Apa este al doilea element necesar vietii. Fara aer rezistam câteva minute. Fara apa, trei zile. Fara hrana, doua saptamâni. Fara sex…? Nu conteaza! Recuperam când avem unde dormi noaptea. Nu sta partenera cu tine daca n-ai un „habitaclu”, ca genele tot umbla! Daca nu sunteti „pinguin”… nu dati cu piatra! Sa ne spalam totusi! De unde o bem noi? APA…! Din peturi! Cine le mai numara pe unde sunt imbuteliate?! Te trezesti ca descoperi „prana” daca iti faci un semilotus si bei din izvoare declarate minune. Unele cu etichete de sfinti.
Bidoanele astea le mai uitam in portbagaje, inghetate când nu porneste masina, uitate dar adunate, de dragul cozilor din cine stie ce… balneo nemaivizitata statiune. Ne-am imunizat…?!!! Sau credem ca o facem pe moment? Multi bacauani nu mai beau din apa potabila care curge platita, pe teava. Este folosita pentru gatit, spalat, si cu preponderenta… pentru grupurile sanitare. Robinetul are doua pozitii, pornit-oprit.
Iar daca se supara vreo conducta si se sparge, ori depisteaza cei de la DSP ca lichidul are niscavai… bacterii, degeaba-l mai rotesti. Cine-si permite, prefera sucurile. Naturale? Vinurile de casa vândute pe sub mâna sunt tot la sticle de plastic. Laptele la fel. La o statistica facuta de marile magazine, apa imbuteliata se vinde la concurenta cu berea ieftina de la pet. Cine cunoaste… o prefera pe ultima. Pentru ca aici intervine o chestie! Aia cu fermentarea primara a unor ingredienti, cât de cât naturali. Ca la muraturi. Dar cine mai pune varza la murat si mai bea moare? Berea are si la noi ceva traditie, dar parca avea alt gust inainte de optzeci si noua. Calitatea ei tine in primul rând de apa folosita.
Influente… sau interese?
Cred ca am furat ceva din istoria Angliei. Invataminte de la baietii care mai vin de acolo, in vacante scurte pe acasa, fie ei palmasi… sau odrasle de demnitari. Am aflat ca au aflat… : cei care traiau pe lânga turnul cu ceas si inchisoarea datornicilor, dar nu savurau ceaiul de la ora cinci, si-au salvat viata, ramânând datornici prin tavernele care serveau bere. O bere adusa in butoaie, facuta cu ingrdiente luate pe nimic din colonii.
Malt, hamei – care-i dadea gradul de alcoolizare, ghimbir – care are corespondent in floarea noastra de soc, zahar din trestie si… apa curata. Apa care se gasea la zeci sau sute de mile distanta, de Marea metropola. Si asta când a bantuit molima din vara lui 1858. Atunci au declansat inteleptii Marelui imperiu colonial, campania „The Great Stink”. In traducere libera „Marea duhoare”, dupa ce delasarea si necunoasterea a decimat zeci de mii de oameni. O mobilizare de forte neplatite – avea imperiul multi prin temnite, care a inceput prin a dirija parfumurile „afrodisiace”, ce se scurgeau printre picioarele petrecaretilor, intr-o canalizare viabila si astazi.
Acum i-au dat de gust si tineri, crescuti cu interdictie la alcool si carne de porc, veniti buluc, doritori de senghen. Unii, migrând tot pe ape, nu stiu sau nu vor, ca mamele lor i-au crescut cu apa curata, luata din captarea barajului construit de specialisti români, la Al Hadi, la sapte sute de kilometri de Oman, in Algeria. Sudoare cursa intre 1979 sI 1982. Inginerul Mircea Rusu s-a numarat printre cei patruzeci si sase de super calificati, care au lucrat in desert. Berea in Anglia a ajuns sa coste, anul trecut in iulie, mai putin decât apa minerala. In Franta e tratata cu dispret. E considerata bautura nordica. La ei vinul e baza. Cu el au supravietuit razboaielor. E drept ca si longevitatea celor care beau vin si nu votca, e mai mare. Dar indiferent cu cu cât mai masluiesc astia bautura…, pe toate meridianele, lipsa apei potabile devine o problema globala. Si e de interes global!
Un baraj se colmateaza intre treizeci si cinzeci de ani
Orasul Bacau este alimentat din doua surse principale: captarile subterane de la Gheraiesti, Margineni, Hemeiusi si captarea de spuprafata de la Valea Uzului, incluzând Uzina de Apa Darmanesti. Mai sunt functionale un numar de pompe, forate in sistem privat pentru ape industriale si câteva izvoare amenajate, ca cismele, prin zonele limitrofe. Cele doua deviatii de la captarea care alimenta calatorii, la extremele peronului garii din Bacau, s-au colmatat demult.
Ruinele mai plâng si astazi dupa o picatura…! Cu debit constant a mai ramas izvorul captat de pe Chimiei. Pompa de la biserica din Izvoare e si ea functionala. Exista studii si documentatii legate de o „politica a apelor”, urmata inerent de motivatia „lipsa de fonduri”. Ceausescu a schimbat prioritatile lui Dej, privind viitorul bazinelor albiilor Siretului si Trotus, dupa ce Bistrita a fost regularizata. Era nevoie de apa pot(abila)… pentru politica demografica. Prin construirea barajelor, nivelul pânzei freatice de la captarea istorica de la Gheraiesti, a crescut. Energia electrica urma sa se produca prioritar prin construirea de CET-uri.
