duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2710

21 de proiectile, descoperite la Poiana Uzului

    FOTO: ISU Bacau

    În cursul zilei de ieri, 29 iulie a.c., echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină în zona Poiana Uzului, orașul Dărmăneşti, pentru asanarea terenului ca urmare a descoperirii unui proiectil, provenit din timpul conflictelor militare.

    În urma operațiunilor de cercetare și detectare a terenului executate de pirotehnicieni, s-au mai identificat și alte elemente de muniție, rezultând: 21 proiectile explozive cal. 75 mm, o grenadă de mână ofensivă, 3 focoase proiectil și 106 cartușe de infanterie cal. 7,92 mm.

    Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată temporar în vederea distrugerii.

    Collective exhibition: Arta iese în stradă

    În ultimii ani, influenţaţi şi de trendul occidental, artişti plastici, companii independente, muzee, dar şi instituţii ale artei teatrale, în vremea în care lumea este prea ocupată ca să mai viziteze un muzeu sau o galerie de artă, au iniţiat proiecte care au menirea de a duce arta cât mai aproape de oameni.

    Primii care au pornit ofensiva au fost actorii, iar în ultimii ani, pe străzile oraşelor, în pieţe au loc spectacole de teatru, la care participă mii de oameni. Tot în ultimul deceniu, şi artiştii plastici au început să folosească spaţiile urbane pentru a-şi manifesta protestul faţă de arta închisă în spaţiile convenţionale, după care a venit art-street, mult mai elaborată.

    Exemple sunt peste tot, inclusiv în Bacău (Teatrul de Vară, blocurile de pe Aleea Parcului, dar şi diferite instituţii publice şi comerciale). Acum, ideile sunt mult mai avansate, artiştii plastici ies în stradă, expunându-şi lucrările de artă vizuală, pictură, sculptură, video, instalaţii, în aer liber, pe terase, în pub-uri, cafenele, venind în întâmpinarea nevoii de artă în viaţa de zi cu zi.

    La sfârşitul săptămânii trecute, într-o locaţie reprezentată urbanistic de o casă comună din Bacău, transformată într-un spaţiu public (str. Băncii 36), clienţii au avut surpriza să se întâlnească cu arta unor tineri artişti, din aceeaşi generaţie, dar şi cu preocupări comune: arta vizuală contemporană.

    Fără „scenariul” tradiţional (vernisaj, critici de artă, vorbe, vorbe…), pe simezele improvizate în grădina-terasă (şi el un spaţiu nonconformist) au expus veteranul street art-ului Obie Platon (vezi Teatrul de Vară), Dragoş Burlacu, Marius Franţ (Bacău), Krasimir Metodiev (Bulgaria), Ştefan Radu Creţu (Sibiu), uniţi sub acelaşi generic – ledge. „Consumatorii” de seară ai locaţiei au privit, la început curioşi, apoi din ce în ce mai captivaţi, picturile şi sculpturile expuse.

    Dragoş Burlacu: „Speriat şi inhibat de galerie, de răceala muzeului, publicul se simte aici mai relaxat. Nu este un public neapărat cunoscător al artei plastice, ne bucurăm însă că toţi cei care au intrat au văzut lucrările noastre. Este un câştig pentru artă, pentru artişti, pentru public.”

    La provocarea tinerilor au răspuns cu prezenţa (curiozitatea?) şi artişti ai galeriilor, sculptorul Gheorghe Zărnescu, pictorii Ion Mihalache şi Ion Burlacu.

    „Ceea ce vedeţi aici este rodul unei întâmplări, este o poveste a cinci artişti, sculptori, pictori, pictori murali, dar şi autori de art-video. Ne-a unit interesul pentru arta contemporană, dar şi pentru a aduce arta mai aproape de public şi, se vede, suntem pe drumul cel bun”, ne-a spus şi Marius Franţ. Mai trebuie spus că, ledge este integrată în seria de manifestări din cadrul „Bacău – Capitală a Tineretului”, parteneri fiind Galeria Velea, Asociaţia PUNCT şi Asociaţia „Bacău – Capitala Tineretului”.

    Dans Sportiv/ Open Austria: Rezultate remarcabile pentru Adamas

    Sala ATG din Graz, Austria, a fost în perioada 29-30 iulie gazda competiției „Styrian Opn”, un eveniment ce face parte din calendarul competițional al Federației Internbaționale de Dans Sportiv-WDSF.

    În cadrul cometiției austriece au fost organizate mai multe concursuri derulate pe categorii de vârstă la care au participat sportivi din țara gazdă, din Rusia, Croația, Slovenia, Ungaria, Italia, Slovacia, România, Ucraina, Cehia și Germania.

    Rezultatele sportivilor români participanți la acest eveniment au fost excelente, între ele remarcându-se și reușitele perechii Mateo Ipate (CDS Adamas Bacău)-Sonia Stelea(CDS Latino Angels Dej) care au concurat la Open Standard Juniori II (14-15) ani și Open Standard Youth (16-18 ani).

    În ciuda faptului că sportivul de la Adamas a împlinit 14 ani la o zi după concurs, perechea formată din Mateo și Sonia a reușit să se califice în finala Open Standard Juniori II fiind medaliată pe locul IV.

    Clasamentul finalei la această categorie a fost următorul: 1. România, 2. Ungaria, 3. Rusia, 4. România, 5. România, 6. Austria.

    Perechea Mateo Ipate-Sonia Stelea a participat și la concursul Open Standard Youth, acolo unde a reușit să se impună în fața altor perechi cu experiență, terminând competiția pe locul 10. Trebuie subliniat faptul că această evoluție a sportivilor români a fost una convingătoare și că următorul eveniment la care vor participa va fi la Stuttgart unde între 8 și 12 august se va derula poate cea mai importantă competiție internațională la nivel mondial, German Open Championhip.

    Idei marca FSC Bacău: „Investiții pentru comunități durabile” cu 9.000 de beneficiari

      Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și Fundația Vodafone România au anunțat, la sfârșitul săptămânii, rezultatele programului de finanțare „Investiții pentru comunități durabile”, prin care au fost finanțate proiecte sociale și educaționale în opt județe din Moldova.

      „Au fost sprijinite 10 proiecte din 10 comunități mici din județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea. Valoarea totală a rundei de finanțare a fost de 105.322 euro: 102.611 euro au fost oferiți de Fundația Vodafone România, iar 2.711 de euro reprezintă contribuția FSC”, arată Ionuț Chiriță, FSC Bacău.

      Proiectele au asigurat servicii sociale și educaționale pentru copii și tineri (3 proiecte), servicii educative și de recuperare pentru persoane cu dizabilități (3), servicii socio-medicale pentru vârstnici (3) și un proiect de dezvoltare socio-comunitară.
      Nu mai puțin de 9.000 de persoane au beneficiat de aceste servicii, dintre care 5.532 au fost copii, 2.646 adulți și 822 vârstnici. „Rezultatele sunt mulțumitoare și denotă un impact major și schimbări importante aduse de aceste proiecte în viețile beneficiarilor directi și indirecți”, afirmă Ionuț Chiriță.

