duminică, 11 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3241

Amenzi de peste jumatate de milion de lei

    În ultima săptămână polițiștii băcăuani au constatat peste 100 de infracțiuni și au aplicat peste 1900 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 550 000 de lei.

    În perioada 7-13 decembrie a.c., polițiștiii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au continuat acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea siguranței publice și protejarea cetățenilor față de activitățile comerciale ilicite.

    Astfel, polițiștii au constatat 109 infracțiuni, dintre care 44 de natură judiciară, 8 de evziune fiscală, 3 vizând încălcări ale Codului Silvic, 29 la regimul rutier.

    În cadrul activităților desfășurate polițiștii au intervenit și au aplicat 1944 de sancțiuni contravenționale, dintre care, dintre care 170 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 99 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 28 conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

    De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic polițiștii au luat 1 525 măsuri de sancționare contravențională, din care 494 pentru depășirea limitei legale de viteză, iar 12 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice ( cu o îmbibație mai mica decât cea de la care fapta este considerate infracțiune).

    Totodată, au fost reținute 77 de permise de conducere, dintre care 21 pentru consum de alcool și 11 pentru viteză, fiind retrase 40 de certificate de înmatriculare.

    Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 579 805 de lei, iar a bunurilor confiscate este de 51 700 de lei.

    În baza planului de acțiune “Sărbători de Iarnă în Siguranță”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, Poliția Română acționează, la nivel național, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor prin verificarea legalității activităților comerciale desfășurate cu produse specific sărbătorilor de iarnă.

    ”Crăciun luminat, Crăciun la Palat”

    Palatul Copiilor Bacău vă invită marți, 15 decembrie 2015, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, de la ora 16.00, să vă bucurați de atmosfera Sărbătorilor de iarnă la cea de-a IV-a ediție a spectacolului de colinde, datini și obiceiuri ”Crăciun luminat, Crăciun la Palat”.

    Vor urca pe scenă pentru a vă încânta cu talentul lor artistic Grupul Vocal Folcloric ”Stejărelul”, condus de profesorul Mihai Bârjoveanu, coordonator al Cercului de muzică populară, copii de la Cercurile de muzică ușoară, conduse de profesorii Claudiu Filip și Emil Iftime, tinerii actori de la Cercul de Teatru, coordonat de prof. Adrian Radu Vasiliu, și elevii de la Cercul de Dans modern, îndrumați de prof. Radu Petrică.

    „Invitatul nostru la eveniment, Ansamblul Folcloric „Ciucurelul”, coordonat de prof. Pricopie Mitică, ne va bucura cu prezentarea unor obiceiuri românești de iarnă” – se arata intr-un cominicat primit la redactie.

    Intrarea este LIBERĂ.

    Marian Coman prezintă cititorilor din Bacău romanul “Haiganu. Fluviul Șoaptelor”

    • evenimentul va avea loc marți, 15 decembrie, de la ora 18.00, în Librăria Glissando

    După lansarea de la Târgul de Carte Gaudeamus, scriitorul Marian Coman vine marți, 15 decembrie, la Bacău pentru a-și prezenta romanul intitulat ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, în cadrul unui turneu de promovare prin 22 de orașe din România. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, în Librăria Glissando. Intrarea este liberă.

    Noua carte a lui Marian Coman apare la exact 10 ani de la debutul editorial cu ”Nopți albe, zile negre” (Tritonic, 2005) și este primul volum publicat de HAC!BD, editura care a impus pe piața românească benzile desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) și TFB (Tinerețe fără bătrânețe). De altfel, acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.

    Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase, romanul fiind prima parte dintr-o serie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.
    ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” te va duce pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești.

    “Fluviul Șoaptelor vă va purta alături de copii și zei, de vrăjitori și animale fantastice, de monștri morali și monștri fizici, într-o lume ficțională în care Marian Coman lucrează cu ceea ce știți din alte povești pentru a construi una nouă, surprinzătoare”, apreciază criticul Cătălin Badea – Gheracostea, pe coperta romanului.

    Lumea din povestea lui Haiganu adăpostește Ordisia, marele Imperiu al Brâului de Piatră, dar și stepe pustii străbătute doar de nomazii ce-și călăresc semețele antilope de fistic ori orașe-cetate și regate conduse după datina vechilor regi. La Kaga-Krata, Ziraxes ascunde planuri necurate, în vreme ce, aproape de Giradrigas, căpcăunul Dekibalos în fruntea Armatei Orfanilor visează să stăpânească lumea. Plecat de la marele templu din Korganon, un profet vestește că un zeu umblă prin lume, în carne și oase, iar Zourazi, copilul, e pe cale să-l întâlnească. Ce se ascunde în spatele profeției și cine trage cu adevărat de ițele lumii, câtă putere se poate aduna în sângele unui pui de vrăjitor și cum de poate fi pedepsit un zeu ce poate privi până la capătul timpului, iată câteva din întrebările la care cititorii vor căuta răspunsuri pe măsură ce vor păși în lumea lui Haiganu.

    ”Cu Fluviul Șoaptelor, Marian Coman trece de la tradiție la modernitate, transformă basmul în fantasy și prin asta se situează pe harta mondială a literaturii de gen. Partea cu adevărat bună e că Marian Coman este un scriitor foarte talentat și ne reprezintă la cel mai înalt nivel”, crede scriitorul Michael Haulică.

    Eleva Miruna Belciu, argint la Olimpiada Internationala pentru Juniori

      Lotul României la premiere. Miruna Belciu, a doua din dreapta / foto: www.edu.ro

      Asa cum am scris si in editia speciala Desteptarea 7500 , din 17 noiembrie a.c., avem o olimpica internationala. Numele ei este Miruna Ioana Belciu, acum eleva in clasa a IX-a B la Colegiul National “Gh.Vranceanu” Bacau. De curând (sâmbata, pe 12 decembrie), Miruna a revenit in tara cu medalia de argint de la Olimpiada Internationala pentru Juniori.

      Tânara bacauanca a facut parte din lotul României la aceasta competitie, alaturi de alti 5 elevi. In total, s-au obtinut cinci medalii de argint si una de bronz la cea de a XII-a editie a acestui concurs, desfasurat in perioada 2 – 11 decembrie, in Coreea de Sud (Daegu). „Medaliile de argint au fost cucerite de Miruna Ioana Belciu (clasa a IX-a / Colegiul National «Gheorghe Vranceanu» Bacau), Alexandra Irina Edu (clasa a X-a / Colegiul National «Sfântul Sava» Bucuresti), Madalina Elena Stanasel (clasa a IX-a / Colegiul National «Fratii Buzesti» Craiova), Stefan Razvan Balauca (clasa a X-a / Colegiul National «Mihai Eminescu» Botosani) si Hakan Calila (clasa a X-a / Colegiul National «Mircea cel Batrân» Constanta). Ultimii doi au fost laureati cu argint si la editia precedenta a acestei olimpiade.

