luni, 8 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3129

O eleva a Palatului Copiilor Bacau canta pentru a doua oara pe scena emisiunii Next Star

Bacăul va fi reprezentat în această săptămână, din nou, pe scena celei mai cunoscute emisiuni de talente pentru copii din România, Next Star, difuzată de Antena 1. În ediția de joi, 31 martie, programată de la ora 20.30, o veți putea admira pe scena concursului pe Delia-Andreea Andrei, elevă a Palatului Copiilor Bacău, la Cercul de muzică ușoară, coordonat de profesorul Claudiu Filip.

Tânără solistă, în vârstă de 11 ani, va interpreta melodia – ”Rhythm Inside”, înscrisă de Belgia în competiția internațională pentru profesioniști Eurovision 2015. Este pentru a doua oară când Delia cântâ pe scena celebrei emisiunii, de data aceasta băcăuanca fiind invitată direct în concurs, fără a mai trece prin etape preliminare de preselecție.

”Delia are un talent nativ și un timbru foarte matur pentru vârsta ei, o impostație vocală foarte matură, un auz muzical foarte bun. Face parte din grupa de performanță a Cercului. Este pentru a doua oară când participă la Next Star, a mai fost selectată și în 2014, anul în care a mai participat, în trei reprezentații, o altă elevă foarte talentată din grupa de performanță, Luca Ambra – Maria. Și atunci și acum singurii copii din Bacău calificați în acest concurs, la secțiunea Muzică ușoară, au fost de la Palatul Copiilor. Îi urăm succes Deliei la Next Star și tuturor elevilor noștri înscriși în competiții!”, a declarat Claudiu Filip, profesorul de canto al Deliei – Andreea Andrei, coordonator al Cercului de Muzică ușoară al Palatului Copiilor Bacău.

Claudiu Filip este de asemenea iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului de Muzică Uşoară pentru Copii “Aşchiuţă”, eveniment organizat anual de Palatul Copiilor Bacău pentru a veni în sprijinul elevilor şi preşcolarilor cu talent muzical.

În anul 2015, Ștefan Liche, în vârstă de 16 ani, elev al profesorului Claudiu Filip la Palatul Copiilor, de 11ani, a participat la emisiunea – concurs ”Vocea României”, ajungând până în etapa a treia, la dueluri.

Doi tineri au furat scule de 1500 de lei dintr-un garaj

    Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au prins doi tineri care au sustras dintr-un garaj, în care au pătruns prin efracție, bunuri în valoare de 1500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat.

    La data de 30 martie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii au fost sesizați despre fatul că persoane necunoscute au pătruns într-un garaj, de pe strada Cornişa Bistriţei, din municipiul Bacău.

    Polițiștii care s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului au depistat în zonă doi tineri de 21 și 25 de ani, ambii din municipiul Bacău, bănuiți de comiterea faptei.

    Din cercetările polițiștilor a rezultat că cei doi tineri ar fi pătruns prin efracție într-un garaj de pe strada Cornișa Bistriței și ar fi sustras din interior, o bormaşina, un aparat de sudură, un flex şi alte scule, în valoare de aproximativ 1500 lei.

    Prejudiciul a fost recuperate în totalitate.

    În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

    Urmărit international de autoritățile germane, prins de polițiștii băcăuani

      Un bărbat pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare pentru tâlhărie, a fost depistat de polițiștii din județul Bacău, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din al Poliției Române.

      La data de 29 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din Onești, au depistat un tânăr de 19 ani, din județul Bacău, care era urmărit internațional.

      Pe numele acestuia, autotritățile germane au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea, pe teritoriul Germaniei, a infracțiunii de tâlhărie.

      Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

      Tânărul a fost reținut, urmând a fi prezentat Curții de Apel Bacău, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile germane.

      Blue Air a inaugurat ruta Bacau – Madrid

        De ieri, 30 martie, putem parcurge distanta Bacau – Madrid in numai patru ore, cu o noua cursa aeriana operata de compania Blue Air. Cursa a fost introdusa in orarul de vara al zborurilor de pe Aeroportul International „George Enescu”, din Bacau, orar care este derulat in perioada 27 martie – 29 octombrie.
        Miercuri dimineata, la ora 8,20 a decolat de la Bacau aeronava Boeing 737 (zborul OB2903), care a aterizat pe Aeroportul Adolfo Suarez, din Barajas – Madrid, la ora locala 11,30 (12,30 ora României).