      Pe scurt, rezultatele arată astfel:

      – 85 % dintre copiii cu dizabilități și-au îmbunătățit evoluția fizică și psihică datorită serviciilor integrate oferite;

      – 20 % dintre persoanele cu deficiențe de vedere din județul Vaslui și-au îmbunătățit calitatea vieții prin obținerea unor produse asistive (baston cu bilă și ceas cu vorbire în limba română);

      – 25 % dintre copiii de etnie romă (cazuri sociale) au dobândit deprinderi și abilități noi și și-au îmbunătățit stima de sine;

      – 75% dintre copii au dezvoltat competențe și abilități noi necesare pentru modelarea comportamentului, a creșterii stimei de sine, pentru obținerea unor rezultate mai bune la școala și șansa la un viitor mai bun;

      – 75 % dintre familiile din comunități sărace ale comunei Țibănești și-au îmbunătățit calitatea vieții prin îmbunătățirea condițiilor de igienă și adoptarea unui stil de viață mai sănătos;

      – 90 % dintre persoanele vârstnice și-au îmbunătățit calitatea vieții cu ajutorul unor servicii de specialitate oferite la domiciliu sau în centre de zi specifice.

      „Dincolo de cifre, cele zece proiecte au adus schimbări importante în comunitățile în care au fost implementate”, arată Ionuț Chiriță.

      În Slănic Moldova, Asociația Congregația Surorilor Providenței a primit o finanțare care a permis dezvoltarea unui serviciu nou de îngrijire la domiciliu și a unui punct medical destinat cu precadere persoanelor vârstnice. Serviciul deschis prin acest proiect se dovedește foarte important într-o comunitate îmbătrânită, în care vârstnicii aveau puține servicii dedicate deși se confruntă cu o gamă complexă de probleme specifice vârstei.

      Tot vârstnicii au fost beneficiarii unui alt proiect desfășurat în Corni-Bodești, județul Neamț. În acest sat, 90 la sută dintre locuitori sunt pensionari, însă nu au avut niciodată la dispoziție un dispensar medical. Asociația Christiana a inaugurat un centru de zi destinat acestora, în care se pot desfășura activități de socializare și terapie ocupațională și beneficiază de consultații medicale de bază și servicii de kinetoterapie, asistență socială și consiliere specializată.

      În Homocea-Vrancea, Asociația Maria Francisca a inaugurat un program after-school într-o comunitate cu multe probleme socio-economice, în care copiii nu aveau nici o posibilitate de a accesa activități educative și recreative extrașcolare. Cu sprijinul a 10 profesori voluntari, centrul oferă acum un loc dedicat celor 75 de copii defavorizați, care au posibilitatea să învețe și să se joace într-un cadru prietenos, cu personal specializat și dotări de bună calitate.

      Grădina de vară face din Hotelul Dumbrava Versailles-ul Bacăului

      Supranumit de proprietarii și de administratorii săi „Versailles-ul Bacăului”, în special datorită grădinii sale, Hotelul Dumbrava este principalul activ al complexului Dumbrava Business Resort din oraș. Anul trecut a fost inclus în „Top 25 de unități de cazare din România”, clasament întocmit de TripAdvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume.

      Doar cu cinci ani în urmă, un proiect cu finanțare europeană i-a mai adăugat hotelului o stea în clasificarea oficială, dar investițiile nu s-au oprit aici, iar proprietarii complexului hotelier pregătesc pentru anul viitor o surpriză de proporții, după ce au achiziționat un imobil din vecinătatea hotelului, Casa Cancicov, clădire de patrimoniu în care a locuit familia marelui politician și economist Mircea Cancicov.

      Hotelul Dumbrava este situat în centrul orașului Bacău și oferă spații de cazare cu aer condiționat, un restaurant cu preparate din bucătăria tradițională și modernă, spa, saună, masaj și o grădină de vară, dar și săli de conferințe. Unei turiste din București, Anamaria Cristina, numele și ambientalul hotelului i-au amintit, recent, de povestirea lui Mihail Sadoveanu „Dumbrava minunată”.

      „În ciuda numelui romantic, spune turista, acest hotel se află în inima orașului, ceea ce îl face perfect pentru afaceri sau ca bază pentru explorări mari. Camerele sunt confortabile și curate și vă puteți relaxa într-un spa foarte bine întreținut. Restaurantul are un mic dejun bogat, cu delicatese locale, haute-cuisine și cină rafinat preparată de unul dintre cei mai buni bucătari din România. De aici este ușor să ajungi într-o mulțime de sate, la mănăstiri sau atracții naturale din zona Moldova”.

      Cei mai mulți clienți ai hotelului sunt, totuși, din segmentul turismului de business (80%), dar și din turismul medical sau religios, iar majoritatea vin în perioada septembrie – noiembrie, dar și vara. La sfârșitul anului trecut, aici au ajuns Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, dar de-a lungul timpului pragul hotelului a fost trecut de multe personalități din lumea artei, a literaturii, a presei și a sportului.

      „Partea centrală a Complexului nostru, ne-a declarat Anca Luminița Franț, asistent marketing la Dumbrava Business Resort, este hotelul, o unitate de cazare cu 94 de camere de 3 și 4 stele. Serviciile noastre se adresează persoanelor business, foarte mulți dintre oaspeții noștri fiind străini care vin în Bacău și în zonele învecinate pentru afaceri. Nu vrem să părem lipsiți de modestie, dar noi chiar avem condiții foarte bune”.

      Clădirea hotelului mai dispune și de mai multe săli de conferințe. Între acestea regăsim sala New York, cu o capacitate de 100 de locuri, sala Viena pentru 40 de persoane, sălile Oslo și Star, dar și separeul Luna.

      Restaurantul Dumbrava, locul celui mai fin festin

      Restaurantul Dumbrava are o capacitate de 200 de locuri, în formă extinsă. Aici se pot organiza evenimente private, pot fi servite preparate diverse, de la cele clasice la diferite specialități, meniuri a la cart internațional și franțuzesc, rețete dintre cele mai interesante puse „în operă” de executive chef Marian și de ceilalți bucătari pe care îi coordonează. Nu de puține ori, cei care au petrecut la evenimente private la „Dumbrava” nu au plecat până nu au mulțumit celor care au lucrat în bucătărie. Și pentru gusturile rafinate, dar și pentru modul de prezentare. Mai mult decât atât, personalul din bucătăria „Dumbrava” este recunoscut și pentru preparatele pe care le execută pentru serviciile de cattering. Despre modul de servire nu cred că trebuie să mai vorbim. Într-un singur cuvânt: impecabil!

      Cu maestrul bucătar la masă

      Dacă anotimpul fierbinte impune anumite reguli pentru ca organismul să reziste în condiții optime, odată ajuns în Bacău sau, mai precis, la Hotel Dumbrava, cel mai indicat ar fi să intri în restaurantul acestuia ori, și mai potrivit, să te oprești în Grădina de vară a acestuia. Așa am făcut și noi, și am apelat, cu încredere, la sfaturile executive chef-ului Marian Bratu.
      Recomandările au fost limpezi și ne-au ghidat gusturile culinare în zona salatelor de vară, răcoroase. Una dintre acestea a fost salata Waldorf, simplă de preparat, foarte gustoasă, mult solicitată și apreciată de cei care frecventează Restaurantul Dumbrava. Modul de preparare ne-a fost dezvăluit chiar de maestru: „Salata Waldorf este compusă din țelină rasă, ananas proaspăt ras, măr ras, se combină cu zeamă de lămâie și de portocală, toate combinate cu trei creveți pane într-un foietaj foarte crocant, pregătiți în cuptor. Este o salată dietetică, simplă și eficientă. Noi mai punem și un pic de nucă și valeriană.”