      Medalia de bronz la aceasta competitie i-a revenit lui Radu George Romanescu, elev in clasa a X-a la Colegiul National «Fratii Buzesti» Craiova. Ministerul Educatiei felicita componentii lotului olimpic pentru reusita lor, apreciind eforturile personale deosebite depuse pentru obtinerea acestor performante”, a anuntat si Ministerul Educatiei, printr-un comunicat de presa. Fosta eleva a Scolii „Stefan Luchian” Moinesti, institutia de invatamânt unde s-a format, Miruna Ioana Belciu s-a calificat in lotul restrâns al României la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru Juniori, urmare a rezultatelor obtinute in perioada gimnaziului, in urma olimpiadei nationale a acestei competitii, care a avut loc in luna august.

      Ea a concurat cu elevi din clase mult mai mari, ceea ce este o adevarata performanta. La premierea din Coreea de Sud, echipa României s-a imbracat in costume populare. Olimpiada Internationala de Stiinte pentru Juniori este un concurs de tip integrativ, în care problemele acopera subiecte din trei discipline: chimie, fizica si biologie. Concurentii sustin trei probe (doua probe teoretice individuale si una practica – experiment, pe echipe, formate din 3 elevi). La editia din acest an au participat 249 de elevi din 46 de tari.

      Fotbal / Si arbitrii stiu sa dea cu picioru-n minge!

      Ce fac arbitrii bacauani la final de sezon? Inainte de toate, demonstreaza ca stiu, la rândul lor, sa joace fotbal. Si inca bine! Apoi, la un pahar cu vin, isi deapana amintirile de peste an. Fara sa fie prinsi in ofsaid sau sa vada cartonasul rosu!

      Sâmbata, Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau a organizat intâlnirea de final de an a arbitrilor din subordine. Dupa un „triunghiular” desfasurat pe sinteticul de la Baza Sportiva Aerostar si câstigat de selectionata arbitrilor din Bacau in detrimentul celor din Onesti si Moinesti, toti „fluierasii” au fost invitati la un local din oras, unde voia buna a fost la ea acasa.

      Invitati de onoare au fost decanii de vârsta ai fotbalului bacauan, Corneliu Costinescu si Nicolae Vatafu, care au opinat ca astfel reuniuni ar trebui organizate mai des. „Vom incerca sa permanentizam acest gen de actiuni. Oricum, intâlnirea de final de an va deveni nelipsita”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava, care si-a mainfestat satisfactia referitoare la prezenta neobisnuit de mare:

      „Este o bucurie sa vad ca majoritatea au raspuns prezent la invitatia noastra”. Cu prilejul intâlnirii desfasurate sâmbata, Comisia Judeteana de Arbitri din cadrul AJF prezidata de Costel Manase i-a premiat pe laureatii anului 2015. Cel mai bun arbitru a fost desemnat Marian Hanga, brigada laureatilor fiind completata cu asistentii Florin Dascalu si Ionut Ailoaie.

      Totodata, forul condus de Cristi Sava a oferit premii speciale celor doi arbitri bacauani promovati in 2015, Alexandra Apostu (ajunsa pe lista FIFA) si Bogdan Duta (trecut in corpul divizionarilor B), dar si presedintelui Comisiei de Disciplina, Ion Chelariu. Inceputa, asa cum aminteam, cu un „triungiular” de fotbal, intâlnirea de final de an s-a incheiat cu o hora in toata regula, ceea ce ne arata ca arbitrii bacauani stau bine atât cu buna dispozitie, cât si cu rezistenta fizica.

      Deschidem balul la Paris!

      La Euro 2016, România va juca intr-o grupa cu Franta, Elvetia si Albania

      Si a fost cu noroc! Tragerea la sorti desfsurata sâmbata seara, la Paris, a plasat România intr-una din cele mai accesibile grupe de la Campionatul European ce va avea loc vara anului viitor, in Franta. „Tricolorii” vor evolua in grupa A, alaturi de tara gazda, Franta, Elvetia si Albania. Cum in faza urmatoare a competitiei se califica ocupantele primelor doua locuri din fiecare grupa plus patru cele mai bune echipe pozitionate pe locul trei, este clar ca trupa lui Anghel Iordanescu are sanse mari la o calificare in „optimi”.

      Renumit pentru declaratiile sale ponderate (eufemism), selectionerul a declarat ca „visez la o calificare in faza urmatoare”. Mai transant s-a dovedit capitan ul Razvan Rat: „Sa nu se inteleaga ca vom avea parte de adversare usoare, insa este evident ca putem trece de aceasta grupa”. Cu o experienta de zece ani la diferite echipe din Franta (Nantes, Libourne, Angers, Tours si Bastia), atacantul Claudiu Keseru si-a manifestat satisfactia pentru faptul ca România va intâlni tara gazda, in primul meci al competitiei, programat la Paris: „Franta mi-am dorit, Franta am primit. Ne putem califica”. Ca si in meciul-uvertura al competitiei, contra „cocosilor” Pogba si Valbuena, România va sustine al doilea joc, cel cu Elvetia, tot la Paris, pentru ca ultima intâlnire din grupa, cu Albania, sa se joace la Lyon.

      Cea de-a 15-a editie a Campionatului European se va derula in perioada 10 iunie-10 iulie in urmatoarele noua orase: Lens, Lille, Marseille, Lyon, Nisa, Saint-Etienne, Toulouse, Bordeaux si Paris.
      Iata componenta grupelor:

      Grupa A: Franta, România, Albania, Elvetia.
      Grupa B: Anglia, Rusia, Tara Galilor, Slovacia.
      Grupa C: Germania, Ucraina, Polonia, Irlanda de Nord.
      Grupa D: Spania, Cehia, Turcia, Croatia.
      Grupa E: Belgia, Italia, Irlanda, Suedia.
      Grupa F: Portugalia, Islanda, Austria, Ungaria.
      Dan Sion

      Handbal masculin/ Divizia A: Victorie pentru locul 3

      Handbalistii de la CSSM Bacau au incheiat 2015 cu o victorie cât se poate de clara. Joi, in prologul ultimei etape a turului Diviziei A, echipa antrenata de Bogdan Voica s-a impus cu 30-15 (14-6) contra celor de la HC Buzau.

