23 aprilie 2024
ActualitateMunții, sursă de inspirație și motiv de sărbătoare

Munții, sursă de inspirație și motiv de sărbătoare

„Ziua Internaţională a Munţilor” (11 decembrie) a fost sărbătorită la CNVA prin Proiectul educaţional transdiciplinar „Cu rucsacul meu virtual, pe cărări de munte”, care s-a finalizat pe 18 decembrie, printr-o festivitate plină de entuziasm.

Coordonatorii proiectului, prof. Tatiana Rizan și prof. Luminița Pătrășcan, în colaborare cu profesorii Maricel Badiu, Adriana Măcincă, Pompilia Postelnicu și Anca-Elena Constantinescu, au iniţiat activităţi specifice de informare, de creaţie şi de diseminare în rândul elevilor, având ca scop principal formarea unei atitudini responsabile faţă de zestrea naturală a ţării.

Eleva Teodora Irava (XII E) a prefaţat activitatea prin acordurile unei balade populare, având ca temă muntele şi bogăţiile sale. Colaborator în proiectul educaţional derulat deja de patru ani în colegiu, specialistul Ortansa Jigău, de la Complexul Muzeal de Ştiințe ale Naturii „Ion Borcea”, a prezentat un amplu material despre plantele și animalele pe cale de dispariție, precum și despre ariile protejate din judeţul Bacău.



Acesta s-a dovedit o pledoarie pentru protejarea mediului, pentru o atitudine corectă a turistului care-şi arată iubirea și respectul pentru natură prin păstrarea frumuseţii ei.

Secţiunile competiționale ale proiectului au vizat realizarea de machete, proiecte multimedia şi creaţii literare, iar premiile şi menţiunile au răsplătit documentarea riguros ştiinţifică, precum şi creativitatea. Premiul I a fost obținut de elevele Ladaru Theodora (X G) și Tudurache Diana (IX F), premiul al II-lea, de Munteanu Georgiana (X G) și Ilașcu Anda (IX F), Premiul al III-lea, de Cîmpanu Adina (X G) și Bisoc Ilaria (IX F).

„Mă bucur nespus că am avut oportunitatea de a participa în mod activ la proiectul acesta și sunt convinsă că principalele obiective au fost îndeplinite: acelea de a ne informa, de a afla lucruri noi despre locul în care trăim, de a folosi instrumente diferite de studiu, de a îmbina cunoştinţele cu imaginaţia şi sensibilitatea.

După ce am ascultat creațiile câștigătoarelor, am rămas plăcut surprinsă de felul în care cuvântul poate transforma gândurile şi poate transmite emoţii tuturor. Şi-au meritat din plin premiul!”, ne-a declarat una dintre participante.

„Prin acest proiect, în care au fost implicați mai ales elevi de la clasele a IX-a și a X-a, ne-am dorit să-i atragem pe tineri către cunoașterea atât a frumuseților, cât și a pericolelor pe care le pot întâmpina pe munte, dacă nu sunt pregătiți cum se cuvine. Niciodată nu e prea târziu să învățăm să prețuim și să descoperim natura!”, consideră prof. Tatiana Rizan, unul dintre coordonatori.

Ilaria-Daniela Bisoc (clasa a IX-a F)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri