Un dublu CD redând înregistrarea unui concert susţinut de Filarmonica ,,Mihail Jora” din Bacău în
celebra sală Gewandhaus din Leipzig, însoţeşte, ca imagine pe prima pagină şi pe suport discografic, apariţia pe piaţă a numărului pe luna octombrie a revistei ,,Amadeus”, considerată a
fi cea mai importantă publicaţie muzicală ce apare în Italia şi una dintre cele mai cunoscute din Europa.

,,Apariţia acestui dublu CD în cele peste 10.000 de exemplare ale prestigioasei reviste de muzică europeană este cea mai mare realizare a orchestrei simfonice din Bacău de la începuturi, anii 1960, şi până în prezent. Am realizat o ,,lovitură” de imagine neatinsă încă de niciun alt colectiv artistic din ţară” , a declarat, marţi, în exclusivitate pentru Agerpres Pavel Ionescu , directorul instituţiei de cultură băcăuane.

Potrivit acestuia acest dublu CD a fost înregistrat live pe 19 Oct 2014, de casa de discuri Electrecord, ,,întruna din marile săli de concerte ale lumii, Gewandhaus din Leipzig, cu ocazia turneului pe care orchestra din Bacău l-a efectuat anul trecut în Germania.

Sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan, director onorific al simfonicului băcăuan, Filarmonica din Bacău şi pianistul italian Emilio Aversano au interpretat, întro singură seară, patru lucrări simfonice, creaţii ale unor compozitori celebri Wolfgang Amadeus Mozart – Pian concert Kv 488,
Robert Schumann, Concert în La minor, Franz Schubert – FranzLiszt- Fantezia ,,Wanderer” şi Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul nr. 1 pt pian şi orchestră. Toate cele patru celebre creaţii muzicale se regăsesc înregistrate pe CD-urile prezentate de revista italiană ,, Amadeus”.

Cu prilejul turneului în Germania, efectuat la invitaţia prestigioaselor instituţii muzicale din Leipzig şi Berlin, deplasare a cărui transport a fost sponsorizat de Consiliul Judeţesan Bacău, simfonicul băcăuan a mai concertat şi în celebra Konzerthaus din Berlin, sediu al filarmoniciii
din Berlin.

,,După prezenţa în anul 2013 în sala Gasteig a Filarmonicii din Munchen, construită conform planurilor celebrului dirijor român, Sergiu Celibidache, simfonicul din Bacău a confirmă prin acele două două concerte în Germania prestigiul internaţional de care se bucură în ultimii ani în urma evoluţiei celor nouă formaţii de cameră ori ale filarmonicii noastre pe scene concertistice din Europa şi China, iar anul acestea şi la Festivaul internaţional ,, George Enescu ” unde am evoluat
pentru prima dată, în compania unor mari ansambluri simfonice din lume”, a subliniat pentru Agerpres, directorul Pavel Ionescu.

El a dezvăluit ,,secretele” performanţelor muzicale obţinute în ultimii trei ani, în ţară şi peste hotare de Filarmonica ,,Mihail Jora” : ,, o pondere de peste 70 la sută a unor valoroşi tinerilor instrumentişti, absolvenţi ai unor Conservatoare din ţară şi străinătate în componenţa
celor nouă colective artistice” , dar şi ,,achiziţionarea, cu sprijinul Consiliului Judeţean, de instrumente noi în valoare de aproape un milion de lei sunt.

,Schimbarea generaţiilor s-a făcut treptat în ultimii 6 – 7 ani, posturile de instrumentişti disponibile fiind încredinţate absolvenţilor cu medii mari din institutele de învăţământ superior muzical din ţară, dar şi de peste hotare. Dacă legea ne-ar fi permis angajarea fără restricţii, dar în limita statului de funcţii existent, şi nu ar fi fost blocate posturi , probabil că în acest moment ponderea tinerilor ar fi fost undeva la 80 la sută”, a spus Ionescu.

Consiliul Judeţean Bacău, sub egida cărei îşi desfăşoară activitatea filarmonica, a contribuit, în ultimii cinci ani, cu suma de 496.000 de lei la achiziţionarea de instrumente noi, în special de suflat, foarte scumpe, ”fapt ce se poate remarca în calitatea şi acurateţea interpretării, implicit în aprecierile înregistrate atât în concertele susţinute în sala Ateneu din Bacău, dar şi în prezenţele din ce în ce mai multe în faţa melomanilor ca răspuns la, din ce în ce mai numeroasele invitaţii, primite din ţară şi de peste hotare de Filarmonică”, a precizat pentru AGERPRES dirijorul Ovidiu Bălan, directorul onorific al instituţiei culturale.