      Chiar si in conditiile unor absente (Juverdianu si Câmpan fiind accidentati, iar juniorii, convocati la lotul national), bacauanii nu au avut probleme in fata unei echipe care a coechetat vreme indepungata cu podiumul. Prin aceasta victorie, CSSM Bacau isi asigura locul 3, la cinci puncte in spatele liderei HC Dobrogea Sud Constanta (35-25 cu CSM Bucuresti II) si la trei in urma echipei de pe locul doi, CSU Suceava, invingatoare, la rândul sau, cu 37-19 impotriva lui Poli Unistil Iasi. Trebuie mentionat, insa, ca CSSM Bacau are un meci in minus: cel cu CSU Târgoviste.

      Formatia dâmboviteana, protagonista unui tragic accident de circulatie, a acumulat patru restante si nu este clar daca va continua sau nu campionatul. In orice situatie, restanta dintre CSU Târgoviste si CSSM Bacau nu se va disputa in 2015. Bacauanii isi vor continua pregatirile pâna joi, 17 decembrie, urmând sa intre, apoi, intr-o vacanta care se va sfârsi pe 4 ianuarie. Campionatul se va relua pe data de 7 februarie, in prima etapa a returului, CSSM Bacau urmând sa primeasca vizita bucurestenilor de la CSM II.

      Contra Buzaului, CSSM Bacau a evoluat in urmatoarea componenta: Tamas, Bobeica, Freiwald- Buinenko (7 goluri), Moisa (6), Dumitriu (5), Rata (4), Gal (3), Lita (2), Ciubotariu (2), Popia (1), Cotinghiu si Uruianu.

      Seara de degustare de vin dedicata bacauancelor

      De o surpriza extrem de placuta s-au bucurat bacauancele care, vineri seara, s-au aflat printre invitatele magazinului specializat de vinuri CoRaBo, din Bacau, situat pe strada Mioritei nr 38 (la blocurile turn din vecinatatea OMV, fosta Ciao). Astfel, participantele au avut parte de o degustare selecta de vinuri in cadrul primei editie a „Serii Doamnelor si Domnisoarelor”.

      „Noul magazin CoRaBo este partener traditional «Cramele Recas», fiind prezent in Bacau inca din 2011, dar si Roman si Iasi. Am hotarât sa facem, din doua in doua saptamâni, câte o seara tematica. De data aceasta, a fost o seara rezervata doamnelor si domnisoarelor, având la degustare trei soiuri de vin, doua rosii si unul roze, dintre care unul international, si doua autohtone, acestea din urma fiind maiestrite tot de femei”, a declarat Radu Damian, manager de proiect.

      Asadar, pretioasele invitate au degustat indelung din acesta metafora – vinul, care, sub atenta indrumare a gazdelor, au asociat bahica bautura cu alimentele potrivite fiecarui soi, plecând de la brânzeturi maturate, trecând la carnuri afumate si desavârsind cu nelipsitele si dintotdeauna apreciatele deserturi.

      Editia a doua va fi programata la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor, ocazie din care nu vor lipsi calatoriile imaginare prin podgoriile mici si mari din toata tara. „O sa facem degustari si prezentare si pentru vinurile de import, mai rare pe piata, aduse in special de marile supermarketuri, dar despre care nimeni nu-i explica bacauanului de ce trebuie sa plateasca o anumita suma pentru anumit vin.

      In orice caz, suntem singurul magazin specializat cu autoservire, in care clientul vine, observa, luând sticla de vin in mâna, degusta, si apoi cumpara”, a precizat Corina Obrisca, proprietara afacerii. Reteaua CoRaBo, care include, deocamdata, 7 unitati, are in portofoliu peste 200 de marci de vinuri autohtone si internationale, la care se adauga alte zeci de bauturi distilate din vin.

      Bacauanii de pe strada Panselelor redescopera apa calda

        – dupa jumatate de an, apa calda curge din nou la robinetii consumatorilor Thermoenergy, de pe strada Panselelor

        Bacauanii care locuiesc pe strada Panselelor spun ca din luna iunie si pâna in prezent nu au mai avut apa calda la robinet. In vara, au inceput lucrarile de modernizare a retelei termice si tot de atunci apa calda nu a mai fost in parametri, desi furnizarea s-a facut pe vechea retea, in paralel cu proiectul de inlocuire a conductelor. Când si când, la robinet curgea apa calie si pentru ca nu era consum, la robinetul de apa calda curgea mai mult apa rece. O data cu modernizarea retelei, au fost refacute si sistemele de recirculare, iar zilele acestea se lucreaza la conectarea noii retele cu instalatiile aflate la subsolul blocurilor. Reprezentantii Thermoenergy spun ca jumatate dintre abonati primesc deja apa calda la aceasta data. In ceea ce priveste furnizarea caldurii catre consumatorii racordati la PT 11, agentul termic se furnizeaza in parametri. (Ramona Ionescu)

        “Jumatate din consumatorii de pe strada Panselelor, deserviti de punctul termic (PT) 11 primesc deja apa calda. Cu alte cuvinte, din aproximativ 800 de apartamente, 400 au fost legate la noua retea de distributie. Practic, reteaua este terminata, iar muncitorii lucreaza la refacerea legaturilor in instalatii. O posibila explicatie pentru lipsa apei calde in tot acest timp ar fi aceea ca angajatii firmei care a executat noile lucrari, au smuls pe alocuri conductele de recirculare”, a declara Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacau.

        “A fost groaznic fara apa calda in toata aceasta perioada! Am copii, iar igiena personala este prioritara. Mai bine de sase luni, i-am spalat si ne-am spalat la rude sau la prieteni. Este inadmisibil sa fim lasati de izbeliste atâtea luni! Nimeni n-a avut un control asupra muncitorilor care au lucrat printre blocuri! Au lasat dezastru in urma lor si nu le-a pasat nicio clipa de faptul ca nu avem apa calda sau caldura! Tot timpul ne-au vorbit urât si ne-au repezit!”, spune o locatara.

        Armata a contractat reparatii pentru trei tipuri de aeronave la Aerostar

        Compania Aerostar, din Bacau, a preluat de la Ministerul Apararii Nationale (MApN) – conform site-ului Profit.ro – un contract în valoare de 3,18 milioane de euro pentru a repara si a întretine avioanele militare MiG-21L, IAR-99, IAK-52 si IAR 330 din dotarea Armatei.

