Unic Piatra Neamt – Stiinta Bacau 0-3 (-17, -22, -15)
„Fiecare copil in gradinita”. Ajutor financiar pentru prescolari
Guvernul a decis, ca din anul scolar viitor, sa extinda la nivel national Programul pilot „Fiecare copil in gradinita”, initiat inca din 2010 de Asociatia Ovidiu Ro si Ministerul Educatiei. Concret, se doreste ca fiecare familie cu venituri modeste sa primeasca un ajutor financiar pentru a-si inscrie copiii ( intre 3 si 6 ani) la gradinita.
Ajutorul este de 50 de lei / luna, la un venit pe membru de familie de 284 lei
Tichetele sociale sunt acordate pentru incurajarea copiilor sa urmeze invatamântul prescolar, iar cu acesti bani se pot cumpara produse alimentare, de igiena, imbracamite si / sau rechizite. Acordarea acestui ajutor insa este strict conditionata de prezenta regulata a prescolarilor la gradinita. Copiii eligibili pentru acest program sunt identificati de asistentii sociali din primarii, pe baza unui dosar social. Inscrierea in Program este permanenta, pentru a permite familiilor sa-i aduca pe cei mici la gradinita si dupa inceperea anului scolar. Mecanismul de acordare a tichetului nu ia in calcul ajutorul social, alocatia pentru copii, bursele sau subventiile agricole.
Tichetele vor fi distribuite de primarii, conform formularului de prezente completat de educatori. Banii necesari pentru plata stimulentelor se asigura de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adaugata. „Este un program foarte bun, care cred ca se adreseaza in special familiilor din mediul rural. Important este ca acest program sa-si atinga scopul si sa aduca copiii la gradinita, pentru ca ulterior acestia sa urmeze si scoala”, a declarat prof. Florentina Vieru, director de scoala.
Joi, 4 februarie, de la ora 13.00, in sala de sedinte de la Directia de Agricultura Bacau, va avea loc o sedinta de instruire, organizata de Inspectoratul Scolar Judetean, tocmai pe modul in care vor fi implementate Normele de aplicare a prevederilor legale privind stimularea participarii in invatamântul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate si a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru gradinita.
Politia Locala, evacuata de Consiliul Judetean
– Politia Locala trebuie sa-si caute urgent sediu – Consiliul Judetean evacueaza institutia dupa zece ani in care si-a desfasurat activitatea in sediul de pe 9 Mai – Bursa de Marfuri va organiza o licitatie deschisa pe 12 februarie – contractul va fi pe zece ani, iar pretul maximal oferit va fi de 7,5 euro/mp, dar se cauta cea mai buna oferta din punct de vedere economic
Pe 12 februarie, Bursa Româna de Marfuri – terminal Bacau va organiza in numele Politiei Locale o licitatie deschisa, cu calificare si urmata de strigarea libera a pretului, prin care institutia doreste sa identifice un nou spatiu pentru a muta activitatea. In prezent, politistii locali au birourile impartite in doua cladiri, una pe strada 9 Mai, in imediata vecinatate a Colegiului Economic si alta pe Bulevardul Unirii, spre Autogara.
Sediul de pe 9 Mai, unde isi desfasoara activitatea serviciile Ordine Publica, Siguranta Rutiera si Evidenta Persoanei apartine Consiliului Judetean (CJ) si a fost in folosinta politiei intre anii 2004 si 2014. La incheierea contractului, CJ a refuzat prelungirea lui si a cerut politistilor sa se mute. „Prin adresa 5421/10.09.2015 Consiliul Judetean a solicitat eliberarea, in termen de 15 zile a imobilului de pe strada 9 Mai 104, iar prin notificarea 6170/13.10.2015 a Biroului Judecatoresc Pancescu Nicolae, eliberarea, in termen de 30 de zile, a imobilului.
Politia Locala nu a putut duce la indeplinire aceasta obligatie din cauza lipsei unui spatiu adecvat desfasurarii activitatii. Drept urmare, Consiliul Judetean Bacau a formulat cerere de chemare in judecata prin care solicita evacuarea Politiei Locale”, se arata in expunerea de motive prezentata consilierilor locali in sedinta extraordinara de ieri, la proiectul de hotarâre prin care institutia a inceput demersurile de a cauta un spatiu. Pâna la 11 ianuarie 2016, Politia Locala a avut termen sa comunice CJ daca va executa de bunavoie hotarârea judecatoreasca. Este vorba de un spatiu de aproximativ 400 mp si un teren pe care sunt parcate masinile de 1077 mp. Politia Locala cauta acum sa inchirieze un spatiu intre 700 si 900 mp si o curte de minimum 300 mp, potrivite pentru activitatea desfasurata. Institutia are 150 de angajati si a fost infiintata in februarie 2011 ca urmare a reorganizarii Politiei Primariei.
