In sah, teoretic – o demonstreaza calculatorul – albu (l), care conform regulei, muta primul, câstiga. In piscicultura, logica este ca la… table. Natura da cu zarul si-ti muta „piesele”. Când esti mai sigur pe tine si totul merge bine, iti inunda casa, iti fura pestele. Cine si-a ales ca profesie piscicultura, „fara pasiune si entuziasm”, crede inginerul Florin Albu, nu a inteles ca una fara alta nu se poate, dar impreuna reprezinta un mod de viata.
„Iti neglijezi familia, stai departe de ea. Patru, cinci luni pe an dormeam la punctele de lucru. Erau vagoane din acelea tractabile, tip dormitor. Ploua afara? Trebuie sa fii acolo. Nu aveam buletine meteo ca acum. Intram in fibrilatie. Nu stiam cât ploua, ca sa stiu câta apa sa deversez controlat, din lac.” Un mod de viata atipic, pentru ca aceasta meserie este strâns legata de capriciile naturii. „In doua mii zece, când au fost inundatiile din iunie, a crescut apa cu un metru saptezeci, in patruzeci de minute. Atunci am inteles ce inseamna sa ai un soc.
Cea mai groaznica zi pe care am trait-o, când mi-a intrat apa pâna si in cabana. Cabana ridicata de mine. Cu toate ca am gestionat bine situatia, am resimtit acel sentiment de neputinta. Nu te poti pune cu natura. Au fost pierderi, mai ales din pestele mare. Au urcat la deal. Somnii se zbateau prin lanurile de porumb. Limita Horgestiului ajunsese pâna la intersectia cu Parincea. Asa de mare era apa. Nu te afecteaza? Crapi si de douazeci si patru de kilograme, sa vezi cum sunt recoltati cu furca, din capitele de fân, de catre sateni. Un somn de o suta de kilograme, l-au prins tiganii… nu vreau sa mai zic. Noi l-am pescuit cu o luna inainte, si dupa ce l-am fotografiat, i-am dat drumul. Cum mai poti dormi noaptea, când munca ta, de luni de zile, se topeste in mai putin de o ora?”
Fotografia… obligatorie in pescuitul sportiv
Am in fata un barbat la patruzeci si opt de ani, in toata puterea cuvântului. Ma priveste calm, cu un zâmbet abia schitat si o sprânceana subtil ridicata. Are rarul dar de a te asculta, fara sa te intrerupa. Sunt câtiva ani bunicei de când il cunosc si nu stiu sa-l fi vazut sau altii sa fie martori ca si-ar fi, cum se zice, „iesit din pepeni”.
L-am intrebat cum de reuseste. „Când am venit in Bacau, dupa facultate, cu repartitie la Intreprinderea Piscicola Bacau, in nouazeci si unu, am stat in gazda la o batrâna. Mi-a mâncat zilele. Eu eram un bun ascultator, ea… o buna povestitoare. Ca tânar stagiar, imi mai scadea din chirie cu ocazia asta. Ca tot vorbeam inainte de beldite, recent, la o nunta, cum au gândit mirii locurile la mese nu stiu (?!), lânga mine… un pescar. Patru ore l-am ascultat cum imi explica, fara sa-l intrerup, care-i diferenta dintre beldita si oblete. Dupa atâtea sfaturi ma intreaba: «domnule, da’ mata unde lucrezi?» I-am spus cu ce ma ocup. «Si ti-ai batut atâtea ore joc de mine?» De ce s-a suparat? Nici nu l-am aprobat, nici nu l-am contrazis cu nimic! M-a privit asa de lung.”
Apropo de privire. Are ochii caprui si pleoape cu timp de expunere, la 3/1 secunde. (Este un bun fotograf si cameraman. Are in arhiva peste patruzeci de mii de fotografii. Principala tema, piscicultura. A fost printre pionierii care au deschis un site de promovare a pescuitului sportiv si mai recent, a unui blog de consultanta, un fel de Florin Albu „In spatele cortinei”. E dezamagit ca multe din imagini le-a regasit apoi, semnate de altii. Pacat ca la noi, legea privind drepturile de autor nu se aplica.
