marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3139

La volan cu 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat

    La data de 23 martie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii au depistat, pe strada G.R.Rosetti din Oneşti, un localnic de 47 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

    Accident la Oniscani

      La data de 23 martie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Onișcani.

      Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 34 de ani, 34 ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducera un autoturism pe D.N. 2, în localitatea Onișcani, pe fondul oboselii în conducere a intrat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un sucevean de 36 de ani.

      În urma evenimentului rutier conducătorul auto de 34 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a rămas internat.

      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

      A furat sase stupi de albine

        La data de 22 martie a.c., în urma investigațiilor efectuate polițiștii au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Scorțeni, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

        Din cercetările polițiștilor a rezultat că în perioada 17-20 martie a.c., bărbatul în cauză s-ar fi deplasat în comuna Strugari și ar fi sustras 6 stupi cu albine dintr-o stupină amplasată în punctul Islazul Ursului, într-o grădină.

        Prejudiciul a fost estimat de persoana vătămată, un bărbat de 38 de ani din comuna Strugari, la aproximativ 4500 de lei.

        Au fost recuperați 5 stupi din cei 6 sustrași și se continua cercetările în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului.

        Doua eleve, in practica la Inspectoratul de Jandarmi Bacau

          Începând cu această săptămână, până pe 22 aprilie a.c., două eleve aflate în anul II de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

          Acestea au fost repartizate, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în structura operativă cu specific de ordine şi siguranţă publică de la nivelul municipiului Bacău, urmând ca la terminare să fie apreciate în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate.

          Elevele vor fi planificate în misiuni specifice şi vor fi însoţite şi îndrumate tot timpul de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

          Campionatul National de Inot

          Astazi a debutat la Bazinul Olimpic din Bacau o noua editie a Campionatului National de Inot, competitie adresata categoriilor seniori, tineret si juniori si care se va derula pâna duminica, 27 martie.

          Competitia a debutat dimineata cu reuniunea de calificari iar dupaamiaza vor avea loc primele finale la urmatoarele categorii: 50 m spate feminin si mascului, 400 m mixt masculuin, 100 m fluture feminin si masculuin precum si proba de 4 X 100 m liber combinat (2m A 2f).

          La editia 2016 a Campionatului National de Inot organizat de Federatia Româna de Natatie la Bacau participa 337 de sportivi (136 la feminin si 201 la masculin) de la 55 de cluburi din tara.

          Campionatul National de Inot

          Posted by Desteptarea de Bacau on Wednesday, March 23, 2016

          Bacaul, sub cod galben de vreme capricioasa

            Miercuri, 23 martie si joi, 24 martie, judetul Bacau se afla sub cod galben de vreme urata. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, in intervalul 23 martie, ora 8.00 – 24 martie, ora 11.00, se vor semnala ploi insemnate cantitaiv, precipitaaii mixte si chiar ninsori, in toata tara, pornind dintre Sud-Vest.

            In regiunea Moldova, precipitatiile vor fi sub forma de lapovita si ninsoare in special in zona de munte.

            Cantitatile de apa se vor situa intre 25 – 30 l/mp, izolat putand depasi 40 l/mp.

            Pagina 1

              pagina1

              Botomei, iertat pentru ca a agresat o angajata a Politiei Locale

                Curtea de Apel Suceava s-a aratat mai mult decât indulgenta cu Vasile Botomei, falsul decan al Baroului Bacau, cercetat pentru ultraj dupa ce ar fi agresat o angajata a Politiei Locale Bacau, in 2010. Inspectoarea l-a acuzat atunci pe Botomei ca a bruscat-o, i-a vorbit urât si a izbit-o cu capul de geam.

                Instanta, desi nu-l achita, ii admite apelul lui Botomei si ii da o pedeapsa de forma, reducând pretentiile victimei la un nivel derizoriu. Astfel, Botomei a fost condamnat la 4 luni închisoare (în loc de 6 luni cât primise in prima instanta), pedeapsa care a fost suspendata.

                Actiunea civila a angajatei agresate a fost admisa, dar despagubirile morale cerute de ea, reduse o data de prima instanta, de la 25.000 la 15.000 de lei, au fost si in apel taiate ajungând la doar 3.000 lei.