      Salată Warldorf – ingrediente pentru o porție:
      – țelină rădăcină 60g;
      – țelină Apio 50g;
      – mere 60g;
      – ananas 60g;
      – nucă 10g;
      – valeriană 10g;
      – creveți 100g.
      Se pot folosi și 30 de grame de maioneză.

      Executive chef Marian vine din București, de la Casa Vernescu, și a lucrat cu maestrul Joseph Hadad timp de 11 ani, chef Hadad fiind o emblemă în domeniu, mai cunoscut băcăuanilor din cooking show-urile de televiziune. Specialistul de la „Dumbrava” a cochetat si cu emisiunile de televiziune, dar a recunoscut că în aceste cazuri sunt mai importante alte laturi comerciale decât arta culinară în sine. Executive chef Marian, bucureștean la origini, a venit pentru prima dată în Bacău în 2006, pe un contract de trei ani la Restaurantul Dumbrava. A fost plecat o perioadă și a revenit în restaurantul băcăuan în 2013 cu un contract prelungit.

      „La nivel național este o criză foarte mare de bucătari, pentru că nu sunt. Școlile nu promovează nimic în acest domeniu. Există această lipsă de bucătari și pe seama exodului către Occident. Cred că visul fiecărui bucătar este să presteze în Franța, pentru că, practic, acolo s-a născut bucătăria.”
      Executive chef Marian Bratu

      Un loc de vis

      În Grădina de vară a Hotelului Dumbrava ajungi direct din restaurant. Cu mese spațioase, amplasate printre flori și cu o muzică bine aleasă, în surdină, Grădina de la Dumbrava este un loc perfect unde să servești masa, singur ori cu prietenii sau cu familia, bucurându-te de toate condițiile și serviciile restaurantului. Nu trebuie decât să-ți imaginezi o seară răcoroasă de vară, după cină savurând un pahar cu vin de calitate, cu o persoană dragă. Știu, imaginația se blochează și nu trebuie decât să trăiești așa ceva cu adevărat, pentru că e atât de ușor de realizat!

      Surpriza verii la „Dumbrava”: Terasa Cancicov

      Vara 2017 a venit cu noutăți la Dumbrava Bussines Resort, pentru că de curând cei de aici s-a mai deschis o terasă. Vorbim despre Terasa Cancicov, al cărei nume vine de la imobilul de patrimoniu achiziționat anul trecut de Dumbrava Business Resort și situat în vecinătatea sa. A luat naștere, astfel, un nou punct de atracție, o terasă care se adresează în primul rând tinerilor. Pe Terasa Cancicov se pot servi salate, paste și pizza, grill și deserturi, toate fiind bine primite de toți cei care i-au trecut pragul.

      Programul ambelor terase începe dimineața, de la ora 8.00, și se termină la plecarea ultimului client.

      Ziua Imnului Național

      Ziua Imnului Național a fost sărbătorită cu tot fastul acordat unui eveniment național. Festivitatea organizată în cinstea acestei zile a început fix la ora 12.00, o dată cu gongul ceasului din turnul Palatului Administrativ. Prefectul Maricica Coșa și cdor.dr. Valerică Vrăjescu, cdt. garnizoanei Bacău au salutat drapelul de luptă și garda de onoare, după care, preoții militari au oficiat un ceremonial religios. Elementul de noutate al evenimentului din acest an a fost invitația la pupitru a istoricului Anton Coșa, de la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, care le-a vorbit celor prezenți despre semnificația imnului național.

      “Deșteaptă-te române! a devenit cântecul simbol în perioadele cele mai grele din istoria României, începând cu 1948 și până astăzi. Alături de sigiliu, de stemă, de drapel, imnul este un element definitoriu al statului național român, independent, unitar și indivizibil. Imnul național al României, deși a fost creat la mijlocul veacului al IX-lea, își păstrează peste ani actualitatea, prin mesajele pe care versurile sale le transmit”, declară Anton Coșa, istoric.

      Discursul istoricului a fost întrerupt la un moment dat de survolul celor cinci aeronave IAR 99 Șoim ale Bazei 95 Aeriene Bacău care se întorceau de la mitingul aerian organizat de Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde au evoluat cu un zbor demonstrativ. Intervenția lui Anton Coșa a fost urmată de un moment artistic susținut de Ansamblul Folcloric “Plaiuri băcăuane” și de intonarea imnului național interpretat vocal de sergent Rebeca Ciotloș și instrumental de Muzica militară. Legat de acest moment, amintim că printre imnurile naționale pe care le-a avut țara noastră de-a lungul timpului au fost: “Trăiască regele”, “Zdrobite cătușe”, “Te slăvim, Românie!”, “Pe-al nostru steag e scris Unire” și “Trei culori”.

      O nouă victorie pentru Aerostar

      Al treilea amical al verii a adus cea de-a doua victorie pentru divizionara C Aerostar Bacau.

      Dupa ce marti a surclasat cu 5-1 colega de serie CSM 2007 Focsani, vineri, intr-un test disputat pe stadionul „Letea”, echipa antrenata de Cristi Popovici s-a impus cu 2-0 in fata unei alte viitoare adversare din campionat: CSM Roman.

      Cele doua goluri ale „aviatorilor” au fost marcate de Catalin Vraciu, unul dintre cei mai autorizati aspiranti la titlul de golgeter al Ligii a III-a, editia 2017-2018. In partida de verificare cu Romanul, Aerostar a folosit urmatoarea formula de start: Haraguta- B. Ardei, Mihalachioae, Mihaes, Strat- Istrate, Adascalitei, Chirila, Oanea- Tudorache, Vraciu. Au mai jucat: Albescu, A. Pavel, Ichim, Dima, Buciuman si Preda.

      Saptamina viitoare, bacauanii vor sustine alte doua meciuri de verificare: marti la Piatra Neamt, cu Ceahlaul si vineri, la Roman, revansa cu CSM.

      Bacăul găzduiește Dialogul Structurat cu Tinerii

        Este vorba despre un proiect finanțat prin programul Erasmus + care presupune implicarea tinerilor în viața comunității. La acest eveniment, susținut la hotelul Decebal între 26 și 30 iulie, participă 90 de tineri din 22 de județe, care vor fi formați cum să desfășoare consultări în localitățile din care provin.

        „Proiectul se derulează din 2014 și la fel ca anul trecut, anul acesta ne așteptăm ca tinerii să facă cel puțin 40 de consultări la nivel local, după care, în urma acestor consultări, să elaborăm o strategie a Dialogului Structurat la nivel național și să stabilim și prioritățile naționale vis-a-vis de Strategia Europeană de Tineret”, a declarat Valeriu Leapciu, consilier Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).