Se stimula astfel industria mineritului. Centralele Electrice pe Carbune aveau sa alimenteze marile combinate si Platforma Chimica. S-a sistat continuarea lucrarilor la aductiunile de pe Siret si a canalului care sa irige Baraganul. Tânarul inginer Mircea Rusu abia isi terminase stagiatura, dupa un periplu pe la barajele Vidraru (pe Arges), Stejaru si Bacau II. La saptezeci si cinci de ani isi aminteste de parca totul s-a intâmplat ieri. „Tot efectivul de specialisti hidrotehnisti, constructori, s-a mutat de pe Bistrita in «colonia de jos». Colonie muncitoreasca ridicata la Salatruc.
Au venit maistri cu sefi de echipa, care aveau in subordine fierari betonisti, dulgheri. S-a facut calificare la locul de munca pentru oamenii necalificati din zona.” Initial, a mai fost un proiect de alimentare suplimentara a Bacaului, prin cadere libera, cu captare de la Vaduri. A fost preferata constuctia barajului la Valea Uzului, chiar daca mai erau necesare statii de repompare. Reprezenta sursa ideala de apa pentru instalatiile de filtre rapide, construite la Darmanesti si Bacau. In acelasi timp, furniza apa pentru Onesti, Moinesti, Darmanesti, Dofteana, Târgu Ocna, Târgu Trotus si Pirgaresti. Proiectul privind capacitatea aductiunii nu s-a respectat. Barajul e situat la câteva zeci de mile de Bacau.
„Eu am ajuns acolo dupa un an, in ianuarie 1967, dupa ce se terminasera lucrarile de organizare de santier. Eram seful punctului de lucru, Cofraje si Armaturi.” Nucleul rezistentei unui baraj, i-as spune. „Initial, captarea a fost gândita pentru a asigura un debit de o mie doua sute de litri pe secunda. Proiectul stabilea ca acesta sa se ridice etapizat, acumulând progresiv apa. Asta ne-a salvat viata! Pentru ca in primavara lui 1969, concomitent cu topirea zapezilor, a plouat vreo saptamâna. Si a venit o viitura care a maturat colonia, totul, pâna la varsarea in Trotus. Ne-a luat baracile…! N-au fost victime pentru ca am anticipat totul”.
Planul si cincinalul
Socoteala de pe Uz si cea de la intrare in Bacau. „Dupa ce s-a finalizat executia, doi ani mai târziu, priza facuta la baraj pentru captare, odata ajunsa la Darmanesti… s-a ingustat. De la iesirea din Moinesti s-a ingustat iar. Era vorba sa se faca acolo o mica hidrocentrala, de vreo patru – cinci megawati. Dar cum debitul pe conducta ajunsese la cinci sute de litri pe secunda… a picat. In Bacau n-a mai ajuns nici la trei sute si ceva. Si a mai fost o tâmpenie! Pentru ca planurile astea, facute de altii din an in an, reduceau valoarea investitiei. Se raportau norme in plus, echivalate in zile prestate, ca economie.”
Cine din generatia pionerilor nu-si mai aduce aminte de cincinalul in patru ani si jumatate? Apoi, in loc ca tubulatura sa fie confectionata din metal, cum prevedea proiectul, a venit ideea de economie. Sa se faca din ciment armat. Multe podete prin comune mai trec peste asa ceva. „Nu s-a tinut cont ca acestea, ca sa pastreze dinstanta cea mai scurta, au fost ingropate pe terenuri predispuse la alunecari de teren. De unde flexibilitate?” Nu vrea s-o spuna el, ca sa nu-l citez. Dar la un cutremur mai mare de sase, in unele zone, tuburile se comporta ca batul de chibrit si nu ca paiul de plastic din dozele cu energizante. Mai bea apa bacauanule daca nici tirurile nu mai circula. „Tineretea mea o regasesc acolo. Mi-am cunoscut iubirea vietii. Ne-am casatorit. A fost medic la dispensarul din colonia muncitoreasca. Era insarcinata când a venit viitura. In saptezeci, iunie, a adus pe lume baiatul nostru drag. Ea s-a stins acum trei ani. Ma bucur ca baiatul s-a realizat in viata! Sunt mândru de el!”
In loc de epilog
Londra avea la inceputul lui 1800, cam un milion de locuitori si o politica bine conturata. Bacaul, in 2013, dupa recensamânt, 172 697 locuitori, si multe peturi goale pe malurile apelor. De ce vreau sa juxtapun anumite date?! Pentru ca nu se vrea sau nu sunt luate in seama! America isi alege presedinte. Ieftinirea petrolului, si asa ieftin la ei, destabilizeaza. Europa umbla dupa teroristi. Asia, cu China in frunte, intra in recesiune prin campania deja pornita de reducere a emisiilor de gaze in atmosfera. Putin isi cauta sustinatori pentru a justifica banii alocati armatei.
[wonderplugin_gallery id=”429″]
Românii se scarpina, oscilând, gâdilând parul cu stânga in dreapta, pe vechiul principiu ca „neuronul ramas”, jihadistul nu-l trece la socoteala. Fratilor de toate religiile, conducatorii vostri sunt mâna in mâna! Cu cât scade pretul barilului de petrol cu atât, in zona Africii si a Orientului Mijlociu, creste pretul apei potabile. Este o problema globala! Sa-i vad eu pe marii conducatori din emirate, si dau exemplu Dubaiului, când dupa doua atentate nu mai aterizeaza acolo niciun turist. Deja le-a luat foc un mare hotel. Pai ii manânca pe sefii cretinilor astia care se arunca in aer, cu tot cu matanii. Beti fratilor apa curata din izvor si reciclati peturile. Altfel… peste o suta de ani, doar gândacii de bucatarie si capusele mai ramân dupa noi. De capuse e nevoie!