                In acelasi timp, instanta superioara a desfiintat mai multe decizii ale Judecatoriei Suceava si a redus mai multe amenzi judiciare aplicate lui Botomei, cu valori intre 1.000 – 5.000 lei, la suma de 500 de lei fiecare. Sentinta este definitiva. In decembrie 2014, Vasile Botomei a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost judecat pentru avocatura clandestina.

                Apel umanitar / Haideti sa-l ajutam pe Tudor!

                  Tudor este un baiat istet si vesel, de 8 ani. Din cauza unor complicatii la nastere, Tudor sufera de tetrapareza spastica, boala care il impiedica in momentul de fata sa aiba o viata normala, fiind, momentan, in imposibilitatea de a-si folosi mâinile si picioarele. Dupa ani de recuperare si tratamente de toate felurile, care au dus la progrese minore, Tudor vrea sa faca un pas nou: vrea sa schimbe boala in sanatate si suferinta in fericire pura, de copil. Tudor mai are inca doua surori, Raluca si Alexandra. Raluca, sora mijlocie, are 16 ani si sufera de Sindromul Rett, o forma de autism extrem de rara in lume si care nu poate fi vindecat. Sora cea mare are 21 de ani si este studenta in anul III la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau.

                  Tudor si Raluca sunt dependenti de mama lor. Niciunul din ei nu se poate hrani singur, nu se poate spala si nu se poate deplasa. Toate acestea presupun o grija permanenta, 24h/24h, 7 zile pe saptamâna. Sunt momente in care restul familiei isi pierde orice urma de putere, orice speranta ca lucrurile se vor indrepta. Dupa ani, parca infiniti, de suferinta, familia a descoperit ca exista totusi o speranta si ca macar Tudor poate trece intr-o oarecare masura peste aceasta boala. Este vorba de o metoda relativ noua, numita miofibrotomie subcutanata, o inventie a medicilor rusi. Aceasta operatie presupune, de fapt, mici incizii prin intermediul carora se patrunde subcutanat miofibrotomia muschiului. Pretul operatiei este de 1850 euro si se efectueza la Chisinau.

                  Pe 13 martie, Tudor a fost consultat de un medic din aceasta echipa si a primit vestea ca poate fi operat, cu sanse mari de recuperare. Prima interventie este programata in luna mai. Ulterior, in functie de cum va reactiona organismul copilului, vor urma alte interventii imbinate, obligatoriu, cu un program de recuperare ce cuprinde kinetoterapie, fizioterapie, gimnastica medicala. In urma acestor interventii, exista posibilitatea ca Tudor sa inceapa sa mearga, sa isi foloseasca mâinile pentru a mânca, pentru a scrie, a desena sau pur si simplu pentru a mângâia. Haideti sa-i schimbam viata lui Tudor! Haideti sa il ajutam!

                  Donatiile se pot face in contul RO21CECEBC0208RON0944715, deschis la CEC Bank pe numele mamei, Flescan Lovin Arseni Diana-Nicoleta.

                  Protest impotriva sefului IPJ Bacau

                    Zece persoane au protestat, astazi, in fata Prefecturii, cu pancarte si steaguri, si au cerut demisia sefului Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau, chestor de politie Vasile Oprisan, dar si a altor politisti sau sefi de politie din judet. In grupul de protestatari s-a aflat si un politist din IPJ Neamt, lider de sindicat, Ioan Canarau, sustinator al unui fost politist din Moinesti, demis anul trecut.

                    „Am venit sa-l sprijin pe fostul politist Aurel Munteanu care a fost demis ilegal de Oprisan Vasile, seful IPJ Bacau. I s-a fabricat un dosar medical si i s-a dat abuziv o decizie medicala de pensionare pentru ca a postat pe Facebook critici la adresa ministrului Gabriel Oprea. Desi decizia medicala a fost contestata in instanta si nu a ramas definitiva, seful IPJ Bacau l-a dat afara abuziv. De atunci, Aurel Munteanu traieste din mila noastra. S-au facut si plângeri la Parchetul Curtii de Apel, dar s-a dat clasare”, spune Canarau.

                    La protest a participat si Aurel Munteanu care sustine ca abuzurile impotriva lui ar fi pornit in momentul in care ar fi sanctionat in trafic rude ale lui Oprisan si ale unui deputat. „Oprisan m-a trecut in rezerva si m-a lasat sa mor. De un an jumate ma chinui, nu am bani sa traiesc. M-au lasat sa mor. Mi-au facut dosar medical in care se spune ca sunt nebun. Sunt terorizat si acum, primesc amenintari”, reclama Aurel Munteanu. Printre cei care au cerut demisia lui Oprisan au fost si persoane nemultumite de felul in care anumiti politisti din judet le-au solutionat plângerile penale. „Sunt dosare tergiversate, musamalizate de politisti care-i acopera pe infractori, iar Oprisan ii protejeaza pe acesti politisti corupti”, acuza Elena Bujor.

                    „Cazul Aurel Munteanu este cunoscut, a avut mai multe peripetii, sanctiuni”

                    vasile oprisan

                    Contactat telefonic, seful IPJ a explicat ca decizia de trecere in rezerva a politistului Aurel Munteanu a avut la baza un dosar medical. „Cazul Aurel Munteanu este cunoscut, a avut mai multe peripetii, sanctiuni, a fost trimis la un control psihiatric. Toti sefii pe care i-a avut l-au sanctionat, nu Oprisan. Este cunoscut si episodul in care s-a baricadat intr-un birou si a amenintat ca se impusca. A fost si in greva foamei de mai multe ori. Pâna la decizia medicala, a facut activitate de birou, dar apoi a trebuit sa dat dispozitie de trecere in rezerva pentru ca in decizia medicala se preciza ca este inapt sa indeplineasca servicii de politie. Decizia mea este corecta”, se apara chestorul de politie Vasile Oprisan. Legat de celelalte acuzatii, Oprisan sustine ca el nu protejeaza niciun politist. „Sesizarile sunt trimise la Parchet. Daca se da clasare, ce pot eu sa fac? Fiecare om are dreptul la exprimare, dar trebuie sa vina cu argumente. Eu ma consider nevinovat”, spune Oprisan.

                    Volei feminin/ Divizia A1: Stiinta, din nou in play-off!

                    Bacauancele isi vor disputa accesul in finala campionatului cu detinatoarea titlului, Volei Alba Blaj

                    De la agonie la extaz. Totul, in doar patru seturi. Jucate pe doua fronturi. Luni seara, in jurul orei 18.30, Stiinta era ca si scoasa din cartile play-off-ului Diviziei A1. Voleibalistele bacauane erau conduse cu 1-0 (25-16) la Iasi, de Penicilina, in ultima etapa a sezonului regulat. Concomitent, principala lor rivala, Dinamo avea 1-0 la seturi (26-24) in disputa cu vice-lidera CSM Târgoviste.

                    Ce a urmat tine de Hitchcock. Studentele au intors rezultatul, trecând de Penicilina cu 3-1, in timp ce Dinamo a pierdut la acelasi scor disputa cu echipa antrenata de Zoran Terzic. Jocul rezultatelor duce echipa bacauana in play-off, unde se va lupta cu Blajul pentru accederea in finala. Dinamo, in schimb, se vede nevoita sa continue in play-out, unde va juca impotriva Iasiului. Asta in ciuda faptului ca managerul dinamovist, Marian Stefan „Piticu” se batea cu pumnii in piept ca va lua un punct la Târgoviste si ca echipa sa va ajunge in play-off in dauna Stiintei.

                    „Trebuie sa recunosc ca la 0-1 eram darâmat. Penicilina ne omora cu serviciul, iar dincolo, Târgoviste pierdea in prelungiri. Aveam, totusi, incredere ca noi vom reveni in joc si ca Târgoviste isi va onora blazonul. Chiar vreau sa felicit echipa din Târgoviste pentru ca si-a aparat corect sansele, dupa cum tin sa apreciez taria de caracter a echipeiu mele”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care are, insa si o nemultumire: „Sunt dezamagit de evolutia jucatoarei Baciu Ioana. La Iasi, am inlocuit-o cu Irina Radu, care a facut 19 puncte”.

                    Calificata in cupele europene, Stiinta va incerca imposibilul in semifinala play-off-ului cu Alba Blaj. Primele meciuri vor avea loc sâmbata, 26 martie si duminica, 27, la Blaj, returul urmând sa se joace weekendul viitor, in Bacau. In finala ajunge echipa care câstiga trei meciuri din cinci, un eventual meci de baraj fiind programat pe 6 aprilie, la Blaj. „In aceasta faza, orice este posibil. Pentru noi e greu sa trecem de Blaj, dar nu imposibil. Sper ca si fetele noastre sa-si doreasca mult acest lucru”, a spus Florin Grapa. In cealalta semifinala, CSM Târgoviste o intâlneste pe CSM Bucuresti. In play-out, in schimb, pe lânga Dinamo- Penicilina, se mai joaca Medicina- CSM Lugoj.

                    Judo/ CN MAI: Si luptatorii pot sa…judo!

                    Doi luptatori bacauani de mare valoare fac legea la…judo. Nu, nu e nicio greseala! Manuela Bârzu si Sorin Tasca au fost doi dintre protagonistii Campionatului National de judo organizat recent, la Deva, de Ministerul Adiministratiei si Internelor.

                    Competitia, una de traditie, reuneste anual pe spatiile de lupta sportivi din rândul politistilor, pompierilor si jandarmilor. Si in acest an, Bacaul a tinut steagul sus, fiind bine reprezentat la toate nivelele. La Under 35, categoria A66 kg feminin, Maniela Bârzu (IJJ Bacau) a cucerit medalia de aur, in timp ce la 66 kg masculin, Mircea Batrânu (IPJ Bacau) s-a clasat al treilea. La A35 de ani, campionul de anul trecut, Dragos Cremene (IPJ Bacau) a fost nevoit sa se multumeasca doar cu bronzul la 73 kg, in conditiile in care principiul „capilor de serie” a fost ignorat la tragerea la sorti.

                    De bronz a fost si evolutia lui Sorin Tasca (ISU Bacau). Un adevarat impatimit al sporturilor de contact (dovada numeroasele medalii la Nationalele de lupte si la Mondialele WPFG), sportivul pregatit de Ion Sarban inca din 1992 este un abonat permanent la podiumul CN al MAI. Concret, la Deva, Sorin Tasca si-a trecut in cont cea de-a zecea medalie consecutiva la aceasta competitie, reusita care are suportul unui adevarat record.

                    In fine, la peste 45 de ani, Dan Coclenci (IPJ Bacau) a luat aurul la categoria 100 kg, completând astfel cu succes seria rezultatelor foarte bune reusite de luptatorii bacauani. Pe lista laureatilor era de asteptat sa apara si numele lui Mihai Gosav, insa reprezentantul IPJ Bacau a decis sa se retraga din competitia rezervata sportivilor A35 de ani din cauza unor flagrante erori de arbitraj.

                    Medicii din Spitalul Judetean Bacau, in greva japoneza

                      Personalul medical poarta, in aceasta saptamâna, banderola albastra pe brat

                      – doctorii bacauani s-au alaturat colegilor din tara si si-au pus pe brate banderole albastre n ei sunt nemultumiti de ce le ofera sistemul sanitar si par mai hotarâti ca oricând sa-si ceara drepturile n circa 70 de angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau au dat deja unitatea medicala in judecata

                      La inceputul acestei saptamâni, mii de medici din intreaga tara au anuntat ca intra in greva japoneza, iar lor li s-au alaturat si asistentele medicale, infirmierele, dar si ceilalti angajati ai spitalelor. Toti cei care au aderat la aceasta forma de protest si-au pus pe brat o banderola albastra si vor astfel sa atraga atentia asupra problemelor din sistemul sanitar.

                      Printre ei sunt si doctori si cadre medii care isi desfasoara activitatea in blocul operator, Sectia de Chirurgie, Neurochirurgie, ATI, dar si alte sectii ale SJU Bacau. „Suntem solidari cu ceilalti colegi ai nostri pentru ca avem aceleasi nemultumiri. Deja am initiat un proces in instanta si vor mai fi si altele. Am discutat cu sefii spitalului, ne sprijina si speram sa ne câstigam drepturile in instanta”, ne-a declarat dr. Adrian Pletea, medic chirurg in cadrul SJU Bacau si reprezentantul Aliantei Medicilor la nivelul judetului Bacau. Doctorii cer aplicarea legii salarizarii din 2004, pentru ca la momentul de fata exista in vigoare o lege din care au fost scoase foarte multe sporuri, dar vor si sa fie platiti ca ceilalti specialisti din Capitala sau alte spitale mari, daca efectueaza aceleasi interventii medicale, pentru ca, spun ei, riscurile sunt aceleasi, iar asigurarea de malpraxis este la fel.