        Bacăul are doi reprezentanți în acest proiect, tineri care au fost aleși în urma unei selecții naționale organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, cei doi urmând ca după finalizarea acestui curs să organizeze până la sfărșitul anului, împreună cu consilierii pe probleme de tineret de la Direcția Județeană de Tineret și Sport (DJTS), câteva acțiuni în care să aducă cât mai mulți tineri cărora să le explice importanța Dialogului Structurat și a politicilor de tineret.

        La deschiderea oficială a evenimentului care s-a desfăsurat joi, 27 iulie, de la ora 10.00 în sala restaurantului Decebal, unde ar fi trebuit să ajungă și Marius Dunca, Ministrul Tineretului și Sportului, au fost prezenți cei 90 de tineri participanți în proiect, reprezentanți ai MTS, ai DJTS Bacău, de la Consiliul Județean, precum și tineri de la Federația Tinerilor din Bacău, cei care se ocupă de proiectul „Bacău-Capitala Tineretului din România”.

        Fiecare prețuiește atât cât valorează pricina după care aleargă

        Carmen Mihalache
        Carmen Mihalache

        Am avut o mică tresărire de inimă când, zilele trecute, intrând la Librăria Glissando am văzut o nouă ediție a unei cărți care m-a fermecat cândva. Era „Călătoria diletanților” de Bulat Okudjava, apărută în colecția Biblioteca Polirom Esențial. Mi-am cumpărat-o și, odată ajunsă acasă, m-am aruncat în paginile ei, recitind-o cu nesaț. Acum mi s-a părut un pic cam lungită povestea, dar tot m-a cucerit prin aerul ei de adâncă, neagră melancolie. De tulbure și tulburătoare tristețe.

        Scrisă de georgianul Bulat Okudjava (care are și gene armenești), cartea a apărut în traducere, în 1983, şi imediat i-a mers buhul, stârnind pasiuni livrești. La un moment dat, Nicolae Manolescu mărturisea că nu a putut lăsa volumul din mâini, citind chiar şi în tramvai. Despre ce este vorba în „Călătoria diletanţilor”? A spus-o, inspirat şi laconic, Eugen Simion: „o carte despre tragedia unei mari iubiri şi despre fidelitatea sufletelor mari”.

        Cei doi eroi ai poveştii sunt prinţul Miatlev şi Lavinia sau „baronul de Schonhowen” după cum amuzant îşi spunea personajul în vremea copilăriei, când se travestea în cavaler cu spadă.

        Prinţul e un „tip primejdios”, hăituit de ohrana ţaristă, e un disident, un poet nonconformist, mare amator de delicii muzicale, cântând el însuşi, admirabil, la pian. Şi un hipersensibil care folosea arma ironiei drept camuflaj. Miatlev e un năzbâtios care ia totul în răspăr, un mare original care nu suportă, mai ales, uniforma (chiar dacă e ofiţer de cavalerie, husar) şi eticheta de la curte. E un însingurat, suferind de boala incurabilă a melancoliei, un exilat în această lume, în acest bâlci al deşertăciunilor.

        Prinţul nu mai e tânăr şi are un aspect destul de şters, e un „prizărit” visător, cu ochelari mari, de după care îi „privea sufletul nedumerit”. Seamănă cumva cu prinţul Mîşkin, al lui Dostoievski, crezând, ca şi acesta, că „iubirea şi compasiunea vor salva lumea”. Lavinia se îndrăgosteşte de el de când era doar o copiliţă travestită în cavaler cu spadă.

        Ajunsă la vârsta măritişului, ea face o partidă reuşită pentru cercurile aristocratice din care provenea, dar gândul la prinţ, şi el căsătorit, nu-i dă pace. În cele din urmă, îndrăgostiţii îşi vor lua lumea în cap şi vor fugi departe de lumea dezlănţuită, visând la libertatea de „dincolo de barieră”.

        Cei doi fac o călătorie interioară, în acelaşi timp, redescoperind sensul profund al iubirii. Amândoi sunt firi sensibile şi au pielea subţire – subţire, uşor de rănit în atingere cu realitatea brutală. Două personaje de care m-am îndrăgostit la modul absolut.

        Pentru că amândouă au psihologia unor oameni liberi, refuzând orice obedienţă. Şi îmi place prinţul Miatlev atunci când spune: „fiecare preţuieşte atât cât valorează pricina după care aleargă”. I-aş fi însoţit, oricând, la drum pe Miatlev şi Lavinia, într-o „călătorie a diletanţilor”. Pentru că ei îmi amintesc și de o altă tragică pereche de îndrăgostiți, de blonda, aeriana Elvira, acrobată de circ, și de iubitul ei locotenentul Sixten.

        Da, mă gândesc la filmul lui Bo Widerberg, „Elvira Madigan”, cu imagini superbe, și cu muzica lui Mozart, de neuitat. Dragoste și libertate, evadare din cercul strâmt al convențiilor sociale, departe de lumea închisă, obtuză, meschină, departe de oameni mărunți, răuvoitori, erau niște gânduri care mă însoțeau mereu în adolescența mea visătoare, și care nici acum nu mi-au devenit străine. Pentru că, în adâncul meu, am rămas aceeași adolescentă cu vise, cu idealuri, crezând în solidaritatea, în „fidelitatea sufletelor mari”.

        O școală luminoasă, un țel împlinit

          Şcoala Gimnazială Nr. 10 Bacău – „O şcoală luminoasă” – un loc în care elevii caută soluţii pentru o iluminare mai eficientă şi mai sănătoasă a holurilor şcolii şi alocă timp din copilăria lor pentru explorare, investigare, abordare interdisciplinară şi punere în practică a cunoştinţelor dobândite. De ce?

          Pentru plăcerea de a lucra în echipă, nevoia de a stimula spiritul de iniţiativă, de a încuraja pasiunea faţă de ştiinţele exacte, pentru noi, pentru comunitate, pentru viitor. Totul a început din toamna anului 2016, din iniţiativa dnei director prof. Iulia Jicu şi a colegilor profesori Carmen-Mihaela Barcan, Ionel-Cătălin Diaconu şi Luiza David, care au lucrat la elaborarea proiectului şi au obţinut, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Bacău, o finanţare nerambursabilă de 29.672 lei, prin programul de finanţare Fondul Ştiinţescu, pentru activităţi variate, în cadrul unui cerc de ştiinţe, care să se finalizeze cu realizarea unei machete la scară a şcolii, respectiv iluminarea efectivă a holurilor școlii cu ajutorul unor panouri fotovoltaice, folosind energia solară.

          Am apreciat în mod deosebit faptul că ţelul nostru a fost susţinut de întreg personalul şcolii, de peste 230 de copii şi peste 80 de adulţi, în minunata campanie de strângere de fonduri Semimarathon 2016 (organizată tot de Fundaţia Comunitară Bacău, în 25 septembrie 2016), obţinând şi premiul „Cea mai numeroasă echipă”, dovedind din nou ca suntem ca într-o mare şi unită familie, în care deviza e „Toţi pentru 1(0)!”.