        Conform sursei citate, ministerul a precizat ca Aerostar este „singurul operator economic care poate asigura suport logistic integrat pentru aeronavele militare de tip MIG-21L, IAR-99, IAK 52 si IAR 330”.

        Vineri, 11 decembrie, MApN a comunicat ca propunerea de buget pentru aparare în 2016 este de 11,23 de miliarde de lei (1,50% din PIB-ul utilizat ca baza de calcul pentru bugetul anului 2016 ), la care se adauga credite de angajament de aproape 1,6 miliarde de lei, prin utilizarea carora cheltuielile pe anul viitor pot ajunge la 1,70 % din PIB. Bugetul propus pentru 2016 va permite, astfel, si reparatii capitale la unele aeronave, prin alocarea de fonduri pentru mentenanta acestor echipamente, respectiv pentru piese de schimb si lucrari de reparatii.
         

        Aproape 60 de morti pe soselele din judet

          Bilantul evenimentelor din trafic este unul trist si pentru anul care se apropie de final. In perioada ianuarie – noiembrie 2015, în judetul Bacau s-au înregistrat 1.220 de accidente de circulatie, iar 254 dintre ele au fost grave.

          Alte 432 au fost usoare iar 535 s-au inregistrat ca tamponari. Din pacate, in urma accidentelor grave, 58 de persoane si-au pierdut viata, 249 au fost ranite grav iar peste 600 au scapat doar cu mici leziuni. Politistii au stabilit si principalele cauze care au dus la producerea acestor evenimente iar pe primul loc a ramas indisciplina pietonala (53 accidente), urmata de viteza excesiva sau neadaptata conditiilor de trafic si drum (33 accd.), neacordarea prioritatii de trecere pietonilor sau vehiculelor (31) dar in mod negativ s-au remarcat si biciclistii (30).

          Cele mai multe accidente grave s-au petrecut în zilele de sâmbata, duminica si joi, între orele 12.00-18.00 si 18.00-24.00, majoritatea fiind in mediul rural, iar unul din trei a avut loc pe drumurile nationale, unde si valorile de trafic sunt mari. In incercarea de a preveni aceste tragedii, politistii de la Rutiera au desfasurat aproape 1.000 de actiuni si au fost mult mai prezenti pe timpul noptii.

          „S-au luat masuri de organizare a serviciului de patrulare, preponderent în intervalul orar 12.00 – 4.00, pe toate tronsoanele de drum national si european unde s-au înregistrat frecvent accidente grave, inclusiv zonele adiacente acestora precum si în functie de evolutia situatiei operative de pe raza de competenta a fiecarei subunitati sau structuri, astfel încât sa fie permanent în teren un echipaj de politie”, a explicat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Totodata s-au organizat si intâlniri cu elevii in scoli, pe care i-au invatat regulile rutiere pentru a ajunge in siguranta la scoala si apoi acasa.

          In activitatile de prevenire s-a tinut cont si de cauzele generatoate de accidente, asa ca in incercarea de a disciplina si pietonii, politistii le-au aplicat celor prinsi ca traversau strada prin loc nepermis peste 7.600 de amenzi, 1.485 de sanctiuni au ajuns la soferii care nu au acordat prioritate de trecere iar peste 23.000 de amenzi au fost aplicate vitezomanilor. În cele 11 luni supuse analizei, agentii din trafic au retinut 4.847 de permise si au retras circa 2.300 de certificate de înmatriculare.

          Pagina 1

            pagina1

            Operatie spectaculoasa la Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta

              Dr. Doina Sargu si pacienta ei, Nicoleta Loghin / Liviu Maftei

              – O pacienta a crezut ca este insarcinata si ca fatul a ajuns la noua luni – Ea avea, de fapt, o tumora imensa – O echipa de medici de la Maternitatea Bacau a operat-o, cu succes

              Bacaul nu a prins finala pentru titlul de Capitala Culturala Europeana – 2021

                Dupa cum se cunoaste, in mare graba, in ultimele zile a perioadei de inscriere, primarul Romeo Stavarache, dupa o vizita fulger la Chisinau, a inscris Bacaul in competitia pentru desemnarea municipiului Capitala Culturala Europeana, in anul 2021. Fara prea multe consultari cu toate institutiile de cultura din Bacau, cu alte organisme ale administratiei locale, cu atât mai putin dezbaterii publice, a fost desemnat un colectiv care sa elaboreze proiectul cultural, sa raspunda la chestionarul trimis de Ministerul Culturii, in calitate de organizator principal al competitiei, pe plan national. Manager general al proiectului a fost desemnat directorul Teatrului Municipal “Bacovia”, Anca Sigartau. In concurs s-au mai inscris, in ordine alfabetica, orasele Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brasov, Braila, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timisoara, Târgu Mures.

                Vineri, la sediul Bibliotecii Nationale a României, a avut loc stabilirea listei scurte a oraselor preselectate pentru obtinerea acestui titlu. Au participat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, Steve Green, presedintele juriului de experti care evaluaeaza candidaturile oraselor, precum si reprezentanti ai Comisiei Europene. Intr-o conferinta de presa, s-a anuntat lista cu cele patru orase care au intrat in finala. S-au calificat, asadar, orasele Timisoara, Baia Mare, Cluj-Napoca si Bucuresti. Proiectele fiecarui oras vor fi analizate in perioada urmatoare, astfel ca, in septembrie 2016, se va sti orasul câstigator din partea României.

                Imediat dupa anuntarea rezultatelor, am contactat-o pe Anca Sigartau, director al Teatrului si responsabil al echipei care s-a ocupat de proiect. “Am auzit, stiu de decizie, pe care ne-o asumam. Noi toti avem a ne reprosa foarte multe lucruri. Cu toate ca se stia din 2008 (!) de aceasta intentie de a candida, nu s-a facut nimic in domeniul culturii, cultura nu a avut o finantare corespunzatoare, nu a existat o linie de credit destinata culturii. Apoi, este vorba si de atitudine, efectiv nu s-a vrut, proiectul nu a fost sustinut de toti factorii, nici presa nu a acordat atentia la care ne asteptam. Spuneti ca a fost vointa politica (decizia de a inscrie Bacaul in aceasta competitie – s.n.), insa vointa politica se traduce in bani, in mobilizare, in investitii. In toti acesti ani nu s-a facut nimic, ce mai puteam face noi in doua-trei luni? Oamenii care sunt revoltati acum, nemultumiti de acest esec, tocmai ei nu au intreprins nimic. Toate celelalte orase care au concurat s-au pregatit, au investit, au pregatit echipe de management cultural, au mobilizat forte. Daca se vrea sa se arunce vina doar pe Sigartau, sunt liberi sa o faca! Sigur ca a fost un risc, insa ni l-am asumat, am vrut sa facem ceva, sa iesim din mediocritate. In final, vreau sa va spun ca eu nu-l vad ca pe un esec, este un alt punct de pornire, ca pe un inceput al unei noi strategii in domeniul culturii.”