                      Aceasta greva a fost anuntata de Federatia Sindicala „Hipocrat” si „Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din România, care sunt federatii membre ale Confederatiei Sindicale „Cartel Alfa” si au sustinerea Aliantei Medicilor, dar si a medicilor de familie. „Suntem solidari cu toti colegii nostri si cu actiunea lor. Si noi suntem nemultumiti de ceea ce se intâmpla si vom avea intâlniri la Bucuresti unde vom discuta ce avem de facut”, a declarat dr. Catalin Andriescu, medic de familie si presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din judetul Bacau.

                      Alte revendicari ale personalului medical sunt legate de calcularea sporului de doctorat, respectarea normei de munca si a timpului de lucru si repaus, cresterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator si medicina de familie. Toate aceste cereri vor fi sustinute si in Comisia de Sanatate din Camera Deputatilor, dar calendarul protestelor mai cuprinde pichetarea Ministerului Muncii, a Ministerului Sanatatii, o greva de avertisment cu incetarea activitatii timp de 2 ore, in perioada 11-17 aprilie, iar daca nici asa nu se vor face auziti, in data de 18 aprilie va fi declansata greva generala, cu sustinerea unei treimi din activitate si asigurarea Urgentelor. La aceste actiuni nu participa si sindicatul Sanitas care a anuntat printr-un comunicat de presa ca „Federatia Sanitas din România nu se raliaza actiunilor de protest anuntate pentru 21 martie a.c. având în vedere declaratiile făcute de ministrul sanatatii privind rezolvarea inechitatilor din sistem”.

                      “Revendicam calcularea si recalcularea sporurilor la salariul de baza, asa cum prevede Codul Muncii, si nu la cel de incadrare, asa cum se intâmpla acum, iar pentru asta am dat spitalul in judecata. Medicii care lucreaza in blocul operator nu primesc spor pentru conditii periculoase, iar personalul mediu primeste. De aceea, ne consideram discriminati la locul de munca” – dr. Adrian Pletea, medic chirurg in cadrul SJU Bacau si reprezentantul Aliantei Medicilor la nivelul judetului Bacau.

                      „Marsul pentru Viata” strabate Bacaul

                        Devenit o traditie in cotidianul comunitatii, „Marsul pentru Viata” se va desfasura si in acest sfârsit de saptamâna pe strazile din centrul municipiului Bacau. Procesiunea va pleca duminica, 27 martie, de la ora 12.00, din Parcul Catedralei si se va incheia la Biserica „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Parcul Cancicov.

                        Evenimentul este organizat de catre Asociatia „Studenti pentru Viata” in colaborare cu Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi Români – filiala Bacau, Asociatia „Mama Olga”, Asociatia Parinti pentru Ora de Religie si Asociatia Profesorilor de Religie.

                        Lor li se vor alatura si alte asociatii si ONG-uri locale. In acest an, „Marsul pentru Viata” va avea loc in 130 de localitati din România si Republica Moldova, având sprijinul si binecuvântarea Patriarhiei Române.

                        Avaria de pe strada Garofitei ridica mari probleme celor de la Thermoenergy

                          – 6.400 de apartamente nu primesc apa calda si caldura

                          Aproximativ 6.4000 de familii au petrecut noaptea in frig, dupa ce o conducta de agent primar a cedat luni dupa-amiaza pe strada Garofitei, nr. 13. Imediat dupa ce a fost localizata avaria, Thermoenergy Group SA Bacau a oprit furnizarea agentului termic catre consumatorii care locuiesc in zonele URA, Carpati, Bistrita Lac, Garii si Nord.