          Pe parcursul anului şcolar 2016/2017, echipa proiectului, căreia i s-a alăturat şi prof. Cristina Vranciu, a desfăşurat cu elevi ai şcolii noastre activităţi variate despre Sistemul Solar, lumină, surse de lumină, soluţii practice pentru producerea energiei electrice, cu ajutorul tehnologiilor alternative, au trăit satisfacţia realizării unor circuite electrice, cât şi a machetei la scară a şcolii, în care holurile sunt iluminate cu leduri care primesc energie de la mini panouri fotovoltaice, descoperind şi valorificând diverse cunoștințe din domeniile electronică, tehnică, proiectare, construcții, matematică, ecologie ș.a.

          Considerăm că dorinţa şi străduinţa noastră de a promova educaţia STEM a stârnit interesul pentru ştiinţă în rândul elevilor, a facilitat înţelegerea unor fenomene simple sau complexe, cu aplicabilitate în viaţa de zi cu zi şi a oferit acestora perspectiva deschiderii unui orizont profesional în plină dezvoltare şi de viitor. Ne bucurăm în mod deosebit şi suntem mândri că prin acest proiect îndrăzneţ am reuşit să ne împlinim ţelul: de a avea o şcoală mult mai luminoasă, de a fi (deocamdată) singura şcoală din judeţ iluminată cu „energie verde”!

          Prof. Carmen-Mihaela Barcan / Foto: Cătălin Diaconu

          Bombardament cu răspunsuri la întrebări nerostite

          Ca profesor, mă încearcă un sentiment de jenă atunci când constat faptul că învățământul românesc a devenit un fel de cobai etern. Uităm, desigur, esențialul: cobaii sunt Copiii noștri și Viitorul nostru.

          Nimic, aproape nimic nu este întemeiat ca dezvoltare durabilă. Nu investim revoluționar în baza materială, în strategia didactică, în resursele umane, în Speranță. Cârpim; doar cârpim.

          Și nu oricum, ci după toanele politice ale unor inși care disprețuiesc Învățământul, Educația, Cultura, Cercetarea. Birocratizăm excesiv și ne ascundem, kafkian, după statistici pe care, dacă le privești cu seriozitate, poți ajunge la balamuc. Veți spune că învățământul și educația sunt aproape peste tot, în lume, în mare criză. Așa este, dar pe mine mă interesează mai ales criza noastră, întrucât sunt și școli, precum cele norvegiene sau daneze, care nu cunosc oftatul nostru…

          Într-o carte minunată, „Viitorul este deschis. O discuție la gura sobei” (Editura Trei, 1997), Karl Popper și Konrad Lorenz, spirite luminate ale secolului trecut, aruncă nuanțe interesante asupra acestei tragedii, într-o dezbatere la care au participat mai multe personalități. Multe dintre accentele critice ale discursurilor parcă ar fi rezultate ale evaluării sistemului educațional românesc… „Există deci, zice Popper, două stadii complet diferite ale învățării.

          Primul este învățarea prin aventură, învățarea cercetătorului, a descoperitorului; celălalt este învățarea pe de rost (…) Există o deosebire uriașă între învățarea (…) care este întotdeauna o aventură și învățarea prin repetiție, care nu duce la nimic nou” (Op. cit., pag. 22-23).

          Amar, același filosof al științei adaugă: „Cert este că pedagogia noastră se rezumă la bombardarea copiilor cu răspunsuri, fără ca aceștia să fi pus întrebări, în vreme ce întrebările lor nu sunt luate în seamă” (Ibidem, pag. 47). Fizicianul britanic Ivan Slade, asistent al lui Karl Popper, confirmă: „La vârsta de 12 ani l-am întrebat pe profesorul meu de fizică ce este energia. Astăzi știm că răspunsul la o asemenea întrebare este foarte dificil.

          Însă profesorul meu nu a făcut nicio încercare de a-mi răspunde la întrebare. Acesta este un foarte neînsemnat exemplu luat din viața mea de școlar, întotdeauna când încercam să pun o întrebare critică nu primeam nici un răspuns” (Ibidem, pag. 102). Un cunoscut jurnalist austriac, Peter Michael Lingens, explorează și atitudinea universului didactic față de adevăr.

          Există tendința fetișizării acestuia, îndoiala metodică, atât de mult îndrăgită încă de Socrate („Știu că nu știu nimic…”) sau de Descartes, nu este întotdeauna vedetă a abordării didactice. Magister dixit încă face legea. „Pentru societatea deschisă, spune Lingens, existența îndoielii vis-à-vis de faptul că noi deținem adevărul este vitală. Însă îndoiala vis-à-vis de faptul că putem descoperi adevărul reprezintă un pericol de moarte”(Ibidem, pag. 112). Karl Popper abordează critic/lucid și resursele educaționale:

          „Atât timp cât mulți dintre profesori sunt înăcriți, ei îi înăcresc și pe copii și-i fac nefericiți. Profesorii aceștia rămân în școală până la vârsta de pensionare și răsuflă ușurați când ajung să-și încaseze pensiile. Atâta vreme cât în școală există profesori înăcriți, și nu puțini, care-și terorizează elevii din motive lesne de înțeles, fiind terorizați de superiorii lor, de inspectori – școala nu va putea fi bună”. (pag. 103). Din păcate, Karl Popper nu a trimis nicio săgeată către mediul politic, înăcrit și el, cel care gestionează ființarea sistemului educațional. Probabil că evidența aceasta este atât de… agresivă , încât nici nu mai merită osteneala unui discurs critic.

          Şoimurile băcăuane zboară la Câmpia Turzii

            Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii va fi sâmbătă gazda unui miting aerian, cu participare băcăuană. În cadrul evenimentului vor fi prezentate în zbor aeronavele Forţelor Aeriene Române, într-un exerciţiu tactic demonstrativ cu forţe şi mijloace ale Forţelor Aeriene şi Forţelor Terestre Române.

            “Câmpia Turzii Airshow 2017” se deschide la ora 10.00, intrarea este liberă, iar spectacolul aerian va fi întregit cu prestaţia a cinci aeronave IAR 99 Şoim ale Bazei 95 Aeriene Bacău. Piloţii băcăuani îşi vor arăta măiestria în perimetrul aerian de la Câmpia Turzii, evoluând alături de ceilalţi invitaţi.

            Printre aceştia se numără Aeroclubul României, Iacării acrobaţi, Boboiacii – SAFA Boboc, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, Skydive Transilvania, Aeroclubul Luncani şi operatori aerieni particulari.

            Pe lista partenerilor figurează şi Aerostar SA Bacău.

            Cu plecăciune…

            Încercaţi-vă forţele… lingvistice!

            Dintre cele trei forme verbale scrise care urmează, numai una este corectă. Care? a) a îngenunchia; b) a îngenunchea; c) ambele, diferenţiat.

            Înlăturaţi hazardul!

            Imediat după 1990, universităţile din România au organizat concursuri de admitere, cu probe care încurajau… norocul. Era de ajuns să închizi ochii şi să ţinteşti o variantă de răspuns pentru ca uneori aceasta să fie – conform teoriei probabilităţilor – cea corectă. Nu negăm existenţa unor candidaţi pregătiţi cât de cât (imposibilă unitate de măsură!), care puneau la încercare cunoştinţele pentru a selecta litera sau cifra indicând varianta norocoasă, ca să nu mai vorbim de cei tobă de carte.