        Aeronava a survolat Ungaria, Slovenia, Italia si Franta, dar pasagerii au avut, pe partea stânga, minunate privelisti si asupra Croatiei, a Marii Adriatice, a Principatului Monaco, a Marii Ligurice si a Marii Baleare. De la Madrid, cursa a decolat spre Bacau la ora locala 12,20 (13,20 ora României) si a aterizat la destinatie la ora 17,10.

        Cursele aeriene spre Madrid vor fi operate in zilele de miercuri si vineri. Vinerea, avionul decoleaza la ora 10,00 din Bacau si aterizeaza la ora locala spaniola 13,00, iar din Madrid decolarea are loc la ora locala 13,50, cu aterizare in Bacau la ora 18,40. Vinerea zborul dureaza numai 3,50 ore.

        Un bilet dus-intors Bacau – Madrid este vândut la agentiile specializate cu circa 89 – 110 euro, iar un bilet dus cu 49 – 57 de euro (taxa de aeroport inclusa).
         

        [wonderplugin_gallery id=”484″]

        Pagina 1

          pag1

          Sute de adolescenti si-au dat intâlnire la o carte

            Piata Tricolorului din centrul orasului a fost luata cu asalt de aproximativ 200 de tineri care au vrut sa sustina proiectul „Da-ti intâlnire cu o carte”, ajuns, marti, 29 martie, la cea de-a treia editie. Proiectul, care are o incidenta tot mai mare in rândul institutiilor de invatamânt din Bacau, isi propune promovarea cititului in spatiile publice.

            Aceasta editie a consemnat si o premiera prin faptul ca o parte din profesorii participanti la acest eveniment au sustinut orele cu elevii in aceeasi locatie. Astfel s-au desfasurat ore de geografie, de limba româna si o ora de firma de exercitiu.

            Participantii, atât elevii cât si profesorii, au fost din Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Petru Rares”, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Centrul Scolar de Educatie Incluziva, pedagogii din Caminul Economic, Colegiul „N.V. Karpen” si Colegiul „Vasile Alecsandri”. La finalul evenimentului s-au donat carti care vor fi trimise la o biblioteca scolara din mediul rural.

            „Elevii nosti de la nivel post-liceal au fost impresionati de ideea donarii de carti pentru copii, iar elevii de liceu au fost dornici sa vada cum se organizeaza astfel de proiecte, mai ales ca este o premiera in invatamântul bacauan, pentru ca se fac proiecte fara hârtii.”
            Prof. Constantina Hulea, director Colegiu „Mihai Eminescu” Bacau

            „In primul rând am venit aici pentru ca pentru mine lectura este o parte din viata, pentru ca cititul imi dezvolta abilitatile pentru viata si pentru ca prin lectura ma dezvolt pe mine insami. Am venit impreuna cu colegii mei de clasa, si pentru ca ne-a placut asa de tare, vom fi prezenti si la evenimentele viitoare.”
            Cornelia Mocanu, eleva la Colegiul „Mihai Eminescu”

            „Ne-am bucurat de o prezenta numeroasa la aceasta a treia editie ceea ce ne demonstreaza ca proiectul este bun, ca tinerii au inteles mesajul nostru si ca trebuie sa ducem aceasta idee mai departe.”
            Marius Apostol, initiatorul proiectului

            Prima prelevare de organe la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti

              La Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti s-a inregistrat, luni, 29 martie, o noua premiera. De data aceasta este vorba despre prima prelevare de organe.

              Dotari de ultima generatie la Spitalul orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti

                – unitatea medicala a achizitionat aparatura de 5 milioane de euro n primarul orasului crede ca RMN-ul si computerul tomograf vor salva multe vieti

                Bolnavii din orasul Comanesti, predispusi la accidente vasculare cerebrale si nu numai, au primit o noua sansa la viata. Spitalul orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti a fost dotat cu aparatura performanta achizitionata cu fonduri europene prin proiectul “Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orasenesc «Ioan Lascar»  din orasul Comanesti”.

                Aproximativ 14 cabinete medicale au trecut printr-un proces de modernizare si sunt dotate cu aparatura medicala moderna, lucru care va conduce pe viitor la reducerea timpului necesar diagnosticarii pacientilor. Primarul Viorel Miron spune ca investitia este de aproximativ 5 milioane de euro, iar cea mai mare realizare sunt achizitia unui RMN si a computerului tomograf. Pentru montarea aparaturii medicale de mari dimensiuni, la parterul cladirii s-a impus darâmarea unui perete exterior.