                În 2021 vor fi trei capitale – una dintre Serbia sau Muntenegru, una din Grecia si una din România.
                Dupa ce proiectul “Bacau – Capitala Culturala Europeana 2021” a devenit public pe diferite bloguri, ziare online, s-a dezlantuit o adevarata furtuna de critici. (vezi si desteptarea.ro, varanus-varanus blogspot.ro). Mai mult, scriitorul Val Manescu initiaza un protest, la care se raliaza si alte persoane din mediul cultural bacauan si inainteaza, joi, 10 decembrie, o Scrisoare deschisa catre ministerul Culturii, prin care se cere retragerea dosarului prezentat de Primaria municipiului Bacau. Era cu doar o zi inainte de a se intruni juriul care avea misiunea sa selecteze cele patru orase care ramâneau in competitie, din cele 14 inscrise. Redam câteva din argumentele cuprinse in Scrisoarea deschisa: “Pentru modul superficial de concepere si redactare, pentru lipsa argumentelor realiste si pentru erorile gramaticale flagrante, pentru exagerarile si neadevarurile sustinute în spriinul acceptarii candidaturii, precum si pentru lipsa totala de transparenta si de comunicare cu propriii cetateni, solicitam retragerea dosarului prezentat de Primaria Municipiului Bacau.”

                Din pacate, raul fusese facut, initiativa fiind tardiva, insa aduce in fata opiniei publice modul inadmisibil, neprofesionist, bataia de joc la care a fost supus Bacaul la nivelul intregii tari, prejudiciul moral si de imagine fiind incalculabil pe termen lung. Nu faptul ca nu ne-am calificat este grav, ci modul in care ne-am prezentat. Credem ca responsabilii acestui dezastru trebuie, sunt obligati, sa explice bacauanilor ce s-a intâmplat. Si, mai ales, DE CE.

                S-a ajuns prea departe cu nerusinarea

                Imi aduc aminte de un banc. Un taran se duce la târg cu un cal pentru a-l vine. Vin cumparatorii si-l intreaba: trage, nene, calul matale? Nu trage, boala sa-l ia. E naravas, arunca cu copitele? Si inca cum, zice taranul. La calarit cum e?, continua musterii. Nici vorba, te da jos una-doua. Si, atunci, la ce l-ai mai adus la târg, spune, contrariat un posibil cumparator. Ca sa-l fac de râs!

                Cam asa au stat lucrurile si cu depunerea candidaturii Bacaului pentru desemnarea, in 2021, drept Capitala Culturala Europeana, alaturi de alte 14 orase din România, orase, cu litere mari, Cluj, Timisoara, Arad, Iasi, Bucuresti, Brasov etc. Problema estei modul rusinos si incalificabil in care ne-am prezentat, subtirimea proiectului, graba in care a fost incropit: se vede de la o posta insailarea agramata a ceea ce se dorea un program pe termen lung, facut pe genunchi, cred ca intr-o noapte fara luna, dupa cum se aude prin târg, de o persoana somata de primar. Totul s-ar putea rezuma in doua cuvinte: incompetenta si bataie de joc.

                Ce se poate citi in acel proiect depaseste orice inchipuire: suntem un oras fara traditii, fara cultura, venim din lumea a IV-a si ne indreptam catre aceeasi lume, nu sunt institutii de cultura, personalitati, n-avem economie, infrastructura – nimic. Toate raspunsurile la Chestionarul trimis de Ministerul Culturii, organizatorul principal in România al Proiectului, seamana cu o turnare de cenusa si rahat in cap, exact cu se intâmpla in bancul amintit.

                Culmea, nu s-a organizat o dezbatere publica, nu au fost consultate toate, dar toate institutiile si personalitatile (atâtea câte sunt) din Bacau, din toate domeniile, din invatamânt, cultura, economie, financiare, uniunile de creatie si profesionale, presa, biserica, mesterii populari, institutiile artistice care detin (oare Anca Sigartau si Romeo Stavarache stiu, au auzit?) suprematia in plan national si mondial.

                Cum este posibil sa expui imaginea unui oras, cladita cu munca, cu inteligenta, cu talent, oprobiului public: bacauanii sunt analfabeti, saraci cu duhul, puturosi si netrebmici. Acesta a fost mesajul din proiectul de Capitala Culturala Europeana pus pe masa juriului. Repet, Bacaul n-a fost selectat, nici Iasul n-a fost, nici Aradul, nu asta este problema, problema este de moralitate, de patriotism, de competenta si respect pentru cei peste 150.000 de bacauani. Cerem urgent explicatii, cerem urgent demisii, sanctiuni.

                S-a ajuns prea departe cu nerusinarea.

                Iluzia controlului

                Societatea moderna a decis ca poate supravietui la infinit daca reuseste sa instaureze un control absolut asupra membrilor sai. Este, fara indoiala, o iluzie; la scara istorica avem exemple nenumarate de societati care credeau ca pot controla totul si care, in cele din urma au clacat sub presiunea fortelor interne sau a celor externe. Ceausescu a crezut ca detine controlul absolut si a fost tradat chiar de persoanele in care avea cea mai mare incredere iar societatea româneasca a fost nevoita sa se schimbe din temelii la presiunea fortelor externe.

                Dupa 11 septembrie, sub pretextul necesitatii luptei antiteroriste, Patriotic Act dar si alte legi au permis guvernului federal sa-si spioneze propriii cetateni. Comunicatiile acestora sunt inregistrate si analizate, miscarile lor sunt monitorizate. Dupa atacul de la Charlie Hebdo, guvernul francez a decis sa copieze modelul american. Alte state folosesc, mai mult sau mai putin legal, aceleasi metode. Si totusi, rapoartele spun ca supravegherea electronica nu a dus la prevenirea niciunui atentat. Organizatiile pentru drepturile omului sustin ca majoritatea „teroristilor” condamnati in SUA au fost indemnati sa pregateasca atentate de agenti provocatori ai FBI. Supravegherea electronica nu a impiedicat atentatul de la Boston si nici sutele de incidente armate in care unul sau mai multi tragatori au deschis focul asupra populatiei. Nici in Franta, supravegherea electronica nu a anticipat atentatele de la Paris de luna trecuta.

