui deranj cotidian. Se bucura fenomenul acesta de protectia cuiva? De ce?…

      Generos, Ministerul Afacerilor Externe ofera sfaturi de calatorie cetatenilor care vor sa mearga in tari iubite de Ebola, malarie, terorism sau de alte nenorociri. La fel ar trebui procedat si pentru cetatenii straini care circula in România. Onest ar fi sa li se spuna, intre altele, ca vor sosi intr-o tara in care infernul protejat are si chipul santierului.

      Dedeman vrea un magazin nou si o carmangerie in Bacau

      Compania de bricolaj Dedeman a facut cunoscuta intentia de a construi un nou complex comercial, care va avea si o carmangerie, in Bacau, proiect pentru care a solicitat Primariei lansarea etapei de informare si de consultare a publicului in elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu. Locatia aleasa este chiar fostul sediu al companiei, din vecinatatea Inspectoratului Judetean de Politie si de trecerea peste calea ferata spre Sarata.

      In acest loc ar urma sa inceapa lucrarile de constructii pentru acest magazin, pentru o carmangerie, pentru parcari si pentru ridicarea unui pilon al unui panou de reclama stradala. Vor fi, astfel, demolate trei constructii si va fi construit un nou complex comercial pentru produse alimentare si nealimentare si o carmangerie, cu vânzare en-detail si delimitarea zonelor functionale.

      Prin proiect se propune si reamenajarea intersectiei strazilor Constantin Ene si Spiru Haret, prin realizarea unui sens giratoriu si largirea accesului in incinta Dedeman, iar accesul pietonal pe strada Alexei Tolstoi va fi mentinut. In incinta complexului comercial va fi amenajata si o parcare (cu 87 de locuri), 4% din locurile ei fiind pentru persoanele cu deficiente locomotorii. Proiectul vizeaza o suprafata de teren de 6.556 mp si o suprafata construita de 1.618 mp.

      Dedeman a mai anuntat, la inceputul anului, intentia de a construi un nou magazin si un centru logistic in zona strazii Abatorului, din Bacau. Retailerul bacauan, lider national pe aceasta piata, are o retea de 41 de magazine in toata tara.

      Tara pe care o cunoastem doar din materialele de propaganda

      Vestea ca regimul de la Phenian a decis sa adopte propriul fus orar, decalat cu jumatate de ora fata de cel deja existent, implementat pe vremea ocupatiei japoneze, a determinat un val de articole critice in presa internationala. Nu e o noutate, insa, ca orice masura adoptata de Coreea de Nord sa determine astfel de reactii, cum nu e o noutate ca fusurile orare sa depinda nu de realitatile geografice, ci de cele politice.

      Insula Pastelui, de exemplu, are timpul oficial decalat cu o ora fata de fusul pe care se afla pentru a fi mai aproape de timpul oficial al tarii-mama – Chile. Insulele Azore, la fel, pentru a fi pe acelasi fus orar cu Portugalia, Insulele Mayotte, desi ar trebui sa aiba aceeasi ora cu Madagascarul, se afla cu o ora inainte pentru a avea acelasi timp oficial cu celelalte insule franceze: Reunion si Mauritius.

      Exemplele pot continua. In orice caz, nu exista nicio legislatie internationala care sa decida ca o tara trebuie sa aiba un anumit fus orar; decizia este pur si simplu una politica.

      De altfel, Coreea de Nord a mai facut o miscare interesanta cauzata, de data aceasta, de vremea excesiv de calda: pentru a feri populatia de canicula, a decis ca toate activitatile – in institutii publice, fabrici etc – sa inceapa de la ora 5 dimineata, astfel ca la ora 13.00, sa nu mai lucreze nimeni. Desi se pare ca tara are posibilitatea sa climatizeze birourile si atelierele, consumul de energie ar depasi posibilitatile tarii in aceasta perioada.

      Este interesant ca nu cunoastem foarte multe lucruri despre Coreea de Nord iar ceea ce cunoastem, am aflat din articole de propaganda din presa.

      The Guardian a trecut recent in revista o seama de lucruri despre Coreea de Nord si le-a analizat credibilitatea. Asa aflam ca executarea unei politiste de la circulatie care ar fi stranutat in timp ce trecea Kim Jong-un este un fals.

      La fel si faptul ca si-a otravit matusa, ca ar fi ordonat asasinarea unei cântarete pop pe motiv ca ar fi jucat intr-un film porno.

      Când a disparut din atentia publica pentru o luna, s-a spus ca ar fi fost asasinat, victima unei lovituri de stat sau ca si-a rupt o glezna din cauza ca devenise prea gras.

      In 2013 s-a aflat ca si-a aruncat un unchi la câini numai ca totul a fost creatia unui blogger chinez; presupusa executie a unui general cu tunul (sau, in alte relatari, cu rachete sol-aer) nu a putut fi dovedita.

      Alte relatari care au atras atentia publicului – anuntul descoperirii unui unicorn, faptul ca studentii sunt obligati sa poarte aceeasi freza ca Kim Jong-un sau ca sportivii care n-au câstigat medalii la Olimpiada ar fi fost trimisi in inchisori – au fost dovedite ca fiind false, insa, spune Guardian, dezmintirile nu au mai avut acelasi efect in media.

      Sa ne amintim de faptul ca, inainte de 1989, si România beneficia de o atentie similara: Ceausescu isi facea transfuzie cu sânge de copii sau ca purta hainele o singura data dupa care le dadea foc.

      Vine din nou canicula!

      Administrația Națională de Meteorologie extinde Codul Galben de caniculă la 23 de județe și municipiul București, în aceste zone temperaturile urmând să urce, luni, până la 36 – 37 de grade.

      Totodată, marți și miercuri Codul Galben de caniculă urmează să fie valabil pentru întreaga țară, potrivit unei avertizări emise duminică de ANM.

      De asemenea, județele Satu Mare, Bihor și Arad rămân sub Cod Portocaliu de Caniculă și în următoarele trei zile.

      Meteorologii precizează că, în cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul și nord-vestul țării, dar se va extinde și în regiunile estice și, local, în cele sudice. În Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei și vestul Transilvaniei se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade și izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Județele care intră luni sub Cod Galben de caniculă și disconfort termic sunt Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Timișoara, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani și municipiul București.

      De asemenea, marți și miercuri, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade și izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități, în zonele de câmpie și podiș.

      AGERPRES

      AG Weinberger & George Baicea Band, în concert la Theaterstock Bacău

        Teatrul Municipal „Bacovia” invită publicul Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock”, duminică, 9 august, de la ora 22.30, la o întâlnire – eveniment, cu AG Weinberger & George Baicea Band.

        Cunoscutul artist, promotor al blues-ului american în România, va oferi spectatorilor Theaterstock, împreună cu prietenii săi muzicieni, o seară cu „strălucire sonoră şi generozitate creativă”, care se va derula sub sloganul „1st Blues GetTogether”.

        Evenimentul este „o invitaţie la măiestrie şi virtuozitate, întocmai cum îi stă bine Blues-ului bine cântat”. A.G. Weinberger si-a dorit sa devina chitarist de rock’n’roll de la vârsta de zece ani, la 16 ani a câştigat primul onorariu ca muzician, la 31 de ani, ]n 1996, a concertat prima dată în America iar în 2007 a fost selectat pentru Premiile Grammy.

        Vă aşteptăm în număr cât mai mare la concertul de duminică seară, la scena din faţa Hotelului Decebal, pe toţi cei care iubiţi muzica de bună calitate, cântată „pe viu”!

        Theaterstock este un eveniment organizat de Teatrul Municipal “Bacovia” şi Primăria Municipiului Bacău şi susţinut de Ministerul Culturii şi Consiliul Local Bacău.

        Pagina 1

          pagina-1

          Test de cultura generala

            [slickquiz id=1]

            Tomatostock – targul de rosii ecologice

            Daca aveti treaba, astazi, pe strada Energiei din Bacau, nu ratati targul de rosii ecologice organizat de un pasionat de tomate la parterul imobilului nr 34, langa Restaurantul Gradinita.

            Schimbari in programul Theaterstock de astazi

              În holul central al Teatrului Municipal ”Bacovia” puteți vedea pe durata festivalului expoziția de fotografie semnată de Geo Barcan iar astăzi, sâmbătă, 8 august, de la ora 18.00, veți putea urmări pe scena festivalului, în Sala Mare a Teatrului Municipal ”Bacovia”, spectacolul “Ladies’ Night”, adaptare după „Flowers in the desert”, de D. M.Larson, prezentat de trupa de teatru A.C.T. Bacău. Mai mai multe amănunte, în comunicatul atașat.

              In programul de astăzi al festivalului s-au produs următoarele schimbări:

              1. Spectacolul „War in times of love”, de Jeton Neziraj, al companiei Qendra Multimedia (Priştina, Kosovo), programat să aibă loc în această seară în Sala Mare a Teatrului Municipal ”Bacovia”, de la ora 18.00, a fost anulat, din motive tehnice. Persoanele care au achiziționat bilete la acest spectacol sunt așteptate la Agenția de Bilete a Teatrului pentru recuperarea contravalorii biletelor.

              2. Evenimentul de teatru interactiv, programat pentru ora 13.00, va avea loc de la ora 19.00.
              Ora 19.00 / Parcul Teatrului Municipal “Bacovia”
              Teatru INTERACTIV
              “Teatrul are gust” / Theater & Cooking Show
              Eveniment organizat în parteneriat cu Franke, Selgros, Agricola.

              Deputatul PSD Miron Smarandache: ‘3.362 de români au murit anul trecut în străinătate, din care 134 au fost din Bacău!’

                Deputatul PSD de Bacău, Miron Smarandache, a abordat o temă sensibilă pentru români, în general, și pentru băcăuani, în special, prin intermediul unei interpelări parlamentare trimise Viceprim-Ministrului Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, legată de situația românilor morți sau omorâți peste hotare.

