Polițiștii băcăuani participă la operațiunea europeană ROADPOL „Alcohol & Drugs”

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară, în perioada 15–21 iunie, operațiunea europeană ROADPOL „Alcohol & Drugs”, acțiune ce are ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit reprezentanților IPJ Bacău, activitățile sunt concentrate pe prevenirea accidentelor de circulație generate de consumul de alcool și droguri la volan. Pe durata campaniei, echipajele de poliție vor intensifica verificările în trafic, în special în zonele și intervalele orare cu risc rutier ridicat, utilizând aparatura din dotare pentru testarea conducătorilor auto.

Un punct central al acțiunii va fi data de 19 iunie, când se va desfășura operațiunea „Alcohol & Drugs Marathon”. Aceasta presupune desfășurarea unor controale continue timp de 24 de ore, cu prezență sporită a polițiștilor în teren și verificări ample în trafic.



Polițiștii atrag atenția că șofatul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive reprezintă una dintre principalele cauze ale producerii unor accidente grave, punând în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic. În astfel de situații, cei depistați pot răspunde penal, conform legislației în vigoare.

Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să nu urce la volan după consumul de alcool, să apeleze la un șofer desemnat, la transportul public sau la servicii de transport alternativ și să respecte regulile de circulație, adoptând un comportament responsabil în trafic.



spot_img
spot_img