                In paranteza fie spus, atunci când Ceausescu supraveghea societatea româneasca era „rau”, Occidentul denuntând acest control care incalca drepturile omului; astazi, insa, acelasi Occident aplica hotarât masuri la care Ceausescu nici n-a visat. Asistam, de fapt, la o incoerenta a discursului explicata de motivatiile politice. De exemplu, când acelasi Ceausescu incerca sa faca sistematizarea teritoriului, Occidentul s-a revoltat si a demarat campanii de „salvare” a satului românesc, amenintat de buldozerele comuniste. Astazi, când acelasi sat românesc este amenintat cu disparitia din cauza saraciei, Occidentul ne bate obrazul ca avem prea multe sate si prea dispersate.

                Este controlul electronic al cetatenilor indreptat impotriva terorismului? Daca avem in vedere rezultatele obtinute pâna acum, raspunsul este, probabil, negativ. Mai degraba, tot acest angrenaj construit pentru control, de la supravegherea telecomunicatiilor pâna la trupele de interventie, este indreptat impotriva amenintarilor interne.

                Societatile pot fi schimbate cu ajutorul unor forte externe – cum a fost cazul României, care a trebuit sa se supuna, de exemplu, cerintelor de aderare la UE – dar si interne. Exista numeroase semnale cum ca actualul echilibru economic este destul de subrezit. Polarizarea sociala, acumularea bogatiilor de catre o mâna de oameni, austeritatea impusa ca panaceu, caderea nivelului de trai, toate acestea pot duce la revolte si, in final, la schimbari sociale. Ar putea controlul social sa impiedice aceste schimbari?

                Istoria ne-a demonstrat ca nu.

                Bacau: Ofiter accidentat mortal de un tren

                  Un barbat a murit, duminica, in jurul orei 15.00, dupa ce a fost lovit de un tren, in timp ce traversa liniile duble de cale ferata ale magistralei 500 Bucuresti – Suceava.

                  Accidentul s-a petrecut in Bacau, la circa 500 de metri distanta sud de Pasarela Letea.

                  Barbatul a murit pe loc, corpul sau fiind sectionat.

                  Politia TF a demarat o ancheta.

                  Surse apropiate anchtei au declarat pentru Desteptarea.ro ca victima este un ofiter activ, cu gradul de maior, din MApN.

                  [wonderplugin_gallery id=”409″]

                  Gheorghe Iorga, despre anotimpurile poeziei persane

                  Centrul International de Cultura “George Apostu”, vineri seara. Cei care au ales sa participe la “Spectacolul Cartii”, ultima intâlnire a intelectualitatii orasului din acest an, si inainte ca Geo Popa, director al institutiei de cultura, care a implinit anul acesta 25 de ani de rezistenta in lupta cu asaltul imposturii, sa anunte ca invitatii, eroii, autorii, subiectii spectacolului vor intra in scena curând, pe terasa se discuta aprins despre rusinosul si usturatorul esec al administratiei locale, al echipei manageriale de la Teatrul “Bacovia”, in competitia nationala, la care au participat 14 orase, pentru desemnarea Capitalei Culturale Europeana in 2021.

                  Bacaul, spuneau cei care cunosteau subiectul, nu a pierdut doar ca, lucru stiut, nu avea ce aduce la masa discutiilor, in comparatie cu posibilitatile si potentialul altor orase inscrise in competetie, dar s-a mai facut de râs si cu proiectul prezentat, incoerent, fara substanta, culmea!, plin de greseli de gramatica, care ar fi adus enorme prejudicii de imagine orasului in care patron cultural este George Bacovia.

                  Se vorbea si de un protest, semnat de doar câteva nume care se scriu de regula cu aldine, inaintat cu o zi inainte, Ministerului Culturii, pentru retragerea candidaturii Bacaului. Tardiv, insuficient, inconsistent.

                  Se vor mai toca multe vorbe pe acest subiect.

                  Sa trecem la afisul serii: Spectacolul cartii. Si nu a fost doar o singura carte, ci doua, semnate cu acelasi nume: Gheorghe Iorga. Doua carti unice in literatura româna, atât prin calitatea traducerilor, dar mai ales prin valoarea universala a operei celor doi scriitori. Prima, in ordinea stabilita de Geo Popa, care nu a lasat nimic la voia intâmplarii din ceea ce a pus pe desfasurator, a fost cartea “Sa dam crezare inceputului de anotimp rece” (cele mai frumose poezii), volum semnat de Forugh Farrokhzad, poet iranian, editie, traducere din limba persana, prefata, antologie critica, repere biografice, note si comentarii de Gheorghe Iorga.

                  Profesorul Constantin Dram, venit de la Iasi pentru a ne vorbi de “spectacolul traducerii” la Gheorghe Iorga, caruia i-a fost conducator al lucrarii de doctorat, dar si editor al unei alte carti traduse de profesorul bacauan:“Omar Khayyam si complexul mitului European”, a spus ca nu putem alege varianta de poeta sau poetesa, ci doar cea de poet. Doi critici, unul teatral-muzical – Carmen Mihalache, si unul literar – Adrian Jicu, au intrat, cu sensibilitate si intelegere in viata, dar mai ales in creatia unui poet care vine din alta lume, unde femeia era si este supusa unor restrictii impuse de religie si cutume, sfidate, aproape depasite de geniul si curajul unei femei care s-a ridicat deasupra timpului in care a trait si a creat in scurta viata pe acest pamânt.

                  A doua carte lansata in aceeasi seara de vineri, “Rubaiate”, de Omar Khayyam, poet iranian, traducere din limba persana, studiu introductiv, note si comentarii de Gheorghe Iorga, este, inopinia criticului Vasile Spiridon, eseist, profesor doctor, la Facultatea de Litere a Universitatii “Vasile Alecsandri” Bacau (care a si prezentat-o la Târgul de Carte de la Bucuresti), dar si a profesorului universitar Constantin Dram, doctor in Filologie, la Facultatea de Litere a Universitatii “Al.I. Cuza” Iasi, este, s-a repetat, Carte Anului. Doua carti de referinta, doua traduceri de exceptie, Gheorghe Iorga fiind apreciat ca singurul traducator autentic, fara intermediari, din limba persana, care a adus, prin traducere, atmosfera, trairile, epocile, limba in care cei doi mari scriitori au lasat umanitatii, prin opera lor, filonul de aur al culturii persane.