„Avem nevoie de spatiu ca de aer!”
Ionel Floroiu, vicepresedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, a explicat ca institutia a câstigat procesul, prin urmare Politia Locala a municipiului Bacau trebuie sa paraseasca, in februarie, imobilul de pe strada 9 Mai. „Vom face un studiu cu privire la gradul de rezistenta al cladirii, ca sa stim daca sunt sau nu sunt probleme de structura, dupa care vom decide ce lucrari sunt necesare si cum vom folosi aceasta cladire”, a declarat Ionel Floroiu. El a precizat ca sunt foarte multe directii si servicii din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Bacau sau dintre cele aflate in subordinea CJ care lucreaza in conditii improprii. „Sunt o gramada de servicii si compartimente care au nevoie de spatiu ca de aer. Dupa evaluarea situatiei acestora si dupa reabilitarea cladirii vom lua o hotarâre privind destinatia imobilului”, a explicat Ionel Floroiu.
„Dam dovada de bunavointa, aratând ca ne vom muta. Sper sa avem intelegere. Am inceput deja sa impachetam lucrurile. Ne trebuie un spatiu adecvat pentru activitatea noastra.”
Relu Mardare, sedul Politiei Locale Bacau
Intre Politia Locala si Bursa de Marfuri a fost incheiat deja un contract de prestari servicii pentru organizarea licitatiei. Garantia de participare este de 22.000 lei. Câstigatorul licitatiei va da un comision de 2 la suta din valoarea contractului, Bursei de Marfuri.
Silvia Patrascanu
Andreea Gavrila
Cu numai 5% cota de impozit, dividendul devine mai atractiv
Tot ce inseamna dividend brut, incepând cu anul 2016 se va impozita cu numai 5%, fata de 16% ca pâna acum. Masura luata prin modificarea Codului fiscal si aplicata de la 1 ianuarie – a opinat seful Administratiei Finantelor Publice a Judetului Bacau, Dan Constantin Cozma – este una stimulativa. Cu numai 5% impozit, dividendul devine mai atractiv.
Dividendul este partea profitului net al unei societati pe actiuni repartizata anual actionarilor în functie de valoarea nominala a actiunilor, declarata oficial. Valoarea beneficiului de distribuit, declarata anual administratiei fiscale, care serveste ca baza de calcul al impozitului asupra unei firme, este dividendul brut, dar suma încasata efectiv de un actionar, reprezentând partea care i se cuvine din beneficiul brut diminuat cu impozitul aferent este dividendul net.
Efectul reducerii impozitului pe dividend este reorientarea strategiei privind politica de investitii a unei firme si de folosire a profitului obtinut. Daca pâna acum multi actionari optau mai bine pentru a orienta profitul catre investitii, pentru ca repartizarea de dividende era dublu impozitata cu 16%, acum la 5% asupra dividendelor situatia se schimba. Unii comentatori mai cred ca reducerea impozitului pe dividende urmareste, în special, obtinerea unor efecte economice pozitive prin cresterea volumului de investitii si favorizarea dezvoltarii societatilor de tip holding, încurajarea capitalului românesc, încurajarea pastrarii în tara a capitalului românesc, încurajând totodata si restructurarea societatilor comerciale în scopul adaptarii lor la exigentele mediului economic si financiar, national si european.
In judetul Bacau, doar companiile care sunt listate la Bursa de Valori afiseaza constant dividendele pe care le acorda anual. SIF Moldova si Aerostar se numara printre acestea, dar si printre cele care acorda anual dividende. Pentru anul 2014 (ultimul an pentru care s-a stabilit valoarea dividendelor), Aerostar a acordat un dividend brut de 0,089 de lei pe actiune, iar SIF Moldova de 0,1012 lei (0,066 de lei pentru 2013, 0,24 de lei pentru 2012 si 0,22 de lei pentru 2011, dar numai 0,09 lei in 2010).
„Notiunea de dividend e legata strict de calitatea de actionar sau de asociat la o societate comerciala. Dividendul este o reflectare a unui varsamânt din profitul net al societatii catre actionari. Multa lume, probabil din cauza impozitului mai mare, nu dispunea plata dividendelor, care erau impozitate cu 16% pe lânga impozitul pe profit, tot de 16%. Sumele erau retinute ca sursa de finantare a activitatii intreprinderii. Este posibil, insa, ca multi dintre actionari sa opteze in continuare pentru dirijarea profitului ca sursa de finantare, nu pentru dividende », arata Dan Constantin Cozma – seful AJFP Bacau.