                ”Avem aparatura pe care si-ar dori-o orice centru universitar. Ne dorim ca o data renovat, modernizat si dotat corespunzator, sa devina tentant pentru cadrele medicale care doresc sa atinga performanta la Comanesti. In plus, medicii care vor dori sa lucreze la Spitalul «Ioan Lascar» Comanesti vor avea asigurata si cazarea”, declara Viorel Miron, primarul orasului Comanesti.

                Unitatea medicala este primul spital construit in România dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, fiind si cel mai modern la acea vreme. In trecut, Spitalului Orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti a fost pe lista celor 67 de spitale propuse pentru a fi inchise si transformate in azile de batrâni.

                Primarul Miron spune ca a reusit sa redeschida spitalul dupa doua luni, cu sprijinul profesorului Ioan Lascar. Spitalul functioneaza din anul 1953 si deserveste bacauanii care locuiesc pe Valea Trotusului, având 120 de paturi, 9 sectii si compartimente. Din iulie 2010 se afla sub tutela Consiliului Local al orasului Comanesti. Spitalul este autorizat, evaluat, clasificat grad IV si in contract cu Casa de Sanatate Bacau.

                Nu mai lasati bunuri de valoare in masina! Hotii au spart sute de autoturisme

                  Un tânar a spart noua masini in Moinesti si a furat bani si bunuri in valoare de 13.000 lei

                  – anul trecut, in judetul Bacau, au fost inregistrate peste 400 de furturi din autoturisme – numarul s-a redus cu mult fata de 2014 si ar putea sa mai scada daca bacauanii ar fi mai atenti si nu ar mai lasa la vedere, in autoturisme, bunuri care sa „le faca cu ochiul” infractorilor

                  Spargerile de autoturisme se comit, de regula, pe timpul noptii si in special in mediul rural. La adapostul intunericului, hotii sparg masinile aflate in parcari si in doar câteva minute dispar cu tot ce gasesc in interior. De cele mai multe ori bunul furat este mult mai putin valoros decât geamul spart sau sistemul de inchidere distrus, dar acest lucru nu-i intereseaza pe infractori. In cursul anului 2015, in judetul Bacau, au fost inregistrate 408 dosare de furt din autoturisme, in scadere cu 32 la suta fata de anul 2014, când au fost instrumentate 600 de fapte. In lunile ianuarie si februarie 2016, tot la nivel de judet, au fost 55 de furturi din auto, cu aproape 50 la suta mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut.

                  Recent, un tânar de 19 ani, din Magiresti, a fost retinut de politistii din Moinesti pentru ca in doar o saptamâna a spart noua autoturisme, parcate in diferite zone ale orasului. Acesta a profitat de neglijenta proprietarilor care au lasat la vedere diverse bunuri, a spart geamurile autoturismelor si a furat echipament sportiv, bani, accesorii pentru telefoane si tot ce a mai gasit, prejudiciul total fiind de peste 13.000 de lei. In urma cercetarilor, cele mai multe bunuri au fost recuperate, suspectul fiind retinut pentru furt calificat.

                  Oficialii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau explica de ce le este atât de usor hotilor sa actioneze. „Lipsa sistemelor de alarmare si a dispozitivelor antifurt din dotarea autoturismelor sau folosirea improvizatiilor, parcarea în locuri improprii, dosnice, lasarea la vedere a unor bunuri tentante, neîncuierea portierelor, toate acestea sunt circumstante care ii determina pe cei certati cu legea sa-si indrepte atentia asupra unei masini.

                  Bunurile sustrase le ofera posibilitatea obtinerii de câstiguri facile si imediate, de aceea sfatuim proprietarii de autoturisme sa acorde importanta cuvenita prevenirii comiterii unor astfel de infractiuni”, declara insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la IPJ Bacau. Pentru a tine infractorii la distanta, politistii le recomanda celor care detin un autoturism sa-l asigure cu sistem de alarmare, antifurt, sa nu lase in masina genti de voiaj, posete, borsete, aparatura electronica, telefoane mobile, aparate GPS sau detectoare radar, nici macar pentru câteva minute, si sa parcheze doar locuri bine iluminate.

                  Produse pentru potenta, contrafacute

                    Reclamatiile unor consumatori, nemultumiti ca anumite suplimente, menite sa creasca performantele sexuale, nu au avut efectul asteptat, i-au condus pe anchetatori la o adevarata retea care distribuia produse falsificate.