                  De altfel, profesorul Dram spunea ca Gheorghe Iorga este cunoscut in mediul cultural iesean cu numele de Omar, prenumele ilustrului poet persan caruia i-a tradus aproape intreaga opera. Larotunjirea serii in care s-a omagiat cartea, cartile traduse de Gheorghe Iorga, care, cu siguranta, vor ramâne repere ale culturii nationale, au venit cu mesajul lor membrii Cvartetului “Fagotissimo” (Mihai Timofti, Pavel Ionescu, Mihai Badiu si Mihai Gavril), cât si actorii Florina Gazdaru si Geo Popa, care au recitat-interpretat din creatiile celor doi poeti, tradusi de Gheorghe Iorga, eminent profesor, om de cultura, romancier, critic si eseist.

                  Vom reveni cu alte opinii in editia tiparita, de luni, a ziarului “Desteptarea”.

                  CONCERT DE MUZICĂ PRECLASICĂ

                  Binecunoscut publicului băcăuan ca profesor la Cursurile Internaționale de Dirijat, organizate de peste zece ani de Filarmonica Mihail Jora, dirijorul american Robert Gutter s-a născut la New York în 1938 şi a absolvit Liceul de Muzică și Artă din New York și Universitatea de Muzică Yale. A primit Diploma de la Accademia Chigiana din Siena, unde a studiat cu Franco Ferrara şi a predat în multe dintre cele mai renumite universităţi de prestigiu. Director muzical al Orchestrei Simfonice din Fayetteville şi a celei din Greensboro – Carolina de Nord, în 1996 a fost numit dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Naţionale din Kiev – Ucraina. Actualmente director muzical al Filarmonicii din Greensboro, acest experimentat muzician abordează lucrări simfonice, de operă, camerale şi corale compuse în secolele XVIII-XI. În cei 40 de ani ca dirijor profesionist, s-a dedicat orchestrelor din Statele Unite şi străinătate.

                  Programul ales pentru concertul de duminică, 13 decembrie, ce va avea loc la Sala Ateneu începând cu ora 11,00 este alcătuit exclusiv din lucrări preclasice. După Aria lui J. S. Bach din Suita a III-a, Petrea Gâscă și Mihai Sârbu vor interpreta Concertul pentru 2 corni și orchestră TWV 54 în Mi bemol Major de G. Ph. Telemann. Conferenţiar universitar doctor, titular al catedrei de corn şi muzică de cameră din Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, cornist peste 20 de ani la Filrmonica Moldova din Iași, Petrea Gâscă desfășoară în prezent o susținută activitate concertistică, de multe ori, în compania discipolului său, Mihai Sârbu – prim cornist al Filarmonicii din Botoșani.
                  Profesor de trompetă la Chişinău, director artistic al Filarmonicii de Stat din capitala Moldovei şi solist la Filarmonica „Banatul”, Sergiu Cârstea este actualmente, şef de partidă la Opera Naţională Română din Timişoara. Membru fondator al cvintetului „Moldova Brass” din Chişinău, preşedinte al asociaţiei „Romanian Brass Society” şi al Concursului Internaţional de Alamă de la Timişoara. a susţinut numeroase concerte şi recitaluri în Republica Moldova, România, Austria, Italia, Franţa, Germania, Spania, Croaţia, Ukraina, Serbia etc. Concertul în Re Major pentru trompetă piccolo de Bach/Vivaldi și Concertul în re minor pentru oboi, varianta pentru trompetă – piccolo, a lui A. Marcello (orchestrația Sergiu Cârstea) – sunt lucrările cu care solistul ne va delecta la matineul de duminică.

                  În încheierea concertului, alte două lucrări interpretate în primă audiție, Battalia de Heinrich Biber și Cantata No.51, „Jauchzet Gott in allen Landen”, BWV 51, compusă de J.S. Bach în 1730. Solista Bianca Luigia Manoleanu are un bogat palmares artistic, vocea sa expresivă cucerind publicul din lumea întreagă. Primește numeroase premii pentru arta sa interpretativă în țară și străinătate, concertează pe marile scene, este conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică din București.
                  Următorul concert va avea loc marti, 15 decembrie, ora 18,30 la Sala Ateneu.

                  OZANA KALMUSKI ZAREA

                  Colinde, muzica clasica si…vindecare. Conferinta „Sf. Spiridon” – editia III

                    – pr. univ. dr. Constantin – Valer Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna“ din Sibiu a hipnotizat, pur si simplu, sala arhiplina a Teatrului de Vara „Radu Beligan”, vorbindu-le bacauanilor despre „Vindecarile Mântuitorului si vindecarea noastra”

                    Peste 1.600 de bacauani au fost prezenti, weekend-ul trecut, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, in ziua in care ortodoximea il praznuieste pe Sf. Ierarh Spiridon, mare facator de minuni si singurul sfânt care, potrivit traditiei, îsi paraseste racla pentru a veni în ajutorul oamenilor ce-l cheama prin rugaciuni.

                    Aici, a avut loc cea de-a treia editie a Conferintei dedicata sfântului, organizata de lantul de farmacii „Sf. Spiridon” si Fundatia „Sf. Spiridon”, in parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului si Bacaului si Protopopiatul Bacau. Initial, actiunea fusese programata sa aiba loc la Sala Ateneu, insa, vestea ca in Bacau va conferentia preotul Constantin Necula a mobilizat intregul oras, mii de oameni dorind sa participe la eveniment.

                    Prin urmare, organizatorii au fost nevoiti sa mute conferinta intr-un spatiu mult mai generos, unde sa incapa cât mai multi simpatizanti ai oaspetelui: Teatrul de vara. Cu o ora inainte de inceperea conferintei, sute de oameni se indreptau spre noua loctie anuntata din timp de organizatori, in special, in spatiul virtual, pe retelele de socializare. De altfel, Facebook-ul a fost extrem de traficat de miile de bacauani care, si cu o zi inainte de eveniment, inca mai cautau cu frenezie invitatii la conferinta (participarea s-a facut pe baza de invitatii impartite in reteaua de farmacii Sf. Spiridon si de Episcopie), multi fiind dispusi chiar sa si plateasca participarea la conferinta. Tematica evenimentului a fost „Vindecarile Mântuitorului si vindecarea noastra”, invitatul special, carismaticul Constantin – Valer Necula cucerind asistenta inca de la primele vorbe de duh. Astfel, timp de mai bine de 5 ore, prin caracteristicul sau stil conferentiar, a incântat cele peste 1.600 de persoane participante la eveniment.