                          Totodata, au fost oprite si punctele termice (PT) 9, 11, 16, 30, 31, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 58, 59, 61, 62, 63, 64, 69, 79, 84, 94, 95, 96, 97, 115, 117, 151, 152 si 153. Marti dimineata, mai multe echipe de interventie au fost mobilizate la fata locului si au scos apa din subteran pentru a putea ajunge la conducta sparta. Dupa o prima sondare in asfalt, se pare ca teava sparta se afla sub sosea si trebuie sa se intervina in adâncime.

                          RZV_0221

                          “Echipele de interventie s-au mobilizat pe trei schimburi si vor lucra inclusiv pe timpul noptii daca situatia o va impune. Interventia este dificila, in conditiile in care, se pare ca teava sparta se afla sub sosea. Important este sa se ajunga la fisura, pentru ca mai apoi, lucrurile vor merge de la sine, iar o data remediata avaria, instalatiile vor putea fi reincarcate cu agent termic in câteva ore”, declara Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA

                          Un invatator condamnat pentru ca a violat un baietel de 10 ani si-a taiat gatul

                          * in prima zi in spatele gratiilor, acesta a incercat sa se sinucida si a ajuns la spital cu mai multe plagi taiate * la prima instanta primise o pedeapsa mai blânda, dar a facut apel

                          Cazul a ajuns in atentia autoritatilor in luna mai 2014, când parintii unui baietel de 10 ani, din comuna Gaiceana, au reclamat la Politie ca fiul lor ar fi fost violat de invatatorul la care a mers sa faca meditatii la matematica. Barbatul, acum in vârsta de 61 de ani, s-ar fi dezbracat atunci in fata elevului si i-ar fi cerut si lui sa faca acelasi lucru.

                          Desi la vremea respectiva s-a spus ca nu s-a mers mai departe de atât, anchetatorii au probat infractiunea de viol si sub aceasta acuzatie a fost trimis in judecata. Pe timpul procesului, dascalul s-a aflat sub control judiciar si a respectat toate conditiile impuse de aceasta masura.

                          In decembrie 2015, a fost condamnat de Judecatoria Podu Turcului la 4 ani de inchisoare pentru viol si a fost obligat de instanta sa plateasca si 65.000 de lei daune morale si materiale familiei victimei, precum si aproape 18.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat si de partea civila din dosar. Nemultumit de sentinta primita la prima instanta, barbatul a facut apel iar zilele trecute Curtea de Apel Bacau a decis sa majoreze pedeapsa la 7 ani de inchisoare cu executare.

                          In cursul zilei de luni, mandatul a fost pus in aplicare, iar dascalul de 61 de ani a ajuns in Penitenciarul Bacau. Se pare ca nu a suportat gândul ca va sta in spatele gratiilor atâtia ani, iar pe timpul noptii a incercat sa-si puna capat zilelor. Acesta ar fi fost gasit in celula cu plagi taiate in zona gâtului si a fost solicitat un echipaj de salvare.

                          „La fata locului s-a deplasat un echipaj medical cu medic care a constatat prezenta unei persoane de sex masculin ce prezenta diverse plagi taiate la nivelul diferitelor zone ale corpului Pacientul a fost stabilizat si transportat in siguranta catre Spitalul Judetean Bacau pentru continuarea investigatiilor si a tratamentului de specialitate”, a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical la Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau.

                          Barbatul este in afara oricarui pericol si a ramas internat in spital. Oficialii Penitenciarului Bacau confirma cele intâmplate. „A fost vorba despre o autoagresiune. S-a intervenit prompt, a fost apelat 112, s-au anuntat judecatorul delegat si Autoritatea Natioala a Penitenciarelor si s-a demarat o ancheta interna”, a declarat insp. pr. Madalina Matasaru, purtator de cuvânt la Penitenciarul Bacau.

                          In satul Gaiceana, vestea ca invatatorul a fost condamnat s-a dus repede iar parerile oamenilor sunt impartite. Cei apropiati nu-l cred in stare de o astfel de fapta, in vreme ce altii cred ca instanta l-a pedepsit pe drept. Mai mult, dupa ce ar fi aflat sentinta, acesta ar fi afirmat ca ar prefera sa-si ia zilele decât sa stea in inchisoare.

                          „Fata mea a fost la scoala la el. Nu mi s-a parut un om agresiv, dar pedeapsa pentru ce a facut este prea blânda”, spunea o localnica.