                    DIICOT s-a sesizat din oficiu, in 2013, cu privire la constituirea unui grup infractional organizat care achizitiona si comercializa produse contrafacute de tipul suplimentelor alimentare destinate cresterii performantelor sexuale, cu risc mare de a pune in pericol sanatatea consumatorilor.

                    Sase persoane, din Bucuresti si Bacau, si o societate comerciala au fost trimise in judecata, fiind acuzate ca au pus in circulatie ilegal suplimente alimentare falsificate – Maraton Forte si Entran Forte, pe care s-a mentionat in fals numele producatorului si au fost vândute sub marci identice cu cele inregistrate de SC Parapharm SRL Hunedoara, respectiv SC Ozone Laboratories Pharma SA(societate absorbita de SC Labormed – Pharma), inducând astfel in eroare beneficiarii si facând concurenta neloiala titularilor marcilor.

                    Produsele, daunatoare sanatatii, erau distribuite in Bucuresti, Bacau, Galati si Sibiu. Membrii gruparii, spun anchetatorii, cumparau din China suplimente alimentare cu o compozitie chimica asemanatoare unor produse comercializate sub branduri renumite – Maraton Forte, Entran Forte, contrafaceau ambalajele dupa modelul celor autentice si vindeau produsele catre diversi agenti economici de profil (farmacii). Liderul gruparii ar fi, conform rechizitoriului, Adrian B., administrator al SC BBM Impex Bucuresti, societate ce desfasura activitati de import si comercializare pe piata româneasca de produse farmaceutice si parafarmaceutice.

                    Acesta si-a format, cu timpul, o adevarata retea de distributie a suplimentelor contrafacute, spun procurorii. Maraton Forte se vindea en-gros la preturi intre 22 si 35 lei/cutia, apoi era revândut cu 35-45 lei/cutia, urmând ca, in final, sa ajunga in farmacii la preturi intre 65 si 85 lei cutia, net inferioare celui de piata – circa 160 lei cutia. Pacaliti de pret, oamenii au cumparat produse falsificate, dar s-au intors in farmacii sa faca reclamatii, dezamagiti fiind ca suplimentele nu au avut niciun efect.

                    Adrian B. sustine ca a aflat ca suplimentele sunt contrafacute de-abia in momentul in care s-au facut perchezitii. Pâna in prezent, doar unul dintre titularii marcilor s-a constituit parte vatamata in proces – Labormed – Pharma Bucuresti, prejudiciul suferit de firma, ca urmare a comercializarii de produse falsificate sub marca Entran, fiind estimat la 937.111 lei.

                    Specialistii care au analizat continutul suplimentelor spun ca riscurile pentru sanatate sunt cu atât mai mari cu cât produsele pot include substante nedeclarate, dublând astfel cantitatea de substanta farmaceutica activa ingerata de consumator. In continutul produselor contrafacute s-au gasit si substante prezente in medicamente (Viagra), desi acestea erau prezentate drept suplimente alimentare.

                    Numar record de olimpici la Colegiul National „Vasile Alecsandri”

                      Colegiul National „Vasile Alecsandri” si-a prezentat ieri lotul elevilor care vor reprezenta liceul la olimpiadele nationale ce vor avea loc luna viitoare, in „Saptamâna altfel”. Sunt 23 de olimpici de toti, care au fost calificati la Nationalele de la 15 discipline scolare.

                      Acestia sunt: Theodora Ladaru (clasa a VIII-a B, prof. Ramona Jitaru Palade) – limba româna, Ana Maria Ghinet (clasa a IX-a E, prof. Mariuca Paduraru) – limba germana, Alexandra Tudor (clasa a XII-a J, prof. Ioan Grintescu) – limba italiana, Valentina Turcu Cenusa (clasa a X -a B, prof. Mariana Andone si prof. Alis Galbeaza) – limba engleza, Stefania Ciuca (clasa a XI-a B, prof. Nona Dulhac si prof. Anca Bogdanel) – limba engleza, Marian Toderita (clasa a X-a H, prof. Mariana Andone si prof. Loredana Rusu) – limba engleza, Vlad Covaci (clasa a XI-a D, prof. Angela Sterpu) – limba rusa, Rares Sova (clasa a V-a A, prof. Violeta Ciasar) – matematica, Razvan Gherasa (clasa a VI-a, prof. Madalin Bertea) – matematica, Gabriel Amarandi (clasa a XI-a H, prof. Catalin Barbu) – matematica, Florin Chelaru (clasa a X-a E, prof. Catalin Barbu) – Concursul National de Matematica Aplicata „A. Haimovici”, Liliana Tebeica (clasa a XI-a F, prof. Madalin Bertea) – Concursul National de Matematica Aplicata „A. Haimovici”, Diana Buruiana (clasa a XII-a B, prof. Elena Chelaru) – psihologie, Andreea Hodoroaba (clasa a XII-a B, prof. Elena Chelaru) – filosofie, Vlad Chelaru (clasa a IX-a E, prof. Anisoara Nechifor) – fizica, Cezara Rang (clasa a X-a A, prof. Ioan Grintescu si prof. Dana Popa) – lingvistica, Diana Hanganu (clasa a XI-a A, prof. Ioan Grintescu si prof. Alina Casian) – lingvistica, Iustina Ungureanu (clasa a IX-a E, prof. Tatiana Rizan) – biologie, Cristiana Dima (clasa a XI-a F, prof. Emanuela Oiegar) – biologie, Bianca Hanganu (clasa a XII-a E, prof. Viorel Cruceanu) – istorie, Robert Rotaru (clasa a VI-a, prof. Ingrid Lazar) – informatica, Florin Chelaru (clasa a X-a E, prof. Tatiana Rizan, prof. Anisoara Nechifor, prof. Maricel Badiu, Raducu Galeru) – stiintele pamântului, Monica Vacaru (clasa a XII-a D, prof. Loredana Cojan) – religie catolica, si Diana Ciuca, Cristiana Munteanu, Andreea Girlianu (clasa a XI-a B, prof. Mariana Andone) – Concursul National de produse finale din proiecte europene „Made for Europe.”

                      „Este vorba despre un proiect Erasmus + KA1 «Competente noi – valoare adaugata», prin care 28 de elevi ai colegiului nostru, de la clasele bilingve, au participat timp de un an la partenerul de proiect ADC College, in Londra, la o experienta a traducerilor care s-a concretizat intr-un manual de implementare a firmelor de exercitiu, dar si intr-un ghid de greseli tipice ale traducatorului in engleza de afaceri”, a explicat prof. Mariana Andone. „Anul acesta asistam la o performanta unica in istoria acestui colegiu, aceea de a avea un numar atât de mare de elevi calificati la faza nationala a olimpiadelor scolare.

                      Speram ca luna viitoare, când au loc aceste olimpiade, elevii nostri sa obtina un bilant la fel de bun precum evolutia lor de la etapele judetene”, a declarat prof. Calin Boamba, directorul Colegiului National „Vasile Alecsandri”. Elevii calificati la Nationale au fost premiati ieri si de Asociatia Parintilor.

                      Judo/ Euroregiune U14: Palatul Copiilor, in finala

                      Un nou obiectiv atins pentru sectia de judo de la Palatul Copiilor Bacau coordonata de profesorul Dorin Cruceanu. In urma etapei de Euroregiune desfasurata la finalul saptamânii trecute, la Sala de Atletism, sportivii bacauani si-au asigurat calificarea in finala Nationalelor U14 programate la mijlocul lunii aprilie, la Miercurea Ciuc.

                      „Intr-adevar, un prim obiectiv a fost realizat. Acum, speram sa ne intoarcem cu maximum de medalii de la finala de la Miercurea Ciuc”, a declarat Dorin Cruceanu. La etapa de Euroregiune, Andreea Radu si Kimberley Ungureanu au ocupat locul intâi, Alyia Dospinescu s-a clasat a doua, in timp ce David Cioineag s-a pozitionat al treilea.

                      Alti doi judoka de la Palatul Copiilor s-au clasat pe lpcul 5: Raul Petraru si Catalin Rosu. In paralel cu etapa de Euroregiune s-a desfasurat si Cupa Martisorul, la care elevii lui Dorin Cruceanu au facut meciuri bune, depasind cu brio si handicapul de vârsta. „Multi dintre copiii nostri au avut evolutii laudabile, chiar daca, fiind nascuti in 2008, au fost nevoiti sa lupte cu adversari de 2006 si 2007”, a precizat profesorul Cruceanu.