                Parlamentarul social-democrat s-a referit la cazul tinerei de 25 de ani din municipiul Moinești, județul Bacău, plecată la muncă în Austria, care a fost omorâtă în urmă cu câteva luni prin înjunghiere în orașul Graz de fostul iubit român, care nu a suportat ideea că femeia se va căsători cu altcineva.

                ‘Andreea N., stabilită de aproximativ șase ani în Graz, muncea în domeniul social, și se afla de o jumătate de an într-o relație cu un tânăr austriac. Potrivit familiei, tânăra urma să ajungă în scurt timp la Moinești pentru a face cununia civilă, însă destinul i-a fost fatal. Ancheta a relevat că ucigașul este Ionuț Primicheru, în vârsta de 30 ani, din orașul Comănești, fostul iubit al Andreei, care s-a predat poliției austriece după comiterea faptei. Un alt caz în care un conațional al nostru a fost ucis în străinătate s-a petrecut de asemenea recent în Italia, unde o altă tânără româncă a fost omorâtă de un italian. Agresorul a lovit victima cu un vehicul, după care a fugit de la locul faptei, lăsând-o pe româncă în agonie. Intrată în comă, femeia nu a mai putut fi salvată.

                De altfel, media relatează foarte frecvent în ultima perioadă cazuri de români care își pierd viața în străinătate, unele exemple fiind cutremurătoare. Tocmai din această cauză, consider că autoritățile române trebuie să fie mult mai flexibile în a fi de ajutor românilor aflați în diaspora și, în situațiile în care se impune, și familiilor acestora rămase în România’, a subliniat deputatul Smarandache în documentul oficial trimis conducerii MAI.

                În răspunsul său, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a precizat că potrivit prevederilor art.41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române.

                ‘Transcrierea certificatelor și a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei. Cetățeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază. Totodată, în conformitate cu prevederile art.40 din același act normativ, cetățenii români aflați în străinătate pot solicita înscrierea în registrele de stare civilă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României, a certificatelor de stare civilă eliberate de autoritățile străine, care îi privește, în cazul în care înregistrarea actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din statul în care aceștia se află; înscrierea se face cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează’, a adăugat Oprea.

                Vicepremierul i-a mai răspuns deputatului Miron Smarandache că, potrivit datelor statistice existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (astfel cum au fost acestea comunicate de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor și de către Direcția de Stare Civilă Sector 1, în cazul actelor întocmite în registrele de stare civilă ale misiunilor diplomatice ale României acreditate în străinătate), ‘numărul actelor de deces care privesc cetățenii români decedați în străinătate transcrise/înscrise în registrele de stare civilă în anul 2014 este de 3.362, cu precizarea că acestea pot include și decesele care au survenit în anii anteriori, dar pentru care s-a solicitat transcrierea/înscrierea în anul 2014. Facem mențiunea că dintre cele 3.362 de acte, 134 de acte de deces privesc cetățeni români domiciliați în județul Bacău. În ceea ce privește cauza decesului, precizăm faptul că aceasta nu este înscrisă în certificatele de deces eliberate de autoritățile străine, ci se regăsește numai în documentele medicale de deces’, a conchis vicepremierul Oprea în răspunsul trimis lui Miron Smarandache.

                Accident cu opt victime la Bogdanesti

                  La data de 07 august a.c., în jurul orei 21.00, pe DN 11, în localitatea Bogdănesti, s-a produs un accident rutier

                  Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Braşov – Oneşti, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Vrancea.

                  În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto şi cei şase pasageri din cele două vehicule au fost transportaţi la Spitalul Municipiului Oneşti pentru îngrijiri medicale.

                  Celor doi conducători auto le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporal din culpă.

                  A furat cablu de la scena montata langa Hotelul Decebal

                    Scena pe care a cantat Tandarica a fost lasata fara cabluri

                    Astazi, în jurul orei 01.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, aflaţi în serviciul de patrulare pe strada Războieni, au prins în flagrant o persoană de sex masculin care a sustras mai multe cabluri de tensiune.

                    Din verificări a rezultat că în urmă cu câteva minute, tânărul de 18 ani a sustras, de lângă scena amplasată pe strada I.S. Sturza, aproximativ 65 metri cablu, în valoare totală de aproximativ 2000 de lei.

                    Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                    Urmarire cu surprize prin Parcul Catedralei

                      Astazi, în jurul orei 01.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de către un tânăr de 26 de ani din Bacău, despre faptul că este urmărit de o persoană de sex masculin.

                      Patrula de siguranţă publică ce s-a deplasat la faţa locului pe o alee din Parcul Catedralei un tânăr de 22 de ani, din Bacău, asupra căruia poliţiştii au găsit un box şi un spray irritant-lacrimogen.

                      Obiectele în cauză au fost ridicate în vederea crectărilor.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

                      ULTIMELE ȘTIRI