[/lock_content]
Doi bacauani, amendati dupa ce au pariat pe Internet
– cei doi pasionati de jocuri de noroc pe internet au primit sanctiuni de cate 5.000 de lei fiecare – ghinionistii au pariat bani pe doua site-uri straine nelicentiate in România
Lupte greco-romane/ Campionatul National: Sorin Tasca, omul record
Luptatorul legitimat la SCM Bacau a cucerit cea de-a 11-a medalie personala la Nationalele de Seniori
Casa de Cultura, sediu de hotel
O societate care a declarat ca obiect de activitate „restaurante” a deschis, in incinta Casei de Cultura un hostel. Autoritatile au intrat in „priza” in momentul in care situatia a fost dezvaluita in presa locala si au inceput controalele.
Oficialii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau spun ca nu au eliberat nicio autorizatie pentru un hostel in Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” din Bacau si nici nu stiau de existenta acestuia. Mai mult, la ultimul control efectuat la Casa de Cultura inspectorilor de la ISU li s-ar fi interzis accesul la etajul I, pe motiv ca spatiul este al unei firme care face lucrari acolo, dar ca dincolo de usile inchise n-ar exista activitate.
„Ultimul control efectuat la Casa de Cultura a Sindicatelor a fost in data de 10 noiembrie 2015, când a fost si sanctionata pentru lipsa autorizatiei de securitate la incendiu cu amenda de 5.001 lei. In acelasi timp au fost sanctionati cu aceeasi suma si operatorul economic care are discoteca de la subsolul cladirii, dar si cel care detine restaurantul de la parter, tot pentru ca nu obtinusera autorizatie de securitate la incendiu.
Când inspectorii au urcat la etaj, usile erau inchise si nu s-a permis accesul. S-a motivat ca acolo este un alt agent economic si se efectueaza reparatii. ISU Bacau nu a emis autorizatie de securitate la incendiu pentru un hotel in Casa de Cultura”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau. Potivit legislatiei, in momentul in care se incep lucrarile pentru realizarea unui obiectiv, administratorul trebuie sa solicite aviz de la Pompieri, iar la finalul lucrarilor se face o alta cerere pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu, care este eliberata numai daca se constata ca respectiva cladire este sigura in caz de incendiu.
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau nu au primit nicio instiintare cu privire la existenta unui hostel in Casa de Cultura si au explicat cum ajung sa controleze o unitate nou-infiintata. „Conform Ordinului 1030/2014, DSP-urile autorizeaza numai institutii sanitare publice si private, respectiv instalatii centrale de apa si productie apa, in afara de cele de apa minerala. Functionarea unitatilor de cazare se obtine pe baza declaratiei pe propria raspundere de la Registrul Comertului. Registrul Comertului trimite lunar catre institutia noastra o instiintare a tuturor declaratiilor pe propria raspundere iar Departamentul de Control in sanatate publica, in termen de 20 de zile, verifica veridicitatea celor declarate. Nu am primit nicio instiintare cu acest hotel”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la DSP Bacau.
Politistii locali au anuntat ca vor merge marti in control, pentru a vedea daca hotelul respectiv detine sau nu autorizatie de functionare de la Primarie.
„Casa de Cultura are doua surse de venit: inchirierea salii de spectacole si venituri din inchirierea spatiilor excedentare. Având in vedere concurenta mare, evenimentele s-au mutat la Teatrul de Vara sau Centrul de Afaceri, trebuia sa tin functionala cladirea. Intre Casa si societatea respectiva exista un contract, dar mai departe, cei care au inchiriat spatiul trebuie sa se supuna legislatiei in vigoare.”
Gheorghe Huluta, director Casa de Cultura
„Societatea Hamlet are autorizatie de la Agentia Nationala de Turism pentru aceasta activitate. Este vorba de un hostel. Avem amenajate in acest moment trei camere. Functionam legal, cu toate autorizatiile, mai putin cea de la ISU care este generala, pentru toata Casa de Cultura. Am prezentat autoritatilor documentele.”
Petrica Ciobanu
Societatea Hamlet Restaurant Bacau, inregistrata pe 19 septembrie 2014, are in obiectul de activitate, conform clasificarii CAEN, doar obiectul „Restaurante”.
Situatia financiara a anului 2014 (ultimul an pentru care s-au facut publice astfel de rezultate), arata venituri zero si o pierdere de 700 de lei, din cheltuielile totale efectuate intr-o perioada de numai trei luni.
Pentru anul 2015, rezultatele financiare inca nu sunt definitivate. La rubrica „Numarul de salariati ai firmei” nu apare nimic in situatia de la ANAF, tot pentru anul 2014. Cealalta societate detinuta de acelasi om de afaceri este o agentie de turism, inmatriculata tot in 2014. In anul 2014 a avut o cifra de afaceri de 1.701 lei si un profit de 1.650 de lei. Salariati 0.