Filarmonica se mai mândreşte cu o performanţă deosebit obţinută anul trecut în premieră şi reconfirmată în acest an, participarea la Festivalul Internaţional ,,George Enescu”, dar şi prin continuarea organizării Festivalului ,,Enescu -Orfeul Moldav”, eveniment, ajuns la ediţia XXIX-a, ce include, unic în România, şi concerte în aer liber la Aşezământul de cultură de la Tescani, locul unde compozitorul român a creat opera ”Oedip”.

”Pe parcursul acestui an am susţinut 119 concerte pe scene din România, Italia, China, Franţa şi Polonia. Nu ştiu să mai existe în ţară vreun asemenea colectiv artistic care să aibă programat, în medie, cam un concert la două zile. Chiar şi pe noi ne-a uimit atunci când am făcut adunarea. Pe lângă spectacolele oferite la sediu suntem solicitaţi la diverse manifestări în ţară şi peste hotare, unde vom fi în continuare reprezentanţi fie de orchestra simfonică, fie de formaţiile de cameră,
cvartete, cvintete, octet, ori instrumente de suflat”, a mai spus Pavel Ionescu.

Următoarea apariţie publică a Filarmonicii ,, Mihail Jora” se va produce sâmbătă ăe scena Sălii de concerte ,,Ateneu” din Bacău când va susţine în faţa melomanilor prezentarea operei în concert ,,Madama Butterfly” de G.Puccini, premieră în muncipiu pentru un asemenea gen de spectacol. AGERPRES

Scriitorii trimit manuscrise catre edituri. Daca propunerile sunt pentru editurile din România prezentului, reactiile sunt diverse. Câtiva, consacratii despre care se crede ca ar putea innobila editura, dar si cei cu scârt politic, sunt acceptati imediat. Cei mai multi însa, primesc, desi unora nici nu li se citesc manuscrisele, raspunsuri politicoase: ,,Planul editorial pentru acest an este foarte aglomerat”, ,,Ne pare rau, dar propunerea dumneavoastra editoriala nu corespunde profilului editurii noastre”, ,,Bugetul nu ne permite sa mai angajam si alte aparitii editoriale in aceasta perioada” etc. Cam aceeasi poveste este reeditata atunci când manuscrisul este trimis catre critici literari sau scriitori consacrati, care, asediati de asemenea solicitari, de regula, nu raspund sau nu-si asuma riscurile unor judecati de valoare. Nimic nou, desigur. Fenomenul nu este unul specific românesc, dar la noi accentele sunt uneori grotesti, mai ales de când au aparut scriitorii ,,politici” sau cei in zeghe… Daca-l ascultam pe Umberto Eco, editurile se dau in vânt dupa cartile tip „best-seller” (cu vânzare mare, dar fara a spune ceva despre valoare), „best sold” (care continua sa se vânda de secole), „best-selling” (succes zgomotos imediat, dar nu pe termen mediu / lung), ,,best to sell” (carte confectionata in mod special pentru vânzare, nu pentru valoare). Editurile noastre vâneaza mai ales genurile „best sold” sau „best to sell”, evitând creatiile noi de tipul Cartii Ziggurat, care ar putea fi citite pe mai multe paliere. Elias Canetti, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatura, marturiseste (vezi „O scrisoare de la Thomas Mann”, in volumul „Jocul privirilor”, Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 179-183) o experienta interesanta. O experienta la alt nivel, desigur, decât cele mioritice invocate. I-a trimis lui Thomas Mann, in octombrie 1931, manuscrisul romanului „Orbirea”, insotindu-l de o ,,scrisoare amanuntita, scrisa de mâna, in limba minutios cântarita”. „Mai mândru, zice el, nici ca as fi putut scrie, nu exista in ea niciun cuvânt de magulire…” Pachetul cu manuscrisul i-a fost insa returnat necitit. Thomas Mann se scuza, ,,pentru slabiciunea fortelor” sale. Dupa incercarii repetate pe la varii edituri, romanul a aparut, in 1935. I-a trimis romanul lui Thomas Mann, intrucât rana pe care i-a produs-o ramasese deschisa. Thomas Mann i-a inchis rana, raspunzându-i printr-o scrisoare laudativa, lunga. Fireste, au aparut si alte semnale de acest gen in lumea criticii, dar pe Elias Canetti il interesa mai ales cicatrizarea ranii sale. Atunci când Robert Musil, pe care Canetti il admira, l-a felicitat pentru roman, multumindu-i, Canetti a avut imprudenta de a adauga: ,,Ei, inchipuiti-va ca am primit o scrisoare lunga de la Thomas Mann”. Musil s-a intunecat, i-a intins mâna si a plecat brusc. „Prin acest gest, spune Canetti, isi luase ramas bun de la mine”. Musil nu i-a putut ierta ca-l pusese in balanta cu Thomas Mann, o balanta pe care Canetti o inclinase vizibil in favoarea gestului asteptat al autorului ,,Muntelui vrajit”. Continua Canetti: ,,Pedeapsa lui m-a durut foarte mult. N-am putut depasi niciodata faptul ca m-a parasit atunci, in acea clipa de fericire suprema pentru mine (…) Credea, probabil, ca-l situam pe Thomas Mann deasupra lui. Asta nu voia s-o admita…” Orgolii, orgolii, orgolii… La noi, orgoliile sunt acompaniate de spiritul de gasca literara, cel atât de evident nu doar prin atitudinea unor reviste literare, a unor edituri, ci si prin modul in care, de multe ori, sunt acordate premiile literare. Intr-o zi vom vorbi si despre premiile literare…

S-a constatat ca lunile cu cea mai mare densitate a evenimentelor culturale sunt mai si octombrie, cu preponderenta cea de-a doua. In patru zile consecutive au încaput tot atâtea actiuni si de fiecare data în centrul atentiei a fost si limba româna. Ziua I (Iasi). In Sala Cavalerilor din Casa „Beldiman“, Liga Culturala Româna a tinut conferinta de toamna, a carei arie a fost eminamente spirituala. I-am ascultat pe C. Gh. Marinescu, Mihai Cimpoi, Gh. Bobâna, C. Frosin, Areta Mosu, P. Comsa, Ilie Zanfir s.a. si cu un interes aparte pe universitarul de la Chisinau Petre Butuc, cu tema „Aspecte ale functionarii limbii române oficiale în Republica Moldova“. Din „Revista româna“, difuzata cu acest prilej, am notat un intertitlu despre dificultatea folosirii adjectivului pronominal de întarire: „însasi istoria culturii > istoria culturii însEsi > istoria recenta a însEsi culturii nationale > istoria recenta a culturii nationale însEsi“ (Viorel Hodis, Cluj-Napoca). Ziua a II-a (Vaslui). La Centrul de Afaceri, a II-a editie a manifestarii „Omagiu cartii vasluiene“. De data aceasta atât revista lansata – „Meridianul cultural românesc“, nr. 3 -, cât si interventiile participantilor au mers declarat catre apararea fiintei nationale, reprezentata prin grai: „Globalizarea diminueaza modalitatile culturale de comunicare“ („Crima culturala în forma continuata împotriva limbii române“, de D.V. Marin, p. 5); „Mai nou, de când cu globalizarea, rasar teorii noi despre limba pe care o vom vorbi cu totii într-un viitor previzibil“ (Gabriela Calutiu- Sonnenberg, p. 27); „Discriminarea este un cuvânt care jigneste buna-cuviinta, buna-credinta si personalitatea oricui“ (Al. Ionescu, p. 37); „Una dintre relele deprinderi cu care ne-am pricopsit dupa 1990 este goana dupa cuvintele noi“ (subsemnatul, p. 26). Cu atentie i-am urmarit pe vorbitori si am notat: „Daca exista o crima culturala împotriva limbii române si nu luam atitudine, suntem coautori“ (P. Isachi); „E în pericol fiinta nationala prin scaderea interesului pentru cuvântul facut public“ (Viorel Savin); „Cartea nu va disparea, pentru ca este imprimata în gena noastra“ (Simion Bogdanescu); „Nu toti ziaristii înteleg ca fiecare termen are proprietatea lui. Sa fim seriosi în tot ce facem!“ (Al. Ionescu); „Toate bibliotecile din lume ar trebui sa se numeasca Eminescu“ (Aura Dan, poeta); „Limba româna e amenintata cu disparitia, chiar daca e vorbita si-n Australia“ (D. V. Marin); „Nu cumva tratam prea usor normele gramaticale?“ (Gelu-Voicu Bichinet); „Azi nu mai e la moda o anumita limba, ci cunoasterea“ (Gruia Novac). Erata la o interventie: „a II-a, nu *a-II-a, pentru ca primul a este articol posesiv-genitival, iar al doilea, articol hotarât“. Da, dar ultimul a este particula deictica sau adverbiala (ca si -a din al treilea), nu articol. Ziua a III-a (Bacau). La Adunarea generala a Asociatiei Învatatorilor, s-a vorbit si despre destinul limbii române, judecat dupa prezenta (mai bine zis, absenta) acesteia în noua programa pentru clasa a IV-a. Ziua a IV-a (Bacau). Colegiul „Mihai Eminescu“ a gazduit o întâlnire cu câtiva dintre participantii la actiunea de la Vaslui (ziua a II-a). În fata elevilor au defilat idei, metafore, dar si neologisme dintr-un catren, pe care profesorii au avut grija sa le explice la vremea lor: persuasiv, cognitiv, exhaustiv. Ar fi de preferat sa nu asteptam ultima luna a primaverii pentru a… mai initia astfel de întâmplari folositoare limbii române.
Ioan Danila

Un articol de acum ceva timp, semnat de Nicolae Manolescu, a stârnit un val de indignare si o multime de replici acide pe net. El se intitula „Unde sunt femeile de altadata ?” Declarându-se de moda veche, si precizând ca, oricum, la vârsta domniei sale nu se mai poate schimba, distinsul critic literar deplângea schimbarile survenite în comportamentul femeilor din timpurile noastre, efect al unei emancipari pe care nu o priveste cu ochi buni. În opinia sa, feminitatea s-ar defini prin: tandrete, delicatete, spirit de finete, gust, devotament, frumusete si farmec. Zabovind asupra calitatilor însirate, as putea sa spun ca le-am întâlnit, din fericire, si la unii barbati. Da, sunt barbati tandri, care au o educatie aleasa, spirit de finete, gust, care pot da dovada de devotament când situatia o cere. Care au o delicatete a inimii, sensibilitate, compasiune. Sunt si o multime de barbati frumosi, desi aici eu sunt old fashion si nu pun pret pe frumusetea fizica a domnilor, amintindu-mi, amuzata, un dicton foarte cunoscut: „barbatul trebuie sa fie putin mai frumos decât dracul”. Chiar am avut o oarecare slabiciune pentru genul „frumosul urât”, întruchipat, pe ecrane, de Jean-Paul Belmondo. Dar cât sarm, greu de egalat, are acest barbat! Asadar, cam toate calitatile de mai sus, inclusiv farmecul, sunt general umane, nu tin de un anumit gen. Asa dupa cum, atunci când viata le obliga (si asta se întâmpla destul de des, din pacate) femeile pot sa se arate „barbate”. De aceea, nu as condamna în niciun fel femeile bataioase, luptatoare, nefiind însa de accord cu reactiile de mahala, cu urcatul „poalelor în cap”. Dar, sa fiu iertata daca supar pe cineva, eu am vazut, vad mereu, de fapt, destui barbati care au un comportament mahalagesc. Pe când, situatia în care pot sa admir calmul, stapânirea de sine, barbatia, curajul, responsabilitatea unui barbat este ceva rarisim. Si în acest sens am fost cu totul de acord cu o replica inteligenta data articolului citat, parafrazându-i titlul astfel: „Unde sunt barbatii de altadata?” În articolul ei din „Dilema veche”, Stela Giurgeanu scrie câteva lucruri despre „cealalta parte”, punctând ironic câteva aspecte. Ea se întreaba daca nu cumva barbatii au îmbratisat, din comoditate, o anumita inversare de roluri, care presupune „demasculinizarea” lor. Si ca nu feminismul ar fi de vina pentru asta. Ci o anumita noua mentalitate care e destul de raspândita acum printre cei care odinioara reprezentau „sexul tare”. Barbatul de azi, afirma autoarea articolului, „face nazuri, vrea sa fie curtat, are pretentii, bate isteric din picior, în loc sa aiba initiativa, daca este nevrotic si a devenit, pe scurt, o caprioara de care trebuie sa te apropii cu grija, pentru ca altfel se sperie”. Si uite-asa, femeile agresive de azi au ajuns sa fie pradatoare ale masculinitatii sale. Pare comic, dar este adevarat. Femeile nu au încotro, în multe cazuri, si trebuie sa-si asume roluri care nu le fac nicio placere. În ceea ce ma priveste, nefiind încântata defel de discutiile în contradictoriu (sunt o fire pacifista), nici de cele umorale, displacându-mi profund afisarea ostentativa a sexismului, am o pozitie foarte clara: nu-mi plac nici femeile masculinizate, nici barbatii efeminati.