            Cum prelucrăm un test-grilă?

            Eroarea frecventă în abordarea de către un candidat a variantelor de răspuns este aceea că sunt citite variantele, în loc să-şi formuleze propriul răspuns. Abia după aceea se vor parcurge cele două (cel puţin) alternative, dar numai pentru a bifa cifra sau litera care trimite spre răspunsul corect. De regulă, când avem trei variante de răspuns, una este aberantă, adică departe de adevăr, dificultatea raportându-se doar la celelalte două. Dacă am împărţi procentul total de probabilitate, am avea 10% pentru varianta foarte îndepărtată, 50% pentru varianta corectă şi 40% pentru concurenta ei.

            Ce se petrece în mintea noastră?

            Când parcurgem conţinutul testului, ne cufundăm deja în ceaţă, pentru că fiecare răspuns pare corect. Psihologii numesc fenomenul orbire psihică: încrederea în propriile cunoştinţe se pulverizează şi nu de puţine ori ne lăsăm pradă hazardului.

            Teste vechi, teste noi

            Spre anul 2000, universităţile mari au modificat strategia de evaluare a candidaţilor. Simpla cerinţă de până atunci „Alegeţi!” a devenit „Alegeţi şi motivaţi”, ceea ce – să recunoaştem – e înfiorător de greu. Tocmai de aceea a apărut o formă hibridă: „Alegeţi!”, pentru variante însoţite de motivaţie.

            Revenire: a îngenunchia, a îngenunchea sau amândouă?

            Noua formă a chestionarului nostru ar arăta astfel: Alegeţi: 1. a îngenunchia, pentru că este un derivat de la cuvântul genunchi; 2. a îngenunchea, pentru că există în conjugare forme alternante cu e; 3. ambele, dar în funcţie de pronunţare: a) a îngenunchia, dacă rostim secvenţa finală în două silabe: a (îngenun)/chi-a/, ca a ma-chi-a (formă corectă, după DOOM); b) a îngenunchea, dacă rostim finalul într-o silabă: a (îngenun)/chea/.

            Ce alegem?

            Dacă e să fim sinceri cu noi înşine, vom mărturisi că ochii ne fug către varianta a), de vreme ce nimeni nu contestă cuvântul de bază: genunchi, a cărui literă (că sunet nu este) finală va rămâne în toate derivatele. Argumentul istoric (a îngenunchea e atestat la Dosoftei, în „Viaţa şi petreacerea svinţilor” din 1682, după latinescul ingenuculare) prevalează în mintea noastră doar în legătură cu genunchi. Refuzăm regionalismul genunche, pe care l-am învinovăţi că stă la baza lui a îngenunchea. Varianta c) este aberantă, pentru că pronunţarea nu poate fi facultativă.

            Morfologia, mai tare decât vocabularul

            Aşadar, corect este a îngenunchea (cu toate formele verbale: eu îngenunchez, tu îngenunchezi, noi îngenunchem etc.), pentru că într-adevăr derivă de la cuvântul genunchi, dar noul derivat nu mai este substantivul-bază, ci a devenit verb. Acesta se conjugă, iar formele căpătate îl impun pe e astfel: (eu) îngenunchez şi nu (eu) *îngenunchiz etc. Se vede că rădăcina bazei îl suprimă pe i: îngenunch-, pentru a primi terminaţia (lingviştii îi spun sufix) -ez-.

            Repornește modernizarea Insulei de agrement

              – s-au găsit soluții tehnice pentru repararea greșelilor din primul proiect și se face din nou licitație pentru găsirea unui constructor

              Unul dintre cele mai dorite obiective de investiții din municipiul Bacău, poate mai mult chiar decât Spitalul Municipal, este Insula de Agrement. Toată lumea întreabă despre finalizarea modernizării, cu atât mai așteptată cu cât termenul de execuție a fost amânat de mai multe ori, în tradiția nefastă a majorității proiectelor demarate în ultimii ani. De altfel, municipalitatea a plătit deja mai multe milioane de euro drept penalități pentru nerespectarea contractelor prin care a primit fonduri europene.

              „La insulă, problema a fost proiectarea proastă a parcării de la intrare, care era așezată exact pe una dintre rețelele magistrale ale canalizării orașului. Prin urmare, ajunse la un grad de execuție de 70%, lucrările au fost frânate abrupt, în căutarea unei noi soluții tehnice pentru parcare. Expertiza tehnică s-a încheiat, s-a găsit o nouă soluție pentru a nu periclita nodul de canalizare. Urmează proiectarea restului rămas de executat și licitarea lucrărilor”, a precizat Cosmin Necula, primarul Bacăului.

              Întrucât numeroși băcăuani pun întrebări cu privire la mersul lucrărilor de la Insula de Agrement, unii dintre ei lansând în spațiul public afirmații privind o presupusă «părăsire a șantierului» de către constructor, Cosmin Necula revine cu următoarele precizări:

              „1) Am preluat un proiect prost făcut de la fosta administrație, prost conceput atât de către primul proiectant (Vila House SRL București), cât și de societatea contractată de fosta administrație pentru refacerea proiectului inițial (respectiv, Luca Way SRL).

              2). Deficiențele proiectului tehnic, dar mai ales lipsa de implicare a reprezentanților Luca Way în asigurarea serviciilor de asistență tehnică pentru remedierea inadvertențelor semnalate au condus la un ritm lent de execuție, pe parcursul sezonului de vară 2016. Drept urmare, în septembrie 2016, Municipiul Bacău a decis rezilierea contractului cu Luca Way.

              3) În contextul modificării soluției de amplasare a parcării supraetajate din fața Insulei de Agrement, prin renunțarea la devierea de pe amplasament a colectorului de canalizare și înglobarea acestuia în infrastructura parcării, s-a dispus efectuarea unei expertize care să indice soluția tehnică în această privință.

              4) Concluziile expertizei vor fi preluate în tema de proiectare pentru restul lucrărilor de executat. Procedura de achiziție a serviciilor de proiectare urmează a fi lansată în iulie 2017. Noul proiectant va elabora documentația tehnică ce va sta la baza contractării lucrărilor rămase de executat

              5). Stadiul fizic al proiectului este de 70 la sută. După finalizarea proiectării aferente restului rămas de executat, vom scoate la licitație lucrările, astfel încât să finalizăm reabilitatea și modernizarea Insulei de Agrement în cursul anului viitor (nu mai târziu de 31.12.2018, termenul de finalizare convenit în iunie 2016 cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional).

              6). În paralel, Agenția Națională «Apele Române», prin intermediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, realizează decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement, ABA dispunând de fondurile necesare finalizării acestei lucrări esențiale (punerea în funcțiune și exploatarea Insulei de Agrement depinde de finalizare în integralitate a lucrărilor de decolmatare desfășurate de ABA Siret).

              Șantierul de la Insulă ar trebui să fie o lecție pentru noi toți, o lecție despre cum un proiect făcut pe genunchi, de diverși clienți politici (ai fostei administrații), poate periclita un obiectiv generos așa cum este modernizarea Insulei de Agrement.