                          „Eu nu-l vad in stare sa faca asa ceva. Nu cred. Este un om bun si cred ca face inchisoare pe nedrept. I-a dat exagerat de mult”, spunea si Cornelia Codreanu, o vecina.

                          Barbatul era cunoscut in comunitate ca un om linistit si nu a mai fost reclamat niciodata pentru astfel de fapte. A fost invatator mai bine de treizeci de ani, iar dupa izbucnirea scandalului nu s-a mai intors la catedra.

                          Profit mai mare, dividend in scadere la Aerostar

                          Consiliul de administratie al companiei Aerostar Bacau va propune, la Adunarea Generala a Actionarilor din luna aprilie, dividende în valoare totala de peste 12,79 de milioane de lei pentru exercitiul financiar al anului 2015.

                          Dividendul pe actiune va fi propus, astfel, la valoarea de 0,084 de lei. Luni, 21 martie, valoarea actiunii Aerostar la Bursa de Valori Bucuresti era de 2,67 de lei, in scadere cu inca 2,2% fata de ziua de tranzactionare precedenta, scaderea fiind reactia imediata anuntarii valorii dividendului propus pe actiune, mai mica decât celor din anii 2012, 2013 si 2014.

                          Aerostar intentioneaza sa acorde un dividend mai mic cu 5,6% decât cel de anul trecut, desi profitul obtinut a fost mai mare ca in 2014 cu 164,7% si a ajuns la peste 52 de milioane de lei. Dar, de aici, conform rezultatelor preliminare pe anul trecut, peste 21,5 milioane de lei vor merge la rezerva legala a profitului reinvestit, iar aproape 18 milioane la capitalul de lucru.

                          Daca acest nivel al dividendului va fi aprobat, principalul actionar al Aerostar, compania Iarom Bucuresti, care detine 71,18% din capitalul ei social, va incasa peste 9,1 milioane de lei. Urmatorul actionar ca importanta este SIF Moldova, care detine 14,8% din actiuni si va primi aproape 1,9 milioane de lei.
                           

                          Sala Polivalenta din cartierul CFR, cea mai scumpa groapa sapata vreodată în Bacău

                            Emblemă a incompetenței administrației locale, „groapa polivalentă” din cartierul CFR este o pată pe obrazul orașului. Lucrările au debutat în urmă cu 5 ani, însă de proiectul sălii polivalente s-a ales praful.

                            Viitorul e sumbru pentru ceea ce a rămas din șantierul Sălii Polivalente din cartierul CFR. O groapă căscată în pământ, a cărei săpare a „ușurat” bugetul local cu câteva milioane de euro, este tot ce a rămas la 5 ani de la începerea „lucrărilor”.

                            Singurii care au avut ceva de câștigat au fost edilii Bacăului. Sub conducerea fostului primar, Romeo Stavarache, azi în arest la domiciliu, administrația locală PNL a defilat în campania din 2012 cu proiectul noii săli polivalente. Imaginile procesate pe calculator înfățișau, însă, o himeră. Proiectul este în colaps, iar de milioanele de euro risipite până în prezent nu se mai știe nimic.

                            DSC_1705„Cu milioanele îngropate în groapa polivalentă din cartierul CFR am fi putut continua lucrările de la Spitalul Municipal. Practic, administrația Stavarache – Luchian – PNL a finanțat cea mai scumpă groapă săpată vreodată în municipiul Bacău. Această groapă reprezintă, în cheie simbolică, eșecul administrației locale PNL. Au căutat, în 2011-2012, o metodă de a sifona banii publici și, din păcate, au reușit”, a declarat deputatul Cosmin Necula.

                            Acesta a arătat că lucrările făcute până în prezent în cartierul CFR sunt acum inutilizabile și că fundația sălii este iremediabil compromisă. „Polivalenta” electorală din cartierul CFR ar fi trebuit executată de un consorțiu de firme condus de societatea Polimex-Mostostal. Subsidiara din România a companiei poloneze, Coifer Impex, a intrat în faliment, iar bugetul local nu a mai putut susține lucrarea megalomană. Asta în condițiile în care Bacăul are o sală a sporturilor ce necesită lucrări de reabilitare și modernizare la standarde europene.