Obiectul ei de activitate, conform CAEN, este „Activitati ale agentiilor turistice”. (Petru Done)
11 ani de inchisoare pentru femeia care a fortat mai multe adolescente sa se prostitueze
Curtea de Apel Bacau a mentinut condamnarile date de Tribunal celebrei proxenete „Marina” si celor doi fii ai acesteia, acuzati ca au sechestrat si exploatat sexual mai multe tinere din judetul Bacau, printre care unele minore si cu dizabilitati.
Maria Ungurianu, cunoscuta in lumea interlopa ca „Marina”, a fost condamnata la 11 ani de inchisoare, pentru constituire si aderare la un grup infractional organizat, trafic de persoane si de minori. Pentru aceleasi infractiuni, doi dintre fiii ei, Ovidiu Vasile Ungurianu si Gheorghe Andrei Ungurianu, au primit pedepse de câte 7 ani si 4 luni închisoare.
In acelasi timp, au fost confiscate de la inculpati sumele câstigate de pe urma fetelor exploatate sexual, circa 88.000 lei, si au fost admise despagubiri morale pentru victimele proxenetilor, in suma totala de 17.000 euro si 5.000 lei.
Curtea de Apel a modificat sentinta primei instante doar in ceea ce priveste daunele morale acordate victimei Ramona Andreea S. pe care le-a redus de la 7.000 euro la 20.000 lei.
Sentinta este definitiva. Marina a executat deja doi ani din pedeapsa, fiind arestata in ianuarie 2014 când mai multe tinere au facut plângeri impotriva celor trei traficanti.
Fetele, majoritatea fara scoala si din familii sarace de la tara, au povestit despre chinurile prin care au trecut in bordelul din centrul Bacaului.
Victime au cazut si tinere din oras, tintele proxenetilor fiind cu precadere elevele de la Scoala Speciala „Henri Coanda”, cu retard mintal, dar si de la Colegiul Tehnic „Letea”.
Aduse cu forta în bordelul Marinei, fetele erau obligate sa întretina relatii sexuale, iar cele care incercau sa fuga erau batute si încuiate în baie zile intregi, fara hrana, drept pedeapsa.
In general, intr-o zi, o fata avea patru-cinci clienti, iar banii platiti de acestia (100 – 200 de lei pe ora) ajungeau în buzunarele proxenetilor.
Când nu aveau clienti, victimele erau sclave in casa – faceau mâncare, curatenie, spalau vasele si hainele tuturor si curatau dupa câini.
Un episod socant apare in rechizitoriu despre o fata care a ramas însarcinata si a ajuns sa fie hartuita de proxeneti chiar si in spital, in incercarea acestora de a o duce inapoi in bordel.
Cruzimea de care au dat dovada traficantii reiese si din povestea altei tinere, gasita intr-un beci din blocul „Luxor”, unde fusese abandonata de proxeneti, fara hrana si apa.
Lidia Caruntu
„Am fost antrenata in politica, iar acum ma descurc foarte bine in afaceri”
– interviu cu Irina Florea, proprietara brandului „Fresh din mere de Itesti”
Sedinta cu scântei in Consiliul Local
Consilierii locali au aprobat, luni, in sedinta extraordinara, bugetul de venituri si cheltuieli, dar si programul de investitii pentru anul acesta. 140 milioane lei se vor duce la investitii, majoritatea banilor pentru continuarea proiectelor incepute si doar 7 milioane pentru noi initiative.
Pe lânga contractul de inchiriere pe zece ani, in valoare de 5 milioane de lei (nu stim inca suma finala), pentru reamenajarea viitorului sediu al Directiei de Impozite si Taxe Locale s-a alocat suma de 450 mii de lei, in timp ce pentru modernizarea sediului in care isi desfasoara activitatea Directia de Servicii Publice din necesarul de 7 milioane de lei, s-au alocat pentru inceput doar 500 mii lei. La adapostul de câini se mai ingroapa 150 mii lei.
La capitolul educatie sunt prevazute urmatoarele: sarpanta la CN Pedagogic – 64 mii lei, lucrari la Colegiul „Grigore Antipa” – 100 mii lei, constructie hala la CT „N.V.Karpen” – 173 mii lei, modernizarea caminului Letea – 750 mii lei, extinderea Colegiului de Arta 50 mii lei, modernizare la Liceul Sportiv 50 mii de lei.