              Dacă proiectanții și fosta conducere a Primăriei ar fi fost mai responsabili, reabilitarea Insulei s-ar fi desfășurat fără sincope, iar proiectul ar fi fost terminat. Din păcate, nu s-a întâmplat așa, iar astăzi reparăm ceea ce au stricat alții în trecut (sau, pur și simplu, n-au făcut!).

              Angajamentul meu este că vom termina lucrările de la Insula de Agrement și vom reda băcăuanilor acest obiectiv mult așteptat!”

              Accesul pe insulă este interzis, ceea ce s-a realizat până acum este supus unei inevitabile degradări, iar ieri nu se observa nici o mișcare de șantier, de pe oricare din digurile din preajmă ai fi privit. Albia este acum un lăstăriș aparent de nepătruns și se anunță o muncă de Sisif pentru a fi redată circuitului de agrement. Iar ceea ce părea la început un proiect de vis, cu amfiteatru pe insula mică, bibliotecă, ceainărie, debarcader cu terase, bărci și corabie cu vele, pare că se destramă.

              Amenajarea insulei merge mână în mână cu decolmatarea lacului dimprejur. Una fără cealaltă nu au rost. Numai că Statul român nu mai dă bani pentru decolmtare, așa cum era stabilit de la bun început.

              „Până în prezent s-a excavat o cantitate de 193.439 metri cubi de material aluvionar. Proiectul prevede excavarea a 460.770 metri cubi și transportul unei cantități de 260.770 metri cubi. Cheltuielile cu transportul diferenței de 200.000 metri cubi de material aluvionar trebuiau să fie suportate în cadrul unui proiect de ecologizare a haldei de fosfogips, care nu s-a mai materializat. În consecință, Administrația Bazinală Siret a întocmit o notă de fundamentare pentru refacerea studiului de fezabilitate, pentru a include transportul și nivelarea acestei cantități.

              Inițial, lucrarea a fost finanțată de la bugetul de stat, iar lucrările se derulau în funcție de alocații. Anul acesta, ABA Siret a depus eforturi și a obținut includerea restului de executat, în valoare de 2.177.000 lei, în lista de investiții din fonduri proprii ale Administrației Naționale Apele Române. Astfel, în acest moment finanțarea este asigurată pentru ducerea la îndeplinire a contractului de execuție a lucrărilor până la 31 decembrie 2017”, a declarat Georgiana Cernat, purtător de cuvânt al ABA Siret.

              La se sursă de încălzire apelează românii pentru locuința lor?

              Într-o perioadă în care sistemele de termoficare ale oraşelor sunt tot mai ineficiente şi mai costisitoare, românii s-au debranşat în număr tot mai mare de la sistemul centralizat, căutând soluţii alternative şi, evident, mai ieftine pentru căldura din casă. Un sistem de încălzire din ce în ce mai căutat și mai dorit în casele românilor a ajuns să fie șemineul.

              Șemineele nu sunt produse noi apărute pe piață, pentru că se cunoaște deja faptul că existau şeminee și la începutul istoriei scrise, încă de pe timpul romanilor. Se poate spune că funcţionalitatea şi designul acestora au evoluat în acelaşi timp cu omul. Astăzi un șemineu poate fi ales și ca sursă principală de încălzire, datorită evoluției în domeniul șemineelor, dar și experților care au înțeles nevoile oamenilor și au reușit să transforme clasicul șemineu într-o adevărată operă de artă.

              Șemineele pe care le găsim astăzi pe piață dispun de instalaţii moderne şi relativ sofisticate cu ajutorul cărora pot dirija aerul cald pe un sistem de tuburi special calibrate pentru a încălzi şi spatii adiacente celui în care e instalat şemineul. Puterea calorică a unui şemineu şi performanţele sale sunt în directă legătură cu sistemul constructiv, dar şi cu tipul de combustibil utilizat, ele supunându-se în mod implacabil şi criteriilor estetice (dimensiune, formă, finisaje exterioare). Oamenii au dezvoltat de-a lungul vremii diferite tehnologii care să le permită să păstreze căldura cât mai mult timp în casă și cu cât mai puține lemne sau combustibil.

              Alego.ro, magazinul specializat în producerea de seminee, se gândește constant la nevoile oamenilor, astfel că acum există pe piață o alternativă la soba de tablă folosită în vechile timpuri, și anume soba de fontă care îndeplinește cele mai exigente standarde ale calității și durabilității. Deflectorul instalat în partea superioară a focarului ajută la menținerea unui consum scăzut de lemne: la o singură umplere a sobei, arderea lemnului este de 4-5 ore. Puterea calorică mare se datorează greutății mari și tehnologiei avansate și inovative de funcționare. De asemenea, aceste sobe pe lemne pot fi dotate suplimentar cu ventilator, sistem de reglare automată a aerului de admisie, sticlă cu autocurățare, plită cu trei ochiuri și clapetă. Designul este ales de client în funcție de stilul încăperii sau în funcție preferințe.

              La Alego ai garanția că beneficiezi de calitate. Produsele sunt livrate în maxim 2 zile lucrătoare, cu transport gratuit. Dacă ți la confortul familiei tale alege să lucrezi cu profesioniștii Alego, care te ajută cu sfaturi atât înainte cât și după construcția șemineului dorit.

              În funcție de spatiul pe care doriți să-l încălziți, de buget sau de preferințe, profesioniștii de la Alego vă ajută să faceți cea mai bună alegere, la cel mai bun raport calitate-preț. Puteți alege în orice moment un șemineu centrală, o soba pe lemne sau diverse modele seminee, coșuri de fum și toate accesoriile necesare întreținerii unui șemineu Alego sau a unei sobe. Alege înțelept, alege chiar acum să colaborezi cu echipa Alego.

              Accident provocat de un tanăr de 20 de ani și 0,63 la mie

                La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 23.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Bulevardul Unirii.

                Din verificări a rezultat că, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bereşti Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bulevardul Unirii, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Covasna.

                În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 20 de ani şi rezultat negativ pentru bărbatul de 37 de ani şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Cinci mistreţi şi un pui de căprior, ţinuţi în captivitate de un oneștean

                  La data de 27 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Bacău împreună cu poliţiştii oneşteni au efectuat o percheziție domiciliară la reşedinţa unui bărbat de 37 de ani, din Oneşti.

                  Polițiștii au identificat și ridicat de la reşedinţa bărbatului din comuna Buciumi cinci mistreţi şi un pui de căprior care erau ţinuţi în captivitate.

                  Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul în cauză ar fi capturat exemplarele cu ajutorul câinilor, de pe fondul cinegetic Caşinul Inferior al Direcţiei Silvice Bacău.

                  Animalele sălbatice găsite în captivitate au fost predate Direcţiei Silvice Bacău.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea 407/2006.

                  Locuințele ANL din Bacău sunt scoase la vânzare către chiriași

                    Chiriașii ce locuiesc în locuințe ANL vor putea să cumpere respectivele imobile, după ce Consiliul Local Bacău a aprobat, în ședința de astăzi, Regulamentul de vânzare a acestora.

