Când mi-aleg ceva pentru o lectura usoara, de placere, ma interesaza autorii care nu sunt posomorâti, care detin secretul de a-si însenina zilele (ale lor, dar si ale altora), pentru ca nu-s opaci la frumusetea care o poti descoperi chiar într-un fapt marunt. Oameni normali, careva sazica, pretuind, ca o binecuvântare, fiecare clipa a existentei. E o stiinta si o arta în asta, fara nicio îndoiala. Fericiti sunt aceia care nu cer prea mult si au mereu resurse de a iesi din monotonie, din cenusiul apasator al traiului cotidian. Am vazut, demult, într-un film italian, un personaj teribil de simpatic. Era un batrânel, fost prezentator la rubrica Meteo de la televiziune. Cum aparea mereu într-o ochioasa uniforma de colonel, oamenii au sfârsit prin a-i spune Colonelul. Ei bine, acest personaj îsi încheia prestatia, atunci când anunta vreme rea, în felul urmator: nu-i senin, dar se va însenina. Încerca astfel sa le spuna oamenilor ceva placut, sa nu-i descurajeze, dimpotriva, sa le dea o bruma de speranta. Asadar, daca nu e soare, se va însenina, asta nu e doar o gluma, e o filosofie de viata. Una tonica, binefacatoare. Asa cum tonic mi s-a parut, acum doua zile, un interviu cu Florin Piersic, devenit octogenar. De necrezut pentru un fost june-prim, Alain Delon al nostru, cum i s-a mai spus. Piersic se tine bine, însa, nu se lasa, n-a depus înca armele. Pe el, viata nu l-a acrit, anii nu l-au degradat, s-au asternut lin peste chipul sau. Si cred ca, dincolo de datele lui genetice, la asta l-a ajutat mult felul lui de a fi, generos, deschis, bine dispus. E adevarat ca vorbeste mult, torential, în avalansa, dar si spune ceva întotdeauna, lucruri nu lipsite de importanta. Pe lânga bancuri, anecdote, el face lungi paranteze (traiesc între paranteze, o spune, cu umor), în care se îngramadesc tot felul de întâmplari, de amintiri. Cu oameni , mai ales, cu dragii lui colegi care acum nu mai sunt. Si despre fiecare are numai vorbe bune. Ceea ce e rar într-o lume, cum e cea artistică, în care invidia si rautatile, bârfele sunt specialitatile casei. Toate astea par a nu-l fi atins pe Piersic, el având ceva din bunatatea un pic extraterestra a Printului Mîskin, din „Idiotul” lui Dostoievski, rol în care s-a remarcat la începuturile carierei sale. Unul dintre rolurile pe care le-a îndragit cel mai mult, de aceea, la interviul amintit, pe care l-am urmarit la televizor, înainte de aniversarea lui, a venit îmbracat cu o redingota-pardesiu, ca a printului. Si, bineînteles, la rever avea si un mic si cochet accesoriu rosu, pentru ca rosul îi aduce noroc. Si când spune asta, zâmbeste cu tâlc, dar, mai ales, cu multa autoironie. Semn de inteligenta, de luciditate. Piersic e simpatic, are charisma, si îsi foloseste atuurile din plin. Nu are morga de mare vedeta, de star, mizând pe simplitate si mult umor sevos, de unde si imensa lui popularitate. Când spune „eu nu sunt un actor, eu sunt un fenomen”, nu o face, Doamne fereste!, cu infatuare, ci tot la modul simpatic. Asa ca nu ai cum sa ramâi imun la farmecul sau. Piersic a ramas un baiat bun, un old-boy sentimental, caruia îi place sa daruiasca bucurie, sa împrastie buna- dispozitie. O face din dragoste pentru public, numit „pulsul” sau.
E bine, e frumos ca ne sarbatorim marii actori, sa-i omagiem cu anumite prilejuri, dar ar fi si mai bine daca i-am respecta cu adevarat, i-am pretui si i-am întelege în mod normal. Nu numai la ocazii festive. Pentru ca viata lor nu e usoara, si dincolo de stralucirea de vitrina e o munca dura, continua. Pentru ca nevoia lor cea mai mare este aceea de a juca roluri multe si diverse, de a-si face cât mai bine profesia. Ca sa-si câstige astfel admiratia publicului, fara de care ei nu ar exista. Florin Piersic a avut o viata cu multe împliniri profesionale, a jucat în peste patruzeci de filme si peste saizeci de piese de teatru si, cu toate acestea, o umbra de tristete îi trece pe chip atunci când spune ca toate onorurile, toate recunoasterile de azi au venit târziu. Si e pacat ca e asa. Pacat si de faptul ca publicul uita repede, actorul stie si asta. El se bucura însa de fiecare clipa, se însenineaza când oamenii îi zâmbesc, întâlnindu-l si, mai presus de orice, traieste cu speranta ca si în tara noastra, daca oamenii ar pune mai mult suflet în ceea ce fac, va fi mai bine, mai curat, mai frumos. Asa e Piersic, un om cu inima mare, un risipitor de frumos, nascut sub zodia Vărsătorului. I se potrivesc foarte bine cuvintele din titlul unui film unguresc în care a jucat “Am fost cândva calaret domn”, pentru ca el are o domnie interioara, o boierie a sufletului, o nobila bunătate a firii.
Bricolaje / “Am fost cândva calaret domn”