Fotografiile care ilustreaza acest reportaj, le-am selectat impreuna, din magnifica lui arhiva.) „Am invatat sa cunosc omul privindu-l in ochi. Cât m-am ocupat de organizarea competitiilor si administrarea iazurilor amenajate pentru pescuitul sportiv, au venit peste doisprezece mii de pescari, care au stat macar o zi la pescuit. Zece minute de vorba cu fiecare… atâtea priviri. Stiam cine va face probleme si cine nu. Am fost o balanta intre patron si angajati, si un prieten sincer cu pescarii. Aflasera ungurii de competitiile organizate aici, incât incepusem sa invat si eu ungureste. Nu mai vorbesc de numarul mare de bucuresteni. Ma mai suparam pe angajatii care abuzau de alcool, dar n-am putut sa accept si sa inteleg, fatarnicia si lipsa de loialitate, pe care unii oameni o au.”
De la varga… la pescador
Cine se mai poate lauda cu asa ceva? S-a nascut la Asau, copilarind pe Valea Trotusului. „Când eram prin clasa intâi, mergeam cu o varga din alea de alun, la pescuit. A venit un vlajgan: «Ba, da’ tu ce faci aici? Pescuiesti fara permis?», apoi imi da un sut in fund si-mi ia undita. L-am vazut apoi ca pescuia el cu ea. N-am putut sa-l uit. Ne-am intâlnit peste treizeci de ani. Ce sa-i mai fac? Eram de doua ori cât el.”
Inginerul Albu nu prea are timp liber. Dar oricât ar fi de ocupat, familia este pe primul loc. Pe Dana a cunoscut-o dupa doi ani de acomodare cu Bacaul. Nu este pasionata de pescuit. Compenseaza Daria, fiica lor de unsprezece ani, surprinsa de tatic in sute de ipostaze, cu undita in mâna. Si-a facut o fereastra, intre doua deplasari, sa stam de vorba la ei acasa, dupa opt seara. Abia venise de la Câmpulung Moldovenesc. Una din putinele deplasari… de suflet. Cu toata oboseala acumulata, nu putea rata „Intâlnirea de treizeci de ani” cu fostii colegi de la Liceul Silvic pe care l-a absolvit acolo. „Un liceu aproape militarizat pe vremea aceea. Si acum, la inceperea cursului festiv, fostul director ne-a disciplinat: «Atentiuneee! Drepti!».”
A urmat apoi cursurile Facultatii de Chimie Alimentara si Tehnica Piscicola de la Galati. „Era singura facultate unde aveai posibilitatea sa pleci din tara, la pescuit oceanic. In anul trei, in practica de vara facuta in Africa, in jurul coastelor Mauritaniei, unde era cantonata flotila noastra de pescuit, am avut primul meu contact dur cu pescuitul. Doua luni, pe pescadorul Putna, in carturi de sase ore munca, sase ore liber, nonstop. Am slabit cinsprezece kilograme. Când m-am intors in tara, e drept si cu bani buni, aveam cinzeci si trei de kilograme, la o inaltime de un metru optzeci si sapte. Am prins furtuni mari, dar cea mai grea era corvoada de a sorta, aproape zilnic, treizeci de tone de peste care se pescuiau odata.”
„Baboieri” alias termite
Are satisfactii, dar si neimpliniri. Nu s-a putut infiinta in Moldova „Clubul de Pescuit Sportiv Horgesti”. Avea inscrisi deja saptesprezece pescari, taxa fiind de sase sute de euro anual. S-a ajuns la asemenea nivel dupa multi ani si multe eforturi. Dupa cursuri, burse si vizite de lucru, mai multi ani la rând, in Marea Britanie, si tot felul de alte specializari, in primavara lui nouzeci si opt a primit acceptul directorului de atunci, sa preia lacul Antohesti. Sa-l amenajeze pentru pescuitul sportiv de agrement, pe principiul englezesc: „prinde si elibereaza”, intrare cu taxa.
„Am crezut doar eu in idee. Toti pescarii ma aprobau si pe la spate… bagau pestele in traista. La zece lei ziua…! Le spuneam «baboieri». Eu munceam si ei furau. Când am amenajat si Horgestiul, dupa patru ani, tot pe principiul naturist, fara pontoane pentru competitii, am marit de cinci ori taxa, dar am intarit si sistemul de paza si control. Am anuntat ziua deschiderii si credeam ca n-o sa vina nimeni, aflând ce taxa am pus.
Dimineata erau deja douazeci de masini la bariera.” Acum Florin Albu da consultanta in domeniu. Ii las lui cuvântul de incheiere: „Tin sa multumesc primului meu mentor, inginerului Neculai Zaharia, un profesionist desavârsit, si inginerlui Constantin Sosu, pentru implicarea si sprijinul pe care mi l-a oferit in toate proiectele mele, aparent nebunii la inceput.”