La capitolul investitii mari: 13 milioane lei sunt prevazute pentru continuarea lucrarilor la Spitalul Municipal, 24 de milioane lei pentru lucrarile de la Insula de Agrement, bani pe care i-am fi putut lua de la Uniunea Europeana, dar nu i-am cheltuit la timp, 7 milioane lei pentru finalizarea santierului de pe strada Milcov, 1,7 milioane de lei pentru incheierea modernizarii strazii Stefan cel Mare, 2 milioane de lei pentru finalizarea proiectului de spatii verzi, 2 milioane lei pentru Sala Polivalenta, 2,4 milioane lei pentru stadion, 250 mii lei pentru lucrari la Cimitirul Sarata II, finalizarea reabilitarii imobilului de pe Milcov cu destinatia centru de cazare temporara – 585 mii lei.
Pe lista obiectivelor noi sunt: amenajare parc Narciselor (200 mii lei), parc Aviatorilor (100 mii lei), modernizare instalatie iluminat la bazin 10.000 lei, vestiare la Baza sportiva „Lucretiu Avram” 250 mii lei, constructia unei fântâni arteziene in parcul Cancicov – 200 mii lei, montarea unor elemente de siguranta la Caminul de batrâni – 850 mii lei.
Sume mici sunt alocate pentru continuarea unor lucrari de reabilitare termica a blocurilor si sume la fel de mici sunt pentru inceperea lucrarilor de consolidare la blocurile cu bulina rosie din centrul orasului.
Contrar opozitiei din Consiliul Local, in acest an, cu bani de la bugetul local se va construi un nou corp de cladire la Centrul de Afaceri, contra sumei de 2 milioane de lei, in care sa se amenajeze birouri. SCC ar urma sa creeze aici noi locuri de munca. In piete se vor face modernizari: fatada la Piata Sud si montarea unui sistem de ventilatie la zona de producatori, sistem de ventilatie la producatori si sistem de climatizare la halele de lactate si carne de la Piata Centrala, modernizarea pietei din cartierul CFR – cu finantarea cea mai mare – 100 mii lei.
La capitolul apa si canalizare: canalizare pe strada Salciei 235 mii lei, extinderea retea de apa pe Chimiei – 70 mii lei, extinderea retelei de apa pe Orizontului – 104 mii lei.
Strazi: Salciei: 500 mii lei, Prutului: 20 mii lei, Ion Creanga: 20 mii lei, Morii: 20 mii lei, Muscatelor: 249 mii lei, Prelungirea Bradului: 750 mii lei, G. Cosbuc: 20 mii lei, modernizare strada Florilor: 181 mii lei, reabilitare strada Aeroportului: 35 mii lei, constructie strada Brândusei: 58 mii lei, Poet Cârlova: 15 mii lei (sunt necesari 300 mii lei), Agudului: 5 mii lei, Ulmilor: 30 mii lei, Siretului: 500 mii lei (din cele 2 milioane necesare), Corbului: 10 mii lei (din cei 500 mii necesari), Liliacului: 8 mii lei (din cei 641 mii necesari), Gloriei: 8 mii lei (din cei 531 mii necesari), Dragos Voda: 7 mii lei (dintr-un milion necesar), B.P.Hasdeu: 5 mii lei (din 665 mii lei necesari), Fundatura BP Hasdeu: 3 mii lei (din cei 239 mii necesari).
Pe lânga aceste investitii, sunt prevazuti bani pentru amenajarea unor intersectii in sens giratoriu (Calea Moinesti cu Arcadie Septilici, Calea Romanului cu Unirii) sau montarea unor semafoare. Semafoare cu butoane se vor monta la Consiliul Judetean, la Luceafarul, la sensul giratoriu de la Auchan. S-ar parea ca autoritatile vor instala un sistem de supraveghere video si monitorizare a traficului rutier in municipiu. Suma alocata ar fi de 270 mii lei. Si, dupa ani intregi in care v-am vorbit despre pasajul subteran CFR, primaria va aloca 60 mii lei pentru reabilitarea lui.
Sedinta a fost condusa de consilierul juridic Viorica Borta, mandatata de primarul Romeo Stavarache sa fie un garant al legalitatii documentelor aprobate.
Singurul consilier din opozitie care a dorit sa depuna amendamente a fost (inca) uneperistul Dragos Stefan. Acesta a cerut concret, ca anul acesta cultele sa nu mai primeasca bani pe Legea 350 a finantarilor publice, iar suma alocata sa fie impartita astfel: un studiu de fezabilitate sau constructia unei noi crese in Serbanesti, alocarea unei sume de circa 500.000 de lei pentru organizarea Olimpiadei Nationale de Chimie in Bacau, iar ce mai ramâne din suma respectiva sa mearga la continuarea lucrarilor la Spitalul Municipal. Acesta a motivat ca in Bacau exista 5 crese si 22 de biserici. A fost singurul care si-a votat amendamentele, care, evident, din lipsa de cvorum au picat.