                      Iata rezultatele obtinute de Palatul Copiilor la Cupa Martisorul:

                      Locul 1: Kimberley Ungureanu (U15, 52 kg).
                      Locul 2: Andreea Radu (U15, 52 kg) si Tudor Nedelcu (U12, 34 kg).
                      Locul 3: Isabela Parciu (U11, 22 kg), Roxana Radu (U11, 22 kg), Ender Dospinescu (U12, 42 kg) si Stefan Sandor (U12, 55 kg).
                      Locul 5: Andreea Cavaleru (U12, 36 kg).

                      Inot/ Campionatul National a ajuns la final: Bacauanii, in top

                      Punct final la editia din acest an a Camnpionatului National de Inot gazduit de Bazinul Olimpic din Bacau. La competitia organizata de Federatia Româna de Natatie si Pentatlon Modern au participat 337 de sportivi de la 55 de cluburi din tara. Dupa cinci zile de competitii, inotatorii bacauani, care au avut un parcurs de invidiat in care au doborât sase recorduri nationale, au reusit sa cucereasca nu mai putin de 36 de medalii.

                      Cel mai bun rezultat a fost cel al lui Marius Radu de la C.S. Stiinta Municipal Bacau, pregatit de Ovidiu Galeru, care a cucerit trofeul acordat sportivului cu cea mai buna performanta a „nationalelor” dupa tabela FINA. In aceasta ierarhie generala pe locul doi s-a clasat Robert Glinta de la U Cluj, in timp ce treapa a treia podiumului a fost ocupata de juniorul Daniel Martin de la S.C.M. Bacau, antrenat de Iulian Matei.

                      „A fost o competitie foarte buna pentru mine chiar daca am intrat in concurs destul de obosit si nu credeam ca evolutia mea va fi asa de convingatoare. Rezultatul de la Nationale imi da mari sperante pentru Europeanul de anul acesta, de la jumatatea lunii mai, unde sper sa fac un barem pentru jocurile olimpice”, a precizat proaspatul campion national Marius Radu.

                      Prezenta la acest eveniment, presedintele Federatiei Române de Natatie si Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat la finalul competitiei: „Sunt foarte multumita de cum a iesit aceasta editie a Nationalelor si de faptul ca la unii sportivi rezultatele au fost extraordinare, ceea ce ne da sperante pentru mai departe.”

                      Weekend-ul viitor, Bazinul Olimpic din Bacau va gazdui Campionatul Regional pentru copii, 10-11 ani.

                      Fotbal juniori/ U18: Corban, match-winner in România- Moldova

                      E mai mult decât o promisiune. Incepe sa devina o certitudine: la echipa de club, dar si la nationala Under 18. Mijlocasul Sport Clubului, Alex Corban traieste o primavara plina. In urma cu trei etape a fost omul meciului cu Farul, de la Constanta, pasând pentru golul de 1-1 si inscriind apoi punctul victoriei bacauane.

                      Joia trecuta, contra Rapidului, in Giulesti, a avut din nou o evolutie foarte buna, fiind complimentat si de comentatorii de la Digi. Mai nou, Corban incepe sa devina decisiv si la nationala Under 18. Luni, mijlocasul crescut la CSM Moinesti si transferat vara trecuta de Sport Club, a marcat unicul gol al meciului amical de la Piatra Neamt, dintre selectionatele U18 ale României si Moldovei.

                      Reusita care a adus victoria „tricolorilor” pregatiti de Costel Enache cu scorul de 1-0 nu a fost insa una oarecare, Alex Corban inscriind cu un sut spectaculos din unghi. Astazi, cele doua reprezentative de juniori se vor afla din nou fata in fata, pentru meciul revansa programat tot la Piatra Neamt. Iar Sport Club va avea doi reprezentanti, nu doar unul, alaturi de Corban fiind selectionat si portarul Ureche.

                      Peste gard

                      Ce bine-ar fi daca lucrurile in tara asta s-ar face cu cap, cu intentii bune, cu gândul la folosul românimii. Nu cer ca toata lumea sa fie patriot (lucru ideal intr-o lume ca a noastra). Dar, macar, sa nu te duci acolo, la cârma tarii, ca sa te imbogatesti, ci sa faci treaba, nimic mai mult. Sunt acolo câteva duzini de „alesi” care, de zeci de ani, rontaie banii statului de pomana.

                      N-au deschis macar o data gura, in Parlament, ca sa spuna ceva la microfon, sa mimeze ca i-ar fi interesat sa vina cu o idee, sa-si merite leafa. Din pacate, avem si noi, la nivel local, destui pe care i-as incadra in aceasta categorie. Ma intreb, ce-ar fi daca, din salariul ala de mii de lei, plus privilegii, indivizii astia ar fi pusi sa-si achite toate: si cazarea, si transportul, crapelnita, s.a.m.d.