                    „Prin susținerea și aprobarea Regulamentului de vânzare, am reușit să deblocăm o situație ce trena de ani de zile, numeroși titulari de contracte manifestându-și în decursul timpului intenția de cumpărare a locuințelor ANL, fără ca Primăria să acționeze în direcția facilitării acestui drept. Regulamentul ne permite să scoatem la vânzare, în mod transparent, aceste locuințe, doar pentru titularii de contracte la solicitarea acestora, la expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către același titular”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                    Vânzarea locuinței nu este condiționată de vârsta solicitantului.

                    Cumpărarea imobilelor se va putea realiza în două moduri:

                    – integral, din surse proprii ale beneficiarului și/sau din credite contractate de acesta (inclusiv cu garanția statului);

                    – în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minim 15 la sută din valoarea de vânzare.

                    Pentru mai multe detalii privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care solicită la cumpărare locuințele ANL accesați linkul: https://municipiulbacau.ro/wp-content/uploads/2017/07/09.proiect-regulament-vanzare-locuinte-anl.pdf

                    Sumele obținute din vânzarea locuințelor ANL vor fi destinate, exclusiv, finanțării construcției altor locuințe.

                    Agenția Națională pentru Locuințe urmează să finanțeze construirea mai multor unități locative în Municipiul Bacău, Consiliul Local aprobând, tot astăzi, documentația tehnică pentru acest obiectiv de investiții. Prima etapă a proiectului vizează construirea a 22 de locuințe, urmând ca alte 86 de unități locative să fie construite în etapele 2 și 3 ale proiectului.

                    Beneficiarii locuințelor vor fi tineri specialiști din domeniul sanitar (medici, asistenți, tehnicieni medicali etc), știut fiind că Municipiul Bacău se confruntă cu un exod al medicilor și specialiștilor din sănătate. Punându-le la dispoziție locuințe, le oferim un argument pentru a rămâne acasă.

                    „Construirea de locuințe prin intermediul ANL este o prioritate a administrației pe care o conduc, iar Primăria Bacău va continua demersurile pe lângă ANL în vederea obținerii de finanțări destinate construirii de locuințe pentru tineri” – a concluzionat primarul Necula.

                    Consilierii îşi flexează muşchii

                      Patru proiecte pentru scoaterea la licitaţie a unor spaţii de la Piaţa Centrală au fost respinse de consilierii Opoziţiei ca răzbunare pentru faptul că aleşii PSD nu au votat proiectul lor de premiere a absolvenţilor.

                      Mai multe spaţii comerciale care fuseseră închiriate ilegal de fosta administraţie sau pentru care nu se mai plătise chiria ar fi trebuit să fie scoase la licitaţie, însă patru proiecte iniţiate de viceprimarul Constantin Scripăț în acest sens nu au fost adoptate, deşi au primit majoritatea voturilor. Pentru a fi trecute, însă, era nevoie de două treimi.

                      Voturile „împotriva” proiectului au venit de la consilierii din Opoziţie (PNL, PSRo şi independentul Cristian Ghingheș) care au dorit să se răzbune pe faptul că PSD nu a votat proiectele lor de premiere a elevilor care au obţinut media 10 la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională, preferând un proiect propriu care va fi pus în discuţie într-o şedinţa extraordinară marţi, 1 august.

                      Mai mult, consilierul liberal Mircea Fechet a propus ca licitaţiile să fie scutite de garanţiile de participare, deşi acestea au fost adoptate prin hotărâre de consiliu local şi nu pot fi modificate decât dacă se schimbă hotărârea respectivă.

                      Iar pentru a modifică hotărârea respectivă e nevoie să se treacă prin procedurile administrative, inclusiv prin dezbaterea publică.

                      Însă, a subliniat viceprimarul Dragoş Ştefan, garanţia de participare este un filtru care determină să se înscrie la licitaţie doar pe cei care chiar doresc spaţiile respective. Pentru că, în trecut s-au înregistrat cazuri în care, din diferite motive, unele persoane licitau foarte mult, câştigau şi, când să semneze contractul, se răzgândeau iar întreagă procedura trebuia luată de la capăt.

                      „V-aţi opus astăzi unor activităţi economice care ar fi însemnat inclusiv încasări la bugetul local, doar dintr-un populism ieftin”, le-a spus primarul Necula consilierilor din Opoziţie. „Ei, bine, vreau să va asigur că vi s-au mărit indemnizaţiile, nu trebuie să mă mai căutaţi să mă întrebaţi de bani, fiţi liniştiţi măcar din partea asta”.

                      „Indemnizaţia este dreptul nostru!” a replicat consilierul Elena Cosma (PSRo). Cât despre votul împotriva dat proiectelor de licitaţie ea a concluzionat: „Noi ne-am arătat muşchii prin acest vot”.

                      Ce s-a mai discutat în ședința de azi

                      În cadrul ședinței ordinare a Consiliul Local au fost vizate mai multe proiecte de hotărâre, din care doar câteva au reușit să treacă de votul consilierilor.

                      Două dintre proiectele propuse care au întâmpinat probleme în avizare au avut ca principal scop premierea elevilor pentru rezultate deosebite obținute la examenul de bacalaureat dar și la Evaluarea Națională din sesiunea iunie-iulie 2017.

                      Unul dintre proiecte fiind inițiat de consilierul independent, Cristian Ghingheș iar cel de al doilea de consilierii PNL.

                      Comisiile de specialitate susțin că nu se poate recompensa personalul din instituțiile publice. Inițiatorii proiectelor de hotărâre au contestat acest fapt amintind de o situație similară din anul trecut când ar fi fost validat un proiect asemănător.

                      Primarul Cosmin Necula a menționat că a pregătit un nou proiect care ar putea trece de comisiile de legalitate însă, pe care îl va prezenta la sedința extraordinară care va avea loc marți, 1 august.

                      Tot în cadrul ședinței de astăzi au fost prezentate și votate proiecte referitoare la soluționarea situației creșelor din Bacău, închirierea locuințelor pentru personalul medical sau iluminatul public.

                      Un alt punct important a fost depunerea jurământului de către fostul campion olimpic, Eusebiu Diaconu, care a devenit consilier local al PSRo. (Ioana Bour)

                      A crescut pragul pentru abonamentele gratuite

                        Pentru că valoarea punctului de pensie a crescut de la data de 1 iulie cu 9%, Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat, vineri, o creştere a pragului până la care pensionarii şi alte categorii de persoane defavorizate beneficiază de abonamente gratuite la transportul în comun.

                        Astfel, de la data de 1 august, vor beneficia de abonamente gratuite pe un traseu persoanele cu pensii mai mici sau egale cu suma de 1206 lei brut, faţă de vechiul prag de 1106 lei.

                        Beneficiază de această prevedere veteranii şi văduvele de război, luptătorii pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi urmaşii eroilor martiri, pensionarii la limită de vârstă, pensionarii de invaliditate sau pensionarii anticipat ori anticipat parţial, pensionarii de urmaş care au împlinit vârsta de 60 de ani.

                        De la data de 1 septembrie, a anunţat Adrian Botez, directorul societăţii Transport Public SA, vechile abonamente vor fi transformate în cartele electronice care vor oferi informaţii despre utilizarea acestei facilităţi.