Viceprimarul Ababei si „porcii” din Bacau
Consilierul UNPR Elena Cosma a reclamat ieri, in sedinta, ca Bacaul arata ca o „cocina”. Aceasta a cerut cont de modul cum au fost cheltuiti banii in ultimii ani. In replica, viceprimarul Ababei i-a spus „Nu pot fi acord cu aceasta afirmatie, pentru ca daca orasul e ca o cocina, asta inseamna ca locuitorii acestuia ar fi porci si nu pot fi de acord cu asa ceva.”
Calcule si gafe, inaintea scadentei
Framântare mare in mediul politic, zilele acestea, si la vârf, si in teritoriu. Suntem in perioada in care alesii locali voteaza bugetul, adica decid ce investitii vor face in drumuri, retele, piete, ce cresteri de salarii si ce pomeni in luna mai. Caci la noi, pe plaiurile mioritice, asa procedeaza gospodarii: intâi stabilesc sumele pentru dezvoltare si functionare si abia dupa aceea se intreaba ce venituri vor realiza si din ce surse. Cât trebuie sa cheltuim? Atât.
De unde vom lua banii? Rezolvam noi! Tocmai pentru ca, in 2014 si 2015, si-a pus putine intrebari si a crezut ca lucrurile se repara din mers, pentru administratia Bacaului situatia e simpla. Simpla si grava, caci nu este loc de negociere. Grosul bugetului va fi consumat pentru a finaliza investitiile demarate pe fonduri europene, caci altfel va fi jale, va returna toti banii primiti si va baga municipiul in faliment.
Ce ramâne din buget va fi folosit pentru floricele si bancute, scrânciobe si trotuare. Adica lucruri care pot fi aratate in campania electorala: vreo trei parcuri si vreo doua strazi. Sa speram ca nu se va repeta povestea din anii trecuti, când intâi s-a asfaltat, apoi s-a spart asfaltul pentru a inlocui conductele. PNL are majoritate in Consiliul Local, deci administratia bacauana nu-si face griji, bugetul va trece. Grijile sunt la partid, unde lumea nu e preocupata de investitii, ci de alegeri: intr-un singur tur, cum au votat anul trecut in consens cu PSD sau in doua tururi? Ce va decide Ciolos?
Abia dupa ce a venit la vârful Guvernului un premier cu vederi de dreapta, liderii PNL si-au dat seama ca un primar ales dintr-un singur tur, cu 17, 18 sau 30 la suta, nu are legitimitate. Ceilalti (PSD, ALDE, UNPR etc.) sustin ca nu e corect sa te sucesti cu câteva luni inainte de alegeri. Ramâne de vazut daca Ciolos va risca sa fie invinuit ca favorizeaza PNL sau va incerca sa-si pastreze aparenta de tehnocrat. E limpede ca niciuna dintre tabere nu se agita din pricina legitimitatii sau legalitatii. Fiecare vrea sa obtina cât mai multe mandate, dar nu intotdeauna calculele de acasa se potrivesc cu cele din ziua (sau noaptea!) alegerilor. S-ar putea sa aiba surprize.
PSD, care domina zona de stânga a scenei politice, e prea ironic si prea sigur de victorie, ceea ce i-ar putea dauna. PNL s-a facut de râs plângând dupa vechea lege electorala. Nu merita. In plus s-ar putea insela cu privire la avantajul adus de aceasta deoarece sunt multe partidulete cu doctrina de dreapta care ar putea sa magnetizeze electoratul si sa promoveze in turul doi.
Nu mai trageti in politicieni!
Pentru fiecare idiotenie care se intâmpla in tara – si sunt suficiente intr-un an! – lumea da repede vina pe politicieni. Ca politicienii sunt prosti, needucati, corupti, lenesi si asa mai departe…
Asa o fi… Dar, hai sa ne uitam si la cei care fac aceste afirmatii! Hai sa vedem cum este poporul care a trimis in Parlament acesti politicieni! Hai sa ne uitam la ce stiri sunt distribuite pe retelele sociale!
Românii nu mai citesc presa, pentru ca – spun ei – sunt satui de minciuni si pozitii partizane. In schimb, pe Facebook citesc si imprastie stiri false intr-o veselie. Dupa modelul occidental, au aparut zeci de site-uri de informatii falsificate, care prezinta leacuri naturiste impotriva cancerului, teorii total nestiintifice despre Univers, evenimente din trecut care sunt prezentate ca fiind de actualitate ori inventii imposibile.