                            Elevi moinesteni, la Strasbourg

                              Elevii Liceului Teoretic „Spiru Haret” din municipiul Moinesti au reprezentat România in Parlamentul European din Strasbourg, saptamâna trecuta, in cadrul proiectului “Euroscola”.

                              Din delegatie au facut parte si copii din comuna Poduri, arata Diana Albu, viceprimarul comunei. “Ei s-au intâlnit cu elevi din mai multe tari, au avut de pregatit studii cu diverse teme, care ne privesc pe toti, au facut propuneri, au pus intrebari, au primit raspunsuri si au avut drept de vot, a declarat Diana Albu.

                              Podureanca noastra, prof. Gabriela Biea, a fost unul dintre coordonatori, alaturi de doamnele profesoare Claudia Apostu si Gabriela Dan.”

                              Contribuabilii sufera, la noul sediu de la Taxe Locale NU se lucreaza

                                * la noul sediu al Directiei nu au inceput lucrarile de reamenajare * bacauanii merg sa isi achite darile in acelasi spatiu ingust si prafuit * mutarea se va produce dupa 1 mai

                                Nadia Neagu, „un contribuabil corect”, dupa cum se descrie, a incercat sa-si achite darile la Directia de Taxe si Impozite Locale. N-a reusit, motiv pentru care s-a adresat furioasa redactiei noastre. „M-am asezat la rând. Eram a zecea persoana. Când am ajuns in fata mi s-a inchis pur si simplu in nas ghiseul, pe motiv de pauza de masa, dupa ce angajata mai plecase intr-o alta pauza cu putin timp inainte”, povesteste femeia.

                                S-a adresat conducerii directiei, dar a primit pe un ton inalt explicatia ca „aici se lucreaza cu oameni, nu cu roboti”. S-a intors resemnata la ghisee dupa un timp, pentru a constata ca, desi programul de lucru cu publicul nu se incheiase, nici un ghiseu nu mai era deschis. „Eu mi-am luat o zi din concediu sa merg sa platesc. Sunt revoltata nu pentru ca am pierdut aceste ore, dar mai ales pe modul de comunicare. Este o bataie de joc, mai ales ca incerci sa fii corect. Poate o sa-mi mai iau o zi libera, sau poate nu voi mai fi nici eu un bun platnic ca si pâna acum”, mai spune cu amaraciune Nadia Neagu.

                                Femeia a reclamat si conditiile precare in care continua sa-si desfasoare activitatea acest serviciu, asta desi inca din 15 februarie s-a incheiat procedura de atribuire a contractului de inchiriere pentru un nou spatiu.

                                Deocamdata, nici o miscare

                                La noul sediu de pe strada Vasile Alecsandri, la nr.63, acolo unde se vor muta ghiseele nu sunt semne ca s-ar lucra. Spatiul trebuie reamenajat, fiind deocamdata impropriu activitatii de incasare a taxelor. Cei pe care i-am intâlnit acolo ne-au spus ca cei de la primarie au venit sa faca masuratori si schite, dar deocamdata nu s-au apucat de treaba, asta desi era mai urgent ca oricând, primele luni ale anului fiind cele mai aglomerate la acest serviciu. Societatea care a câstigat contractul s-a apucat de treaba. Intr-un spatiu pe care il amenajeaza in aceste zile va pune dosarele care ii apartin, pentru a elibera birourile.

                                Mutarea Directiei de Impozite si Taxe Locale se va produce dupa 1 mai. „Deocamdata se lucreaza la proiectarea spatiului. Urmeaza o procedura de selectie a unei firme care sa faca amenajarea spatiului si activitatea sa fie mutata abia dupa Paste, adica dupa 1 mai”, a precizat primarul interimar Ilie Birzu.

                                Pentru aceste recompartimentari, prin bugetul aprobat in acest an, s-a prevazut suma 450 mii lei, adica 100.000 de euro (!) – pragul pentru care nu este nevoie de o licitatie publica pentru atribuirea contractului.

                                Lunar, chiria pentru acest sediu va costa circa 36 mii lei, contractul fiind semnat pentru o perioada de zece ani, cu o valoare finala de 3,4 milioane lei.