                    Programul conferintei a debutat cu un scurt concert al quartet-ului „Consonante” din cadrul Filarmonicii „Mihail Jora”, care l-a incântat peste masura chiar si pe invitatul serii, facându-l sa sublinieze ca „o sa intrati in istorie cu copilasii acestia minunati care au mângâiat corzile precum David Psaltirea altadata” (referire la anticul instrument muzical psaltirion, întrebuintat pâna în evul mediu). Momentul muzical a fost urmat o rugaciune comuna spusa in cor de intreaga sala.

                    „As indrazni sa spun ca Sf. Spiridon, al calatorului sau Calatorul cel sfânt l-a adus aici pe parintele cel drag, de altfel, foarte vocal in Biserica ortodoxa si mult pretuit in toata lumea crestina si nu numai. Bine ati venit la noi. Va multumim pentru dragostea ce o purtati Moldovei, bacauanilor in mod special. Sunteti un dar mare al clipelor foarte rare”.

                    preotul Costica Busuioc, protopop de Bacau

                    [wonderplugin_gallery id=”410″]

                    Distinsul invitat a electrizat asistenta cu al sau discurs nonconformist si plin de carisma. „Va imbratisez si va multumesc tuturor, de la cel mai mic la cel mai mare. Va spun ca toti sunteti foarte mari, pentru bucuria pe care mi-o faceti si pentru faptul ca dovediti ca strada, in ortodoxie, sta, de obicei, sub siguranta si acoperita. Ca putem sa strângem o piata de oameni, ca sa ne bucuram o viata de oameni si sa dovedim ca Biserica ortodoxa nu este o biserica crescuta din lume, ci daruita de Hristos lumii”, a fost mesajul de inceput al parintelui profesor Constantin Necula.

                    Apoi, invitatul a continuat sa conferentieze pe tema vindecarii, a dorintei oricaruia dintre oameni de a se insanatosi, plecând de la actul vindecarii savârsit cu doua milenii in urma de Mântuitorul Hristos si atingând pe alocuri rolul pe care il au, in societatea moderna, farmaciile, medicii si…sfintii parinti. „Una dintre cele mai grave boli care ne-a cuprins odata cu facerea lumii a fost «demisia» de la fata lui Dumnezeu. (…) Boala ascunderii in spatele pacatului este o boala grea. Mântuitorul incearca sa vindece aceasta boala cu mult inainte de venirea Lui. Sf. Ion Gura de Aur ne spune, pentru a vindeca firea umana, Dumnezeu a continuat sa creeze frumusetea muntilor, a apelor, a devenit OM prin tot ceea ce inseamna frumusetea lumii, dar care nu l-a vindecat pe om de cadere. Caci logodna dintâi din Rai l-a facut pe om sa nu-L mai vada bine pe Dumnezeu”, si-a completat discursul parintele profesor, trecând prin conflictul milenar al omenirii legat de impartirea pamântului „bun care n-a apartinut niciodata omului, ci e un dar al lui Dumnezeu facut pentru toti”, amintind de impacarea firii umane cu firea divina prin unirea in Hristos, „relogodind firile, pe patul nuntii – Crucea Golgotei”.

                    „Astazi, vindecarea pe care a adus-o Hristos prin Cruce pare de domeniul absurdului. Cum adica ne-a impacat Dumnezeu, ca noi ne injuram toata ziua si, când nu ne injuram, calcam unul pe gâtul celuilalt. (…) Ce fel de vindcare este aceasta care vine, dar nu insanatoseste pe nimeni, ci doar ne creeaza pentru o vreme senzatia, ca de anestezie, ca mâine este o alta zi? Biserica este cea care propune farmacia de cuvinte cea mai de pret. Cuvintele pe care le propune Biserica pentru vindecarea nostra in Hristos sunt Credinta, Nadejde si Dragoste”, a subliniat parintele profesor. Spre finalul discursului, invitatul serii le-a recomandat bacauanilor prezenti la eveniment sa reia textul Evangheliei, tocmai pentru a-i intelege mai bine sensurile.

                    „Parcurgeti textul Noului Testament, in intregime si, unde vedeti trimiteri in josul paginii, mergeti si cititi. Nu va este interzis. E interzis sa o tâlcuiti prost. Este singurul si cel mai la indemâna mod de a va intâlni cu vindecarile Mântuitorului Hristos, care nu sunt putine. Indraznesc sa spun ca insasi Scriptura este un manual de vindecare. Pentru ca toate cuvintele Scripturii se fac viata si, având viata, nu mai esti bolnav, esti plin de viata, esti restaurat”, a fost sfatul plin de intelepciune al parintelui profesor Constantin Necula.

                    Inainte de sesiunea prelungita de întrebari si raspunsuri care, practic, a desavârsit evenimentul, in cele peste cinci ore cât a durat, corul de maici de la Manastirea Ciolpani de lânga Buhusi a cântat si incântat asistenta cu colindele interpretate magistral, aproape dumnezeieste, fapt ce l-a determinat pe parintele profesor Necula sa propuna salii un moment inedit: acela de a colinda colindatorii, intreaga asistenta cântând, ridicati in picioare, intr-o maniera electrizanta, traditionalul „O, ce veste minunata”. Pâna aproape de miezul noptii, parintele profesor a interactionat continuu cu sala, careia i-a raspuns tuturor intrebarilor despre existenta, credinta, mântuire etc. adresate prin intermediul biletelelor scrise, evident, in maniera sa nonconformista, dar perfect stapânita de cuvintele excelent mestesugite.

                    „Fenomenul” Constantin – Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Saguna“ din Sibiu si este doctor în teologie, specializarea catehetica-omiletica si pedagogie crestina. Este autor de volume de predici, de studii si articole de omiletica si catehetica, dar si de carti pentru copii si tineret, a tradus mai multe carti si a scris articole în publicatii din tara si strainatate, semnând, totodata, multiple studii în limba româna si în limbi straine – franceza, italiana, germana -, precum si numeroase recenzii. A sustinut peste 150 conferinte în tara si în strainatate, participând la numeroase emisiuni de radio si de televiziune, atât la posturi nationale cât si internationale. Fara doar si poate, parintele profesor dr. Constantin Necula este unul dintre cei mai populari si indragiti preoti misionari de dupa comunism, facându-se placut mai ales in rândul tinerilor si adolescentilor de peste tot, din tara, si devenind, astfel, un stralucit duhovnic al generatiei tinere.

                    Parintele Constantin Necula, in Bacau, la Conferinta Sf. Spiridon

                    Posted by Desteptarea de Bacau on Sunday, December 13, 2015