Sistemul este simplu: pe autorii acestor stiri nu-i intereseaza credibilitatea ci reactia cititorilor. Cu cât o informatie este mai putin credibila, cu atât ii creste probabilitatea de a ajunge la mai multe persoane. Cei care isi dau seama ca e falsa se vor agita sa o combata, cei care o vor lua de buna, o vor trimite mai departe, sa se bucure si altii. In ambele cazuri, cel care câstiga este proprietarul site-ului, care se trezeste cu vizitatori mai multi si, deci, cu cresterea numarului de click-uri date pe bannerele publicitare. Deci, cu incasari mai mari.
Acum sa ne intrebam cu ce e mai bun un cetatean care crede sincer ca vaccinurile sunt create cu scopul de a rari populatia decât un parlamentar care voteaza dupa ureche legea anti-fumat? Deputatul respectiv se afla in Parlament pentru ca a fost votat de cetateanul obsedat de teoria conspiratiei. Care cetatean a fost convins de alti cetateni ca e mai bun votul uninominal si a iesit in strada ca sa fie adoptat. Apoi a decis ca nu e bun uninominalul pentru ca a crescut numarul de parlamentari si au ajuns deputati niste traseisti politici sau chiar infractori. Si a iesit din nou in strada sa le ceara politicienilor pe care tot ei i-au ales sa plece.
Asadar, sa nu mai tragem in politicieni! Ei nu pot fi mai buni decât cei care i-au ales! Pe româneste, atunci când vom avea cetateni educati, implicati, informati, atunci vom avea si o alta clasa politica!
Infractiuni la volan
La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant un bărbat de 28 de ani, din comuna Ghimeş-Făget, care conducea un autoturism pe DN 12A, din comună, fără a poseda permis de conducere.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că o tânără de 18 ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, a încredinţat autoturismul în cauză spre conducere, tânărului de 28 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui vehicul spre conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere.
La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 04:15, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Răcăciuni, care conducea un autoturism pe D.N. 2 din comună, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul în cauză emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru prelevarea mostrelor biologice necesare prelevării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 04.20, patrula de siguranță publică din cadrul Sectiei 1 Politie Bacău a oprit în trafic pe strada Mărășești din localitate un autoturism care se deplasa pe o traiectorie sinuoasă, iar la vederea echipajului de poliție conducătorul vehiculului a schimbat direcția de mers.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din comuna Prăjești, despre care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău unde acesta a refuzat recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltare a mostrelor necesare stabilirii alcoolemiei.
Racaciuni: un TIR a accidentat mortal un barbat
La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii au desfășurat activtăți de cercetare cu privire la producerea unui accident rutier cu victimă.
Astfel din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că in jurul orelor 19:00, un bărbat de 45 de ani, din județul Dămbovița, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă pe D.N. 2, în afara localității Răcăciuni, pe direcția Adjud-Bacău, a surprins și accidentat o persoana de sex masculin, care se deplasa pe partea carosabilă.
In urma accidentului rutier s-a înregistrat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Jandarmii au avut un weekend plin
În perioada 29 – 31 ianuarie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au acţionat la nivelul judeţului pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, a stării de normalitate, potrivit competenţelor legale .
Cu toate activităţile preventive desfăşurate, pe parcursul celor trei zile, patrulele de jandarmi şi cele în sistem integrat au acţionat şi intervenit pe raza judeţului în situaţii de tulburare a liniştii publice prin scandaluri, determinate de consumul de alcool, folosirea de expresii jignitoare, gesturi şi fapte obscene care au atras oprobiul cetăţenilor. Alte fapte de natură contravenţională la prevederile Legii nr. 61 din 1991, Legii 171/2010, Legii 12/1990, constatate de către jandarmi au fost refuzul de legitimare, fapte de cerşetorie, pescuit fără permis, comercializare de material lemnos în alte locuri decât cele autorizate, lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor, lăsarea animalelor în libertate ori fără supraveghere.
Pentru abaterile de la normele legale, au fost aplicate un număr de 130 de sancţiuni contravenţionale, 80 reprezentând amenzi în valoare de 12.750 lei, iar 50 avertismente scrise.
De asemenea, în ziua de 30.01 a.c., echipa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, a fost solicitată de către agenţii de pază ai unui supermarket, deoarece un cetăţean a sustras produse, devenind ulterior şi violent.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului şi în urma verificărilor au constatat că B.T. de 60 de ani din municipiul Bacău, urmare a aglomeraţiei şi neatenţiei lucrătorilor comerciali, a sustras mai multe produse alimentare, ascunzându-le sub haină. După ce bărbatul trecuse de casa de marcat, în momentul când a fost oprit de agentul de pază pentru a fi verificat, respectivul a devenit violent, lovind agentul şi o altă persoană aflată în apropiere.