                      Exact cum se-ntâmpla cu batrânii fara urmasi sau cei abandonati care stau in azile si statul le retine din pensioara. Caci, daca am fi trait peste gard, intr-o tara ca Suedia – monarhie constitutionala, altfel s-ar pune problema.

                      Acolo, politicienii nu au privilegii sau lux, nici imunitate. Nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer. La ei, parlamentarii stau in locuintele statului, niste garsoniere de 18-40 de metri patrati, iar pâna in anii ’90, dormeau pe canapeaua de la biroul din Parlament. Ei nici macar n-au personal care sa le faca ordine si curatenie (despre câti de la noi ati auzit ca merg pe jos la munca sau dorm la caminul de muncitori?).

                      In Nord, numai cei care fac legi sunt platiti…Cam cât iau doi profesori. Un omolog al puscariabilului Gabriel Oprea de la noi a fost dat afara doar pentru ca si-a cumparat o ciocolata si ceva maruntis, folosind cardul guvernamental. La blonzii din „tara soarelui de la miezul noptii”, primarii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nu au salariu lunar (au propriile lor slujbe) ori birou propriu (lucreaza de acasa).

                      Dar, mai cu seama, ei isi respecta intreaga populatie, in mod egal. Toti au parte de servicii gratuite din partea statului, indiferent de ce venit are fiecare. Asta inseamna implicarea oamenilor in viata „cetatii”. Orice locuitor poate controla cum a cheltuit alesul tarii banii statului, actele contabile emise de guvern, inclusiv declaratia de impozit pe venit a premierului. Pot avea acces chiar si la corespondenta zilnica, la emailurile oficiale ale premierului. Sigur, ei au o traditie in toate astea de peste 200 de ani, timp in care au ajuns unde au ajuns.

                      Chiori in tara orbilor

                      Intr-o tara normala, când se produce o tragedie, societatea si organele de ancheta ii urmaresc pe cei vinovati de producerea evenimentului. La atentatele de la Bruxelles sau Paris, sunt cautati cei care au produs tragedia, nu serviciile de interventie.

                      România, nefiind o tara normala, ii vâneaza pe salvatori pentru port ilegal de sapca. Stim ca la Colectiv nu s-au respectat niste masuri simple de preventie, ca s-au ingramadit 400 de persoane intr-o sala autorizata pentru 80 de persoane si care nu avea iesirile de siguranta necesare pentru evacuare. Dar, autoritatile si o parte a presei incearca sa ne convinga ca, de vina pentru tragedie sunt salvatorii.

                      Chiar daca cei care au mai vazut dezastre spun altfel. De exemplu, fostul jurnalist BBC Ian Cameron, care in 35 de ani de presa a acoperit incendii si atentate teroriste din toata lumea, spune ca nu intelege criticile la adresa interventiei de la Colectiv.

                      El a apreciat ca „extraordinar” faptul ca in prima ora de la declansarea alarmei, la locul incendiului au ajuns 61 de ambulante, in conditiile in care, la un exercitiu in care era simulat un mare incendiu urban din Anglia nu au putut fi aduse in prima ora decât 10 salvari.

                      Faptul ca atât Corpul de Control al Guvernului cât si rudele victimelor se concentreaza pe a demola salvatorii si nu ating nici macar cu o floare patronii localului lasa impresia ca la mijloc este vorba de altceva. De o vânatoare de vrajitoare. Care se face in aplauzele unei societati spalate pe creier, incapabila sa inteleaga ce i se intâmpla. Pentru ca problema e simpla: Arafat trebuie dat jos cu orice pret.

                      Au incercat prin atacuri de presa si nu au reusit. Acum se incearca prin intermediul Justitiei. Probabil il vom vedea curând in catuse.

                      Pentru ca incurca socotelile celor care doresc privatizarea Sanatatii. O privatizare care ar insemna accesul câtorva „baieti destepti” la miliardele de lei alocate de la buget.

                      Olaru a scapat cu suspendare, Stanila s-ar putea intoarce dupa gratii

                        Tribunalul Bacau i-a gasit vinovati, de abuz in serviciu, pe Neculai Olaru (foto), fost director general al CET Bacau, Ioan Hanu, fost consilier juridic, si Marius Stanila, fost director comercial în cadrul aceleiasi societati.