În urma celor constatate, bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite, iar persoanei respective i s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul susceptibil săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi loviri sau alte violenţe, dosarul cu actele de constatare şi persoana în cauză fiind predate lucrătorilor de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, pentru continuarea cercetărilor în acest caz.
Politistii au dat amenzi in valoare de 153.000 de lei
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, la sfârșit de săptămână, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au constatat 25 infracțiuni și au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 153 000 lei.
În perioada 29-31 ianuarie a.c., polițiștii structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale au acționat suplimentar, față de activitățile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
În urma acțiunilor au fost constatate 25 de infracțiuni, dintre care 19 în flagrant delict.
Au fost effectuate verificări la 83 de societăți comerciale și au fost controlate 42 de obiective asigurate cu pază.
Polițiștii au intervenit și au aplicat în total 735 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 152 915 de lei.
Astfel, au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991, 26 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 12 sancțiuni la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și 43 de sancțiuni la alte acte normative.
Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii structurilor rutiere și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au aplicat 563 de sancţiuni contravenţionale, au retras 7 certificate de înmatriculare şi au reţinut 30 de permise de onducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Barurile și discotecile din mediul rural, în atenția polițiștilor băcăuani
Polițiștii băcăuani au constatat 11 infracțiuni și au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unor acțiuni desfățurate în mediul rural, în zona barurilor și discotecilor.
Polițiști de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice și de acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat, în noaptea de 30/31 ianuarie a.c., în zona barurilor și discotecilor din mediul rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, care aduc atingere siguranței cetățenilor, ordinii și liniștii publice.
Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.
Polițiștii au verificat 58 de unități economice, au legitimat aproximativ 200 de persoane și au verificat peste 130 de autovehicule.
Au fost constatate 11 infracțiuni, din care 7 în flagrant delict și fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32 720 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3 000 de lei față de administratorul unei societăți comerciale pentru neasigurarea cu personal propriu sau specializat a ordinii şi liniştii publice.
Față de alte 17 persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice iar în două cazuri s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Un anonim a lasat fara apa mai tot nordul Bacaului
O mare parte a zonei de nord a municipiului Bacau a ramas fara alimentare cu apa potabila, azi dupa-amiaza, ca urmare a unei avarii.
Consilierul UNPR Cristi Manolache demisioneaza din Consiliul Local
Cristi Manolache, consilier local ales pe listele PER si trecut, ulterior, la UNPR, a anuntat, astazi, in plenul sedintei consiliului local, ca va demisiona din functie.
Anuntul a venit dupa o pledoarie cu privire la investitiile propuse de executivul primariei, unele dintre ele paguboase pentru bacauani, dupa cum a insinuat Manolache.
„Din 2004 decideti ce se intâmpla economic si administrativ in Bacau. Sunt profund dezamagit de cum se face administratie si drept urmare imi depun demisia”, a zis consilierul. Acesta a facut referire la putinele locuri de munca din oras, la investitii care nu sunt gata de ani de zile desi se tot bugeteaza sume pentru continuarea lor (exemplele date sunt Spitalul Municipal, Sala polivalenta, stadionul de fotbal) si a criticat faptul ca s-au pierdut fonduri europene.
In replica, viceprimarul Radu Ababei a explicat ca la spital se va putea intra in sfârsit in vizita si ICCO (firma câstigatoare a contractului initial de constructie) a predat proiectul cu restul de executat.
Locuri de munca se vor crea la Centrul de Afaceri unde se va ridica o noua hala, sala polivalenta se va face (din nou!) cu sprijinul Companiei Nationale de Investitii, iar fondurile europene nu s-au pierdut, ci s-a pierdut o parte din finantarea pe proiectele care au intrat de pe o lista de rezerva.
Cristi Manolache a fost ales pe listele Partidului Ecologist Român, formatiune din partea careia a candidat in 2012 si pentru fotoliul de primar. In octombrie 2014, acesta a trecut la UNPR.
Faceti cunostinta cu „BUCSA”!
Salvatorii băcăuani au în dotare o autospecială mai puțin obișnuită, dar care stârnește zâmbete pe chipurile celor care pășesc în curtea subunității din Onești.
Doi ani a durat până când, inedita ideea a pompierilor a prins contur prin transformarea unui Trabant într-o miniautospecială de intervenție, dotată cu toate accesoriile necesare stingerii.
Transformarea a fost una spectaculoasă, iar rezultatul unul pe măsură!
După ce au finalizat tunning-ul trăbănțelului, salvatorii i-au dat și un nume…BUCȘĂ!
[wonderplugin_gallery id=”430″]
Sursa: IGSU



