                        Astazi, instanta a dat condamnarile in dosarul in care cei trei au fost acuzati ca au prejudiciat CET. Neculai Olaru si Ioan Hanu au primit fiecare o pedeapsa de câte 2 ani închisoare, dar cu suspendare. Marius Stanila, insa, a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu executare.

                        Eliberat din inchisoare in urma cu un an, dupa ce a executat o alta pedeapsa, Stanila s-ar putea reintoarce dupa gratii, daca pedeapsa ramâne definitiva. Din pedeapsa aplicata va fi scazuta perioada executata din 15.05.2014 pâna in 24.03.2015.

                        Inculpatii sunt obligati sa plateasca CET, prin lichidator judiciar, suma de 22.000 lei, drept despagubiri. Sentinta poate fi atacata cu apel.

                        In acest dosar, Neculai Olaru este acuzat ca, in 2013, cu ajutorul juristului Ioan Hanu, a încheiat un contract de asistenta juridica, prin care furnizorul de agent termic a suportat onorariul, în valoare de 22.000 lei, al unui aparator ales pentru Marius Stanila, inculpat la acea data intr-un alt dosar penal in care era acuzat de santaj si abuz în serviciu prin îngradirea unor drepturi.

                        Aurel Baesu, pe simezele Muzeului de Arta

                        Miercuri, 30 martie 2016, la sediul Muzeului de Arta Bacau, începând cu ora 14.00, va avea loc Simpozionul “Aurel Baesu”. Manifestarea este realizata în colaborare cu Muzeul de Arta Piatra Neamt, in cadrul programului va fi vernisata o expozitie de pictura cu opere ale cunoscutului artist si va fi lansat albumul documentar “Aurel Baesu”, semnat de Emil Nicolae si Lucian Corneliu Agaleanu. Manifestarea este realizata în parteneriat cu Asociatia Lions Club Piatra Neamt.

                        Aurel Baesu (n. 26 mai 1896, Falticeni – d. 24 august 1928, Piatra Neamt), a fost un pictor român, fiu al unui modest funtionar de prefectura. Între 1907 si 1912 urmeaza cursurile gimmaziului “Alexandru Donici” din Falticeni, unde da dovada de reale aptitudini pentru desen. Dupa absolvirea acestuia, se înscrie în anul 1912 la Scoala de Belle Arte din Iasi unde studiaza pictura timp de patru ani. Aici se remarca alaturi de alti doi tineri – Mihai Onofrei si Adam Baltatu. Este distins de catre Academia Româna, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy” pentru desen.

                        Spirit cercetator, simtind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzatoare, pleaca în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictura al Institutului de Belle Arte din Roma, unde ramâne doi ani. În 1926, o noua calatorie în Europa, cu popasuri în Franta, Slovenia si Ungaria, contribuie la o treptata decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendinte de simplificare decorativa.

                        Bolnav de tuberculoza, moare pe 24 august 1928 si este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamt.

                        Centru de zi pentru batrânii din Stanisesti

                          In comuna Stanisesti va fi inaugurat, joi, un centru de zi pentru vârstnici, realizat in cadrul unui proiect mai amplu, care vine in sprijinul copiilor si batrânilor.

                          E vorba despre “Un model replicabil de servicii comunitare pentru mediul rural”, implementat de FSC Bacau si Primaria Stanisesti, in parteneriat.

                          Evenimentul va avea loc la Caminul Cultural Stanisesti, incepând de la ora 12.

                          “Prin acest proiect cei doi parteneri doresc sa construiasca un model integrat in furnizarea de servicii in parteneriat public-privat, care sa se adreseze tuturor grupurilor dezavantajate dintr-o comunitate rurala”, arata Ionut Chirita, coordonator PR.

                          Margineni: furturi din case nelocuite

                            Doi tineri din comuna Mărgineni sunt cercetați de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după ce s-a stabilit că aceștia ar fi sustras bunuri din două imobile, în care au pătruns prin efracție.

                            La data de 28 martie a.c., polițiștii au identificat, în urma investigațiilor efectuate doi tineri de 21 și 22 de ani, ambii din comuna Mărgineni, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

                            Din cercetările polițiștilor a rezultat că în luna februarie a.c., cei doi ar fi pătruns prin efracție în două immobile nelocuite din comuna Mărgineni și ar fi sustras bunuri în valoare totală de 400 de lei.

                            Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.

                            În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.